MUZEE SI SCOLI : O TRECERE IN REVISTA A RELATIEI

MUZEE SI SCOLI : O TRECERE IN REVISTA A RELATIEI

Introducere

In Germania (ca si in alte tari), relatia dintre muzee si scoli are o traditie indelungata. Copiii erau invitati sa participe la lectiile de duminica de la Muzeul Senckenberg din Frankfurt/Main inca din 1826 (Fingerle 1992). La sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX, muzeele de istorie naturala si stiinta au inceput sa aiba un rol determinant in deschiderea colectiilor si expozitiilor pentru marele public si in formularea unei misiuni educationale. In Munchen, Oskar von Miller a pus bazele Muzeului German al Capodoperelor Stiintei si Tehnicii, vizand explicarea progreselor inregistrate in acele domenii unei public larg. Expunerea masinariilor in miscare trebuia sa ajute la o mai buna intelegere a functionarii lor. Dioramele erau facute cu mare pasiune pentru detaliu, cu scopul de a arata exponatele in mediul lor original, in timp ce replicile, demonstratiile si experimentele erau menite sa incurajeze curiozitatea vizitatorilor, simtul stradaniei si interesul pentru fenomenele stiintifice. Miller era sustinut de Georg Kerschensteiner, un binecunoscut profesor al vremii si conducatorul unei miscari pedagogice noi, numita "Arbeitsschule". Influentat de John Dewey, Kerschensteiner voia sa introduca mai multa "Anschaulichkeit" (claritate) in scoli - aspect care a revenit in prim-plan in zilele noastre. El era convins ca muzeul poate aduce o contributie insemnata la procesul educativ, folosind "Anschaulichkeit" (printre alte metode), intr-o epoca in care nasterea muzeului nou atragea marele public, precum si multe scoli.

In anii 1970, educatia a devenit centrul dezbaterilor intre muzee, un produs al carora a fost cartea "Muzeul: Loc de invatatura contra templului Muzei"(Spickernagel si Walbe 1976), care reflecta deja din titlu cele doua abordari dominante. Un rezultat al acelei dezbateri - care era probabil mai provocatoare pentru muzeele de arta decat pentru cele de istorie naturala sau stiinta si tehnica - a fost intemeierea asa-numitelor "servicii pedagogice muzeale" si un mic progres in convingerea si promptitudinea de a angaja educatori in muzeu. Majoritatea personalului din acele servicii si a educatorilor din muzee aveau (si inca au) o formatie de baza profesorala! Aceasta implica tendinta de a dezvolta o legatura stransa intre scoli si muzee.

In 1976, Deutsches Museum a pus bazele Kerschensteiner Kolleg - dotat cu camere pentru sejururi de o saptamana - urmarind sa invite grupuri scolare sa-l foloseasca (Gottmann 2001). Totusi, la vremea aceea, Deutsches Museum era vizitat de aproximativ 20.000 grupuri scolare anual si asta a determinat Kerschensteiner Kolleg sa decida ca in loc de profesori si alte tipuri de educatori, sa se adreseze unor grupuri tinta care sa poata sa se comporte ca multiplicatori.

Frank Jrgensen (1995) mentioneaza faptul ca aproximativ 20% din vizitatorii muzeelor sunt grupurile scolare, reprezentand cel mai ridicat procentaj de vizitatori in grup ai muzeelor. Pe de alta parte, un studiu al Institt fur Museumskunde (Hagedorn-Saupe 2001) arata ca scolile constituie grupul tinta prioritar pentru muzee - urmate de turisti si copii in general - desi vizitele la muzeu ocupa putin timp, in raport cu timpul pe care si-l petrec elevii in cadrul orelor de curs. Muzeele sunt preocupate de relatia lor cu scolile si de modul in care cele doua pot coopera pentru a-si indeplini sarcina educativa comuna. Ce rol ar trebui sau ar putea sa joace muzeele in aceasta relatie? Rolurile variaza de la muzeul ca o "clasa speciala", nefiind altceva decat o prelungire a scolii si folosind aceleasi metode, la muzeul ca instrument educativ pentru sustinerea si completarea predarii scolare si a metodelor de invatare.

