RECOLTATUL

RECOLTATUL

Pentru ca treierisul sa iasa bine si in Vintileasa, regiunea lua masuri extraordinare. O sedinta speciala a Biroului, cu participarea intregului activ, aproba in unanimitate un program exceptional, bazat pe experienta regiunii Kasnork de dincolo de Cercul Polar, cu care regiunea era infratita. Conform acestuia, cincizeci de instructori ai Comitetului regional de partid fura detasati in Vintileasa pe toata perioada recoltatului, cu indicatia clara de a nu parasi localitatea decit numai cu aprobarea Secretariatului. Lor li se adauga activul din Vintileasa: cadrele didactice, functionarii Sfatului Popular, paznicul de noapte al haltei, gestionarii magazinului satesc si bibliotecara. Aceasta din urma incercase sa scape motivind ca sufera de hernie. Seful grupului de activisti, unul dintre cei mai rai secretari ai Comitetului regional, i-o taie scurt: hernia nu se numara printre bolile stabilite de Comitetul Central c-ar putea scuti un activist de indeplinirea sarcinilor incredintate! Colectivul de indrumare si control sosi in Vintileasa cu un camion special amenajat de Sectia Organizatorica pentru astfel de actiuni. Era un Tatra masiv, ingropat in steaguri si lozinci mobilizatoare, cu cauciucurile schimbate printr-o Hotarire a Comitetului regional de partid. De oblonul din spate era agatata o scarita de otel inoxidabil, model imprumutat de la tovarasii sovietici. Pe acolo se dadeau jos activistii. De asta data ei n-o mai folosira. Momentul reclama ceva iesit din comun. Astfel ca activistii incalecara obloanele si sarira pe pamintul din fata Caminului Cultural. Pionierii satului, strinsi acolo din zori, izbucnira in aplauze. Batura din palme cit putura de tare si activistii locali, care dormisera peste noapte in beciul bibliotecii. Sedinta incepu printr-o ampla informare privind stadiul pregatirilor pentru recoltat prezentata de presedintele Sfatului Popular al comunei Vintileasa. Secretarul Comitetului regional, un ins inalt, cu o fata prelunga, de cal, asculta in tacere, usor aplecat inainte si batind darabana in masa prezidiului. Se inserase deja, o caldura umeda, ca de cauciuc se revarsa pe ferestrele larg deschise. Toti cei din sala erau leoarca de sudoare. Gulerele, mototolite de umezeala, ii rodeau ca niste fringhii. Ar fi vrut sa se stearga, sa scoata batistele de prin buzunare, nu stiau insa daca asa ceva era permis intr-o actiune de insemnatatea celei la care participau. Mai ales ca secretarul nu dadea nici un semn c-ar suferi si el.

Informarea presedintelui se apropia de final. - Gata, lucrurile au fost puse la punct! isi spusera cei din sala si incepura sa se pregateasca de plecare. Tuturor, masurile luate de Sfatul Popular li se parura perfecte. Batoza fusese verificata si rasverificata din punct de vedere tehnic. O echipa de muncitori fruntasi de la Combinatul Siderurgic din Horesti lucrase la ea timp de o luna. Bunul de treierat il dadura profesorii de la Catedra de masini-unelte a Politehncii bucurestene, veniti pe aceste meleaguri in cadrul muncii patriotice.

