Istoria evreilor in Romania

Salt la: Navigare, cautare

Sinagoga din Timisoara, Cetate

Sinagoga din Brasov

Minoritatea (etnia) evreiasca pe teritoriul actual al Romaniei are o istorie ce se intinde pe aproximativ doua milenii^[1], dar a devenit semnificativa din punct de vedere numeric si al ponderii economice si culturale mai ales incepand cu secolul al XIX-lea. Potrivit recensamantului oficial din 1930, totalul evreilor din Romania era de - 756 930^[2]).

Aceasta minoritate a incetat - practic - sa mai existe pe la sfarsitul sec. XX. In 2002 au fost numarati in Romania 6.179 evrei.

Inceputurile prezentei evreiesti

Inceputurile prezentei evreiesti au fost plasate de istoriografia mai veche, inainte de cucerirea Daciei de catre Traian, insa aceasta opinie a fost revizuita de cercetarile actuale, deoarece nu este confirmata de marturii arheologice Existenta evreilor in Dacia inainte de cucerirea romana nu este sustinuta de istoriografia actuala. Chemarea evreilor de catre Decebal dupa distrugerea celui de-al doilea Templu s-a dovedit a fi o legenda. Au fost dezmintite si teoriile unor istorici ai secolului XIX cu privire la etimologia evreiasca a numelor localitatilor Talmaciu, Beclean si Aiud sau la contributiile evreiesti la dezvoltarea mineritului pe teritoriul Transilvaniei^[3]. Probabil, primii evrei au ajuns in Dacia odata cu instalarea puterii romane. Pe la inceputul erei noi majoritatea poporului evreu locuia in afara Israelului antic, (dintre care, cam 6-7 milioane pe teritoriul actualei Italii). Rascoalele evreiesti anti-romane, incepute prin anii 60 d.Ch. (Razboiul iudeilor) si terminate cu rascoala lui Bar-Kohba (132-135 d.Ch.) care s-au incheiat prin victoria armatei romane asupra evreilor au avut urmari tragice pentru invinsi (vae victis): incendierea Ierusalimului si a celui de al II-lea Templu, masacre, robie si exil pe tot teritoriul controlat de romani. Ponderea colonistilor evrei pe teritoriul Daciei ramane si in acest caz, discutabila. Studiul demografic al lui Solin din 1983 nu pomeneste nici un izvor arheologic cu privire la prezenta unor astfel de populatii pe teritoriul Daciei romane, dar exista unele marturii, mai ales monede, care o confirma^[4].

Perioada medievala

Templul Coral din Bucuresti

Cand Roman I a intemeiat orasul Roman au fost si evrei printre primii locuitori. Roman I i-a eliberat pe evrei de serviciul militar in schimbul unui impozit. In sec. XIV, in Principatele Romane au venit evrei din Europa Centrala (evrei askenazi), iar in timpul dominatiei otomane, s-au stabilit aici in special evrei de origine spaniola, sefarzi. Jewish Enciclopedia aminteste ca la curtea lui Stefan cel Mare a fost logofat un evreu, Ithak fiul lui Beniamin Sor. Printre medicii lui Stefan cel Mare era si un medic evreu.^[5] La Bucuresti, in jurul anilor 1550, este pomenit un grup de evrei condus de David Ibn Usa, probabil liderul religios al comunitatii si mai sunt pomeniti Isac Rufus si Habib Amato, care aveau pravalii in Bucuresti, cei doi fiind pradati de o sluga, Iuda Gerson, care a murit, aparent prin spanzurare; la cercetarea imprejurarilor mortii sale au mai participat alti patru evrei.^[6] David Ibn Usa se afla in legatura cu rabinul Salonicului, puternicul centru al sefarzilor din Balcani.

In urma pogromurilor din Ucraina din secolul al 16-lea a venit in Romania un val de evrei askenazi vorbitori de idis. In anul 1694, la Bucuresti, sub Brancoveanu, evreii au platit ca breasla 100 ugh^[7]. Pe data de 28 ianuarie 1739 Constantin Mavrocordat l-a numit pe Marco al lui Lazar sa fie staroste de jidovi la Barlad.^[7] In anul 1740 erau comunitati evreiesti in orasele Roman, Bacau si Galati. La Iasi, la data de 24 septembrie 1741, capitanii breslei semneaza un act in numele breslei.^[7]

Din a doua jumatate a sec. XVIII si mai ales in prima parte a sec. XIX, datorita inaspririi situatiei evreilor din Galitia, un nou val de evrei se refugiaza in Moldova si Transilvania, unde autoritatile erau mai tolerante. Cresterea numarului lor a dus insa, la asa-zisa problema evreiasca.

Situatia evreilor din Principatele Romane si apoi in Regatul Romaniei in sec. XIX^[8]

Calea spre emanciparea evreilor din Moldova si Valahia a fost lunga si plina de obstacole. Incurajati de promisiunile pasoptistilor, care au importat idealuri liberale vest-europene, de solutionare umanista a problemei minoritatilor si a emanciparii evreiesti - emanciparea israelitilor si drepturi egale pentru toti locuitorii in Tara Romaneasca si respectiv, emanciparea treptata a israelitilor in Moldova - promisiuni care urmau sa le deschida portile spre prosperitate economica si sociala, spre modernizare si libertate - evreii au sprijinit cu entuziasm revolutia din 1848 si gruparile politice care au dus la unirea principatelor. Barbu Iscovescu, Solomon Halfon, Davicion Bally, Hillel Manoah si multi alti evrei au participat la revolutia pasoptista din Tara Romaneasca. Pictorul revolutionar Constantin Daniel Rosenthal a platit cu viata participarea la revolutie fiind prins de catre autoritatile austro-ungare, dus la Budapesta si torturat pana la moarte.

La 9 (21) iunie 1848, Proclamatia de la Islaz a revolutionarilor pasoptisti din Tara Romaneasca proclama emanciparea israelitilor si drepturi politice pentru compatriotii de alta credinta (art. 21)^[9].

In anii urmatori Unirii, Alexandru Ioan Cuza a facut primii pasi spre emancipare. Au fost cooptati evrei in posturi publice iar legea comunala din 1864 le asigura dreptul de a participa - in anumite conditii - la alegerile municipale. Codul Civil din acelas an (art. 7) stipula naturalizarea evreilor dupa zece ani de rezidenta in tara.

Dupa 25 de ani de la revolutie pasoptistii liberali, (Ion C. Bratianu, Mihail Kogalniceanu, Ion Ghica) si-au schimbat radical idealurile si au uitat promisiunile fata de evrei. Dupa inlocuirea lui A. I. Cuza, articolul 7 din Codul Civil a fost reformulat in sensul ca cetatenia va fi acordata numai locuitorilor crestini. Agitand teoria pericolului demografic conducatorii partidului liberal au pornit la o serie de actiuni anti-evreiesti, precum interdictii de a locui in mediul rural, expulzari, restrictii de ordin economic, etc., care au fost agravate de abuzurile administratiei locale insarcinate cu aplicarea acestor directive.

Nicolae Grigorescu, Evreul cu gasca (ca. 1880)

Spre deosebire de actiunile anti-evreiesti ale liberalilor, conservatorii au abordat o politica mai atenuata. Guvernul lui Lascar Catargiu (intre 1872 - 1896, cu intreruperi), sprijinit de personalitati cu vederi conservatoare ( P.P. Carp, Titu Maiorescu, Take Ionescu, etc.) a cautat o solutie mai echitabila a problemei evreiesti.

Ca urmare a Razboiului de Independenta (1877-1878), la Congresul de Pace de la Berlin, Marile Puteri au fost de acord sa-i recunoasca Romaniei noile granite si independenta cu conditia corectarii amendamentului la articolul 7 al Constitutiei, in sensul asigurarii de drepturi civile tuturor locuitorilor tarii, independent de apartenenta etnica sau religioasa. Aceste presiuni au provocat reactii nefavorabile in cercurile politice romanesti. Opozitia la modificarea Constitutiei a dus la alegeri si schimbari de guverne si interventii diplomatice in capitalele europene, in incercarea de a folosi disensiunile dintre Marea Britanie, Franta, Germania si Rusia. Rezultatul final a fost o reformulare ambigua a articolului 7 care sa dea posibilitatea acordarii individuale a cetateniei unor evrei cu rezidenti minimum zece ani pe teritoriul Romaniei - cu exceptia incetatenirii in bloc a 883 de participanti la Razboiul de Independenta. Aceasta corectare a Constitutiei a facilitat semnarea - cu o intarziere de un an - a tratatului care recunostea independenta si granitele Romaniei, dar a facut incetatenirea evreilor impracticabila - intre 1878-1913 numarul celor incetateniti nu a depasit 52 924 evrei.

Ulterior, in octombrie 1942 maresalul Ion Antonescu va critica vehement, intr-o scrisoare catre C.I.C. Bratianu, atat acceptarea acestei formulari, cat si a semnarii tratatului de pace din 1919: care au fost impuse de jidani care, impreuna cu englezii si americanii, au dictat pacea, () iar Ion C. Bratianu a fost nevoit sa primeasca (in 1878) conditia injositoare a acordarii de drepturi cetatenesti evreilor, () datorita careia s-a jidovit tara si s-a compromis economia romaneasca si puritatea rasei noastre (Bratianu) a provocat decaderea morala a Romaniei prin capitularea in fata evreilor si a francmasonilor, care si-a capatat expresia prin instaurarea sistemului democrat-liberal, ce a acordat drepturi tuturor.'^[10]

Sionismul in Romania

In zilele 30 si 31 decembrie 1881 s-a desfasurat la Focsani primul congres sionist al asociatiilor Iubitorilor Sionului (Hibat Tion sau Hovevei Tion) din Romania.