Invatarea in muzeu

Evolutia expozitiei in muzeele secolului al XIX-lea a fost vazuta in contextul teoriilor de comunicarii si invatarii, care atribuiau un rol mai degraba pasiv invatacelului / vizitatorului. Cunostintele trebuiau sa fie obiective si bazate pe informatie, iar comunicarea lineara, de sus in jos, muzeul jucand rolul de autoritate in materie (Hooper-Greenhill 2000). De atunci, s-au produs schimbari profunde in teoriile invatarii si s-au realizat cercetari sistematice privind procesele educationale. Institutiile educationale formale, de tipul scolilor, colegiilor si universitatilor au inceput sa reflecteze asupra eficientei diferitelor metode de predare, diferitelor abordari si asupra utilitatii si relevantei materiei pentru diferite grupe de varsta. Dupa cum sustine Hooper-Greenhill :

"Conceptul de "educatie" a fost adancit si largit, intrucat s-a confirmat faptul ca invatarea si predarea nu se limiteaza numai la institutiile formale, ci se desfasoara pe tot parcursul vietii in nenumarate locatii neoficiale. Procesele educationale formale sunt doar o mica si nu intotdeauna foarte eficienta parte a acestor procese de invatare care sunt necesare de-a lungul vietii si care implica atat acumularea de cunostinte si experienta, cat si folosirea cunostintelor si abilitatilor existente" (Hooper-Greenhill 2000,2).

O caracteristica de baza a acestei noi abordari este aceea ca invatarea nu mai este vazuta ca absorbtie pasiva de informatii, ci mai degraba ca persoana care invata este implicata activ in procesul de invatare. Invatarea nu este un proces linear, ci este influentat de multi factori, cum ar fi mediul inconjurator, asteptarile si cunostintele anterioare ale invatacelului. Accentul asupra educatiei s-a schimbat de la experientele abstracte la cele concrete, in timp ce procesul de cunoastere a devenit mai important decat acumularea de cunostinte. "Deprinderile care permit invatarea si cercetarea sunt mai importante decat reiterarea faptelor" (Hooper-Greenhill 1987, 42).

Dar cum invata vizitatorii in muzeu? Potrivit lui Feber (1987), muzeele sunt locuri care ofera ocazii de invatare, dar ele nu sunt scoli. Oamenii invata uitandu-se in jur, facand propriile evaluari si alegand ceea ce doresc sa priveasca mai atent sau mai in fuga, invata observand, descriind, discutand despre ceea ce vad, citind placute si stabilind legaturi intre obiectele expuse si propria lor viata. In timpul acesta, ei isi construiesc propriile semnificatii privind obiectele. Muzeul este un loc de invatare neoficiala, de invatare in ritmul propriu ,de invatare in conformitate cu multe si diverse premise.

In ce masura poate astazi un asemenea loc sa ajute la rezolvarea necesitatilor institutiilor de educatie formala cum sunt scolile? Kirk sustine ca schimbarile din conceptiile de predare si invatare au si ele o puternica influenta asupra educatiei in scoli. Acum,

"Cel care invata este implicat activ prin munca de investigare in dezvoltarea propriilor sale deprinderi si priceperi. Cel mai potrivit mijloc de invatare este, prin urmare, acela in care elevul este incurajat sa gandeasca, sa deduca, sa emita ipoteze, sa critice, sa speculeze, sa evalueze, sa imagineze si sa creeze; iar strategia cea mai potrivita pentru profesor este sa antreneze elevii in variate tipuri de investigatii care fac apel la intreaga paleta de abilitati de investigatie." (Kirk 1987, 19).

