Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


ANTROPOLOGIA ECONOMICA

Arta cultura

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOCUMENTE SIMILARE

Trimite pe Messenger
DICTIONAR DE ETNOLOGIE SI ANTROPOLOGIE - LITERA G
Pictura pe lemn din Rusia
DOMINATIA POLITICA SI BAZELE EI
Regatul Suediei
Jan Van Eyck
Utopia in antichitatea greaca
MORTARIA
Romantismul, Pictura romantica
Primele elemente de arta crestina - Inceputurile artei crestine
Istoria teatrului romanesc


ANTROPOLOGIA ECONOMICA

Antropologia economica poate fi definita, in sensul cel mai general, ca un domeniu constitutiv al antropologiei generale, care are ca obiect studiul activitatilor economice. Oricat de limpede poate parea aceasta definitie, constituirea unui astfel de camp de cercetare autonom nu s-a realizat cu mare usurinta, in particular din cauza originalitatii economiei comunitatilor traditionale, care a sfidat pe multiple planuri categoriile traditionale ale economiei politice europene si, in general, experienta culturala occidentala in domeniul economic: vanatori-culegatori, agricultori itineranti sau horticultori, „primitivii” provocau, si din punctul de vedere al activitatilor de subzistenta, civilizatia industriala europeana.




Daca afirmarea, in antropologie, a unui domeniu consacrat exclusiv activitatilor economice a intarziat, nu este mai putin adevarat ca relatia dintre antropologi si economisti este foarte veche. „Viata materiala” a societatilor constituie de multa vreme o tema populara in antropologie. Deja primele referiri la societatile „salbatice” sunt asociate cu ideea ca aceste popoare dispuneau de o „economie naturala”, aflata in profund contrast cu economia europenilor. Pe masura ce ideile evolutionismului teoretic propuse in Epoca Luminilor se intaresc in Europa, iar „salbaticul” devine „primitiv”, economia societatilor traditionale devine si ea „primitiva”.

Aceasta modificare terminologica, desi semnaleaza o importanta mutatie de perspectiva filozofica, nu va avea consecinte prea adanci cu privire la modul in care este perceputa economia comunitatilor arhaice: datorita mijloacelor tehnice limitate, aceste comunitati nu puteau beneficia, in realitate, decat de o economie de subzistenta, incapabila sa realizeze vreun surplus productiv, prin urmare privata de schimb, capital si moneda. Desigur, cum, pe parcursul secolului al XIX-lea, domina teoria substantivista, conform careia economia priveste orice actiune care presupune productia, schimbul si consumul de bunuri, ideea existentei unei „economii primitive” este larg acceptata. Insa aceasta economie primitiva nu este inteleasa decat ca un negativ al economiilor monetarizate, obiectul economiei politice europene.

Datorita acestei distantari teoretice, primele studii cu privire la economia primitiva, cum sunt cele elaborate de Morgan, privesc mai degraba descrierea „meseriilor subzistentei”, fara a lasa loc cu adevarat unei antropologii economice asemanatoare economiei politice. O astfel de atitudine se explica usor daca ne reamintim ca antropologia s-a nascut in deceniile evolutionismului. Prin urmare, nu numai ca Morgan impartasea ideile economistilor din epoca, dar, evidentiind importanta rudeniei in organizarea societatilor nord-americane, el subsuma si schimburile economice relatiilor dintre rude si aliati, intarind ideea ca economia primitiva nu cunoaste schimburi economice in sensul acceptat traditional.

Treptat, pe masura ce concluziile pripite ale evolutionismului incep sa-si piarda popularitatea, iar studiul atent, monografic al comunitatilor arhaice imbogateste corpusul de informatii al antropologiei, se ajunge la o cunoastere mai nuantata a continutului real al economiilor primitive. La inceputul secolului XX, antropologii ca F. Boas si B. Malinowski incep sa evidentieze diverse institutii economice, mult mai contrariante in raport cu experienta occidentala decat lasa sa se inteleaga eticheta de „economie primitiva”.

Este cazul asa-numitului potlach, institutie economica observata de Boas la indienii kwakiutl, pe coasta de nord-vest a Americii. In principiu, potlach-ul rezuma o competitie de prestigiu, o „lupta intre bogatii” (M. Mauss), prin care sefii comunitatilor kwakiutl se dedau periodic la impartirea (sau distrugerea) bunurilor celor mai de pret. In acest fel, ei isi provoaca rivalii la plata unei dobanzi inca si mai mari, menita a acoperi, prin gesturi asemanatoare, datoria de onoare initiata. Ulterior, existenta institutiilor economice de tip potlach va fi regasita si in cadrul altor societati traditionale.

O alta institutie economica semnificativa va fi definita de Malinowski, prin studiile sale cu privire la trobriandezi (nord-estul Noii Guinee). Este vorba de asa-numitul cerc kula, sistem complex de schimb, care cuprinde mai multe tipuri de tranzactii (cele dintre sefi, practicate cu ocazia marilor ceremonii kula, care unifica mai bine de o duzina de insule din Melanezia; schimburile dintre prieteni si aliati din sate diferite, dar care apartin acelorasi comunitati kula; schimburile dintre sef si satenii de rand, in interiorul unui sat). Ceea ce este semnificativ este ca sistemul de schimb kula avea ca obiect bratari si coliere din scoici, care, desi lipsite de o valoare economica, posedau o mare valoare de prestigiu; obiectele nu puteau, de altfel, ramane prea multa vreme in proprietatea cuiva, ele fiind transmise mai departe, pentru a asigura continuitatea schimburilor.

Exemplele amintite au fost suficiente pentru ca antropologii sa sesizeze cateva probleme ignorate in deceniile evolutioniste. In primul rand ca, departe de a rezuma la activitati propriu-zis destinate subzistentei, societatile „primitive” aloca o parte importanta a timpului si resurselor lor producerii unor bunuri de prestigiu, destinate fie schimbului, fie chiar distrugerii. Pe de alta parte, observatiile lui Malinowski semnalau posibilitatea ca anumite bunuri de subzistenta sa faca obiectul schimbului, ceea ce inainte vreme era de neconceput. Se vedeau astfel asigurate conditiile pentru aparitia unei noi subdiscipline, antropologia economica.



Evolutia antropologiei economice a fost permanent conditionata de mutatiile survenite in sanul stiintei economice. De altfel, pozitiile fata de economia primitiva au fost constant divizate pe seama atitudinilor fata de economie in sine.

Astfel, curand dupa decaderea prejudecatilor evolutioniste, o noua scoala isi face loc in gandirea economista europeana, cea neo-marginalista. Aceasta tendinta, numita de K. Polanyi formalista, considera economic orice comportament care se baza pe „folosirea optima a mijloacelor rare”. Definitia economiei era astfel, preluata direct din stiinta economica: orice fenomen prin care oamenii isi gestioneaza putinele resurse materiale in scopul de a atinge anumite obiective - bine determinate - tine de economie. In acest fel, ea transforma omul intr-un factor activ, rational, capabil si dornic sa evalueze orice actiune in termeni de investitie-beneficiu. Diferentele dintre societati nu puteau fi esentiale si se putea chiar banui o anumita continuitate de dezvoltarii economice, de la societatile arhaice la cele ale economiei de piata propriu –zise.

Desi economiile societatilor traditionale se pretau cu greu unei astfel de clasificari formaliste, lipsite fiind de moneda si, deci, de posibilitatea de a evalua in termeni „obiectivi” valoarea de schimb, nu au lipsit antropologii (M. Herskovits, R. Firth) care au incercat sa aplice gandirea formalista economiilor „primitive”. Nici chiar      F. Boas nu ezitase in a considera potlach-ul drept un soi de alegere rationala a unui tata de familie intelept, care investeste pentru a asigura un viitor mai bun membrilor familiei sale. Cu toate acestea, gandirea formalista intalneste rapid serioase dificultati in interpretarile sale. In primul rand, pentru ca majoritatea societatilor traditionale ofera analizei comportamente economice care nu tin de nici o strategie rationala. Pe de alta parte, cele care pot fi interpretate ca rationale, cum este potlach-ul, tin mai degraba de strategii politice, decat de ratiuni economice.

