DICTIONAR DE ETNOLOGIE SI ANTROPOLOGIE - LITERA E

_{DICTIONAR DE ETNOLOGIE SI ANTROPOLOGIE - LITERA E}

ECOLOGIE CULTURAL!

Expresia "ecologie culturala" desemneaza, sub aparenta unui domeniu de cercetare, o conceptie doctrinala prin care antropologul nord-american J.H. Steward vrea sa explice dinamica sistemelor sociale pornind de la modalitatile de adaptare a acestora la mediu. Trei etape sint necesare pentru a scoate la lumina Jnucleele culturale" (cultural core), ansambluri de trasaturi legate de activitatile de subzistenta si de organizarea economica: 1) analiza raportului dintre tehnicile productive si mediu; 2) studierea comportamentelor (diviziunea muncii si organizarea teritoriala) generate de exploatarea unui mediu dat, cu ajutorul unei tehnologii specifice; 3) verificarea felului in care aceste comportamente afecteaza celelalte aspecte ale culturii (Steward, 1955). Nucleul cultural include institutiile sociale, politice si religioase care sint aparent conectate la formele dominante ale activitatii economice; in schimb, alte trasaturi distinctive ale unei culturi au o variabilitate potentiala mult mai mare, deoarece nu sint atit de puternic dependente de nucleul cultural. Aceste trasaturi secundare sint determinate de factorii istorici - inovatie accidental sau difuziune - si, datorita variatiilor lor aleatorii, culturile ale caror'nuclee sint identice pot parea adesea foarte diferite. Ambi-guitatea acestei metode, care imbina un proiect evolutionist (determinarea felului in care adaptarea culturii la mediu poate genera anumite schimbari) si o interpretare difuzionista a trasaturilor culturale secundare, tine in mare parte de faptul ca Steward a devenit sensibil la problema determinarii ecologice sub influenta unor difuzionisti cum ar fi C. Wissler sau A.L. Kroeber. Numerosii continuatori ai lui Steward au dorit sa depaseasca aceasta limitare, cautind sa integreze trasaturile secundare (ritualuri, tabuuri, canibalism etc.) in cimpul determinismului ecologic. Acest lucru nu s-a putut realiza decit cu pretul abandonarii partiale a perspectivei diacronice si recurgind la un finalism biologic adesea foarte speculativ, de care Steward insusi s-a'ferit intotdeauna (Vayda, 1969 ; Rappaport, 1979 ; Harris, 1980).

P. DESCOLA

. HARRIS M., 1980, Cultural Materialism: The Struggle for a Science of Culture, Random House, New York. - KROEBER A.L., 1939, Cultural and Natural Areas of North America, University of California Press, Berkeley. - RAPPAPORT R.A., 1979, Ecology, Meaning and Religion, North Atlantic Books, Richmond. - STEWARD J.H., 1955, Theory of Culture Change: The Methodology of Multilinear Evolution, Universty of Illinois Press, Urbana; 1968, -Cultural Ecology", in D.L. Sills (ed.), International Encyclopedia of the Social Sciences, Macmillan Company - The Free Press, New York, 4. - VAYDA A.P (ed.) 1969, Environment and Cultural Behavior: Ecological Studies in Cultural Anthropology, University of Texas Press, Austin. - WISSLER C, 1926, The Relation of Nature to Man in Aboriginal America, Oxford University Press, New York - Londra.

ECONOMIC (SISTEM ~)

in secolul al XVIII-lea, prin lucrarile lui Quesnay si Adam Smith, ia fiinta o disciplina noua, economia politica. Obiectul acesteia este analiza conditiilor de formare a buna-starii natiunilor "civilizate". Ne aflam intr-o perioada in care bunastarea se masoara in bani, iar'bunastarea unei natiuni pare din ce in ce mai mult a-si avea radacinile in productia si acumularea de bunuri. Problema care se pune nu mai este, ca in secolul al XVII-lea, aceea de a sti sa vinzi, ci de a sti sa produci intr-o maniera cit mai eficace, care sa poata aduce cit mai multi bani, cit mai mult profit. Analiza priveste doua niveluri ale societatii, cel local, al intreprinderilor, si cel global, al pietei, interconectate de concurenta ce apare intre intreprinderi pe o piata supusa actiunii ofertei si cererii sociale de marfuri si evolutiei costurilor de productie. Totul pare deci a fi reglat de o "mina invizibila" (A. Smith). Pentru prima oara, gindirea occidental lua cunostinta de existenta unei logici globale care caracterizeaza productia si circulatia bunurilor in cadrul unei societati, pe scurt, isi punea problema existentei "sistemelor economice". Dar pentru a evalua diversitatea faptelor pe care ni le ofera istoria si antropologia, trebuie ca economia sa inceteze a se referi exclusiv la formele de productie comerciala si sa analizeze orice forma de productie si circulatie a bunurilor materiale utile omului. ' Un proces de productie material'combina raporturile intelectuale si materiale ale omului cu natura si raporturile oamenilor intre ei. Raporturile materiale constituie obiectul tehnologiei'comparate, raporturile sociale - al economiei comparate. Raporturile sociale sint "economice" daca indeplinesc cel putin una din urmatoarele trei functii, din a caror imbinare rezulta structurile economice ale unei societati, "sistemul economic" al acesteia: 1) accesul grupurilor si indivizilor la resursele naturale exploatate si la mijloacele de productie utilizate; 2) derularea diverselor procese de munca prin care membrii unei societati actioneaza asupra naturii inconjuratoare pentru a desprinde din aceasta anumite elemente materiale pe care sa le foloseasca in scopul satisfacerii propriilor nevoi, fie in starea lor naturala, fie transformate de catre om. Indivizii sint repartizati in functie de sex, virsta, grup social de apartenenta (neam, caste, clase etc.) in diversele procese de munca necesare producerii conditiilor materiale de existenta ale fiecaruia si ale tuturor; 3) modalitatile specifice in care produsele muncii individual sau colective circula in societate si sint apoi redistribuite.

Aceasta definitie a economicului este formala si analitica si nu specifica in nici un fel natura raporturilor sociale care ar putea sa indeplineasca aceste cerinte. Faptul ca exista raporturi "pur" economice, separate de alte raporturi sociale, este in istorie o exceptie, corespunzind doar modului capitalist de productie. In unele societati, cum ar fi cazul aborigenilor australieni, relatiile de rudenie functioneaza drept cadru social al aproprierii naturii. In India, raporturile religioase si politice dintre caste cu functii separate si ierarhizate - brahmanii, razboinicii, taranii, artizanii si negustorii etc.'-confera fiecarei caste drepturi particulare si inegale asupra pamintului, asupra produ-selor muncii altora, si aceasta in functie de serviciile aduse de fiecare in parte celorlalti. Unul din obiectivele'fundamental ale stiintelor sociale este de a descoperi ratiunile si procesele care au facut ca functiile economice sa ajunga in decursul istoriei sa modifice locuri si forme si de a masura efectele pe care le-au antrenat aceste modificari in evolutia societatilor.

Trebuie sa intelegem cum au trecut anumite parti ale omenirii de la economia de exploatare a resurselor naturii (cules, vinatoare) la diverse forme de economie de productie, bazate pe valorificarea plantelor si animalelor domestice. Incepind cu anumite stadii de evolutie a acestor sisteme, o intoarcere generala la o economie intemeiata pe vinatoare, cules sau pescuit devine imposibila. O data cu trecerea la economia de productie, o parte a naturii, plantele cultivate si animalele domestice, a inceput sa depinda de om pentru a se reproduce. De aici si importanta sporita acordata miturilor si ritualurilor destinate interpretarii si imblinzirii fortelor supranaturale raspunzatoare

de abundenta recoltelor si fecunditatea turmelor. Pornind de la aceasta baza materials mai solida, numarul de oameni creste - sursa de conflicte mai numeroase si mai puternice in jurul teritoriilor si al resurselor acestora. Probabil datorita acestor presiuni materiale si sociale, in unele societati s-au separat atributiile religiei, razboiului si productiei, luind astfel fiinta societati organizate pe ranguri, ordine, caste sau clase, cu functii distincte si ereditare. Se constata in acelasi timp ca grupurile sociale care s-au eliberat total sau in parte de sarcinile materiale pentru a se consacra religiei sau razboiului isi pastreaza, sub forme si in grade diverse, controlul asupra conditiilor si rezultatelor'productiei. Doua exemple din Oceania ilustreaza diversitatea gradelor acestui control. La Tikopia, seful apare ca intermediar necesar intre clanuri, stramosii acestora si zei. Prin atributiile sale religioase, el asigura fertilitatea paminturilor si a apelor. El participa la procesul muncii, insa cel mai adesea doar pentru a-l dirija. Nu se implica in sarcinile administrative mai dure sau nedemne de rangul sau. In Hawai, sefii nu participa la procesul muncii. Podoabe pretioase, un limbaj special si tabuuri multiple ii disting de oamenii de rind. O aristocratie religioasa si militara detine proprietatea asupra pamintului si a apelor, lasate in folosinta restului societatii, in schimbul prestatiilor in munca sau in produse. Enorme cantitati de bunuri sint consu-mate sau distruse in mod ostentativ in cursul marilor ceremonii politico-religioase.

Aceste exemple ilustreaza transformarile fundamental ale muncii omului. Alaturi de munca suplimentara prin care fiecare, in societatile fara caste sau fara clase, contribuie la perpetuarea societatii (asigurind mijloacele materiale necesare razboiului, religiei etc.) si care este de fapt munca fiecaruia pentru toti si a tuturor pentru fiecare, se mai dezvolta formele de munca suplimentara efectuata' de aproape toti membrii societatii in profitul celor care presteaza functii ce par esentiale pentru intreaga populate. De aici si multiplele forme de exploatare a muncii si de dominare a producatorilor ca're au insotit separarea functiilor sociale si evolutiile lor ulterioare. Aproape intot-deauna dominarea si exploatarea au imbrficat forma schimburilor dintre munca si bunurile unora si se'rviciile celorlalti, schimburi inegale, deoarece cei dominati le sint intotdeauna datori celor care ii domina, fiind citeodata nevoiti sa-si dea pina'si viata acelora care par sa le-o fi daruit. In fiecare an Inca venea impreuna'cu descendentii ski in gradina din Templul Soarelui pentru a semana si a recolta porumbul pe care-l oferea zeului-tata ca sa-i ceara belsug atit pentru poporul sau, cit si pentru popoarele infrinte. Dar oare nu tributul invinsilor ii umplea hambarele in fiecare an? Darul lor era mai apropiat de corvoada decit de ofranda oferita in mod spontan.

Aceste exemple ne demonstreaza de asemenea ca formele de circulatie a bunurilor sint subordonate raporturilor sociale care guverneaza procesul de productie. Aceste relatii "de ordine" confera structurilor economice ale unei societati caracterul unui tot organic care trebuie sa se reproduca ca atare. Supusii ii aduc tribut lui Inca din cauza ca acesta are drepturi asupra pamintului si existentei lor si dispune de mijloace de represiune. Toate formele de circulatie a 'bunurilor sint de altfel, cum a aratat-o K. Polanyi, variantele a trei forme de schimb : darul, redistribuirea, schimbul comercial cu sau fara moneda (trocul). Aceste forme coexista in fiecare societate, dar avind proportii si functii diverse, in dependents de insasi natura raporturilor care guverneaza conditiile'sociale ale productiei. Importanta tributului antrena la incasi o limitare a schimburilor comerciale, iar'la azteci subordonarea lor intereselor statului. In functie de raporturile de forte si de inegalitati, darul devine potlatch, comertul devine instrumentul de schimburi'inegale intre o metropola si coloniile ei etc.

Ramine totusi intrebarea: exista, asa cum pretindea L.H. Morgan, relatii generale de corespondenta intre un sistem economic si un sistem de rudenie sau un sistem religios? Cercetkrile nu au confirmat aceste teorii. Intilnim una sau alta din cele patru forme generale ale sistemelor de filiatie (patri-, matri-, bi-, nonliniare) asociate cu cele mai diverse forme de productie. Intre formele sociale de productie, formele de rudenie si formele de gindire, care sint cel mai adesea rezultate ale unor epoci si contexte diferite,

exista totusi corespondente partiale si profunde, provenind din restructurari constiente, care le fac'compatibile pentru o perioada. Istoria nu este alcatuita din determinari mecanice, dar nici nu este un simplu fruct al hazardului.

M.GODELIER

. DALTON G. (ed.), 1967, Tribal and Peasant Economies: Readings in Economic Anthropology, The Natural History Press, Washington DC. - FIRTH R. (ed.), 1967, Themes in Economic Anthropology, Tavistock, Londra. - GODELIER M., 1966, Rationale et irrationalite en economie, Maspero, Paris. 1984, L'ideel et le materiel, Fayard, Paris. - HERSKOVITZ M., 1940, The Economic Life of Primitive Peoples, A. Knopf, New York. - MALINOWSKI B., 1922, Argonauts of the Western Pacific, Routledge, Londra (trad. fr. Les Argonautes du Pacifique occidental, Gallimard, Paris, 1963). - MURRA J., 1956, The Economic Organization of the Inca State, Chicago University Thesis. - OBERG K. (1933), 1973, The Social Economy of the Tlingit Indians, University of Washington Press, Seattle. - POSPISIL L., 1963, Kapauku Papuan Economy, Yale University Press, Yale. - RICHARDS A., 1939, Land, Labour and Diet in Northern Rhodesia, Oxford University Press, Oxford. - SAHLINS M., 1972, Stone Age Economics, Aldine, Chicago (trad. fr. Age de pierre, age d'abondance: l'economie des societes primitives, Gallimard, Paris, 1976).

ECONOMICA ( ANTROPOLOGIE ~)

"Viata materiala" a societatilor este o tema recurenta a etnografiei si antropologiei incepind cu vastele reconstituiri comparative ale lui L.H. Morgan, Marx, E. Durkheim, F. Boas sau Max Weber. Totusi, in acceptia sa precisa, antropologia economica a aparut tirziu, atunci cind acestei teme generale i s-a asociat o cunoastere specializata a faptelor si tehnicilor de productie, de circulatie si de utilizare a bunurilor materiale. In anii '20, R. Thurnwald, B. Malinowski, M. Leroy, R. Firth si M. Mauss au intreprins in premiera o analiza a acesteia - schitind o comparatie intre fenomenele economice, asa cum apar ele descrise in stiinta economica, si faptele de ordin economic, asa cum se manifesta ele in societatile familiare etnologilor. Incarcate de semnificatii culturale, de reguli cere-moniale sau ostentative, de norme particulariste, ele apar ca fapte sociale totale (Mauss, 1923-1924), din care e dificil, daca nu chiar eronat, sa se izoleze un singur aspect economic. Pentru unii, totusi, o asemenea procedura parea legitima, punindu-se problema de a compara, in cadrul diversitatii societatilor, relatiile dintre oameni si organi-zarea lor economica (Leroy, Firth). Putin mai tirziu, D.M. Goodfellow si M.J. Herskovits au incercat din aceasta perspectiva'sa puna bazele "sociologiei economice" sau ale "antropologiei economice" comparate a societatilor asa-zis primitive. De-abia incepind din anii '40 s-a constituit antropologia economica ca'domeniu specializat.

Un domeniu specializat al cunoasterii antropologice

Nascuta din preocuparile antropologiei anglo-saxone si din consideratiile orientate spre problema "dezvoltarii" economice si sociale, istoria antropologiei economice a fost mar-cata de polemici intre un curent "substantivist" (Polanyi, 1957; Dalton, Bohannan) si un curent "formalist" (Firth, 1967 ; Goodfellow, Herskovits, Parsons). Formalistii admit o definitie a economiei preluata direct din stiinta economica: orice fenomen prin care oamenii isi gestioneaza putinele resurse materiale in scopul de a atinge obiective bine determinate tine de economie. In consecinta, antropologia economica are sarcina, in principal comparatista, de a analiza economiile arhaice din aceasta perspectiva - cu ambitia de a fonda in cele din urma o teorie generala si universal a raporturilor dintre economie si societate (sau dintre economie si cultur'a). La polul opus, substantivistii resping atit valoarea explicativa a legii abstracte a utilitaritatii, cit si comparatismul continuist fondat pe o asemenea premisa. Dupa acestia, sistemele economice se afla, dimpotriva, intr-o relatie de radicala discontinuitate'. Acest lucru tine de reglarea lor prin proceduri esentialmente neeconomice. Totusi, antropologul poate determina formele elementare, care fac dovada existentei unor tipuri "de integrare a economiei in societate"

(reciprocitate, redistribuire, piata), si le poate combina astfel incit sa creeze o imagine a diversitatii sistemelor economice "reale" (Polanyi, 1957). Economia este astfel decom-pozabila in sfere de produse si de schimb distincte : subzistenta, bunuri matrimoniale, bunuri de prestigiu, bunuri destinate pietei (P. Bohannan, F. Barth). Opozitia dintre formalism si substantivism, desi prezentfi inca, trebuie totusi relativizata. In primul rind, studiile cele mai importante nu au vizat in mod exclusiv nici unul din cei doi termeni ai alternativei: numarul mic de mijloace economice la nivel mondial, respectiv determinarea nevoilor prin conditii neeconomice specifice. Apoi, polemica s-a datorat mai cu seama unor formalisti influentati de microeconomia neoclasica: organizarea economica a unei societati include in acest caz toate formele sociale rezultate dintr-o strategie de maximalizare a avantajelor (Gray, Cancian, Leclair, Schneider, 1974) inglobind "avantajele sociale si simbolice" (Burling, Homans, Goode).

Antropologia economica s-a vazut confruntata si cu alte teme care se suprapun ariei sale sau ii uzurpa in mare masura domeniul. Astfel, incepind din anii '50, ecologia culturala, etnostiintele si antropologia ecologica au integrat economia in problematica mai generala a rapo'rturilor societatilor cu mediul lor material si biologic (Moran, 1979). De aici rezulta o noua perspectiva'asupra tipurilor de economie (vinatoare si cules de fructe, agricultural extensiva pe terenuri defrisate prin incendiere, exploatare agro--forestiera etc.), caracterizate pina atunci prin simplitatea tehnicilor si a organizarii si prin starea lor de penurie cronica (Conklin, Vayda, Rappaport, Lee, De Vore, Sahlins, Nash, Ortiz, Barrau, Descola, Juillerat); se regaseste aici si tendinta unei formalizari utilitariste impinse la extrem a raportului societate - mediu (Murphy, Harris). Pe de alta parte, au luat amploare studiile asupra temei societatilor taranesti, caracterizate prin raportarea lor organica, economica, dar si cultural si politick, la o societate inglobanta sau dominanta (straturi si clase urbane, stat, metropole capitaliste). Prin locul acordat dominarii si conflictelor economice ca fapte istorice si prin constituirea unei "economii mondiale" care inglobeaza cvasitotalitatea societatilor calificate de acum drept "subdezvoltate", aceasta tema tinde sa acopere domeniul clasic al antropologiei economice (Balandier, Geertz, Wolf, Mintz, Hart, Hyden). Aceasta deschidere spre istorie a marcat directiile de cercetare recente.

Revenirea la o problematica antropologica generala a economiei

Se opereaza astfel o intoarcere la o antropologie a economiei, al carei continut nu poate fi definit independent de modul de structurare global-social sau simbolic. Mai multe curente au contribuit la aceasta, chiar daca foarte diferite ca traditie stiintifica.

Desi considerata adesea - mai cu seama de autorii anglo-saxoni (Clamme'r, Crumney Stewart) - ca o "noua antropologie economica", antropologia marxista vizeaza, dimpo-triva, diluarea sa definitiva intr-o antropologie materialist si istorica ce ar inlocui antropologia sociala si culturala traditional. Insasi folosirea termenului de antropologie economica marxista", curent in Franta unde a aparut si s-a dezvoltat in mod deosebit aceasta orientare teoretica, se dove'deste pentru promotorii sai a fi neperti-nenta. Despre acest termen se poate spune cel mult ca este potrivit pentru a desemna un "sector" de cunoastere particular: cel al societatilor fara clase, studiate cu predilectie de antropologi (Godelier, Meillassoux, Terray).

Dezvoltarile recente ale antropologiei marxiste ii conduc pe principalii sai repre-zentanti la stabilirea unei teorii marxiste a ceea ce Marx numea "extraeconomicul": legaturile de rudenie si faptele domestice (Godelier, Bonte, Meillassoux), politicul (Terray, 1977; Rey, 1977), ideologicul (Godelier, 1984) sau juridicul (Newman, 1983). Astfel, in ciuda rupturii programate initial, antropologia marxista reia relatiile cu problematica antropologica generala a "holismului comparativ", "diluind" in acelasi timp obiectul unei antropologii economice specializate.

Intr-o perspectiva mai generala, antropologia economiei nu poate ignora constituirea si dezvoltarea unei istorii economice a societatilor privite pina atunci din punctul de

vedere al "etnoistoriei". Principalele curente ale antropologiei economice sint, de altfel, asociate in acest demers: studiul vechilor fenomene de piata si de capitalism rural" (Hopkins, Hill, Amselle), cercetari asupra modurilor de productie istorice si asupra istoriei economice recente (Amselle, Coquery-Vidrovitch, Hart, Terray, Meillassoux), formalizarea "economiei indigene" (indigenous economics, Chipeta) si a sistemului indigen de cunoastere economica (indigenous knowledge, Brokensha, Warren si Werner, Richards).