Totusi, potrivit lui Kirk, celor mai multe scoli le lipseste materialul necesar pentru astfel de procese educationale. Muzeele si colectiile lor pot prin urmare sa fie adevarate tezaure pentru scoli, oferind nu numai un astfel de material, ci si ocazii de a experimenta si de a invata prin investigatie. Hooper-Greenhill accentueaza un alt aspect foarte important privind valoarea muzeelor, si anume prezenta obiectelor, a "lucrurilor reale", pe baza carora muzeul ofera posibilitatea formularii de noi interpretari. O experienta foarte puternica - nu numai pentru copii - intr-o lume supraincarcata de televiziune, radio, computere, ziare cu interpretari pre-digerate ale lumii (Hooper-Greenhill 1987). In acest sens, muzeul acumuleaza un grad foarte inalt al "Anschaulichkeit", infatisand lucruri in marime naturala sau ca reproduceri micsorata. Elevii pot vedea, mirosi, cateodata chiar atinge, materialele diferite din care sunt facute obiectele. Autenticitatea lucrului real evoca admiratie, curiozitate, dorinta de a atinge, si chiar aceasta varietate de reactii incurajeaza invatarea prin descoperire, in timp ce experienta personala devine punctul de atractie pentru dezvoltarea intelegerii.(Matthes 1998).

Muzeele sunt locuri in care experientele sunt create, atat cele cognitive cat si cele sociale. Lucrurile reale sunt tridimensionale si astfel pot sprijini abilitatea copiilor de a-si imagina trei dimensiuni, abilitate care este in scadere continua (Zpfel 2002). Muzeele ofera multe posibilitati de a discuta un obiect si continutul sau reprezentat, nu izolat ci in grup. Exprimandu-si propriile impresii, copilul se prezinta pe sine si prin aceasta isi afirma identitatea in grup, ceea ce, in ansamblu, desavarseste intelegerea si identitatea (Larcher 1988).

3. Educatia stiintifica in scoli

In 1997, Studiile TIMS⁹ au evaluat cunostintele si abilitatile elevilor germani de liceu la discipline reale ca fiind de nivel mediu. De atunci, discutiile s-au concentrat asupra cailor de a schimba o astfel de performanta. Una dintre solutiile propuse are la baza ameliorarea scontata a se produce daca se creeaza copiilor, inca din frageda pruncie, ocazii de a experimenta fenomenele stiintifice si aplicabilitatea lor tehnica.

De-a lungul anilor de scoala primara, stiinta este adesea predata ca parte a educatiei "vietii cotidiene", care cuprinde si istorie locala, geografie, circulatie, nutritie, profesii etc. Ca reactie la TIMSS, cateva landuri si-au revizuit programa pentru scoala primara (sau au inclus rezultatele TIMSS in revizuirile curente ale acesteia), urmarind sa creasca procentajul de predare a stiintei in cadrul ciclului primar. Totusi, faptul ca invatatorii au o pregatire generalista constituie o problema, iar continutul noii programe scolare nu prea poate schimba acest lucru. Pe parcursul formarii lor profesionale, invatatorii pot opta pentru o serie de discipline suplimentare, pe langa cele obligatorii de baza. Aceasta inseamna ca bagajul lor de cunostinte stiintifice si tehnice este foarte diferit, in timp ce competenta lor de a le preda bine nu este garantata. Institutiile de perfectionare profesionala a invatatorilor ofera cursuri suplimentare de stiinta si tehnica, dar acestea au, la randul lor, o capacitate limitata. Pe langa faptul ca le lipseste competenta, multe scoli nu au echipamentul necesar pentru a preda teme stiintifice si tehnice intr-o maniera dinamica, de natura sa angajeze elevii in procesul de descoperire si sa le starneasca interesul si curiozitatea vizavi de subiect.

4. Cum folosesc scolile muzeele

Majoritatea vizitelor grupurilor scolare la muzeu se pot imparti in doua categorii:

a) vizite de o zi cu caracter de excursie fara un scop anume; si b) vizite cu un scop educational precis. In cadrul vizitelor din a doua categorie, se ofera o baza pentru realizarea de legaturi intre continutul predarii si experienta vizitei la muzeu, in special la urmatoarele trei capitole :

Cand se prezinta clasei o tema noua, vizita la muzeu ar putea motiva elevii sa se concentreze asupra acesteia. In acest caz, scopul principal al vizitei ar putea fi acela de a starni curiozitatea si de a da elevilor ocazia sa lanseze intrebari prin observarea obiectelor expuse; intrebari la care in cele mai multe cazuri nu se poate raspunde imediat in muzeu, dar care pot constitui punctul de pornire pentru discutii suplimentare si activitati in contextul scolar.