Din aceste ratiuni se va intari si tendinta opusa formalismului, substantivismul. In linii generale, partizanii acestui curent se indoiesc de valoare explicativa a principiului utilitaritatii si considera sistemele economice ca aflate intr-o radicala discontinuitate. Aceasta diferentiere s-ar datora faptului ca reglarea sistemelor economice s-ar realiza pe seama unor proceduri fundamental ne-economice (sociale, simbolice, religioase etc.). Misiunea antropologului ramanea, totusi, cea a de a penetra acest frunzis de conditionari culturale, in scopul de a defini cele cateva forme elementare de integrare a economiei in societate. Combinarea lor ar putea fi in masura sa explice diversitatea sistemelor economice „reale”.

Un bun exemplu in aceasta privinta il ofera opera lui K. Polanyi. In incercarea de a depasi inconsecventele ce sicanau gandirea formalista, K. Polanyi propune un nou sistem de interpretare a economiei societatilor arhaice. Polanyi se inspira, intr-o prima instanta, din consideratiile realizate de M. Mauss in al sau Eseu despre dar. Mauss evidentiase cu tarie ca fenomenele de schimb nu pot fi reduse doar la dimensiunea lor economica. Dimpotriva, institutiile precum potlach-ul sau kula trebuie privite ca „fapte sociale totale”, multidimensionale, in care circulatia bunurilor este doar unul din aspectele schimbului. De altfel, Mauss considera ca sfera activitatilor economice nu tinde sa devina autonoma decat odata cu aparitia pietei: doar societatile moderne sunt cele au au facut din om nu „animal economic”.

Polanyi va merge mai departe decat Mauss. Pe de o parte, el refuza estomparea campului economiei „primitive” in alte domenii ale vietii sociale, cum tindea sa faca Mauss, dar se indeparteaza totodata si de ideea ca economia politica poate sa dea seama corespunzator de realitatea economiilor arhaice. Polanyi subliniaza ca orice sistem economic este inradacinat intr-un mediu cultural particular si este conditionat de raporturile sociale si de reprezentarile specifice acestora.

Polanyi este pe de o parte, partizanul unei conceptii substantiviste cu privire la economie; el nu accepta, insa, tezele formaliste cu privire la circulatia bunurilor care nu tin de piata. El defineste trei tipuri importante de circulatie a bunurilor: reciprocitatea, redistribuirea si schimbul. Acestea se articuleaza pe anumite structuri sociale si conditii institutionale. De exemplu, reciprocitatea presupune existenta unor structuri ordonate simetric, cum ar fi un sistem simetric de grupuri de rude; redistribuirea presupune existenta unui centru de atribuire in cadrul comunitatii, iar schimbul pe cea a unor piete creatoare de schimburi, structura institutionala care nu poate fi in nici un caz generara prin simple acte de schimb fortuite. Daca toate cele trei sisteme de circulatie a bunurilor sunt variabil prezente in fiecare societate, nu este mai putin adevarat ca predominanta unuia este data de suportul institutional propriu fiecarei societati: de exemplu, daca acesta este oferit de rudenie, reciprocitatea va constitui nucleu circulatiei bunurilor.



Gandirea lui Polanyi se va dovedi foarte influenta in campul antropologiei economice, desi ea va conduce si la luari de pozitie polemice. Dupa 1960, se poate remarca atat o intoarcere generala catre marxism din partea antropologilor europeni - care tind din nou sa sublinieze importanta productiei, in detrimentul schimburilor -, dar si abordari vadit anti-marxiste si anti-deterministe, cum este cea propusa de M. Sahlins.

Teza lui Sahlins este provocatoare. Mergand pe urmele propriilor intuitii din anii ’70, in lucrarea sa, Stone Age Economics (1972), antropologul american nu ezita sa califice societatea paleolitica drept o „societate a abundentei”. In fapt, Sahlins dorea sa elimine definitiv prejudecata conform careia societatile de vanatori-culegatori ar dispune de o economie de penurie. Dimpotriva, considera el, penuria nu este altceva decat o creatie a economiei de piata, conditie de functionare a economiei capitaliste. Urmatorul pasaj, evocator pentru viziunea lui Sahlins, arata limpede cum intelege antropologul american relatia dintre progresul tehnologic si saracie, dar si consecintele intunecate pe care le-a adus marsul triumfator al colonialismului european si :

Ce sa zicem de lumea contemporana? O treime sau chiar jumatate din umanitate se culca in fiecare seara flamanda. In epoca veche, a pietrei cioplite, proportia trebuie ca era mult mai mica. Era noastra este cea a foametei fara precedent. Astazi, intr-o epoca in care forta tehnica este mai mare ca oricand, foamea a devenit o institutie.

Putem sa inversam si o alta formula venerabila si sa afirmam: importanta foamei creste relativ si absolut o data cu progresul cultural.

Mai presus de orice, doream sa ajung la acest paradox. Vanatorii-culegatori au, prin forta imprejurarilor, un nivel de trai scazut, in mod obiectiv. Dar, daca acesta este obiectivul lor, iar mijloacele lor de productie sunt adaptate la el, satisfacerea nevoilor este, de obicei, usor de asigurat. Evolutia economica a fost expusa deci la doua tendinte contradictorii: ea imbogatea, saracind; apropiere in raport cu natura, dar expropriere in raport cu omul. Tehnicile sunt cele care au progresat. Acest proces a fost animat in multe feluri: cantitatea de bunuri si servicii utile, cantitatea de energie adusa in serviciul culturii, productivitatea, diviziunea muncii au crescut, in acelasi timp cu libertatea noastra in raport cu servitutile mediului fizic. Dintr-un anumit punct de vedere, acest ultim punct ne face sa intelegem mai bine primele etape ale progresului tehnic. Agricultura nu numai ca a permis depasirea stadiului distributiei de surse alimentare naturale, dar le-a permis, de asemenea, comunitatilor neolitice sa-si pastreze ordinea sociala chiar si cand aceste resurse lipseau: se recolta destul in timpul sezonului bun pentru a se putea hrani atunci cand nu crestea nimic; de aici, o stabilitate a vietii sociale, care a fost un factor decisiv al dezvoltarii sale materiale. Cultura a mers, de atunci, din victorie in victorie, printr-un soi de sfidare crescanda a legii biologice a cantitatii minime, pana la a permite omului, in fine, sa traiasca in spatiul interplanetar, acolo unde lipsesc chiar si greutatea si oxigenul.

Dar, chiar in acest moment, alti oameni mor de foame in Asia, in piete. Daca evolutia a transformat tehnologia, ea a modificat profund, in acelasi timp, si structurile, iar in acest domeniu se intampla cu progresul ce se intampla cu acel drum mitologic: de cate ori calatorul inainteaza cu un pas, destinatia lui se indeparteaza cu doi pasi. Aceste structuri sunt in egala masura politice si economice, privind puterea si proprietatea. Ele s-au dezvoltat mai intai in interiorul societatilor si acum ele determina, din ce in ce mai mult raporturile dintre societati. Desigur, aceste structuri au fost organizatii functionale si necesare dezvoltarii tehnice: nu este mai putin adevarat ca, tocmai in interiorul comunitatilor carora le-au permis imbogatirea, ele au dus la repartizari inegale ale bogatiei si la diferentieri in modurile de viata. In schimb, cele mai primitive popoare din lume au putine bunuri, dar nu sunt sarace. Saracia nu consta nici intr-o cantitate mica de bunuri, nici doar intr-un raport intre scop si mijloace; ea este, inainte de toate, un raport intre oameni, un statut social. Ca atare, ea constituie o inventie a civilizatiei. In acelasi timp, a evoluat ca o odioasa deosebire intre clase si, mai ales, ca o relatie de exploatare - ceea ce-i poate face pe agricultori mai vulnerabili la catastrofele naturale decat pe eschimosi in taberele lor de iarna din Alaska.”



