OMUL MEDIEVAL - FEMEILE SI FAMILIA

OMUL MEDIEVAL - FEMEILE SI FAMILIA

In       perioada medievala, schema tripartita ce domina conceptiile asupra societatii crestine nu acorda femeilor nici un loc specific. Ea ierahizeaza "ordine' sau "conditii' - cavaleri, clerici, tarani -, dar aceasta piramida nu prevede "conditia feminina'

Femeia a fost definita prin trupul sau, sexul sau, prin relatiile sale cu grupurile familiale. Nevasta, vaduva sau fecioara, personalitatea ei juridica si morala cotidiana i-au fost conturate in raport cu un barbat sau un grup de barbati.

Insa familia reprezinta un ansamblu de inrudiri care depaseste limitele casnicului. Pentru femei, nu totul se decide in acest spatiu strimt. Legaturile se bazeaza nu numai pe ascendenta si casatorie, ci si pe prietenie, pe cooperare economica sau pe aspiratii politice.

Locul ocupat de femei in ansamblul legaturilor de rudenie si al casatoriilor.

In Evul Mediu, casatoria este in primul rind o "pace'. La capatul unui proces de rivalitate, uneori al unui razboi deschis intre familii, ea instaureaza si pecetluieste o pace, astfel sotia se situeaza in centrul intelegerii/impacarii, atribuindui-se un rol ce ii depaseste destinul individual si aspiratiile personale.

Acesteia i se impune, poate cu mai multa forta decit indatoririle fata de sot, sa mentina alianta intre cele doua grupuri evitind orice comportament criticabil, sa asigure perpetuarea neamului in care intra procreind pentru el, sa-i incredinteze cu fidelitate folosirea trupului si a bunurilor aduse de ea. Femeia garanteaza respectarea acordului; ea este chiar semnul pacii, marea nazuinta medievala.

Strategiile de alianta matrimoniala.

1.Obligatia crestina de a lua in casatorie persoane neinrudite, adica porunca exogamiei, intra in contradictie cu una dintre cele mai arzatoare obligatii ale neamurilor: aceea de a pastra pentru urmasi averea mostenita din mosi-stramosi. Laicii sint dispusi sa uite legaturile de rudenie deja existente pentru a-si uni copiii, daca averea familiei o cere, pe cind clericii declara incestuoasa aceasta casatorie.

Biserica intervine pentru a descuraja mariajul intre verisori; dar ea insista, cu tot mai multa fermitate de la sfirsitul secolului al Xl-lea, asupra necesitatii de a consemna in mod legal incuviintarea tinerilor soti si de a nu-i da in casatorie la o virsta cind consimtamintul lor nu are valoare. Pentru ea, intemeierea unei noi familii nu poate avea loc decit cu respectarea libertatii contractantilor, caci in prim-plan sint viitorii soti, si nu neamul lor. Aceasta deplasare de perspectiva determina, cel putin in teorie, o revolutie considerabila: acorda femeii aceeasi pozitie ca barbatului in administrarea sacramentului casatoriei.

2.Ferment sau promisiune a pacii, alianta matrimoniala implica deopotriva statutul si onoarea familiilor. Fie ca dau sau primesc o femeie, ele evalueaza in mod firesc consideratia si avantajele materiale pe care le vor obtine in urma casatoriei. S-a dovedit ca strategiile matrimoniale cele mai curente in clasa cavalereasca din secolele alXI-lea si cele ale aristocratiilor sau burgheziilor urbane din secolele al XlV-lea si al XV-lea ii determina pe parinti sa aleaga drept nurori fete de origine mai aleasa decit a lor. Astfel, o mare parte din femei, poate chiar majoritatea lor, sint declasate prin casatorie; ele sint date unor soti inferiori prin singe sau rang, dar carora va trebui sa le dea ascultare.

Nevasta certareata si artagoasa ce nu inceteaza sa-i reproseze sotului originea inferioara este o tema constanta a literaturii medievale, ca si frica masculina de a infrunta o asemenea femeie afurisita, acoperita de blazoane si genealogii.