In cursul predarii unui teme anume, vizita la muzeu poate oferi elevilor ocazia de a-si folosi cunostintele deja acumulate ca baza pentru a elabora interpretari ale obiectelor. Ei pot compara ceea ce au invatat la scoala cu mesajele comunicate in cadrul expozitiei. Pot gasi astfel confirmarea a ceea ce au invatat, dar, in acelasi timp, pot sa si descopere ca exista mai multe interpretari posibile si ca nu exista doar un singur adevar. Aceasta poate permite dezvoltarea de noi puncte de vedere si, ca atare, influentarea evolutiei discutiilor la scoala.

La sfarsitul unei secvente de predare, vizita la muzeu urmareste sa recapituleze ce au invatat elevii pe parcursul activitatii la clasa si sa le creeze o impresie mai dinamica a temei studiate. Aceasta pare sa aiba importanta in special in cazul temelor stiintifice, de exemplu pentru fenomenele fizice si aplicatiile lor la inventiile tehnologice (Matthes 1998).

Lucrul in grupuri de doi sau trei se dovedeste deseori a fi o metoda eficienta pentru explorarea expozitiei si invatarea in muzeu. Daca dorim ca elevii sa descopere, sa descrie si sa afle, de exemplu, functiile unor obiecte necunoscute sau poate ciudate, este important ca ei sa aiba pe cineva caruia sa-i impartaseasca parerile, cu care sa vorbeasca despre ceea ce observa, sa discute propriile interpretari. Instructiunile de orice fel pentru efectuarea de activitati in muzeu trebuie concepute in mod flexibil, pentru a-i face pe elevi sa consimta la formularea propriilor intrebari, a propriilor observatii si la elaborarea propriilor interpretari. Ocazia de a raspunde la intrebari deschise, de genul "Din ce credeti ca este facut acesta?" "Ce ati face cu obiectul daca ar fi al vostru?" ii face pe copii sa se simta puternici si entuziasti (Cole 1984). Asemenea intrebari ii invita totodata sa stabileasca legaturi personale cu obiectele si in acest fel ii ajuta sa memoreze mai bine si pe o perioada mai lunga.

Multi profesori se documenteaza si solicita sprijin cand isi planifica o vizita la muzeu. Aceasta presupune nu numai recomandari privind continutul stiintific al vizitei, ci si ajutor in privinta detaliilor practice, deseori de o egala importanta pentru reusita invatarii. Cateva puncte importante care determina adesea succesul vizitei sunt urmatoarele :

Un mediu necunoscut nu este intotdeauna atragator si captivant, ba chiar se intampla sa le creeze copiilor, in special celor mici, o stare de neliniste. Ei se pot simti stanjeniti din motive foarte "simple", cum ar fi faptul ca nu stiu cand si unde pot manca, se tem ca nu gasesc toaleta, sau pentru ca nu stiu la ce se asteapta ceilalti din partea lor, cum ar trebui sa se poarte, cat de mult timp pot sa petreaca in fata anumitor obiecte.

Copiii incep o excursie de studii cu doua prioritati pe ordinea de zi. Cea avandu-l in centru pe copil, care se axeaza pe ce vor face ei la muzeu - sa vada obiecte, sa se distreze, sa cumpere cadouri, sa aiba o zi libera de la programul normal de scoala. Cealalta prioritate se refera la asteptarile scolii si ale muzeului: copiii presupun ca vor invata lucruri si vor intalni oameni care lucreaza la muzeu. Rezultatul oricarei excursii de studii va fi afectat de interactiunea dintre aceste anticipari si excursia de studii propriu-zisa ( Falk si Dierking 1992).