Camioanele asteptau cu rezervoarele pline, cu suruburile strinse si anvelopele cirpite. Gazeta ariei se pregatea sa publice primele articole dedicate campaniei. Erau gata lista conform careia cei din sat urmau sa-si duca griul la batoza, precum si tabelul care stabilea ordinea in care trebuiau s-ajunga carele la Centrul de colectare Floresti. Seful insa nu dadea semnalul de plecare. Sedea ca si inainte usor aplecat in fata, dar fara sa mai bata darabana. Parea ca intre timp gindurile ii fugisera aiurea. Crezind asta, citiva din sala se pregatira sa tuseasca semnificativ. Nu numai ca se pregatira, dar chiar o si facura. Adica nu toti, pentru ca nu si-ar fi putut permite, ci numai unul dintre ei, un activist tinar, pe care seful il simpatiza. Spre uimirea lor, secretarul tresari, invaluindu-i intr-o privire vesela si deschisa, atit de vesela si deschisa ca toti cei din sala zimbira fara sa vrea. Citeva clipe mai tirziu isi dadura seama ca veselia asta fusese intimplatoare. In tacerea-i adinca, seful urmarise atent informarea. Si cu acea rapiditate exacta, care il deosebea de ceilalti activisti, el descoperi imediat, acolo unde intreaga sala vedea numai lucruri bune, slabiciunile esentiale, punctele in care planul putea fi atacat definitiv. - Dar gazeta ariei ati pregatit-o? se interesa el. - Da, am pregatit-o, se precipita presedintele, bucuros ca putea raspunde, daca vreti va aratam primele articole. - Nu, multumesc, facu seful, insotindu-si vorbele cu o miscare a miinilor sale lungi si osoase, gest in care cunoscatorii ghicira o anume iritare. - A dat gres, nu l-a prins pe presedinte. De aia s-a si enervat. Ei nu stiau insa ca secretarul pusese dinadins o intrebare usoara, pentru a amorti pinda celuilalt - Dar la tovarasul care urmeaza a fi cosar v-ati gindit? continua el imperturbabil. E un om bine pregatit politic? L-ati verificat? Lovitura era naprasnica. Nu numai presedintele, dar si toti cei din sala, activisti cu mare experienta in indrumarea treierisului, trebuira sa fie de acord ca asa ceva nu le trecuse prin cap. - Nu, la asta nu m-am gindit, recunoscu presedintele. Si erau in glasul lui atita sinceritate si atita parere de rau, ca seful n-avu incotro: zimbi imbufnat Iar sapuneala care urma (nu se putea fara asta!), desi facuta pe un ton ridicat, paru mai degraba indeplinirea unei simple formalitati. Afara cazuse noaptea de vara. Prin ferestre venea in valuri atitatorul miros de lanuri coapte. Undeva, in departare, latra intaritat un ciine. Celor din sala li se facura deodata somn. Un somn greu, naucitor, in care se cufundau din cind in cind pentru a reveni la suprafata si a da din cap aprobator, exact in clipa cind privirile sefului cadeau asupra lor. La sfirsitul sedintei, plecara pe la casele unde fusesera repartizati. Lucru curios, cind se lungira in pat, somnul le pieri imediat, si mult timp se rasucira in cearsafurile umede de transpiratie, catind la lumina fascinanta a lunii. Risipiti prin sat, impreuna cu activul nesalariat, cei de la regiune controlara totul pina in cele mai mici amanunte. La semnalul primit de la Comitetul Central, Gata, griul s-a copt, incepe recoltatul! masinaria campaniei trebuia sa intre rapid in miscare. Membrii echipei luara casa cu casa, controlind mai intii secerile, sa vada daca sint bine ascutite. O facura, asa cum invatasera la Scoala de partid de sase luni cu scoatere din productie, pipaind zimtii cu buricele degetelor. Trecura apoi la cai, cautindu-i la copite, sa vada daca sint bine potcoviti, ca nu cumva unul dintre ei sa schioapele si sa puna astfel in primejdie intreaga campanie. De asemenea, activistii ii obligara pe gospodari sa inhame caii la carute si sa faca vreo citeva ture prin curte, timp in care ei examinara, cu un ochi critic, invirtirea rotilor in timpul prevazut de manuale. Se interesara pe linga neveste ce mincare aveau sa pregateasca pentru zilele fierbinti ale recoltatului. Si, desi marea lor majoritate erau barbati, facura si in acest domeniu observatii pertinente. Nu se putea spune ca fusese usor. Dar cine se asteptase sa fie asa? Nu invatasera ei la Scoala de partid ca problemele satului erau extrem de complexe? Nu li se demonstrasera din plin, cu scheme desenate pe tabla, pentru a le intra in cap iremediabil, ca munca politica in mediul rural cerea o deosebita daruire revolutionara? In unele gospodarii secerile nu fusesera bine ascutite, sau si mai rau, nici nu fusesera date la ascutit, intr-altele,

