Limba / situatie / punctuatie in jurnalism

Limba / situatie / punctuatie in jurnalism

1. Relatia limbaj - situatie de comunicare

Mesajele jurnalistice sunt emise in anumite situatii de comunicare, in contexte specifice definite de o serie de factori care influenteaza mesajul. Situatia este formata din statutul persoanelor care participa la evenimentul relatat sau care relateaza evenimentul, locuri, date, subiecte, etc. si are incidente asupra formei si continutului mesajului.

Situatiile in care se dezvolta mesajele jurnalistice determina o noua diferentiere privind frecventa de folosire a anumitor cuvinte. In presa, emitatorul (jurnalistul) este fortat sa faca referiri cat mai exacte la situatie, de aceea, limbajul sau trebuie sa aiba caracteristici de continut si de forma care sa raspunda exigentelor acestei activitati. Pe de alta parte, diversitatea faptelor, evenimentelor, intamplarilor, fenomenelor, ideilor si valorilor ca si multitudinea perspectivelor din care pot fi tratate toate acestea constituie fundamentul variatelor unghiuri de exprimare astfel incat nu se poate realiza un inventar exhaustiv al formelor de exprimare jurnalistica. De aceea, tinand cont de publicul tinta, jurnalistul este chemat sa selecteze si sa ierarhizeze informatiile, sa aleaga tipul de text potrivit (stire, reportaj, interviu, ancheta, comentariu) precum si modul de realizare al acestuia.

Folosirea stilului direct ajuta la reproducerea fidela a unui dialog iar absenta interlocutorilor poate fi inlocuita cu indicatori de tipul : spuse el, raspunde ea, a declarat el, etc. (exemplu : "...Le promit locuitorilor ca nu voi fi doar senator de Constanta, ci si senator de Topraisar, si ca vom construi in scurt timp o sala de sport in aceasta comuna", a declarat Alexandru Mazare.", in "Telegraf", 17 noiembrie, 2008)

Accentele de intensitate, pauzele, mimica, gesturile pot fi explicitate sau descrise : Nu, zise el dupa un moment de tacere. De acord, a raspuns bolnavul cu o voce stinsa.

2. Rolul punctuatiei

Limbajul scris detine mijloacele de transcriere a trasaturilor limbajului vorbit prin punctuatie.

Punctuatia este un sistem de semne conventionale care au rolul de a marca, in scris, pauzele, intonatia, accentele din cursul vorbirii cu scopul de a reda cat mai fidel intelesul enuntului.

Sistemul semnelor de punctuatie este format din urmatoarele caractere grafice :

< linia de dialog indica inceputul vorbirii fiecarei persoane care ia parte la o convorbire ; acest semn, pus intre paranteze, se utilizeaza, uneori, in interiorul propozitiei sau frazei pentru a marca pauza dintre diferitele parti de propozitie, dintre propozitii sau fraze(linie de pauza) .

< punctul marcheaza o pauza semnificativa in sirul vorbirii ; el se foloseste a) dupa propozitii enuntiative ( exemplu : Toti asteptau in liniste.);

b) dupa frazele alcatuite din propozitii enuntiative aflate in raport de coordonare (exemplu : Toti asteptau in liniste si nu schitau nici-un semn de nerabdare.);

c) la sfarsitul unei propozitii optative cand tonul nu este exclamativ (exemplu : M-as duce pana acolo.);

d) dupa frazele ce contin subordonate depinzand de o regenta cu verbul la optativ cand tonul nu este exclamativ (exemplu : M-as duce pana acolo / sa vad si sa ma conving cu ochii mei.);

e) la sfarsitul unei propozitii imperative rostite pe un ton neutru ( exemplu : Faceti aceasta operatie in mod repetat.);

f) la sfarsitul unei fraze cu subordonate dependente de o regenta cu verbul la imperativ rostita pe un ton neutru (exemplu : Faceti aceasta operatie de mai multe ori si rezultatele nu vor intarzia / sa se arate.);

g) dupa o interogatie indirecta (exemplu : El a intrebat / cine a compus melodia.);

h) dupa abrevieri Exemplu : nr. , str. , etc. , bd. ).

Atentie ! Punctul nu se foloseste dupa titluri (de carti, de tratate, de opere literare, de lucrari muzicale, de jurnale, nume de filme, de emisiuni de televiziune).

< doua puncte anunta vorbirea directa, o enumerare, o explicatie,sau o concluzie si, totodata, marcheaza o pauza mai mica decat pauza indicata de punct ( exemplu : ..)

< virgula marcheaza o pauza mai scurta decat cea indicata de punct si se foloseste in interiorul propozitiilor si al frazelor pentru a delimita elementele lor constitutive, pe baza raporturilor sintactice stabilite intre semnele lingvistice.

a) virgula este semnul de punctuatie care serveste la redarea grafica a ritmului vorbirii al intonatiei si marcheaza segmentele incidente in interiorul propozitiilor (exemplu : Ea, alaturi de ceilalti colegi, a contribuit la realizarea acestui volum de versuri. Segmentul delimitat de virgule este o locutiune adverbiala de mod introdusa intre subiect si predicat si separata prin virgule pentru a indica situatia de incidenta a acestui segment. Propozitia poate sa aiba si configuratia : Ea a contribuit la realizarea acestui volum de versuri, alaturi de ceilalti colegi. In formularea initiala, accentul cade pe colaborarea cu ceilalti colegi ceea ce nu mai este atat de evident in a doua formulare.

Atentie ! Subiectul nu se desparte niciodata de predicatul sau prin virgula !

b) virgula este utilizata pentru a marca raporturile de coordonare prin juxtapunere atat in interiorul propozitiilor cat si al frazelor (exemplu : Ghioceii, brandusele, narcisele si toporasii sunt flori de primavara.= coordonarea elementelor constitutive ale subiectului multiplu ; Florile de primavara infloresc, inveselesc peisajul, bucura privirea si inmiresmeaza aerul.= coordonarea propozitiilor in fraza ).

Atentie ! Virgula este obligatorie dupa formulele de adresare in scrisori, cereri, cuvantari, in prezentarea unei bibliografii, in consemnarea datei ( exemplu : Draga Violeta, .. ; Domnule Director, ..; Stimati participanti, ..; Dan Popescu, Valoarea virgulei in textul publicitar, editura Scrisul jurnalistic, Valea Mare, 2000, p. 210 ; Azi, miercuri, 19 noiembrie, 2008 ).

< punct si virgula este semnul de punctuatie care marcheaza o pauza mai mare decat cea redata de virgula si mai mica decat cea redata de punct. O astfel de pauza este necesara pentru :

a) a desparti grupuri de propozitii care formeaza unitati relativ independente in cadrul unei fraze ; in felul acesta, fraza castiga in claritate prin evitarea legaturii gresite a unei subordonate de dinaintea pauzei marcate de punct si virgula de propozitia imediat urmatoare,

b) a marca o pauza pe care vorbitorul o face pentru a arata ca segmentul de fraza care urmeaza este o explicatie, o completare, o intregire sau o concluzie a celor afirmate anterior.

< ghilimelele (semnele citarii) se intrebuinteaza atunci cand este reprodus exact un fragment sau un enunt integral spus sau scris de altcineva. Ele se pun la inceputul si la sfarsitul citarii, inchizand vorbirea directa.

< semnul intrebarii este folosit pentru a marca, in scris, intonatia propozitiilor sau frazelor interogative. Uneori, este folosit dupa titlurile formulate interogativ (exemplu : Ce-i de facut ?).

< semnul exclamarii marcheaza intonatia exclamativa sau imperativa a propozitiilor si a frazelor. Acest semn se foloseste, de asemenea, dupa :

a) interjectiile si vocativele care exprima stari afective si sunt considerate independente ( exemplu : Dar vai! nimic nu au facut din cate au promis !),

b) substantivele in cazul vocativ sunt urmate de semnul exclamarii ( exemplu : Ioane ! Ioane ! esti acasa ? ).

< parantezele rotunde ( ) sau drepte [ ] cuprind un adaos in interiorul unei propozitii sau fraze;

a) parantezele rotunde cuprind o explicatie, o precizare ori un amanunt care imbogateste intelesul enuntului ; in acest sens, parantezele rotunde au o functiune asemanatoare cu cea indeplinita de linia de pauza sau de virgule cand acestea cuprind segmente explicative care intregesc mesajul,

b) in piesele de teatru, parantezele rotunde cuprind indicatiile scenice date de autor,

c) parantezele drepte se folosesc pentru a separa un adaos facut de autor intr-un text citat ; aceste paranteze separa spusele autorului de ale altuia, ori de cate ori este nevoie ca el sa intervina cu o lamurire. Exemplu : Incercand sa se faca mai bine inteles, Andrei spuse "Stati putin sa va arat harta [si scoase din buzunar, o bucata de hartie destul de ferfenitita] si veti pricepe care este amplasamentul in teren al obiectivului".

< punctele de suspensie indica o pauza mare in cursul vorbirii ; spre deosebire de punct, ele nu marcheaza sfarsitul propozitiei sau frazei, ci indica o intrerupere a sirului vorbirii (exemplu . Pai . cum sa-ti spun?. Nu am adus bani.).

< cratima (liniuta de unire sau de despartire) se foloseste :

a) cand un cuvant se repeta formand o unitate lexicala de tipul repede-repede, incet-incet, alb-alb de tot, iavas-iavas, etc. cu valoare de superlativ absolut,

b) in interiorul unor expresii formate din .

- doua substantive (exemplu : calea-valea, mugur-mugurel, muma-padurii, floarea-soarelui, etc.)

- un substantiv si un adverb (exemplu : caine-caineste, avant-premiera ),

- doua adverbe (exemplu : ici-acolo, maine-poimaine, sus-jos, cum-necum, taras-grapis, etc.),

- doua interjectii (exemplu . trosc-pleosc!, harcea-parcea, hodoronc-tronc!, etc.),

c) intre doua numerale pentru a arata ca indicatia numerica este aproximativa (exemplu : doua-trei, cinci-sase, douazeci-treizeci, etc.),

d) intre formulari care arata un interval de timp (exemplu : luni- vineri intre orele 15-17 ),

e) intre formulari care arata limite de distanta ( exemplu : Trenul circula pe ruta Constanta- Bucuresti-Ploiesti-Brasov fara nici-o oprire ),

f) cratima indica absenta din pronuntie a unui segment de cuvant, inlocuind apostroful din vechea ortografie (exemplu : M-am intors = ma am intors ; pe-nnoptat = pe innoptat ; l-am vazut = il am vazut ; etc.),

Nota bene : punctul, cratima si apostroful sunt considerate si semne ortografice, indeplinind functiile aratate mai sus.

Punctuatia indica accentele, intonatia, opririle, melodia frazei si ea are, de asemenea, functii expresive atunci cand indica interogatiile, exclamatiile, suspansul, etc.

Punctuatia are o functie logica : ea decupeaza textul articolului jurnalistic in grupe de cuvinte si evita astfel erorile de interpretare. Punctuatia este esentiala pentru o buna intelegere a mesajelor jurnalistice scrise si se impune grija pentru folosirea corecta a semnelor de punctuatie atat la scris cat si la citit. Jurnalistii detin abilitatile generate de resursele punctuatiei iar tipografierea ajunge la rezultate expresive prin folosirea parantezelor, ghilimelelor, liniutelor de unire/despartire, a literelor italice, a majusculelor, a spatiilor albe, etc.

Totusi, semnele de punctuatie au posibilitati expresive limitate si trebuie sa admitem ca limba scrisa este mult mai saraca si mai putin supla decat limba vorbita.

3. Fenomenul acordului in limbajul de presa

Acordul este un fenomen sintactic ce presupune existenta unor corespondente formale intre doua sau mai multe cuvinte aflate intr-o relatie de dependenta. Acordul apare in combinatiile : verb cu substantiv/pronume subiect si substantiv cu adjectiv/adjective. Dependenta dintre componentele acestor grupuri este pusa in evidenta de marcile gramaticale (exemple : ei concureaza -subiectul si predicatul - se afla in raport de dependenta prin categoriile gramaticale numar si persoana ; vizita neasteptata - substantiv si adjectiv - dependenta este marcata de morfemul -a care indica acelasi gen, numar si caz al ambelor componente).

Acordul presupune fenomenul de redundanta (repetarea unei informatii deja existente) : desinenta -a din neasteptata aduce aceeasi informatie ca si -a din vizita dar si o informatie suplimentara, si anume ideea dependentei adjectivului de substanti

Asemenea 'informatii' sunt utile in comunicare, mai ales cand exista doua substantive ce ar putea fi determinate de acelasi adjectiv ceea ce ar putea crea ambiguitate ; desinenta are rol de dezambiguizare a contextului lingvistic. Erorile de acord constituie un fenomen mai putin frecvent in comunicarea scrisa decat in cea orala dat fiind ca atunci cand scriem dovedim mai multa grija pentru exprimare decat atunci cand ne exprimam oral.

3.1. Acordul predicatului

Exista reguli generale de acord al predicatului care stabilesc ca :

a) predicatul se acorda cu subiectul in persoana (persoana intai : cea care vorbeste, persoana a doua : cea cu care se vorbeste si persoana a treia : cea despre care se vorbeste) si

b) numar (singular : cand o singura persoana face actiunea si plural : cand actiunea este realizata de mai multe persoane)

c) atunci cand predicatul este nominal, numele predicativ se acorda si el cu subiectul in : numar (singular sau plural), gen (la persoana a treia) si caz (cazul nominativ).

Exemplu : Eu citesc - predicatul se acorda cu subiectul de persoana I, singular ; Ele sunt asteptate - predicatul nominal este acordat cu subiectul de persoana a treia, plural, iar numele predicativ, asteptate, este acordat, tot cu subiectul, la feminin, in cazul nominati Observam ca informatiile aduse de acordul unui predicat nominal sunt mai cuprinzatoare decat cele aduse de un predicat verbal.

S-au identificat o serie de contexte lingvistice in care dezacordul este intalnit frecvent si anume :

- atunci cand exista un subiect multiplu, cu termeni la persoane diferite, persoana I are preponderenta asupra celorlalte (exemplu : Eu, tu si el alergam. ; Noi si ei facem gimnastica in fiecare dimineata. ) iar persoana a II-a asupra persoanei a III-a (exemplu : Tu si el alergati. ; Voi si ele ati fost in excursie.) ;

- daca termenii subiectului multiplu sunt coordonati disjunctiv, verbul este la singular (exemplu : Ori eu, ori tu vei trage ponoasele. ; Sau el sau tu vei reusi performanta succesului. ) ;

- daca termenii subiectului multiplu sunt nume de persoana, masculinul determina genul numelui predicativ, in cazul predicatului nominal (exemplu : Ion si Ioana au fost salutati de George. ; Si ei si ele au fost chemati la ora 10.);

- un aspect special al acordului predicatului nominal cu subiectul il prezinta formularea continand pluralul de politete in care numele predicativ ramane la singular (exemplu : Dumneavoastra sunteti rugat sa deschideti ceremonia);

- atunci cand exista distanta intre subiect si predicat, se produce, de multe ori, dezacordul (exemplu :Constructiile insirate unele dupa altele pe o campie, vuietul acela ma facea sa aseman tot ceea ce vedeam cu imaginea unui transatlantic - corect : ma faceau ).

Exista cateva aspecte particulare ale fenomenului de acord al subiectului cu predicatul, dintre care semnalam :

- acordul dupa inteles : se realizeaza atunci cand predicatul se acorda cu subiectul logic, nu cu cel gramatical (exemplu : Majoritatea oamenilor au plecat = oamenii au plecat, nu majoritatea ; Nici unul nu putem veni = aici se subintelege : dintre noi) ;

- acordul prin atractie : este acordul care se face cu cuvantul cel mai apropiat sau cu cel care atrage atentia (exemplu : E acolo popa, notarul, primarul. - corect : sunt ; Galagia copiilor m-au trezit - corect : a trezit) ,

- de teama dezacordului, se fac acorduri si cand ne este nevoie : din sentimentul hipercorectitudinii, se intalnesc acorduri eronate ( exemplu : In ceea ce privesc filmele - corect : In ceea ce priveste ; Ce sunt cu fotografiile acestea? - corect : Ce este cu fotografiile acestea ?).

Referitor la problematica acordului dintre subiect si predicat, Mioara Avram precizeaza : " Exista trei tipuri de acord : gramatical, dupa inteles si dupa atractie.. Acestea nu au aceeasi pozitie in raport cu norma. De obicei acordul dupa inteles si mai ales cel prin atractie reprezinta abateri de la normele limbii literare, dar exista unele fapte de acord dupa inteles sau prin atractie care sunt cel putin tolerate de limba literara, daca nu constituie chiar norma intr-o situatie data. De exemplu : acordul dupa inteles din  Majoritatea au venit  ori  Dumneavoastra sunteti modest sau acordul prin atractie din  A fost odata un mos si o baba ori  cartea si caietul meu. In una si aceeasi unitate sintactica (propozitie sau fraza) se impune folosirea consecventa a tipului de acord adoptat initial; de evitat deci oscilatia intre acordul formal si cel dupa inteles in propozitii coordonate care au acelasi subiect :  Majoritatea a inteles si vor veni  sau intre acordul dupa inteles la un atribut al subiectului si acordul formal al predicatului :  Aparuta in 1867, Convorbiri literare sunt considerate . [1]".

3.2. Acordul grupului nominal

Grupul nominal este format dintr-unul sau mai multe substantive si determinantii adjectivali. Determinantii adjectivali se acorda in gen, numar si caz cu termenul determinat ( exemplu : Lucrarile publicate contin. ; I-am intalnit pe turistii veniti.; Cartile citite m-au ajutat sa inteleg. ; Bun venit, dragi participanti, la reuniunea.; Fetele si baietii intalniti acolo..; In cursul celei de-a treia zile.; Oamenilor acestora li s-a spus.; Am cautat medicamentul recomandat...)..

Uneori, regula gramaticala este inlocuita cu uzanta traditionala in expresii ca : vin si tuica fiarta, limba si literatura franceza, etc.

Exista tendinta (gresita) de renuntare la acordul in caz (exemplu studentilor acestia - corect : studentilor acestora ; studentelor cele mai bune - corect : studentelor celor mai bune ; in cursul celei de-a treia zi - corect : in cursul celei de-a treia zile ).

In virtutea fenomenului de hipercorectitudine, au aparut formulari incorecte de acord al adverbului cu substantivul (exemplu : copii noi-nascuti - corect : copii nou-nascuti ; munti nespusi de frumosi - corect : munti nespus de frumosi ; probleme largi dezbatute - corect : probleme larg dezbatute ; solutii indelungi cautate - corect : solutii indelung cautate ; specialistii sunt unanimi de acord - corect : specialistii sunt unanim de acord).

Extinderea acordului la unele adverbe se explica prin faptul ca, in limba romana, aproape oricare adjectiv poate fi folosit ca adverb iar adverbul, la randul sau, poate determina un adjectiv (exemplu : o bomboana tare - adjectiv ; vorbeste tare - adverb ; bomboana tare dulce - determinant al unui adjectiv ; ma bucur tare mult - determinant al unui alt adverb).

In acordul adjectivului exprimat prin pronumele de intarire apar numeroase erori (exemplu : ea insusi - corect : insasi ; ele insile - corect : insele ; eu insumi - la feminin, corect : insami ; etc.).

Dezacordurile afecteaza claritatea si acuratetea mesajelor de presa. Folosirea corecta a acordurilor este perceputa ca un indicator al educatiei si, in aceasta optica, prezenta dezacordurilor in presa conduce la pierderea credibilitatii si la pierderea unui segment de cititori instruiti.

Publicistica satirica utilizeaza dezacordul ca strategie de reconstituire a comunicarii orale si a situatiilor care favorizeaza limbajul neingrijit, abaterile de la normele discursive sau culturale la care se face referire.

Folosirea cu intentie a dezacordurilor in presa vizeaza efecte stilistice explicite.

Publicistica satirica promovata de saptamanalul Academia Catavencu isi reclama originile din umorul scrierilor lui Ion Luca Caragiale si de aceea, in paginile revistei "de moravuri grele" jurnalistii valorifica toate procedeele lingvistice exploatate de renumitul scriitor.

In exemplele urmatoare, dezacordurile creeaza imaginea unui segment al publicului votant (cetateanul turmentat), precum si cea a politicianului incult, corupt si cu pretentii : "Este multe ne'ntelegeri/ Daca-i vorba de alegeri / Te face din om-neom / Cand votezi te tii de pom" ; "As vrea sa adresez un apel alegatorilor meu si il voi spune foarte simplu care este : ,Stimati alegatori ai sectorului 5, Votand Marian Vanghelie'"("Contraeditorial? Votati alegerile", in "Academia Catavencu", 11-17 mai, 2004).

Prezenta dezacordurilor fara intentie stilistica in presa se manifesta ca urmare a neatentiei jurnalistilor, inculturii, lipsei de interes pentru aspectele limbii sau a unei situatii de comunicare speciale (accident, participare la o situatie de catastrofa, etc.).

Au fost evidentiate o serie de constructii incorecte ca de exemplu :

confuzie intre subiecte : "Eu sunt cel care dau banii" ( Adevarul, 16 no 2001); corect : care da ; "ambasada S.U.A. si ministerul Culturii a organizat" ( Buletin CNA, nr. 24); corect : au organizat ; etc.

folosirea in dezacord a articolului genitival : ".sistemul de distributie al apei potabile" - corect : distributie a apei ; "casa unei prietene ale mele" - corect : casa prietenei mele ; "televizorul era al lui mama soacra" - corect : televizorul era al mamei soacre (PROtv, 1 decembrie, 2001)

confuzie intre adjectiv si adverb : " niste oameni deosebiti de placuti" ; ".destui de multi oameni" (PROtv, 1 decembrie, 2001) - corect : deosebit de placuti ; destul de multi ; etc.[2]

Publicist de mare valoare, scriitorul Ion Luca Caragiale este maestrul incontestabil al umorului de limbaj din cultura romaneasca. In jurnalul Universul, din 29 octombrie, 1899, el publica schita "Proces-verbal" in care satira este rezultatul amestecului mai multor elemente lingvistice si de stil intr-o aglomerare de clisee din limbajul administrativ, dezacorduri, si de fraze care nu respecta regulile de buna formare logico-gramaticala :

"Avand in vedere ca dupa cum redulta din declaratiile partilor, aseara ar fi venit domnisoara Matilda Popescu in birja singura fara mobila numai cu mama sa d-na Ghioala Popescu ca sa vada cand incepe sa se mute domnisoara Lucretia Ionescu si cu matusa sa d-na Anica Ionescu, iar acestea au inceput sa rada spunand ca parol, dumneavoastra ati luat casa! iar la intrebarea domnisoarei Matilda Ionescu ca de ce rade, vechile chiriase au raspuns ca dansele au casa pana la sf. Gheorghe, atunci a inceput nouale chiriase sa rada, iar la intrebarea d-soarei Lucretia Ionescu ca de ce rade nouale chiriase au raspuns ca dansele au dat arvuna si atunci au inceput sa caute pe proprietar caci era ascuns in casa sa de alaturi".

Formulari "à la Caragiale" se intalnesc, aproape zilnic, si in presa actuala, de exemplu :

" Incepand de la sfarsitul anului 2006 Berlusconi are un stimulator cardiac, iar in ultimii ani a avut cateva episoade de acest gen."( in "Click", 17 noiembrie, 2008).

" Alimente novel sunt considerate urmatoarele categorii de alimente : sunt obtinute prin modificare genetica, contin ingrediente obtinute prin modificare genetica, sunt sau contin o structura moleculara primara modificata intentionat, sunt obtinute din izolate microbiene sau alge, sunt obtinute printr-un procedeu tehnologic nemaiauzit pana in prezent, caracterizat prin modificari semnificative in structura sau compozitia alimentului, avand ca efect cresterea valorii nutritive, inactivarea diferitelor substante toxice naturale, distrugerea microorganismelor, in conditiile pastrarii caracteristicilor sale naturale." ( in "Jurnalul National", 3 octombrie, 2008)