Adeseori se poate intampla ca profesorii sa nu fie constienti de propriile asteptari. Desi afirma, de exemplu, ca scopul vizitei este de a face o schimbare de ritm si de a avea o experienta sociala, ei dau elevilor fise de lucru care corespund unei vizite axate pe invatare. Bailey raporteaza concluziile cercetarilor efectuate de Jeanette Griffin, care arata ca obiectivul profesorului legat de vizita la muzeu influenteaza obiectivul elevilor si viceversa ( Bailey 1999).

Pregatirea si identificarea unui obiectiv bine definit sunt foarte importante pentru reusita unei vizite la muzeu.

5.Ce ofera scolilor si profesorilor Deutsches Museum din Munchen

Cele mai multe dintre activitatile educative de la Deutsches Museum sunt responsabilitatea sectiei de educatie, dar multe alte sectii ale muzeului contribuie prin munca lor la elaborarea programelor. Principalele initiative si activitati oferite de muzeu sunt urmatoarele:

5.1. Kerschensteiner Kolleg

Kerschensteiner Kolleg a fost intemeiat de catre Deutsches Museum in 1976 si a fost prevazut cu sala de consiliu, laborator si camere de hotel. Majoritatea oamenilor care frecventeaza cursurile sunt profesori, fie in activitate, fie practicanti, dar sunt si studenti la colegiu, oameni de stiinta si profesionisti ai muzeului. Cursurile dureaza in general o saptamana si urmaresc sa prezinte stiinta si tehnologia nu numai in termeni ai continutului stiintific, ci si ca parte a mostenirii culturale. Cursurile pentru profesori au rolul de a le improspata cunostintele de stiinta si tehnica, participantii optand dinainte pentru domeniul anume pe care doresc sa il aprofundeze. Continuturile cursurilor sunt legate de expozitiile muzeului si vizeaza familiarizarea profesorilor cu muzeul ca loc de invatare pentru grupuri. Cursurile mai cuprind informatii despre forma pe care o poate imbraca o vizita scolara la muzeu.

5. Publicatii

Catalogul de expozitii al muzeului poate servi ca prim reper de orientare privitor la ceea ce se poate vedea in muzeu. Mai mult decat atat, ghidurile expozitiilor individuale impreuna cu un CD-Rom ofera o descriere mai complexa a continutului. Profesorii pot folosi o serie de brosuri intitulate "Sporirea Cunostintelor", care furnizeaza informatii despre o anume expozitie sau o anume tema a muzeului si care le dau concursul in pregatirea individuala a unei vizite. Profesorii care predau in scolile de meserii (berufsbildende Schulen) pot sa foloseasca seria "Machete si Reconstituiri", fiecare brosura a acesteia descriind un obiect istoric, de exemplu razboiul de tesut Jacquard, contextul istoric in care a fost creat, precum si detalii tehnice si instructiuni pentru elevi, care sa le permita reconstituirea unui asemenea obiect la scara redusa. Se merge astfel pe premisa conform careia, reconstituind obiecte ce nu depasesc un anumit grad de complexitate, elevii dobandesc o buna cunoastere a problemelor tehnologice si a cailor de rezolvare a acestora, care i-ar putea ajuta sa inteleaga mai bine artefactele mai complexe ale tehnologiei moderne.

Multe clase de elevi solicita de asemenea "Fisele de explorare ale copiilor", care ii conduc pe un traseu al descoperirilor, motivandu-i prin diferite tipuri de intrebari sa se concentreze mai mult asupra anumitor exponate. Profesorii folosesc deseori aceste fise ca pe o introducere jucausa la o tema noua sau ca metoda de stabilire de legaturi intre ceea ce se preda la scoala si utilitatea acelui aspect in viata de zi cu zi - atat in prezent cat si in contexte istorice trecute.