sacii in care urma sa fie pusa recolta aveau gauri prin care risca sa se piarda inestimabila bogatie a ogoarelor. Activistii luara masuri prompte si eficiente. Un atelier volant, special pregatit pentru asa ceva, veni de urgenta, chemat telefonic, de la Floresti. Grupul de mesteri care-l alcatuiau ascutira toate secerile, fara sa tina cont ca fusesera sau nu ascutite mai inainte. Cusutul sacilor reveni unei echipe de muncitoare de la Confectii, care adusesera cu ele peticele obtinute in urma unei ample campanii de economisire a pinzei poporului. Activistii se enervara, se certara, se infuriara si se imblinzira, apelara la vorba blinda sau la amenintarea cu trimiterea in judecata, se facura crita impreuna cu gospodarul (acolo unde n-avura incotro), ma rog, intr-un cuvint, cheltuira o incredibila energie nervoasa. Seara insa, cind se adunau la sfat pentru a raporta situatia pregatirilor in sectorul de care raspundeau, satisfactia muncii implinite ii facea sa nu simta pic de oboseala. Fiecare dintre ei se putea mindri cu cite ceva. Dar cel mai mult isi permitea asta Dinu Stefan, responsabilul cu agitatia si propaganda. Stradania celorlalti putea fi evaluata abia dupa recoltat. In schimb, cea a lui Dinu Stefan isi arata deja rezultatele. Urmare a muncii sale inversunate in fruntea unui colectiv alcatuit din intelectualii satului, Vintileasa exprima din plin febrilitatea specifica marilor campanii. O lozinca uriasa, acoperind intreg caminul cultural, il infatisa pe losif Visarionovici Stalin cu mina intinsa spre Rasarit, spunind celor ce treceau pe sosea:    'Culesul este o treaba de sezon si lui nu-i place sa astepte. Ai cules la timpt ai cistigat!' Alte lozinci marcau din loc in loc soseaua Vidra-Fioresti, care urma sa fie strabatuta de carele incarcate: 'Sa facem din noua recolta o noua lovitura de moarte data planurilor agresive ale imperialismului anglo-american!, 'Solidaritate cu lupta dreapta a poporului coreean!, 'O mirsava uneltire a capitalului strain: gindacul de Colorado!'. Evident, chiaburii, mai precis, planurile lor nelegiuite, nu fura neglijate. Chiar la intrarea in arie te intimpina, dominind tabloul din carton presat, un taran de vreo citiva metri, agitind o furca de marimea unui stilp de telegraf, in departare se deslusea, fugind spre Vest, un chiabur de proportiile unui pitic. Se intelege ca respectivul fusese surpins de taranul vigilent in timp ce voia sa saboteze treierisul si, acum demascat, o tulise catre stapinii sai mirsavi: imperialistii anglo-americani. Gratie unei retele de sirme, cabluri si suruburi, sute de difuzoare, atimate in stilpi viriti in pamint prin munca voluntara, raspindeau pe ulitele satului emisiunile postului de radioficare Jilistea. Chiar acum, in timp ce-si notau de zor in carnetele, activistii luat cunostinta de un amplu editorial consacrat de Scinteia continuei ascutiri a luptei de clasa in perioada campaniei de recoltat. Seful ii convocase in aceasta dimineata pentru a le transmite ultimele indicatii primite de la Bucuresti. Aseara tirziu se incheiase plenara Comitetului Central al Partidului consacrata treierisului. Timp de citeva zile, membrii Comitetului Central, plini si supleanti, dezbatusera pe larg documentul intitulat: 'Campania de vara - sarcina prioritara a organelor si organizatiilor de partid'. Se adoptase in unanimitate o hotarire care urma sa fie data publicitatii, in acelasi timp, catre colectivele de activisti raspindite in intreaga tara fusesera trimise prin posta secreta indicatii de natura speciala. Dupa ce le citi, seful tinu, la rindu-i, sa faca unele precizari. Unu: sa fie adus de urgenta un nou lot de seceri de rezerva; doi: echipa antisabotaj sa-si sporeasca antrenamentele pentru a putea lichida, inainte chiar de a fi gindita, orice tentativa a chiaburilor de a da foc ariei, de a strica batoza sau de a dezumfla cauciucurile. Emotia celor din sala sporea clipa cu clipa. Asteptau cu totii, intr-o tensiune care-i ravasea, faimoasele cuvinte: de miine dimineata incepe recoltatul! Atit de mare era incordarea, ca seful o simti imediat. - Sint sigur ca va intrebati cind ne-apucam de treaba. Nu stiu, nu va pot raspunde, am sunat regiunea si mi s-a spus ca nici ei nu stiu, asteapta semnalul de la Bucuresti, intr-adevar, recoltatul nu putea pomi, indiferent de starea lanurilor, decit in clipa cind Bucurestiul decidea declansarea campaniei de vara pe intreg teritoriul tarii.

Primavara din acel an se lungise si se lafaise in chip inexplicabil. Ba ploua, ba iesea soarele, ba batea vintul si iar picura, intr-un cuvint, o primavara neserioasa, cum nu se mai vazuse pe aceste meleaguri. Si multora din sat le paru bine cind acestei primaveri, care-si batea joc de timpul pe care-l avea la dispozitie, in loc sa-l foloseasca din plin pentru incoltirea ierbii, pentru aparitia si dezvoltarea mugurilor, pentru primirea si cazarea pasarilor migratoare, ii puse capat o vara ferma, care stia ce vrea de la viata, in consecinta, griul era deja copt in mai, copt de-a binelea, cum recunosteau activistii sositi de la regiune. Confruntat cu noua situatie, seful suna regiunea, regiunea la rindu-i, ceru Bucurestiul, informind despre situatia ivita si reclamind o derogare de la Hotarirea Comitetului Central. Raspunsul nu lasa loc nici unui echivoc: asteptati declansarea campaniei pe tara! Asa ca activistii, ca si intreg satul, se pusera pe asteptat Erau nopti grele de caldura innabusitoare, o luna imensa sta deasupra satului si nu dadea semne c-ar vrea sa plece de-acolo. Caldura, lumina lunii, usorul fosnet al copacilor sporeau insomnia. Prin ferestrele larg deschise ale Sfatului Popular, navalea naprasnic mirosul griului copt, putred de copt, gata sa cada la cea mai usoara clatinare.

Mai tirziu, dupa Revolutie, multi fosti activisti participara, cu elanul combativ deja intrat in singe, la campania de denuntare a comunismului. Se cautau indeosebi fapte elocvente pentru ceea ce presa numea caracterul absurd al sistemului, in aceste conditii o revista de mare tiraj publica in mai multe numere amintirile unuia din activistii prezenti in povestirea de fata. Articolul sau, mult stilizat de redactie stimi vilva. Pentru ca nu se preciza localitatea, multi fosti activisti expediara pe adresa revistei scrisori in care protestau impotriva grosolanei denaturari a adevarului istoric. De fapt, asa cum arata o ancheta a redactiei, respectivii il invidiau pe autor, pentru ca, se zvonea, luase pe articol o galeata de bani.

Asa cum avea sa povesteasca activistul, pindisera zile si nopti intregi telefonul de la Bucuresti. Pe la miezul noptii, in acel moment subtire, abia perceptibil, al trecerii dintr-o zi intr-alta, cind cei ce sint treji incep sa umble, fara sa-si dea seama, cu mare atentie, ca si cum le-ar fi frica sa nu cada inapoi in ziua care a trecut deja, mirosul de griu copt era atit de puternic, ca o durere dulce le apasa cosul pieptului, iar in urechi le ajungeau tiuituri departate, semnale stranii, ba chiar si convorbiri aiurea. Vasile Necsulea, de la Cadre, avea sa recunoasca mai tirziu ca auzise la un moment dat o discutie intre doi insi din California: unul voia sa cumpere un minz si celalalt il sfatuia sa nu faca prostia asta. De ce? intrebase primul, dar el nu reusi sa afle raspunsul, dat fiind ca tocmai atunci intra in incapere secretarul Comitetului regional. De atita asteptare, slabisera cu totii si se sfrijisera. Dar nu asta era lucrul cel mai rau, ci altul. Si anume, ca luciditatea lor se ascutise atit de tare incit unii incepusera deja sa-si puna probleme nechibzuite. Vasile Vasilache, secretarul B.O.B. din sat, stind lungit pe canapeaua activistului de garda, linga tablele zuruind statornic si sub biziitul monoton al petromaxului, descoperi inspaimintat ca incepe sa se intrebe cum de nu-si dau seama cei de sus ca griul copt trebuie recoltat. O sudoare rece ii cuprinse incheieturile. Multi insi din jurul lui disparusera acasa peste noapte si nu se mai intorsesera, doar pentru ca la un moment dat, neavind ce face, isi pusesera astfel de intrebari. In acea clipa telefonul zbirnii puternic. Tresarira cu totii, stiind parca, dupa zbimiit, ce va urma.