Teatrul evreiesc de stat din Bucuresti

Scopul acestora era sionismul practic - recolonizarea cu evrei a Tarii Israel, cunoscuta si ca Palestina sau Tara Sfanta si aflata atunci sub stapanire turceasca. La congres au participat 56 de delegati care au reprezentat 33 de organizatii sioniste locale, reprezentand aproximativ 70 000 de membri.

Presedintele congresului a fost Samuel Pineles din Galati si secretarul congresului a fost David Rintzler. La congresul din Focsani a fost intonat pentru prima oara Hatikva - astazi, imnul national al Statului Israel, a carui muzica se bazeaza pe o melodie populara romaneasca.

Primul val de emigranti sionisti spre Tara Israel a iesit din Romania in anul 1882, condusi de Mose David Iancovici. Acesti emigranti au fondat coloniile Rosh Pina si Zikhron Ya'aqov.

Evreii in Romania interbelica. Emanciparea politica

Considerandu-se parte integranta a poporului Regatului Romaniei si solidara cu restul locuitorilor tarii, minoritatea evreiasca a participat masiv, in cadrul armatei romane, la Primul Razboi Mondial. Soldatii si ofiteri evrei, pana la gradul de colonel (Mauriciu Brociner), s-au luptat cu eroism, au cazut, au fost raniti, au fost decorati, au fost citati in ordine de zi, etc.

La sfarsitul razboiului, primul tratat de pace al Antantei fost incheiat cu Germania, la Versailles (28 iunie 1919), urmat de tratatul cu Austria, la Saint- Germain en Laye (10 septembrie), pe care Romania (reprezentata de Alexandru Vaida-Voevod, ministru fara portofoliu si Nicolae Misu, ambasadorul Romaniei la Londra) nu l-a semnat, din cauza ca i se impuneau iarasi clauze referitoare la minoritati, care au determinat demisiile succesive ale guvernelor conduse de Ion I. C. Bratianu si de generalul Artur Vaitoianu. ^[11][12]. In cele din urma, la 9 decembrie1919, guvernul roman, condus de generalul Constantin Coanda) a semnat cu Puterile aliate si asociate Tratatul asupra minoritatilor. Prevederile acestui tratat au fost ulterior legiferate prin Constitutia din 29 martie 1923 si legea din 25 februarie 1924, prin care dobandeau cetatenia romana, cu drepturi depline, toti locuitorii fosti cetateni ai Imperiului Austro Ungar sau Rus care aveau domiciliu administrativ in Transilvania, Banat, Crisana si Maramures la 1 decembrie 1918, in Bucovina la 28 noiembrie 1918 si in Basarabia la 9 aprilie 1918^[13].

Date demografice

In Moldova:

In Tara Romaneasca:

De asemenea, intre 1881-1914, aproximativ 75.000 de evrei au emigrat din Romania, destinatia principala fiind Statele Unite.^[14]

Populatia evreiasca din Romania la recensamantul din 1930

Potrivit recensamantului oficial din 1930, totalul evreilor din Romania era de - 756 930^[15].

In urma amputarilor teritoriale a Romaniei din vara anului 1940, populatia evreiasca s-a impartit in felul urmator:

- in Romania restanta - 312 972;

- in U.R.S.S. (Basarabia si nordul Bucovinei) - 275 419;

- in Ungaria (Transilvania de NV) - 138 917;

- in Bulgaria (Cadrilater) - 807;

- total - 728 115.

Surse diferite prezinta date diferite despre bilantul demografic al evreilor din Romania intre anii 1940-1944. Statisticienii acorda marje de aproximatie destul de largi chiar si unui recensamant facut dupa metodele performante actuale. Cu atat mai problematic devine acest bilant pe vremuri de razboi, cu refugieri, transmutari si deportari de populatii, ocultari de identitate si interese clare, atat ale populatiei impilate, cat si a organelor represive de a mistifica numerele reale.

Un bilant demografic care se bazeaza pe surse diferite si serioase este urmatorul^[16]:

A. In 1940 se notau in Romania Mare circa 800 000 de evrei, din care:

1. Evrei-romani ramasi in viata in 1945: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 410 000

2. Evrei-romani masacrati in Transilvania de Nord (cedata Ungariei - guvernul Szlasi). . 135 000

3. Evrei-romani disparuti, ucisi sau transmutati inainte de intrarea trupelor romane . . . . .100 000

4. Evrei-romani masacrati sub guvernul Antonescu (800 000 minus 645 000) . . . . . . . . .155 000

B. Evrei-ucrainieni din Transnistria aflata sub ocupatia Armatei Romane: . . . . . . . . . 135 000

Dintre care

1. Ramasi in viata: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 20 000

2. Mascrati sub guvernul Antonescu: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 115 000

C. Numarul total al evreilor ucisi sub guvernul Antonescu: . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 270 000

Dupa Al doilea Razboi Mondial exodul evreilor catre Israel (dar intr-o masura mai redusa si catre Occident) a dus disparitia aproape totala a acestora. De exemplu, in 1945 traiau 410.000 evrei, in 1961 225.000 evrei, in 1968 100.000 evrei. Astazi, numarul lor nu depseste 10.000 persoane.

Solutia finala a problemei evreiesti din Romania in secolul al XX-lea

Antisemitismul activ: Legile privind minoritatea evreiasca ale lui Octavian Goga si Ion Gigurtu

De-a lungul anilor de conlocuire, atat poporul roman cat si Biserica Ortodoxa Romana au manifestat fata de evrei - conform sintagmei lui Serban Papacostea - o toleranta ostila. De mentionat ca actele pogromiste - atatate de lozincile vinei de deicid si de o mare varietate de acuzatii -nu erau initiate sau sprijinite de conducerea Bisericii Ortodoxe Romane

Antisemitismul romanesc interbelic - desi inspirat din ideologia antisemita europeana, mai ales din Germania, Austria, Franta si Rusia si ajunsa la apogeu in regimurile de tip national-socialist si fascist - a fost de o factura socio-economica, cu radacinele adanc infipte in straturile sociale medii si superioare, politice, academice, economice si culturale ale populatiei majoritare romane, dar fara priza marcata in cadrul marei mase a poporului. Acuztia de deicid era un pretext, un instrument de manipulare a maselor, dar nu o cauza. Multi intelectuali romani notorii au ales postura de teoreticieni ai antisemitismului sau au facut propaganda antisemita. Ura, fascismul, xenofobia, calomnia, mistificarea, rastalmacirea si neghiobia si-au dat mana pentru reusita acestei misiuni. In iunie 1934 a aparut romanul lui Mihail Sebastian, De doua mii de ani, cu o prefata de Nae Ionescu. Conceputa ca o antiteza la tematica romanului, aceasta prefata justifica antisemitismul prin perspective teologice, concluzand ca: evreii nu au nici o putinta de salvare intrucat sunt evrei. Dupa ce i-au demonizat, protipendada romana a inceput sa creada in potentialul demonic al evreilor, in capacitatile lor intelectuale, comerciale, etc cu care bietul roman nu s-ar fi putut masura'. Aceste capacitati deosebite, demonice atribuite evreilor, aceasta concurenta neloiala - de care erau convinsi ca exista - erau considerate ca subversive, ca fiind indreptate impotriva poporului majoritar si prin urmare, paturile conducatoare cereau contracararea lor prin toate mijloacele. Antisemitismul activ roman a avut ca principala tinta eliminarea acestul pericol prin blocarea accesului evreilor la posibilitatile de studiu, de creere si de exprimare, excluderea din institutiile de stiinta si cercetare, din institutii de cultura - teatre, interzicerea intelectualilor de a-si exercita profesia, ingradirea oricarei posibilitati de dezvoltare economica, jaful legalizat (romanizarea) sau nu, mergand pana la violenta fizica - teroare, deportare si exterminare.

Sub pretextul ca intre anii 1918 si 1924 s-ar fi infiltrat in Romania evrei din fostele imperii austro ungar si rus, guvernul prezidat de Octavian Goga^[a] a publicat la 21 ianuarie 1938 Decretul nr. 169 de revizuire a cetateniei, prin care toti evreii cetateni romani vor trebui sa-si redovedeasca cu acte dreptul la cetatenie, conform legii din 25 februarie 1924, in termen de 20 de zile de la afisarea listelor pe comune si orase. Ca urmare a acestui decret a fost revizuita situatia a 617 396 de evrei, dintre care 392 172 (63,50%) au pastrat cetatenia romana, iar 225 222 (36,50%) au pierdut-o. Acestia din urma au primit certificate de identitate valabile pe un an, cu posibilitatea de prelungire. Ei erau considerati straini fara pasaport si supusi regimului juridic ca atare.