5.3 Tururile cu ghid

Casa de bilete este responsabila nu numai pentru programarea si buna desfasurare a tururilor, ci si pentru largirea paletei de teme propuse si imbunatatirea calitatii activitatii ghizilor. Grupurile pot sa opteze pentru una din trei variante de tururi ghidate: a) vizita la o singura galerie, condusa de catre un membru al corpului ghizilor / prezentatorilor si al sectiei respective, b) tururi cu ghid la mai multe expozitii pentru a capata o imagine de ansamblu asupra colectiilor; si c) asa numitele "Fachfhrungen" care se concentreaza asupra unei teme particulare.

5.4. Calitatea de membru a scolilor

In 1999, Deutsches Museum a instituit "Calitatea de membru a scolilor", un proiect nou care vizeaza intensificarea colaborarii cu scolile. De atunci, ni s-au alaturat peste 350 de scoli de toate nivelele (primar, liceal etc) si din toate regiunile Bavariei. Platind o taxa modica anuala per elev, scolile beneficiaza de intrare la muzeu, tururi cu ghid si programe speciale gratuite pentru toate clasele. Proiectul a fost elaborat cu anumite expectante, atat din partea scolilor, cat si a muzeelor: scolile conteaza pe un efort mai mare din partea muzeului, destinat identificarii si satisfacerii necesitatilor lor, in timp ce muzeele spera sa dezvolte colaborarea necesara pentru a coopta mai multi elevi si pentru a contribui la pregatirea lor in domeniul stiintei si tehnologiei. Ambele institutii spera totodata sa invete una de la cealalta in ceea ce priveste metodele de predare / invatare.

5.5. Programe speciale pentru grupuri scolare

In 1998, Deutsches Museum a inceput sa elaboreze programe speciale pentru grupuri scolare. Aceasta initiativa a rezultat din cercetarile intreprinse atat asupra comportamentului scolarilor in timpul tururilor ghidate, cat si asupra aceluia al copiilor care exploreaza muzeul fara un scop anume care sa le structureze activitatile.

Prin aceste programe speciale, s-a avut in vedere sporirea motivatiei elevilor in a stabili legaturi mai stranse cu exponatele, sustinerea acestora in scopul unei implicari mai active, dezvoltarea abilitatilor de invatare in ritm propriu; ultimul obiectiv, dar nu cel mai putin insemnat, a fost acela de a le da ocazii sa experimenteze prin manevrarea exponatelor. Doi pedagogi ai muzeului insotesc copiii in timpul programelor speciale, care constau din trei parti principale:

In prima parte a programului ,un membru al personalului expozitiei demonstreaza cateva masinarii in miscare si da explicatii.

In a doua parte, prin intermediul unui set de cartonase cu intrebari deschise si inchise, copiii sunt stimulati sa caute anumite obiecte si sa le cerceteze. Ei lucreaza in echipe de doi sau trei pentru a putea sa discute constatarile facute. Este la latitudinea echipelor sa decida cat timp vor sa petreaca asupra unui cartonas (atata timp cat sunt cu adevarat ocupati si nu pierd vremea). La sfarsit, fiecare grup da raportul colegilor lor.

In ultima etapa, copiii iau parte la activitati de manipulare; de exemplu in timpul programului de masurare si cantarire ei construiesc cantare mici.

Unul dintre programele speciale ale muzeului este explicat mai detaliat in cele ce urmeaza:

5.5. a "Licht an! Im Reich von Licht und Schatten"

(Aprindeti lumina ! Pe taramul de luminii si umbrei)

Acest program special ii poarta pe copii prin galeria optica a Deutsches Museum. In prima din cele trei sali ale expozitiei, multe exponate interactive explica particularitatile de baza ale luminii: raspandirea sa lineara, reflexia si refractia etc. In cea de a doua camera, machetele se concentreaza asupra ochiului, aratand modul in care este construit si particularitatile optice ale functionarii sale, in timp ce experimentele explica defectele vizuale si cum pot fi corectate acestea. La capatul acestei camere, sunt expuse elemente ale instrumentelor optice: sticla optica, piese optice simple, cum ar fi lentilele, prismele etc., insotite de explicatii ale caracteristicilor lor. Cea de a treia camera cuprinde tipuri diferite de instrumente optice, de exemplu de la primele microscoape, care foloseau lumina zilei, pana la cel mai nou microscop electronic.

