RUDENIA

RUDENIA

1. DOMENIUL

Domeniul rudeniei a reprezentat, inca de la aparitia disciplinei antropologice, un obiect de studiu favorit, dupa cum arata bogata bibliografie dedicata acestei probleme, dar si numeroasele reevaluari teoretice care au avut ca obiect regulile si semnificatia inrudirii in comunitatile traditionale. Mai mult, dupa cum constata R. Fox, "Inrudirea este pentru antropologie ceea ce este logica pentru filozofie si studiul nudului pentru artele plastice: disciplina de baza"(1972). Dupa A. Kuper, domeniul inrudirii "este inima tehnica a antropologiei sociale, campul propriu al specialistului, cel mai putin accesibil, bazat pe jargon, cel mai apt de a avea modele abstracte si cvasi-matematice"(1988). Studiile asupra inrudirii au devenit, de altfel, conditii obligatorii pentru orice studiu antropologic, un domeniu explicit urmarit in teren si central in formarea studentilor.

Primele lucrari inchinate tematicii inrudirii dateaza inca din perioada evolutionista: scotianul J. MacLennan publica Primitive Marriage in 1865, Ancient Law a lui H. L. Maine apare in 1861, iar faimoasa Systems of Consanguinity and Affinity of the Human Family elaborata de L. Morgan vede lumina tiparului in 1871. Interesul timpuriu pentru domeniul familiei si inrudirii nu surprinde: pe masura de antropologii au devenit constienti de diferentele importante intre constituirea si fiintarea familiei in societatile extraeuropene si universul parental al Europei burgheze de la sfarsitul secolului al XIX-lea, rudenia a reprezentat tocmai filtrul prin intermediul carora au fost definite societatile primitive. Tot studiile asupra rudeniei i-au oferit antropologiei individualitatea sa, in raport cu alte discipline, ca istoria sau literatura.

De la bun inceput, antropologii au remarcat ca, in societatile din Australia, Africa, Melanezia sau America de Nord, aproape totalitatea raporturilor sociale, familiale, economice, simbolice, rituale sau politice sunt intemeiate pe legaturi de rudenie. Prin urmare, cunoasterea structurilor rudeniei insemna, in fapt, cunoasterea gradului de organizare a societatii, deci a gradului sau de evolutie.

Domeniul organizarii familiei coincide locului de intersectie dintre natura si cultura, dintre biologic si social. Nu e de mirare, deci, ca inca de la sfarsitul secolului al XIX-lea, problematica familiei si a naturii raporturilor care organizeaza familia a constitui un domeniu explicit urmarit de curiozitatea europenilor. Juristii au fost primii care au analizat structura familiei, rolul ei social si integrativ, sau functia sa economica.

Descoperirea populatiilor extraeuropene nu a facut decat ca sporeasca aceasta curiozitate. A devenit treptat evident ca familia este, inainte de toate, o institutie sociala, care asigura socializarea partiala a indivizilor, confera statuturi, drepturi, guverneaza transmiterea de bunuri si asigura reproducerea ordinii sociale. Insa toate aceste obiective sunt indeplinite in conditii de o mare diversitate, pentru care modelul european nu reprezinta decat un caz oarecare.

De exemplu, relatia dintre parinte si copil este, in Europa, una de-a dreptul fiziologica. In alte societati, cum este cazul celei a trobriandezilor studiati de B. Malinowski, rolul biologic al tatalui in procreare sa fie cu totul ignorat, iar relatia dintre tata si copil sa nu fie deloc speciala. Mai mult, rolul parental poate fi preluat de alt barbat (fratele mamei).

Daca, la inceput, antropologii tindeau sa vada in aceste reguli neobisnuite o reflectare a ignorantei indigenilor, ei au inteles treptat ca, departe de a semnifica o incapacitate cognitiva, organizarea familiei corespundea unei logici clasificatorii si unui sistem de reprezentari intotdeauna bine structurat, chiar daca de o mare diversitate. In toate comunitatile traditionale, societatea este impartita dupa o logica simbolica, care distinge femeile cu care se poate casatori cineva de cele cu care casatoria este interzisa, grupurile de rude de sange (consangvine), de cele aliate (afine), si asa mai departe. Este important de retinut ca aceste categorii nu sunt in mod necesar supuse unei determinari biologice stricte, ci, in bogata lor diversitate, arata in primul rand modalitati proprii de organizare a relatiilor sociale. Cum nota F. Zimmerman, "rudenia se intemeiaza pe realitatile biologice ale procrearii, dar societatea interpreteaza, recunoaste sau nu, sanctioneaza prin prescriptii sau interdictii acest dat biologic: iata de ce relatiile de rudenie sunt esentialmente sociale".

Majoritatea antropologilor au sesizat diferenta considerabila, desi idealtipica, intre o societate moderna si una traditionala: cea moderna, alcatuita din indivizi anonimi, socializati si ulterior integrati prin intermediul unor institutii sociale obiectivate (scoala, armata, locul de munca) si cele traditionale, in care legaturile de familie sustin intregul esafodaj social. Ca un simplu exemplu, este demna de amintit importanta genealogiei in Europa Evului mediu, cel putin in ceea ce priveste clasele conducatoare, in raport cu regulile de guvernate instituite de modernitate, axate, in principiu, pe meritul individual, si nu pe descendenta. In fapt, importanta acordata relatiilor de inrudire este sugestiva pentru diferentele existente chiar si intre ansamblurile culturale moderne. Spre exemplu, zonele protestante, recunoscute pentru importanta acordata valorizarii individului si aflate, in general, in fruntea competitiei modernitatii, inca se deosebesc - economic si social - de cele catolice (sau ortodoxe), in care persista unele valori de familie traditionale.

Spre deosebire de societatile moderne, in care restransul cerc al relatiilor de familie este completat printr-o retea de relatii amicale sau profesionale care nu se bazeaza deloc pe rudenie, individul societatilor traditionale se defineste tocmai prin pozitia sa intr-un sistem de inrudire. Criteriul genealogiei este atat de important, incat grupuri intregi de populatii, cu limbi si culturi diferite, sunt clasificate in termeni genealogici.

Se poate afirma ca socialul nu poate fi inteles fara studiul structurilor de inrudire. Acest domeniu urmareste constituirea grupurilor sociale, definite de apropierea genealogica (reala sau fictiva), drepturile si indatoririle ce decurg din aceasta, relatiile dintre aceste grupuri si modalitatea de reproducere a acestora. Antropologii studiaza fie sistemele de inrudire (adica ansamblul regulilor care pot fi percepute fie prin nomenclatoare si denumiri, fie prin comportamentele impuse), fie consecintele acestor clasificari in privinta vietii economice (diviziunea muncii si repartizarea bunurilor) sau religioase.

2. TERMINOLOGIA RUDENIEI

Atat de divers si bogat este fenomenul inrudirii, si atat de profunde implicatiile sale, incat el nu poate fi definit ca un domeniu aparte al vietii sociale. Unii antropologi au considerat chiar ca termenul de teorie a inrudirii merita dizolvat: "Nu neg utilitatea cuvantului inrudire. Cu atat mai putin doresc sa reformez vocabularul profesiunii noastre, restrangand definitia termenului sau interzicand folosirea lui. Ma multumesc sa spun sa el nu desemneaza nici o clasa distincta de fenomene, nici o teorie specifica. [.] Ca sa o spun pe sleau, inrudirea nu exista." (R. Needham).

Chiar daca teoria inrudirii este considerata ca limitativa, nu este mai putin ca ea a stat la baza preocuparilor comparatiste si formalizarilor antropologiei. Prin urmare, ea a impus o terminologie proprie, larg utilizata, asupra careia merita sa ne oprim atentia.

In primul rand, trebuie precizat ca exista mai multe tipuri de legaturi care intemeiaza rudenia: filiatia, alianta (sau casatoria), germanitatea (din lat. germanus = de acelasi sange).

Prima notiune importanta este cea de filiatie, termen care desemneaza legatura pe care o intretine un individ cu parintii sai biologici (sau presupusi). Este aici necesara distinctia dintre consangvinitate, care trimite la relatiile biologice adevarate dintre indivizi si rudenie, care se refera atat la legaturile biologice, cat si la legaturile propriu-zis sociale si culturale (cum ar fi statutele de tata, mama, fiu etc.).

Grupul de filiatie cuprinde un ansamblu de consangvini (sau definiti astfel de clasificarile culturale), care de considera descendenti ai unui stramos comun, fie el un personaj real (in cazul descendentei liniare), fie o entitate mitica (in cazul clanului). Acest grup de filiatie este numit unic, in cazul in carte apartenenta este determinata prin referire la un singur parinte (patriliniar, dupa tata, matriliniar, dupa mama). Filiatia binara este caracterizata de o dubla transmitere, in care drepturile mostenite provin de la ambii parinti.

Desi aceste constructii sunt foarte precise, ele au o valoare operationala limitata, pentru ca grupurile nu sunt intotdeauna reciproc exclusive, iar criteriile de identificare nu se multumesc doar cu principiile genealogice, fiind deseori intovarasite de altele, care decurg din regulile de rezidenta.

Regulile de rezidenta se lega in general de filiatie. Rezidenta este patrilocala, cand cuplul casatorit se instaleaza la tatal sotului, dar poate deveni virilocala, atunci cand sotul se instaleaza singur. Exista situatii in care rezidenta este matrilocala (uxorilocala), cuplul casatorit instalandu-se la parintii femeii sau acolo unde locuia aceasta inainte de casatorie. In cazul in care rezidenta nu are legatura cu nici una dintre aceste determinari, ea este considerata neolocala.

Regulile de rezidenta pot sa varieze chiar si in cazul aceluiasi tip de filiatie. Astfel, unele societati matrilocale, cunosc organizari avunculare (rezidenta la fratele mamei, avunculatul desemnand relatia unchi-nepot); rezidenta si filiatia nu se suprapun de fiecare data, nu de putin ori mai multe linii de descendenta traind intr-o comunitate locala unica, in timp ce, in alte situatii, o aceeasi linie de descendenta poate fi dispersata pe un teritoriu vast. Ciclurile proprii de dezvoltare ale grupului domestic (autonomia economica, nasterea copiilor, decesul parintilor) pot modifica modurile de rezidenta.

Regimul de mostenire a proprietatii se grefeaza variabil in cadrul sistemului de filiatie si al rezidentei. Un exemplu este oferit de anumite societati polineziene cu filiatie cognatica, in care pamantul este mostenit nediferentiat din partea ambilor parinti. Insa, in momentul in care un individ se instaleaza pe una din parcele, el renunta la a mai revendica alte proprietati, desi acestea ii revin pe drept, conform aceluiasi principiu de succesiune. Astfel, dreptul de mostenire este concretizat strict, prin rezidenta, chiar daca, teoretic, individul a mostenit si alte posesiuni.

Pana la aparitia, in 1949, a lucrarii lui Cl. Lvi-Strauss, Structures lmentaires de la parent, majoritatea antropologilor considerau ca filiatia este cea care determina natura sistemului de rudenie. Lucrarea antropologului francez va cauta, dimpotriva, sa evidentieze rolul aliantei in aceasta privinta.

Alianta subintelege ansamblul regulilor care stabilesc "circulatia femeilor" luate in casatorie. Sistemele matrimoniale sunt intotdeauna caracterizate nu numai de interdictii - care femei nu pot fi luate in casatorie -, dar si de prescriptii - care indica, in functie de pozitia lor intr-un sistem de inrudire, care dintre femei sunt potrivite pentru incheierea unei casatorii. Sistemele matrimoniale caracterizate doar de prescriptii sunt numite elementare, in timp de cele care se bazeaza pe interdictii sunt considerate complexe.

Din nou, aceasta tipologie nu este suficienta pentru a incadra diversitatea reala a practicilor sociale. Astfel, in unele societati reduse numeric, prohibitiile sunt atat de numeroase, incat casatoriile sunt aproape prescriptive; pe de alta parte, chiar si societatile complexe, cum sunt cele europene - care, cu exceptia regulilor privind inrudirea, lasa deschisa alegerea partenerului -, impun conditii de proximitate (sociala, culturala, religioasa, rezidentiala) in alegerea sotiilor. Acesti parametri, desi ajung doar uneori norme constientizate, reprezinta reguli practice, functionand ca adevarate constrangeri matrimoniale.

Sistemele de alianta nu se reduc la simplele reguli matrimoniale. Ele institutionalizeaza nu numai relatia intre doua sau mai multe persoane - pentru ca exista casatorii poliginice (mai multe sotii) sau poliandrice (mai multi barbati) - dar angajeaza in complexe relatii de schimb si reciprocitate grupurile sociale. Ele asigura nu numai circulatia bunurilor si serviciilor, perpetuarea drepturilor sau negocierea sociala a prestigiului, dar deseori reafirma principiile cosmologice si fundamentele organizarii sociale ale comunitatii respective.

O serie de termeni fac parte din limbajul antropologic curent pentru descrierea tipurilor de casatorie. De exemplu, exogamia desemneaza casatoria in afara unui grup din cadrul unui ansamblu care stabileste un sistem de intermariaj; grupul exogam este, de asemenea, un grup in interiorul caruia casatoria este interzisa. Endogamia desemneaza grupul in interiorul caruia casatoria este permisa sau impusa. Poligamia, spre deosebire de monogamie, presupune casatoria unei persoane, indiferent de sexul acesteia, cu mai multe persoane. Institutia leviratului - cunoscuta, de exemplu, de vechii evrei - impune ca unul din fratii sotului decedat sa se casatoreasca cu vaduva acestuia, desi, intr-un anume sens, el ramane un simplu substitut: nu rareori, copiii rezultati din aceasta uniune sunt considerati ca apartinand primului sot. Sororatul reprezinta obligatia institutionalizata de catre unele comunitati prin care sotul este obligat sa se casatoreasca cu sora sotiei decedate.

In ceea ce priveste germanitatea, termen folosit indeosebi de antropologia de limba franceza, el desemneaza grupurile de frati si surori care se afla atat la baza comunitatilor familiale, cat si a rudeniei prin alianta. In principiu, germanitatea este conceptul care permite articularea filiatiei cu alianta.

Terminologia rudeniei constituie un domeniu de studiu fundamental pentru antropologie, din moment ce numai astfel se pot descrie si intelege diversele sisteme de inrudire. Mai mult, termenii utilizati de indigeni indica nu numai relatii de rudenie, dar si statuturi si roluri sociale. De obicei, antropologii inventariaza termenii prin care indigenii desemneaza diversele categorii de rude si atitudinile prescrise fata de fiecare din aceste categorii, pentru a elabora apoi atat o terminologie clasificatoare, cat si un sistem descriptiv, in care se realizeaza descrierea conventionala a legaturilor genealogice.

In general sistemul descriptiv contine un numar de termeni care se refera la rudele de gradul intai si gradul doi; rudele mai indepartate sunt desemnate prin termeni compusi.

Sistemele clasificatoare sunt cele care i-au preocupat constant pe antropologi. Ele cuprind intrega terminologie prin care sunt desemnate rudele din generatii diferite, rudele directe si colateralii, sau rudele de sexe diferite.

Inca din 1909, A. Kroeber considera ca toate sistemele terminologice sunt mai mult sau mai putin clasificatoare. In acest sens, limba engleza, care contine aproximativ 20 de termeni pentru desemnarea rudelor, se asemana limbilor "primitive", care cunosc intre 25 si 30 de termeni. Tot Kroeber constata ca pot fi identificate 8 categorii distincte de rudenie, dintre care engleza nu utilizeaza decat 4. In schimb, amerindienii utilizau 7, chiar 8.

Diferentierea rudelor tine cont de foarte multe criterii: sexul si varsta rudelor desemnate, sexul vorbitorului, generatia din care fac parte rudele respective, tipul de descendenta etc. In acest sens, diferentele dintre societatile europene moderne si comunitatile traditionale sunt importante.

Astfel, europenii folosesc termenul de "frate" pentru indivizii de gen masculin, pe cel de "sora" pentru cei de gen feminin, si cel de "var" pentru rudele de ambe sexe. Populatia Yoruba din Nigeria desemneaza fratii si surorile prin acelasi termen, insa fac diferenta intre rudele mai batrane, pe care le numesc egbo, si cele mai tinere, numite aburo. La populatia Haida din Columbia Britanica, termenii prin care sunt desemnati parintii difera in functie de sexul celui care vorbeste: baiatul si fata folosesc termeni diferiti pentru a-si numi propriul tata.

In majoritatea culturilor exista diferente terminologice importante in ceea ce priveste generatiile: unii termeni desemneaza persoanele din generatia parintilor, cu totul altii numesc persoane din propria generatie.

Antropologii au identificat 4 tipuri de clasificare a rudelor din generatia parintilor.

Primul este modelul polinezian, in care toate rudele (de ambele sexe) sunt desemnate printr-un singur termen. Este vorba de asa numita terminologie generationala, in care mama, surorile mamei sau surorile tatei sunt adunate sub o singura denumire.

Totalitatea societatilor europene fac clar distinctia dintre mama/matusa, respectiv tata/unchi. Aceasta terminologie se numeste lineala, pentru ca face distinctia intre rudele lineale (de descendenta) si cele colaterale.

Al treilea tip este reprezentat de sistemul bifurcat amestecat, caracteristic unor societati africane. In acest sistem, se realizeaza distinctia intre rudele paralele (prin legaturi de acelasi sex cu cel al persoanei care vorbeste) si cele in cruce (prin legaturi de sex opus). De exemplu, negrii Bantu din sudul Africii folosesc termenul de nime, pentru mama si surorile ei, si termenul de rrakgadi pentru surorile tatalui.

Un alt tip este reprezentat de cel bifurcat colateral, cum este cel utilizat de romani. Acestia foloseau termeni foarte apropiati pentru a numi mama (mater) si sora mamei (matertera), dar foloseau alt termen pentru sora tatalui, numita anita, persoana strans legata de grupul de rudenie al tatalui. Corespunzator, termenii pentru rudele barbatesti erau pater, patruus (fratele tatei), avunculus (pentru fratele mamei, cuvant derivat din avus, desemnand bunicul).

In ceea ce priveste terminologia rudeniei de aceeasi generatia, mult mai complexa, ea a fost sistematizata in 5 tipuri principale de catre G. P. Murdock:

Tipul Hawaiian este cel mai simplu dintre toate. El apare in societatile care poseda o structura terminologica generationala (tipul polinezian amintit mai sus). In acest caz, nu se face nici o distinctie intre surori si verisoare. De asemenea, barbatii din aceeasi generatie sunt numiti "frati", atat intre ei, cat si de catre "surorile" lor.

Tipul Eskimo este caracteristic populatiilor de eschimosi (inuiti). In acest caz, se realizeaza o distinctie clara intre frati si surori, pe de o parte si veri, pe de alta parte. Acest tip de descendenta este foarte caracteristic in toate societatile in care sistemul de descendenta cognatic este dominant, in detrimentul unor reguli matriliniare sau patriliniare puternice.

Tipul Iroquis (confederatie de triburi indiene din Nordul Americii, studiata in premiera de L. H. Morgan) este caracteristica societatilor patriliniare si matriliniare in care este permisa casatoria intre verisorii in cruce si reprezinta tipul cel mai raspandit in lume. Aceasta clasificare face deosebirea intre verii in cruce (copiii surorilor tatalui si copii fratilor mamei) si verii paraleli (copii fratilor tatalui si ai surorilor mamei). Verii paraleli sunt desemnati prin acelasi termen folosit pentru frati si surori. Sistemul Iroquis poate fi intalnit nu numai la indienii nord-americani, dar si la unele societati asiatice si africane.

Tipul Crow (trib amerindian) este caracteristic societatilor uniliniare si presupune desemnarea fiicelor surorilor tatalui cu acelasi termen folosit in cazul surorilor tatalui. In cazul in care societatea este matriliniara, aceste sunt considerate ca membre ale aceluiasi grup matriliniar.

Tipul Omaha (populatie amerindiana asezata pe raul Missouri, in actualul stat Nebraska) clasifica fiii fratilor tatalui cu aceiasi termeni folositi si in cazul fratilor mamei, si ei membri ai aceluiasi grup patriliniar.

Ultimele doua tipuri reprezinta sisteme in care multe rude sunt desemnate prin termeni care nu tin cont de generatii. Un exemplu este oferit de populatia din arhipelagul Trobriand, care folosesc acelasi termen (tabu), atat pentru sora tatalui, cat si pentru fiica surorii tatalui, referindu-se astfel la toate femeile membre ale grupului matriliniar al tatalui, in timp ce membrii de gen masculin ai grupului de rude sunt numiti tama. Aceste sistem arata ca, in multe societati, genealogia si generatia sunt mai putin importante decat calitatea de membru al neamului ("lineage").

In aceasta ultima privinta, trebuie subliniat ca rudenia reprezinta de obicei singurul criteriu in functie de care se formeaza grupurile in comunitatile mici sau traditionale. Aceste grupuri bazate pe rudenie raspund unor functii sociale importante (pastrarea si transmiterea proprietatii, ajutor mutual, ratiuni militare sau ceremoniale, dar si politice si administrative) si au dimensiuni variabile. Cele mai cunoscute grupuri bazate pe rudenie sunt neamul (lineage), clanul, fratria si moietia (moiety).

Neamul (sau lineajul) reprezinta un grup descendent, relativ unit, alcatuit din rude de sange (consangvine), care se revendica - prin linii genealogice cunoscute - de la un stramos comun. Atunci cand descendenta se transmite pe linie barbateasca, ea este patriliniara (patrilineage), iar descendenta pe linie femeiasca este numita matriliniara (matrilineage). Credinta intr-un stramos comun, care trebuie demonstrata si probata, constituie principala baza de coeziune a grupului. Grupul este uneori de legaturi afective si este, in majoritatea situatiilor exogam: partenerii de casatorie trebuie sa provina din alte unitati asemanatoare. Exogamia reprezinta principalul sistem social pentru asigurarea aliantelor si pentru integrarea neamului in organizari sociale mai largi.

In multe societati, statutul politic legal nu poate obtinut in afara apartenentei la un lineaj recunoscut. Rolul acestor grupuri este central in organizarea generala a comunitatilor traditionale: ele asigura pastrarea si transmiterea proprietatii, organizarea productiei, repartizarea bunurilor, controlul statusurilor si al rolurilor sociale. Neamurile sunt considerate grupuri "corporate", in care membrii sunt uniti intre ei si isi apara in bloc interesele si drepturile specifice.

Clanul este rezultatul unor procese de fisiune/dezmembrare a neamului, in conditiile in care extinderea sa face imposibila perpetuarea sa neschimbata. Prin urmare, clanul este tot un grup de descendenta, insa unul care nu mai poate specifica linia reala care ii leaga de stramosul comun. Adancirea genealogica a grupului a determinat ca legaturile de descendenta sa fie mai degraba asumate decat cunoscute. Clanul se deosebeste de neam si prin absenta unei unitati teritoriale ferme, ca si a unei proprietati corporative. Altfel spus, clanul este un grup social non-corporativ, iar intalnirile membrilor sai, organizate periodic, au in vedere, de obicei, scopuri ceremoniale. Nu sunt putin situatiile cand constiinta originii comune este exprimata in simboluri totemice. Totemul, asupra semnificatiei caruia vom reveni, provine din limba indienilor nord-americani Ojibwa ("toteman"= "ruda cu mine") este uneori asociat cu originea mitica a clanului si reprezinta un animal, o planta, forta naturala sau un obiect, cu care grupul social respectiv intretine relatii speciale.

Fratria reprezinta un grup descendent format din mai multe clanuri. Din nou, legaturile genealogice cu stramosul comun sunt mai degraba presupuse. Spre exemplu, studiile lui E. Sapir au arata ca populatia amerindiana Haida (nord-vestul S.U.A.) era organizata in doua fratrii, fiecare subdivizata intr-un mare numar de clanuri. Functiile sociale ale fratriei nu sunt prea importante, iar aliantele razboinice realizate pe baza descendentei comune nu s-au dovedi niciodata prea rezistente.

Moietia este un cuvant provenit din limba franceza, desemnand jumatatea (sau o parte nedefinita). Ea caracterizeaza acele societati care sunt strict impartite in doua grupuri de descendenta importante. Chiar daca aceste grupuri corespund, in fapt, clanurilor sau fratriilor, este preferat termenul de moietie pentru aceasta stricta diviziune in doua, care deseori presupune o organizare superioara: fiecare moietie integreaza mai multe fratrii, la randul lor compuse din mai multe clanuri si, implicit, mai multe neamuri.

3. TEORII ASUPRA RUDENIEI

3.1. Etapa evolutionista

In a doua jumatate a secolului al XIX-lea, antropologia nu capatase inca o individualitate academica. Aspectul foarte sistematic pe care il vor capata studiile sale despre rudenie va juca un rol foarte important pentru acceptarea sa printre ramurile stiintelor despre om. Nu mia putin, intelegerea sistemelor de rudenie nu putea decat sa usureze instalarea administratiilor coloniale, ale caror structuri erau nevoite sa tina cont de grupurile sociale indigene, preexistente.

In primele etape de cercetare, antropologii vor intelege prin rudenie un ansamblu de reguli de denumire a rudelor si, implicit, de plasare a acestora in cadrul relatiilor sociale. Primii antropologi europeni descopera diversitatea terminologiilor rudeniei si incearca sa le sistematizeze. Este cazul lui H. L. Morgan, care in studiile sale asupra irochezilor realizeaza distinctia dintre terminologia clasificatoare (care asimileaza mai multe categorii de rude) si cea descriptiva (care individualizeaza fiecare ruda in functie de anumite epitete, cum este cel father in law=socru). Conform convingerilor sale evolutioniste, Morgan vedea in existenta celor doua terminologii o dovada a "promiscuitatii" primitive: sistemul clasificator caracteriza societatile mai putin evoluate, in care copii nu erau capabili sa-si recunoasca parintii, in timp de sistemul descriptiv ar caracteriza societati mai evoluate.

Prin studiile lui Morgan asupra rudeniei se deschidea in antropologie o dezbatere care se va prelungi in prima jumatate a secolului XX, ghidata de intrebarea daca terminologiile corespund cu adevarat organizarii sociale. In timp ce unii specialisti sunt de acord ca terminologiile reprezinta efectele ale regulilor de alianta, altii le investesc cu o semnificatie pur lingvistica.

In acelasi timp, un alt evolutionist, H. Maine, se va ocupa de problema filiatiei. El credea ca evolutia societatii de caracterizeaza, in fazele sale initiale, prin faptul ca "fiecare om este considerat si tratat nu ca individ, ci intotdeauna ca membru al unui grup particular [.]. Individualitatea sa este complet absorbita de familiei. O societate primitiva are drept unitati de baza nu indivizii, ci grupurile de oameni uniti prin realitatea sau fictiunea relatiilor de sange." (Ancient Law, 1861).

In consecinta, Maine credea ca aparitia civilizatiei se caracterizeaza pe disolutia treptata a dependentei familiale in favoarea obligatiilor individuale. Astfel, relatiile dintre familii sunt inlocuite de cele care presupune acordul liber dintre indivizi. Ceva mai tarziu, Marcel Mauss va numi aceasta transformare drept trecerea "de la statut la contract".

W. H. R. Rivers se va concentra si el asupra filiatiei (descent) pe care o considera responsabila de structurarea societatilor primitive in grupuri exclusive de rude. Aceste grupuri ar fi caracterizate, dupa Rivers de un teritoriu, de un totem si ar fi strict exogame. Altfel spus, tatal si mama unui individ nu pot proveni din acelasi clan, iar mostenirea totemului se realiza uniliniar, de la unul dintre parinti, ca si mostenirea pamantului.

Influenta ideilor lui Rivers va fi importanta. El inventeaza asa numita "ancheta genealogica" si, inevitabil, favorizeaza o viziune sincronica asupra societatilor. Ancheta sa formala asupra rudeniei se transforma curand in idealul cercetarii antropologice.

Cel care va critica dur formalismului lui Rivers va fi B. Malinowski, care va sublinia necesitatea unei bune cunoasteri a terminologiei indigene si a contextului in care aceasta este folosita: "Cuvintele se nasc din viata, iar cuvintele rudeniei nu sunt altceva decat marturii sau etichete ale relatiilor sociale." (1930)

3.2. Teorii structuro-functionaliste

Spre deosebire de Malinowski, alti functionalisti se vor preocupa mai putin de necesitatile individuale. Prin lucrarile sociologului Durkheim si ale antropologului Radcliffe-Brown, studiile asupra rudeniei se vor orienta acum catre corpul social si continuitatea sa.

Dupa Radcliffe-Brown, regulile de rudeniei au menirea de a perpetua grupurile dincolo de moartea membrilor lor individuali. Grupurile sunt privite ca persoane morale ("corporate groups"), interesate sa-si transmita drepturile, indatoririle si sistemul de autoritate.

In aceasta directie, antropologia sociala britanica va trece la elaborarea de tipologii, majoritatea inspirate de societatile din Africa de Vest si melaneziene, toate caracterizate de filiatii matri-, patri- si biliniare. Alaturi de stabilirea acestor tipuri de filiatie, antropologie britanica va atrage atentia asupra prescriptiei sociale a atitudinilor. Antropologia britanica este cea care a evidentiat existenta a doua tipuri de atitudini fata de rude: cele de evitare si respect si, la polul opus, asa-numitele "relatii glumete", caracterizate de un limbaj liber si de un comportament asemanator.

Pe aceleasi baze s-a dezvoltat si teza "sistemelor segmentare", in care grupurile sociale mici sunt privite ca omogene, adica alcatuite din indivizi care indeplinesc aceleasi sarcini, au aceleasi idei, sentimente si credinte (vezi, mai jos, "Segmentaritatea"). Un rol deosebit in acest sens il va ocupa studiul lui E. E. Evans-Pritchard asupra organizarii societatii nuer din Sudan.

M. Fortes va fi cel care va realiza distinctia formala intre inrudirea biologica, de sange si caracterizata de incarcatura afectiva (kinship), de filiatie (descent), legata indeosebi de sistemul juridic si politic. Pe baza studiilor asupra populatiei tallensi din Ghana, el considera ca, in timp ce grupurile de filiatie reprezinta "baza structurala a institutiilor politice, juridice si rituale", reteaua de rudenie centrata pe individ reprezinta "baza structurala a relatiilor de la persoana la persoana."

Tezele uniliniaritati si a grupurilor segmentare au starnit si atentia unor antropologi marxisti. Astfel, Cl. Meillasoux a regasit, la populatia gouro din Coasta de Fildes, distinctia clasica dintre infrastructura si suprastructura. Liniile de descendenta si rudenia controleaza aici atat modul de productie si constituie, de asemenea baza unui sistem ideologic si a unor sisteme de reguli si norme.

3.3. Cl. Lvi-Strauss si teoriile aliantei

In continuarea unor analize mai vechi, apartinand lui M. Mauss, Cl. Lvi-Strauss va propune o teorie, centrata pe rolul aliantei in intelegerea sistemelor de rudenie. Daca structuro-functionalistii britanici se bazau indeosebi pe principiul filiatiei, care determina structurarea grupurilor sociale reciproc exclusive, pentru Lvi-Strauss rolul aliantei este central in intelegerea rudeniei, el fiind conferit de interdictia universala a incestului si de regulile prescriptive ale darului. Altfel spus, Lvi-Strauss considera ca alianta uneste clanurile prin intermediul schimburilor de femei, iar sistemele matrimoniale reprezinta una din concretizarile teoriei lui Mauss privind darul, conform careia baza societatii este asigurata de tripla obligatie de a da, a primi si a inapoia.

Lvi-Strauss nu da curs interpretarilor biologice si psihanalitice, care vedeau in interdictia incestului o respingere a consangvinitatii sau o teama de degenerare. Dimpotriva, el ofera o explicatie antropologica si vede in interzicerea incestului o dovada a unui sistem de schimb si comunicare: prohibitiei universale a incestului ii corespunde obligatia pozitiva ca barbatii sa-si ofere fiicele si surorile in casatorie, pentru a obtine sotii in schimbul lor. In acest fel, in primul rand regulile casatoriei asigura armatura sociala a unui grup.

"Prohibitia incestului nu este nici numai de origine culturala, nici numai de origine naturala; ea nu este nici o dozare a unor elemente compozite imprumutate partial de la natura si partial de la cultura. Ea constituie demersul fundamental gratie caruia, prin care si mai ales in care se infaptuieste trecerea de la natura la cultura." (1967)

Lvi-Strauss sustine preeminenta relatiei de alianta, bazandu-se pe modificarea unitatii minime de rudenie: dupa el, aceasta nu consta in familia nucleara, ci inglobeaza si un afin, unchiul din partea mamei.

Importanta particulara a relatiei avunculare (unchi/nepot) fusese deja sesizata de Radcliffe-Brown, care vedea in ea inversul relatiei tata/fiu. Intr-adevar, in societatile matriliniare, relatia dintre fratele mamei si nepotul sau bun (care primeste de la el averea si toate drepturile), este una distanta, in timp de relatia cu tatal este una complice, ludica si glumeata; simetric, intr-o societate patriliniara, fiul este extrem de respectuos si distant cu tatal, insa pastreaza o relatie foarte apropiata cu unchiul matern. Radcliffe-Brown considera ca aceasta relatie de opozitie reprezinta un bun exemplu pentru legatura dintre modul de filiatie si comportamente.

Lvi-Strauss se arata mai rezervat in ceea ce priveste sistemele de atitudini si modul de filiatie, nu intotdeauna atestate etnografic. Dupa Lvi-Strauss, fratele mamei joaca un rol esential in configurarea relatiei dintre sot si sotie: legatura dintre fratele mamei si mama este, de obicei, contrara celei dintre sot si sotie. Apoi, el include in ceea ce numeste "atomul de rudenie", trei tipuri de rudenie: casatoria, filiatia si relatia de ruda de sange (fratele mamei) si postuleaza ca toate celelalte configuratii parentale deriva de aici. Acest element minim de rudenie se leaga, implicit de interdictia incestului: "Caracterul primitiv si ireductibil al elementului de rudenie, asa cum l-am definit, rezulta, intr-adevar in mod nemijlocit, din existenta universala a interzicerii incestului. Este ca si cum ai spune ca, in societatea umana, un barbat nu poate sa obtina in femeie decat de la alt barbat, care i-o cedeaza sub forma fiicei sau surorii. Nu este nevoie decat sa explicam modul in care isi face aparitia in structura de rudenie unchiul din partea mamei: el nu apare, el este cuprins nemijlocit in ea, este conditia ei." (1958)

Casatoria ar fi, deci, locul schimbului social, cel al femeilor, iar teoriile despre alianta crediteaza nu atat grupul de apartenenta, cat schimbul dintre aceste grupuri ca fondator al ordinii sociale.

Lvi-Strauss este autorul distinctiei - amintite mai sus - dintre tipurile de casatorie: "structurile elementare" in care sistemul claselor matrimoniale si nomenclatura permit determinarea precisa a cercului de rude ce por fi luate in casatorie; "structurile complexe" reprezinta sistemele care se limiteaza la definirea cercului de rude cu care casatoria este interzisa, lasanc mecanismelor economice sau psihologice grija de a decide alegerea sotiilor.

In continuare, Lvi-Strauss distinge alte doua tipuri de casatorii, schimbul restrans si schimbul generalizat. Primul poate cunoaste doua subcategorii, cel imediat si cel decalat si caracterizeaza, de obicei, grupurile de mici dimensiuni, impartite in doua sectiuni, care sunt simultan donatoare si primitoare de sotii. Schimbul generalizat, propriu populatiilor de mari dimensiuni functioneaza dupa principiul: A isi alege sotii din descendenta lui B, care le alege din descendenta lui C si asa mai departe, pana la N, care inchide cercul. Acest sistem asimetric se inspira din societatile din sud-estul Indoneziei si spre deosebire de cel restrans, care imparte societatea in unitati inchise, el permitea deschiderea grupurilor si includerea.

Multa vreme, formalismul studiilor privind inrudirea a constituie o garantie a rigorii lor stiintifice. Insa, treptat, antropologii au inceput sa se intrebe daca aceste sisteme formale de reguli sunt intr-adevar respectate in realitate, iar sistemul lui Lvi-Strauss avea sa fie unul dintre cele mai criticate.

E. Leach a fost printre primii autori ai acestor critici, considerand ca regulile atat de precis inscrise de antropologi sunt rareori urmate cu strictete de actorii sociali, chiar si atunci cand acestia isi declara cu hotarare adeziunea la aceste norme.

Un bun exemplu in acest sens a fost oferit de studiul lui P. Bourdieu asupra populatiei kabyle nord-africane, din care a reiesit limpede ca, in ciuda unor prescriptii matrimoniale clare, in realitate doar 5% din casatoriile incheiate respectau regula. Casatoriilor prescrise, aranjate de barbati, sunt insotite si de casatorii simple, obisnuite, aranjate de femei. Bourdieu identifica aici o adevarata strategie sociala matrimoniala, in care doar cele mai sarace familii aplica cu strictete regula, in scopul de a castiga in planul prestigiului ceea ce le lipseste in plan material.

La randul lor, simularile pe calculator, efectuate dupa 1960, au aratat ca, din varii motive (rata fecunditatii, echilibrul demografic), aceasta abatere de la regula este foarte frecventa. Din acest motiv, sintagma de "sisteme preferentiale" este mai potrivita decat cea de "sisteme prescriptive", care corespunde realitatilor din Asia de Sud-Est.

Pe de alta parte, universalitatea interdictiei incestului - inteles ca un schimb de femei intre grupuri discrete - a fost pusa si ea in discutie. Asa-numita casatorie "araba", care incurajeaza casatoria dintre un barbat si verisoara sa paralela patriliniara, desi respecta intrucatva prohibitia, cel putin in ceea ce priveste rudele cele mai apropiate, compromite ideea unor unitati discrete, din moment ce patriliniaritatea contine si o filiatie nediferentiata. Acest tip de casatorie, raspandit in Orientul Mijlociu, au rolul de pastra in posesia familiei partea de mostenire pe care Coranul o atribuie femeilor, dar si de a intari coeziunea interna a grupurilor, mult mai slabe decat cele din Africa de Vest.

Desigur, aceasta distanta dintre teorie si practica nu trebuie sa devina a critica a sistemului propus de Cl. Lvi-Strauss, interesat in primul rand de a ordona sistemele matrimoniale. De altfel, teoriile asupra aliantei au fost propuse si in continuare.

Este cazul studiilor realizate de Louis Dumont asupra populatiei pramalai kallar din sudul Indiei. Aceasta populatie face distinctia terminologica intre doua clase de rude, consangvinii care nu pot fi luati in casatorie si aliatii sau afinii care pot. Structura matrimoniala este conceputa in functie de clasele de rude, si nu plecand de la grupurile preexistente, definite de principiul unifiliatiei, iar casatoria se face exclusiv cu verii incrucisati, fie pe linie patriliniara, fie matriliniara. In cazul filiatiei patriliniare, un barbat se casatoreste cu fiica fratelui mamei, reafirmand alianta pe care tatal sau a incheiat-o cu fratele mamei sale; in filiatia matriliniara, barbatul se casatoreste cu fiica surorii tatalui sau, reiterand alianta incheiata, de fiecare generatie, intre cele doua cumnate. Dumont remarca "A te casatori cu verisoara incrucisata inseamna pur si simplu a te casatori cu sora unui aliat, a celui mai apropiat aliat, in virtutea transmiterii legaturilor de alianta de la o generatie la urmatoarea". In terminologia acestea populatii, unchiul matern este intai de toate cumnat de tata, si abia apoi frate de mama, deci un aliat, inainte de a fi un consangvin.

O noua lectura a sistemului propus de Lvi-Strauss este oferita de Franoise Hritier, care se va orienta asupra diferentelor dintre in cadrul sistemelor considerate "semi-complexe". Acestea implica "interdictii, ca in sistemele elementare care indica ce categorii de rude nu se pot casatori, insa aceste interdictii se adreseaza unor grupuri sociale, fie ca e vorba de unitati sociale omogene, cum ar fi clanurile sau liniile de descendenta, fie de categorii de rudenie concepute global".

Studiile sale, concentrate asupra populatiei samo din Burkina-Faso, au presupus analiza informatica a genealogiilor si au aratat ca prohibitiile matrimoniale se pot combina cu tendinta spre endogamie consangvina. Aceasta "inchidere consangvina" este opera indivizilor consangvini ce se afla in afara interdictiilor. Pe masura ce evidentiaza logica sociala care opune consangvinii de acelasi sex celor de sex opus, Hritier ajunge la concluzia ca exista o ierarhie, o valoare diferentiala a sexelor, in care principiul masculin domina principiul feminin.

3.4. Critici ale teoriei filiatiei si aliantei

Indeosebi dupa 1970, teoriile traditionale privind rolul filiatiei (dar si al aliantei) in configuratia sociala a comunitatilor traditionale sunt supuse unor importante reevaluari. In majoritatea situatiilor, aceste critici cauta sa evidentieze rolul actorului social, al individului, in detrimentului grupului. In consecinta, noi concepte (retele, strategii sociale, negocierea statutului) vin sa completeze sau sa nuanteze terminologia antropologica acceptata.

Daca E. Leach incepe prin a critica semnificatia sociologica a clasificarilor si, implicit, valoarea tipologiilor elaborate de antropologi, R. Needham, in studiile sale asupra populatiei penan (Borneo) ajunge la concluzia ca patriliniaritatea poate fi mai mult sau mai putin puternica, fapt care compromite valoarea sa comparativa.

La randul sau, J. A. Barnes contesta valabilitatea modelelor uniliniarea africane, carora le contrapune societatile din Noua Guinee. In acest areal, nu numai ca grupurile sociale sunt foarte fluide, dar optiunile individuale pot decide asupra multor afiliatii, iar cunoasterea genealogiilor este foarte putin profunda. In plus, institutia acelui "Big Man" - personaj important, dar cu o autoritatea precara - nu tine de pozitia ocupata de el in carul neamului, ci de capacitatea lui de a redistribui bogatiile si de persuasiune verbala. In consecinta, uniliniaritatea nu apare in Noua Guinee decat ca o ideologie, invocata in anumite circumstante (vezi, mai jos, Segmentaritatea). Criticile lui Barnes vor conduce la o reevaluare a modelului uniliniaritatii africane, care devine, in cel mai bun caz, o exceptie si nu o regula de organizare sociala a comunitatilor traditionale.

Imbogatirea cazuisticii etnografice a nuantat si mai mult problematica rudeniei. Astfel, la unele populatii, cum este cazul celei amazoniene tukano, notiunile legate de filiatie nu au importanta decat intr-un context ritual si mitologic. In rest, viata cotidiana tine cont doar de consangvinitate. Aceasta structura se inscrie in spatiul rezidential al casei (maloca) In ordinea arhitecturala a acestei resedinte sunt prezente doua principii, unul masculin, liniar, cu accentul pe ierarhie, ethosul masculin si foarte activ in cadrul riturilor de initiere, si unul feminin, orientat egalitar si accentuand consangvinitatea. Aceste doua principii opuse se exclud reciproc, dar raman complementare.

Situatia nu este foarte diferita nici in cazul societatilor tuarege. Nici aici sistemele de rudenie nu pot fi intelese in afara organizarii politice a societatii. Corturile nu reprezinta aici doar atribute feminine prin excelenta (transmise de la mama la fiica), dar reprezinta adevarate pivoturi sociale. Cu toate acestea, tabara este unitatea de resedinta, ce grupeaza mai multe corturi in functie de un principiu patriliniar.

Cazul populatiei meo din nordul Indiei este, de asemenea, semnificativ. In aceasta societate impartita in caste, slab islamizata si patriliniara, prestatiile ceremoniale implicate de casatorie sunt extrem de importante, iar casatoria este o adevarata "generatoare" a relatiei dintre frate si sora. In timpul ritualurilor, sora data in casatorie ocupa, in raport cu fratele ei, pozitia unui membru intr-o casta superioara. Aceste situatii evidentiaza rolul "meta-legaturii de sange", in care legatura dintre rudele bune este innodata prin casatorie si constituie axa legaturilor dintre generatii.

O critica viguroasa a teoriei rudeniei este cea edificata de antropologul american D. Schneider. Acesta contesta de-a dreptul existenta unei relatii universale cum este "rudenia", pe care o considera o constructie europocentrista. Schneider crede ca, in majoritatea societatilor traditionale, legaturile de sange nu au aceeasi importanta cu cea conferita lor de europeni. Mai mult, terminologia europeana confera termenilor indigeni o incarcatura istorica, simbolica si sociala artificiala, care se cuvine a fi deconstruita. Pe scurt, Schneider considera ca rudenie nu reprezinta nici un sistem autonom de reguli, nici o organizarea juridica si nici un sistem de atitudini, prin urmare studiul terminologiei, al nomenclaturilor si al regulilor este o directie gresita pentru cercetarea rudeniei. Pentru el, importanta rudeniei poate fi evidentiata prin studierea altor subiecte, altele decat rudenia in sine (identitatea, reconstruirea nationalismelor etc.).

Alte critici vin din campul antropologiei feministe. In primul rand, este criticata distinctia lui M. Fotes intre kinship (domeniul rudeniei biologice, al privatului si afectului) si descent (domeniu al publicului, politicului si statutului juridic); in viziunea antropologiei feministe, aceasta distinctie asociaza domeniul domestic si al consangvinitatii cu femeia si cu domeniul biologic, in timp de campurile juridic si politic, superioare, revin domeniului masculin. Inevitabil, ideea lui Cl. Lvi-Strauss privind circulatia femeilor in sistemele matrimoniale este aprig contestata.

3.5. Rudenia in antropologia istorica

Teoriile antropologice asupra rudeniei au starnit atat interesul istoricilor, cat si pe cel al antropologilor interesati de societatile europene.

Astfel, specialistii in istorie medievala, cum este cazul lui Georges Duby, s-au aplecat asupra genealogiilor si liniilor de rudenie nobiliare, identificand principii stricte de uniliniaritate foarte apropiate modelelor antropologice propuse de anglo-saxoni.

La randul sau, Christiane Klapisch-Zuber, studiind documentatia unui recensamant efectuat intre 1427 si 1430, in Toscana, dar si registrele de familie tinute de catre familiile de nobili si negustori, a reusit sa reconstituie numeroase genealogii. Pe aceasta cale, s-a putut remarca organizarea agnatica a societatii florentine, impartita in "case". Liniile de descendenta sunt dominate de soti, femeile fiind sistematic excluse. Aceste "case" dispun de un patrimoniu comun si sunt solidare in fata puterilor publice, iar puternicele familii ale magnatilor se comporta dupa modelul acelor corporate groups ale antropologiei.

Alte analize incearca sa introduca sisteme de rudenie europene intr-o vasta perspectiva comparativa. Este cazul celor elaborate de J. Goody si care urmaresc sistemele de devolutiune succesorala a bunurilor. Goody opune, din punct de vedere economic, social si tehnic, regiunile Africii si Eurasiei.

Africa, caracterizata de o mare suprafata funciara, cu o populatie rara, o economie extensiva si o tehnologie rudimentara, este, de asemenea, dominata de sisteme uniliniare, iar bunurile se transmit in cadrul liniilor de descendenta, colectiv si integral. In contrast, Eurasia, unde exploatarea intensiva a pamanturilor coincide unei populatii mai mari si se realizeaza prin mijloace tehnice performante, modul de devolutiune succesorala este "divergent": femeile obtin partea lor de mostenire, ceea ce conduce deseori la fragmentarea patrimoniului, la fiecare generatie. Aceste opozitii sunt insotite de cea dintre tranzactiile economice care insotesc casatoria: in sistemele uniliniare, "compensatia materiala" este acoperita de cei care iau sotiile de la donatori de femei; in cadrul sistemelor "divergente", dimpotriva, "zestrea" trece de la familia sotiei la aceea a sotului, sau la noul cuplu, pentru a-i asigura acestuia independenta.

In prima situatia, cei care iau o sotie compenseaza oarecum grupul donatorilor pentru pierderea unei femeie si, in acelasi timp, asigura inscrierea copilului in propria lui linie de descendenta. In contrast, sistemul dotal contine in sine germenele unei scindari. El caracterizeaza sisteme economice mai avansate, producatoare de surplusuri si ierarhii sociale.

Alte categorii de studii privesc demografia istorica si cerceteaza sistemele de devolutiune succesorala a bunurilor in cadrul istoriei europene. Astfel, s-a constatat ca, odata cu secolul al XIV-lea, cresterea demografica a determinat fixarea populatiilor in teritorii cu hotare aproape stabile. Pamanturile intra in proprietate privata si sunt lucrate in cadrul micii unitati domestice. Astfel ca, in Europa, incepand inca din Evul mediu, problema reproducerii grupurilor priveste aceste grupuri domestice individualizate, si nu reproducerea grupurilor mai mari, colective, cum sunt cele extra-europene.

In ciuda acestei particularitati, rudenia ramane un principiu esential si pentru comunitatile rurale europene, desi modurile de mostenire sunt destul de diverse.

Astfel, un model important este cel "cu casa", sistem inegalitar, in care mostenitorul se identifica cu succesorul: fiul cel mare mosteneste integral proprietatea (in aspectele sale fizice, sociale, simbolice), iar ceilalti frati sunt dezmosteniti si, in schimbul unei dote, parasesc casa sau pierd toate drepturile asupra patrimoniului. In multe situatii, acest sistem coincide unor grupuri domestice foarte complexe, in care intra trei generatii ale familiei-sursa. El este intalnit in sudul Frantei, in arcul alpin, in Germania, Italia, Elvetia, Austria, dar si in zonele nordice ale Spaniei si Portugaliei, areale dominate de o puternica proprietate taraneasca.

Un alt sistem, cel egalitar, domneste in acele zone in care solul este exploatat sub alte forme de proprietate (ferma, arenda), prin urmare partajul egalitar se refera doar la bunurile mobile. Chiar si in acest sistem, nu lipsesc situatiile in care doar unul dintre copii beneficiaza de dreptul de arendare. Aceasta forma de organizarea nu coincide neaparat unui grup domestic conjugal: unele regiuni "egalitare" pot cunoaste grupuri domestice complexe.

Unii antropologi, cum este Cl. Lvi-Strauss, au sugerat ca "societatile cu casa" europene nu se deosebesc foarte tare de modelele societatilor extraeuropene. Aceste "case" europene sunt distincte de familie, nu coincid cu descendenta agnatica si constau mai degraba intr-o "mostenire materiala si spirituala ce include rangul, originile, rudenia, numele si simbolurile, pozitia puterea si bogatia. Aceasta descriere se potriveste foarte bine unor institutii americane, polineziene si chiar pana la un anumit punct africane pe care, de un secol incoace, etnologii se declara incapabili sa le claseze in tipologia traditionala, deoarece nu sunt nici triburi, nici clanuri, nici linii de descendenta, nici familii. Ce este asadar casa? Mai intai o persoana morala, detinatoarea unui domeniu compus din bunuri materiale si imaterial si care se perpetueaza transmitandu-si numele, averea si titlurile in linie directa sau fictiva, considerata legitima cu singura conditie ca aceasta continuitate sa se poata exprima in limbajul rudeniei sal al aliantei si, cel mai adesea, in ambele laolalta".