Clasificarea compusilor macromoleculari

Clasificarea compusilor macromoleculari se poate face dupa criterii foarte variate.

Dupa conditiile de obtinere se deosebesc:

compusi macromoleculari naturali, ca de exemplu cauciucul natural, gutaperca (hidrocarburi ); celuloza amidonul, glicogenul (polizaharide) ; cazeina ,gelatina, hemoglobina (proteine).

compusi macromoleculari artificiali , care se obtin prin modificarea chimica a celor naturali . Exemple sint viscoza sau celuloidul (care se obtin din celuloza), galalitul (care se obtin din cazeina).

compusi macromoleculari sintetici , care se obtin din substante cu molecule mici. . Exemple sint cauciucurile de sinteza , materiale plastice, firele si fibrele sintetice.

Dupa structura macromoleculelor se deosebesc:

polimeri cu structura liniara in care fiecare macromolecula este alcatuita dintr-o catena filiforma;

polimeri cu structura ramificata la care macromoleculele sint formate din catene ramificate;

polimeri cu structura reticulara sau tridimensionala la care catenele sint legate intre ele chimic prin punti constituite din meri sau alti agenti de legatura formand un gen de carcasa spatiala.

Dupa tipul reactiei de formare a compusului macromolecular se deosebesc reactii de polimerizare si reactii de policondensare.

Dupa proprietatile termomecanice produsii macromoleculari se impart in

Elastomeri sau cauciucuri, care manifesta o mare elasticitate la temperatura obisnuita;

materiale plastice, care pot fi prelucrate la formare la cald in vederea obtinerii pieselor rigide de forma dorita;

fire sau fibre, adica compusii macromoleculari ce pot fi filati in vederea obtinerii monofirelor sau fibrelor rezistente la tractiune mecanica sau efecte termice.

Dupa comportarea la incalzire materialele plastice pot fi grupate in:

materiale termoplastice, care pot fi supuse la inmuieri sau topiri repetate, fara sa fie transformate din punct de vedere chimic. De aceea pot fi prelucrate la cald prin diferite procedee (injectarea, presare, extrudere etc. ),

materiale termoreactive care prin incalzire se inmoaie un timp, dupa care se solidifica inca la cald, adica devin termorigide.

Mecanismele reactiilor de polimerizare. Reactiile de polimerizare se desfasoara dupa mecanisme diferite, care decurg insa toate prin reactii de aditii moleculare.

Dimerii, trimerii , tetramerii , adica compusii cu grad mic de polimerizare, pot fi considerati rezultati prin urmatoarea reactie bimoleculara; doua molecule de monomer, in urma ciocnirii intre ele, formeaza o molecula de dimer, care, prin ciocnire cu o molecula de monomer, trece intr-un trimer etc. Acest mecanism de polimerizare se numeste pas cu pas sau prin reactii consecutive. Avand in vedere ca, pe de o parte, pentru formarea unui trimer este necesar ca dimerul sa se gaseasca intr-o concentratie relativ mare, iar pe de alta parte, pe masura formarii acestor polimeri, concentrati in monomer scade, rezulta ca dupa acest mecanism nu se pot forma compusi macromoleculari , ci numai compusi cu grad mic de polimerizare. O alchena care polimerizeaza dupa acest mecanism este izobutena. Prin dimerizarea izobutenei rezulta diizobutena, mai exact un amestec de doua diizobutene:

CH3 CH3 CH3 CH3 CH3 CH2 CH2=C + CH 2 =      C CH3 -C - CH =C + CH3 -C -CH2-C CH3 CH3 CH3 CH3 CH3 CH3

Reactia este catalizata de acizi tari. Se considera ca protonul acidului se aditioneaza la unul din atomii de carbon ai dublei legaturi, celalalt atom de carbon dobandind astfel o sarcina pozitiva. Acest carbocation rezultat poate aditiona o alta molecula de alchena cu formarea unui carbocation de dimer:

CH₃      CH₃

H+H₂C=C H₃C C

CH₃ CH₃

CH3 CH3 CH3 CH3      H3C =C + H2C =      C H3C-C - CH2=C CH3 CH3 CH3 CH3

Care se stabilizeaza prin expulzarea unui proton de la un atom de carbon vecin atomului de carbon pozitiv. Aceasta se poate realiza pe doua cai:

CH3 CH3 CH3 CH3 CH2 CH2=C + CH 2 =      C H+CH3 - C-CH + CH3 -C-CH2-C CH3 CH3 CH3 CH3 CH3

(Protonul cedat de carbocation este preluat de anionul catalizatorului

Dintre achene , cel mai usor polimerizeaza in modul acesta cele de tipul H₂C=CR₂, unde R reprezinta un radical alchil, ca de exemplu izobutena. Mai greu polimerizeaza alchenele de tipul H₂C=CHR, ca de exemplu propena.

Compusii macromoleculari se formeaza prin reactii inlantuite. Transformarea moleculelor de monomer intr-o stare activa, capabila sa initieze o reactie inlantuita, se poate realiza pe doua cai:

a) scindarea homolitica a legaturi p care duce la transformarea moleculelor de monomer in radical;

b)      deplasarea heterolitica a electronilor p care duce la transformarea moleculelor de monomer in ioni.

Procesul de polimerizare care se desfasoara prin reactii inlatuite de natura radicalica cuprinde etapele:

Reactia de initiere transforma moleculele de monomer in radicali liberi. Ea se poate realiza pe cale termica pe cale fotochimica, dar mai ales cu radicali liberi obtinuti prin scindare unor substante chimice. Aceste substante capabile sa scindeze in radicali liberi se numesc initiatori. Ei pot fi de natura diferita: peroxizi, hidroperoxizi, peracizi, azoderivati, etc. Radicalii liberi obtinuti in urma scindarii moleculelor de initiator, avind reactivitate mare, se aditioneaza cu usurinta de o molecula de monomer, formand un radical liber. Notind cu X radicalul provenit prin scindarea initiatorului , reactia de initiere este:

X+CH₂=CH X-CH₂ -CH

R R

Reactia de propagare. Radicalul monomerului ataca succesiv noi molecule de monomer care se leaga "cap la coada", formand radicali din ce in ce mai lungi :

R CH₂-CH+CH₂=CH R-CH₂-CH-CH₂-CH R [CH₂- CH _n-CH₂ -CH

X      X X X X X

Radical dimer Macroradical

Fiecare radical obtinut la descompunerea initiatorului devine un centru de reactie de la care incepe cresterea lantului si formarea unui macroradical. La prezenta mai multor radicali initiatori valoarea lui n din macromolecula va fi mica adica se vor forma mai multe lanturi scurte. De aceea in scopul obtinerii unor polimeri "inalti" (valori mari ale lui n)se utilizeaza cantitati mici de initiatori. Reactiile de aditie a radicalilor la molecule de monomer necesita energii de activare mici cca. 5 kcal/mol. De aceea, reactia de crestere se desfasoara cu viteze foarte mari.

Reactia de intrerupere a lantului de reactie reprezinta etapa de formare a macromoleculelor propriu - zise; radcalul -polimer pierde caracterul radical prin completarea sistemului electronic transforminduse in macromolecule inerte.

R-[CH₂-CH]_n-CH₂-CH + R ₂ R-[CH₂-CH]_n-CH₂-CH - R     

Radical

X X initiator X X

Macroradical Polimer inert

Radicalul R₂ al initiatorului ce ramine in compozitia polimerului nu influenteaza asupra proprietatilor lui, fiind foarte mic comparativ cu masa moleculara a compusului macromolecular.

La procesul de polimerizare ce decurge prin reactii inlatuite de natura radicalica, viteza de reactie poate fi incetinita, sau chiar oprita, daca in mediul de reactie se gasesc substante active fata de radicalii liberi. Asemenea substante capabile sa opreasca procesele de polimerizare, chiar daca sunt prezente in cantitati foarte mici se numesc inhibitori. Gradul de activitate al inhibitorilor este determinat de capacitatea lor de reactie cu radicalii liberi care apar in procesul de polimerizare. Exemple de inhibitori: pirocatechina, rezorcina, hidrochinona, pirogalolul etc.