Pe un fundal de dezbinare politica^[b], speriat de capitularea in fata ofensivei germane a Belgiei si mai ales, a Frantei, principalul sprijin al Romaniei fata de expansionismul Axei^[17] si simtindu-se vinovat de retagerea haotica din Basarabia regele Carol II a decis sa cumpere cu moneda evreiasca simpatia si sprijinul lui Hitler la viitoarele tratative cu Budapesta si Sofia ale caror pretentii teritoriale erau sustinute de Berlin. El semneaza la 8 august 1940, la propunerea primului ministru Ion Gigurtu^[c], Decretul lege privitor la starea juridica a locuitorilor evrei din Romania care stabileste:

- distinctia politica si juridica intre romanii de sange si cetatenii romani;

- defineste ca evrei pe toti cei de religie mozaica, inclusiv cei nascuti din casatoriile mixte (evrei-crestini) si 'evrei atei';

- datoria militara se inlocuieste cu obligatie fiscala sau prestare de munca;

- evreilor li se interzice sa dobandeasca proprietati rurale;

- li se interzice sa poarte nume romanesti;

- in 3-6 luni toti salariatii evrei vor fi inlaturati;

- se va opera segregarea in invatamantul de toate gradele;

- incalcarea acestor dispozitii se va pedepsi cu inchisoare corectionala de la 1 la 12 ani.

Un al doilea decret, din aceeasi data, interzice casatoriile intre romani si evreii de sange sub sanctiunea de inchisoare corectionala de la 2 la 5 ani^[18]. Aceste legi copiau Legile de la Nrnberg^[19][20].

Retragerea din Basarabia si nordul Bucovinei

Cedarea fara lupta - dictata de interese germane, ca urmare a Acordului Ribbentrop-Molotov - a Basarabiei si nordului Bucovinei a constituit o tragedie nationala romana. Ea a subrezit regimul lui Carol al II-lea si a accelerat nazificarea Romaniei^[21]. A devenit popular sloganul conform caruia evreii - traditionalul tap ispasitor pentru toate tarele - ar fi fost responsabili si pentru aceasta pierdere de teritorii.

Istoria amputarilor teritoriale si a retagerii incepe sa se scrie pe baza unor cercetari stiintifice obiective, abia in ultimii ani^{[22][23][24][25][26][27]}. Sub o cenzura practicata, intr-o forma sau alta, pana in 1989, stradaniile autorilor de a gasi un vinovat, prezentarea rectificata a adevarului din documentele vremii, inclusiv cele ale armatei, au dus la o literatura istorica si memorialistica ampla dar, de o obiectivitate precara. Din surse sovietice au picurat documente putine si tendentioase, posibil - falsificate, in functie de necesitatile politice ale vremii. Pactul Ribbentrop-Molotov era multa vreme un subiect tabu pe care Romania era printre putinele tari din blocul sovietic care si-a permis sa-l pomeneasca tangential. Studiile pe aceasta tema care au fost publicate in strainatate^[28][29][30] sufera si ele, de tarele mentionate: victimizare, tendentiozitate, cautare de vinovati, reticenta, refuzul de a accepta o realitate incomoda, dureroasa a trecutului atat la autorii romani cat si la cei evrei, bine inteles, de pe pozitii opuse.

Pentru ca sa nu creieze panica in randul oamenilor guvernul roman a ordonat evacuarea Basarabiei la 28 iunie 1940, ora 9,00. Ultimul tren a parasit Cernautii in aceiasi zi, la 14,00, ora la care, conform ultimatumului sovietic, Armata Rosie urma sa treaca granita (in realitate, a facut-o mult mai devreme, infiltrand unitati paramilitare cu menirea sa pregateasca terenul si sa contracareze o eventuala incercare de rezistenta). Romania detinea pe teritoriul ce trebuia cedat mari unitati militare, cu un efectiv de 1 200 000 de soldati si ofiteri, in afara de civilii care refuzau sa ramana sub regim comunist, administratia, politia, jandarmeria, etc., inclusiv familiile personalului lor. Era o imposibilitate ca o astfel de masa de oameni sa poata trece Prutul in mod organizat, in cinci ore. Rezultatul acestei hotarari a fost dezorganizarea, retagerea haotica insotita de lupte pentru fiecare caruta sau alt mijloc de transport, abandonarea de utilaj militar si civil, de documente, de armament, etc. Soldati romani-basarabeni au dezertat in masa de teama ca retragerea lor va duce, pe deoparte, la ruperea definitiva de familie, de glia strabuna, iar pe de alta, la posibila pereclitare a familiei ramasa sub guvernarea sovietica. Ca urmare a dezertarilor, diviziile 12, 15, 21, 26 si 27 au pierdut mai mult de jumatate din efectiv. Ofensiva rapida a armatei sovietice a devansat trupele romanesti in retragere. Ea a plasat puncte de control pentru a dezarma, a ameninta cu moartea si a umili pe militarii romani^[31]. Multi ofiteri si soldati au fost luati prizonieri. Stiid ca atitudinea armatei sovietice fata de ofiterii prizonieri era mult mai dura decat fata de soldati au fost ofiteri care s-au debarasat de revolver si de galoane. Ulterior, pentru a evita Curtea Martiala ei s-au dezvinovattit afirmand ca evreii i-au dezarmat si le-au smuls epoletii.

Minoritatea evreiasca din Basarabia (275 419 evrei, respectiv, 7,27% din populatie)^[d] s-a vazut prinsa intre ciocanul comunist sovietic si nicovala antisemitismului activ a Bucurestiului. Evreii s-au simtit tradati, inselati, exploatati, expropiati de drepturi si de averi, de un stat care avea datoria sa-si ocroteasca cetatenii. Dupa instaurarea dictaturii regale , cu legislatia guvernului Goga - Cuza si introducerea legilor rasiale din 1940, statul roman s-a dezis de toate obligatiile internationale asumate in privinta egalitatii in drepturi a minoritatilor, consemnate si semnate solemn in tratatele de pace si consfintite in Constitutie. Statul roman nu le-a mai lasat evreilor nici o optie, nici macar aceea de a se dovedi buni cetateni: Populatia civila va putea fi evacuata la ordin, dar populatia minoritara nesimpatizanta ramane pe loc^[32].

Aplicarea directivelor discriminatorii la periferia tarii s-a efectuat inegal, in functie de administratorii locali, unii, din ei dand dovada de omenie, altii considerandu-le ocazii de rotunjire a propriilor venituri, altii, cu o cruzime antisemita dezlantuita, instituind legea bunului plac. In imprejurarile retragerii, in unele locuri au fost unele cazuri de rafuieli ale unor evrei cu astfel de despoti locali. Este greu de apreciat frecventa, sau chiar existenta unor astfel de incidente dintr-o documentatie in care evreii foloseau ca pretext al retragerii. Sintagme de genul: evreii din Bucovina, evreii din Chisinau, populatia evreiasca din Balti, evreii si comunistii din Romanesti (Partidul Comunist din Basarabia cuprindea in total 375 de membri iar Comsomolul, 511) sfidau orice obiectivitate si ratiune, dar erau suficiente pentru a crea o psihoza antisemita razbunatoare in cadrul populatiei, care a dus la un val de violente indreptate impotriva cetatenilor evrei, atat in teritoriile cedate cat si in restul tarii. Grupuri de militari romani, soldati si ofiteri s-au dedat la violente, jafuri si crime, in general condamnate de Marele Stat Major care in unele cazuri n-a ezitat sa-i pedepseasca pe vinovati^[e]. Este de mentionat perioada de teroare din trenuri, cu deosebire in Moldova, cand soldati si civili atacau si aruncau din mersul trenului cetateni si soldati cu aspect evreiesc, din gresala chiar unii romani etnici. Amploarea acestor violente a determinat Marele Stat Major sa actioneze patrule si razii prin trenuri si gari care au dus pe la mijlocul lunii iulie 1940 la sistarea acestor acte^[33].

Dupa intrarea Romaniei in razboi, Marele Stat Major a incetat sa mai acorde - ba chiar a pedepsit cu asprime - orisice asistenta acordata cetatenilor romani de etnie evreiasca executand - cu mici exceptii - ordinele criminale ale lui Ion Antonescu (vezi mai jos).

Regimul lui Antonescu si curatirea terenului

Antisemitismul activ, importat si propagat de Miscarea Legionara, legiferat prin legile lui Octavian Goga si Ion Gigurtu si amplificat de propaganda prilejuita de cedarile de teritorii a fost aplicat minoritatii evreiesti - ca misiune principala de stat - de regimul antonescian. El s-a exprimat prin masacre, atrocitati si jafuri fata de cetatenii romani de etnie evreiasca: Pogromul de la Dorohoi, Pogromul de la Bucuresti, Pogromul de la Iasi, Trenurile mortii, Deportarile in Transnistria (au fost deportati in Transnistria 195 000 de cetateni romani de etnie evreiasca dintre care, la 15 noiembrie 1943 au ramas in viata 49 927) etc. si mai ales, fata de evreii din teritoriile ocupate de Romania.

• Limitarea drepturilor si libertatilor: Li s-au anulat autorizatiile pentru vanzarea produselor monopolului statului (tutun, sare); au fost romanizate casele de film, salile de cinematograf, birourile de voiaj si turism; vasele maritime sau fluviale aflate in proprietatea evreilor au fost confiscate. Li s-a interzis sa foloseasca aparatele de radio receptie, pentru a nu raspandi stiri de propaganda contra intereselor tarii, alarmand permanent populattia. Li s-au retras permisele de conducere a autovehiculelor.
• Confiscari si deposedari de bunuri: Au fost confiscate si trecute in patrimoniul statului, cu tot inventarul lor, proprietatile rurale ale evreilor, sub orice titlu le-ar detine, de asemenea , proprietatile urbane. Pana la 31 decembrie 1943, masura a cuprins 75 385 de apartamente, din care 1 656 au fost repartizate unor institutii, iar 58 980 la particulari.
• Impuneri la felurite contributii sau prestatii. Prestarea de munca obligatorie, obligatia evreilor de a contribui la constituirea de stocuri de imbracaminte in interes social - valoarea hainelor si a altor contributii in natura a fost, pana in ianuarie 1943, de 1 800 135 650 de lei^[34].

Articole redactionale din presa romaneasca la sfarsitul lui octombrie 1941 - care exprimau linia oficiala au anuntat romanilor ca problema evreiasca a intrat in faza solutiei finale si ca nici un om din lume si nici o minune nu pot impiedica solutionarea ei. Guvernul a anuntat ca Romania s'a inscris printre natiunile care sunt hotarate sa colaboreze efectiv pentru rezolvarea definitiva a problemei evreiesti, nu numai locale, dar si europene'^[35]. Intr-o scrisoare trimisa unui intelectual care a elogiat politica antisemita a Conducatorului, Ion Antonescu s-a obligat sa elimine cu totul pe evrei din Romania: Nimeni si nimic nu ma va impiedica, atata timp cat voi trai, de a implini opera de purificare^[36].

La reuniunea cabinetului din 8 iulie 1941, Mihai Antonescu, viceprim-ministru si ministru de externe in guvernul Ion Antonescu s-a adresat ministrilor: Asa ca va rog sa fiti implacabili, omenia siropoasa, vaporoasa, filozofica nu are ce cauta aici Cu riscul de a nu fi inteles de unii traditionalisti care mai pot fi printre dv., eu sunt pentru migrarea fortata a intregului element evreu din Basarabia si Bucovina, care trebuie zvarlit peste granita Veti fi fara mila cu ei. Nu stiu peste cate veacuri neamul romanesc se va mai intalni cu libertatea de actiune totala, cu posibilitatea de purificare etnica si revizuire nationala Daca este nevoie, sa trageti cu mitraliera. Imi este indiferent daca in istorie vom intra ca barbari Imi iau raspunderea in mod formal si spun ca nu exista lege Deci, fara forme (formalitati), cu libertate completa (de actiune)^[37].

Curatirea terenului era numele de cod folosit de regimul Ion Antonescu pentru sintagma germana solutia finala. Ordinul de curatirea terenului, de exterminare a unei parti a evreilor din Basarabia si Bucovina si de deportare a restului a fost dat de Ion Antonescu din proprie initiativa si nu ca rezultat al presiunilor germane. Pentru punerea in aplicare a acestei sarcini, el a ales jandarmeria si armata, in special administratia civila a armatei, Pretoratul. Seful Marelui Stat Major al Armatei, generalul Iacobici, a ordonat comandantului Biroului 2, locotenent-colonel Alexandru Ionescu, sa puna in aplicare un plan pentru inlaturarea elementului iudaic de pe teritoriul basarabean prin organizarea si actionarea de echipe, care sa devanseze trupele romane. Planul a fost pus in aplicare incepand cu 9 iulie 1941. Armata a primit ordine speciale prin generalul Steflea, executorul acestor ordine fiind Marele Pretor al Armatei, generalul Ion Topor^[38]. Jandarmeria a primit ordinul de curatirea terenului cu trei-patru zile inainte de 21 iunie 1941, in trei locuri diferite din Moldova: Roman, Falticeni si Galati. Inspectorul general al jandarmeriei, generalul Constantin (Piki) Vasiliu, a declarat in fata subofiterilor si ofiterilor de jandarmi la Roman ca prima masura pe care sunt datori s-o aduca la indeplinire va fi aceea de curatire a terenului, prin care se intelege: exterminarea pe loc a tuturor evreilor aflati pe teritoriul rural; inchiderea in ghetouri a evreilor de pe teritoriul urban; arestarea tuturor suspectilor, a activistilor de partid, a acelora care au ocupat functiuni de raspundere sub autoritatea sovietica si trimiterea lor sub paza la legiune. Comandantul legiunii de jandarmi Orhei, Constantin Popoiu a atras atentia jandarmilor sai ca trebuie sa-i extermine pe evrei dela pruncul in fasa pana la batranul neputincios, toti fiind periculosi pentru natia romana^[39].

Ordinele speciale erau considerate secret de stat si transmise verbal sau ca documente cu regim secret, de fiecare data cand autoritatile militare sau civile evitau sa-i execute pe evrei, fie, de teama consecintelor, fie, ca nu credeau in existenta unor asemenea ordine. De exemplu, cazul maiorului Frigan din garnizoana Cetatea Alba, care nu a cunoscut ordinele speciale si a cerut instructiuni in scris pentru executarea evreilor - Pretorul Armatei a III-a, colonelul Marcel Petala, s-a deplasat la Cetatea Alba pentru a ordona personal maiorului directivele. Imediat au fost executati toti cei 3 500 de evrei care mai ramasesera in ghetou^[40]. Ordinele speciale erau date direct de Ion Antonescu Armatei, Serviciului special de informatii si Jandarmeriei, iar Mihai Antonescu ordona administratiei civile. Executantul ordinelor speciale, Marele pretor, generalul Ioan Topor, era direct subordonat sefului Marelui Cartier General, generalul Ilie Steflea. Jandarmeria in cele doua provincii, prin inspectorii generali, colonelul Teodor Meculescu, in Basarabia si colonelul Ioan Manecuta, in Bucovina, era subordonata la inceputul operatiunii generalului C. Vasiliu si apoi generalului Topor.

In urma acestor ordine speciale de curatirea terenului teritoriul dintre Nistru si Bug devenise un imens cimitir presarat cu zeci de mii de cadavre despuiate de haine si lasate sa putrezeasca de-a lungul drumurilor. Apele Bugului, infestate cu cadavre, nu mai erau potabile. Indiferenta fata de sanitatie pereclita populatia locala neevreiasca, pe militarii romani si pe membrii minoritatii germane din zona Bugului. Bijuteriile, obiectele de valoare, dintii de aur, inelele si verighetele (retezate impreuna cu degetul), banii jefuiti, dispareau in drum spre visteria statului. Mihai Antonescu stabilise acorduri (Abmachungen) privind colaborarea pe teren cu SS-ul, adica cu Einsatzgruppe D si cu alte formatiuni germane. Instructorii germani au raportat despre cruzimea, rapacitatea, coruptia si ineficienta camarazilor romani care au actionat neplanificat, n-au sters urmele executiilor in masa si au comis jafuri, violuri sau impuscari pe strazi, n-au ingropat cadavrele sau au primit mita de la evrei. Din schimburile de scrisori, protestele si dispozitiile in aceasta privinta reiese ca germanii erau furiosi de lipsa de organizare si planificare si nu din cauza crimelor in sine. Rapoartele trimise de diversele unitati ale Einsatzgruppe D si de cele ale Feldgendarmerie erau pline de informatii cu privire la executii si jafuri si despre modul de actiune neorganizat al romanilor, concluzand ca solutionarea problemei evreiesti de catre romani in regiunea dintre Nistru si Nipru a fost data pe maini necorespunzatoare. In darea de seama care a rezumat primele cinci rapoarte ale Einsatzgruppe D, trimisa la 30 octombrie 1941 ministrului de externe german Ribbentrop, comandantul politiei de siguranta SD (Chef der Sicherheitspolizei und des SD) relata: Modul in care romanii se comporta cu evreii este complet lipsit de metoda. Nu am avea nimic de reprosat numeroaselor executii daca pregatirile tehnice si executiile ar fi suficient de corecte. In general, romanii lasa cadavrele celor ucisi pe locul in care au fost impuscati, fara sa le ingroape. ^[41].

Guvernantii romani s-au straduit sa induca in eroare pe reprezentantii puterilor occidentale privind ordinele speciale de curatirea terenului. Ambasadorul Statelor Unite la Bucuresti, Franklin Mott Gunther, primit in audienta de Ion Antonescu si de Mihai Antonescu a protestat contra atrocitatilor antievreiesti. La 4 noiembrie 1941 el a raportat Ministerului de Externe de la Washington: Am atras atentia permanent si persistent celor mai de seama autoritati romanesti reactia inevitabila a guvernului meu si a poporului american fata de un astfel de tratament inuman si chiar ucideri nelegiuite de oameni nevinovati si lipsiti de aparare descriind pe larg atrocitatile comise contra evreilor din Romania. Observatiile mele au trezit in maresalul Antonescu si la premierul ad-interim Mihai Antonescu manifestari de regret pentru excesele comise din greseala sau de elemente iresponsabile si (promisiuni) de moderatie in viitor Programul de exterminare sistematica continua totusi si nu vad vreo speranta pentru evreii romani atata timp cat actualul regim va ramane la putere^[42].

In iunie 1942, Mihai Antonescu, in numele lui Ion Antonescu, a re-acceptat, in cadrul convorbirilor secrete cu trimisii lui Himmler din Sicherheitspolizei, solutia finala in Romania, adica deportarea tuturor evreilor romani, cu foarte mici exceptii, in lagarul de exterminare Belzec din Polonia unde, conform planului german, urmau sa fie gazati si arsi intr-un ritm de 2 000 pe zi. In afara de 17 000 de evrei, gasiti utili economiei nationale sau cu drepturi exceptionale, intreaga minoritate evreiasca din Romania, care numara in mai 1942 (recensamantul a fost organizat in acest scop) 292 149 suflete, urma sa fie exterminata in decurs de circa 140 de zile^[43]. La 13 octombrie 1942 acest plan a fost suspendat de catre romani in urma intelegerii faptului ca interesele germane si cele romanesti nu mai coincid, ca armata romana urmeaza sa fie macinata la Stalingrad si ca in ciuda tuturor sacrificiilor materiale (alimente, petrol, materii prime) si umane, Hitler nu intentioneaza sa inapoieze Transilvania de nord Romaniei. Romania daduse tot si nu primise nimic.

Intelectuali si politicieni romani de frunte - infruntand riscuri serioase - au protestat sau au intervenit pentru indulcirea sau anularea unor ordine draconice, spre exemplu, interventia Reginei mama, Elena, impruna cu Patriarhul Nicodim Munteanu pentru incetarea deportarii evreilor bucovineni in Transnistria si repatrierea copiilor ramasi orfani, etc. Interventia lui Iuliu Maniu, la cererea liderului evreu Willy Filderman a starnit furia lui Ion Antonescu care era ferm decis sa termine cu evreii in 1942. In nota sa prezentata Consiliului de Ministri la 31 august 1942 spunea: Sa se publice structura oraselor pentru ca sa vada si tara cat era de compromisa si de amenintata viata economica si dezvoltarea spirituala din cauza ticalosiei politicianiste iudeo-masonice a caror exponenti erau partidele nationaliste din Transilvania si Regat. Daca voi lasa mostenitorilor regimului aceiasi situatie, voi face si regimul meu partas la aceasta crima. Voi trece peste toti si peste orice greutate pentru a purifica natia de aceasta neghina. Voi infiera la timp pe toti acei care au venit ultimul dl. Maniu si vor veni sa ma impiedice a raspunde dorintei majoritatii imense a acestei natii Sa se publice integral aceasta rezolutie a mea odata cu publicarea statisticei si memoriului de fata. Publicarea pana la 10 septembrie^[44].

Dupa catastrofa militara de la Stalingrad, in asteptarea verdictului puterilor democratice, care de la sfarsitul anului 1942 au avertizat ca vor pedepsi cu asprime state si conducatori care au luat parte la exterminarea populatiei civile, Mihai Antonescu, cu aprobarea lui Ion Antonescu a initiat o vasta actuine secreta de falsificare, sustragere si inlocuire de documente incriminatorii pentru a minimaliza raspunderea regimului pentru crimele comise impotriva evreilor din Romania si Ucraina. Documentele false urmareau sa arunce vina in primul rand, pe germani si pe legionari, pentru executiile in masa comise de armata si jandarmeria romana la Iasi, in Basarabia si in Ucraina. Falsificarea documentelor urmarea nu numai problema evreiasca, ci si absolvirea post-factum a regimului de cealalta mare crima infeudarea tarii intereselor germane, participarea la razboi dincolo de obiectivul national just al Romaniei - eliberarea celor doua provincii romanesti ocupate de Uniunea Sovietica in iunie 1940 - si de uriasele pierderi umane si materiale sacrificate de Romania intr-un razboi inutil si lipsit de glorie^[g]. Ion Antonescu a sacrificat trupe romane la Stalingrad din loialitate fata de Hitler, nepermitand o retragere a diviziilor romane incercuite, cand mai puteau sa iasa din incercuire. Echipa principala de falsificatori de documente a operat la Ministerul de externe, dar fenomenul s-a inregistrat si la Ministerul de Interne si in special la Marele Stat Major^[f].

Rezultatele ordinelor speciale de curatirea terenului au fost urmatoarele

- Romania nu a predat evrei Germaniei pentru exterminare.

- Toate crimele si pogromurile anti evreiesti de pe teritoriul aflat sub conducerea Statului Roman au fost - exclusiv - rezultatul actiunilor unor cetateni romani.

- Cu exceptia Pogromului de la Dorohoi si a altor cazuri izolate, marile actiuni anti evreiesti (pogromuri, deportari, masacre, 'munca de folos obstesc' etc.) au fost 'dictate de sus', fie, de Comandamentul Miscarii Legionare (Pogromul de la Bucuresti), fie, de guvernul antonescian.

- Din cei 441 293 de cetateni romani de etnie evreiasca inregistrati in 1941 ca locuitori ai teritoriilor Regatului, sudul Transilvaniei, Basarabia si Bucovina au ramas in viata in august 1944 putin peste un sfert de milion.

- Cu toate masacrele si prigoana, situatia finala a cetatenilor de etnie evreiasca in Romania a fost mult mai blanda decat in tarile vecine (Ungaria, Polonia, Ucraina, Grecia, Iugoslavia^[g]) sau mai indepartate (Franta, Olanda, Norvegia, Germania, Italia, Austria, Cehoslovacia, Tarile Baltice).

Trebue de mentionat adevarata nobilime a poporului roman, sute si mii de oameni de morala si curaj, cu inima plina de iubirea aproapelui care, in vremuri de urgie au salvat ce-au putut, aici, un copil, acolo, o batrana, dincolo, aruncand peste gardul ghetoului un coltuc de paine, riscandu-si cu buna stire - viata, familia si agoniseala. Cu mici exceptii (Viorica Agarici, Acad. Prof. Raoul Sorban) ei au fost ignorati de Statul Roman. 55 dintre ei au fost distinsi de Statul Israel cu Cetatenia de Onoare si cu titlul, diploma si medalia Drept intre popoare.

Situatia cetatenilor romani de etnie evreiasca in regimul comunist

Regimul comunist, instaurat in Romania dupa razboi a garantat prin Constitutie emanciparea tuturor etniilor. In realitate, antisemitismul - interzis prin lege - a imbracat forme noi. Dictatura proletariatului a actionat cu asprime fata de elementele burghezo-mosieresti, ne proletare, cu origine ne sanatoasa, cosmopolite, cu rude in strainatate, etc., care formau marea majoritate a evreilor din Romania. In Armata Romana s-au creat batalioane speciale de munca in care, in locul serviciului militar obisnuit, soldatii, care purtau uniforme de culoare gri, erau pusi la munci grele (pavare de sosele, concasare manuala de piatra, etc.,) la un regim asemanator inchisorilor. In perioade diferite, procentul soldatilor evrei in aceste unitati varia intre 25-35%.

Antisemitismul ocult al conducatorilor comunisti, sprijinit de cel stalinist se exprima indirect dar efectiv. In toate documentele cu date personale (actele de stare civila, formularele de inscriere la universitati, adeziunea de admitere in Partid, U.T.M - Uniunea Tineretului Muncitor, sindicat, A.R.L.U.S. - Asiciatia Romana pentru strangerea Legaturilor cu Uniunea Sovietica, etc.) mentionarea 'nationalitatii' si a numelui de familie anterior erau obligatorii. Evreii comunisti erau folositi ca scule dispozabile de intimidare si de oprimare a evreilor recalcitranti.

In ceea ce priveste relatiile noului regim cu cultele religioase, se poate afirma ca incercarile comuniste-securiste de a se infiltra in Biserica Ortodoxa Romana au fost incununate cu succes. Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica, legata de Roma si de Occident, a ramas inpenetrabila, si a fost desfintata prin Decretul 358 din 1 decembrie 1948, iar prelatii si intreaga ei conducere au fost arestati. Biserica Romano-Catolica, in schimb continua sa fie, prin definitie, legata de Vatican. Organizarea religioasa evreiasca era slab centralizata si cu o influenta secundara asupra populatiei ^[i], institutia dominanta evreiasca fiind organizatiile sioniste care au devenit pricipala tinta de atac a Partidului, paralel cu crearea Comitetului Democrat Evreiesc - C.D.E., un organ de control si indoctrinare in sanul populatiei evreiesti, care s-a dovedit a fi un fiasco total^[45].

Ajungerea la putere a regimului comunist nepopular in conditiile ocupatiei sovietice a crescut intens motivatia unui mare numar de cetateni ai tarii de a pleca, de teama reformelor radicale ale economiei si a regimului antidemocratic si de teroare cunoscute deja din modelul aplicat in URSS. In aceste imprejurari a crescut si mai mult motivatia de emigrare si in randul nationalitatii evreiesti din Romania, la care miscarea sionista avea deja un mare prestigiu si o lunga traditie.

Regimul comunist s-a distins intr-adevar si in Romania prin masurile de control al miscarilor populatiei si de la un anumit moment, de stavilire, cu mijloace din cele mai dure, a incercarilor de emigrare in masa sau individuala, ale romanilor majoritari sau ale minoritatilor nationale si religioase. Miscarea sionista, al carei tel era emigrarea si autodeterminarea evreilor in Israel, fu calificata drept burgheza, nationalist-sovina si chiar fascista si deveni unul din obiectivele represiunii comuniste. In mod firesc si alte curente de idei si politice, laice, asimilationiste sau religioase din randul evreilor romani, neconforme cu ideologia oficiala - ca de pilda bundismul, liberalismul, taranismul de stanga, hasidismul, au fost si ele rau vazute, condamnate, interzise sau oprimate.

Conflictul dintre conducerea comunitatilor evreiesti din Romania si partidul comunist izbucnise public inca de la 14 iunie 1944 cand, in cursul audientei dr. Willy Filderman la regele Mihai I, la Castelul Peles, liderul evreu ii cere regelui sa respinga planul propus de Lucretiu Patrascanu si Emil Bodnaras cu o zi inainte, la consfatuirea fruntasilor politici si militari anti-fascisti, prin care regimul Antonescu urma sa fie rasturnat prin inarmarea evreilor din lagare. Filderman il anunta pe rege ca evreii vor participa cu entuziasm la o astfel de rascoala dar, exclusiv proportional-numeric cu populatia romaneasca participanta (pentru a nu lasa impresia unei rascoale evreiesti contra Statului Roman).

Primul ziar suspendat in Romania de catre comunisti a fost Curierul Israelit, in februarie 1945, cand dr. Filderman a fost arestat pentru prima oara. In anul 1948 Filderman a luat drumul exilului. In acelasi an va fi judecat in contumacie.

La 2 martie 1949, conducerea superioara a Securitatii se intruneste pentu a decide soarta miscarii sioniste din Romania. Din stenograma acestei sedinte: La sedinta convocata de tov. ministru Teohari Georgescu, au luat parte urmatorii: tov. general-locotenent Gheorghe Pintilie, tov. general-maior Alexandru Nicolschi, tov. general-maior Vladimir Mazuru si tov. colonel Gavril Birtas. Cu aceasta ocazie, tov. ministru Teohari Georgescu arata ca problema sionista ne-a scapat oarecum din obiectiv, din cauza ca am considerat organizatiile sioniste ca fiind mai putin periculoase decat celelalte. Analizand scopul si tendintele acestor organizatii si, mai ales, urmarind elementele care le sprijina si care le folosesc in scopuri diversioniste, putem sa ne dam seama ca nu exista nici o deosebire intre scopurile care le urmaresc organizatiile sioniste si scopurile care le urmareste orice alta organizatie fascista. Organizatiile sioniste sunt instrumente in mana imperialistilor, pe care ei le subventioneaza si le folosesc ca instrumente de diversiune. Ca atare, in perioada de dictatura a proletariatului, nu este permis a se mai tolera existenta acestor organizatii si, ca urmare, vor fi luate urmatoarele masuri: 1. Dizolvarea tuturor organizatiilor sioniste si a anexelor lor. 2. Urmarirea activitatii elementelor sioniste, care activeaza sub orice forma. 3. Pedepsirea tuturor elementelor care intra in tara cu scopul de a duce activitate sionista (instructorii). 4. Se vor lua masuri pentru dizolvarea chibuturilor, iar tineretul sa fie repartizat la muncile corespunzatoare pregatirii lui, ca toti ceilalti cetateni ai RPR. 5. Dizolvarea si urmarirea organizatiei evreilor repatriati din URSS. In aplicarea acestor masuri, se va proceda cu foarte mare atentie si tact, in asa fel ca masurile luate sa nu dea dusmanului nici un element pe care l-ar putea folosi in scopul de franare a regimului, prezentand aceste masuri ca masuri antisemite. Va trebui sa se aibe grija de caminele de batrani si copii. Ingrijirea acestora sa fie preluata de stat, iar in fruntea lor sa fie puse la conducere elemente democrate, care sa nu dea posibilitate propagarii pe viitor a ideilor sioniste.^[46]

Anul 1953 aduce de doua ori populatia evreiasca din Romania in atentia Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Roman. La 14 ianuarie 1953, Iosif Chisinevschi, acuzatorul principal al populatiei evreiesti a declarat: Comunitatile evreiesti in tot timpul au fost un cuib de jefuitori, de spioni. Comunitatile au avut intotdeauna pe un Filderman si de la exploatarea si jefuirea oamenilor saraci si pana la acte criminale de spionaj, acestea au fost in programul lor. De aceea cred ca aici trebuie sa mergem ferm. Sa-i ia dracu, dar pana la urma vor amuti, altfel ne vor dauna, nu numai noua, dar si intregului lagar al pacii (Magazin istoric, 11/392 noiembrie 1999). A doua oara, in sedinta Biroului Politic din 2 septembrie 1953, Gheorghe Gheorghiu-Dej declara: Sunt cateva procese de agenturi imperialiste care urmeaza sa fie terminate. Ancheta este gata, s-au terminat lucrarile si urmeaza sa aiba loc procesul. E vorba de agentii ale serviciilor de spionaj francez, englez, austriac, ai Vaticanului si francmasoni. Mai sunt si unii agenti ai Israelului, care desfasoara activitate de spionaj in favoarea americanilor si Intelligence Service-ului, care vor fi judecati in calitate de agenti ai acestor servicii de spionaj, pentru a nu se spune ca am avea ceva cu organizatiile sioniste sau cu elemente apartinand acestor organizatii. N-au decat sa se desolidarizeze sionistii de acesti oameni care au facut spionaj. Noi de unde sa stim ca ei sunt sionisti, noi am dat peste ei facand spionaj. In ce masura Statul Israel i-a incurajat sau nu, asta pot sa stie ei mai bine decat noi^[47].

In decursul anilor 1953 - 1954, procesele anti-sioniste s-au succedat unul dupa altul. Procesele s-au desfasurat in tribunale militare, fara avocati si procurorii au refuzat probele cu martori. Inculpatii erau adusi in fata instantei dupa pregatiri speciale, siliti prin torturi si infometare, sa semneze marturii mincinoase in care recunosteau cele mai abominabile crime impotriva poporului roman si impotriva socialismului. Sentintele Tribunalului Militar au fost deosebit de dure, intre 6 si 25 ani de temnita grea. Presedintele completului de judecata a fost generalul Alexandru Petrescu, cel care in anii 1940-1941, avand gradul de locotenent colonel a condamnat la moarte evrei din Cernauti, cel care i-a trimis la moarte pe Romulus Cofler si Emil Calmanovici sau i-a dat 25 de ani de munca silnica lui Belu Zilber. In procesele spectacol erau numiti aparatori din oficiu, cu rolul de a sustine acuzatiile procurorului. In putinele cazuri cand avocatul apararii a avut curajul sa intervina in favoarea acuzatului, a fost intrerupt de presedintele tribunalului cu grosolanie si cu amenintarea ca se va trezi pe aceeasi banca de acuzare. Primii condamnati au fost conducatorii organizatiei sioniste Betar: Edgar Kanner (condamnat la 18 ani inchisoare), Slomo Sitnovitzer (15 ani inchisoare), Pascu Schechter-Gani (12 ani), Meir Horowitz (10 ani), Marcel Tabacaru (10 ani), Iakov Littman-Litani (15 ani), Suzi Benvenisti (10 ani) - (arhiva anchetei impotriva sionistilor, dosarul SRI 16385). Dupa proces, detinutii au fost incarcerati in odioasele penitenciare si inchisori ale Securitatii, printre care, cele de la Aiud, Ghencea, Pitesti si altele, pentru barbati, si Mislea pentru femei. In temnita de la Pitesti, dincolo de regimul dur de inchisoare, li s-a aplicat detinutilor si un regim de indoctrinare politica prin pedepse corporale, sub supravegherea a doi instructori: legionarul Turcanu si evreul Fuchs. Doi detinuti sionisti au ramas disparuti^[h]. Ultimii judecati au fost membrii organizatiei sioniste de stanga Hasomer Hatair care au fost trimisi la reeducare la Canalul Dunare-Marea Neagra. Cativa dintre ei nu s-au mai intors.

Toate aceste acte anti-sioniste, (anti-evreiesti) nu au limitat dorinta majoritatii etniei evreiesti de a emigra spre statul evreiesc nou creat (in 1948), Statul Israel. Presiunile internationale asupra lui Gheorghe Gheorghiu-Dej pentru a permite emigrarea evreilor au inceput sa dea roade. Plecarea evreilor s-a produs in doua etape, prima, intre anii 1954-1955, in care au fost lasati sa plece batrani, invalizi si cei fara studii superioare si a doua, dupa anul 1958, caracterizata prin plecarile in grupuri mici, cu intreruperi. Completarea formularelor pentru expatriere se facea la sediile regionale ale militiei, dupa asteptarea la cozi interminabile, iar rezultatul, deseori negativ, venea dupa 6-12 luni. Reactia imediata dupa depunerea actelor era exmatricularea din scoli si universitati, in cadrul unor sedinte regizate de demascare si infierare a dusmanilor poporului. Intelectualii erau trimisi la munca de jos, adica, la munci necalificate iar numele lor era sters de pe lucrarile publicate - cele care nu puteau fi puse la index. Fericitii care primeau aprobarea de plecare - care putea fi anulata aleatoriu, in orice moment pana la urcarea in avion, aveau la dispozitie cateva zile pentru spulberarea avutului si pregatirea lazii cu cele 35 kg. de bagaje - numai lucruri folosite, excluzand obiecte de arta, din metale pretioase, cu exceptia unei verighete, tablouri si fotografii, etc. Cei aflati in campul muncii aveau dreptul la 70 kg.de bagaje. Documentele ce trebuiau prezentate pentru plecare cuprindeau renuntarea la cetatenia romana contra unei taxe foarte mari (plecarea se facea pe baza unui Certificat de Calatorie pentru persoane fara cetatenie), adeverinta de retrocedare a tuturor burselor, stipendiilor, scutirilor de taxe din toata perioada studiilor si inca vreo cateva zeci de adeverinte stampilate ca nu nu mai au datorii, la toate cooperativele, alimentarele, bibliotecile etc. din localitate. Deoarece se stia cat de limitat este timpul emigrantului potential, aceste adeverinte constituiau un atentat la corectitudinea functionarilor cu stampila. Dosarul se incheia cu o urare de drum bun a ofiterului de Securitate: Nu uita ca mai ai familie in tara, ajuta-ne si noi te vom ajuta.

