Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
AnimaleArta culturaDivertismentFilmJurnalismMuzicaPescuit
PicturaVersuri


COMPONENTELE CULTURII

Arta cultura



+ Font mai mare | - Font mai mic



COMPONENTELE CULTURII

Pentru a oferi o definitie cuprinzatoare, vom retine ca o cultura poate fi inteleasa ca un ansamblu de reprezentari si practici proprii unui grup social, configurate simbolic, care organizeaza si confera sens lumii. Categoriile culturale in care este impartita lumea nu sunt simple denumiri: ele contin viziunea asupra lumii si determina, in consecinta, actiunea membrilor respectivei comunitati. Contrar intelesului ingust pe care il are cultura in societatea moderna - sens inca apropiat de acea cultura animi a anticilor si de sensul german, romantic - cultura nu se reduce la productiile intelectuale, considerate mai mult sau mai putin caracteristice pentru un grup uman. Dimpotriva, cultura materiala, institutiile, expresiile, practicile si corpusurile mitice, toate sunt deopotriva fapte definitorii ale culturii.



Imbratisand in continuare o perspectiva analitica, vom remarca faptul ca o cultura se distinge prin mai multe componente: cognitiva, normativa, simbolica.

Componenta cognitiva se refera la ansamblul cunostintelor unei culturi date, incluzand aici cunoasterea populara (a simtului comun), bazata pe interpretari larg impartasite in grupul respectiv. Ea include, de asemenea, cunoasterea stiintifica, adica un ansamblu de observatii, teorii si idei despre natura care pot fi verificate, dar si credintele, extrem de importante in comunitatile traditionale, si care uneori tin loc de opinie. Trebuie precizat ca majoritatea comunitatilor traditional cercetate de antropologie nu dispun de o gandire stiintifica propriu-zisa. Aceasta nu inseamna ca ele nu sunt capabile de o cunoastere profunda si sistematica a naturii, ci doar ca decupajele mentale realizate nu respecta principiile taxonomiilor moderne (vezi Gandirea salbatica a lui Cl. Lvi-Strauss).

Componenta normativa este constituita dintr-un ansamblu de reguli si idei referitoare la modul in care membrii culturii respective trebuie sa actioneze. Aceste reguli (sau norme) reprezinta caile de simtire, gandire sau actiune, inculcate prin educatie (enculturatie) si privite ca modelele ideale si de dorit pe care un individ trebuie sa le respecte pentru viata in societatea respectiva. In general, acestea norme sunt insotite de mijloace de sanctionare, fie pozitive (prin recompense), fie negative (prin pedepse) care asigura controlul si perpetuarea acestor norme.

Normele unei culturii sunt si ele ierarhizate. Astfel, se pot distinge norme sociale traditionale, care nu se aplica in mod special unui grup anume, ci reprezinta reguli institutionalizate, ce privesc comportarea sociala in general. Sunt asa-numitele Folkways teoretizate de W. G. Sumner (1906), care includ, in general, modul de a te imbraca, regulile elementare de eticheta si alte aspecte legate de rutina cotidiana. Desi ele sunt privite ca dispunand de o semnificatie morala, incarcatura lor morala nu este prea importanta, motiv pentru care incalcarea acestor reguli nu provoaca reactii sociale prea puternice.

Obiceiurile propriu-zise ("mores") au un statut diferit: ele sunt asociate cu judecati de valoare ferme si intense si cu sentimente referitoare la bine sau rau, dreptate sau nedreptate. Regulile prescrise pe aceasta cale sunt obiectul unui atasament ferm, si presupun reactii serioase in caz de violare: izolarea sociala sau pedeapsa. Ele reprezinta acte ce pun in pericol valorile fundamentale ale unei culturi. Canibalismul, incestul sau infanticidul reprezinta astfel de interdictii normative in societatile moderne, dar violul, furtul sau consumul de droguri pot starni aceleasi reactii sociale.

Normele sociale traditionale si obiceiurile nu reprezinta, in fond, decat pozitii ale unui traseu normativ continuu. In ambele situatii, institutionalizarea lor a avut loc treptat, fara a se putea preciza momentul cand aceasta a avut loc. Cu totul alta este situatia legilor, coduri de comportament elaborate, explicite, a caror aplicare este sutinuta de institutii specializate. Cele mai eficiente legi sunt, firesc, cele care se bazeaza pe obiceiurile culturii respective.

In ceea ce priveste valorile unei culturi, acestea se disting de norme prin faptul ca reprezinta simple abstractii, idei despre bine, drept si frumos si dezirabil. Ele stau la baza normelor de conduita si comportament si determina continutul acestora. Mai mult, normele vizibile, care uneori capata caracterul obiectiv al legilor, arata orientarile valorice de baza ale unei societati.

Componenta simbolica a unei culturi este esentiala si de-a dreptul definitorie. Cultura este, in fond, un sistem de simboluri in privinta carora exista un acord colectiv.

Pentru intelegerea acestui caracter simbolic al culturii este necesar sa lamurim ceea ce reprezinta semnul. Orice obiect care se substituie altuia poate fi un "semn". Deseori, semnul reprezinta un indicator pentru actiune. Semiologia si lingvistica structurala au subimpartit structura semnului in semnificant si semnificat. Spre exemplu, culoare rosie este un semnificant, iar pericolul indicat de respectiva culoare este semnificatul. Semnele culturii nu sunt numai naturale (adica caracterizate de o asociatie imediata si curenta cum ar fi "fumul" cu "focul"), ci si, mai ales, conventionale, adica semne a caror semnificatie este acceptata prin consens.

Ch. R. Pierce, de exemplu, a plecat de la analiza raportului dintre semnificat si semnificant pentru a distinge trei astfel de categorii de semne: iconice (care dispun de o asemanare exterioara cu obiectele semnificate); indiciale (care evoca anumite elemente ale semnificatului prin aspecte de contingentaa spatiala, temporala sau cauzala; aici se incadreaza exemplul de mai sus: fumul indica focul); semiotice (care nu au nimic in comun cu substanta, forma sau elementele semnificate). Aceste din urma semne sunt formale si strict conventionale, cele mai potrivite exemple fiind cifrele sau literele.

Un concept la fel de important, corelat celui de "semn" este simbolul. Simbolul este un semn care reprezinta altceva decat propria substanta fizica (vezi categoria "semiotica" a lui Pierce). Calitatea de simbol se obtine printr-un proces de simbolizare care atribuie semnificantului o informatie, o stare, o judecata de valoare. Astfel, sarpele poate indica atat ispita malefica, cat si intelepciunea sau nemurirea, focul poate fi un simbol al nemuririi etc. Cuvintele reprezinta exemplele ideale: ele tin locul pentru ceva si nu exista o legatura imediata, naturala sau necesara intre simbol si ceea ce simbolizeaza el. Aceasta explica de ce universurile simbolice, in calitate de ansambluri de conventii, sunt cu totul caracteristice unui grup sociale, unei etnii, unei culturi.

Antropologia a acordat o atentie deosebita acestei componente simbolice a culturii. In acceptiune restransa, termenul de simbolic reprezinta un adjectiv care se refera explicit la acele opere culturale inzestrate cu capacitatea imediat expresiva, cum sunt miturile, riturile, experientele religioase, primele care se recomanda ca "reorganizari ale experientei sensibile in cadrul unui sistem semantic" (Cl. Lvi-Strauss). Insa nu doar aceste elaborari colective presupun functii simbolice. Dimpotriva, economia sau inrudirea, ca si arta sau religia, sunt investite cu semnificatii simbolice. Astfel ca se poate afirma ca simbolizarea devine o trasatura distinctiva si constitutiva a culturii, care nu este altceva decat inzestrarea lumii cu sens, stabilirea unei ordini simbolice.



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 5411
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved