Scrigroup - Documente si articole

Username / Parola inexistente      

Home Documente Upload Resurse Alte limbi doc  


AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


DOMINATIA POLITICA SI BAZELE EI

Arta cultura

+ Font mai mare | - Font mai mic



DOMINATIA POLITICA SI BAZELE EI

Pentru a discuta cu adevarat existenta si modul de functionare a raporturilor de dominatie politica, era necesara, intr-o prima instanta, acceptarea ideii ca toate societatile, inclusiv cele arhaice, cunosc conflicte care solicita rezolvare. Era, prin urmare, necesara largirea notiunii de politica la un set de comportamente sociale nelegate de stat sau institutii specializate. In acest sens, mai multe contributii au participat la estomparea granitei artificiale instaurate intre societatile traditionale si cele moderne.



Cercetarile lui Evans-Pritchard si Fortes au relevat, ce-i drept, modul original in care este mentinuta ordinea in sistemele politice lipsite de stat. Cu toate acestea, ei considera ca functia politicii era fundamental cea de integrare si de mentinere a coeziunii sociale, prin urmare interpretarile lor raman grevate de functionalism.

O prima initiativa semnificativa, care cauta sa se desprinda intrucatva de perspectivele functionale, ii apartine lui M. Gluckman. Acesta s-a ocupat de cercetarea societatilor zuluse, in contextul dificil impus acestora de dominatia coloniala. Gluckman evidentiaza existenta unor conflicte structurale, rezolvate fie prin rascoale, fie prin ceremonii si ritualuri. Aceste forme de eliminare a tensiunii sociale care au un efect catartic, restabilind coeziunea interna a grupului, sugereaza ca Gluckman nu s-a desprins cu totul de viziunea functionala asupra societatii, pe care o priveste in continuare ca pe un sistem integrat ce tinde perpetuu spre echilibru. Insa, spre deosebire de predecesorii sai, Gluckman scoate in evidenta dimensiunea istorica si dinamica a functionarii societatii.

Mult mai critica in raport cu functionalismul va fi viziunea antropologului Edmund Leach. Acesta considera ca antropologia trebuie sa renunte definitiv la ideea integrarii functionale, a solidaritatii si uniformitatii postulate pentru societatile arhaice. Dimpotriva, ceea ce se cuvenea studiat era tocmai instabilitatea definitorie a tuturor societatilor, departe de a fi “sanatoase si preafericite”. Spre deosebire de Gluckman, Leach nu crede ca schimbarile sociale determina reasezari ale structurii de ansamblu, cat genereaza structuri in permanenta recompunere. El aduce ca exemplu oscilatiile notate in Birmania, unde societatile migreaza in permanenta intre un sistem democratic (gumlao) si unul ierahizat (gumsa).

Aceasta linie de cercetarea este pastrata si adnotata de studiile lui V. Turner, student al lui Gluckman. Acesta se preocupa de conflictele aparute in societatile in care principiul descendentei matriliniare coexista cu regula rezidentei patrilocale; insa, spre deosebire de Gluckman, Turner se intereseaza mai putin de procesele politice ca atare, cat de strategiile individuale adoptate in cadrul desfasurarii acestor procese. Era un prim pas pe calea unei abordari diferite a problematicii politice, cea dinamica si fenomenologica. Ea pune accentul pe actiunea individuala care configureaza, de fapt, scena politica, obiect al diverselor manipulari si jocuri individuale de interese.

Asa se naste o antropologie politica inspirata din teoria jocurilor, capabila sa conceapa politicul ca pe o competitie pentru putere si statut, care are loc intre persoane sau grupuri, dar care este decisa de reguli de conditionare reciproca. Aceste reguli ale jocului politic nu mai coincid doar celor acceptate si clamate in mod public, normative si “morale”, ci au in vedere si strategiile mult mai pragmatice, ascunse, la care toti participantii fac apel, fara a le putea marturisi.

Un capitol aparte aduce antropologiei politice activitatea antropologilor francezi, printre care se remarca G. Balandier. Antropologul francez a cautat cu deosebire sa evidentieze restructurarile politice care un loc in Africa in urma procesului de colonizare/decolonizare, dar a studiat si problemele modernismului in societatile industriale. Pe urmele lui Balandier avea sa paseasca si antropologia neo-marxista franceza. Studiind relatiile dintre structurile economice si cele politice, antropologia franceza a ramas, insa, la o intelegere unilaterala a politicului, ca suma de mijloace la care face apel un grup social in vederea obtinerii si pastrarii hegemoniei sale. Pastrand astfel atat acceptiunea lui Marx cu privire la caracterul conflictelor sociale, dar si cu privire la menirea ideologiilor si jocului politic, neo-marxistii se vor concentra asupra relatiilor ierarhice stabilite pe criterii de varsta si sex, dar si asupra problemei sclaviei. Antropologii francezi au evidentiat cu deosebire rolul politic pe care il joaca clasele de varsta in societatile necentralizate. Varsta, liantul politic al acestor societati, actioneaza in diverse forme, cum ar fi prin instituirea unor relatii de dominatie bazate pe controlul exercitate de primii nascuti asupra mijloacelor de productie, deci a mijloacelor de subzistenta si a sotiilor. De altfel, acelasi pivot il au si interpretarile lor cu privire la raportul de dominatie instaurat intre sexe, explicat ca un derivat al autoritatii fratilor mai mari asupra celor mai tineri: prin manipularea privilegiilor lor, fratii mai mari folosesc femeile pentru a-si mentine si intari autoritatea asupra mezinilor. Aceste puncte de vedere, destul de reductioniste, au fost criticate: pe de o parte, autoritatea fratilor mai mari este in multe societati insuficienta pentru a genera o clasa sociala suprapusa celorlalte; pe de alta parte, antropologia feminista nu numai ca a cautat sa demonteze mecanismele dominatiei masculine, dar a contestat si ideea universalitatii acestei dominatii.



