CIVILIZATIA GETO-DACA IN SUD-VESTUL MUNTENIEI - Sinteza si interpretarea descoperirilor arheologice

CIVILIZATIA GETO-DACA IN SUD-VESTUL MUNTENIEI - Sinteza si interpretarea descoperirilor arheologice

1. Apartenenta culturala a descoperirilor

1.1. Cultura indigena

Dupa analiza pe care am facut-o in capitolele anterioare a monumentelor fixe (cetati, asezari fortificate, asezari rurale, locuinte) si a pieselor de inventar mobil (unelte, ustensile, arme si elemente de harnasament, piese de port si podoaba, vase ceramice etc) se cuvine sa tragem cateva concluzii referitoare la caracterul culturii materiale desfasurate pe teritoriul de sud-vest al Munteniei in perioada secoleler V a. Chr.-I p. Chr.

In sec. V a. Chr. si in prima jumatate a secolului urmator constatam absenta locuirilor pe teritoriul susmerntionat. Practic, cu exceptia asezarii de la Alexandria si poate cea de Balanesti[1], nu exista alte vestigii arheologice datate in sec. V a. Chr.-prima jumatate a secolului urmator.

Inceputul celei de a doua epoci a fierului in campia Munteniei coincide cu aparitia cetatilor fortificate cu sant si val de pamant[2] precum cele de la Albesti, Orbeasca de Sus, Pleasov, Raca, sau Trivalea Mosteni, situatiea fiind asemanatoare si in Oltenia de astazi.

Amplasarea complexelor susmentionate in locuri extrem de greu accesibile, fortificarea lor cu santuri si valuri de pamant, iar uneori cu ziduri de chirpici, absenta asezarilor civile in imediata apropiere a acestora ne determina sa credem ca ele au fost folosite ca cetati de refugiu, numai in caz de pericol major. Afirmatia este intarita si de lipsa, in incinta acestor cetati, a unui strat de cultura consistent care sa ateste o locuire intensa si de lunga durata.

Odata cu cetatile de refugiu apar si asezari intens locuite, unele fortificate altele nu, care cu siguranta s-au constituit, pentru zone mai mari sau mai mici, adevarate centre tribale, mestesugaresti. Este cazul asezarii de la Zimnicea, multa vreme considerata ca fiind fortificata cu sant si val de pamant, in structura caruia ar fi fost inserate blocuri de piatra nefasonate de marimi variabile. Ideea unei fortificatii la Zimnicea a fost sugerata, pe de o parte de topografia terenului, iar pe de alta parte de parerea lui V. Parvan conform careia polisul slab fortificat cucerit de Alexandru cel Mare s-ar gasi aici. Aceasta idee avea sa fie preluata de I. Nestor[3] si ulterior de A. D. Alexandrescu[4]. Pana in momentul de fata, cu toate ca latura de est a fost sectionata prin mai multe santuri nu exista date certe ale existentei uni asemenea val. De asemenea s-a stabilit ca valul de pe latura de nord s-a format pe o valurire naturala si datorita unei locuiri foarte intense[5].

Existenta unei asezari importante, cu intensitatea locuirii precum cea de la Zimnicea nu este singulara in spatiul getic de la nord de Dunare. Aceeasi situatie se intalneste si la Cotofenii din Dos (jud. Dolj), asezare intemeiata in aceeasi perioada de timp si care avea sa fie fortificata mai tarziu, in cursul sec. III a. Chr.[6]

Tot din aceasta epoca sunt cunoscute si cateva asezari rurale, nefortificate, este cazul celor de la Nanov-Nanoveanca Baraj, Perii Brosteni, Storobaneasa-Cimitir.

La sfarsitul secolului III sau inceputul celui urmator cetatile fortificate cu sant si val de pamant sunt abandonate, ca mai apoi in cursul celei de-a doua jumatati a sec. II a. Chr. ele sa fie reocupate, locuirea extinzindu-se si peste fortificatiile care nu mai sunt refacute.

Tot din a doua jumatate a secolului II a. Chr. creste numarul asezarilor rurale, nefortificate, situatie ce se amplifica in cursul secolului I a. Chr. Astfel ca din aceasta perioada de timp cunoastem 89 de asezari getice numai in sud-vestul Munteniei, ele exprimand intensitatea cu care este locuita zona.

La sfarsitul sec. I a. Chr. si inceputul celui urmator se constata aceeasi situatie intalnita la nivelul sec. V a. Chr. si anume o scadere dramatica a locuirii, datorata politicii romane de creare a unui spatiu de securitate.

Locuinte de descoperite in asezari sau cetati sunt constructii simple atat adancite in pamant cat si ridicate la suprafata solului. La Zimnicea exista si locuinte la a caror fundatie au fost folosite pietre de cariera, de dimensiuni apreciabile, iar in sec. II-I a. Chr. sunt folosite tiglele, dupa model grecesc, la construirea acoperisului.

In interiorul asezarilor geto-dace, pentru ambele perioade de timp, a fost documentata existenta unor locuri de depunere (fantani, gropi, iazuri), legate probabil de existenta unor credinte si zeitati chtoniene.