- Bucurestiul a decis ca griul s-a copt Porniti campania!

O agitatie nebuna puse stapinire pe sat. Nu se dormi toata noaptea: indrumatorii luara casa cu casa, batind in porti si anuntind prin portavoce: miine, in zori, toata lumea pe ogoare! La cei banuiti a fi lenesi sau indaratnici fura trimisi activisti cu misiunea de a ramine peste noapte la gospodar si de a-l scoate a doua zi dimineata la seceris cu orice pret. Vasile Cazacu din Vintileasa Deal se procopsi cu indrumatorul Gheorghe Cristea, un tip sfrijit, purtind o sapca menita a-i sublinia si mai puternic, in ciuda caldurii, consecventa revolutionara. Alaturi de alti insi din sat, Vasile Cazacu era suspectat ca n-ar vrea sa-si recolteze griul. Chiaburii - precizase seful la una din numeroasele sedinte pregatitoare - chiaburii, asa cum ne invata marxism-leninismul, se dau de ceasul mortii ca sa saboteze campania si prin aceasta sa puna o noua piedica in calea inaintarii noastre spre comunism. Ei vor cauta sa intirzie, prin mijloace perfide, recoltarea propriului ogor, pentru a face din incheierea secerisului si treierisului un esec al regimului de democratie populara. Gheorghe Cristea avea clare in cap toate indicatiile. Chiaburul trebuia urmarit clipa de clipa. Tot ce facea el sta sub semnul suspectului, In acelasi timp, chiaburul nu trebuia sa-si dea seama ca e supravegheat. Abia in clipa cind pornea sa comita fapta mirsava trebuia oprit, prins de guler si demascat. Vasile Cazacu se pregati de seceris in tacere. Puse in caruta butoiul cu apa, unse rotile, pipai ascutisul secerilor si arse una boului care-l enerva de la un timp incoace. Pe la doua noaptea se lungi pe prispa si adormi. Lui Gheorghe Cristea toate aceste lucruri i se parura dubioase. Nu mai incapea nici o indoiala ca dusmanul de clasa voia sa-i insele vigilenta. Dinadins se pregatise atit de minutios pentru ca el, Gheorghe Cristea, sa rasufle usurat si sa se culce. De aceea, asezat pe gramada de lemne din ograda, sub cerul strain al noptii, el se intreba ce va face daca gospodarul nu se va trezi in zori pentru a merge la cimp. Tremurind de frig si emotie, incerca sa-si aminteasca tot ce invatase la Scoala de partid ca trebuie facut in asemenea situatii. Mai rau decit toate il chinuia gindul daca nu cumva daduse dovada de slaba vigilenta revolutionara, lasihdu-l pe Vasile Cazacu sa se culce. Oftind din greu, se ridica si iesi in ulita. Dincolo de gard, in ograda vecina, lucea camasa colegului sau de sectie, Ghita Lungu. Nici acesta nu dormea. Sedea-pe o balerca si veghea. De pe prispa se auzea sforaitul lui Comei Barboi, gospodarul de care raspundea Ghita Lungu. Gheorghe Cristea se mai linisti. Si altii isi lasasera chiaburul sa mearga la culcare! Se intoarse la locul lui si incepu sa astepte dimineata. In acest scop, privea mereu la ceas. Pe la patru, cind adincurile noptii lasau sa se ghiceasca o usoara oboseala, si o lumina difuza izvora din lucruri, Gheorghe Cristea deveni brusc nelinistit. Lumea se trezea. O poarta scirtii somnoroasa. Se auzi departe mugetul prostesc si inutil al unei vaci. Un tractor isi invirtea rotile in gol. Curind intreg satul avea sa porneasca spre cimp. Dar, gospodarul de care raspundea el, nu da nici un semn de viata. Gheoghe Cristea nu stia ce sa faca. Sedea prosteste, incercind zadarnic sa-si aminteasca cele insusite la Scoala de partid, intre timp foiala din jur crescu. Si din punct de vedere meteorologic lucrurile erau clare: venisera zorile! El insa era atit de aiurit de tot ce i se intimpla, ca nu-si mai amintea nici macar daca facuse sau nu faimoasa scoala. In cele din urma, se ridica de pe stiva de lemne. Amortise de atit stat ii era limpede acum ce trebuia intreprins. Avea sa mearga la chiabur si, luihdu-l de guler, sa-i strige cit se poate de tare: napirca veninoasa, te-ai demascat! N-apuca sa faca nici macar un pas. Gospodarul sari in picioare, isi trase pe el pantalonii si flanela, si in citeva clipe, se gasea in mijlocul ograzii. In timp ce inhama caii, nevasta-sa si copiii alergau de colo pina colo. Nu se facuse cinci, ora stabilita la Bucuresti pentru plecarea spre ogoare, cind Vasile Cazacu deschidea deja poarta. Ghita Cristea se afla din nou in incurcatura. Omul lui era chiabur. Conform celor invatate la Scoala de partid, el nu putea fi printre primii pe drumul spre lan. Totusi, nu stia cum sa-l opreasca. La scoala nu li se spusese nimic despre o astfel de situatie. Cursul scurt, tata tuturor manualelor, nici macar n-o prevedea. Apoi chiar daca ar fi stiut ce-i de facut, cum sa transpuna in practica? Sa se arunce in fata carutei? Sa se repeada la cai si sa-i traga de ham? Imposibil. Era strungar de meserie, se nascuse si traise la oras, habar n-avea nici care e hamul, d-apoi cum sa mai apuce de el. Nu-i raminea decit o solutie: sa-i spuna lui Vasile Cazacu despre ce-i vorba si sa-i ceara sfatul. Dar asta nu insemna nimic altceva decit pactizarea cu dusmanul de clasa. Din paginile cursului de Socialism stiintific il avertizau, subliniate cu rosu, cuvintele care dadeau fiori oricarui activist: impaciuitorism mic burghez! Cit timp durara aceste framintari Vasile Cazacu iesi din ograda si o porni spre ogor. Gheorghe Cristea ramase prostit in mijlocul bataturii.

