METODELE ANTROPOLOGIEI

METODELE ANTROPOLOGIEI

Ca orice disciplina stiintifica, antropologia este caracterizata nu numai de un obiect de studiu explicit, dar si de un comportament metodic propriu. Aceasta realitate nu presupune, insa, ca metodele antropologiei ii sunt rezervate exclusiv acesteia. Sociologia poate revendica, spre exemplificare, acelasi sistem de colectare si tratare a datelor.

Antropologia s-a recomandat de la bun inceput prin metoda observatiei participative, a minutioasei anchete in teren. Aceasta metoda, fundamental calitativa, nu o distinge, insa, de studiul pe care sociologii il intreprind in cazul grupurilor sociale mici, in societatile moderne. In replica, antropologii folosesc deseori studii statistice si cantitative, pentru a evidentia trasaturile caracteristice anumitor populatii, cu deosebire in cazul legaturilor matrimoniale.

Oricum, antropologia reprezinta o disciplina in care munca individuala pe teren (fieldwork) este definitorie. Multa vreme, antropologii s-au ocupat cu studiul societatilor indepartate, izolate, primitive, in mijlocul carora ajungeau nu rareori inaintea misionarilor; in majoritatea situatiilor, colectarea informatiilor nu se realiza nici standardizat, nici sistematic. Odata cu aparitia expeditiilor "pluridisciplinare", ca si a anchetelor sistematice si de lunga durata - cum este cea a lui B. Malinowski in insulele Trobriand din Pacific - metodele antropologiei s-au limpezit.

Definitorie pentru antropologie este ancheta etnografica. Data fiind diversitatea de situatii si bogatia de date potentiale ce se pot obtine, antropologii au putut doar sa schiteze modelul unei anchete etnografice, fara ca aceasta sa devina mai putin o metoda de lucru individuala, bazata in primul rand pe observatie.

Observatia participativa a fost definita de B. Malinowski, in lucrarea care l-a facut celebru, Argonauts of the Western Pacific. Propunand acest concept, Malinowski oferea consistenta teoretica unei metode deja aplicate, la data respectiva, de catre unii antropologi: observatia directa si de lunga durata asupra societatilor alese pentru studiu. Dupa modelul deja experimentat de F. Boas sau A. Hocart, Malinowski a sustinut explicit necesitatea ca antropologul "sa se rupa de societatea albilor si sa ramana cat mai mult timp posibil in contact strans cu indigenii, cea ce nu se poate face decat daca reuseste sa se instaleze in satul lor". Numai asa puteau fi create conditiile de familiarizare cu populatia studiata, de fondare a unor relatii cat mai naturale cu acestea; invatarea limbii reprezenta o conditie de prim rang.

Malinowski sublinia, de asemenea, ca antropologul trebuie sa urmareasca, dupa un plan coerent, modul de organizare al societatii respective si sa evite, pe cat posibil, colectarea de bizarerii sau vanatoarea de senzational. Inarmat cu rabdare, seriozitate si spirit de sistem, el trebuia sa recolteze informatii privind toate aspectele culturii studiate, fara a neglija faptele aparent banale si a favoriza nejustificat evenimentele exceptionale. In cautarea institutiilor ascunse in spatele diversitatii, interogarea indigenilor trebuia sa fie realizata de o maniera repetata, insa nu in abstracti termeni sociologici. Punctul de vedere al indigenilor ramanea central, pentru ca, in fond, antropologia are menirea de a evidentia punctul lor de vedere.

Viziunea lui Malinowski evidentia un principiu esential pentru disciplina antropologica: cultura este alcatuita din institutii si reguli, deseori inconstiente. Descoperirea lor nu se poate realiza fara observatia directa, al carui potential nu era cu adevarat atins decat dupa o indelungata familiarizare cu persoanele, statuturile si relatiile dintre ele. Definirea abstracta a unor norme sau reguli sociale nu poate ignora masura in care acestea sunt incalcate, negociate sau ignorate in cotidianul comunitatii respective.

Rezultatele acestei minutioase si sistematice activitati de colectare a datelor sunt ulterior integrate monografiilor. Aceste lucrari prezinta exhaustiv viata sociala a unui grup, a unui sat sau a unei comunitati restranse, adunand laolalta informatiile demografice, ecologice, lingvistice, economice, cele asupra rudeniei sau razboiului, vietii religioase etc. Daca monografiile, rezultat al unui proiect teoretic, nu sunt, desigur, lipsite de defecte sau limite, nu ramane mai putin adevarat ca ele constituie principala forma de condensare a experientei etnografice.

Antropologul trebuie sa tina permanent seama de rolul prejudecatilor sale culturale. El trebuie sa depuna efortul de a obiectiviza propriile sale categorii mentale, conditionate cultural. Altfel spus, el trebui sa-si priveasca propria cultura ca arbitrara si sa raspunda misiunii paradoxale de a se contopi cu grupul studiat, fara a inceta sa fie strainul care priveste si studiaza.

Pentru a-si obtine informatiile, antropologul recurge la informatori, care pot fi alesi din diverse segmente sociale ale comunitatii respective, nu neaparat dintre persoanele cu autoritate sau experienta. Nu in putine situatii, relatia dintre antropolog si un anumit informator se prelungeste peste ani, unii indigeni ajungand de-a dreptul informatori profesionisti. Pe de alta parte, nu trebuie pierdut din vedere faptul ca antropologul insusi este tinut sub observatie, si ca majoritatea comunitatilor traditionale sunt destul de sceptice in a oferi informatii explicite.

Pe scurt, colectarea informatiilor nu este o munca usoara, dupa cum nota Cl. Lvi-Strauss:

"trebuie sa te trezesti o data cu rasaritul soarelui si sa stai treaz pana cand ultimul indigen a adormit si uneori sa le supraveghezi chiar si somnul; trebuie sa te pricepi sa treci neobservat, fiind mereu prezent; sa vezi totul, sa retii totul, sa notezi totul, sa dai dovada de o indiscretie umilitoare, sa cersesti informatii de la un pusti mucos, sa fii mereu gata sa profiti de orice clipa de complezenta sau de neatentie sau sa fii capabil ca, mai multe zile la rand, sa-ti refulezi orice fel de curiozitate si sa te cantonezi in rezerva impusa de vreo modificare de dispozitie din partea tribului"

Metoda observatiei directe este uneori completata de cea a biografiei sau a autobiografiei evocatoare (asa-numitele life stories). Aceste povestiri sunt, in general, controlate euristic prin interviu. Avantajele acestui sistem sunt importante: ele permite intelegerea modului in care indivizii traduc si interpreteaza normele societatii lor. Antropologul este dator sa analizeze critic informatiile astfel obtinute, sa le verifice, in masura in care este posibil, si sa le integreze contextului cultural din care provin. In acest sens, oricat de sugestiva ar putea parea o biografie, ea are un rol complementar in raport cu observarea ansamblului cultural din care provine.