Procesul de polimerizare care se desfasoara prin reactii de natura ionica e determinat in primul rind de natura catalizatorilor folositi. Acestia pot cauza deplasarea heterolitica a electronilor p catre unul din atomii de carbon ai dublei legaturi, generind fie un carbocation, fie un carbanion care vor fi initiatorii lantului de reactie.       Polimerizare cationica are ca catalizator acizii protonici tari (H₂SO₄, HClO ₄, HBr etc.) , halogenorile anorganice (BF₃, AlCl₃, etc.). Drept catalizatori pentru polimerizarile anionice se folosesc hidroxizi, carbonati, metale alcaline sau alcalino-pamintoase, hidruri, amiduri, baze Lewis. Ca exemplu de monomer ce polimerizeaza dupa mecanismul anionic se mentioneaza acrilonitrilul, CH₂=CH-CN; iar ca exemplu de monomer ce polimerizeaza dupa mecanismul cationic se mentioneaza izobutena, CH₂=C(CH₃)₂.

Polimerizarea se desfasoara normal numai cu conditia ca substantele initiale sa fie de puritate foarte avansata.

Reactia de policondensare.

Reactia de policondensare reprezinta o reactie chimica intre grupari functionale diferite( de exemplu, intre o grupare alcoolica si una acida). Insa pentru ca o substanta, cu rol de monomer, sa poata participa la reactia de policondensare, ea ar trebui sa posede minimum doua grupari functionale in molecula sa. In urma acestei reactii consecutive progresante se formeaza catene foarte lungi (macromolecule). Daca la reactia de policondensare participa, ca monomer, substante cu trei sau mai multe grupe functionale in molecula, compusii macromoleculari obtinuti nu vor avea structura liniara, ci tridimensionala. Astfel de compusi macromoleculari se numesc rasini.

Exemple de molecule ce pot participa la reactia de policondensare: HO-R-OH(alcool dihidroxilic)

H₂N-R-NH₂(diamina) R-CH-COOH(aminoacid) HOOC-R-COOH(acid dicarboxilic)

NH₂

Dintre policondensatele obtinute pe cale sintetica o importanta deosebita prezinta citeva grupuri de produse:

Poliesterii, poliamidele, fenoplastele.

Poliesterii se formeaza in urma reactiei dintre un acid dicarboxilioc si alcooli di-sau tri-hidroxilici, cu rol de monomer, cu crearea gruparii esterice (-C-O-).

II

O

Daca acolo ce participa la condensare este trihidroxilic, se obtin rasini poliesterice cu structura tridimensionala, utilizate in industria lacurilor si vopselelor.

Poliamidele se formeaza in urma reactiei dintre un acid dicrboxilic si diamine primare , cu rol de monomeri, rezultind gruparea amidica (-C-NH-).

II

O

Ca si in cazul poliesterilor, prin filare din topitura de poliamida se obtin fibre textile.

Fenoplastele sunt rasini fenol- formaldehidice obtinute prin reactia dintre formaldehida (H₂C=O) si compusi ce contin hidrogeni labili , de exemplu fenolul.

Concluzie:_

Comparind cele doua moduri de formare a macromoleculelor (polimerizare si policondensare),trebuie de mentionat:

a)      In cazul polimerilor (obtinuti prin reactie de polimerizare) in compozitia lantului macromolecular nu intra decit atomi de carbon -lanturi carbocatenare, pecind la policondesare in lantul macromolecular apar si alte tipuri de atomi (O,N etc.) -lanturi heterocatenare.

b)      Reactie de policondensare nu necesita initiatori si este insotita de eliminarea de molecule simple(H₂O,HCl etc.)

Proprietatile compusilor macromoleculari

Majoritatea compusilor macromoleculari sint solubili in dizolvanti cu structura chimica asemanatoare lor.

Din cauza dimensiunilor mari, presiunea de dizolvare a compusilor macromoleculari este redusa.

Dizolvantul.avind moleculele mici, poate patrunde insa printre macro molecule fixindu-se de ele prin forte slabe. In modul acesta polimerul se umfla din ce in ce mai mul, fenomen denumit imbibitie. La un moment dat, imbibitia este atit de puternica, incit moleculele se desprind intre ele, miscindu-se liber in solutie; substanta s-a dizolvat. