Comunismul și presa româneasca

Presa este considerata ca fiind oglinda unei societati ce reflecta imaginea perfecta a realitatii. Însa aceasta afirmatie este una falsa, daca ne referim la perioada comunista, când presa a creat o realitate paralela, care încerca sa ascunda adevarata realitate din România de la acea vreme. Presa nu era preocupata de adevar, ci de „ fardarea minciunii” ( Ilie Rad, 2008, p. 175 ).

Perioada Ceausista a reprezentat pentru gazetarii români o îngradire a tot ceea ce înseamna libertatea de exprimare. Erau precum marionetele, scriau totul în favoarea Tovarasului.

„ Deceniul satanic ” este o denumire data de profesorul Mircea Zaciu pentru a desemna perioada 1980-1989, o perioada în care cultul personalitatii lui Ceausescu a atins cele mai înalte si totodata aberante culmi. Trecerea de la comunismul „ liberal ” la cultul personalitatii s-a produs treptat, procesul începând cu mult timp înainte, respectiv în anul 1971, dupa ce Nicolae Ceausescu a facut o vizita în China si Coreea, de unde a venit cu idei noi pentru a schimba România.

Asa cum am afirmat, în anii `80 dictatura ceausista a atins cote aberante. În 1895 au fost desfiintate studiourile regionale de radio, sub pretextul economisirii energiei electrice. De fapt, a fost o strategie de a lichida posturile care emiteau în limbile straine, maghiara, respectiv germana, fiind sustinut nationalismul românesc. Programele Televiziunii Române au fost reduse la doua ore pe zi, între 20:00 si 22:00, pe motivatia ca oamenii muncii trebuiau sa se trezeasca odihniti a doua zi, pentru a fi apti de munca.

„ Pe masura ce dictatura se durifica afirma Carmen Ionescu, aveau loc transformari în acest sens atât la radio, cât si la televiziune. Televiziunea devine un pilon principal al strategiei de represiune, urmata de Radiodifuziune. Informatia se pierdea odata cu buna organizare a programului de televiziune, ce consta în doua ore de program de televiziune, pe timp de seara, în care erau foarte bine pusi în valoare sotii Ceausescu. Majoritatea emisiunilor vorbeau numai despre „ iubitul conducator ” si despre sotia sa. Televiziunea publica devenise cel mai perfectionist instrument al noncomunicarii, realizata prin eliminarea receptorului, prin supravegherea stricta a canalelor de comunicare si printr-un emitator unic. La Radioul national informatiile erau dirijate în aceeasi directie. Programul de emisie era însa, mai generos, statiile începând activitatea doar pe timpul noptii ” (Ionescu, 2003, p. 65).

Legi ale presei

În anul 1977 au fost publicate Decretele nr. 473 si 474, ce priveau institutiile de presa. Primul decret prevedea ca Radioteleviziunea Româna sa contribuie prin întreaga sa activitate la înfaptuirea politicii interne si externe a partidului si statului român. Radioteleviziunea Româna trebuia sa actioneze pentru a aduce la cunostinta oamenilor muncii a hotarârilor partidului si legilor tarii, pentru educarea socialista a maselor, pentru formarea omului nou, pentru largirea orizontului politico-ideologic si cultural al celor ce munceau. Datorita controlului sever al mass-mediei, rolul acesteia în România în caderea regimului comunist a fost unul nesemnificativ, indirect, în sensul ca mass-media a contribuit „ pe dos ” la formarea omului nou devotat socialismului si comunismului. Presa audiovizuala era condusa de Consiliul National al Radioteleviziunii Române, al carui presedinte era numit prin decret al Consiliului de Stat. În perioada „ deceniului satanic ” , Radioteleviziunea Româna a fost condusa de Petre Constantin (1981-1990).

Limba de lemn

Un aspect destul de important în presa de la acea vreme l-a reprezentat limba de lemn(este un termen lingvistic care desemneaza printre altele limba utilizata de oficialitatile regimurilor comuniste), care a atins apogeul în timpul Tovarasului. Chiar si o simpla si banala stire trebuia scrisa dupa o anumita grila, nu numai într-un limbaj specific.

Crearea limbii de lemn s-a constituit mai ales în timpul regimurilor totalitare. Amploarea pe care a luat-o acest fenomen, în spatiul românesc, se putea observa analizând telegramele trimise lui Nicolae Ceausescu cu ocazia zilei sale de nastere. I se acorda dictatorului o asa atentie sporita, încât în timpul cutremurului din 1977, Ceausestii nu se aflau în România. Se aflau în Africa, într-una din vizitele lor oficiale. Se zice ca în acel moment, în loc sa se gaseasca solutii de salvare pentru oamenii distrusi de acel dezastru, echipa din jurul lui Ceausescu, se preocupa de modul în care sa formuleze telegrama Tovarasului, pentru a-l informa pe acesta, în legatura cu catastrofa. În redactarea telegramei s-au folosit diverse expresii, epitete etc pentru a minimaliza efectul ce l-a avut cutremurul si pentru a-l linisti pe conducator ca Guvernul detinea sub control situatia.

Utilizarea limbii de lemn a reprezentat în perioada comunista, dezinformarea cetatenilor si ocolirea adevarului, un adevar destul de crud daca facem referire la modul cum era prostita marea masa de catre dictator. Acest fenomen de manipulare se simtea în mentalitatea omului de rând, a muncitorului ce utiliza adesea sloganul: „ noi muncim, nu gândim ”. Asadar, în cadrul gazetarilor români din perioada comunista, nu putem vorbi despre existenta unui cod deontologic, de etica profesionala, de valori în care sa creada si dupa care sa se ghideze, deoarece se aflau sub strictul control al dictatorului, iar ceea ce zicea acesta era lege. Politicul, mai cu seama activitatile Tovarasului, constituia subiectul principal pentru gazetari.

Societatea traia, respira odata cu Tovarasul, care a fost Nicolae Ceausescu.

Contextul politic a influentat cu adevarat evolutia presei si de ce nu si mentalitatea oamenilor. În tranzitia de la o dictatura absoluta, la o democratie absoluta, presa începe sa se dezamorteasca, încetul, cu încetul. Într-o prezentare din ziarul Scânteia, cel care pâna la Revolutia decembrista a fost „ cel mai iubit fiu al poporului”, „ geniul Carpatilor”, „ înteleptul conducator al României”, devine brusc în acelasi ziar, însa într-o alta perioada, cea postdecembrista, „ odiosul dictator si sinistra lui sotie”, „ cismarul din Scornicesti” sau „ criminalul care a ucis cu sânge rece” etc. Elena Ceausescu, „ savantul de renume mondial”, „ acad. Dr. ing. ”, „ mama iubitoare ”, devenise tot peste noapte, „ savanta analfabeta”, „ chimista care citea formula bioxidului de carbon, codoi ”, „ sinistra sotie” etc.