Ca Vasile Cazacu ajunse primul la cimp, desi era chiabur, se musamaliza in cele din urma. In raportul catre regiune si in articolele din ziare figura pe acest loc Vasile Stefan, un taran sarac din Vintileasa Vale, caruia ii venise rindul sa fie fruntas in campania de recoltat. Gheorghe Cristea insa se trezi trimis fara nici o explicatie la strungul de unde plecase. Si totusi, el nu-i purta pica lui Vasile Cazacu. Peste ani, cind comunismul se prabusi, Gheorghe Cristea era proprietarul unei consignatii din Horesti. Votase la primele alegeri libere cu Frontul. Intr-o seara, la restaurantul unde bea de obicei, il intilni pe Vasile Cazacu, victima a terorii comuniste, presedintele organizatiei P.N.T. din Vintileasa. Luara un vin si facura mare haz de intimplarea petrecuta cu ani in urma. La sfirsit, cind amindoi erau deja ametiti, Vasile Cazacu ii propuse sa se inscrie la taranisti. Desi beat, Gheorghe Cristea refuza. Celalalt nu se supara. Partidul National Taranist Crestin si Democrat respecta convingerile altora. Continuara sa bea pina la inchidere. Dupa ce se certara cu proprietarul, numindu-l bisnitar ordinar, plecara pe doua carari, tinindu-se de git si racnind cit ii tinea gura imnul muncitorilor de pretutindeni: Internationala.