Economia occidentald "revizuitd"

Aportul perspectivei istorice este completat de cel al analizei propriu-zis antropologice a faptului economic in societatile "occidentale", "dezvoltate", sau "moderne". La fel ca in orice alt sistem social, mijloacele materiale de existenta si reprezentarile lor sociale nu reprezinta nici aici o sfera autonoma care sa se impuna ca atare ansamblului corpului social. Ele tin de categorii culturale si de configuratii sociale care, bineinteles, le dife-rentiaza in mod radical de economiile familiare etnologilor, dar se dovedesc a fi tributare unei metode de analiza similare - oarecum prin inversiune fata de modelul de referinta.

Printre primii care au propus o antropologie istorica a economiei de piata, Polanyi a subliniat ponderea constringerilor "socializarii" asupra unui sistem economic care trece in mod abuziv drept autonom. Cunoasterea economica apare ea insasi ca un sistem de reprezentari tributar istoriei ideilor (Foucault, Dumont; despre agronomie, Dagognet). Hirschman pune astfel in relatie dezvoltarea capitalismului si emergenta categoriilor morale specifice (interesul mai ales) pe care se fundamenteaza economia politics. Pentru Gudeman (1986), categoria universalista a economiei nu este decit o constructie cultural locals, comparabila cu "economia culturala" (cultural economics) a societatilor neoccidentale. Sahlins (1976) analizeaza dimensiunea culturala a insesi rationalitatii materiale, a "ratiunii utilitare" atit de puternic asociata, in mod gresit, cu'societatea occidentals. Accentul pus pe dimensiunea culturala si simbolica a vietii economice pri-vilegiaza studiul "cererii" (Appadurai) si al "consumului" (Douglas, Isherwood, Sahlins), in defavoarea "ofertei": productia este ea insasi purtatoarea unei "intentii culturale" (Sahlins); schimbul este investit cu functii sociale si culturale ireductibile la aspectul lor material si utilitar: nu produsul de valori este cel care ii preexists, ci locul insusi al genezei sociale a valorii. Prin aceasta, schimbul comercial nu diferS in natura sa de alte forme de schimb (Appadurai, 1986).

Perspectiva sistemelor economice occidental asupra celor neoccidentale si, invers, perspectiva sistemelor economice neoccidentale asupra celor occidental au contribuit la o reactualizare a influentei lui M. Mauss (mai cu seamS in Franta, in revista M.A.U.S.S.). In multe privinte, curentele precedente dezvoltS o interpretare simbolicS a faptelor economice, a cSrei pondere in opera lui Mauss a fost subliniatS la timpul sSu de C. Levi-Strauss. In acest caz insS, departe de a se rezuma la o simplS restituire a teoriilor locale asupra "economiei", antropologul este chemat sS descopere regularitatile care actioneaza in ansamblul configuratiilor culturale cunoscute. Comparatismul 'lui L. Dumont (1977, 1985) se alatura, cel putin in aceasta privinta, preocuparii antro-pologilor marxisti de a oferi o imagine a cauzalitatii structurilor globale - atita timp cit diluarea conceptului de "determinism economic" nu ii impinge spre o conceptie maussiana asupra categoriilor lui Marx (Terray, 1975).

Nefiind recunoscute ca domeniu specific de cunoastere, faptele "economice" constituie pentru antropolog un teren de studiu al raporturilor'dintre oameni prin prisma raportu-rilor lor cu lucrurile. Convergenta, cel putin in planul metodei, a traditiilor care vin dinspre Mauss si Marx, realizarile "istoriei economice" neoccidentale, importanta acor-data fenomenelor de contact si de dominare, iata tot atitea orientari noi, care'fac din antropologia economica un domeniu de cercetare ale carui consecinte asupra proble-maticii antropologiei generale sint departe de a fi epuizate.

J.P. CHAUVEAU

. APPADURAI A. (ed.), 1986, The Social Life of Things: Commodities in Cultural Perspective, Cambridge University Press, Cambridge. - BOHANNAN P., DALTON G. (ed.), 1962, Markets in Africa, Northwestern University Press, Evanston, Illinois. - BROKENSHA D., WARREN D.M., WERNER O. (ed.), 1980, Indigenous Knowledge Systems and Development, University Press of America, Lanham - New York - Londra. - CHIPETA C, 1981, Indigenous Economics: A Cultural Approach, Exposition Press, Smithtown - New York. - DOUGLAS M., ISHERWOOD B., 1979, The World of Goods. Towards and Anthropology of Consumption, A. Lane, Londra. - DUMONT L., 1977, Homo aequalis. Genese et epanouissement de l'ideologie economique, Gallimard, Paris. 1985, "Identites collectives et ideologie universaliste: leur interaction de fait", in Critique, 456 : 506-518. - FIRTH R. (ed.), 1967, Themes in Economic Anthropology, Tavistock, Londra. - GODELIER M., 1974, Un domaine conteste: l'anthro-pologie economique, Mouton, Haga - Paris. 1984, L'ideel et le materiel. Pensee, economies, societes, Fayard, Paris. - GUDEMAN S., 1986, Economics as Culture. Models and Metaphors of Livelihood, Routledge & Kegan Paul, Londra. - HIRSCHMAN A.O., 1977, The Passions and the Interests, Princeton University Press, Princeton - New Jersey (trad. fr. Les Passions et les Interets, PUF, Paris, 1980). - LECLAIR E., SCHNEIDER H.K., 1968, Economic Anthropology. Readings in Theory and Analysis, Holt, Rinehart & Winston, New York. - MAUSS M., 1950 (1923-1924), "Essai sur le don. Forme et raison de l'echange dans les societes archaiques", in Sociologie et anthropologie, PUF, Paris. - MEILLASSOUX C, 1975, Femmes, greniers et capitaux, Maspero, Paris. 1986, Anthropologie de l'esclavage. Le ventre de fer et d'argent, PUF, Paris. - NEWMAN K., 1983, Law and Economic Organization. A Comparative Study of Preindustrial Societies, Cambridge University Press, Cambridge. - POLANYI K., 1944, The Great Transformation, Holt, Rinehart & Winston, New York (trad. fr. La Grande Transformation. Aux origines politiques et economiques de notre temps, Gallimard, Paris, 1983). 1957, "The Economy as Instituted Process", in K. Polanyi, C. Arensberg, H. Pearson (ed.), Trade and Markets in the Early Empires, The Free Press, New York (trad. fr. Polanyi K, Arensberg C, 1975, Les systemes economiques dans l'histoire et dans la theorie, Larousse, Paris). - POUILLON F (coord.), 1976, L'anthropologie economique. Courants et problemes, Maspero, Paris. - PRYOR F.L., 1977, The Origins of the Economy. A Comparative Study of Distribution in Primitive and Peasant Economies, Academic Press, New York. - REY P.-P, 1977, "Contradictions de classe dans les societes lignageres", in Dialectiques, 21: Anthropologie tous terrains: 116-133. - RICHARDS P., 1985, Indigenous Agricultural Revolution, Hutchinson, Londra. - SAHLINS M., 1972, Stone Age Economics, Tavistock, Londra (trad. fr. Age de pierre, age d'abondance: l'economie des societes primitives, Gallimard, Paris, 1976). 1976, Culture and Practical Reason, University of Chicago Press, Chicago (trad. fr. Au coeur des societes. Raison utilitaire et raison culturelle, Gallimard, Paris, 1980). -SCHNEIDER H.K., 1974, Economic Man, The Free Press, New York. - TERRAY E., 1969, Le marxisme devant les societes primitives". Deux etudes, Maspero, Paris. - VAN DER PAS H.T., 1973, Economic Anthropology 1940-1972. An Annotated Bibliography, Anthropological Publications, Oosterhout.

EDUCATIE

Din anii '30, educatia constituie un domeniu important al cercetarilor in antropologie, mai cu seama in Statele Unite, unde a fost definita si explorata de scoala numita "Culture and personality". Publicarea in 1930 a lucrarii lui M. Mead, Growing up in New Guineea, s-a aflat la originea acestui curent. Demersul consta in principal in studierea felului in care un grup uman inoculeaza copiilor, a caror personalitate nu este inca formata, valorile, credintele, gesturile si atitudinile care le vor fi necesare pentru a duce o viata de adult in cadrul societatii in care traiesc. Pentru a afla raspuns la aceasta intrebare, se cerea sa fie analizate nu numai cultura in chestiune si modul de transmi-tere a acesteia catre noile generatii - cu alte cuvinte cadrul educatiei -, ci si psihologia copilului, modul de dezvoltare a personalitatii sale si formele precoce de invatare. Pornind de la principiul ca viziunea freudiana asupra omului se poate aplica tuturor popoarelor, sustinatorii scolii "Culture and personality" recunosc ca fiecare grup uman are de transmis o cultura aparte si foloseste pentru aceasta metode care ii sint specifice. Aceasta perspectiva, numita a "transmiterii culturii", s-a impus multa vreme si a oferit

largi posibilitSti de explicare a "structurii caracterului" adult intr-o societate data si a orientarilor de baza ale culturii pe care o trSieste aceastS societate (Whiting, 1941; Spindler, 1963; Spiro, 1958). M. Mead si succesorii sai nu au reusit totusi sa evite capcana unui rationament de tip circular, asociind faptele si interpretarile, in parte datorita postulatului de omogenitate culturala pe care se sprijineau si care i-a condus la conceperea culturii si a individului ca decurgind din una si aceeasi entitate psihica. Pentru a iesi din acest impas, teoreticieni precum A. Kar'diner (1939) au cautat sa elaboreze un model general al dezvoltSrii personalitatii in interiorul caruia s-ar articula sistemul educativ, "personalitatea de baza", si productiile ideologice (religie, credinte). Acest model, care stabileste legaturi strinse intre sistemul de intretinere, practicile educative si structurile socio-economice, a fost criticat in Franta, mai cu seama de catre C. Lefort (1969) si A. Zempleni (1972) din cauza determinismului sau si a aspectelor sale reductioniste'. Aportul scolii sociologice franceze, mai ales prin introducerea notiunii de habitus, preluata de la M. Mauss (1950), reluata si precizata de P. Bourdieu (1972), trebuia sa propuna o conceptie mai dinamica asupra sistemului educativ, punind accentul atit pe procedurile implicite, cit si pe cele explicite de inculcare a arbitrarului cultural si determinind aparitia de procese diferentiate (educatie formala- educatie informalS) si totodata paradoxale (deculturatie - reculturatie) in'sistemele pedagogice. Definita ca un ansamblu de dispozitii durabile in care se integreaza experientele trecute, susceptibile astfel de a fi rectificate, sau ca o matrice de perceptii, de judecati si de actiuni, notiunea de habitus permite accesul la "ratiunea pedagogics" a unei culturi, mai exact la logicile si strategiile pe care aceasta le dezvolta pentru a se transmite si a se perpetua. Cercetarile lui P. Bourdieu in Kabilia (1972) si ale lui J. Rabain in Senegal (1979) au scos in evidenta modul de functionare a ratiunii pedagogice, aflat la indemina tuturor, care consta tocmai in "a extrage esentialul sub aparenta ca urmareste nesemni-ficativul" (Bourdieu, 1972).

O a doua problematics, apSrutS in Statele Unite dupS cel de-al doilea rSzboi mondial, punea accentul pe institutiile educative moderne considerate drept fenomene culturale si, de aceea, susceptibile 'de a fi abordate prin intermediul metodelor clasice ale etno-logiei. Preluind de la M. Mead teoria cS scopul educatiei este transmiterea culturii, antropologii au avansat ideea ca asemenea cercetari puteau furniza o cale de acces privilegiata pentru cunoasterea valorilor centrale ale societatii. Multi dintre ei nu au ezitat sa se foloseasca de acest tip de cercetare pentru a 'critica materialismul si conformismul pe care, in opinia lor, America postbelica il vehicula si il perpetua prin sistemul sau educativ. Alti antropologi s-au ocupat de institutiile de invatamint, al caror studiu ofera un material bogat in legatura cu valorile culturale dominante (Herdt, 1982; Rohlen, 1983; Varenne, 1983). Mai recent, in timp ce mitul melting pot-ului isi pierde din forta, iar pretentia culturii WASP (White Anglo-Saxon Protestant) de a fi adevarata cultura nord-americanS este contestata, antropologii au inceput sa vada in scoala un loc de conflicte si de antagonisme culturale.

' Desi a treia problematics a fost intotdeauna prezentS in antropologia educatiei in proportii variabile, ea a dobindit abia in ultima vreme o importantS de prim-plan: este vorba de studierea proceselor de invStare. Contrar a ceea ce a fost admis o perioadS de timp, antropologii au observat cS transmiterea culturii este de multe ori - chiar dacS nu intotdeauna - imperfects si cS, in situatiile pluriculturale, diversitatea apartenentelor culturale ale profesorilor si elevilor poate afecta profund rezultatele dorite ale invStSrii (Rosenfeld, 1983). CercetSri de acest tip au fost utilizate de antropologia cognitivS, 'care la rindul ei a influentat desfSsurarea acestora. Studiul lui J. Gay si M. Cole (1967) asupra predSrii matematicilor' occidental in mediul liberian traditional a avut ca rezultat o reflectie generals asupra raporturilor dintre culturS si formele de gindire si a permis sS se deschidS noi cimpuri de investigatie: asupra cunostintelor nonformale, asupra cunostintelor cotidiene si asupra gradului de generalizare potentials a acestora (Rogoff, Lave, 1984). Studiile privind procesele de invStare vizeazS adesea o consecintS

practica : isi propun sa contribuie la solutionarea problemelor de ordin cultural (Heath, 1983), unele dintre ele (Greenfield, Lave, 1979) incercind sa distinga tipuri de invatare in interiorul aceleiasi culturi.

P. RIESMAN

. BOURDIEU P., 1972, Esquisse d'une theorie de la pratique, Droz, Geneva. - GAY J., COLE M., 1967, The New Mathematics and an Old Culture, Holt, Rinehart & Winston, New York. - GREENFIELD P.M., LAVE J., 1979, "Aspects cognitifs de Education non scolaire", Recherche, pedagogie et culture, 44 : 16-35. - HEATH S.P, 1983, Ways with Words: Language, Life and Work in Communities and Classrooms, Cambridge University Press, Cambridge. -HERDT G. (ed.), 1982, Rituals of Manhood. Male Initiation in Papua New Guinea, University of California Press, Berkeley. - KARDINER A., 1939, The Individual and His Society, Columbia University Press, New York (trad. fr. L'individu dans sa societe. Essai d'anthropologie psychanalytique, Gallimard, Paris, 1969). - MAUSS M., 1950, Sociologie et anthropologie, PUF, Paris. - MEAD M., 1930, Growing up in New Guinea, W. Morrow, New York (trad. fr. Une education en Nouvelle-Guinee, Payot, Paris, 1973). - RABAIN J., 1979, L'enfant du lignage. Du sevrage a la classe d'dge chez les Wolof du Senegal, Payot, Paris. -ROGOFF B., LAVE J. (ed.), 1984, Everyday Cognition, Harvard University Press, Cambridge, Massachusetts. - ROHLEN T.B., 1984, Japan's High School, California University Press, Berkeley. - ROSENFELD G., 1983, "Shut Those Thick Lips!", in A Study of Slum School Failure, Waveland Press, Heights. - SPINDLER G. (ed.), 1963, Education and Culture. Anthropological Approaches, Holt, Rinehart & Winston, New York. - SPIRO M.E., 1958, Children of the Kibbutz, Harvard University Press, Cambridge, Massachusetts. - VARENNE H, 1983, American School Language: Culturally Patterned Conflicts in a Suburban High School, Irvington, New York. - WHITTING J.W.M., 1941, Becoming a Kwona: Teaching and Learning in a New Guinea Tribe, Yale University Press, New Haven, New Jersey. - ZEMPLENI A., 1972, "Milieu africain et developement", in F Duyckaerts, C.B. Hindley et al. (coord.), Milieu et developpement, PUF, Paris: 151-213.

EGGAN Fred

Antropolog american nascut la Seattle in 1906, Fred Eggan si-a facut studiile la Universitatea din Chicago (1923-1933) unde avea sa devina mai apoi profesor. Studiile sale se axeaza mai ales pe indienii din America de Nord; Eggan a analizat mai cu seama sistemele de inrudire a acestora, luind in consideratie atit societatile particulare (cheyenne, choctaw, arapaho), cit si grupurile de societa'ti provenind dintr-o arie cultural comuna (indienii din Cimpii, indienii din zona Marilor Lacuri, pueblos). Eggan si-a fixat drept obiectiv distingerea universalului de contingent in formarea si reproduce'rea societatilor, pornind de la analize limitate la variatiile de structura in interiorul uneiarii culturale relativ omogene. Comparatismul lui Eggan se inrudeste prin metoda si scop cu cel al lingvisticii istorice si cu unele aspecte ale evolutionismului biologic modern. Adesea prezentat drept functionalist, intrucit a fost influentat de cursurile tinute de A.R. Radcliffe-Brown la Universitatea din Chicago, Eggan ar trebui mai degraba situat la punctul de convergent dintre antropologia britanica, preocupata de structurile sociale, si antropologia americana ce a privilegiat studiul culturilor. Pentru el, structura sociala da seama de felul in care un grup structureaza relatiile dintre membrii sai cu scopul ca intre acestia sa ia nastere o cooperare in vederea satisfacerii nevoilor fiecaruia. Cultura este ansamblul conventiilor admise de toti, gratie carora o asemenea "struc-turare" devine posibila. Pentru'Eggan nu exista decit un numar limitat de forme de structura sociala, in timp ce formele culturii pot varia in mod considerabil. Fara a neglija problema integrarii sociale privilegiata de functionalisti, Eggan se ocupa in principal de modalitatile de transformare a societatilor. El se sprijina in mod siste-matic pe arheologie si istorie, evitind sa cedeze tentatiei difuzionismului, prezenta la C. Wissler si A.L. Kroeber, sau celei a istoriei culturale, in maniera lui F. Boas.

D. LEGROS

► 1937 (Eggan F. ed.), Social Anthropology of American Tribes, University of Chicago Press, Chicago (ed. adaugita: Social Anthropology of North American Tribes, 1955). 1950, Social Organization of the Western Pueblos, University of Chicago Press, Chicago. 1966, The American Indian: Perspective for the Study of Social Change, Aldine, Chicago.

ELVETIA. Antropologia elvetiana

Cuvintul "etnologie" a fost inventat si definit pentru prima data de pastorul din Lausanne A.C. Chavannes (1731-1800), in a sa Anthropologie ou science generale de l'homme, aparuta in 1788, insa se pare ca aceasta "premiera" elvetiana nu a avut nici un efect asupra dezvoltarii disciplinei. In Elvetia, la fel ca in restul Europei, primele muzee de etnografie au fost create in orasele universitare abia la sfirsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului al XX-lea si tot in aceasta perioada au fost organizate primele misiuni de cercetare stiintifica si de colectare de obiecte.

Basel, orasul unde s-a nascut J.J. Bachofen (1815-1887), autorul lui Das Mutterrecht, poseda inca din acea vreme unul dintre cele mai bogate muzee de etnografie din Europa, iar conservatorii sai succesivi au fost, incepind cu 1914, printre primii care au predat cursuri la universitate.

Neuchatel si-a inaugurat muzeul de etnografie in 1904 si a creat in 1912 o catedra de "etnografie si istorie comparata a civilizatiilor" pentru A.'Van Gennep, singurul post universitar pe care marele folclorist il va fi ocupat vreodata; insa predarea acestei discipline a fost intrerupta in 1915. Muzeul de etnografie din Geneva a fost deschis in 1901 si conservatorul sau, Eugene Pittard, a devenit din 1916 titularul catedrei de antropologie. Ziirich-ul nu a organizat decit in 1935 cursuri de etnologie, sustinute de directorul colectiilor universitatii. Legaturile strinse dintre muzee si invatamint au fost o regula in intreaga Elvetie universitara pina la inceputul anilor '70.' In 1938, Anschluss-ul l-a obligat pe parintele W. Schmidt sa se refugieze la Fribourg, unde va ramine si va preda pina la moartea sa, in 1954. Prezenta in Elvetia a magistrului scolii de la Viena si a redactiei revistei Anthropos nu a putut sa nu exercite o oarecare influenta asupra dezvoltarii locale a antropologiei.

Astazi, in Basel, Berna, Fribourg, Lausanne, Neuchatel si Zurich exista catedre complete de etnologie (denumirea cea mai frecventa) sau de antropologie culturala si sociala (doua catedre, la Zurich si la Berna; in plus, la Neuchatel exista si un Centre de Recherches Ethnologiques pentru ansamblul Elvetiei de limba franceza).

Fondatorii etnologiei elvetiene au creat in 1920 Societe Suisse d'Anthropologie et d'Ethnologie, care dispunea de doua publicatii: Bullletin si Archives suisses d'anthropo-logie generale. Majoritatea acestora au fost formati in Germania in traditia stiintelor naturale si a geografiei scolii lui Ratzel. Insa generatia de etnologi din anii '60 se revendica de la alte curente de gindire: antropologia culturala americana si structu-ralismul francez; ea s-a aflat la originea crearii, in 1971, a Societe Suisse d'Ethnologie si a publicarii seriei Ethnologica Helvetica, care reflecta lucrarile si dezbaterile mem-brilor noii societati.

Vechile specializari, legate de centrele de interes geografic reprezentate in colectii, sint prezente si astazi, principalele lor puncte de reper find Indonezia, Africa saheliana, Africa neagra, Papua-Noua Guinee, America Latina. Lor li se alatura astazi noi abordari tematice: antropologia urbana (Berna, Neuchatel), antropologia dezvoltarii (Geneva, Basel, Zurich), antropologia domeniului alpin, aceasta din urma beneficiind de apropierea dintre disciplina noastra si cercetatorii care studiaza etnologia Elvetiei (Volkskunde). Participarea mai multor echipe de antropologi si etnologi la programele nationale elvetiene de cercetare a regiunilor muntoase, precum si la cele consacrate identitatii nationale atesta intoarcerea cercetarilor dinspre regiunile exotice inspre societatea elvetiana contemporana.

P. CENTLIVRES

. Archives suisses d'anthropologie generale, Geneva, 1914-1922 ; 1928. - Bulletin de la Societe Suisse d'Anthropologie et d'Ethnologie, Geneva, 1924-1925; 1972. - Bulletin, Societe Suisse des Americanistes, Geneva, 1950. - CENTLIVRES P., 1976, "Apercus sur l'ethnologie suisse aujourd'hui et sur la Societe Suisse d'Ethnologie", in Bulletin de la Societe Suisse des Sciences Humaines et de la Societe Suisse des Sciences Naturelles, 2: 29-32; 1980, Beitrage zur Ethnologie des Sweiz/Contributions a l'ethnologie de la Suisse, Societe Suisse d'Ethnologie, Berna; 1985, Der grosse Archipel, schweizer ethnologische Forschungen in Indonesien/Le grand archipel, recherches ethnologiques suisses en Indonesie, Societe Suisse d'Ethnologie, Berna. - Geneve-Afrique, 1982, 20 (2): 1962-1982, vingt ans de dialogue. - Geographica Helvetica, 1979, 34 (2), numar special, L'ethnologie suisse. - GLOOR P.-A., 1970, "A.-C. Chavannes et le premier emploi du terme ethnologie en 1787 (a propos d'une note de Topinard en 1888)", in LAnthropologie, LXXIV (3-4): 263-268. - Recherches et travaux de l'Institut d'Ethnologie, Neuchatel, 1982.

ENDOGAMIE -> Alianta. Casta. Casatorie

ETNIE

in uzul stiintific curent, termenul "etnie" desemneaza un ansamblu lingvistic, cultural si teritorial de o anumita marime, termenul de "trib" fiind in general rezervat grupurilor de dimensiuni mai reduse. Evocata in mod constant intrucit se refera la unitatea de baza a studiilor antropologice, in Franta ea se numara totusi printre notiunile cele mai putin teoretizate ale disciplinei. incetul cu incetul, se pun bazele unei investigatii explicite a continutului si implicatiilor termenului, concomitent cu o repunere in discutie a demersului monografic cu care acesta se afla in strinsa legatura. In schimb, ideea de etnicitate alimenteaza deja de mai multe decenii o literatura bogata (Bennett, 1975; Despres, 1975; Cohen, 1978), pe masura mizei politice cu care s-a identificat intre timp; insa raportul dintre etnie si etnicitate este departe de a fi unul simplu, atit in planul teoriei, cit si in cel al faptelor.

Derivata din grecescul ethnos, latinizata, apoi adaptata la sistemul fonetic al limbilor moderne, notiunea de "etnie" (ca si cea de "trib") va fi utilizata mult timp exclusiv in mediul ecleziastic. Ea trimite la popoarele pagine - in opozitie cu cele crestine -, care, in limbaj laic, vor purta la inceput denumirea de natiuni sau popoare, apoi,incepind din secolul al XIX-lea, pe cea de rase si triburi, in timp'ce stiinta insarcinata cu studiul lor se numeste, de la sfirsitul secolului al XVIII-lea, etnologie sau etnografie. La inceputul secolului al XX-lea, acesti termeni sint progresiv concurati sau subminati de diverse neologisme, cum ar fi frantuzescul ethnie, (re)inventat de catre Vacher de'Laporege in 1896, sau termenii germani Ethnicum si Ethnikos. Aparitia lor se produce concomitent cu o evolutie semantica a substantivelor folosite inainte: termenul de "natiune" este rezervat de acum incolo statelor "civilizate" din Occident, cel de "popor", in sensul de subiect al unui destin istoric, este mult prea nobil pentru a fi atribuit salbaticilor (cel putin in limba franceza), iar substantivul "rasa", centrat acum pe criterii pur fizice, este prea general; un fel de "natiune" cu rabat, etnia a ajuns sa se defineasca printr-un ansamblu de trasaturi negative. Aparitia sa se preteaza deopotriva exigentelor de incadrare administrativa si intelectuala'a colonizarii: noua terminologie ce se elabo-reaza permite "punerea la punct" a populatiilor cucerite, fragmentarea si izolarea lor in definitii teritoriale si culturale univoce (Amselle, M'Bokolo, 1985). '

In timp ce in Germania, in tarile slave si in nordul Europei, derivatele lui ethnos pun accentul pe sentimentul de apartenenta la o colectivitate, in Franta criteriul determinant al etniei este comunitatea lingvistica. Din vechiul uz al vocabulei "rasa", subzista totusi ideea ca aceasta reprezinta o esenta cvasinaturala si deci imuabila. Substantivul nu exista in engleza ; termenul compus ethnic group este de data recenta si desemneaza in mod special o minoritate culturala. Totusi, notiunea de tribe (laicizata de mai mult timp decit in Franta) sau cea de people (mai tirziu society) pe care engleza continua sa le foloseasca tin de acelasi demers naturalist si reificant.

AceastS viziune substantivistS care face din fiecare etnie o entitate discretS inzestratS cu o culturS, o limbS, o psihologie specifice - si cu un specialist pentru a o prezenta - va domina indelung antropologia si continuS pina in prezent sa modeleze organizarea institutional si profesionala a acesteia. Totusi, lucrarile lui F. Barth (1969) si ecoul pe care l-au avut indatS dupa aparitie in rindul comunitStii stiintifice sint expresia reconsiderarii critice din anii '60. Alaturindu-se demersului dinamist si interactional dezvoltat de mai multa vreme de savantii sovietici si germani (indeosebi'de Miiklmann, 1964), inspirati si de lucrarile lui E. 'Goffmann, Barth si discipolii sai incearcS sa demonstreze ca etnia este inainte de orice o categorie ascripticS, a carei continuitate depinde de mentinerea unei frontiere, si deci a unei codificari reinnoite in mod constant, a diferentelor culturale intre grupuri invecinate.

Dezvoltarea unei perspective istorice in antropologie permite aprofundarea criticii aduse etniei ca substanta si deplasarea accentului de pe procesele de autodefinire si "etnogenez5" inspre mecanismele de "etnificare", care le preceda atit logic, cit si cro-nologic. Mai cu seama africanistii au devenit constienti de faptul ca mai multe etnii presupuse a fi traditionale nu sint decit rezultatul unei lovituri in forta venite sa traduca in limbaj savant stereotipiile raspindite printre populatiile vecine (Amselle, M'Bokolo, op. cit.). In general, s-a observat ca cristalizarea "etniilor" trimite dintot-deauna la procese de dominare politics, economics sau ideologics a unui grup asupra altuia: chiar si in zilele noastre, discursul etnicist tinut atit de clasele conducStoare ale statelor neocoloniale, cit si de mass-media occidentale are drept tints sS descalifice miscSrile de revolts ale cSror mize nu au de altfel nimic comun cu "traditionalele dificultSti" invocate de obicei (Mercier, 1961; Amselle, M'Bokolo, op. cit.).

In definitiv, termenul "etnie" nu ar desemna nimic altceva decit un anumit nivel de organizare socials, al cSrui exorbitant privilegiu epistemologic nu este deloc justificat -si cu atit mai putin procesul de reificare la care a fost supus. Aceste "etnii" deconstruite cu rSbdare de antropologi au devenit totusi subiecte in sine, asumindu-si in multe situatii - fie printr-un efect dialectic, fie pentru cS "nu aveau altS modalitate de a-si exprima revendicSrile economice si politice - discursul eticist (sau indigenist, sau tribalist) folosit in legSturS cu ele de cStre clasele dominante. Astfel, din ratiuni multiple - accelerarea emigratiei urbane (Cohen, 1974), esecul luptelor de clasS, esuarea procesului de formare a unui proletariat sau a unei tSrSnimi insufletite de sperante revolutionare, incriminarea unor aspecte ale ideologiei nationale sau nationaliste -, etnicitatea a ajuns sS fie consideratS o valoare pozitivS de identitate.

Analiza acestor fenomene dS nastere unor vii dezbateri in rindul etnologilor. Avind intotdeauna ca motiv denuntarea nedreptStilor sociale si economice, miscSrile etniciste au adoptat totusi, uneori pinS la exagerare', viziunea substantivistS a faptului etnic pe care stiinta incearcS acum sS o respingS. Intreaga problems este de a sti dacS etnicitatea revendicatS are o naturS cu adevSrat distinctS de cea care ii este impusS. Ar trebui oare sS vedem in amploarea acestor miscSri un artificiu al Statului (sau al Capitalului) in vederea manipulSrii maselor rurale sau urbane, sau semnul unei expresii politice cu totul noi? Pentru unii, ideologiile "etniciste" nu servesc decit la zSvorirea minoritStilor inSuntrul arhaismului lor (Gral/Ciela, 1982). DimpotrivS, alti cercetStori, mult mai sensibili la valorile pluralismului cultural vSd in acestea o rezervS extraordinarS de alternative ideologice. in mSsura in care definitia etnicitStii este de acum inainte fSuritS din interior, in loc de a-i fi atribuitS din afarS (Gral/Ciela,' op. cit.). Din aceastS perspec-tivS, constiinta etnicS ar fi urmarea unei constiinte de clasS, a cSrei nastere nu a fost permisS de istorie, continuind, prin mobilizarea si'solidaritatea pe care le incurajeazS, sS joace acelasi rol in lupta impotriva nedreptStilor.

In definitiv, dacS proliferarea actuals a "etnicismelor" ii aminteste uneori intr-un mod dureros etnologiei de complicitatea sa initials la intreprinderea de "etnificare" a societStilor neoccidentale, ea confirms totusi intr-o manierS strSlucitS una din con-cluziile la care disciplina a ajuns prin cercetSrile sale: "semnificant variabil" prin excelentS, etnia nu reprezintS nimic in sine, nefiind decit ceea ce unii si altii incearcS

sa faca din ea. Tocmai de aceea, retragindu-se din intrebuintarea care i-a fost indelung rezervata de catre administratia coloniala si antropologia clasica, ea poate fi aplicata de acum inainte unor continuturi sociale foar'te eterogene.

A.C. TAYLOR

. AMSELLE J.-L., M'BOKOLO E. (ed.), 1985, Au coeur de l'ethnie. Ethnies, tribalisme et etat en Afrique, La Decouverte, Paris. - BARTH F. (ed.), 1969, Ethnic Groups and Boundaries. The Social Organization of Culture Difference, Universitets Forlaget - George Allen & Unwin, Bergen - Oslo - Londra. - BENNETT J. (ed.), 1975, The New Ethnicity: Perspectives from Ethnology, 1973, Proceedings of the American Ethnological Society, West Publishing, St. Paul, Minnesota. - COHEN R., 1978, "Ethnicity: Problem and Focus in Anthropology", in Annual Review of Anthropology, 7: 379-404. - DESPRES L. (ed.), 1975, Ethnicity and Resource Competition in Plural Societies, Mouton, Haga - Paris. - GRAL/CIELA TOULOUSE, Indianite, ethnocide, indigenisme en Amerique latine, Editions du CNRS, Paris. - MERCIER P., 1961, "Remarques sur la signification du tribalisme actuel en Afrique noire", in Cahiers internationaux de sociologie, XXXI: 61-80. - MUHLMANN K., 1964, Rassen, Ethnien, Kulturen, Neuwied. - VACHER DE LAPOUGE G., 1896, Les selections sociales, Paris.

ETNII MINORITARE

1. Probleme antropologice

Asociate una alteia, cele doua notiuni, de "etnie" si "minoritate", ne invita sa le consideram impreuna si pe cele de "grup" si "relatie". Grupul poate fi definit dupa criterii obiective interne (comunitatea de origini, de cultura, de religie, legaturile de rudenie dintre membrii grupului) sau externe (parcurs istoric comun, situatia in inte-riorul societatii globale, rolul economic etc.) si dupa criterii subiective, care pot fi si ele interne (sentimentul de apartenenta, legaturile de solidaritate dintre membri etc.) sau externe (atentia indreptata asupra grupului de catre societatea din jur). Fenomenologia grupurilor astfel identificate evidentiaza o diversitate extrema de situatii. Exista minoritati ajunse in aceasta situatie pe propriul lor teritoriu (indienii din America de Nord) si altele care, la origine, erau straine de tara in cauza, fie ca e vorba de minoritati formate din urmasii deportatilor (negrii din America), din refugiati sau exilati (originari din Asia de Sud-Est) sau din imigranti (muncitorii straini din tarile industrializate). Uneori traditional (comerciantii din Africa Orientala si Australa originari din India, siriano-libanezii din Africa de Vest, chinezii din Pacific si din Asia de Sud-Est), imigratia poate fi un raspuns la o situatie economica (a tarii de origine si/sau a tarii de adoptie) sau politica. Anumite minoritati se identifica cu teritoriul pe'care il ocupa si nu sint "minoritare" decit din perspectiva politica (kurzii, sahrauii): exista "natiune" sau "nationalitate", nu insa si stat. In alte cazuri, relatia cu un teritoriu statal sau nu este inerenta existentei minoritare : albanezii sint prin definite majoritari in Albania si, fiind majoritari in provincia Kosovo, ei constituie una din minoritatile iugoslave. Diaspora armeana face referinte la o Armenie straveche impartita politic in trei state, republica sovietica a Armeniei 'fiind cea care a preluat "mostenirea lingvistica si cultu-rala" a tarii de obirsie; evreii din diaspora intretin o relatie de acum dubla cu unul si acelasi teritoriu: fostul tinut al evreilor si statul Israel. Exista, in sfirsit, minoritati foarte dispersate, fara o baza teritoriala comuna (tiganii). In interiorul uneia si aceleiasi tari vom putea intilni minoritati avind aceeasi origine cu membrii societatii dominante sau avind origini diferite: in Japonia, minoritatea ainu este formata din descendentii celui mai vechi strat al populatiei, burakuminii sint exclusi din societatea japoneza, iar coreenii nu sint decit lucratori imigranti. Grupul minoritar nu isi pune problema existentei prin raportare la alte grupuri echi'valente, ci prin prisma relatiei sale cu societatea globala, care la rindul ei nu se afirma a fi de natura "etnica". "Etnia minoritara" este considerata de societatea globala ca fiind purtatoarea unor caractere ce o indeparteaza de norma pe care aceasta o defineste cel mai adesea ca pe o integrare in statul-natiune.

Un examen critic al notiunii de "etnie" ar putea ajunge sa ne faca sa ne indoim de existenta sa efectiva (Amselle, M'Bokolo, 1985): astfel, ea nu ar fi decit o categorie de analiza care permite intelegerea unei realitati sociale schimbatoare. Prin comparatie, daca notiunea de "etnie minoritara" pare a avea mai multa consistent, aceasta' se intimplfi deoarece realitatea sociala pe care o desemneaza este produsul unui raport de forte. Si totusi, aceasta desemnare apare ca fiind ideologica: ea face referire mai degraba la grup decit la relatia in care grupul reprezinta unul din termeni; punind accentul pe criteriile interne de definire, ea face sa dispara referinta la procesul istoric care a produs situatia de minoritate. Desemnarea este un enunt de atribuire : a grupului privit ca un ansamblu de diferente si a diferentei vazuta ca o manifestare de caractere imuabile (numai individul singular isi poate depasi conditia si se poate elibera de statutul sau initial); ea este de asemenea un enunt de excludere vizind atit grupul minoritar, cit si sentimentele traite de acesta. In timp ce aceasta dubla determinare functioneaza perfect atunci cind este aplicata celor pe care ii intilnim la marginile societatii,'ea pare nepotrivita atunci cind vizeaza persoane care, desi au origini si cultura comune, sint repartizate in toate straturile populatiei. Fiind 'performativfi, desemnarea creeaza grupuri: chicanos in Statele Unite, maghrebienii in Franta, aborigenii in Australia, fara a tine cont de felul in care cei astfel etichetati isi pun problema propriei identitati. Ca raspuns la aceasta procedura, revendicarile motivate prin identitatea etnica, venite din partea gruparilor nationale, regionale, sociale, pot, in mod similar, sa incerce sa instaureze o colectivitate, dind cistig de cauza mai cu seama registrului cultural: astfel, ele vizeaza anularea disparitatilor existente intre membrii societatii.

Exista mai multe exemple care arata ca asumarea unei identitati etnice simultan cu participarea la viata societatii globale este posibila gratie unor strategii adecvate. Urmind, cu mai mult sau mai putin succes, modalitati variabile in functie de situatie, valorile si modul de organizare a unei comunitati (in opinia lui F Fonnies) se pot inscrie in contextul societatii globale. De cind au apa'rut, grupurile de tigani continua sa se perpetueze, conturindu-si fara incetare cultura si forma de organizare. Imersiunea nu este neaparat sinonima' cu dezagregarea. Situatia unei minoritati trebuie evaluata stabilind natura relatiilor existente intre dinamismul intern propriu grupului minoritar si constringerile venind dinspre societatea globala. O asemenea evaluare ofera mai degraba o deschidere spre stabilirea unei genealogii a fiecarei entitati considerate decit o tipologie a etniilor minoritare : primul demers pune in discutie rolul jucat de gruparile majoritare, lucru pe care al doilea demers nu il abordeaza.

P. WILLIAMS

. AMSELLE J.-L., M'BOKOLO E. (ed.), 1985, Au coeur de l'ethnie, La Decouverte, Paris. -Association Francaise des Anthropologues (AFA), 1987, Vers des societes pluriculturelles: etude comparative et situation en France, Actes du colloque de l'AFA, Editions de l'ORSTOM, Paris. - BARTH F. (ed.), 1969, Ethnic Groups and Boundaries. The Social Organization of Culture Difference, Universitets Forlaget - George Allen & Unwin, Bergen - Oslo - Londra. -Groupement pour les Droits des Minorites, 1985, Les minorites a l'age de l'Etat-Nation, Librairie Artheme - Fayard, Paris. - MUGA D., 1984, "Academic Subcultural Theory and the Problematic of Ethnicity: A Tentative Critique", in The Journal of Ethnic Studies, 12 (1): 1-51. - PARK R.E., 1964, Race and Culture, The Free Press, Glencoe, Illinois. - VAN DEN BERGHE P. (ed.), 1972, Intergroup Relations: Sociological Perspectives, Basic Books, New York - Londra.

2. Probleme juridice si politice

Nu exista etnii minoritare in sine, ele sint astfel doar prin raportare la alte grupuri cu care sint asociate in interiorul unui angrenaj guvernat de aceleasi legi (statul). Cel mai adesea, aceasta incorporare se afla la originea dificultatilor de afirmare si de existenta: etniile minoritare sint victimele dominarii si abuzurilor din partea societatilor globale, propriile lor interese fiind intotdeauna subordonate viziunilor hegemoniste'ale statelor--natiuni. Aceasta dominare culturala, economica si politica se rasfringe in negarea

identitatii etniilor minoritare, in supravegherea teritoriilor si a resurselor acestora si chiar a deplasfirilor efectuate de membrii lor. O abordare juridicfi si politica a acestor probleme ar retine in primul rind diversitatea extrema a situatiilor intilnite.

Ca urmare a legilor sau comportamentelor in vigoare, unele grupuri (pigmeii, bosimanii) devin obiectul discriminarilor diverse din partea membrilor societatii inconjurfitoare sau a unora dintre ei, sau sint supuse unor reglementari nationale" care lovesc in propriile traditii si impiedica functionarea armonioasa a vietii lor economice si sociale (populatiile nomade, masaii din Kenia). Exista alte minoritfiti care, dispunind pina acum de o autonomie de fapt, sint expuse spolierilor funciare sau altor diverse forme de constringere care le ameninta existenta (indienii din Amazonia) sau care le pretind renuntarea integrals sau partialfi la fostele lor teritorii (minoritatea kanak din Noua Caledonie, aborigenii din Australia, bosimanii). Cum o sugereaza unele din exemplele citate, aceste situatii atit de variate nu se exclud reciproc.

Natura si tinta revendicarilor etniilor minoritare pot varia enorm, in functie de prejudiciile ce au fost aduse drepturilor lor, de durata in timp a integrarii lor fortate in societatea globala etc. Aceste revendicari se pot limita la obtinerea de garantii in fata anumitor amenintfiri, pot viza concesionarea unor drepturi de natura economicfi, socialk, politica, sau, dimpotriva, egalitatea in drepturi cu cetfitenii statului-natiune dominant; in sfirsit, ele pot fi expresia unor pretentii mai radicale, de autonomie sau independenta. in paralel, mijloacele puse in serviciul revendicfirilor pot merge de la actiuni care'se inscriu in limita legislatiei t&rii respective si pina la lupta armata.

Notiunea de "protectie juridicfi internationalfi", garantind etniilor minoritare respec-tarea drepturilor si satisfacerea revendicarilor vitale este de data relativ recentfi si dispozitiile actuale nu oferfi deocamdatfi decit garantii restrinse. Numerosi factori -economici, socio-culturali, politici - constituie incfi un'obstacol in calea elaborfirii unei doctrine universale in materie.

In afara organizatiilor indigene si indigeniste nationale care reprezintfi interesele etniilor minoritare in'interiorul guvernelor lor, trebuie semnalatfi importanta organizatiilor internationale nonguvernamentale. Unele dintre acestea sint formate exclusiv din autohtoni, cum ar fi International Indian Treaty Council, creatfi in 1974 in rezervatia indiana Standing Rock (natiunea dakota, SUA) si reprezentantfi pe lingfi Natiunile Unite a aproximativ o sutfi'de natiuni indiene din cele doufi Americi, sau World Council of Indigenous People, fondatfi in 1975 in timpul primei conferinte internationale a populatiilor indigene de la Port Albertini (Columbia Britanicfi). Altele asigurfi reprezentarea acestor popoare pe lingfi institutii ale cfiror decizii le-ar putea afecta viitorul. Printre acestea, International Work-group for Indigenous Affairs (IWGIA) fondatfi in 1968, in timpul Congresului americanistilor de la Copenhaga, publicfi incepind din 1971 o serie de documente prezentind situatia etniilor minoritare in lume (IWGIA Newsletter, IWGIA Documents Series), iar Sur'vival International, creatfi la Londra in 1969 si reprezentatfi in aproximativ cincizeci de tfiri, isi asumfi responsabilitatea programelor de asistentfi si publicfi in mai multe limbi'dosare cuprinzind informatii (Bulletins d'action urgente), documente si reviste (SINews in Marea Britanie, Ethnie's in Franta).

J.P. RAZON

. BENNETT G., 1978, Aboriginal Rights in International Law, The Royal Anthropological Institute/Survival International, Londra. - CARATINI R, 1986, La force des faibles, Larousse, Paris. - CARNEIRO DA CUNHA M., 1987, Os direilo do Indio. Ensaios e documentos, Editora Brasiliense, Sao Paulo. - COE P., 1987, Aborigines Demand Self-determination", in IWGIA Yearbook 1986, Copenhaga. - COLCHESTER M., 1986, "Unity and Diversity: Indonesia's Policy towards Tribal Peoples", in The Ecologist, Tapol - Survival International, t. XVI, nr. 2-3. - IWGIA, 1987, Self-determination and Indigenous Peoples. Sami Rights and Northern Perspectives, IWGIA, document nr. 58, Copenhaga. - MAYBURY-LEWIS D. (ed.), 1984, The Prospects for Plural Societies, Stuart Plattner, Proceedings Editor, Washington DC. -Natiunile Unite, Consiliul Economic si Social, Comisia Drepturilor Omului, 1985, Raport final (ultima parte), prezentat de J.R.'Martinez Cobo, Geneva.

ETNOCENTRISM

Termenul "etnocetrism" a fost folosit pentru prima data de catre W.G. Summer in 1907. in mod obisnuit el desemneaza o atitudine colectiva ce consta din "repudierea [] formelor culturale: morale, religioase, sociale, estetice, mai diferite" de cele ale unei societati date. Barbarul lumii greco-romane, salbaticul civilizatiei occidentale sint termeni datati istoriceste si oarecum metaforici care transpun un refuz al diversitatii culturale si o respingere in afara culturii, in natura, a celui care nu se conformeaza normelor societatii ce foloseste acesti termeni.

O asemenea judecata de'valoare pare a fi universal. Pentru fiecare grup social, omenirea ia sfirsit la frontiera sa lingvistica, etnica, chiar la frontiera de clasa sau de casta. Foarte adesea, popoarele se numesc intre ele "oamenii", "lumea cumsecade", "adevaratii", categorii din care un strain este prin natura sa exclus. Etnocentrismul poate da nastere intolerantei - adeziune oarba si exclusiva la propriile valori -, poate lua forme extreme sau chiar extremiste (religioase, politice, culturale), mergind pina la negarea si distrugerea altor culturi si altor popoare (etnocid, genocid) sau chiar la justificarea acestor actiuni prin teorii pseudostiintifice (rasismul). O alta forma a etnocentrismului, mai subtila si mai atenuata, a constat in recunoasterea diversitatii culturale din momentul cind a fost ierarhizata fie logic (mentalitatea prelogica), fie ontologic (primitivismul), fie chiar istoric (stadiile de civilizatie), fie, in sfirsit, retoric ("societati facute sa dispara"). Acest punct de vedere a fost reluat de stiintele umane aparute in secolul al XIX-lea, care au anexat diversitatea cultural* etapelor unei deveniri sociale uniforme, comparabila cu virstele vietii. Astfel, erau desconsiderate istoria umana si procesul de hominizare: "primitivii" actuali nu sint nici copii mari intirziati in afara timpului si nici martori vii ai timpurilor preistorice, care trebuie sa devina adulti, "maturi", integrindu-se civilizatiei occidentale. Prejudecatii etnocentrice ii lua locul norma stiintifica etnocentrista, ca in cazul lui L.H. Morgan, E.B. Tylor, H. Spencer, J.G. Frazer sau L. Levy-Bruhl, aceasta ajungind, printr-o curioasa rastur-nare, unul din principiile de baza ale demersului etnografic, care postuleaza ca orice cultura poate fi inteleasa si analizata de cineva strain culturii in cauza.

F.M. RENARD-CASEVITZ

. HERSKOVITS M.J., 1939, Man and His Works, A. Knopf, New York (trad. fr. Les bases de l'anthropologie culturelle, Paris, Payot, 1967); 1952, Economic Anthropology, A. Knopf, New York. - JAULIN R., 1970, La paix blanche, Le Seuil, Paris. - KLUCKHOHN C, 1949, Mirror for Man, McGraw-Hill, New York. - LEVI-STRAUSS C, (1952) 1961, Race et histoire, Gonthier, Paris. - MAQUET J., 1964, .Objectivity in Anthropology", in Current Anthropology, 5: 47-55. - MERCIER P., 1966, Histoire de l'anthropologie, Paris. - MORGAN L.H., 1877, Ancient Society, H. Holt, New York (trad. fr. La societe archaique, Anthropos, Paris, 1971).

► Relativism cultural

ETNOGENEZA -> URSS (CSI). Antropologia rusa si sovieticd

ETNOMUZICOLOGIE

in sens larg, etnomuzicologia analizeaza fenomenul muzical in toate culturile, exceptind muzica savanta occidentals. G. Rouget (1968) a definit-o drept muzicologia civilizatiilor al caror studiu constituie domeniul traditional al etnologiei. Cimpul sau de investigate acopera trei arii distincte, insa complementare: muzica privita ca fapt social (folosire, functii, reprezentari), instrumentele sau organologia muzicala (factura, acordare, intre-buintare), sistematica muzicala (timbre, ritmuri, trepte, moduri si forme). Spre deosebire de muzicologia stricto sensu, care dispune de texte de referinta fixe - partiturile -, etnomuzicologia se intemeiaza pe documente inregistrate si culese'in marea lor majoritate

chiar in contextul socio-cultural care le-a produs. Atit abordarea, cit si demersul au deci loc in sens invers: in muzicologie, teoria care sustine un corpus sc'ris este cunoscuta dinainte de catre cercetatori; in etnomuzicologie, doar analiza aprofundata a corpusului transcris in prealabil permite degajarea trasaturilor care il singularizeaza si deducerea principiilor teoretice care il ghideaza. Problemele cu care se confrunta etnomuzicologia pretind deci elaborarea si desfasurarea unor instrumente metodologice adaptate subiec-tului, adesea "inedite". De exemplu, cum se poate ajunge la evidentierea criteriilor in functie de care membrii unei culturi determina ceea ce este sau nu semnificativ din punct de vedere muzical in interiorul acesteia? Raspunsul la aceasta intrebare ar insemna de fiecare data un pas important in cunoasterea unui repertoriu sau a unui stil muzical propriu unei societati, ori chiar unei arii culturale date.

Sub denumirea de "etnomuzicologie", disciplina exista doar de aproximativ patru decenii. Adesea desemnata si prin termenii "etnologie muzicala" (Schaeffner, 1929) sau "antropologie muzicala" (Merriam, 1964), aceasta isi datoreaza atit multiplicarea si diversificarea ariilor sale de cercetare, cit si reinnoirea problemelor privind statutul sau epistemologic expansiunii geografice a misiunilor de investigare si progresului de dupa 1945 in domeniul tehnicilor de inregistrare si tratare a materialului sonor. Pentru a clarifica unele aspecte tinind de latura practica,' un numar crescind de etnomuzicologi au recurs la discipline inrudite cum ar fi lingvistica si acustica, ceea ce a permis rafinarea tehnicilor de descriere si a procedurilor de analiza a fenomenului muzical. Aspectele teoretice si metodologice si implicatiile activitatii etnomuzicologice fusesera deja observate si dezbatute in perioada cuprinsa intre sfi'rsitul secolului al XIX-lea si cel de-al doilea'razboi mondial. Acesta este momentul cind disciplina - care isi recu-noaste atunci precursorii in J.J. Rousseau, J.J.M. Amiot si W. Jones - ia nastere cu adevarat, sub numele de "muzicologie comparata". Sub impulsul unor adevarati pionieri ca F.J. Fetis, A.S. Ellis, G. Adler, C. Stumpf, activitatea din aceasta perioada'se carac-terizeaza prin importante culegeri de date si prin aparitia a diverse scoli. Din 1890, gratie inventarii gramofonului, cercetatorii americani, unguri si rusi efectueaza primele inregistrari pe teren.

La inceputul secolului se constituie arhive sonore la Viena, apoi la Paris si Berlin. In perioada interbelica, colectiile se diversifica, mai ales in America de Nord, in Polonia si in Ungaria. Atit prin referintele filosofice, cit si prin practicile de cercetare, scoala din Berlin - reprezentata in special prin J. Kunst, M. Kolinski, C. Seeger si M. Hood si caracterizata la origine prin teoriile evolutioniste ale lui E. von Hornbostel si C. Sachs, precum si prin studiile facute adesea pe materiale culese de altcineva -, exercita o influenta important in Europa si America de Nord. In Franta, Schaeffner ridica etnomuzicologia la rangul unei discipline in sine si fondeaza, in 1929, departamentul de etnologie muzicala al Musee d'Ethnographie de la Trocadero (devenit departamentul de etnomuzicologie al Musee de l'Homme). In aceeasi perioada, in Europa de Est, B. Bartok, Z. Kodaly si C. Brailoiu combina sistematic colectii, analize ale materialului muzical si preocupari metodologice. Antropologul F Boas, la rindul sau, va influenta in mod durabil o parte demna de luat in seama a scolii americane (indeosebi F Densmore, H. Roberts, G. Herzog, D. McAllester, B. Nettl si A. Merriam, care vor acorda o important speciala aspectului social al muzicii), atit prin diversitatea centrelor sale de interes, cit si prin optiunile sale metodologice. Recent, etnomuzicologia a asistat la dezvoltarea interesului pentru o abordare cognitivista a faptului muzical si pentru metode de analiza de tip semiologic.

Primatul oralitatii este cel care stabileste linia de demarcatie intre etnomuzicologie sau antropologie muzicala si muzicologie'. Acesteia din urm& i-ar reveni tot ceea ce priveste studiul muzicii savante occidental, a carei consemnare grafica prezinta un carac'ter prescriptiv. Muzicologiei comparative si continuatoarelor acesteia i s-ar subscrie muzica "exotica" si/sau populara si transcrierile cu scop descriptiv. In domeniul oralitatii, unii cercetatori privilegiaza doar studiul documentelor muzicale, altii observarea si descrierea contextului socio-cultural; mai exista si o a treia categorie, 'care incearca sa puna in evidenta legatura organica dintre cele doua ordini. Diversitatii subiectelor

de studiu ii corespunde diversitatea instrumentelor metodologice si conceptual adecvate. Astfel, instrumentele muzicale pot fi studiate atit dintr-un unghi evolutionist, cit si dintr-o dubla perspectiva, sociologica si tehnica. La fel, opozitia dintre perspectiva comparativa si cea care se ocupa strict de studiul corpusului unui grup etnic se bazeaza pe atitudini funciar diferite. Interesul pentru reprezentarile muzicale poate duce fie la manifestarea unei preocupari exclusive pentru discursul "indigen" asupra faptelor muzicale, fie la studierea acestuia in raportul sau cu practicile. Atitudinea care privi-legiaza relatia dintre datele muzicale si contextul cultural se vede confruntata cu doua optiuni divergente: fie stabilirea unei legaturi intre materialele care tin de cele doua ordini ale realitatii dupa ce fiecare dintre acestea va fi fost bine delimitata; fie, chiar in cadrul analizei, facilitarea unei circulatii constante intre datele celor doua ordini. Optiunea favorizata isi va exercita influenta asupra manierei in sine de culegere a informatiilor. Nici studiul specificitatilor, nici cel al unor eventuale universalii nu pot neglija preocuparea pentru raporturile dintre materialul pe care asemenea cercetari il iau drept obiect, instrumentele pe care le folosesc si modul de organizare interna a datelor. O retrospectiva vizind istoria ideilor ar conduce la evidentierea demersurilor si optiunilor conceptual si practice pe care etnomuzicologia le imparte partial cu alte discipline ale stiintelor umane.

Dupa ce modalitati este inserata practica muzicala in cadrul ei socio-cultural si care sint elementele constitutive ale sistematicii muzicii in sine ? Inainte de a aborda aceste chestiuni, este important sa reamintim ca muzica de traditie orala se afla la indemina noastra: in multe regiuni ale Europei ea duce, chiar si in zilele noastre, o existenta specifica si vivace. In plus, din punct de vedere istoric, acest fel de muzica transmis pe cale oralfi de la o generatie la alta este cel care, in mare parte, a zamislit muzica occidentals. Practical din timpuri imemoriale de civilizatii extrem de diferite, muzica traditional este si ea la fel de variata, in planul functiilor colective sau individual carora le corespunde, al reprezentarilor al caror obiect il'face, al instrumentelor pe care le realizeaza si le foloseste, al materialelor si procedeelor puse in practica sau al formelor prin care se manifest Ritmul, vocea sau instrumentul pot fi fiecare privilegiate, in functie de cultura respectiva. In ceea ce priveste timpul, acesta poate aparea fie ca un simplu element de fundal, fie structurat in mod aritmetic. Unele societati dateaza originea operelor, le atribuie un autor real sau mitic, stabilesc inlantuiri,' recurg la amplificare, dispun de o teorie explicita transmisa pe cale orala sau prin manuscrise; altele nu le recunosc operelor nici virsta, nici autorul, acorda un loc preponderent improvizatiei, principiului variatiei sau al reiterarii periodice a uneia si aceleiasi "materii prime", se refera la o teorie care poate sa nu fie decit partial formulata, sau chiar total implicita. Dar dincolo de aceste diversitati, muzica traditionala provine in ansamblul sau dintr-o sistematica. Pentru "fabricarea" muzicii, fiecare arie geografica privilegiaza un anumit numar de constituenti si de procedee.

Coerenta muzicii traditionale se manifesta sub doua aspecte complementare - extrinsec si intrinsec -, ordonate pe doua niveluri: cel mai general, social si cultural, este definit prin functie (o anume muzica este asociata unei anume circumstante) si prin reprezentarile utilizatorilor; cel de-al doilea, tehnic, priveste instrumentele si materialele si trimite la structura obiectului insusi, adica la muzica privita ca sistem formal. Ansamblul care inglobeaza aceste doua aspecte constituie un cod.

In unele culturi, desi codul este accesibil tuturor, putini sint aceia care stiu sa-l foloseasca: este apanajul specialistilor, considerati sau nu profesionisti. Asa stau lucrurile mai ales in cazul muzicilor savante din India si Japonia. In alte culturi, nu numai ca acest cod - ca si limba - este cunoscut de catre toti, dar poate fi pus in practica de majoritatea adultilor. Astfel, in societatile traditionale din Africa Centrala - ca si in comunitatile evreiesti care respecta traditia - oricine este muzician, altfel spus poate participa de o maniera mai mult sau putin activa la practica muzicala sau la un tip de practica muzicala, astfel ca fiecarei functii ii corespunde un repertoriu muzical care tine numai de ea. De aceea, atunci cind se trece la inventarierea

circumstantelor in care muzica intervine intr-o societate sau alta, se procedeaza si la realizarea unei taxonomii, deoarece, prin insasi destinatia ei simbolica sau pur si simplu metaforica, muzica ramine asociata unei anumite functii. Cit priveste sistematica intrinseca, ea se preocupa, pe de o parte, de modalitatile de combinare'a parametrilor pe care o anumita comunitate i-a selectat in elaborarea muzicii sale, iar pe de alta parte, de modalitatile de utilizare a tehnicilor instrumental sau vocale cu ajutorul carora respectiva comunitate realizeaza muzica. Fie ca e vorba de planul melodic sau de cel ritmic, acesti parametri sint definiti prin combinarea de inaltimi si de durate si prin alegerea intre procedee monodice si procedee multipartite. Apoi intervine modalitatea de folosire a acestor mijloace, adica repartizarea unui material sonor intre timbre diferite (in primul rind intre voce si instrumente) si multiplele combinatii la care se poate preta aceasta repartitie. Aceasta parte a codului include atit tipurile de gama folosite, cit si principle de ordonare a timpului, elaborarea structurilor ritmice, timbrul si combinatiile de timbre - cel mai adesea predeterminate -, cit si diversele combinatii posibile intre linie (linii) melodica (melodice) si ritm (ritmuri). in sfirsit, apartin'sistematicii muzicale formele la care se recurge si modalitatea in care substanta sonora este distribuita in interiorul acestora, ceea ce defineste insasi structura muzicii.

Diversitatea procedeelor muzicale - dintre care unele nu sint inca inventariate - cu care se vede confruntata etnomuzicologia si care reclama de la aceasta punerea in practica a unor noi instrumente de investigatie conduce in cele din urma la o readucere in discutie a unui numar de idei preconcepute asupra muzicii. Este deci evident ca etnomuzicologia are de jucat un rol preponderent in elaborarea unei muzicologii gene-rale, asa cum intuise Schaeffner.

S. AROM, ALVAREZ-PEREYRE

. AROM S., 1981, "New Prespectives for the Description of Orally Transmitted Music", in The World of Music, XXIII (2). - BLACKING J., 1973, How Musical Is Man ?, University of

Washington Press Seattle (trad fr Le sens musical Editions de Minuit Paris 1980)

BOILES C, NATTIEZ J.-J., 1977, . "Petite histoire critique de l'ethnomusicologie", in Musique en Jeu, 28. - BRAILOIU C, 1973, Problemes d'ethnomusicologie, Minkoff Reprint, Geneva. -HOOD M., 1971, The Ethnomusicologist, McGraw-Hill, New York. - LOMAX A., 1968, Folk Song Style and Culture, American Association for the Advancement of Science, Washington DC. -MERRIAM A.P., 1964, The Anthropology of Music, Northwestern University Press, Evanston. -NETTL B., 1983, The Study of Ethnomusicology, University of Illinois Press, Urbana -Chicago - Londra. - ROUGET G., 1968, "L'ethnomusicologie", in J. Poirier (ed.), Ethnologie generale, Gallimard, Paris; 1980, La musique et la transe, Gallimard, Paris. - SACHS C, 1962, The Wellsprings of Music, Martinus Nijhoff, Haga. - SCHAEFFNER A., 1929, "Des instruments de musique dans un musee d'ethnographie", in Documents, 5: 248-254; 1936, Origine des instruments de musique. Introduction ethnologique a l'histoire de la musique instrumentale, Payot, Paris.

ETNOPSIHIATRIE

Etnopsihiatria poate fi definita ca studiere din perspectiva antropologica a maladiei mentale, in masura in care aceasta din urma tine de o perspectiva specifica unei culturi determinate. In acest sens, etnopsihiatria trebuie considerata o ramura a antropologiei maladiei si/sau a antropologiei medicale sau chiar a etnomedicinei: ea este in acest caz apropiata de psihiatria transculturala, de psihopatologia transculturala, de psihiatria interculturala sau chiar de sociologia maladiilor mentale si de psihiatria sociala, atunci cind nu se confunda cu una sau alta din aceste discipline.

Aceasta abordare clinica a maladiei mentale a condus la introducerea notiunii de "maladie mentala etnica", de tipul amok-ului malaiezian. In anii '60, la spitalul psi-hiatric din Dakar-Fann, care, impreuna cu spitalul din Abeokuta (Nigeria), era unul din laboratoarele etnopsihiatriei africane, H. Collomb si colaboratorii sai au identificat

forme de febra deliranta necunoscute nosologiei occidentale si care isi preia elementele din culturile africane inconjuratoare (Collomb, 1965). In Europa - mai ales in Franta -, diagnosticarea bolilor emigrantilor a beneficiat din plin de aceasta abordare (Bastide et al., 1974). Din aceasta perspectiva, etnopsihiatria incearca sa raspunda la intrebarile pe care clinicienii le pun antropologiei.

Natura insasi a maladiei mentale - contradictia dintre caracterul generalizabil al diagnosticului si singularitatea manifestarii sale - i-a facut pe specialistii in stiinte umane, si mai ales pe antropologi, sa repuna in discutie deosebirea dintre individ si social sau, mai exact, dintre ceea ce, in studierea societatilor particulare, tine de persoana si de destinul acesteia, pe de o parte, si ceea ce tine'de cultura, pe de'alta parte. Astfel, observarea citorva manifestari considerate a fi legate de interventia supranaturalului -posedare, transe samanice etc. -, dar care decurg in mod evident din evolutia bolii privita din perspectiva simptomatologiei occidentale, a servit ca punct de pornire pentru o reflectie antropologica asupra diferentei dintre normal si patologic in cimpul psihicului.

Etnopsihiatria s-a constituit astfel la raspintia mai multor demersuri clinice si teoretice. La inceput, curentului culturalist initiat de F. Boas, impreuna cu M. Mead si R. Linton in primul rind, i se datoreaza faptul de a fi plasat in centrul reflectiei antropologice problema interactiunii culturii cu personalitatea. Inspirindu-se foarte liber si adesea intr-o maniera implicita din psihanaliza, unii reprezentanti ai culturalis-mului - ca A. Kardiner, unul din principalii teoreticieni ai "personalitatii de baza" (Kardiner, 1936) - nu au stiut totusi sa evite intotdeauna reducerea antropologiei culturale la psihologie. '

In 1934, G. Bateson analizeaza ceremonia naven la populatia iatmul din Noua Guinee in termeni care prefigureaza teoria sa asupra comunicarii, teorie aplicata in continuare studiului schizofreniei. In aceeasi perioada, G. Roheim, un psihanalist initiat in antropologie provenit din anturajul lui Freud, efectueaza simultan lucrari clinice de psihanaliza si cercetari antropologice asupra aborigenilor australieni (rituri de initiere, vise, mituri, samanism etc.). Dintr-o multitudine de cercetari facute in general dintr-un punct de vedere mai degraba antropologic (de exemplu, Henry, 1974; Corin, 1976; Fortes, 1977; Zempleni, 1984; Spiro, 1987) decit psihologic, opera lui G. Devereux se detaseaza ca tinind de o "antropologie" inteleasa in sensul total al termenului, denumiri ca "etnopsihiatrie", "antropologie psihanalitica" sau "etnopsihanaliza" nefiind decit etichete folosite pentru a marca etapele majore ale unei cercetari.

A. DELUZ

. BASTIDE R., MORIN F., RAVEAU F., 1974, Les Haitiens en France, Mouton, Haga - Paris. -BASTIDE R., 1972, Le reve, la transe et la folie, Flammarion, Paris. - COLLOMB H., 1965, "Bouffees delirantes en psychiatrie africaine", in Psychopathologie africaine, I, 2, 167-239. -CORIN E., 1976, "Zebola, une psychoterapie communautaire en milieu urbain", in Psychopathologie africaine, XII, 3, 349-389. - DEVEREUX G., 1961, Mohave Ethnopsychiatry and Suicide, Smithsonian Institution, Washington DC; 1970, Essais d'ethnopsychiatrie generale, Gallimard, Paris; 1972, Ethnopsychanalyse complementariste, Flammarion, Paris; 1975, Tragedie et poesie grecque, Flammarion, Paris. - FORTES M., 1987, "Custom and Conscience", in Religion, Morality and the Person, Cambridge University Press, Cambridge: 175-617. -ORTIGUES M.-C. si E., 1966, (Edipe africain, Plon, Paris. - ROHEIM G., 1950, Psycho-analysis and Anthropology. Culture, Personality and the Unconscious, International Universities Press, New York (trad. fr. Psychologie et anthropologie. Culture, inconscient, personalis, Payot, Paris, 1969). - SPIRO M., 1987, Culture and Human Nature, University of Chicago Press, Londra - Chicago.

ETNOSTIINTA

in ciuda scurtei sale istorii, termenul "etnostiinta" a primit acceptii diferite, in functie de spatiu si epoca. Cind a aparut, in anii '50, existau si alti termeni, construiti in mod similar, adaugind "etno" numelui unei discipline recunoscute. Primul cuvint'de acest tip a fost, fara indoiala, "etnobotanica", creat in 1895 de catre J.W. Harshberger si

destinat arheologilor, pentru a desemna studiul plantelor folosite de populatiile primitive, repartizarea si raspindirea lor in trecut, si pentru a sugera alte utilizari, mai bine adaptate timpurilo'r actuale. Doar in timp a reusit etnobotanica sa devina studiul conceptiilor "celorlalti" asupra plantelor.

Termenul "etnostiinta" a fost folosit pentru prima data in 1950 de catre G.P. Murdock in indexul din Outline of Cultural Material pentru a desemna, in fisierul pe care il organiza pe culturi umane (Human Relation Area Files), sectiunea 82, al carei titlu este "Idei pe tema naturii si omului", cu urmatorul comentariu :'"Aceasta sectiune este destinata sa acopere notiunile speculative si populare privind fenomenele lumii exterioare si ale organismului uman". In aceasta sectiune 82 se intilnesc etnoanatomia, etnobotanica, etnometeorologia, etnozoologia etc., fara insa ca termenul "etnostiinta" sa apara.

Folosirea acestor termeni a ramas invaluita in ambiguitate. Au fost utilizati pentru a desemna studiile raporturilor dintre diferitele etnii si obiectele, fenomenele sau activitatile la care se refera a doua parte a cuvintului. Astfel, dupa J. Millot, etnobota-nica este stiinta raporturilor reciproce dintre om si lumea vegetala; la fel, J. Ruffie defineste etnobiologia ca studiu al incidentelor biologice ale anumitor fapte culturale. J. Barrau (1985) a criticat folosirea gresita a termenului "etnostiinta", adesea intilnit la plural, pentru a desemna ansamblul tuturor abordarilor care vizeaza raportarea omului la natura. Foarte aproape, probabil, de aceasta din urma acceptie, cei pentru care toate "etno + disciplina stiintifica" reprezinta stiintele despre "ceilalti" aplica acesti termeni nu obiectului de studiu, ci demersului stiintific care permite studierea acestuia : nu se fac cercetari asupra etnostiintelor, ci se face etnostiinta, cum se face si etnobotanica.

Acest demers propriu etnostiintei a fost definit de catre H. Conklin, fara indoiala primul care a pretins a-i fi adept, astfel: parcurgerea categoriilor semantice indigene, pentru a studia apoi cunostintele unei societati despre mediul sau inconjurator. Prin analogie cu lingvistica, aceste categorii semantice sint considerate unele fata de celelalte ca si trasaturile distinctive ale sunetelor limbii in interiorul unui sistem fonologic (phonemic, in engleza); este ceea ce anglo-saxonii numesc abordarea emic a unei culturi, pornind exclusiv de la conceptele pe care aceasta din urma le retine, in opozitie cu abordarea etic, care porneste de la felul cum este perceputa realitatea din exterior (analiza fonetica).

Etnostiinta ca demers stiintific a dobindit o mare important in antropologie din momentul in care s-a extins asupra ansamblului cunoasterii sociale. A fost numita atunci "noua etnografie", al carei obiectiv era sa ii confere etnologiei un aspect mai .stiintific", prin introducerea unor metode preluate din lingvistica. Stabilind o analogie intre codul lingvistic si codul cultural, se cerea elaborarea in cazul fiecarei societati a unei "gramatici culturale", permittnd intelegerea si anticiparea, in functie de circum-stante, a comportamentului membrilor sfii. Termenul "cultura" era privit intr-o acceptie speciala: "diferita de mostenirea biologica, [] ea este ceea ce popoarele trebuie sa invete, [] este vorba de construirea mentala de obiecte, de modele de perceptie, de punerea in relatie si de interpretarea acestor obiecte" (Goodenough, 1964). Deoarece aceasta metoda considera culturile ca fiind constituite din domenii cognitive izolabile, se spera reconstituirea fiecareia dintre ele, pornind "de la suma clasificarilor populare aplicate tuturor acestor domenii" (Sturtevant, 1964). Totusi, studiile intreprinse in aceasta perspectiva au ramas limitate la anumite domenii (rudenie, boli, culori, plante, animale), si niciodata nu s-a ajuns in felul acesta la reconstituirea unei societati in ansamblul'ei. Etnologii s-au indepartat repede de acest demers care, fara indoiala,' era prea tributar fascinatiei fata de teoriile comunicarii si cibernetica, aflate in plina expansiune la momentul respectiv.

Anul 1969 reprezinta un moment de cotitura pentru dezvoltarea etnostiintei, deoarece au aparut in acest an o culegere de texte dintre cele mai marcante ale "noii etnografii", sub titlul Cognitive Anthropology (S.A. Tyler, ed.) si lucrarea lui B. Berlin si P. Kay, Basic Colours Terms. Their Universality and Evolution, care urma sa devina punctul de plecare al unui nou demers. In cadrul "ordonarii lumii" nu mai urmau sa fie

studiate principiile proprii fiecarei culturi, ci, dimpotriva, ceea ce depinde de mostenirea biologica comuna tuturor oamenilor.

Studiile etnostiintifice asupra modului de cunoastere a naturii in diferite societati s-au succedat independent de avatarurile noii etnografii si nu s-au limitat la colectarea clasificarilor populare ale obiectelor si fenomenelor naturale. Etnologii s-au ocupat de asemenea de cunostintele privitoare la biologia plantelor, la comportamentul animalelor, si in general de fenomenele naturale. Observatiile facute in acest domeniu sint cu mult anterioare crearii termenului "etnostiinta". 'C. Levi-Strauss, care s-a folosit mult de aceasta "stiinta a concretului" in analiza sa asupra miturilor, a evocat in La pensee sauvage (1962) o mare parte din informatiile disponibile la acea vreme.

In ciuda imperfectiunilor sale, termenul "etnostiinta" continua sa fie utilizat pentru a desemna o anumita metoda de abordare a cunostintelor naturaliste. Etnostiinta reuneste doua tipuri de analiza; unul din acestea urmareste atingerea categoriilor si conceptelor implicite din punctul de vedere al celor care le utilizeaza; cel de-al doilea presupune abordarea acelorasi obiecte si fenomene pornind de la categorii si concepte stiintifice. Pentru a distinge'aceste doua directii este preferabil sa se vorbeasca de analiza "interioara" si "exterioara", neimplicind nici o ipoteza a priori privind natura a ceea ce se observa, si sa nu se faca referiri la antinomia emic/etic. Intr-adevar nu poate sa existe realitate etic in stare bruta; operind cu criteriile de distinctie pe care i le furnizeaza cultura observatorului, perceptia este intotdeauna de ordin emic.

Confruntarea acestor doua puncte de vedere, cel al actantilor si cel al stiintei, duce la punerea sub semnul intrebarii a legitimitatii limbajului pe care se bazeaza analiza. De exemplu, in cadrul unui studiu asupra practicilor terapeutice populare, putem ajunge la efectuarea unei analize fiziologice a tulburarilor care, in conceptia celor la care acestea apar, nu intra in categoria "boala", cum s-ar presupune a priori, ci sint o consecinta a absentei ritualului, fiind posibila si invocarea altor evenimente, de exemplu o recolta proasta care, din punct de vedere stiintific, tine de o analiza agronomica.

Aceasta confruntare poate avea de asemenea un interes practic; de exemplu, compa-ratia dintre categoriile indigene de sol si analiza pedologica poate permite o mai buna evaluare a posibilitatilor agricole ale unui teritoriu. In plus, unele fenomene - cum ar fi comportamentul animalelor salbatice, evolutia vegetatiei in mediile antropizate, consecintele climei etc. - scapa analizei stiintifice si nu sint cunoscute decit prin acumularea de observatii de-a lungul mai multor generatii. O anumita forma de etnostiinta, cea care, cautind sa identifice universalul, nu se'preocupa decit de categoriile independente de contextul cultural care le-a produs, este respinsa de catre informatori deoarece pare sa prezinte ca nelegitim modul lor de cunoastere. La etnologii francezi, gratie lui C. Levi-Strauss si A.H. Haudricourt, studiile de etnostiinta au ramas ancorate in cele ale practicilor tehnice si simbolice. Cunostintele sint examinate in relatie cu abilitatile si reprezentarile simbolice si, intr-o maniera sistemica, in interiorul eco-sistemelor socio-culturale si economice in care s-au dezvoltat. Ele sint considerate revelatori ai apartenentei la o structura sociala specifica si mai putin reflectari ale unei structuri mentale universale.

In Franta, in ciuda sau poate datorita unei profunde transformari a societatii rurale, cunostintele naturaliste traditionale (fie ca se refera la plantele medicinale, la gestiunea zonelor impadurite, la varietatile de legume sau fructe pe cale de disparitie, la rasele de animale adaptate unui mediu specific etc.) devin miza unei identitati regionale, afir-mindu-se totodata ca un mijloc de a patrunde intr-o modernitate condusa din interior si nu impusa de o tehnocratie exterioara.

C. FRIEDBERG

. BARRAU J., 1985, "A propos du concept d'ethnoscience", in Les savoirs naturalistes populaires, Actes du Seminaire de Sommieres, Editions de la Maison des Sciences de l'Homme, Paris. - BERLIN B., KAY P., 1969, Basic Color Terms. Their Universality and Evolution, University of California Press, Berkeley - Los Angeles. - FRIEDBERG C, 1987, "Les etudes

d'ethnoscience", in Le courrier du CNRS, supliment la nr. 67 : 19-24. - GOODENOUGH W.H. (ed.), 1964, Explorations in Cultural Anthropology, McGraw-Hill, New York - San Francisco -Toronto - Londra. - LEVI-STRAUSS C, 1962, La pensee sauvage, Plon, Paris. - MILLOT J., 1968, "L'ethnobotanique", in J. Poirier (ed.), Ethnologie generale, Gallimard, Paris. -STURTEVANT W.C., 1964, "Studies in Ethnoscience", in American Anthropologist, 66 (3): 99-131. - TYLER S.A. (ed.), 1969, Cognitive Anthropology, Holt, Rinehart & Winston, New York.

EUROPA

Antropologia nu a acordat Europei un loc comparabil cu cel pe care il ocupa in domeniu celelalte mari regiuni ale lumii. Studiile europene nu au acelasi statut ca etnologia africanista, de exemplu, sau ca studiile indianiste. Chiar daca'abundente, lucrarile consacrate Europei se prezentau, pina de curind, ca o colectie eteroclita de investigatii de inspiratii diverse, folclorice, sociologice, istorice, geografice, lingvistice etc.

Etnologiile si antropologia Europei

Aceasta situatie speciala a studiilor europene se explica prin mai multe niveluri de ratiuni. Unele tin de geneza si dezvoltarea stiintelor umaniste si, implicit, a antro-pologiei. Constitute de mult timp in discipline', istoria, geografia, sociologia, lingvistica, filosofia chiar, nu i-au lasat etnologiei decit un spatiu institutional restrins, ea insasi dedicindu-se mai mult studiului societatilor neeuropene decit studiului societatilor care au asistat la nasterea sa.

Aparuta tirziu, aceasta etnologie a Europei a fost in plus marcata de o extrema diversitate de traditii stiintifice, epistemologice si academice. Acest caracter diversificat se manifesta mai ales'la nivelul cimpului conceptual. Unii termeni-cheie ai disciplinei organizeaza configuratii semantice diferite de la o tara la alta, cum o arata exemplul complexului format din notiunile de "popor", "natiune" si "etnie". La fel, importanta conferita cercetarilor asup'ra Europei variaza extrem de mult: in aceasta privinta este suficient sa se compare pozitia pe care universitatea germana o recunoaste lui Volkskunde cu situatia marginala in care se afla folclorul in Franta. In sfirsit, etnologia europeana a intretinut cu etnologia "exotica" raporturi diverse, in functie de epoci si, mai ales, de tari. Contrastul este deosebit de clar, fie ca este vorba de state care se confrunta cu problema nationalitatilor (cum ar fi URSS) sau cu problema coloniala (Franta, Marea Britanie, Olanda etc.). Opozitia dintre "civilizati" si "primitivi", aparuta o data cu etnologia, isi gaseste totusi echi'valentul in etnologia Europei in opozitia dintre "savant" si popular", care se afla inca in centrul lucrarilor efectuate de catre un mare numar de scoli de folclor si etnologie nationala.

Acestor motive - intirziere istorica si diversitate stiintifica - li se adauga altele, care tin de insasi istoria Europei, de pluralismul cultural dominant, de conceptiile diferite asupra faptului etnic si de motivele interesului pentru acesta. Aparitia'timpurie a statelor nationale, confruntate cu existenta grupurilor etnice si a culturilor hegemonice sau minoritare a facut ca etnologiei Europei, ca si istoriei, de altfel, sa i se atribuie foarte devreme o functie politica de legitimare sau contestare a ordinii stabilite. Poverii diverselor ideologii i s-a adaugat aceea a revendicarilor de ordin politic, mai ales in cadrul regimurilor autoritare si totalitare. Numeroase cercetari au fost initiate cu unicul scop de a sustine sau de a infirma revendicarile etnice, de a proiecta o clasa sociala ca agent exclusiv al creatiei culturale. Intr-o maniera inca si mai generala, influenta exersata de anumite curente de gindire a facut ca mult timp etnologii Europei sa interpreteze diferentele culturale prin ierarhizari. Astfel, studiul raselor a ajuns sa serveasca in Europa'drept model pentru studiul culturilor (Beddoe, 1912). Mai aproape de zilele noastre, s-a ajuns sa se stabileasca superioritatea sau inferioritatea din punct de vedere stiintific a anumitor grupuri culturale sau "biologice" (Gerndt, 1987). Aceasta permeabilitate'aparte a etnologiei Europei la o forma de ideologie, chiar daca nu ii este proprie, a fost agravata de faptul ca - exceptindu-i pe calatorii etnografi de pe vremuri

si, mai recent, pe reprezentantii unor scoli mai mult dialectologice decit etnografice, cum ar fi scoala germanofona Worter und Sachen" din anii '30 - putini etnologi au intreprins cercetari in afara tarii lor de origine.

Acesti factori s-au conjugat asadar pentru a intirzia aparitia unei etnologii a Europei si a impiedica unificarea ei, cel putin relativa. Pe de alta parte, istoria antropologiei, in sensul modern si de acum specializat al termenului, explica de ce Europa este inca o idee noua, sau 'aproape noua in cadrul disciplinei. Deoarece proiectul antropologic, nascut in Europa, tinea sa considere ca omenirea exotica nu provine din aceeasi forma de cunoastere ca si lumea zisa civilizata. S-a estimat mult timp ca intrepr'inderea antropologica, cu fundamentul sau etnografic, nu este in esenta adaptata cunoasterii societatilor si culturilor continentului european, cu exceptia'supravietuirii locale a unor institutii stravechi sau a unor particularisme etnice'amenintate'de dominatia statelor-natiuni si a modelelor de civilizatie pe care acestea le propaga. Desi devreme contestata in teo'rie, mai cu seama in Statele Unite, aceasta convingere exista inca in vremea cind debuteaza primele cercetari asupra Europei, reclamindu-se clar din meto-dele de gindire si investigatie ale antropologiei sociale si culturale.

Miscarea incepe sa prinda forma imediat dupa al doilea razboi mondial, apoi se accentueaza gratie interesului etnologilor anglo-saxoni, adesea si al celor americani, manifestat fata'de culturile europene. Societatile riverane mediteraneene, de la Peninsula Iberica la Balcani, au fost dintre cele mai studiate, insa in prezent se inmultesc de asemenea cercetarile intreprinse in Insulele Britanice, in Franta, in Norvegia, in Elvetia, dar si in mai multe societati din Europa de Est (Europe and Its Cultures, 1963 ; Theodoratus, 1969 ; Nixdorf, Hauschild, 1982). Aceste lucrari sint, mai ales in Franta, dovada unei rupturi cu traditia intelectuala mostenita de la etnologiile nationale si'investigatiile folcloristilor, adoptind intr-o maniera destul de generala modelul etnologiilor cu vocatie coloniala (G. Stocking). Marea lor majoritate se prezinta sub forma de monografii locale. Doar de curind manifesta tendinta de a se diversifica si de a aborda aspecte institutionale, politice si culturale ale societatii de tip modern, surprinse la o scara mai larga. Si mai putini'etnologi au incercat sa'elaboreze sinteze regionale, in maniera lui J. Davis asupra Mediteranei (1977), sau sa intreprinda cerce-tari comparative de o oarecare amploare; fac exceptie citeva lucrari, in esenta tot din aria mediteraneana, care analizeaza fenomene ca onoarea (Peristiany, 1965), utilizarile segmentare ale violentei, feud sau vendetta (Black-Michaud, 1975; Boehm, 1984) sau chiar organizarea familiala (Peristiany, 1976), insa aceste lucrari depasesc clar cimpul european, pentru a cuprinde si celalalt tarm al Mediteranei.

In prezent, desi nu este cu adevarat autonoma in organizarea sa stiintifica si nici nu constituie o specializare antropologica cu legitimitate asigurata, etnologia Europei nu inceteaza totusi sa existe. Ea ofera insa o imagine a continentului prea putin fidela profilului Europei reale. Pina de curind, imensa majoritate a monografiilor etnologice aveau drept obiect comunitatile satesti si taranesti; erau preferate in general regiunile din sud celor din nord, masivele muntoase cimpiilor, tarile unde se practica agricultura sau cresterea extensiva a animalelor regiunilor deschise si industrializate. Lucrarile efectuate au privilegiat in studiul societatilor locale trasaturile trimitind la trecutul acestora, pe de o parte, si particularitatile sau autonomia lor relativa (sau presupusa), pe de alta parte - domenii de fapte (rudenia, sistemele simbolice etc.) a caror cercetare a fost initiata de antropologia generala in alte regiuni ale lumii. Europa antropologilor nu este cea a industrializarii, a urbanizarii, a transformarii statului, a birocratizarii, a mobilitatii geografice, a conflictelor de clasa sau a diverselor forme de integrare supra-regionala (Boissevain, 1975). Aceste fenomene majore, cu toate ca se pot constitui in obiecte de studiu etnologic, nu sint luate in considerare decit prin prisma institutiilor "interstitiale" (Wolf), cum ar fi, in domeniul politic, clientelismul.

Dezvoltarea in interiorul disciplinei a unei antropologii vizind problemele lumii urbane si industrial a antrenat totusi o deplasare progresiva a terenurilor de cercetare in Europa. De citiva ani, studiile europeniste incearca sa descrie unele aspecte ale

proceselor de urbanizare si industrializare care au transformat profund Europa cim-purilor agricole. Acest curent este mai putin rezultatul unei reflectii anume asupra Europei - multe din modelele sale au fost elaborate de altfel in Statele Unite -, cit al ambitiei nutrite de antropologi in general pentru analizarea si intelegerea formelor mode'rne ale societatii si culturii.

Cadre intelectuale si institutional

Chestiunea legitimitatii unei etnologii europeniste continua sa fie discutata. Domeniul societatilor si culturilor europene care prezinta totusi, dincolo de multiplele sale linii de ruptura, si tocmai datorita acestora, o unitate de ansamblu comparabila celei a Africii negre, de exemplu, nu este recunoscut in general drept un cadru de referinta pertinent. Se pare ca faptul de a studia societati cu o puternica baza demografica, supuse unor principii de organizare la scala diferita si rezultate dintr-o lunga istorie strict arhivata, continua sa antreneze o dispersie a cercetarilor si a scolilor. Fenomenele privilegiate de analiza variaza de la o tara la alta; nu se ajunge la un acord nici in legatura cu legitimitatea epistemologica a investigarii lor, nici in legatura cu modul in care trebuie explicat. Cercetarile par astfel a fi un mozaic de lucrari al caror scop in ansamblu este dificil de stabilit, in cazul ca acesta ar exista. Doar in mod exceptional, mai ales in zilele noastre, se observa o oarecare unificare a problematicilor. Acest fapt isi are originea in propagarea curentelor de gindire antropologica si a unor modele teoretice si metodo-logice majore ale disciplinei.

Nu exista de fapt nici un cadru intelectual sau macar institutional care sa permita studiilor europene sa-si construiasca obiectul de cercetare intr-o maniera globala. Problema existentei antropologice a continentului european nu poate fi formulata din perspectiva ariilor culturale. Notiune depasita din punct de vedere metodologic in ciuda aparentei vitalitati pe care i-o confera nenumarate atlase etnografice, ea isi intemeiaza utilizarea, aici mai mult decit oriunde altundeva, pe conceptii teoretice'contestabile (Kulturkreise, difuzionism etc.) si pe esafodajul arbitrar, daca nu chiar simplist, de corelatii intre diferitele aspecte ale realitatii. Dezvoltarea in prezent a unei abordari preluate din antropologia sociala si tinzind sa neglijeze repartizarea in spatiu a faptelor de cultura a accentuat si mai mult dificultatea. Nu este o pura intimplare faptul ca traditia etnocartograficfi ramine in picioare in tarile Europei de Nord, Centrale si de Est, in timp ce in tarile din Vest si Sud a decazut. Aceasta traditie a incercat cel'mai adesea sa surprind'a pe o scara foarte restrinsa logici de sistem si structuri de ordonare. Grija pentru raportarea imediata a lucrarilor la problematica'antropologiei generale, dimensiunea redusa a unitatilor de observare, respectarea frontierelor nationale, problema limbilor, toate acestea au frinat considerabil evolutia demersului comparativ in interiorul europenismului (Freeman, 1973). In definitiv, putinele lucrari provenind din antropologia sociala sint fara indoiala diferite ca principii, insa echivalente ca rezultate cu acelea care caracterizeaza etnologiile nationale si investigatiile folclorice. Oricit de legitime si promitatoare ar parea, aceste cercetari - referindu-se la Europa in intregime sau la una ori alta dintre regiunile sau ariile sale lingvistice, la configuratiile originale ale caror "trasaturi diferentiale", adevarate obiecte ale antropologiei in viziunea lui C. Levi-Strauss, sint susceptibile de a fonda o antropologie europenista - se intilnesc inca in numar foarte redus. Printre cele citeva exceptii, citam studiile intreprinse asupra institutiei casei in Pirinei (Los Pireneos, 1986). '

Se dovedeste astfel ca asamblarea datelor localizate furnizate de lucrarile etnologilor cu nenumaratele tentative de ordonare a diversitatii europene, facute in afara cimpului disciplinei si urmind criterii eterogene, este imposibila. Cele citeva delimitari empirice propuse de'catre etnologi (Arensberg, 1963, de exemplu) nu se suprapun decit aproxi-mativ hartilor Europei, intocmite in functie de criterii geografice, de repartizarea elementelo'r de cultura materiala, de familii'le lingvistice, de marile arii religioase sau chiar de ansamblurile istorice, cu frontiere slab conturate si schimbatoare, purtind

insemnele evenimentelor majore ale trecutului european. Chiar daca fac uneori referire la harta substraturilor "etnice", care trimite mai mult inspre iluziile "vinatorii de stramosi" (J. Geipel) decit la o realitate pertinents, delimitSrile operate nu coincid-mai trebuie oare precizat? - cu aceasta. Nimeni nu-si imagineaza astSzi ca ar putea sS intocmeasca un "manual" al culturilor europene dupa modelul handbooks din antro-pologia nord-americana.

Cadrul institutional al cercetarii nu este deloc mai unitar. Un element comun studiilor intreprinse in diferite tari este relatia instaurata intre cercetarea etnologica propriu-zisa, practica muzeograficfi in formele sale traditionale (muzee nationale, regional, locale etc.) si mai recente (ecomuzee, centre de cultura stiintifica si tehnica etc.) si politicile culturale : politica patrimoniului etnologic in Franta, a bunurilor culturale in Italia, a mostenirii culturale in Marea Britanie. Stabilirea acestei conexiuni reflects preocuparile pentru conservarea fenomenelor traditionale pe cale de disparitie (forme ale vietii sociale, culturale si materiale) care este nevoie sa fie studiate de urgenta si salvate, in masura in care acest lucru este posibil. Probabil in acest domeniu intiietatea traditional a folclorului ramine evidenta in etnologia Europei.

Scolile etnologice europene sint slab organizate din cauza conflictelor internationale si a diviziunilor politice. Dupa incheierea primului razboi mondial a fost creata Comisia International a Artelor Populare (CIAP). Treizeci de ani mai tirziu, Societatea Internationals de Etnologie si Folclor (SIEF) i-a urmat celei dintii. Ea si-a propus drept scop studierea culturii popoarelor europene si a grupurilor care descind din acestea. Secretariatul sau general se afla actualmente la Institut for Follivskorfung din Stockholm, spatiu reprezentativ pentru predominanta curentelor proprii etnologiei Europei de Nord. SIEF furnizeaza un cadru activitatii mai mult sau mai putin regulate a comisiilor specializate care se ocupa de etnocartografie, utilajele agricole, literatura orala si basmele populare, cultura Carpatilor si Balcanilor si, in sfirsit, de arhitectura rural!

Publicatiile si instrumentele de documentatie in etnologia Europei sint putin nume-roase. Ethnologia Europaea este un periodic aparut in 1967 la Paris, la initiativa lui G. de Rohan-Csermak; inspiratorul sau a fost suedezul S. Erixon care, inca din 1937, in Regional European Ethnology incerca sa defineasca finalitatile unei etnologii a Europei. Ethnologia Europaea apare in prezent in Danemarca, sub indrumarea lui B. Stoklund. Pe plan bibliografic ii corespund doua publicatii: Bibliografia artelor si traditiilor populare care apare din 1948 si a carei redactie este asigurata de J.R. Dow, la Department of Foreign Languages and Literatures (Iowa State University, Statele Unite), si revista bibliografica Demos, publicata la Berlin (RDA), care ofera informatii despre publicatiile tarilor din Est. Printre instrumentele specializate vom cita Enzyklopadie d'es Ma'rchens (Enciclopedia basmului) care apare, incepind cu 1978, sub coordonarea lui K. Ranke si H. Bausinger.

I. CHIVA, G. LENCLUD

. ANDERSON R.T., 1971, Traditional Europe. A Study in Anthropology and History, Wadsworth Publishing Company, Belmont. - ARENSBERG CM., 1963, "The Old-World Peoples : The Place of European Cultures in World Ethnography", in Anthropological Quarterly, 36 (III), Europe and Its Culture : 75-100. - BEDDOE J., 1916 (1985), Anthropological History of Europe, The Cliveden Press, Washigton DC. - BOISSEVAIN J., 1975, "Towards a Social Anthropology of Europe", in J. Boissevain, J. Friedl (ed.), Beyond the Community, Department of Educational Science of the Netherlands, Amsterdam. - BROMBERGER C. et al., 1982-1983, "L'ethnocartographie en Europe: coups d'oeil retrospectifs et questions ouvertes", in Technologies, ideologies, pratiques, IV (1-4), L'ethnocartographie en Europe : 15-41. - CHIVA I., JEGGLE U. (ed.), 1987, Ethnologies en miroir: la France et les pays de langue allemande, Editions de la Maison des Sciences de l'Homme - Mission du Patrimoine Ethnologique, Paris. - CUISENIER J. (ed.), 1979, Europe as a Cultural Area, Mouton, Haga - Paris - New York. - DAVIS J., 1977, People of the Mediterranean. An Essay in Comparative Social Anthropology, Routledge & Kegan Paul, Londra. - FREEMAN S.T., introduction", in American Anthropologist, Studies in Rural European Social Organization. - GERNDT H. (ed.), 1987, Volkskunde und Nazional-Sozialismus, Munchner Vereinizung fur Volkskunde, Munchen. -

MAGET M., 1968, "Problemes d'ethnographie europeenne", in J. Poirier (ed.), Ethnologie generale, Gallimard, Paris. - NIXDORF H., HAUSCHILD T. (ed.), 1982, Europaische Ethnologie, Dietrich Reimer Verlag, Berlin. - 1986, Pireneos (Los), Estudios de Anthropologia e Historia, Casa de Velasquez, Madrid. - THEODORATUS R.J., 1979, Europe : A Selected Ethnographic Bibliography, Human Relations Area Files, New Haven.

EUROPA ATLANTICA

Partea atlantica a Europei, de la Insulele Britanice la vestul Peninsulei Iberice, cuprinde in primul rind doua ansambluri culturale bine diferentiate in raport cu culturile dominate ce le inconjoara : regiunea basca pe de o parte, ramasite ale vechii Europe celtice pe de alta parte : Irlanda, Scotia, Tara Galilor, Cornwall-ul britanic si Bretania franceza.

Trasaturile principale ale vechii organizari sociale celtice ne sint cunoscute gratie culegerilor de texte juridice din evul mediu timpuriu, irlandez si galez. Regasim aici indeosebi descrierea parentalitatii (kindred), unitate de consangvinitate reunind toti descendentii, pe linie paterna, ai'unui stramos comun, de-a lungul a patru generatii. In acest cadru de ansamblu, statutul individual,' proprietatea asupra pamintului, impre-una cu un mare numar de drepturi si indatoriri erau transmise in linie agnatica. Aceste elemente de organizare au existat sub o forma aproape identica in Irlanda si Tara Galilor si prezinta trasaturi comune cu sistemul anglo-saxon de arendare a paminturilor bazat pe familia extinsa (Charles-Edwards, 1972; Howell, 1976; Goody, 1983). Identi-ficarea legaturilor de rudenie social in filiatie cognatica si pe un numar de patru generatii a caracterizat in mod durabil terminologia de inrudire celtica: ea a rezistat mai multor secole de colonizare britanica in Irlanda, desi sub o forma oarecum schimbata. Gasim, pina in secolul al XIX-lea, un sistem de folosire a paminturilor, numit rundale, bazat pe familia extinsa, cu redistribuirea terenurilor la fiecare generatie (Cresswell, 1969 ; Fox, 1978).

Marea foamete din 1845-1846 a antrenat disparitia sistemului rundale din societatea rurala irlandeza, cresterea considerabie a virstei de casatorie, dar si aparitia institutiei mostenitorului unic in locul vechiului mod egalitar de repartizare a bunurilor. Aceste transformari au fost insotite de o expansiune a celibatului si de un flux important de emigratie (Arensberg, 1968 ; Cresswell, op. cit.).

In lucrarea sa asupra societatii rurale englezesti din evul mediu, G.C. Homans (1975) distinge doua mari tipuri de structuri agrare'si de ocupare a spatiului. Primul, numit woodland, asociaza terenurile ingradite de mici dimensiuni cu habitatul dispersat dupa modelul francez al fermelor imprejmuite. Al doilea, numit champion, combina culturile in openfield cu habitatul concentrat. In zonele woodland predomina sistemul de transmitere egalitara, in timp ce in regiunile champion institutia mostenitorului unic era considerata drept norma.

Istoria sociala engleza a favorizat studiul transformarilor economice legate de declansarea revolutiei industrial. Cea mai important dintre aceste transformari este generalizarea unei agriculturi practicate pe vaste intinderi imprejmuite, ceea ce a condus la proletarizarea taranilor si la urbanizarea satelor. Presiunile economice si demografice rezultate de aici au contribuit la succesul reformei si la revolutia puritana din secolul al XVII-lea.

In Bretania, diferitele sisteme de arendare a terenurilor au coexistat de la sfirsitul feudalismului, fiecare dintre acestea fiind asociat cu un anume tip de inchiriere a fermei si cu un mod specific de succesiune patrimonial. Lucrarile etnografice au reliefat existenta strategiilor matrimoniale bazate pe "refaceri" ale aliantelor in interiorul ansamblurilor familiale stabile. Aceste strategii au drept efect perpetuarea identitatii ansamblurilor locale, pentru a le permite sa se afirme in calitate de sustinatori "pe linie genealogica" ai intereselor economice si politice specifice (Burguiere, 1975; Segalen, 1985). Casatoria era un element major al acestei identitati a ansamblurilor familiale, dupa cum o dovedeste importanta sociala si rituala ce ii revenea.

Exista foarte multe texte datind din evul mediu, cum ar fi ciclurile din Ulster si cel fenian sau Mabinogion-ul galez, care permit accesul la vechile fonduri mitologice ale Europei Atlantice. Ele subliniaza prezenta elementelor precrestine, dar si trasaturi ale culturii materiale ajungind pina la epoca fierului. Cercetatorii sint confruntati si cu .traditii" a caror autenticitate este indoielnica, cum ar fi celebrele poeme dedicate lui Ossian, de James MacPherson (Trevor-Roper, 1983). In Bretania, numeroase traditii populare au fost descoperite in a doua jumatate a secolului al XIX-lea de catre P. Sebillot, F.M. Luzel si A. Le Braz.

J. GAUGHAN

. ARENSBERG CM., 1968 (1937), The Irish Countryman: An Athropological Study, The Natural History Press, Garden City - New York. - BURGUIERE A., 1975, Bretons de Plozevet, Flammarion, Paris. - CHARLES-EDWARDS T.M., 1972, "Kinship, Status and the Origins of the Hide", in Past and Present, 56. - CRESSWELL R., 1969, Une communaute rurale de l'Irlande, Musee de l'Homme, Paris. - FOX R., 1978, The Tory Islanders: A People of the Celtic Fringe, Cambridge University Press, Cambridge. - GOODY J., 1983, The Development of the Family and Marriage in Europe, Cambridge University Press, Cambridge (trad. fr. L'evolution de la famille et du mariage en Europe, Armand Colin, Paris, 1985). - HOMANS G.C., 1975 (1941), English Villagers of the Thirteenth Century, W.W. Norton, New York. -HOWELL C, 1976, Peasant Inheritance Customs in the Midlands, 1280-1700", in J. Goody, J. Thirsk, E.P Thompson (ed.), Family and Inheritance: Rural Society in Western Europe, 1280-1700, Cambridge University Press, Cambridge. - SEGALEN M., 1985, Quinze generations de bas-Bretons. Parente et societe dans le pays bigouden Sud, 1720-1980, PUF, Paris. -TREVOR-ROPER H., 1983, "The Invention of Tradition: The Highland Tradition of Scotland", in E. Hobsbawm, T. Ranger (ed.), The Invention of Tradition, Cambridge University Press, Cambridge.

EUROPA CENTRALA SI DE EST

Doar prin intermediul unor individualitati marcante, precum B. Malinowski, S.F. Nadel sau K. Polanyi, a reusit Europa Centrala si de Est sa-si lase amprenta traditiilor sale intelectuale asupra dezvoltarii antropologiei. Caci, in mod curios, tarile lor de origine au fost neglijate in calitate de obiecte de studii etnologice. Antropologia la care au contribuit aceste personalitati era produsul unei Europe Occidentale dominante din punct de vedere intelectual. A fost nevoie ca aceasta din urma sa-si piarda din influenta pentru ca Europa Centrala si de Est sa devina in sfirsit loc de cercetari pentru etnologii veniti din alte parti. Istoricii din Vest vorbeau despre ea ca despre o "regiune intermediaT" sau chiar o "frontiera de stepa a Europei". Mai tirziu, ei au abordat-o prin prisma aspectului sau de relativa subdezvoltare sau de capitalism periferic". Chiar si astazi, Europa Centrala si de Est este considerata ca o zona-tampon intre economiile de piata occidentale si economiile centralizate si planificate din Est, cam asa cum altadata aceasta regiune era vazuta ca un pod aruncat intre feudalismul occidental si imperiile asiatice. Pe scurt, Occidentul a fost rareori dispus sa trateze Mitteleuropa ca pe o lume in sine.

Trebuie totusi mentionata o exceptie: studiul de pionierat al lui W. Thomas si F. Znaniecki (1918), rezultat din colaborarea dintre cercetatori originari din regiune si cercetatori straini. Acest studiu a contribuit la proiectarea regiunii ca arhetip al socie-tatii si economiei taranesti, abordare care trebuia sa aduca rezultate. Totusi, trebuie sa recunoastem ca marea parte a ceea ce trece drept antropologia Europei Centrale si de Est este produsul specific al unor tari diferite. Este vorba in cea mai mare parte de cataloage reunind elemente de cultura materiala si de "folclor" care apartineau in general etnikum-ului dominant, desi erau adeseori' considerate in cadrul g'rupurilor etnologice localizate. Am putea, pentru mai multa claritate, sa comparam aceste lucrari cu Volkskunde, in masura in care aparitia "etnografiei nationale" a fost direct sau indirect influentata de exemplele germane, in contextul general al marilor miscari nationaliste si populiste din epoca presocialista. Persistenta acestor traditii de cercetare

in societatile socialiste contemporane constituie in sine un fenomen remarcabil, demn de o analiza antropologica in adevaratul sens al cuvintului. Stiinta unor etnografi nationali precum J.S. Bystronin Polonia, K. Weis in Cehoslovacia, V. Hnatjukin Rutenia subcarpatica si K. Visky in Ungaria a rezistat probei timpului. Unele lucrari, cum ar fi cele ale lui K.Moszynski, incearca un studiu de ansamblu al lumii slave. De curind s-a trecut la prezentarea reunita a documentatiei etnografice asupra societatilor rurale traditionale (J. Burszta). Alti cercetatori au recurs la analize de tip comparativ (de exemplu, B. Gunda). Aceste monografii sint imbogatite prin compilatii remarcabile, ca recentul Magyar Neprajzi Lexicon. Numerosi etnografi se consacra ani la rind aceleiasi regiuni, insa exista foarte putine studii remarcabile despre comunitati, care sa se asemene cu studiile in maniera "holistica" ce caracterizeaza antropologia occidentals. Vom cita totusi lucrarile lui Z.T. Wierzbicki (1963) despre un sat catolic din Galitia de sus, cit si cele ale lui E. Fel si T. Hofer despre un sat calvinist din Marea Cimpie maghiara. Putine din aceste cercetari au fost traduse, iar cei mai marcanti etnografi, ca Hofer in Ungaria, sint constienti de prapastia ce separa practica lor etnografica de studiile comparative si generalizante ale antropologiei occidentale.

Doar de putin timp au inceput antropologii straini sa se ocupe de Europa Centrala si de Est. In ciuda unui interes aproape exclusiv acordat modernizarii comunitatilor rurale (Hann, 1980 ; Bell, 1984 ; Vasary, 1987 sau Hollos, Maday, 1983, al caror volum cuprinde contributiile cercetatorilor maghiari), Ungaria a fost studiata in mod special. Nume-roase lucrari au fost intreprinse de asemenea in Polonia. In timp ce C. Hann (1985) scoate in evidenta supravietuirea structurilor taranesti in statul socialist necolectivizat, cercetarile lui J. Wedel (1986), centrate pe fenomenul urban, constituie un exemplu foarte diferit, aratind maniera in care trebuia sa procedeze antropologia occidental pentru a reda si a intelege istoria contemporana in contexte puternic politizate. Asadar, europenistii din Est trebuie sa faca fata nu numai problemelor specifice aparute pe teren, ci si celor ivite "la ei acasa", in confruntarea cu publicul occidental. In sfirsit, lui Z. Salzmann si V. Scheufler (1974) li se datoreaza un studiu foarte pretios asupra unui sat din Boemia, care reuneste trei aspecte: antropologic, etnografic si'istoric.

Este evident ca ramin inca multe de facut atit pentru cercetatorii nationali, cit si pentru cei din strainatate, iar eforturile lor ar trebui sa se completeze. Este nevoie mai ales de o regindire a importantei pe care ar putea-o avea contributia cercetatorilor straini. In afara studiilor privind comunitatile satesti, identitatea etnica a fost de asemenea un subiect foarte des abordat, si la fel si minoritatile, precum minoritatea ucraineana lemko din Polonia, slavii si ungurii din Burgenlandul austriac sau grupurile "paria", cum ar fi tiganii unguri. Totusi, ritualurile si simbolismul au fost aproape ignorate, desi importanta lor in cazul tarilor'socialiste a fost de nenumarate ori semnalata. De asemenea, putine lucrari s-au axat pe schimbarile intervenite in privinta inrudirii si in domeniul relatiilor interpersonale. Antropologia urbana este cvasiinexistenta: nu se stie aproape nimic despre noile forme de habitat, nici despre locurile de munca socialiste, desi cercetarile privind "economiile secundare" iau amploare pe zi ce trece.

'Antropologia Europei de Est mai are inca mult de lucru. Aparuta tirziu in scena, ea nu poate ignora contributiile altor discipline si mai ales ale etnografiei locale. Ea trebuie de asemenea sa se sustraga influentei unei propagande active, fara insa a cadea intr-un relativism absolut. Bilantul sau in prezent este extrem de redus. Antropologii care s-au consacrat acestei regiuni marginale, pentru a nu se rupe de traditiile disciplinei lor, au ales in mod deliberat grupuri "exotice" si s-au limitat la studiul micilor comunitati rurale sau, unii mai indrazneti, la aspectele'"deviante" ale comportamentelor economice in mediul urban. Aceasta nu este insa de ajuns pentru a cunoaste In pro-funzime tara. Asemenea cercetari pot oferi perspective pretioase si pot corecta teoriile stiintifice avansate de savanti recunoscuti oficial, insa o antropologie consacrata insti-tutiilor centrale, simbolurilo'r si valorilo'r ar cintari mult in cunoasterea societatilor socialiste contemporane din Europa Centrala si de Est.

C. HANN

. BELL P.D., 1984, Peasants in Socialist Transition. Life in a Collectivized Hungarian Village, University of California Press, Berkeley. - FEL E., HOFER T., 1969, Proper Peasants. Traditional Life in a Hungarian Village, Aldine, Chicago. - HANN CM., 1980, Tdzldr: a Village in Hungary, Cambridge University Press, Cambridge ; 1985, A Village without Solidarity. Polish Peasants in Years of Crisis, Yale University Press, New Haven. - HOLLOS M., MADAY B.C. (ed.), 1983, New Hungarian Peasants: An East Central European Experience with Collectivization, Brooklyn College Press, New York. - SALZMANN Z., SCHEUFLER V., 1974, Komarov; a Czech Farming Village, Holt, Rinehart & Winston, New York. - THOMAS W., ZNANIECKI F, 1918, The Polish Peasant in Europe and America, University of Chicago Press, Chicago. - VASARY I., 1987, Beyond the Plan. Social Change in a Hungarian Village, Westview Press, Boulder. - WEDEL J., 1986, The Private Poland. An Anthropologist's Look at Everyday Life, Facts on File Publications, New York. - WIERZBICKI Z.T., 1963, Zmiaca w pol wieku pozniej, Ossolineum, PAN, Wroclaw.

EUROPA DE NORD. Etnologia Europei de Nord

in tarile Europei de Nord, termenul de "etnologie" se aplica in general lucrarilor consacrate domeniului scandinav, pe cind cercetarile efectuate in societati si culturi diferite tin de antropologia sociala.

Daca'se poate vorbi de o etnologie a tarilor nordice, ca o consecinta a paralelismului directiilor de studiu in Suedia, Norvegia, Danemarca si Finlanda, aceasta nu inseamna ca exista o unitate culturala a Scandinaviei. Aceasta etnologie este straveche : Nordiska Museet, fondat in 1873, isi prezentase o parte a colectiilor sale la Expozitia universalis de la Paris, iar dupa modelul sau s-a creat Musee d'Ethnographie de la Trocadero in 1878. Cit despre Skansen, care a adunat in 1901 modele de arhitectura rurala culese din toate regiunile Suediei, acesta a dobindit statutul de pionier cu muzeul sau in aer liber, a carui conceptie va fi preluata de catre muzeografii germani.

Prima catedra de'etnologie, asociata la Nordiska Museet, a fost creata la Stockholm in 1919; directiile de studiu sint axate in esenta pe viata rurala traditionala, mai cu seama in aspectele sale tehnologice si materiale. Sigurd Erixon, al doilea titular al catedrei, va face din cercetarile folclorice o ramura a etnologiei; sub directia sa va fi publicat un Atlas al culturii folclorice suedeze. In Danemarca, sub indrumarea lui Troels-Lund, va fi elaborat atit un Dictionar al culturii nordice, cit si un Dictionar al culturii istorice a Scandinaviei medievale. Sa notam si faptul ca la Lund, C.V. von Sydow este inventatorul unui sistem de clasificare a literaturilor orale, bazat pe principiul taxonomiilor botanice. Influenta germana, mai ales cea a geografiei lingvistice, este usor sesizabila in aceste lucrari.

La sfirsitul celui de-al doilea razboi mondial, la initiativa lui F. Barth care preda la Bergen si intr-o perspectiva metodologica ce datoreaza mult antropologiei functionaliste engleze,'etnologia scandinava se orienteaza spre studierea societatii contemporane si a formelor sale de integrare. Lucrarile lui A. Daun (1969) sau B. Ehn (1983) marcheaza parasirea vechilor orientari. Alte curente de cercetare iau nastere la catedrele de etnologie de la Lund (fondata in 1946), Uppsala (1948), Goteborg (1969) si Umea, specializata in studiul culturii lapone (1975). In 1972, termenul Folklivsforksning (folclor) a fost inlocuit cu cel de "etnologie", fapt ce marcheaza sfirsitul privilegiului acordat pina atunci studiilor folclorice.

Printre principalele lucrari reprezentative ale etnologiei domeniului scandinav, le vom cita pe cele ale lui N.A. Bringeus. Cercetarile colective asupra alimentatiei, lite-raturii orale, ritualurilor si sarbatorilor pe care le initiaza asociaza studiului culturii si reprezentarilor o abordare materialista temperata (Lofgren, 1981). Lucrarile in chestiune trimit atit la R. Barthes sau M. Foucault, cit si la N. Elias, M. Douglas sau R. Sennett. Den Kultijverade Manniskan (The Civilised Man, 1979) este o ilustrare a acestei antropologii a culturii, consacrata analizei proceselor cognitive, in masura in care acestea orienteaza comportamentele burgheziei victoriene in zorii secolului al XX-lea.

Alti etnologi, precum S.B. Ek (1971), la Goteborg, intreprind cercetari de etnologie urbana, ocupindu-se mai ales de conditiile de munca ale diverselor categorii de muncitori.

Norvegia si Danemarca, mai rurale decit Suedia, favorizeaza studiul comunitatilor taranesti, ins'a in paralel apar si cercetari privind proletariatul sau chiar studii ale unor comunitati supuse unei observari de durata (Christiansen, 1978; Stocklund, 1985). La Bergen, sub influenta lui B. Alvar, lucrarile de etnomedicina cunosc un avint puternic. Printre personalitatile marcante ale etnologiei scandinave il mai amintim pe finlan-dezul L. Honko. U. Hannerz este cu siguranta cel mai cunoscut dintre etnologii scandinavi contemporani, datorita contributiei sale la reflectia asupra etnologiei urbane.

Muzeografia scandinava este'larg deschisa acestor noi cimpuri de studiu. Astfel, de la crearea sa, un departament din Nordiska Museet a fost consacrat "claselor superioare" si, incepind cu anii '30, au fost intreprinse aici cercetari asupra mediului urban si culturii sale. In anii '40, muzeul a initiat o vasta actiune de colectare de autobiografii proletare, actualmente in curs de interpretare. In 1985, Modell Sverige (Modelul suedez) propunea o meditatie asupra transformarilor sociale si culturale din tara, sprijinindu-se pe o muzeografie inventiva. Muzeele s-au asociat pentru punerea in aplicare a pro-iectului "Samdok" (Astazi pentru miine), care-si propune sa adune o documentatie asupra lumii contemporane prin intermediul unei politici de achizitionare sistematica a obiectelor sale cele mai semnificative.

M. SEGALEN

. BRINGEUS N.-A., 1958, Klockringningsden i Sverige (Obiceiurile legate de batutul clopo-telor in Suedia), Nordiska Museet, Stockholm; 1987, Livets Hogtider, Forlag, Stockholm. -DAUN A., 1969, Upp till kamp i Batskarnas! En etnologisk studie av ett samhalle infor-industrinedlaggelse (Sus si luptati la Batskarnas! Studiu etnologic asupra unei comunitati industriale amenintate cu inchiderea), Prisma, Stockholm. - CHRISTIANSEN P.O., 1978, "Forms of Peasant'Dependency in a Danish Estate", in Peasant Studies, 7, 1, 38-66. -ERIXON S., 1957, Atlas over svensk folkkultur; t. I, Materiel och social cultur (Atlasul culturii populare suedeze), Kungl. Gustav Adolfs Akademien, Stockholm. - EHN B., 1983, Ska vi leka tiger ? Daghemsliv ur kulturell synvinkel (Vreti sa va jucati cu tigrul? Perspective culturale asupra vietii intr-o cresa), Liber, Lund. - EK S.B., 1971, Noden i Lund (Noden la Lund), Gleerups, Lund. - Ethnologia Europaea. - Ethnologia Scandinavica. - FRYKMAN J., 1977, Horan i bondesamhallet (Tirfele in societatea taraneasca), diss., Lund. - FRYKMAN J., LOFGREN O., 1979, Den kultiverade manniskan (Omul civilizat), Liber, Lund (trad. engl. Culture Builders. A Historical Anthropology of Middle Class Life, Rutgers University Press, New Brunswick, New Jersey, 1987). - HANNERZ U., 1983, Explorer la ville. Elements d'anthropologie urbaine, Editions de Minuit, Paris, 1983. - LOFGREN O., 1981, "On the Anatomy of Culture", in Ethnologia Europaea, XII, 1: 26-46. - STOCKLUND B., 1985, "Economy, Work and Social Roles. Continuity and Change in the Danish Island Community of Laeso, C. 1200-1900", in Ethnologia Europaea, XV (2): 129-163. - SYDOW C.W. von, 1948, Selective Papers on Folklore, Rosenkilde & Bagger, Copenhaga. - "Trends in Nordic Tradition Research", in Studia Fennica, 1983, 27.

EVANGHELIZARE

in acceptia sa cea mai larga, termenul de "evanghelizare" desemneaza astazi propagarea oricarei 'forme de ideologie. Uzajul strict il rezerva totusi predicarii Evangheliilor, incluzind aici si preocuparile misionare. Primirea Evangheliei inseamna acceptarea unei credinte care, in principiu si dincolo de orice grad de scepticism si de convingere, este susceptibila de a se exprima in orice cultura: acesta este fundamentul universa-lismului crestin. Prin aceasta se explica fara indoiala diversitatea formelor religioase si culturale pe care le ia crestinismul in fiecare din culturile unde este intilnit, cit si diviziunile sale in diferite ramuri si secte, atit de des asociate cu grupurile socio-culturale. In vremurile de inceput ale istoriei Bisericii au aparut discutii care i-au opus pe cei care inscriau invatatura lui Cristos in iudaism, ceea ce excludea orice prozelitism in rindul strainilor, celor care, considerind ca mesajul Sau avea o destinatie universala,

dadeau fundament teologic unei evanghelizari care ii privea pe toti oamenii. Cea de-a doua optiune a iesit biruitoare, in mare parte gratie operei lui Pavel, considerat a fi primul misionar, chiar daca aceasta titulatura ar trebui sa-i revina lui Toma, care a raspindit Evanghelia in Kerala. Tensiunea dintre credinta universal si reprezentarile culturale particulare va persista totusi si intotdeauna va ramine o miza cruciala atunci cind aceasta universalitate va fi impusa de catre straini.

Crestinismul se raspindeste profitind de hegemonia romana. Inceputul secolului al VII-lea il gaseste deja bine'implantat de jur imprejurul Mediteranei, pina in Europa de Nord, de la Marea Caspica pina in Etiopia, animat de diverse popoare ce strabat rutele comerciale inspre India si Asia Orientala. O data cu expansiunea islamului, crestinatatea se vede lipsita de radacinile sale si ingradita in Europa. Eforturile crucia-tilo'r pentru recucerirea Tarii Sfinte si nume'roasele tentative de a redeschide caile comerciale orientale si a'ocoli astfel tarile musulmane ale Eurasiei Centrale ramin zadarnice. Abia in secolul al XVI-lea crestinatatea isi reia miscarea de expansiune. In zorii secolului al XVII-lea exista enclave creatine in India, Malaiezia, Filipine, Japonia si China. Numeroase convertiri au loc in timpul marilor calatorii ale lui F. Xavier (1506-1552). R. de Nobili (1577-1656) in India si M. Ricci (1552-1606) in China se straduiesc sa adapteze culturilor locale o religie'crestina ancorata de acum incolo in valorile sale europene ; este vorba aici de o problema pe care Roma o recunoaste in 1659, recomandindu-le misionarilor sa raspindeasca credinta si nu obiceiurile culturale ale Europei (Neill, 1964).

Bine inradacinata in India de sud si in Filipine, prezenta crestina se mentine la Malacca si Macao, insa dispare in China pina cind, incepind cu 1890,' misionarii francezi si americani vor reintroduce crestinismul. "Secolul crestin" al Japoniei (si cele 300.000 de convertiri) se sfirseste in 1637 prin persecutii si masacre ; misionarii, acuzati de a fi intrat in comert si in viata politica, sint expulzati, iar religia lor interzisa. De-abia in jurul anului 1900 va avea loc o noua tentativa de evanghelizare. Descendenti ai cres-tinilor scapati de persecutiile din secolul al XVII-lea se mai intilnesc inca in insulele situate in largul portului Nagasaki.

In Asia, misionarii isi exercita apostolatul in rindul marilor civilizatii care cunosc scrierea, unde crestinismul nu se poate impune cu adevarat. Totusi, pretutindeni unde islamul nu ii devansase, misionarii indeplinesc o munca de convertire cu adevarat remarcabila, care va supravietui perioadelor de persecutie si de izolare.

In Americi, in Africa sud-sahariana si in Oceania, misionarii, urmati sau insotiti de colonisti si administratori, se vad confruntati in general cu popoare ce nu cunosc scrierea, ceea ce ii obliga la o reconsiderare a metodelor lor de evanghelizare. Credinta crestina si cultura europeana puteau fi in unele cazuri impuse, lucru care de altfel s-a intimplat adeseori. Totusi, de la inceputul acestei evanghelizari, Las Casas (1474-1566), revoltindu-se impotriva'tratamentului impus indigenilor, a mers pina la a declara ca nici un popor nu se naste pentru a fi sclav si ca toti oamenii sint, in aceeasi masura, copiii lui Dumnezeu (Hanke, 1959).

Misionarii catolici patrund in majoritatea regiunilor lumii, explorind paminturi, evanghelizind oameni si consemnind in scris obiceiurile si limbile pe care le descopera (Sagard, 1632 ; Lafitau, 1724). In America de Nord, ei isi croiesc drum din Noua Franta pina la Oceanul Arctic, traverseaza Cimpiile pentru a atinge coasta vestica a Pacificului, evanghelizeaza Louisiana si Florida. Sub indrumarea lui Junipero Serra (1713-1784), franciscanii intemeiaza comunitati crestine in California, inainte de a li se alatura dominicanilor si altor ordine pentru a purta mesajul credintei in America Centrala si in America de Sud.

Exceptind munca de evanghelizare intreprinsa de Ziegenbalg (1682-1719) in India si de fratii Moraves sub indrumarea contelui Zinzendorf (1700-1760) in Africa Occidentals si Labrador, protestantii nu se lanseaza in aventura misionara decit prin anii 1830, o data cu inceputurile expansiunii coloniale moderne ; de acum incolo, ei vor fi prezenti in toata Africa sud-sahariana, in Oceania, pe Coasta nord-vestica a Pacificului si in diverse

regiuni din Asia si America. Mai putin toleranta in privinta culturilor si religiilor indigene decit cea 'catolica, activitatea misionara a protestantilor este in plus tributara divizarii protestantismului intr-un mare numar de confesiuni'. Ca si catolicii, misionarii protestanti vor lua parte la expeditii de explorare inainte de a infiinta centre perma-nente cu caracter religios, medical si social. In momentul cind antropologia incepe sa se dezvolte ca stiinta autonoma, un protestant pe nume G. Warnek (1834-1910), caruia i se datora elaborarea sistematica a unui discurs misionar modern, infiinteaza in 1874 Allgemeine Missions Zeitschrift.

Scoala, alfabetizarea, asistenta medicala, insusirea de noi tehnici si aparitia ideilor
noi 'insotesc pretutindeni procesul de evanghelizare, facind inevitabile schimbarile
culturale. Fondatori ai antropologiei, misionarii se afla de asemenea la originea progra
melor de ajutor si dezvoltare, asa cum sint ele intelese astazi. In rindul popoarelor
fara cultura scrisa mai ales, evanghelizarea suscit'a numeroase miscari mesianice si
milenariste, fiecare cautind sa reinterpreteze crestinismul in relatie cu valorile indigene
locale. Asemenea miscari, care le copiaza pe cele din primele secole ale Bisericii si sint
obiectul intrebarilor ce traverseaza intreaga istorie a crestinismului european (credinta
universal fata in fata cu diversitatea culturilor), ar trebui sa fie considerate inerente
crestinismului, in loc sa fie puse exclusiv pe seama reactiilor impotriva colonialismului
si conflictelor de tip economic, care ar opune societatile taranesti nemonetarizate,
occidentului industrial si comercial. ' '

Si astazi, ca si in timpul lui Las Casas, misionarii sint de fapt criticati mai mult de propriii lor compatrioti, care le considers prezenta drept o amenintare pentru interesele lor politice si economice, decit de popoarele carora le adreseaza mesajul religios. Daca e adevarat c'a, o data cu expansiunea civilizatiei occidental, crestinismul are ocazia de a raspindi Evanghelia, fiind de fapt asociat intreprinderii coloniale, trebuie totusi recunoscut si faptul ca misionarii au cautat adeseori sa apere interesele popoarelor indigene impotriva exceselor imigrantilor europeni.

Considerati altadata drept antropologi, avind in vedere masa de informatii lingvis-tice si etnografice adunate, misionarii au astazi in antropologi pe unii din detractorii lor cei mai severi, cel putin daca e sa dam crezare declaratiei din Barbados (1971). Reprosurile care li se adreseaza - si care nu sint facute altor forme de prozelitism: propaganda marxista, convertiri la islam, hinduism si budism - vizeaza mai putin schimbarile economice si sociale care pot fi imputate pretutindeni celor ce au pus'in practica exploatarea resurselor naturale, dezvoltarea agriculturii de export si a miinii de lucru imigrante, cit activitatea religioasa propriu-zisa, care ar fi distrus autenticitatea culturilor si existenta sistemelor simbolice, a caror cunoastere ar fi definitiv pierduta.

Numarul misionarilor crestini - clerici sau laici - se 'ridica astazi la aproximativ 135.000 de catolici si 85.000 de protestanti, dintre care multi nu sint de origine euro-peana. Legate in principal de diferentele de nationalitate, rivalitatile dintre Biserici, care s-au aflat la originea atitor certuri si lupte in perioada colonials, lasa treptat locul unui nou spirit ecumenic. Marea majoritate a popoarelor indigene, atit in Americi, cit si in Oceania, se declara a fi crestine. In Asia si Africa crestinii ramin totusi minoritari (Barrett, 1982). Exersind o influenta politics, cultural si ideologics fSrS egal prin numSrul si bogStia lor, misionarii crestini continuS sS fie denigrati de catre aparatorii laicitatii euro-americane. Schimbarile pe care le-au adus, altadata bine primite, sint astazi'recuzate.

K. BURRIDGE

. BARRETT D.B., 1982, World Christian Encyclopaedia, Oxford University Press, Oxford. -CLIFFORD J., 1982, Person and Myth, University of California Press, Berkeley - Los Angeles (trad. fr. Maurice Leenhardt: personne et mythe en Nouvelle-Caledonie, Jean-Michel Place, Paris, 1987). - DENG F.M., 1980, Dinka Cosmology, Cornell University Press, Londra, Ithaca. - HANKE L., 1959, Aristotle and the American Indians, Holis & Carter, Londra. -1971, International Work Group for Indigenous Affairs, Declaration of Barbados, document nr. 1. - LAFITAU J.-F, 1724, Moeurs des sauvages americains comparees aux moeurs

des premiers temps, Sangrain l'aine, Paris (reed., 2 vol., La Decouverte, 1983, Paris). -LATOURETTE K.S., 1937-1945, A History of the Expansion of Christianity, 8 vol., Harper & Brothers, New York - Londra. - LESTRINGANT F., 1990, Le huguenot et le sauvage. LAmerique et la controverse coloniale en France au temps des Guerres de religion, Aux Amateurs de Livre, Paris. - NEILL S., 1964, A History of Christian Missions, Penguin Books, Oxford. -SAGARD G.T., 1632, Le grand voyage du pays des Hurons situe en l'Amerique vers la mer douce, les derniers confins de la Nouvelle France dite Canada, Emile Chevalier, Tross, Paris.

EVANS-PRITCHARD Edward Evan

Specialist in populatiile sud-sudaneze din regiunea Nilului Alb (azande, nuer, dinka, shilluk, anuak, luo), teoretician al sistemelor puterii in societatile nestatale, inventator al unui model de analiza comparativa care asociaza teoria grupurilor de unifilatie cu cea a grupurilor teritoriale, Edward Evan Evans-Pritchard detine un loc important in istoria etnologiei africaniste si in cea a antropologiei politice. Opera, personalitatea si cariera sa il recomanda, in plus, drept fondator incontestabil al antropologiei structural britanice.

Nascut in 1902 in Sussex, fiu al unui pastor anglican de origine galeza, Evans--Pritchard studiaza istoria moderna la Oxford, apoi antropologia la London School of Economics, unde isi da doctoratul in 1927. Elev, apoi colaborator al lui C.G. si B.Z. Seligman, intreprinde sub indrumarea lor primele sale misiuni in Sudanul anglo-egiptean, nu inainte de a urma cursurile lui B. Malinowski - in privinta caruia va ramine intotdeauna destul de rezervat - si ale lui A.R. Radcliffe-Brown. Prin acesta din urma il descopera pe E. Durkheim si sociologia franceza, insa Evans-Pritchard va elimina curind din studiile sale proiectul unei antropologii concepute ca stiinta naturala a societatilor. La departamentul de antropologie de la University College din Londra -unde il reintilneste pe A.M. Hocart, fostul sau coleg de la Oxford -, urmeaza cursurile lui G. Elliott Smith si W.J. Perry.

