CONCEPTII ASUPRA CULTURII

CONCEPTII ASUPRA CULTURII

Antropologia culturala este, prin definitie, o stiinta a culturii, motiv pentru conceptul insusi de cultura este central in cuprinsul acestei lucrari, cu atat mai mult cu cat si istoricii si arheologii recurg cotidian - desi nu intotdeauna si riguros - la aceasta notiune.

In general, exista tendinta de a se disocia teoretic cultura de societate, desi, in limbajul curent, termenii sunt deseori sinonimi. Sociologii tind sa defineasca societatea ca intreg, iar cultura ca o parte a ei. Conventional, societatea ar reprezenta oamenii (agenti) legati intre ei printr-o retea de statuturi, roluri si institutii sociale. La randul lor, antropologii tind sa delimiteze societatea ca pe o parte a culturii. Cultura ar reprezenta modul de viata care sustine institutiile sociale. In orice caz, este limpede ca societatea si cultura sunt termeni inextricabil legati, iar discutiile privind continutul fiecaruia dintre termeni cu greu pot atinge un consens.

Alte probleme sunt ridicate de distinctia dintre "cultura" si "civilizatie". Conceptul de civilizatie a aparut in mediul iluminist francez, ca antonim al "barbariei", pentru a delimita societatile europene, opuse celor primitive. Disocierea dintre "cultura" si "civilizatie" a aparut in Germania romantica, traditie in care "civilizatia" incepe sa fie inteleasa ca un proces de dezvoltare preponderent materiala a societatii, in timp ce "cultura" desemna realizarile cele mai inalte ale spiritului uman, la nivel colectiv sau individual. Grefata pe o critica a societatii capitaliste, noul concept de cultura se opunea materialismului nivelator al "civilizatiei" si, sub diverse forme, aceasta dihotomie s-a conservat in scrierile filozofice si in secolul XX.

Pentru istorici, conceptul de civilizatie desemneaza de obicei un stadiu de dezvoltare a societatii, caracterizat de scriere, urbanism, tehnici economice performante, un elevat comportament artistic si institutii sociale, politice si religioase bine dezvoltate. Exemple potrivite sunt oferite de civilizatia mesopotamiana, cea egipteana, cea greaca, cea romana, la fel cum se vorbeste de o civilizatie medievala, chineza, indiana etc. Uneori, termenul de civilizatie tinde sa circumscrie anumite aspecte institutionale aparte, considerate evocatoare pentru intreg (civilizatia "ortodoxa", "catolica", chiar "crestina", sau "islamica").

In limbajul antropologic, cultura beneficiaza, in general, de doua acceptiuni, inseparabile: cultura ca fapt general, caracteristic intregii umanitati si cultura gandita si traita de grupurile umane, cultura la plural, culturile.

Aceasta distinctie corespunde unei alteia, cea dintre partizanii unei conceptii universaliste asupra culturii, care favorizeaza o viziune comparativa asupra culturii, si adeptii particularismului cultural, care prefera abordarile holistice si umaniste. Antropologii sunt divizati si in ceea ce priveste "plasarea" culturii, atribuita cand comunitatilor, cand indivizilor.

Respectand intrucatva sensul etimologic originar, cel latin, cultura s-a incetatenit in lumea moderna cu sensul de punere in valoare atat a pamantului, cat si a sufletului si trupului. Sensul initial a fost completat ulterior de alte doua acceptiuni. Astfel, odata cu epoca Luminilor, cultura a inceput prin a fi inteleasa drept o trasatura distinctiva a speciei umane, care o deosebeste de lumea animala, dar si ca ansamblu de cunostinte dobandite de societatile umane in cursul dezvoltarii lor. Este viziunea universalista, amintita mai sus si presupune organizarea integrata a cunostintelor credintelor si comportamentelor umane care permit oamenilor sa invete si sa transmita in timp cunostintele astfel acumulate. In privinta acestei acceptiuni, cultura beneficiaza de o definitie canonica, cea propusa de E. Tylor in 1871: "ansamblu complex care cuprinde cunostintele, credintele, arta, moravurile, dreptul, datinile, precum si toate dispozitiile si uzantele dobandite de om ca membru al societatii". In acest sens, cultura reprezinta o realitate inerenta naturii umane, trasatura distinctiva a umanitatii: cultura se opune naturii. Ea face diferenta intre comportamentul uman si cel animal: primul este reglat nu numai de instinct, cat si de conventie, celalalt se afla sub domnia instinctului de supravietuire, conservare si reproducere.

Deceniile romantice vor aduce un nou inteles al culturii, cel de configuratie particulara a credintelor, organizarii sociale si caracteristici materiale, specifica unui grup uman determinat. Este viziunea particularista, care accepta ca acestea ansambluri dispune de o anumita coerenta si specificitate.

Daca prima viziune considera ca posibila o comparare a tuturor societatilor, cea de-a doua priveste cultura fiecarui grup ca pe un univers autonom, menit analizei ca "esenta" sau "spirit". Este conceptia promovata cu deosebire in spatiul german, prin activitatea lui Herder sau Hegel, dupa care fiecare natiune este caracterizata de propriul Volkgeist (spirit), iar trasaturile etnice reprezinta un dat innascut.

Daca prima teorie asupra culturii a stat la baza antropologiei evolutioniste (Morgan, Tylor, Frazer), conceptia particularista a fost sustinuta in primul rand de F. Boas si de elevii sai. Conceptia lui Boas s-a cristalizat, printre altele, cu prilejul organizarii colectiilor muzeografice. Boas este primul care a considerat ca obiectele din expozitiile etnografice trebuie prezentate nu in functie de seriile tehnologice din care fac parte, ci in functie de ansamblurile socio-istorice din care provin.

Discipolii lui Boas au preluat aceasta viziune asupra culturii, ca ansamblu autonom, demn de a fi studiat separat si interpretat contextual. Prin activitatea curentului "culture and personality", cultura a inceput sa fie inteleasa tot mai mult drept o configuratie particulara (pattern), menita a fi inteleasa holist (ca intreg). Asa cum am notat, directia culture and personality a incercat sa defineasca modul in care personalitatea umana este modelata de cultura. Astfel, individul ar participa la formarea culturii sale, fara a fi insa capabil sa obiectiveze si sa analizeze critic principiile acestei formari. Aceasta orientare psihologizanta, desi a avut importante merite metodologice, a creat cadrul pentru promovarea unor concepte vagi, cum este cultura "dominanta", "majoritara", "medie" sau "autentica", "geniul" sau "spiritul" unui popor etc. In general, cultura continua sa fie inteleasa ca un capital spiritual, al carui depozitar este societatea si in care deprinderile tehnice sunt mai putin importante.

Ca replica la utilizarea abuziva a notiunii de configuratie culturala, neo-evolutionismul american se va intoarce catre alternativa universalista si catre intelegerea culturii drept ansamblu de aptitudini si comportamente dobandite prin invatare. La randul sau, functionalismul a sustinut ideea culturii ca raspuns adaptativ, aspect preluat si de teoria materialismului ecologic al lui M. Harris. Antropologia americana a continuat, insa, sa ramana dominata de principiile lui Boas.

Dupa 1950, teoriile asupra culturii se imbogatesc, ca si sensurile cu care termenul este investit, cu atat mai mult cu cat multe din teoriile antropologiei sunt acum "importate" din sanul altor discipline (sociologie, filozofie).

Spre exemplu, sociologul T. Parsons va cauta sa faca distinctia dintre "societate" si "cultura". El reduce cultura la un sistem de idei, simboluri si semnificatii impartasite, distincte de "sistemul social", ca si de personalitate.

Antropologia contemporana utilizeaza curent termenul de cultura pentru a desemna: o capacitate de simbolizare proprie speciei umane; stare produsa de inventivitate si tehnologie; entitate sociala relativ autonoma si complexa; sistem colectiv de simboluri, semne si semnificatii proprii mai multpor societati, in care opereaza diverse sisteme de integrare. Sub influenta orientarii lui Parsons, culturile sunt tot mai frecvent privite ca sisteme simbolice, in timp de structuralismului lui Levi-Strauss participa la dezbatere prin examinarea culturii ca articulare a determinatiilor inconstiente si a institutiilor sociale.

Antropologia interpretativa a lui C. Geertz tinde sa studieze cultura fenomenologic, pentru a suprinde cunostintele implicite utilizate de actorii sociali pentru a produce si legitima activitatea lor practica. Asupra aspectului producerii si reproducerii culturale se apleaca si sociologia lui P. Bourdieu, interesata de masura in care practica cotidiana este producatoare de sens si de modul in care cultura este traita in mod direct de actorii sociali. In general, antropologia tinde sa renunte la imaginea substantivista si pe anistorismul traditional al viziunii sale despre cultura, pentru a acorda mai multa atentie devenirii istorice a culturii si "negocierii" normelor culturale de catre actorii sociali.

Pentru a conchide, in ciuda repetatelor incercari de a defini cultura, antropologia a fost in cele din urma nevoita sa se multumeasca cu definitii redundante, mergand pana la versiuni sintetice de tipul "cultura este ceea ce gasim in momentul in care ne nastem".

Cateva definitii clasice ale culturii pot fi insumate aici, mai ales pentru ca ele incearca sa impace ambele viziuni asupra culturii. Astfel, C. Kluckhohn considera ca, in antropologie, cultura desemneaza "acele aspecte ale mediului inconjurator uman, tangibile sau intangibile, ce au fost create de om." Dupa acelasi autor, "o cultura se refera la modul distinctiv de viata al unui grup de oameni, in intregul lor proiect de trai". Impreuna cu A. Kroeber, Kluckhohn revine si defineste cultura drept "modele explicite si implicite ale comportarii si pentru comportare insusite si transmise prin simboluri, constituind realizarile distincte ale grupurilor umane, inclusiv materializarea lor in produse."

Z. Salzmann defineste cultura drept "ansamblu enorm de comportari invatate, influentate social, ce a caracterizat omenirea in intregul curs al istoriei ei".

Alti antropologi au ales sa priveasca cultura din alta perspectiva. Pentru R. Barret, cultura este "un sistem de semnificatii acceptat, care serveste ca rezervor de retele sau linii calauzitoare pentru comportarea oamenilor dintr-o societate particulara oarecare."

Unul din paradoxurile fundamentale ale antropologiei l-a reprezentat faptul ca, pe mapamond, culturile sunt in acelasi timp asemanatoare si diferite. Mai mult, insasi delimitarea unei culturi este foarte dificila, motiv pentru care antropologi celebri ca Lvi-Strauss au propus definitii strict operationale: "Numim cultura orice ansamblu etnografic care, din punctul de vedere al anchetei, prezinta, in raport cu altele, deosebiri semnificative."

Cultura presupune istoricitate, ea este o forma de "permanenta in durata", sau cum observa arheologul si etnologul A. Leroi-Gourhan, un "tesut", asemanator celui organic, care pare permanent acelasi si este de fiecare data altul. Permanenta schimbare exclude reproducerea identica a culturii. Antropologia s-a indepartat tot mai mult de delimitarea culturilor ca ansambluri autonome, entitati inchise si, eventual, posibil de ierarhizat. Pe principiile relativismului cultural, disciplina a renuntat treptat la sistematica culturala si la ierarhiile evolutioniste, ramase astazi simple scheme regionale, lipsite de finalism.

Intr-adevar, evolutionismul a presupus dezvoltarea societatilor dupa un model unic, realizand astfel distinctia intre societatile-simple, asimilate "copilariei umanitatii", si cele complexe, "adulte". Or, asa cum nota Cl. Lvi-Stauss, "Cea mai primitiva cultura este intotdeauna o cultura adulta si, prin insusi acest lucru, incompatibila cu manifestarile infantile care pot fi observate in cea mai inalta civilizatie" (1967). Si alti antropologi au subliniat ca toate culturile sunt identice, din moment ce nu exista culturi "incomplete", ci doar sisteme "saturate", atat pentru ele insesi, cat si pentru actorul istoric care traieste in aceste sisteme (M. Izard). Asa cum acest principiu sustine legitimitatea oricarei culturi, tot astfel face el ca incercarile de definire a esentei culturii sa ramana simple locuri comune, potrivite, dupa acelasi autor "doar pentru a aminti ca omul este om si nu animal, ca o societate este o societate si nu o colectie de indivizi".

Astfel ca, dupa ce lumea moderna a incercat sa explice diversitatea culturala prin intermediul catorva principii cu valoare de lege, a devenit tot mai limpede in anii din urma ca fiecare cultura reprezinta o anumita viziune asupra lumii. In principiu, faptul cultural este identificat dincolo de trasaturile comune ale naturii umane, in diferentele dintre culturi.