Programul a fost conceput pentru elevi de clasa a treia primara si de clasa intai si a doua gimnaziala (cu varste intre 8 si 12 ani), deoarece programa scolara a acestor clase include teme cum ar fi structura si importanta ochiului, studierea difuziei luminii, culori spectrale, fenomene de tip oglinda si simetrie. Intrebarile de pe cartonase au grade de dificultate diferite, potrivite pentru elevi de aceste varste. Desi expozitia include deja multe experimente legate de manipulare, am hotarat sa punem la cale niste experimente suplimentare pentru programul bazat pe afisare la comanda.

Unul dintre profesionistii colaboratori externi ai muzeului nostru, de formatie fizician, a proiectat trei cutii obscure, care permit copiilor sa experimenteze cateva dintre caracteristicile luminii. De exemplu, una dintre cutiile obscure contine material pentru studierea lentilelor: lentile convergente, lentile divergente, ochelari si pahare de diverse diametre, umplute cu apa. Lucrand individual, copiii observa ce se intampla cu fasciculul de lumina cand trece prin diferite lentile si pot clasifica lentilele in functie de comportamentul lor divergent sau convergent. Daca este necesar, atat pedagogii muzeului, cat si mici brosuri dispuse sub cutiile obscure le ofera indicii si ajutor. Elevii mai pot studia diferite lupe, afland ce relatie exista intre distanta focala si capacitatea de marire. Copiii care poarta ochelari pot afla ce fel de lentila se foloseste pentru corectarea defectului lor vizual, stabilind in acest fel o relatie personala cu fenomenele fizice prezentate de lentile.

A doua cutie obscura este dedicata studierii reflexiei si difractiei. Elevii constientizeaza diferitele tipuri de oglinzi si modul in care acestea influenteaza un fascicul de lumina, descopera prin experimente principiile legilor reflexiei (Reflexionsgesetz), fara a folosi terminologia de specialitate. Ramele de sticla invita elevii sa exploreze difractia.

A treia cutie obscura este destinata experimentelor de lumina si culoare. Copiii pot folosi diferite prisme pentru a descompune lumina in culorile spectrale si a o reuni in lumina alba. Cu o instalatie optica elementara, copiii au nevoie doar de un creion pentru a copia imaginea unui leu pe o foaie alba de hartie. Elevii sunt incantati sa o faca! si toate aceste experimente sunt stimuli pentru discutii ulterioare ale fenomenelor.

Prima parte (in mod obisnuit) a programului special - demonstrarea masinariilor in miscare - nu este usor de realizat in cazul galeriei optice. In ciuda dificultatii demersului, se ofera astfel o abordare mai dinamica a fenomenelor optice din domeniul tehnic, prin activitati in cadrul carora elevii pot folosi microscoape cu lumina si binocluri pentru a descoperi mici animale intr-o mostra de sol sau apa, sau se minuneaza in fata uluitoarelor structuri si culori ale mineralelor.

5.5.b Cum functioneaza programul

La inceputul programului din galeria optica, se prezinta grupului o scurta introducere in specificul temei si al expozitiei. Prin intrebari de genul "De unde vine lumina?" "Ce credeti ca este lumina?" etc., pedagogii muzeului isi fac o prima impresie asupra a ceea ce stiu copiii deja despre subiect. Apoi, clasa este impartita in doua grupuri, din care unul se subimparte in echipe de doi sau trei elevi, care incep sa exploreze expozitia cu ajutorul cartonaselor cu intrebari. Unii dintre elevii din al doilea grup incep prin efectuarea experimentelor din cutiile obscure, in timp ce restul lucreaza cu microscoapele. Dupa o anumita perioada de timp, grupele fac schimb. La terminarea activitatilor, clasa se reuneste si elevii isi raporteaza constatarile, in timp ce pedagogii muzeului ofera orice informatie suplimentara daca este nevoie. Durata programului este intre o ora si jumatate si doua ore, in functie de interesul copiilor. Pana acum, un numar mare de clase scolare au participat la acest program, demonstrand nivelul inalt de interes al profesorilor, in aceeasi masura ca si nevoia de sustinere in predarea stiintei si tehnologiei.