Din 1926 in 1940,'Evans-Pritchard efectueaza numeroase misiuni in Sudan, neintre-rupindu-si lungile sederi pe teren decit prin foarte scurte perioade de studiu la London School of Economics, la Universitatea Fuad I din Cairo - unde ocupa catedra de sociologie (1932-1934) -, apoi la Oxford, unde se va apropia din ce in ce mai mult de Institute of Social Anthropology infiintat de Radcliffe-Brown.

In 1940, guvernul britanic se foloseste de competenta lui Evans-Pritchard pentru a organiza revolta populatiei anuak impotriva italienilor'care ocupau Etiopia, inainte de a-l trimite apoi in Siria la beduinii aleviti. Din 1942 pina in 1944, consilier al adminis-tratiei militare in Cirenaica, Evans-Pritchard studiaza confreria musulmana sanussi: lucrarea asupra acesteia pe care o publica in 1942 demonstreaza si preocupari istorice, inseparabile in ochii autorului de orice antropologie.

Dupa o scurta trecere pe la Cambridge in 1945, E.P. - cum il numesc de acum incolo elevii si colegii sai - ii succeda in anul urmator lui Radcliffe-Brown la catedra de antropologie sociala de la Oxford, pe care o va ocupa pina la pensionare. Moare in 1973, lasind o bibliografie de peste patru sute de titluri.

Publicata in 1973, prima monografie a lui Evans-Pritchard reprezinta o expunere a credintelor si practicilor rituale ale populatiei azande. El incearca mai putin sa defineasca magia in ea insasi, cit sa observe caror aspecte li se opune ea, pentru a interpreta raporturile conventionale pe care le intretin, intr-o cultura data, registrul reprezentarii si cel al unei cunoasteri orientate spre actiune. Aceasta lucrare va provoca in Marea Britanie, in anii '70, o'dezbatere pasionata asupra problemei "rationalitatii" (rationality) credintelor, daca nu stiintifice, cel putin eficiente din punct de vedere practic, ce pot fi regasite in societatile neoccidentale (MacIntyre, Winch, in Wilson, 1970).

In esenta, numele lui E'vans-Pritchard ramine totusi legat de etnologia populatiei nuer, la care ajung in 1930, dupa ce mai multe campanii militare de represiune le distrusesera tara, "nu numai ca strain, ci chiar ca dusman" si carora nu le va cistiga niciodata increderea de care se bucurase la populatia azande; le va consacra acestora trei lucrari si aproximativ o suta de articole.

Prima dintre aceste carti, The Nuer (1940), a devenit o lucrare clasica a antropologiei, datorita analizei facute sistemului segmentar si influentei pe care a exercitat-o asupra studierii sistemelor politice africane. A doua (1951), bogata in materiale privind alca-tuirea grupurilor locale, concepute ca retele de rudenie si de alianta, va fi oarecum neglijata din cauza atentiei aproape iconoclaste pe care Evans-Pritchard o acorda afinitatii, in opozitie cu teoriile dominante ale consangvinitatii. Pina la reexaminarea sa din perspectiva lucrarilor asupra populatiei azande, a treia carte (1956), care se opreste asupra religiei nuerilor, nu va fi decit obiectul unui interes formal: partea de preocupari personale ale autorului pentru religie a fost gasita atunci prea voluminoasa si, in ciuda analizei fine a ritualurilor si sacrificiului, unii au vazut in ea o abandonare a metodei sociologice atit de stralucit expuse in lucrarile precedente.

In anul in care apare The Nuer (1940), Evans-Pritchard publica o analiza a institu-tiilor politice anuak si conduce impreuna cu M. Fortes publicarea lucrarii colective African Political Systems care pune bazele unui proiect comparativ avind ca model lucrarile asupra populatiei nuer.

Dupa ce descrisese in lucrarile sale dubla morfologie sezoniera a grupurilor locale nuer, in strinsa legatura cu mediul lor natural si sistemul de descendente care nu intretin decit un raport indirect, Evans-Pritchard reia intr-o maniera mai abstracts studiul organizarii genealogice si politice. Aceasta pluralitate de perspective care dic-teaza insasi ordinea de expunere a primei lucrari a parut a fi uneori semnul unei evolutii in itinerarul intelectual al autorului (Dumont, 1971; Evens, 1984). Ea ii permite sa puna in evidenta caracterul virtual al grupurilor sociale care, in functie de cir-cumstante, sint definite din perspectiva teritorialitatii sau sint concepute ca unitati genealogice intemeiate pe legaturi de singe. Manifestarea tendintei particulare spre sciziune si fuziune, care remodeleaza in mod constant grupurile, nu le permite decit o realitate'si o semnificatie relative din punct de vedere structural. Intr-un asemenea sistem social, feud-urile'si conflictele se regleaza in functie de aliantele dintre diferitele segmente genealogice si teritoriale implicate, intotdeauna susceptibile de a manipula, in functie de circumstante, propriile niveluri de afiliatie in unitati mai largi. Din aceasta forma de "anarhie ordonata", Evans-Pritchard deduce notiunea de "distanta structural" pe care o considers a fi principiul explicativ al societatilor segmentare. Se remarca astfel interpretari cu un caracter juridic si politic, chiar economic, ce vor fi asociate apoi acestor sisteme: structura nu mai reprezinta o traducere directa a organizarii sociale, ci o realitate mentala.

Sub influenta lui M. Fortes, A. Southall si a lucrarilor celor care, in jurul lui M. Gluckman, vor intemeia scoala de la Manchester, interesul pentru categoria politi-cului se va detasa progresiv de'dimensiunea sociologica sustinuta initial de Evans-Pritchard. Trebuia insa sa apara Marett Lecture in 1950 ("Social Anthropology Past and Present", publicata in 1962) pentru ca ruptura cu Radcliffe-Brown si, mai mult, cu traditia de studiu in mod clar functionalista a societatii, la a carei innoire isi adusese contributia propria sa opera, sa devina publica. Evans-Pritchard provoaca astfel o veritabila revolutie, constind in trecerea "de la functie la semnificatie" (Pocock, 1961), a carei importanta'va fi descoperita in acelasi timp, insa pe cai diferite, de structuralismul francez. Tot din perioada imediat postbelica (Frazer Lecture, 1948) dateaza o alta scriere important a lui Evans-Pritchard, The Divine Kingship of the Shilluk of the Nilotic Sudan, in care, pornind de la un exemplu deja folosit de Frazer pentru a explica notiunea de "regalitate sacra", este revocat caracterul ritual al regicidelor atestate in 'istorie. Acolo unde J.G. Frazer vedea in ritualurile uciderii sacralitatea regalitatii, Evans-Pritchard vede un "asasinat politic travestit in ucidere rituala" (Adler, 1982). Acest reductionism socio-politic a fost putin convingator, insa Evans-Pritchard a avut totusi meritul de a relansa dezbaterea pe aceasta tema si, in mod paradoxal, de a da o noua actualitate operei lui Frazer.

Spre sfirsitul vietii, Evans-Pritchard a reluat etnologia poporului azande (1967, 1971, 1974). El desavirsea astfel punerea in practica a unui proiect comparativ, conceput

cu treizeci de ani in urma si in care lucrarile asupra nuerilor nu reprezentasera decit o etapa. Astfel, el conferea operei sale o noua actualitate care nu s-a dezmintit de atunci; aceasta se justifica atit prin calitatea analizelor sale, cit si prin diversitatea temelor pe care le-a abordat: raporturile dintre antropologie si istorie - una din constantele gindirii sale -, relatiile dintre ritual si dans (1965b), situatia femeilor in societate (1965a), rudenie, schimburi, jocuri de cuvinte, deviatii, carora trebuie sa li se adauge atentia acordata institutiei casatoriei si conceptului de "paternitate", care l-au facut sa fie considerat succesorul lui H. Maine si W. Robertson Smith.

J.C. GALEY

► 1937, Witchcraft, Oracles and Magic among the Azande, Clarendon Press, Oxford (trad. fr. Sorcellerie, oracles et magie chez les Azande, Gallimard, Paris, 1972). 1940a, The Nuer. A Description of the Modes of Livelihood and Political Institutions of a Nilotic People, Clarendon Press, Oxford (trad. fr. Les Nuer. Description des modes de vie et des institutions politiques d'un peuple Nilote, Gallimard, Paris, 1968). 1940b, The Political System of the Anuak of the Anglo-Egyptian Sudan, Londra - Lund, Humphries. 1940c, .Preface", in M. Fortes, E.E. Evans-Pritchard (ed.), African Political Systems, Oxford University Press, Oxford (trad. fr. Systemes politiques africains, PUF, Paris, 1964). 1949, The Sanussi of Cyrenaica, Clarendon Press, Oxford. 1951a, Kinship and Marriage among the Nuer, Clarendon Press, Oxford (trad. fr. Parente et mariage chez les Nuer, Payot, Paris, 1973). 1951b, Social Anthropology, Cohen & West, Londra (trad. fr. Anthropologie sociale, PUF, Paris, 1969). 1956, Nuer Religion, Clarendon Press, Oxford. 1962, Essays in Social Anthropology, Faber, Londra. 1965a, The Position of Women in Primitive Societies and Other Essays in Social Anthropology, Faber, Londra (trad. fr. La femme dans les societes primitives et autres essais d'anthropologie sociale, PUF, Paris, 1971). 1965b, Theories of Primitive Religion, Clarendon Press, Oxford (trad. fr. La religion des primitifs a travers les theories des anthropologues, Payot, Paris, 1965). 1967, The Azande Trickster, Clarendon Press, Oxford. 1971, The Azande: History and Political Institutions, Clarendon Press, Oxford. 1974, Man and Woman among the Azande, Faber, Londra.

. BEATTIE J.H.M., LIENHARDT R.G. (ed.), 1975, Studies in Social Anthropology: Essays in Honour of E.E. Evans-Pritchard, Clarendon Press, Oxford. - BEIDELMAN T.O. (ed.), 1971, The Translation of Culture : Essays to E.E. Evans-Pritchard, Tavistock, Londra. 1974, "Sir Edward Evans-Pritchard (1902-1973): An Appreciation", in Anthropos, 59: 553-567; 1974, A Bibliography of the Writings of E.E. Evans-Pritchard, Tavistock, Londra. - DOUGLAS M., Edward Evans-Pritchard, The Viking Press, New York. - DUMONT L., 1968, .Preface", in Les Nuer, op. cit., Gallimard, Paris. 1971, Introduction a deux theories d'anthropologie sociale: groupes de filiation et alliance de mariage, Mouton, Haga - Paris. - EVENS T.M.S., 1984 Nuer Hierarchy", in J C Galey (ed ) Diff&rences valeurs hiBrarchie Textes offerts o. Loui , s Dumont, Editions de l'EHESS, Pari , s. - POCOCK D.F, , 1961, Social Anthropology, Sheed & Ward, Londra. - WILSON B.R., 1970, Rationality, Basil Blackwell, Oxford.

EVOLUTIONISM

in sensul sau cel mai larg, acest termen desemneaza in antropologie o perspectiva teoretica ce presupune existenta unei ordini imanente a istoriei umanitatii si vizeaza identificarea unor legi in ordinea succesiunii fenomenelor sociale si culturale : singulari-tatile culturale nu sint asadar luate in seama decit in masura in care se dovedesc a fi revelatoare pentru fluctuatiile istorice. In acest context, evolutionismul se opune atit altor tipuri de abordari istorice, ca de exemplu difuziunea, cit si modelelor de analiza centrate pe forma sau aglomerarea faptelor socio-culturale in sincronie.

Intr-un sens mai restrins si mai uzual, in Franta, expresia denota un ansamblu de teorii elaborate in cursul celei de-a doua jumatati a secolului al XIX-lea, pentru a explica traiectoria istorica unica a umanitatii, obiectivul fiind acela de a izola stadiile succesive parcurse si legile lor de inlantuire. Astfel definit, evolutionismul este de obicei diferentiat de celelalte variante ale istoricismului sociologic sau cultural, cum ar fi "istoria rationala" a filosofilor iluministi sau neo-evolutionismul multilinear al lui J. Steward si al discipolilor sai. Desi premisele lui sint respinse astazi, evolutionismul

antropologic al secolului al XIX-lea constituie un moment decisiv in istoria disciplinei: atunci au luat forma institutiile sale de cunoastere, vocabularul sau tehnic (mai ales cel al studiilor despre inrudire)'atunci a fost creat, iar numeroase problematici ce continua inca sa fie dezbatute isi gasesc originea in acel moment.

Ideea, impartasita'de multi specialisti, dupa care evolutionismul antropologic ar deriva din evolutionismul darwinist, intimpina numeroase rezerve. In ciuda unor impru-muturi conceptual, cele doua tipuri de evolutionism sint foarte diferite, iar raporturile dintre ele - mai complexe decit se crede in general. Pe linga faptul ca evolutionismul antropologic este mult mai apropiat de un Lamarck al ereditatii caracterelor dobindite decit de un Darwin al variantei pozitive, evolutionismul biologic a preluat de la istoricii societatii tot atita, daca nu mai mult decit au luat acestia de la naturalisti. Evolu-tionismul biologic este devansat de transformismul sociologic sub doua aspecte: pe de o parte, elaborind ideea de societate sau civilizatie ca un tot sistematic variabil in timp, in interiorul caruia fiecare element (sau individ) indeplineste o functie specifica (A. Smith, 1776 ; Condillac, 1776), aceasta cu mult inainte ca Lamarck (1803) sa dezvolte prin analogie notiunea de organism susceptibil de a se schimba in decursul timpului; pe de alta parte, in timp ce naturalistii de pina la Darwin nu pot invoca pentru explicarea istoriei vii decit un vag elan creator finalizat, istoricii secolului al XVIII-lea propuneau deja o explicatie curenta a mecanismului cauzal gratie caruia evolueaza societatea: contradictia dintre nevoile innascute (sau "pasiuni", in limbajul epocii) si resursele limitate (Duchet, 1971), dezechilibru care determina aparitia inventiilor' tehnice, a surselor de productivitate crescuta si de expansiune demografica, generind in acelasi timp conflicte si declansind in mod'automat reasezari sociale, consensuale, pentru a evita dezordinea civila (Ferguson, 1767; Helvetius, 1772). In cursul primelor decenii ale secolului al XIX-lea, aceasta schema de transformare aluneca spre o interpretare vitalista si belicista a societatii: notiunea de "consens" este inlocuita treptat de cea de "lupta pentru supravietuire si pentru controlul resurselor". Ideea de struggle for survival era astfel banala in antropologie de mai multe decenii in momentul cind Darwin se foloseste de ea pentru a explica evolutia speciilor. In schimb, evolutionismul darwinist se diferentiaza de istorismul sociologic intr-un aspect esential, deoarece, admitind interventia hazardului in istoria naturii, acesta ajunge sa nlature din stiintele lumii'vii finalismul, care degradeaza modelele sociologice. Cit despre antropologii evolutionisti, acestia paca-tuiesc aproape inevitabil prin teleologism, deoarece, fie implicit, fie'explicit, isi iau drept punct de referinta traiectoria unei societati date, in cazul de fata propria societate.

Evolutionismul antropologic isi extrage de fapt esentialul inspiratiei sale din gin-direa filosofilor secolului al XVIII-lea; preia de la acestia mai ales postulatul central al unei istorii universale care imbratiseaza intr-o singura miscare, orientata si ireversi-bila, ansamblul omenirii. Salbaticii sint astfel convertiti in primitivi, in timp ce culturile lor devin incarnarile sau figurarile trecutului societ'atilor "civilizate" (W. Robertson, 1777). Sarcina stiintei va consta deci in elucidarea trecerii de la o stare la alta, prin intermediul unei metode asociind comparatismul - se combina asemanarile, apoi se definesc secventele in functie de o axa orientata dinspre "simplu" inspre "complex" - si introspectia antropologica, fiind admisa uniformitatea psihismului uman (D. Stewart, 1793 ; de Gerando, 1800 ; Spencer, 1862 ; Tylor, 1871). Intreprinderea este ghidata de un spirit militant si utopist, antropologia stabilindu-si ca obiectiv sa defineasca adecvarea ideala intre societate si individ (in secolul al XVIII-lea) sau intre societate si civilizatie (in secolul al XIX-lea).'Cu exceptia citorva detalii, schemele evolutiei umani'tatii sint'in rest aproape identice de la un secol la altul: se trece astfel de la'stadiul de salbaticie, caracterizat prin economii de vinatoare si cules sau pastorale, la cel de barbarie, marcat de interventia agriculturii, apoi la comert si industrie, apanajul civilizatiei, fiecare etapa fiind asociata unei anumite forme de organizare familiala si sociala: familia nucleara, apoi patriarhatul (in secolul al XVIII-lea), hoarda, apoi matriarhatul (in secolul al XIX-lea), "sefiile" tribale, regalitatea primitiva etc. Operele cele mai repre-zentative pentru acest demers sint in secolul al XIX-lea cele ale lui E.B. Tylor (1871) si

L.H. Morgan (1871, 1877). Daca se pun de acord in privinta definirii principalelor etape parcurse de omenire, cei doi savanti se diferentiaza totusi prin rolul pe care-l atribuie tehnicii: pentru Tylor, aceasta este doar reflectarea dezvoltarii mentale a umanitatii, in timp ce pentru Morgan progresul inteligentei tehnice este cel care explica evolutia culturala in ansamblul ei si care determina in particular configuratiile sociologice proprii fiecarui stadiu. De altfel, lucrarile lor ilustreaza clivajul dintre paralelistii conservatori, cum ar fi Morgan, F. MacLennan (1865) sau J.G. Frazer (1890), pentru care fiecare societate trece printr-o succesiune imuabila de etape bine definite, si evolutionistii difuzionisti, de exemplu Tylor si antropogeografii germani (Bastian, 1860, 1868 ; Ratzel, 1894, 1899), dispusi sa acorde un spatiu suficient de mare imprumutului de elemente culturale; interesul pe care acesti savanti il acorda variabilitatii asociatiilor dintre elemente conduce la o disociere progresiva a notiunilor de "cultura" si "civilizatie" si face ca antropologia sa stearga acest ultim termen 'din vocabularul sau tehnic, o data cu inceputul secolului al XX-lea.

Evolutionismul antropologic al secolului al XIX-lea se deosebeste de filosofiile isto-riste ale epocii Luminilor, prin ponderea pe care o da factorilor biologici si prin prelun-girea considerabile a axei temporale pe care si-o atribuie, mergind pina la descoperirile in materie de geologie si paleontologie (Boucher de Perthes, 1838). Primitivii se inde-parteaza deci in timp, iar prapastia care ii separa de lumea civilizata nu mai poate fi pusa pe seama accidentelor istoriei locale contingente sau a unui simplu determinism climateric; daca intreaga omenire este supusa aceleiasi miscari istorice, cu atit mai mult trebuie explicat de ce unele societati au progresat, in timp ce altele par a fi intr-o primitivitate iremediabila. In acest context se dezvolta ideea de rasa, de diferenta (adica inegalitate) biologica, notiune facuta sa ilustreze stagnarea culturala a populatiilor neoccidentale, la fel cum altadata teoria climatelor si recursul la istoria locala faceau posibila justificarea diferentelor dintre societatile aflate in acelasi stadiu cultural. Astfel, natura umana insasi se istoricizeaza, si nu numai societatea, cum se intimpla in secolul al XVIII-lea. Rasismul stiintific nu mai darima postulatul primitivist si credinta in unitatea psihismului uman, deoarece stadiile mentale anterioare ramin'accesibile lumii civilizate. Bineinteles, salbaticii sint de acum incolo incapabili sa gindeasca precum occidentalii evoluati, rationalitatea fiind un produs al dezvoltarii si nu o facul-tate naturala, precum ratiunea; principiul introspectiei analogice ramine totusi valabil, atita timp cit se aplica domeniilor percepute ca reminiscente ale primitivitatii, adica psihologiei infantile, visului si patologiei mentale. Cit despre istorie, in sensul de progres, aceasta nu mai este o problems de decizie colectiva consensuala, de inaintare constienta ghidata de luminile intelegerii; ea s-a transformat intre timp intr-un proces ce se desfasoara fara ca oamenii sa aiba constiinta lui si, dintr-un fenomen ce se explica prin recurgerea la o natura imuabila confruntat'a cu medii socio-geografice variabile, a devenit ea insasi principiu explicativ si dat fundamental.

A.C. TAYLOR

. BRYSON G., 1945, Man and Society: the Scottish Enquiry of the Eighteenth Century, Princeton University Press, Princeton. - BURROW J.W., 1966, Evolution and Society: a Study in Victorian Social Theory, Cambridge University Press, Cambridge. - DUCHET M., 1971, Anthropologie et Histoire au siecle des Lumieres, Maspero, Paris. - MORGAN H.L., Systems of Consanguinity and Affinity of the Human Family, Smithsonian Institution, Washington DC; 1877, Ancient Society or Researches in the Lines of Human Progress from Savagery through Barbarism to Civilization, Holt, New York (trad. fr. La societe archaique, Anthropos, Paris, 1971). - STOCKING J.W. Jr., 1982, Race, Culture and Evolution. Essays in the History of Anthropology, University of Chicago Press, Chicago. - TYLOR E.B., 1871, Primitive Culture: Researches into the Development of Mythology, Philosophy, Religion, Language, Art and Custom, 2 vol., H. Murray, Londra (trad. fr. La civilisation primitive, 2 vol., Reinwald, 1876-1878, Paris).

► Originile antropologiei 4 - Fondatorii 1860-1880

EXOGAMIE -¥ Alianta. Clan. Genealogie. Rudenie 1 - Domeniul clasic al rudeniei