Trecerea unei femei dintr-un neam in altul determina nu numai transferul ei fizic, ci si pe cel al bogatiilor. Onoarea familiilor intervine in ambele registre. Pentru a fi recunoscuta social, casatoria cere, indiferent de mediu, epoca sau de sistemul juridic in vigoare, ca bunuri oricit de neinsemnate sa fie "date' de un grup celuilalt grup, atunci cind se pregateste, apoi se realizeaza cedarea femeii. In Evul Mediu timpuriu, bunurile erau date de sot sau de familia lui celei a sotiei, ca "despagubire' pentru pierderea suferita de aceasta familie prin cedarea uneia dintre fiice. Cu timpul, ele sint date sotiei insasi; aceasta, in schimb, continua sa aduca sotului tot felul de obiecte, bunuri imobile, sume de bani pe care i le "da' lui sau care ramin in posesia ei. Astfel ii va fi asigurata intretinerea dupa moartea sotului.

Sotia pierde, in general, dreptul de a dispune pe deplin de bunurile aduse de ea sau de cele care ii sint "date' de sot, pe cind inainte se putea bucura de ele fara oprelisti o data ajunsa vaduva si, deseori, in timpul vietii conjugale. Cit traieste, sotul le administreaza de acum incolo si dispune de veniturile lor; la moartea lui, vaduva nu mai are decit uzufructul si nu le mai poate transmite pe toate prin testament oricui doreste.

Feudalizarea raporturilor cu pamintul exclude femeile de la transmiterea bunurilor, a castelelor si a fiefurilor. In mediile urbane bazate pe comert si mestesuguri, inchiderea corporatista a meseriilor rezerva activitati si responsabilitati barbatilor.

Deteriorarea rolului economical femeilor si a capacitatii lor de a-si administra averea nu intirzie sa se traduca prin deprecierea "valorii' lor.

3.Onoarea nu se bazeaza doar pe puterea materiala si prestigiul neamului; ea are o componenta sexuala puternica si depinde totodata de comportamentul femeilor,

In timp ce se afirma principiul de succesiune in linie masculina, este reluata discutia cu privire la caracterul, activ sau pasiv, al rolului femeii in procreatie. Pentru multi, "singele' patern trebuie sa-si pastreze intreaga puritate iar femeia se limiteaza la a purta si modela copilul.

Fidelitatea sexuala a femeilor este realmente in centrul dispozitivului familial; trupul lor impune o supraveghere maxima pentru a evita situatii care ar aduce prejudicii marelui neamului din care face parte.

Aflate in incomoda situatie a casatoriilor adesea inegale, sotiile datoreaza loialitate si devotament fata de interesul ambelor familii care, prin intermediul lor, s-au aliat. Asemenea exigente pot intra in conflict cu afectiunea si ascultarea datorate deopotriva sotilor, cu atit mai mult cu cit aici intervin conceptiile asupra egalitatii conjugale afirmate de oamenii Bisericii. Spre sfirsitul perioadei noastre, constientizarea lor de catre laici diminueaza rolul supunerii fata de neam.

Inainte de casatorie, femeia trebuie sa se supuna fara sa cricneasca tatalui, fratelui sau tutorelui, trecind sub tacere aspiratiile intime, pentru a-l accepta pe barbatul care i-a fost ales. Vor fi necesare secole inainte de a fi fost interiorizata ideea unei casatorii nu numai acceptate in afara oricarei presiuni, ci si intemeiate pe elanul intim si atractia reciproca.

Clericii respingeau pornirile carnii in aceeasi masura in care detestau abuzurile de putere familiala; totusi, ei se gaseau prinsi in propria lor capcana: adesea, erau nevoiti sa legitimeze asemenea cupluri, unite ritualic, chiar daca dezaprobau interesele care le-au inspirat.

Rolul femeii si atributiile sale in contextul demografic.

A da nastere la mostenitori buni, aceasta este marea provocare careia trebuie sa-i faca fata familiile intr-o vreme cind moartea loveste cu tarie si des. In inima casei medievale se afla camera in care femeia sta, munceste, procreeaza, naste si moare. Se vede pretutindeni ca rolul sau in reproducerea grupului stirneste discutiile si mustrarile cele mai frecvente, retinerile si laudele cele mai mari. Cheia de acces la acest rol este, asadar, casatoria.

- In Evul Mediu timpuriu, se lasa impresia unei relative egalitati de virsta si a unei anumite maturitati a tinerilor la casatorie, in afara aristocratiei, desigur, unde fetele erau casatorite la o virsta foarte frageda.