In ceea ce priveste descoperirile funerare, pentru perioada timpurie a celei de-a doua epoci a fierului se constata existenta cimitirelor cu numar mare de morminte, dar si a unor morminte izolate[7].

In imediata apropiere a asezarii getice de la Zimnicea a aparut si s-a dezvoltat un intins cimitir cu morminte tumulare si plane, in cea mai mare parte a lor de incineratie. O particularitate a acestui cimitir, spre deosebire de alte cimitire getice, este aceea ca inmormantarile sunt practicate pana la sfarsitul secolului I a. Chr.

Practicarea inmormantarilor in cimitire mai mult sau mai putin intinse este atestata la Murighiol[8], Bugeac[9], Stelnica[10], Canlia [11]sau Cernele[12].

Nu mai putin interesante din punct de vedere al arhitecturii funerare sau al inventarelor pe care le contin sunt mormintele izolate precum cele de la Fantanele[13], Facau[14], Chirnogi[15]. Unele dintre aceste morminte, numite de multe ori princiare au un inventar deosebit. Este cazul, desigur, al mormintelor de la Peretu[16] si Agighiol[17].

Pentru sec. IV-III a. Chr., cu rare exceptii[18], practicarea predominanta a incineratiei este atestata in toata zona de la nord de Dunare locuita de geto-daci. In cadrul ritului incineratiei, inmormantarea in urna este generalizata, iar pentru a doua jumatate a sec. IV a. Chr., in special pentru anumite categorii sociale (razboinici, conducatori locali) este practicata si incineratia cu oasele depuse direct pe sol, in morminte tumulare si cu inventar destul de bogat care contine arme, vase ceramice, de metal si alte obiecte personale.

Descoperirile funerare din necropola getica de la Zimnicea cat mai ales cele din tezaurul princiar de la Peretu atesta existenta unei aristocratii locale apte sa consume productia atelierelor grecesti. Este vorba de arme, vase de metal folosite la banchete, obiecte de port si podoaba din bronz, argint, aur sau sticla.

Practica depunerii in morminte de catre geti a unor ofrande alimentare, lichide sau solide, este atestata prin prezenta in cuprinsul mormintelor a oaselor de animale (in principal de bovine) si a unor vase precum amforele elenistice, lagynoi, lekythoi, cani etc.

La mijlocul secolului II a. Chr., cam in aceeasi perioada cu abandonarea cetatilor de refugiu se produc schimbari esentiale si la nivelul manifestarilor funerare. Astfel, cu exceptia celei de la Zimnicea, dispar marile necropolele, inmormantarile sunt practicate in tumuli izolati sau adunati in grupe mici, inventarul mormintelor devine tot mai sarac[19].

In cimitirul de la Zimnicea, mormintele ce apartin sec. II-I a. Chr. sunt concentrate intr-o zona apropiata de la nord si est de asezare, sunt toate de incineratie si, in mai multe cazuri sunt practicate in mantaua mormintelor tumulare ce apartin sec. IV-III a. Chr. Inventarul mormintelor tarzii de la Zimnicea, ca de altfel si al celor de la Laceni sau Orbeasca de Sus este unul sarac, constand din vase ceramice si piese de metal (in general arme).

In a doua jumatate a secolului IV a. Chr. ia un avant deosebit mestesugul olaritului. Sub influenta grecilor apare in zona ceramica modelata la roata, ale carei forme sunt copii dupa modele elene. In paralel cu ceramica modelata la roata de inspiratie elenistica sunt lucrate cu mana vase si forme ceramice care isi au originea in prima epoca a fierului (strachina, vasul bitronconic, canile cu o toarta etc).

In asezarile importante, precum cea de la Zimnicea au existat cel mai probabil olari specializati pentru producerea unei ceramici de calitate precum ceramica cenusie lucrata la roata. Pentru aceasta asezare asertiunea noastra se intemeiaza atat pe rebuturile de fabricatie descoperite in cursul cercetarilor cat si pe existenta unor motive de decor ce nu-si au corespondent in alte statiuni getice (este vorba desigur de motivul calaretului imprimat pe vase de tip pythos).

O grupa a artefactelor a carei prezenta este mai putin consistenta decat ceramica este cea a uneltelor si obiectelor de cult, confectionate din lut, metal sau piatra.

Fusaiolele de ceramica, majoritatea de forma bitronconica, sunt prezente in asezarile geto-dace pe tot parcursul perioadei cuprinse intre sec. V a. Chr.-I p. Chr. De asemenea, cutitasele de tip I si II, de mici dimensiuni, au o situatie asemanatoare fusaiolelor si se intalnesc atat in morminte cat si in cuprinsul asezarilor, in nivelul de cultura sau in gropi. In schimb dispare obiceiul depunerii unor vase de metal (argint sau bronz) in morminte, des intalnit in lumea tracica din sec. IV-III a. Chr. De-abia in sec. I a. Chr. isi fac aparitia vasele de metal, de tip italic, unele fiind ingropate odata cu tezaure monetare sau de obiecte toreutice, altele descoperite in asezari sau depuse in morminte (cazul teritoriilor scordisce).