In esenta, ce dorea sa evidentieze Sahlins? Inspirat de premisele budismului, el considera ca exista doua modalitati de te considera bogat: a dori putin si, prin urmare, a avea putin; a dori mult si, deci, a avea tot mai mult. Aceasta ultima optiune este cu totul straina comunitatilor arhaice, care nu-si fixeaza decat obiective economice proportionale mijloacelor lor tehnologice; oamenii acestor culturi nu se simt cu adevarat „saraci” decat in momentul in care contactul continuu cu societatea occidentala determina pentru ei nevoi imposibil de satisfacut pe seama economiei traditionala. Sahlins reprosa gandirii antropologice din epoca faptul ca atribuia vanatorului paleolitic „motivatii burgheze” si unelte din piatra. Nu era de mirare ca situatia lui economica putea, pe buna dreptate, sa apara ca disperata!

De cealalta parte a baricadei se afla antropologii marxisti, dintre care merita cu deosebire amintit M. Godelier. Antropologul francez este, ca si Polanyi, adeptul unei viziuni sistematice si substantiviste asupra economiei. Pentru el „economicul poate fi definit ca fiind producerea, repartitia si consumul de bunuri si servicii. El constituie un domeniu de activitati particulare si, in acelasi timp, un aspect particular al tuturor activitatilor omenesti care nu apartin propriu-zis acestui domeniu, dar a caror functionare angreneaza schimbul si folosirea mijloacelor materiale” (1966). Prin urmare, Godelier considera ca potrivita utilizarea sintagmei de sistem economic, din moment ce fiecare sfera de activitatea economica constituie o structura ce respecta legi proprii (norme inrudirii, tehnice si juridice), la randul lor articulate sistemic intre ele. Desi respecta principiul lui Polanyi in privinta circulatiei bunurilor, Godelier prefera sa pastreze ierarhia marxista a tipurilor de structuri economice: raporturile sociale care organizeaza productia conditioneaza formele de circulatie a bunurilor, asa cum regulile de repartitie controleaza structurile de consum.

Godelier subliniaza ca raporturile economice sunt in primul rand raporturi sociale, care nu devin autonome decat in cadrul unei economii de piata. Abia intr-un astfel de cadru anumite bunuri si servicii dobandesc o valoare de schimb si apare, inerent, moneda, care joaca rolul de echivalent universal al marfurilor. Or, in majoritatea absoluta a economiilor traditionale, moneda lipseste, iar bunurile sunt clasate si valorizate in functie de functionarea unor alte raporturi sociale (de ordin politic, religios sau de rudenie). Existenta eventuala a unor „monede primitive” (cum este sarea vegetala la populatia baruya din Noua Guinee) intareste valabilitatea acestui model propus de Godelier: ele nu sunt decat „echivalenti generali” pentru bunurile considera marfuri, dar nu sunt folosite nediscriminat, pentru orice tip de tranzactie.

Godelier reitereaza observatiile lui Polanyi: notiunea de rationalitate economica nu are sens in afara economiilor de piata. Dimpotriva, in cadrul societatilor arhaice, o rationalitate globala, sociala impune comportamente „irationale” din punct de vedere economic (cum este refuzul monedei, sau limitarea folosirii ei).

Consideratiile realizate de diversii antropologi citati evidentiaza nu numai deschiderea deosebita pe care a permis-o antropologie economica pentru intelegerea functionarii societatilor arhaice, dar si dificultatea paradoxala in care se zbate acest camp al antropologiei: datorita puternicei conditionari sociale a comportamentelor economice, antropologia economica nu a reusit sa se diferentieze de economia politica decat cu pretul unor radicale abstractizari.






Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1825
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2021 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site