- In Evul Mediu central are loc o rasturnare : de la un capat la celalalt al Europei, fetele sint date abia adolescente (12-13 ani) unui sot cu mult mai virstnic. Barbatii, in ceea ce-i priveste, par a cadea in "capcana insuratorii' la o virsta mai tirzie decit inainte.

-In a doua jumatate a secolului al XlV-lea si in secolul al XV-lea, pentru femei, virst medie la casatorie este mai mica de 18 ani, cu o tendinta, la tarani si proletariatul urban, de a o intirzia cu un an sau doi, iar la bogati, de a o grabi cu trei ani. Calcule similare facute asupra unui grup la fel de numeros de baieti proveniti din aceleasi familii ale burgheziei negustoresti ni-i arata celebrindu-si casatoria la o virsta medie de mai mult de 27 de ani.

Asadar, un barbat de aproape 30 de ani, un adult, isi aduce in casa o adolescenta : aceasta este situatia nesimetrica din Evul Mediu tirziu. Rationalizind practicile mediului si ale timpului lor, oameni ca L.B. Alberti, in Libri della famiglia, ridica faptele la rang de model: barbatul va astepta sa fi atins plenitudinea "virstei desavirsite' pentru a se casatori, iar femeia, din contra, va fi data de tinara, "fanciulla', unui sot pentru a nu se perverti in asteptarea mariajului, "caci femeile devin vicioase cind nu obtin cele cerute de natura'. Totusi, cu totii cad de acord ca, pentru a se impune cu autoritate in casnicie si pentru a procrea copii mai frumosi, omul va avea de cistigat prin aminarea insuratorii. Aceasta virsta tirzie la casatorie va continua sa caracterizeze populatia Europei Occidentale in epoca moderna.

Prin urmare, a marita sistematic fetele de foarte tinere are un efect evident asupra nivelului de ansamblu al fecunditatii si asupra numarului total de nasteri. Scazind virsta de casatorie, femeile incercau, mai mult sau mai putin constient, sa acopere ingrozitoarele brese facute de mortalitatea epocii. Sperantele lor erau insa firave, caci multe aliante matrimoniale se rupeau prematur, iar numarul copiilor procreati era mai mic decit cel indicat pentru cuplurile longevive (10). Sarcinile ocupau aproape jumatate din viata femeilor casatorite, inainte de 40 de ani.

Maternitatea medievala. Mamele care isi dau imediat dupa botez bebelusul la doica, in afara casei, nu-l recupereaza - daca a supravietuit - decit dupa un an si jumatate sau doi ani. In rastimp, este posibil ca unii dintre fratii mai mari sa fi murit din cauza bolilor sau a epidemiilor de ciuma ce secera periodic populatia. Astfel ca enormele descendente - zece, cincisprezece copii - ramin pur teoretice.

Din jurnalele de familie reiese faptul ca, in clasa negustorilor, cel putin un sfert din micutii florentini incredintati doicii mor la aceasta. Mai rau: 45% dintre copiii adusi pe lume in aceste familii instarite nu ating virsta de douazeci de ani. In imensa majoritate a populatiei, mamele isi alapteaza nou-nascutii: totusi, numeroase sint cele pe care saracia, boala, oprobriul public le constring sa-si abandoneze, mai devreme sau mai tirziu, copilul dupa nastere. Parasirea nou-nascutilor pare o practica larg raspindita, cel putin in orase. Este determinata de graviditatea slujnicelor, libere sau sclave, de saracie, boli cronice sau legata de crize de alimente : saracii isi lasa copiii legitimi la azilul orasului, amagindu-se uneori cu speranta ca ii vor lua inapoi mai tirziu si ca azilul are mai multe posibilitati decit ei de a-i salva de la moarte. Totusi, mortalitatea este ingrozitoare in primele aziluri specializate.

Bebelusii abandonati, de sex feminin sint mai numerosi: exista intr-adevar o discriminare ce da de la nastere un usor avantaj baietilor. Dar este greu sa intelegem motivatiile inconstiente care ii determina pe parinti sa-i prefere pe baieti.