Pe parcursul sec. II a. Chr., odata cu schimbarile survenite in tehnica de modelare a vaselor, apar uneltele de modelat ceramica, de forma literei T a caror prezenta bine documentata in asezarile geto-dace este strans legata de ceramica lucrata cu mana. Cu trecerea timpului, odata cu generalizarea vaselor modelate la roata, aceste unelte dispar.

Tot in sec. II-I a. Chr. apar si devin tot mai folosite rasnitele de piatra de tip elenistic tarziu, alcatuite din doua parti (meta si catillus). Prezenta acestora in asezarile geto-dace nu a dus la disparitia rasnitelor traditionale rudimentare, asa dupa cum o dovedeste exemplarul de la Alexandria Gostat 2.

Numarul mic al uneltelor descoperite in zona se datoreaza atat lipsei cercetarilor sistematice din asezari, cat si caracterului unora dintre complexele studiate (cetati, morminte).

Pentru perioada secolelor IV-III a. Chr. este documentata folosirea de catre geti a unor variate obiecte de port si podoaba, confectionate din metal, piatra, sticla, os, cochilii de scoici etc.

Dintre obiectele de port, fibulele reprezinta categoria cea mai bine reprezentata. Pentru sec. V a. Chr. cunoastem existenta fibulelor de tip Glasinac, in timp ce, pentru urmatoarele doua secole sunt atestate numeroase variante ale fibulei de schema tracica.

Incepand cu sec. III a. Chr., in paralel cu fibulele de schema tracica, sunt folosite tot mai des fibulele de schema Latne, ca mai apoi, de la sfarsitul sec. I a. Chr. sa isi faca aparitia in zona fibulele de tip roman.

In mormintele timpurii din necropola de la Zimnicea, din sec. IV-III a. Chr., apartinand unor femei, fibulele sunt asociate cu margele de lut sau sticla, piepteni, oglinzi, pandantive de piatra sau cochilii de scoici. Cu trecerea timpului acestea devin raritati, odata cu saracirea inventarelor funerare.

In prima faza de evolutie a cimitirului de la Zimnicea sunt atestate diferite obiecte de port si podoaba si in morminte de barbati. Astfel, alaturi de arme, apar fibule, diferite margele de metal (aur, argint sau bronz), inele de deget, bratari.

In sec. II-I a. Chr. se produc schimbari in ceea ce priveste tipurile si variantele obiectelor de port si podoaba. Din aceasta perioada de timp se cunosc bratarile plurispiralice de argint si de aur[20], inele de argint asemanatoare ca forma, cerceide argint, pandantive cui, lanturi de argint realizate din mai multe zale, pandantive toporas, oglinzi din metal alb.

Pentru perioada timpurie a celei de-a doua epoci a fierului, atat la geto-daci cat si la populatiile invecinate, (triballi, odrisi) sunt cunoscute mai multe tipuri de arme, documentate prin cercetarile arheologice si sustinute de izvoarele istorice.

In a doua jumatate a secolului IV a. Chr., mormintele apartinand unor membri ai aristocratiei militate din necropola getica de la Zimnicea contin mai multe arme, intre care sulita, sagetile, spade, topoare sau cutite de lupta. Uneori, este cazul sulitei, in acelasi mormant se afla mai multe exemplare[21]. De cele mai multe ori, in astfel de morminte, alaturi de arme sunt depuse calul, parti din acesta sau, pentru a simboliza statutul de cavaler, numai piesele de harnasament ale calului.

In a doua jumatate a sec. II a. Chr. si pe parcursul sec. I a. Chr. dispar marile necropole de zeci sau sute de morminte, iar inventarul este tot mai sarac. Chiar daca se pastreaza obiceiul depunerii de arme si piese de harnasament, se constata o schimbare in ceea ce priveste tipologia. Astfel, sunt folosite cutitele de lupta, uneori depuse impreuna cu teaca, apar scuturile si pintenii.

1.2. Importurile grecesti

In general bunurile produse in orasele grecesti, fie situate pe coastele Marii Negre fie pe cele mediteraneene sau in insulele acesteia din urma, au fost destinate aristocratiei tribale getice. La acest moment istoric nu putem vorbi de bunuri de larg consum asa dupa cum stim ca ele se generalizeaza in zona mult mai tarziu, in epoca romana.

Cu exceptia amforelor, folosite ca recipiente pentru transportarea unor lichide (vinuri, uleiuri), celelalte importuri grecesti sunt prezente in zona in numar foarte scazut. Este vorba de vase ceramice din categoria de lux (kantharoi, lekythoi, askoi), margele de sticla, tipurile cu ochi, Janus, margele de bronz, argint si aur, oglinzi etc.

Printre importurile grecesti prezente la Dunarea de Jos sunt si monedele emise de regii elenistici ai Macedoniei sau de orase precum Odessos, Histria, Thasos, sau Alopeconesos. De altfel monedele regilor macedoneni Filip II si Alexandru cel Mare au reprezentat modelul pentru emisiunile monetare locale de tip Rasa, Varteju-Bucuresti sau Inotesti-Racoasa.

Importurile grecesti patrund in aceasta zona inca din a doua jumatate a secolului IV a. Chr. si isi mentin prezenta pina la inceputul secolului I a. Chr.

Daca amforele sunt documentate pe intreaga perioada de timp studiata, in privinta ceramicii de lux se constata faptul ca aceasta ajunge in zona in a doua jumatate a sec. IV a. Chr. perioada dupa care numarul pieselor de acest fel devine nesemnificativ.

1.3. Importurile celtice

In comparatie cu cele grecesti, importurile celtice sunt prezente in sud-vestul Munteniei intr-un numar mult mai mic. De fapt din randul obiectelor de factura celtica nu putem aminti decat cateva vase ceramice, unele din grafit, de la Zimnicea, Nanov si Trivalea Mosteni, bratara de sticla de la Alexandria, fibule de bronz si fier si probabil cutitele de lupta si tecile de cutit descoperite in mormintele din cimitirul de la Zimnicea. Aceste obiecte se dateaza incepand cu sfarsitul secolului III a. Chr., dar cea mai mare parte a lor secolelor II-I a. Chr.

1.4. Importuri romane

Dintre importurile romane descoperite in zona studiata sunt de amintit vasele ceramice, cateva fibule de la Sprancenata si Zimnicea precum si monedele romane, dintre care se detaseaza prin numar denarii romani republicani. De fapt pe parcursul secolului I a. Chr. si cu precadere in a doua jumatate a acestuia, are loc un aflux masiv de denari romani republicani la nord de Dunare in tinuturile locuite de geti si daci.

Acest proces trebuie pus in primul rand pe seama relatiilor clientelare ale dinastilor locali cu statul roman cat si a expeditiilor de jaf initiate in teritoriile stapanite de acesta din urma.

2. Cronologia

In asezarea de pe Cetatea de la Zimnicea, precum si in incinta cetatilor getice contemporane acesteia din sud-vestul Munteniei au fost descoperite, pe langa alte numeroase materiale, artefacte cu siguranta mare de datare.

O categorie de materiale importanta in stabilirea cronologiei asezarii de la Zimnicea o reprezinta stampilele amforice. Pe baza acestora, folosite cu succes ca indicatori cronologici cu siguranta mare pentru datare, se poate constata ca locuirea de aici incepe la scurta vreme dupa mijlocul sec. IV a. Chr. si ea dureaza pana in prima jumatate a sec. I a. Chr. (fig. 18).

Din totalul vaselor grecesti ce fac parte din grupa ceramicii fine, descoperite in asezare, se dateaza in proportie de 92% in a doua jumatate a secolului IV a. Chr. si pe parcursul celui urmator (fig. 17/2), iar dintre acestea 86% sunt datate in a doua jumatate a secolului IV a. Chr. (fig. 17/1).

In concordanta cu stampilele amforice sunt monedele descoperite la Zimnicea, atat in asezare cat si in cimitir, dintre care cele mai vechi provin de la regii macedoneni Filip II si Alexandru cel Mare.

Inceputul asezarii este plasat ceva mai devreme de mijlocul secolului IV a. Chr. de fibulele de schema tracica[22], insa trebuie pastrata o anumita rezerva avand in vedere pastrarea mai indelungata in uz a diferitelor variante de fibule.

Tot ca bune repere pentru perioada de inceput a asezarii pot fi folosite zabalele de tip Werner V si VI (fig. 26/1-3), podoabele de metal de tip A-F (fig. 23), sau coiful de tip calcidic.

Din inventarul M. 55, alaturi de alte piese, a fost depusa o oenochoe de bronz care isi are o analogie perfecta in M. 2 de la Vraca. Acest din urma mormant se dateaza pe baza unui skyphos din grupa FB in al treilea sfert al secolului IV a. Chr.

Pentru sfarsitul asezarii de la Zimnicea ne folosim, pe langa stampilele amforice care il dateaza in prima jumatate a secolului I a. Chr., de monede si fibule.

Ultima moneda din tezaurul mixt descoperit in 1971 in perimetrul asezarii este batuta in anul 83 a. Chr.[23], asadar tot in prima jumatate a sec. I a. Chr.

O piesa care impinge sfarsitul locuirii getice de la Zimnicea spre a doua jumatate a secolului I a. Chr. este fibula de schema Latene D, tip Rustoiu 6 (pl. 173a/2).

Putin mai tarzie decat aceasta este fibula lingurita, de tip Rustoiu 16c, descoperita in M. 35 (pl. 197/5). Ea datand din a doua jumatate asec. I a. Chr.

O descoperire deosebit de interesanta, care ne face sa consideram sfarsitul acestei asezari in prima jumatate a sec. I p. Chr. este fibula romana puternic profilata (fig. 21/15), descoperita in campania din 1949[24]. Aceasta piesa tarzie se alatura astfel vasului de tip kantharos, piesa elenistica tarzie descoperita la est de asezare (pl. 170/5).