Ceausescu s-a folosit de dorinta evreilor de a emigra, intr-un mod mai eficient - el i-a vandut cu preturi intre 3 000 - 9 000$ pe cap de evreu, in valuta forte, depusa direct, in conturi speciale, la sucursalele unor banci romanesti din Elvetia. Daca ofiterii de la cenzura corespondentei descopereau ca evreul candidat la vanzare are prieteni sau familie solvabila in strainatate, el era arestat pe un motiv oarecare pentru a-i dubla pretul de rascumparare.

Pe la sfarsitul sec. XX numarul evreilor cetateni romani, in Romania a scazut sub 7 000 astfel incat aceasta minotitate nationala poate fi considerata astazi ca fiind pe cale de disparitie.

Evreii romani din diaspora

Album de muzica romaneasca emis de comunitatea evreilor emigrati din Romania in New York, la inceputul secolului XX

Evreii de origine romana in Israel

Cei circa 400 000 de evrei originari din Romania, emigrati in Israel, a treia grupa - numeric - fata de venitii din alte tari, au devenit o punte de bune relatii intre Israel si Romania. Ei si-au pastrat multa vreme limba, obiceiurile, cultura romaneasca, au publicat ziare, reviste si carti in limba romana - exista o sectie de limba romana a Uniunii Scriitorilor din Israel.

In aprilie 2008 erau inregistrate in Romania 5 143 de intreprinderi israeliene (cam 20% dintre ele, de la intrarea Romaniei in U.E.) cu un capital investit de peste 2 miliarde - printre primele zece tari ca nivel de investitie in Romania. Anual viziteaza Romania cam 120 000 de turisti din Israel, cele patru curse zilnice de avion dintre Bucuresti si Tel Aviv fiind supra-aglomerate^[48]. Procentul de israelieni printre studentii straini care studiaza in Romania este deosebit de mare (spre exemplu, desi Israelul are doua facultati de stomatologie, cam 1/3 dintre medicii stomatologi israelieni au studiat in Romania). Sunt de mentionat excelentele relatii mutuale dintre institutele de studii si cercetari, cuprinzand schimburi de profesori, manuale si carti publicate in colaborare, etc.

In Romania lucreaza si locuiesc cu domiciliu permanent, sau navetisti cam 5 000 de cetateni israelieni, iar in Israel, cam 15-20 000 de romani (in anii trecuti, numarul cetatenilor romani plecati la munca in Israel depasea 100 000).

Evreii de origine romana in alte tari

Numerosi evrei romani s-au stabilit de asemenea si Europa de Vest, America de Nord si de Sud. Multi evrei de origine romana au ramas atasati de locurile natale si se considera ambasadori ai culturii romane.

Note

^[a] Poetul Octavian Goga s-a inmlastinat in politica intrucat se credea si se voia un Duce sau Fhrer roman^[49]. Guvernul prezidat de el (28 decembrie 1937 10 februarie 1938) s-a mentinut, in total, 44 de zile, cand a fost demis prin instituirea dictaturii regale a lui Carol al doilea. Partidul National Crestin a fost creat la Iasi prin fuziunea, la 14 iulie 1935, a Ligii Apararii National Crestine (A.C.Cuza) si Partidului National Agrar (Octavian Goga)^[50].

^[b] Desi Romania se gasea in pragul dezmembrarii teritoriale, a nazificarii si a razboiului, disensiunile dintre conducatorii politici se acutizau. Cele doua partide de extrema dreapta cu program antisemit, Partidul National Crestin (9,20%) si Totul Pentru Tara (15,53%), rivale intre ele, obtinusera la ultimile alegeri parlamentare (decembrie 1937) un procent de 24,73% din voturi, in timp ce partidele democratice traditionale - si ele aflate in competitie apriga - intrunisera 66,89%. Dupa Legea electorala in vigoare, pentru formarea guvernului, un partid necesita un minimum de 40% din voturi.

^[c] Odata cu venirea sa la putere, Presedintele Consiliului de Ministri intre 4 iulie si 4 septembrie 1940, Ion Gigurtu a declarat ca va duce o politica nazista si antisemita si ca Romania trebuie sa faca sacrificii teritoriale pentru a justifica orientarea sa nazista si aderarea totala a Romaniei la Axa Berlin - Roma. La sfarsitul lunii august 1940, in urma intalnirii dintre Gigurtu si Hitler, relativ la doleantele teritoriale unguresti, Romania a acceptat arbitrajul lui Hitler care a decis sa se cedeze Ungariei 44,000 km patrati din teritoriul Transilvaniei, inclusiv orasul Cluj. Dupa tragedia retragerii pripite si haotice din Basarabia, retragerea din nordul Ardealului a decurs mult mai organizat, in decurs de doua saptamani.

^[d] Cu cedarea Basarabiei, N. Bucovinei si a Tinutului Herta, Romania a pierdut: suprafata 50.762 km. (20,5% din suprafata agricola a tarii) si 3.776.309 locuitori, dintre care 53,49% romani, 10,34% rusi, 15,30% ucraineni si ruteni, 7,27% evrei, 4,91% bulgari, 3,31% germani, 5,12% diversi.

^[e] Vezi Pogromul din Dorohoi. Vezi si cazul maiorului Vasile Carp, comandantul Reg. 86 vanatori, care a comandat uciderea unor evrei la Ciudei, judetul Storojinet si la Zahanesti, judetul Suceava^[51], etc.

^[f]Un exemplu de document fals a fost cel intercalat printre documentele Ministerului de Externe, o telegrama trimisa chipurile de Mihai Antonescu lui Ion Antonescu in trenul special al Conducatorului in drum spre o intalnire inventata cu Hitler, de catre cel care s-a ocupat de falsificarea documentelor la Ministerul de Externe^[52].

^[g] Bulgaria s-a aliat Axei la 1 martie 1941. Regele Bulgariei, Tarul Boris al III-lea, a dus o politica de ambiguitate, primind de la Hitler teritorii (Cadrilaterul, Macedonia greceasca) dar fara sa-si riste un singur soldat. Sub presiunea Bisericii Ortodoxe Bulgare si a Parlamentului el a refuzat predarea pe mana germanilor a evreilor bulgari, dar i-a predat pe toti evreii din Macedonia ocupata. Evreii bulgari au fost salvati, cei macedoneni au fost deportati la Auschwitz si exterminati.

^[h] Exemplul lui A.L. Zissu, ziarist, scriitor, unul din conducatorii sionismului din Romania. Darzenia lui, chiar in beciurile Securitatii (care n-a reusit sa obtina de la el cele dorite), i-a condus pe anchetatori la aplicarea de presiuni psihologice. Zissu avea un singur fiu, pilot in aviatia britanica, care cazuse pe frontul din Africa de Nord, in timpul celui de al doilea razboi mondial. Cand parasutistul Trachtenberg, parasutat in spatele frontului in Romania, i-a comunicat, in numele comandamentului britanic, vestea caderii fiului, Zissu s-a recules o clipa si apoi a spus: Domnilor, sa continuam sedinta. Anchetatorii de la Securitate i-au prezentat lui Zissu o scrisoare plastografiata, scrisa de fiul sau, care s-ar fi aflat undeva in Uniunea Sovietica, condamnat la moarte ca spion englez si prin care isi conjura tatal sa fie cuminte si sa semneze ce-i cer anchetatorii, ca sa-i salveze viata. Astfel, Zissu n-a mai rezistat^[53].

^[i] Dr. Alexandru Safran (n. 12 septembrie 1910 la Bacau, a devenit la data de 3 martie 1940, la numai 29 de ani, Sef Rabin al Cultului Mozaic din Romania, functie in virtutea careia a fost numit un timp, senator de drept in Senatul Romaniei. Lupta pentru apararea intereselor populatiei evreiesti din Romania, dusa pe tot timpul razboiului, a fost continuata si dupa terminarea acestuia. Aceasta activitate era incomoda fata de regimul comunist, care l-a expulzat in anul 1947, pentru a elibera locul unui personaj mai maleabil, Rabinul Mozes Rosen. Numit in anul 1948 mare rabin al Comunitatii Evreiesti din Geneva, Rabinul Alexandru Safran a revenit in vizita in Romania, pentru prima oara dupa aproape jumatate de secol, in 1995. La 19 iunie 1997, el a fost ales ca membru de onoare al Academiei Romane, iar la 7 mai 2008, intr-o ceremonie festiva, Scoala nr. 15 din Bacau a primit numele de Dr. Alexandru Safran.