6.Concluzii

Din discutia si prezentarea de mai sus s-au desprins un numar de puncte privind predarea stiintei si educatia in cadrul muzeului:

Muzeele constientizeaza adesea mai bine decat scolile potentialul lor de a contribui la invatarea stiintei si tehnologiei.

Atat procesul de invatare din muzeu, cat si cel din scoala sunt influentate de schimbari in teoriile de comunicare si invatare, care atribuie un rol activ celui care invata si percep invatarea ca pe un proces neliniar, a carui reusita sporeste prin libera optiune si ritm personalizat. Muzeele trec in momentul de fata prin schimbari privind amenajarea expozitiilor si demersurile educative, in timp ce scolile trec si ele prin schimbari ale metodelor de predare, ambele fenomene de acest gen indicand o schimbare in modul de percepere a invatarii.

Muzeele ofera ocazii de invatare cu totul deosebite. Expunerea de lucruri reale contribuie la ridicarea nivelului de "Anschaulichkeit", prin care se dezvolta abilitati de invatare de tip cercetare, adesea foarte diferite de cele oferite de scoli.

Desi scolile folosesc muzeele atat pentru excursiile de studii cu elevii, cat si pentru perfectionarea profesorilor, ele utilizeaza totusi doar un mic procent din potentialul educativ al muzeelor, atat in ceea ce priveste elevii cat si profesorii.

Bibliografie

Bailey, E. (1999) Vizitele grupurilor scolare la muzeu, raport nepublicat.

Cole, P. (1984) Piaget in galerii, Noutati despre muzee, octombrie.

Falk, J. and L.D. Dierking, Experienta muzeului. Washington, Whalesback Books.

Feber, S. (1987) Noi abordari ale stiintei: In muzeu sau in afara acestuia? in T. Ambrose (ed.) Educatia in muzee, muzeele in educatie. Edinburgh, HMSO.

Fingerle, K. (1992) Fragen an die Museumsdidaktik am Beispiel des Deutschen Museums, Mnchen.

Gottmann, G. (2000) Rckblick auf 25 Jahre museumspdagogische Arbeit in technischen Museen, Inst. fr Museumskunde (ed) Museumspdagogik in technischen Museen. Dokumentation des 1. Symposions 14-17, Juni 1999, Berlin.

Hagedorn-Saupe, M. (IfM) (2001) Vizitele la muzeu in Europa Continentala: Statistici si tendinte, in Educatia ca instrument pentru muzee. Budapest, p. 66.

Hooper-Greenhill, E. (2000) Muzeele si interpretarea culturii vizuale, Londra si New York, Routledge.

Hooper-Grenhill, E. (1987) Muzeele in Educatie: Spre sfarsitul secolului, in T. Ambrose (ed) Educatia in muzee, muzeele in educatie. Edinburgh, HMSO.

Jrgensen, F. (1995) Cinderellas Kutsche, in Kirsten Fast (Ed) Handbuch museumspdagogischer Anstze, Opladen.

Kirk, G. (1987) Schimbarea necesitatilor scolare, in T. Ambrose (ed) Educatia in muzee, muzeele in educatie. Edinburgh, HMSO.

Larcher, D. (1988) Lernen im Museum - Lernen in der Schule, in Fliedl, G. (ed) Museum als Soziales Gedchtnis, Klagenfurt.

Lucas, A.M. (1987) Interactiuni intre sursele de educatie formale si cele informale in invatarea stiintei, Comunicarea stiintei catre public. Wiley, Chichester.

Matthes, M. Einfhrung. Ferchland, Andrea (1998) (ed) Schule und Museum. Vom Nutzen des Museums fr die Schule. Berlin.

Spickernagel, E. and B. Walbe (1976) (ed) Das Museum: Lernort contra

Musentempel. Gieen.

Zpfel, H. (2002) Interview in Sddeutsche Zeitung, 27. Mrz.