Walt Whitman 1819-1892

Walt Wh i t m an

1819-1892

A fost un poet al miscarii în jos spre abisurile întunericului si

ale vinovatiei si durerii si izolarii, în sus catre actul creator în

care întunericul se transforma în frumusete. Când eul s-a pierdut

pentru lume, Whitman a încetat sa mai existe pentru poezie. Dar

înainte sa se întâmple acest lucru, prin propriul exemplu Whitman

a marcat începuturile poeziei în America.

R. W. B. Lewis, „Walt Whitman', în Major Writers of America

în 1855, când au aparut pentru prima data, Firele de iarba ale lui Walt Whitman au semnalat o revolutie poetica pentru care era nevoie de o voce noua, la fel de proaspata si îndrazneata ca si tara cea noua. Poezia americana, care nu este o prelucrare sau variatiune a modelelor europene, începe o data cu Whitman. Persoana creata de el pentru a întruchipa vocea distinct americana este la fel de uluitoare si magnifica precum însasi natiunea americana. Withman este un RABELAIS [14] american, al carui apetit pentru experienta se dovedeste tot atât de impresionat ca si creatiile lui Rabelais. Pentru a deveni purtatorul de cuvânt al unei natiuni, Whitman a creat o forma poetica deschisa si flexibila si a extins subiectul poeziei incluzând viata cotidiana si sexualitatea, ceea ce a reprezentat una dintre cele mai puternice influente în modelarea poeziei secolului al XX-lea. Ezra Pound, al carui apel la inovatie razbate din scrierile lui Whitman, recunoaste cu reticenta maretia altuia:

El este America. Cruditatea lui o percepem ca pe o duhoare excesiv de puternica, dar este America. El reprezinta golul din stînca unde se formeaza ecoul vremii lui. El „cînta starea cruciala' si este „vocea triumfatoare'. E dezgustator. Este o pilula care produce o ameteala exagerata, dar îsi îndeplineste misiunea pare multumit ca este ceea ce este si se identifica cu vremea si poporul sau.

Complex, contradictoriu, subjugat de un eu nelimitat îmbinat cu o capacitate extraordinara de a intra în lumea imaginara din jurul sau, Whitman a insistat sa fie considerat poetul american epic care înregistra, ^dupa propriile sale cuvinte „o Nationalitate Democratica agregata, inseparabila, fara precedent, vasta, compozita, electrica'.

Formatia lui Whitman îi asigura pregatirea ideala pentru chemarea sa finala de a eterniza si memora experienta americana. S-a nascut în Long Island, New York. Tata lui, fermier si tâmplar de meserie, s-a mutat în Brooklyn, pe atunci un orasel mic, pe când Walt înca nu împlinise cinci ani. Tineretea lui Whitman s-a petrecut asadar atât la oras, cât si la tara, în mediul rural, dar si urban. A parasit scoala la vârsta de unsprezece ani ca sa lucreze ca baiat la toate într-un birou, apoi a intrat ucenic la un tipograf. La vârsta de saptesprezece ani era zetar si mai lucra ocazional si ca învatator. Tipografia l-a ghidat spre ziaristica si Whitman, pâna la vârsta de treizeci si unu de ani, a avut mai multe posturi de reporter, redactor, editor al unor ziare din New York si a lucrat ca redactor la Daily Eagle din Brooklyn din 1846 pâna în 1848. Democrat fervent, Whitman si-a pierdut postul într-o disputa despre politica ziarului si a pornit într-o calatorie de trei luni la New Orleans. în aceasta perioada, Whitman, dezamagit de implicarea Americii în razboiul cu Mexicul si de dezbinarea tot mai accentuata între statele libere si cele sclavagiste, a început sa conceapa o lucrare poetica mareata pentru a celebra idealurile democratiei americane si experienta americana. Si-a asumat si rolul de bard si profet american, si-a lasat barba si a început sa poarte haine de muncitor.

Fire de iarba, pe care le-a publicat chiar el, încalcau toate regulile poeziei ca forma si continut. Whitman a renuntat la metrul traditional în favoarea versului liber ritmic, la fel de flexibil ca si vorbirea vie si structurat pe paralelisme, repetitii, asociatii, imagistica, în centrul acestuia se afla o sensibilitate proteica refractata si absorbita de viata americana tumultuoasa, asa cum avea sa scrie în Cântec despre mine:

Pavajul strazii, rotile camioanelor, tîrsîitul talpii pantofilor, glasul

pietonilor,

Omnibuzul greoi, conductorul cu degetul ridicat întrebator,

bocanitul cailor potcoviti pe pardoseala de granit,

Saniile, zurgalaii, glumele strigate, plesnetul bulgarilor de zapada, Uralele pentru favoritii poporului si furia celor razvratiti, Ambulanta cu perdelele trase ducând un bolnav la spital, întîlnirea fata-n fata dintre dusmani, înjuratura, loviturile si

caderea,

Multimea agitata, politaiul cu steaua-n piept croindu-si repede

drum spre centrul gloatei,

Cladirile de piatra întorcând impasibile ecoul,

Gemetele celor supraalimentati sau subnutriti, cazînd loviti de

insolatie sau de colici,

Tipatul femeilor cuprinse brusc de durerile facerii, grabind sa

nasca la ele acasa,

Vorbele spuse sau nespuse care vibreaza mereu, urletele retinute

de ochii lumii,

Arestarea criminalilor, semnele de trufie, propunerile rusinoase primite sau respinse cu buzele crispate,

La toate astea iau seama, la spectacolul lor, sau la rezonanta lor -Eu vin si plec.

Din Walt Whitman - Cântec despre mine

Editia a Il-a, în româneste de Mihnea Gheorghiu, Editura Univers,

Bucuresti, 1976

Forma neconventionala, subiectul prozaic, senzualitatea vadita au determinat ostilitatea criticii si lipsa de reactie a publicului. Totusi, Fire de iarba a fost apreciata si acceptata de personaje ca Thoreau si Emerson, care i-a scris lui Whitman vestitul mesaj: „Te salut la începutul unei mari cariere'.

Tot restul vietii sale, Whitman a revizuit si extins poeziile din Fire de iarba (au existat noua editii succesive) într-o singura secventa poetica atotcuprinzatoare, care încorpora optimismul lui timpuriu referitor la perspectivele democratice ale Americii si tonul din ce în ce mai tragic inspirat din experientele lui din timpul Razboiului Civil. Când fratele sau a fost ranit, s-a dus pe front, unde a constatat însa ca ranile nu erau grave, apoi a ramas la Washington, ca voluntar într-un spital militar. Dupa razboi, Whitman a lucrat în birourile guvernamentale pâna când a paralizat, ceea ce l-a silit sa-si petreaca tot restul vietii în casa fratelui sau din Camden, New Jersey. A mai rostit ocazional prelegeri si a facut lecturi, a primit vizita admiratorilor care îl considerau profet si vizionar, „bunul poet carunt', si a reusit sa faca chiar o îndelung asteptata calatorie transcontinentala spre vest pâna în Nevada, apoi a murit dupa ce a revazut ultima editie a Firelor de iarba.

Remarcabila realizare poetica a lui Whitman rezida atât în excelenta poeziilor individuale, cum ar fi Cântec despre mine însumi, Traversare cu feribotul din Brooklyn, Când liliacul a înflorit în curtea din fata si Afara din balansoarul care se leagana necontenit, cât si în aranjamentul general simfonic al partilor lirice care formeaza un singur poem amplu. El a redefinit forma si metoda epicii traditionale nu ca o relatare a ispravilor eroului conventional, ci ca sensibilitate eroica descoperind sensurile si valorile cele mai apropiate, pe care le vedea întruchipate în experienta americana. Aceasta experienta, plina de vitalitate si promisiuni, încorporând si tragedia centrala a Americii din perioada Razboiului Civil, este subiectul predilect al lui Whitman, ale carui valente poetice aveau sa devina curând o resursa majora pentru poetii de mai târziu, precum Hart Crane în Podul Si William Carlos Williams în Paterson. Asa cum remarca Williams:

Fire de iarba! A fost un titlu bun pentru o carte de poezie, mai ales pentru o carte noua de poezii americane. A reprezentat o provocare la adresa conceptului de idee poetica si dintr-un punct nou de vedere, un punct de vedere rebel, un punct de vedere american, în cuvântul de început enunta un adevar socant, acela ca viata obisnuita este o sursa de inspiratie poetica. Au mai fost pareri în acest sens cu privire la lucrarile lui Robert Burns si ale poetului Wordsworth, dar în cazul de fata însesi formele scrisului au suferit modificari: este vorba de stilul cuvintelor asa quni apar ele pe pagina. Asa-numitul „vers liber' al lui Whitman a reprezentat un atac împotriva citadelei poeziei ca atare; a constituit o provocare directa pentru toti poetii în viata sa dovedeasca de ce nu fac si ei la fel. Este o provocare care îsi pastreaza valabilitatea si dupa un secol de viata viguroasa pe parcursul careia a fost practic în permanenta sub tirul focului, dar niciodata înfrânta.

Curajul si spiritul vizionar al lui Whitman au marcat o noua epoca lentru poezie, plasând poetul în centrul unei lumi expansive, contradictorii are provoca imaginatia sa descopere si sa transpuna rezultatul observatiei ntr-un limbaj poetic care se apropie de traducerea literala, în sfârsit, la fel a toti marii poeti, Whitman este ireductibil si nesfârsit de sugestiv, asa um reiese din ultimele versuri din „Cântec despre mine':

(Soimul cu trupul patat asupra-mi se lasa si ma-nvinuieste, se plînge

de vorbaria si lenea-mi.)

Dar aidoma lui sunt de aprig, ca si el sunt de intraductibil, Chiuitul barbar mi-l arunc, sa rasune peste acoperisurile lumii.

Ultimul sclipat al zilei mai zaboveste pentru mine,

îmi proiecteaza chipul adevarat pe întinsa pustie cuprinsa de umbre,'

Ma ademeneste spre ceata asfintitului.

Ma departez ca aerul, îmi scutur parul alb catre astrul ce scapata, îmi las carnea în vîrtej sa mi-o soarba dantela spumoaselor creste.

Ma las mostenire tarînei ca sa cresc din iarba pe care-o iubesc, De vreti sa ma gasiti de-acum încolo, cautati-ma sub talpile ghetelor voastre.

Cu greu veti afla cine sunt si ce-nsemn, Dar eu totusi voi ff pentru voi sanatate, Si sîngele vostru-l voi face mai pur si mai tare.

La-ntîia încercare de n-ati izbutit sa m-ajungeti, nu pierdeti nadejdea, Daca nu ma gasiti într-un loc, cautati-ma într-altul, Eu undeva m-am oprit si v-astept.

Din Walt Whitman - Cântec despre mine,

Editia a Il-a, în româneste de Mihnea Gheorghiu, Editura Univers,

Bucuresti, 1976