Referinte

1. en Schwartzfeld, Elias. The Jews of Roumania from the Earliest Times to the Present Day. American Jewish Yearbook, Philadelphia: 1901, pp. 25-62
2. en Gymnt Ladislau: The Romanian Jewry - Historical Destiny, Tolerance, Integration, Marginalisation[1]
3. Gymnt Ladislau: Izvoare si marturii referitoare la evreii din Romania, XXI-XXII, 1986,- Gymnt 2004, p. 9).
4. Gudea: Izvoare si marturii referitoare la evreii din Romania, 1986, I p. 141-144 - Gudea 1993, p. 162-169 - Gudea 1998, p. 199-202.
5. Giurescu Constantin C.: Istoria romanilor, vol. II, , p. 81
6. Victor Eskenasy: Izvoare si marturii referitoare la evrei, vol. I, Bucuresti, Editura Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania, 1986, p. 30, nr. 38
7. ^ ^{a b c} Giurescu Constantin C.: Istoria romanilor, vol. III, p. 409
8. en Gymnt Ladislau: The Romanian Jewry - Historical Destiny, Tolerance, Integration, Marginalisation[2]
9. Proclamatia de la Islaz
10. Dragan: Antonescu, II, nr. 23, p. 24, in Jean Ancel: Surse arhivistice despre Holocaustul din Romania [3]
11. en Blanche E. C. Dugdale, Wyndham A. Bewes: The Working of the Minority Treaties, Journal of the British Institute of International Affairs, Vol. 5, No. 2. (Mar., 1926) JSTOR
12. en Carole Fink, Manfred Franz Boemeke, Gerald D. Feldman, Elisabeth Glser: The minorities question at the Paris Peace Conference in The Treaty of Versailles: A Reassessment After 75 Years, Cambridge University Press, 1998, ISBN 0521621321, Google Print - p.250 onward
13. Dinu C. Giurescu: Evreii din Romania (1939-1944), in Romania in al doilea razboi mondial, 1939-1947, ed. ALL,
14. https://www.sephardicstudies.org/romania.html
15. en Gymnt Ladislau: The Romanian Jewry - Historical Destiny, Tolerance, Integration, Marginalisation[4]
16. en Rozen M.: The Holocaust in Romania Under the Antonescu Government - Historical and Statistical Data About Jews in Romania, 1940-1944, p.21-24.[5]
17. Cretzianu Al.: Ocazia pierduta, Institutul European, Iasi, p.6, 1998
18. Dinu C. Giurescu: Evreii din Romania (1939-1944), in Romania in al doilea razboi mondial, 1939-1947, ed. ALL,
19. I - Nurenberg Law for the Protection of German Blood and German Honor, Sept.15, 1935, tradusa in engleza de University of the West of England,
20. II - Reich Citizenship Law, Sept.15, 1935, tradusa in engleza de University of the West of England
21. Gafencu Grigore : Jurnal, 1940-1942, ed. Globus, Bucuresti, p 18-19,1999
22. Dodrinescu, VF,: Batalia pentru Basarabia, Ed. Moldova, Iasi, 1990
23. Musat M.: Drama Romaniei Mari, Ed. Fundatiei Romania Mare,1992
24. Siscanu Ion: Uniunea Sovietica-Romania. 1940, Chisinau, 1995
25. Scurtu,I, Hlihor C,: Anul 1940. Drama romanilor dintre Prut si Nistru, ed. Acad. de Inalte Studii Militare, Bucuresti, 1994
26. Dodrinescu, VF, Constantin Ion,: Basarabia in anii celui de-al doilea razboi mondial, Institutul European, Iasi, 1995
27. Constantiniu Fl.: O istorie sincera a poporului roman, ed. a III-a revazuta si adaugita, Univers Enciclopedic, Bucuresti, 2003
28. Chirnoaga Platon: Istoria politica si militara a razboiului Romaniei contra Uniunii Sovietice, Madrid, 1965
29. Gafenco Gregoire: Prėliminaires de la guerre de l'Est, Fribourg, 1944
30.  :The Tragic Plight of Border Area; Bassarabia and Bucovina, editata de Maria Manoliu-Manea, Los Angeles, 1983
31. Arhivele Militare Romane, fond 948, dos. 527, fila 37 (Raportul capitanului C. Georgescu, Div. 26 Infanterie)
32. Arhivele Militare Romane, fond 948, Sectia a III-a operatii, dos. 1836,p.23-24.
33. Retragerea din Basarabia si Bucovina de Nord in iunie-iulie 1940 si consecintele ei asupra relatiilor interetnice in Romania - Raportul Yad-Vashem] (pdf)
34. Giurescu, Dinu C.: Evreii din Romania (1939-1944), in: Romania in al doilea razboi mondial, 1939-1947, ed. ALL
35. Editorial: Rezolvarea problemei evreiesti, Unirea, 30.10.1941.
36. Ion Antonescu: Raspuns la scrisoarea Prof. I. Gavanescu, Curentul, 3.11.1941
37. Din: Stenograma sedintei guvernului din 8 iulie 1941(doc. 3) in - Jean Ancel:Surse arhivistice despre Holocaustul din Romania
38. Despre participarea Armatei Romane la aplicarea ordinelor speciale - J. Ancel: Contributii la istoria Romaniei - Problema evreiasca, vol.I p.119-125, ed. Hasefer, Bucuresti, 2001.
39. In Rechizitoriul de urmarire impotriva lui Popoiu Constantin, comandantul legiunii de jandarmi Orhei si a altor comandanti, p.4-5 in - Jean Ancel:Surse arhivistice despre Holocaustul din Romania
40. Actul de acuzare impotriva a 19 comandanti militari si jandarmi care au executat ordine speciale in Bucovina si Basarabia, 12 februarie 1946, in - Jean Ancel:Surse arhivistice despre Holocaustul din Romania
41. Documentele Procesului de la Nůrnberg - NO2651, NO2934, NO2938 NO2939, NO2949, NO2950, NO4540, NO52, in - Jean Ancel:Surse arhivistice despre Holocaustul din Romania
42. Raportul ambasadorului SUA, Gunther, din 4 noiembrie 1941, in - Jean Ancel:Surse arhivistice despre Holocaustul din Romania
43. Nota Subsecretarului de stat Martin Luther - Ministerul de externe german, 17 august 1942, Arhiva Ministerului de externa german, K 212619-21, in - Jean Ancel:Surse arhivistice despre Holocaustul din Romania
44. Presedentia Consiliului de Ministri - Nota din 31 august 1942 cu adnotari ale lui Antonescu - in - Jean Ancel:Surse arhivistice despre Holocaustul din Romania
45. Adrian Nicolae Petcu (coordonator), Partidul, Securitatea si cultele. 1945-1989, Ed. Nemira, Bucuresti, 2005.
46. - ZIUA - DOSARE - 12 iunie 2004, T. Solomovici:50 de ani de la marile procese impotriva sionismului
47. , Mecanismele terorii, Analele Sighet, vol. 7, 1949-1953.Memoria - procesul sionistilor
48. David Oren, Ambasadorul Israelului la Bucuresti, la TVRI, cu ocazia aniversarii a 60-a a Israelului, [6]
49. Constantiniu, Florin: O istorie sincera a poporului roman, ed. Univers Enciclopedic, Buc., 1997, p.351
50. Pop, Gheorghe T. - Caracterul antinational si antipopular al activitatii Partidului National Crestin, editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978
51. Arhivele Militare Romane, fond 948, sectiunea a 2-a, informatii, dosar 941, 1513.
52. Nota asupra convorbirii(-lor) avute la 22-23 septembrie 1942 de Dl. prof. Mihai Antonescu cu Fůhrerul Adolf Hitler si cu Dl. Ministru von Ribbentrop la Marele Cartier General (Jitomir si Vijnita), vezi si G. Barbul: Memorial Antonescu, le III-e Homme de l'Axe, Paris, 1950, p. 163 - in - Jean Ancel:Surse arhivistice despre Holocaustul din Romania
53. Mihai Pelin: Sionistii sub ancheta. A. L. Zissu. Declaratii, confruntari, interogatorii. 10 mai 1951, 1 martie 1952, Bucuresti, 1993. postfata - S. Avni

Bibliografie

• B. P. Hasdeu, Istoria tolerantei religioase in Romania, Bucuresti, 1868;
• Nicolae Iorga, Istoria evreilor in tarile noastre, Bucuresti, 1913.
• Moshe Carmilly-Weinberger, Istoria evreilor din Transilvania (1623-1944), Bucuresti, Edit. Enciclopedica, 1994.
• Carol Iancu, Les Juifs en Roumanie 1866-1912; de l'exclusion a l'emancipation, Aix-en-Provence, 1978, p. 142-143.
• Nicolae Gudea: The Jews in the Roman Dacia. I. A Bronze Coin emitted by Simon Bar Kochba discovered at Pojejena (Caras-Severin county), in: Studia Judaica (Cluj-Napoca) 2 (1993), p. 162-169.
• Nicolae Gudea: Jews in Roman Dacia. II. A Jewish coin in the Roman fort from Ilisua (Dacia Porolissensis), in: Studia Judaica 7 (1998), p. 199-202.
• Izvoare si marturii referitoare la evreii din Romania, I ed. Victor Eskenasy, Bucuresti 1986.
• Silviu Sanie: Cultele orientale in Dacia Romana, Bucuresti 1981, p 148-162.
• Heikki Solin: Juden und Syrer im westlichen Teil der rmischen Welt. Eine ethnisch-demographische Studie mit besonderer Bercksichtigung der sprachlichen Zustnde, in: Aufstieg und Niedergang der rmischen Welt. Geschichte und Kultur im Spiegel der neueren Forschung, ed. de Hildegard Temporini si Wolfgang Haase, partea II, vol. 29,2: Sprache und Literatur (Sprachen und Schriften), Berlin / New York 1983, (dt., engl., franz.), ISBN 3-11-009525-4, p. 587-789, despre Dacia Romana in capitolul 9: Die Donauprovinzen und Dalmatien. A. Zeugnisse und bibliographische Hinweise. a. Juden, b. Syrer und semitische Namen, ξ Dakien, p. 761-769.
• Andreea Andreescu, Lucian Nastasa, Andrea Varga: Minoritatii Etnoculturale: Evreii, Marturii, Documentare din Romania, 1945-1965,(desfasurarea masurilor antisioniste), Cluj, CRDE, 2003.