In linii generale, se poate observa ca antropologia isi manifesta treptat tendinta de a desprinde politicul de cadrul sau traditional, statul si, in general, de institutiile sociale recunoscute prin traditie a avea ca obiectiv sfera politica. Toti antropologii accepta astazi ca politica se manifesta in societatile preindustriale, centralizate sau nu, ca ea nu poate fi redusa la o simpla functie de integrare, nici la existenta anumitor institutii. Cu toate acestea, natura politicului ramane inca disputata: el desemneaza fie un raport de autoritate si ierarhie, fie defineste un ansamblu de relatii conflictuale, dialectice. La fel de disputate raman si bazele universale ale puterii politice, caci, daca este limpede ca manifestarile politice sunt conexate cu diverse alte aspecte ale vietii sociale, nici unul nu pare sa prevaleze din punct de vedere cauzal. Este cazul economiei, considerat, chiar si de catre antropologi ne-marxisti, un domeniu privilegiat de manifestare a puterii politice. Antropologia cunoaste cateva situatii clasice in care capacitatea de pastrare a prestigiului si, deci, a autoritatii politice este conditionata de acumularea si redistribuirea bunurilor materiale. Potlach-ul, de exemplu, care presupune acumularea si renuntarea la bunuri din ratiuni de prestigiu este un astfel de comportament politic fundamentat economic. La fel, sistemul “Big Man”, amintit mai sus, arata cum fragila putere a “oamenilor mari” este conditionata de capacitatea lor de a acumula si redistribui, prin calcule atente, bogatiile.

Domeniul religios constituie, de asemenea, o sfera in care pot fi cautate sursele puterii politice. Cel mai bune exemplu il ofera regalitatea sacra: nu numai ca printre functiile regilor, in toate societatile, intra si cele ceremoniale si religioase, dar este chiar posibil, dupa unii autori, ca acestea sa fi prevalat in fondarea institutiei regale. In majoritatea societatilor care cunosc monarhia, regele este garantul ordinii universale si al succesiunii ciclurilor. El este deseori obiectul unui asasinat ritual, care, paradoxal, permite mentinerea institutiei regalitatii, rezolvand simbolic problema interregnurilor, perioade in care echilibrul cosmic se vede amenintat. Inca si mai puternica, desi diferita, este relatia dintre religios si politic in sistemul castelor. Aici, regalitatea, ca de altfel intregul domeniu al politicii este desacralizat, secularizat, iar adevarata autoritate politica este detinuta brahmani, carora regalitatea le este subordonata.

Nu mai putin semnificative sunt observatiile unor antropologi ca D. Kertzer, care subliniaza ca, in chiar interiorul societatilor occidentale, domeniul politicii este mai putin circumscris decat se credea. Kertzer constata cum institutiile politice europene starnesc devotiunea si fervoarea cu care este indeobste investit sacrul. Politica este, de asemenea, conditionata, ca si sacrul, de simboluri si ritual, ultimul rezidand in chiar nucleul puterii politice, considerata ea insasi de esenta sacra. Acest tip de demersuri scoate cu pregnanta in evidenta o regandire a statutului antropologiei politice, care renunta la interesul sau exclusiv pentru societatile arhaice si preindustriale, pentru a regandi esenta puterii politice in statele moderne.

Vom conchide prin a afirma ca antropologia politica a evidentiat atat universalitatea politicului in viata sociala, cat si marea variabilitate a formelor sale de manifestare. Formele de organizare sociala si de actiune a puterii politice acopera un spectru larg: societatile arhaice egalitare, in care autoritatea este esential precara si in care consimtamantul celor dominati este esential, marturisesc o atitudine de rezistenta la exercitarea puterii politice si se afla la un pol; la celalalt pol se aduna societatile in care relatiile de dominatie, caracterul formal la puterii politice si structurile care le corespund sunt esentiale pentru buna functionare a sistemelor culturale.





Politica de confidentialitate



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1165
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2023 . All rights reserved

Distribuie URL

Adauga cod HTML in site