Raportul sot-sotie

Autoritatea este un cuvint-cheie aflat la baza viziunii masculine asupra raporturilor intre soti - singura ce ni s-a transmis direct. Prima creatie, chip al lui Dumnezeu mai apropiat de original, fire mai perfecta si mai puternica, barbatul trebuie sa domine femeia. Barbatul are o autoritate "fireasca' asupra sotiei, slabiciunea si inferioritatea naturii feminine impun, inca din Antichitate, ca domeniul in care femeile dispun de o anumita autonomie sa fie bine circumscris. Desigur, acest domeniu este in primul rind casa, spatiu in acelasi timp ocrotit si inchis.

Nestatornicia si slabiciunea femeii impun protectie si supraveghere. Iesirile din camin trebuie sa se limiteze la drumuri bine controlate: biserica, spalatorie, cuptorul public sau fintina, locuri variabile in functie de clasa sociala, dar desemnate cu precizie. A pazi si a tine femeile ocupate in interiorul caselor, acesta este, asadar, idealul masculin nedeslusit.

El impregneaza orientarea sarcinilor ce le sint atribuite.

O sotie buna, o femeie priceputa, blinda si cumpatata va sti sa organizeze circulatia interna a fluxurilor de bunuri dirijate de barbat dinspre exterior spre casa. Rotite esentiale in buna functionare sociala, femeile care isi asuma pe de-a-ntregul rolul garanteaza, asadar, asimilarea armonioasa a produselor activitatii masculine.

De asemenea, familia este un ansamblu de persoane asupra caruia sotia trebuie sa vegheze, ordonindu-i ritmurile si activitatile. Mai intii sotul, care asteapta sa gaseasca, la caldura caminului, odihna si placerea baii calde, a mesei servite, a patului facut cind se intoarce istovit de necazurile lui exterioare; apoi, daca familia este suficient de instarita pentru a tine servitori, sotia are sarcina de a-i dirija si de a-i "pedepsi' atunci cind comportamentul lor risca sa prejudicieze interesele stapinilor, pe scurt, de a-i face sa lucreze intru onoarea casei. Tot ei ii revine, incontestabil, educatia copiilor mici. Sotia este stapina ordinii casnice, a pacii familiale..

Cooperarea economica

Pe toata scara sociala, femeile nu ramin atit de izolate in casa si supuse sotilor pe cit si-ar dori acestia si teoreticienii "sfintei economii a cuplului' (santa masserizia). Tarancile muncesc din greu la cimp. nevestele de mestesugar in pravalia sotului, pe care o preiau uneori dupa moartea acestuia. Chiar in interiorul casei senioriale sau burgheze, fetele si femeile nu sint lasate sa stea degeaba. in incheiere, trebuie sa subliniem un aspect important al activitatii feminine.

De la virsta cea mai frageda, fetele vor toarce, vor tese, vor coase si vor broda fara incetare; li se va acorda cu atit mai putin timp pentru a se juca, a ride si a dansa cu cit vor fi de familie mai buna si inzestrate cu mai multa onoare.

Pentru a o justifica, este invocat faptul ca tatal trebuie sa le asigure o meserie care sa le ingaduie sa supravietuiasca in caz ca ajung la sapa de lemn; totusi, grija cea mai profunda ce razbate din aceste texte este aceea de a neutraliza natura feminina, instabila si fragila, incorsetind-o in activitati neintrerupte.

Neincetata activitate textila are deopotriva o functie economica. Ea corespunde nevoilor consumului casnic; de asemenea, este orientata spre cautarea cistigurilor exterioare. Printre saraci, multi incearca sa-si echilibreze bugetul precar prin produsul muncilor feminine sau prin salariile torcatoarelor. Mai ales inaintea crizelor din secolul al XlV-lea, multe femei exercita o activitate intr-un mai mare grad autonoma, in afara familiei. Pentru majoritatea lor, necesitatea de a munci decurge din starea lor matrimoniala sau din pierderea protectiei familiale. Femeile fara familie se situeaza in afara cadrului "natural' atribuit sexului feminin de catre societatea medievala. Ele sint cu atit mai vulnerabile, iar reputatia lor este din start patata.

Concluzie

Dispretul fata de munca din afara casei, manifestarile prea autonome ale devotiunii, ratacirea femeilor, arata cu prisosinta ca societatile din amurgul Evului Mediu au conceput cu greutate "conditia feminina' independent de cadrele casatoriei.

Fara indoiala, in aceasta perioada viciile si virtutile, sarcinile si comportamentele feminine au fost percepute in raport cu familia, al carei fundament devine aceasta. Femeile au ramas o rotita subordonata reproducerii familiale.