De altfel, se pare ca au mai fost descoperite mai multe artefacte tarzii, din sec. I p. Chr. Asa se explica afirmatia lui I. Nestor conform careia ar exista rare indicii, dar certe, ale unei usoare locuiri si dintr-o epoca ulterioara, anume din sec. I e.n.[25]

Spre deosebire de Zimnicea, in cetatile getice de la Albesti, Orbeasca de Sus, Pleasov sau Trivalea Mosteni, elementele cu siguranta mare de datare sunt putine sau chiar lipsesc.

Cetatea de la Albesti Dealul lui Panait pare a fi fost ridicata tot in a doua jumatate a sec. IV a. Chr. Afirmatia ne-o bazam atat pe materialele descoperite in incinta cetatii cat si pe relatia cu mormantul princiar de la Peretu.

In Gr. 6/1967, a aparut un aryballos ceramic care isi gaseste o buna analogie in mormantul de la Peretu (pl. 86/4). Tot aici a fost descoperit si un picior de amfora thasiana, apartinand variantei ce a circulat in a doua jumatate a sec. IV a. Chr.

Tot in aceasta perioada se dateaza si fragmentul de mustiuc ce provine de la o zabala de tip Werner V (pl. 13/4), precum si bratara de bronz prevazuta cu grupe de cate trei sfere (pl. 13/5).

Pentru cel de-al doilea moment de locuire de la Albesti cunoastem la fel de putini indicatori cronologici, din randul carora am putea aminti moneda Dyrhachium[26] si obiectul de modelat ceramica[27].

Ridicarea cetatii de la Orbeasca de Sus in a doua jumatate a sec. IV a. Chr. a fost propusa inca din 1979 de autorul sapaturilor[28]. Aceasta datare este confirmata de un fragment ce provine de la o amfora de Herakleia Pontica, stampilat cu numele magistratului Lakon (pl. 66/5), care este plasat in ultimele decenii ale sec. IV a. Chr.[29]. In aceeasi perioada, pe baza unei amfore de Chios, se plaseaza si materialele din Gr. 19/1972 (pl. 62)[30].

In incinta cetatii au fost descoperite si cinci varfuri de sageata, de tip I si II, care se dateaza intr-o perioada ceva mai lunga, pe parcursul sec. IV-III a. Chr. (pl. 68/1-5).

Pe baza vaselor ceramice de tip Zimnicea-Murighiol, a vasului kernos si a bratarii cu sfere, cetatea de la La Pleasov credem ca este ridicata tot in a doua jumatate a sec. IV a. Chr. Dupa o perioada de abandon a acesteia, locuirea este reluata in a doua jumatate a sec. II a. Chr.

Din lipsa materialelor cu relevanta cronologica nu putem plasa cu mai mare exactitate momentul ridicarii cetatilor de la Raca si Trivalea Mosteni. Inceputurile acestora in aceeasi perioada de timp cu asezarea de la Zimnicea si cetatile de la Albesti sau Orbeasca de Sus le presupunem pe baza analogiilor materialului ceramic prezent in incinta lor.

In ceea ce priveste cronologia descoperirilor din perioada sec. II a. Chr. I p. Chr., in lipsa altor elemente de datare, este folosita tipologia vaselor ceramice.

3. Originile culturii geto-dace.

Cultura getilor din Campia Munteniei este, pe de o parte, strans legata de traditia locala, iar pe de alta parte de influentele interne exercitate asupra ei, la inceput dinspre lumea greco-elenistica, iar ulterior dinspre lumea celtica si romana.

Multe dintre trasaturile vestigiilor arheologice getice isi au originea in prima epoca a fierului. Spre exemplu modalitatea de construire a fortificatiilor cu sant si val de pamant, locuintele ridicate la suprafata solului sau adancite in pamant. De asemenea ceramica modelata cu mana pastreaza tehnici de modelare si forme specifice perioadei anterioare.

Dar, dupa cum spuneam, influentele externe au jucat si ele un rol foarte important in evolutia culturii getilor de la Dunarea de Jos. Pe de o parte direct, prin intermediul bunurilor importate, iar pe de alta parte prin copierea de catre mesterii locali a unor modele grecesti, celtice sau romane.

4. Continuitate/discontinuitate in cultura geto-dacilor

In literatura istorica din Romania s-a facut intotdeauna referire la continuitate, atunci cand a fost vorba de perioada antica sau de formarea poporului roman.

Constatam totusi, din materialul prezentat, ca pe parcursul primei jumatati a secolului II a. Chr. si mai ales la mijlocul acestuia au avut loc schimbari importante pe mai multe nivele. In primul rand este vorba de viata politico-militara si relatiile pe care geto-dacii le-au avut cu grecii, macedonenii si mai apoi cu celtii si romanii.

De asemenea schimbari semnificative se produc si la nivelul vietii materiale. Cetatile de refugiu cu caracter militar, care apar in a doua jumatate a secolului IV a. Chr. si functioneaza pe parcursul secolului urmator sunt abandonate pentru perioade mai lungi sau mai scurte de timp, ca mai apoi, fara a fi refacute fortificatiile, sa fie folosite ca asezari.

