Conceptul de cultura si rolul sau in analiza regionala

Conceptul de cultura si rolul sau in analiza regionala

Geografii abordeaza studiul culturii din citeva puncte de vedere, avantajoase, unul dintre acestea fiind analiza peisajului cultural. De aceea trebuie sa ne apropiem de ceea ce reprezinta conceptul de cultura.

Acesta nu este intotdeauna inteles cum trebuie, in majoritatea cazurilor el facind referire la abilitati precum: gustul pentru muzica, literatura, arta, educatie. Ca termen stiintific cultura nu se refera numai la aspectele enumerate aici ci, include si aspectele care tin de viata de zi cu zi: portul traditional, obiceiurile comportamentale, preferintele culinare, arhitectura caselor, modul de utilizare a terenurilor, sistemele educational, guvernamental si legislativ.

Aceasta nu inseamna ca antropologii sau sociologii nu au avut probleme in tratarea conceptului. Daca facem apel la literatura de baza a vom observa ca antropologii au avut dificultati in ceea ce priveste definirea conceptului de regional. Cultura poate include totalitatea aspectelor legate de modul de viata actuala ("modul in care se desfasoara jocul") sau standardele prin care societatea controleaza modul de viata ("regulile jocului"). Exista diferentieri puternice in legatura cu aceasta opinie fapt ce a dus la complicarea definitiilor.

Antropologul E. Adamson Hoebel, a definit in lucrarea sa "Anthropology: The Study of Man", cultura ca fiind "sistemul integrat al tiparelor comportamentale care sunt caractristice societatii si care nu sunt rezultatul unei mosteniri biologice; cultura nu este predeterminata genetic, ea este noninstinctiva.fiind rezultatul activitatii sociale, transmitindu-se numai prin comunicare, invatare".

Definitia ridica o alta intrebare: cum este transmisa cultura de la o generatie la alta? Este intr-adevar o chestiune legata, asa cum insista Hoebel, sau exista anumite aspecte ale culturii instinctive si deci rezultatul mostenirii genetice ? Aceasta intrebare reprezinta problema socio-biologilor si nu in asa mare masura a geografiei regionale-culturale, cu toate ca anumite teme pe care le include, cum ar fi teritorialitatea (instinctul uman al posesivitatii teritoriale) si proximitatea (preferinta pentru apropiere sau departare a unor societati), au o importanta ridicata in ceea ce priveste dimensiunea spatiala.

Chiar si fara aceste concepte teoretice, cultura ca si concept nu poate fi definita intr-un mod satisfacator.

In 1952 antropologii Alfred Kroeber si Clyde Kluckhohn au identificat numai putin de 160 de definitii - diferite intre ele, dintre acestea extragind-o pe a lor  cultura este alcatuita din tipare explicite si implicite, de si pentru comportament si transmisa de catre simboluri, constituind achizitii distincte ale grupurilor umane, incluzind personificarile in opere de arta (obiecte de arta), partea sa esentiala (ceea ce este derivata si selectata istoric) fiind alcatuita din idei traditionale si, in special din valorile atasate acestora ; sistemele culturale, pe de-o parte pot fi considerate rezultate ale actiunii, pe de alta parte ca elemente conditionate ale unor actiuni viitoare .

Pentru ncesitatile noastre este suficient sa stipulam ca, cultura este alcatuita din credinte (religioase, politice), institutii (legislative, guvernamentale) si tehnologii (abilitati, echipament). Aceasta notiune reprezinta o mai buna abordare decit cea adoptata de cei mai multi antropologi, care acum prefera sa restringa conceptul la interpretarea experientei umane si comportamentului, ca produse ale sistemelor cu semnificatie simbolica. Este de asemenea important de a pastra in minte ca definitiile de acest tip nu sunt niciodata finale sau absolute ; ele sunt arbitrare si desentae cu scop teoretic particular. Cultura este definita pentru a facilita explicarea comportamentului uman.

Antropologii astazi tind sa se concentreze asupra a ceea ce cunosc oamenii, asupra codurilor si valorilor, asupra  regulilor jocului . Sociologii, politologii, psihologii si istoricii au cerinte diferite si construiesc definitii operationale contrastante.

Geografii sunt atrasi in mod particular de definitia lui Herskovits, datorita faptului ca au un interes particular in ceea ce priveste modul in care membrii societatii exploateaza resursele, maximizeaza oportunitatile si se adapteaza limitarilor mediului lor natural si modul in care isi organizeaza spatiul. Acest ultim aspect, modul in care societatile isi organizeaza spatiul reprezinta cu predilectie domeniul de cerectare al geografilor. Activitatea umana lasa numeroase urme care, fie au o durata foarte lunga de existenta, fie sunt permanente : structurile romane inca caracterizeaza anumite regiuni, numeroase drumuri romane evoluind, fiind in prezent unele dintre caile majore de transport ale Europei. Peste timp regiunile dobindesc anumite calitati care impreuna creeaza un aspect regional, o personalitate si o atmosfera distincta. Aceasta reprezinta in mare parte baza pentru divizarea spatiului uman in peisaje geografice majore.

Peisajul cultural

Cultura se poate exprima in mai multe moduri, atita timp cit ea ofera un caracter vizibil unei regiuni. Estetica joaca un rol important in toate culturile, deseori o singura scena dintr-o fotografie sau film ne poate oferi in termeni generali informatia cu privire la regiunea din care provine. Arhitectura, imbracamintea, mijloacele de transport si probabil bunurile transportate ne pot permite sa o identificam cu succes. Aceasta se intimpla datorita faptului ca populatiile apartinind unei anumite culturi isi pun amprenta asupra spatiului pe care-l ocupa prin constructii, cai de transport si comunicatii, parcelarea terenului si utilizarea acestuia. Sunt insa si citeva exceptii. Populatii nomade lasa un minim de dovezi permanente, iar unele dintre cele care traiesc pe marginile deserturilor (bosimanii) sau in padurile tropicale (pigmeii) altereaza intr-o foarte mica masura mediul lor natural. In afara acestor exemple insa, umanitatea a reprezentat un agent activ al schimbarii (drumuri, canale de irigatii, versanti terasati, asezari urbane si alte miliarde de obiecte vizibile de cultura si arta).

Acest mozaic al amprentelor umane asupra suprafetei pamintului poarta denumirea de peisaj cultural, termen care a intrat in uzul geografic general incepind cu 1920. Carl Ortwin Sauer, profesor de geografie la Universitatea Berkeley - California, a dezvoltat o scoala de geografie culturala, care a fost centrata pe conceptul de peisaj cultural. Intr-o lucrare scrisa in 1927  Descoperiri recente in Geografia Culturala - Recent developments in Cultural Geography , Sauer a propus cea mai directa definitie a peisajului cultural,  formele suprapuse peisajului fizic de catre activitatile umane . El a afirmat ca aceste forme rezulta din procesele culturale - fortele cauzale care influenteaza modelele culturale - care actioneaza o perioada lunga de timp implicind si influentele cumulate ale ocupantilor succesivi.

Uneori aceste grupuri succesive nu au aceeasi cultura. Fermele si asezarile construite de colonistii europeni cu un secol in urma, sunt acum ocupate de catre populatiile africane. Minaretele islamice se ridica in orasele din Europa Estica, dovedind hegemonia Imperiului Otoman pentru o anumita perioada.

Moscheea Begova - Bosnia

Spania - Andaluzia

In 1929 Derwent Whittlesey introduce termenul de secventa de ocupatie, pentru a cataloga aceste stadii succesive in evolutia peisajului cultural al unei regiuni.

Durabilitatea acestui concept al peisajului cultural a fost motivat prin redefinirea sa in 1984 de catre J.B.Jackson, care a dat o definitie asemanatoare lui Sauer  o compozitie a spatiilor create sau modificate de catre om care a servit ca infrastructura sau fundal pentru existenta colectiva . Astfel peisajul cultural este alcatuit din constructii, drumuri, terenuri si multe altele. Cu toate acestea poseda o calitate intangibila, o atmosfera, o aroma, un sens al locului care este usor de perceput dar foarte greu de redat, definit. Mirosurile si sunetele unei piete africane sunt de neuitat, dar incercati sa inregistrati aceste calitati pe o harta sau in alte moduri obiective, utilizate intr-un studiu comparativ.

Geografii au avut mereu dificultati cu inregistrarea aspectelor mai putin tangibile ale peisajului cultural, care de cele mai multe ori sunt semnificative in realizarea totala a personalitatii regionale.

Jean Gottmann a subliniat in lucrarea sa  A Geography of Europe,  pentru a se distinge de imprejurimile sale, o regiune are nevoie de mai mult decit un munte sau o vale, o limba data sau anumite insusiri; are nevoie in mod esential de o credinta puternica bazata pe crezuri religioase, un punct de vedere social sau pe tipare ale memoriilor politice, deseori pe o combinatie a celor trei. Un astfel de regionalism poarta denumirea de iconografie, iar fundamentul sau este explicat astfel : fiecare comunitate a gasit ea insasi o icoana, sau i-a fost data, un simbol usor diferit de cele mostenite de catre vecinii sai. Timp de secole aceasta icoana a fost pastrata si imbogatita de catre comunitatile care au trait in regiunea respectiva .

Gottman incearca sa defineasca citeva dintre calitatile abstracte intangibile care definesc peisajul cultural. Proprietatile mai concrete sunt mai usor de observat si inregistrat (forma oraselor sau a fermelor din diferite regiuni).

Astfel un peisaj cultural nu poate fi surprins in totalitatea sa intr-o fotografie sau pe o harta, deoarece personalitatea unei regiuni implica mai mult decit organizarea sa spatiala si anume aparitia sa uzuala, zgomotele, mirosurile, experientele impartasite de catre locuitarii sai si chiar ritmul in care se desfasoara viata acestora.

Regiuni & culturi. Culturi & etnicitate

Limba, religia si alte traditii deseori sunt durabile si persistente. Cultura nu este in mod necesar bazata pe etnicitate, astfel incit in regiunile geografice umane, populatii de etnii (elemente etnice diferite) diferite pot dobindi un peisaj cultural comun, in timp ce populatii cu acelasi fundal pot fidivizate de-a lungul unor limite culturale.

Evenimentele recente din fosta Iugoslavie constituie un exemplu in acest sens. Vechea Iugoslavie, care s-a destramat la inceputul anilor '90 a dat nastere unor componente, care mai intii au fost afectate, apoi inghitite, de ceea ce de cele mai multe ori a fost descris drept conflict interetnic. Cind criza s-a declansat in Bosnia-Hertegovina, in inima Iugoslaviei, trei grupuri au luat parte la razboiul civil. Acestea au fost musulmanii bosniaci, sirbii si croasii, in fapt insa toate grupuri de slavi (Iugoslavia inseamna "tara slavilor din sud"). Ce i-a distantat pe unii de ceilalti si i-a pastrat in sfera conflictului, a fost traditia culturala si nu etnia. Bosniacii musulmani si sirbii si-au dezvoltat comunitati diferite in parti diferite ale fostei Iugoslavii. Musulmanii sunt descendentii slavilor care cu secole in urma au fost convertiti de la crestinism la islamism. Fiecaruia dintre aceste grupuri i-a fost frica de dominatia celorlalti si astfel slavii din sud s-au intors impotriva slavilor din sud, in ceea ce a fost de fapt un conflict cultural.

Chiar si asa societatea post Razboiul Rece este tinara, confruntindu-se deja cu numeroase conflicte inter-regionale. Nu toate dintre acestea au avut etnicitatea drept cauza. Cultura este un mare unificator dar, in acelasi timp si un puternic factor divizant.