Odata cu sec. I a. Chr. se constata o crestere spectaculoasa a numarului asezarilor geto-dace din zona studiata, iar unele dintre ele cum este cazul celei de la Sprancenata, sunt fortificate, cunoscand o dezvoltare deosebita. La cumpana dintre sec. I a. Chr. si cel urmator zona de sud-vest a Munteniei este golita de populatie, iar asezarile isi inceteaza existenta pentru o lunga perioada de timp.

Tot la nivelul sec. II a. Chr. dispar formele ceramice modelate cu mana, de inspiratie greceasca. Se pastreaza ce-i drept unele forme ceramice modelate cu mina, dar in sec. II-I a. Chr., sub influenta celtilor si a lumii romane, apar altele noi. De fapt, pe parcursul secolului II a. Chr. se observa o decadere a vietii materiale care ar putea fi pusa pe seama slabirii contactelor cu lumea elenistica din sud.

Pe de alta parte tot in secolul II a. Chr. ia sfarsit dominatia grupelor celtice din Transilvania, iar la sud de Dunare Roma transforma Grecia si Macedonia in provincii romane, apropiindu-se tot mai mult de stabilirea unei granite naturale pe Dunare.

Toate aceste schimbari sunt insotite de modificari importante in viata religioasa si manifestarile funerare. Dispar necropolele de tip Zimnicea-Murighiol, cunoscute in sec. IV-III a. Chr., dispar mormintele fastuoase avand un inventar bogat si variat, alcatuit din arme si harnasament, vase de metal, obiecte de port si podoaba etc. Mormintele certe datate in perioada clasica, sunt putine, practicate in tumuli izolati sau in grupuri mici, cu un inventar mai sarac[31]. La sfarsitul sec. I a. Chr.- inceputul sec. I p. Chr. isi inceteata existenta aproape toate asezarile din zona de campie a Munteniei, fenomen pus pe seama politicii de securitate a Imperiului Roman.

Consideratii istorice

Pentru perioada timpurie a celei de a doua epoci a fierului, in ceea ce priveste informatia scrisa despre populatiile tracice de la Dunarea de Jos, suntem tributari izvoarelor grecesti. Istoricii greci ii amintesc pe tracii de la Dunarea de Jos numai in masura in care acestia din urma au fost angrenati in conflictele dintre polisurile grecesti, au efectuat expeditii de jaf in Macedonia sau Elada sau tinuturile locuite de ei au facut obiectul expeditiilor regilor macedoneni

Dupa transformarea Macedoniei in provincie romana si mai cu seama spre sfarsitul secolului II p. Chr. si inceputul celui urmator, odata cu implicarea tot mai accentuata a Romei in zona peninsulei Balcanice, geto-dacii sunt mentionati in legatura cu diferitele conflicte politico-militare din zona.

Pentru secolul V a. Chr., perioada care ne intereseaza in mod direct, Herodot ii cunoaste, prin intermediul grecilor din orasele vest pontice, pe getii sud dunareni. Pe acestia ii mentioneaza cand aminteste de expeditia lui Darius care le-a traversat tinuturile[32].

Tucidide ii plaseaza cu exactitate in spatiu pe geti. Dupa istoricul grec, ii intalnesti daca treci muntii Haemus[33], fara a specifica daca neamul acestora se intinde si la nord de Istru. De altfel aceasta zona ii este necunoscuta si lui Herodot, pentru care era populata numai cu albine[34].

O localizare mai exacta a getilor o face Strabon, atat sub aspect geografic cat si in raport cu dacii: getii sunt cei care se intind spre Pont si spre rasarit, iar dacii cei care locuiesc in partea opusa, spre Germania si spre izvoarele Istrului[35]. Tot Strabo ne face cunoscut faptul ca getii locuiau pe ambele maluri ale Istrului[36] si ca acestia obisnuiau sa se mute de pe un mal pe altul al lui[37].

Localizarea getilor nord dunareni in campie este sustinuta indirect de mai toate izvoarele latine care ii consemneaza. Astfel, de cele mai multe ori, sursele literare latine se refera la getii din campie sau la cei expeditii militare din partile de est al Daciei antice. Nu acelasi lucru se intampla cu dacii care sunt fie nedeslipiti de munti[38], fie sunt amintiti in legatura cu evenimente ce se petrec in Illiricum, Pannonia, tinutul scordiscilor.

In secolul V a. Chr. Herodot ii mentioneaza pe tracii care poarta diverse nume, iar in randul triburilor trace sunt amintiti si getii[39].

In secolele IV-III a. Chr. getii nu sunt organizati intr-un mare regat asa cum au facut tracii odrisi de la sud de Haemus, pe vremea regelui Teres si a urmasilor lui[40].

Pentru Strabo, getii sunt traci si vorbesc aceeasi limba cu dacii[41].

Getii aveau sa fie scosi din anonimatul istoriei de expeditia initiata de regele Alexandru al Macedoniei in 335 a. Chr. De fap, initial, expeditia condusa de tanarul rege nu este indreptata impotriva getilor ci a triballilor vecini, neamuri razboinice si care au reprezentat un adversar puternic pe timpul tatalui sau, Filip al II-lea[42].

Demonstratia de forta a lui Alexandru de la Dunarea de Jos si-a atins pe deplin scopul, atat tribalii cat si celelalte triburil trace din zona au fost pacificate.

Expeditia din 335 a. Chr. este unul dintre putinele momente ale perioadei timpurii a celei de-a doua epoci a fierului cand se face referire la tinuturile de la nord de Istru locuite de geti. Chiar daca nu a durat decat o zi, expeditia lui Alexandru, prin istoricii care au consemnat-o, ne furnizeaza cateva date importante despre localizarea getilor nord-dunareni, efectivele si organizarea ostirii lor, centre fortificate etc. De la Arrianus, care foloseste ca sursa istoria lui Ptolemeu al lui Lagos[43], general al lui Alexandru si participant direct la expeditie, aflam ca teritoriul getilor se gaseste in vecinatatea celui al tribalilor, la nord de Istru.

Numarul mare al getilor care se agitau pe celalalt mal, circa 14 mii de pedestrasi si 4 mii de calareti, ne indica faptul ca avem de aface cu o uniune de triburi importanta.

V. Parvan a propus identificarea acestui polis slab intarit cu asezarea de la Zimnicea, idee reluata mai tarziu de I. Nestor si A.D. Alexandrescu. Este cert faptul ca expeditia lui Alexandru are loc intr-o zona situata intre muntii Haemus (Balcani) si Dunare, iar tracii care se opun regelui macedonean ar putea fi odrisii din zona Kazanlak pasul Sipka. De asemenea orasul getilor ar trebui sa fie amplasat in imediata apropiere a teritoriului triballilor, ceea ce nu este cazul asezarii de la Zimnicea[44] care, pe de alta parte este situata mult mai aproape de fluviu decat precizeaza Arrianus.

Un episod care comporta multe necunoscute in istoria conflictelor de la Dunarea de Jos este cel al conflictelor dintre Lysimachos, regele macedonean al Traciei si dinastul Dromichaites.

Dupa dezastrul lui Zopyrion si moartea lu Alexandru, in perioada ce a urmat, pana la inceputul secolului III a. Chr., triburile tracice, printre care se aflau si getii, scapasera de sub autoritatea macedoneana. Reluarea politicii de forta in zona dintre Haemus si Balcani avea sa fie intreprinsa de regele Thraciei elenistice, nimeni altul decat Lysimachos, fost general si om de incredere al lui Alexandru.

In anul 300 (sau 299) a. Chr., Lysimachos a organizat o prima expeditie impotriva getilor ale caror teritorii si le dorea incluse in hotarele regatului sau. Asupra zonei in care se desfasoara expeditia, mai multe izvoare literare au cazut de acord co aceasta nu poate fi alta decat Thracia[45]. In ceea ce priveste originea etnica a lui Dromichaites nu trebiue sa ne mire faptul ca acesta este numit cand odris[46], cand trac[47] sau alteori get[48]. Toate aceste neamuri locuiau in Thracia si au intrat in conflict cu Lysimachos, opunandu-i-se acestuia in mai multe randuri[49].

Incercarile regelui Thraciei elenistice de a-i supune pe geti s-au soldat, dupa cum afirma sursele literare, cu un esec categoric, iar acestuia nu i-a mai ramas decat sa-i cedeze lui Dromichaites toate fortificatiile ocupate de ostenii lui mai inainte[50].

La putina vreme de la moartea lui Lysimachos, petrecuta in 281 a. Chr., avea sa se abata o noua invazie asupra regiunilor Thraciei. Este vorba de marea migratie celtica din 279-278 a. Chr. din Thracia, Macedonia si Grecia care a adus unele modificari in raporturile de forte din Peninsula Balcanica[51], atat prin intemeierea regatului de la Tylis[52], cat si prin stabilirea scordiscilor in zona de confluenta a Savei cu Dunarea[53]. Cu aceasta ocazie, fie si numai pasager, getii apar din nou in izvoarele literare.

Astfel, o armata numeroasa a celtilor ramasi in Thracia, alcatuita din cinsprezece mii de pedestrasi si trei mii de calareti, pune pe fuga trupele getilor se ale triballilor[54], amenintand Macedonia.

Reaparitia getilor in izvoarele literare grecesti este strans legata de personalitatea regelui Burebista. Acesta, a carui apartenenta etnica este specificata clar de izvoarele literare, era un barbat get (ανερ γετον). Nu cunoastem locul unde isi avea resedinta Burebista si nici de unde a inceput procesul unificarii triburilor getice si dace. Dupa Strabon, Burebista ar fi realizat acest proces politico-militar intr-un timp relativ scurt[55].

Actiunile intreprinse de regele get l-au facut pe acesta sa intre in conflict cu populatiile vecine. Probabil prin jurul anului 60 a. Chr., Burebista desfasoara expeditii pustiitoare in vest, unde i-a nimicit pe boii condusi de Critasiros si pe taurisci[56].

Potrivit tot lui Strabon, regele get si-a condus armatele si spre sud si sud-vest, caci trecand plin de indrazneala Istrul si jefuind Thracia-pana in Macedonia si Illiria-a pustiit pe celtii care erau amestecati cu tracii si cu illirii[57]. Prin aceste din urma expeditii, Burebista nu facea decat sa continue o practica bine inradacinata printre triburile getice la putina vreme de la transformarea Macedoniei in provincie romana. Deosebirea fata de celelalte expeditii intreprinse spre sud consta in faptul ca de aceasta data forta care conduce operatiunile militare este reprezentata de geti carora, probabil, li s-au alaturat si alte semintii trace, iar jafurile incep chiar de pe teritoriul scordiscilor, cu care mai inainte getii facusera alianta[58].

Dar regele get nu se multumeste doar cu prazile obtinute din expeditiile intreprinse in vest si sud-vest. Pentru o perioada de timp greu de apreciat, el isi canalizeaza eforturile pentru stapanirea oraselor vest-pontice aducatoare de venituri mai sigure.

Aflat in plina expansiune, Burebista incearca sa exploateze cat mai mult in favoarea sa avantajele pe care i le oferea razboiul civil dintre Caesar si Pompeius, oferindu-si servicile celui din urma. In acest scop se pare ca a fost trimis ca sol Acornion din Dyonisopolis, care l-a intalnit pe Pompeius la Herakleia Lyncestis in Macedonia. Dar ajutorul promis de Burebista nu a ajuns sa se materializeze, iar victoria lui Caesar de la Pharsalus (48 a. Chr.) a zadarnicit planurile regelui get.

Nu stim cat de veridica este informatia conform careia Caesar ar fi concentrat in Macedonia circa 16 legiuni si 10 000 de calareti[59], mai sigur este faptul cei doi mari oameni de stat sfarsesc in aceeasi perioada. Si in timp ce statul roman se indreapta spre un nou razboi civil, cel inchegat de Burebista se destrama in patru si mai apoi in cinci regiuni[60].

Dupa moartea lui Burebista si indepartarea pericolului pe care il reprezentase armata acestuia pentru statul roman si mai ales pentru provincia Macedonia, izvoarele grecesti si latine isi indreapta atentia spre triburile sud trace, ale caror framantari si atacuri asupra provinciilor sau a statelor clientelare le-au pricinuit numeroase neajunsuri romanilor.

Catalogul descoperirilor arheologice si numismatice

din sud-vestul Munteniei

Inainte de catalogul propriuzis este prezentata lista cu abrevierile periodicelor si volumelor folosite in textul lucrarii.

2. Catalogul descoperirilor:

Catalogul descoperirilor este ordonat alfabetic, pe localitati, fiind specificate: punctul de descoperire, denumirea locului, aul si numele descoperitorului, amplasarea si conditiile topografice ale sitului, descrierea, complexe si artefacte deosebite ca valoare cronologica, datarea si bibliografia.

Exempul:

Nr. 2. ALBESTI, sat; com. Vedea, jud. Teleorman

1. Punctul: Dealul lui Panait

Cercetari de suprafata 1898 (Grigore Tocilescu, Pamfil Polonic); Sapaturi de salvare 1967-1968 (D. Berciu, E. Moscalu).

Cetate situata pe un promontoriu, in amonte de confluenta paraului Burdea cu Vedea. Aceasta a fost identificata in 1898 de Grigore Tocilescu si Pamfil Polonic, ultimul ridicand si un plan al acestiei.

In partea de vest a promontoriului, acolo unde cetatea comunica cu restul terasei, a fost construita fortificatia. Aceasta consta dintr-un sant si un val de pamant de forma semicirculara. In prezent valul are o inaltime redusa, de circa 0,50-1,10 m. In structura valului au fost descoperite bucati de pamant ars pe care sunt imprimate urmele parilor si barnelor folosite la constructia lui, precum si fragmente de chirpici, unele perforate la mijloc.

Ca si in alte situatii, in cetatea de la Albesti locuirea s-a concentrat in apropierea valului fortificatiei. Sapaturile arheologice au scos la lumina cinci gropi ce au apartinut unor locuinte bordei si alte sase gropi a caror utilitate nu poate fi stabilita cu certitudine. Pe baza materialelor arheologice (ceramica, o bratara de bronz, un fragment dintr-o zabala de fier), cetatea de la Albesti a fost datata in secolele IV-III a. Chr.

Alaturi de materialul ceramic de secol IV-III a. Chr. au mai fost descoperite si cateva fragmente de vase, un obiect de modelat vasele ceramice, o drahma Dyrrachium si o fibula, toate acestea datand din secolele II-I a. Chr.

Bibliografie: Berciu, Moscalu 1972, p. 633-640; Moscalu 1979, p. 339-343; M. Turcu 1978, p. 157.

Lucrarea mai cuprinde 49 de figuri si 250 planse. In randul figurilor au fost trecute grafice, tabele, diagrame, harti care sustin afirmatiile din text. Plansele contin, la randul lor, planuri de incadrare in zona a cetatilor si asezarilor getice, profile si relevee ale diferitelor sapaturi, planuri de locuinte si compexe, artefacte descoperite in morminte sau asezari.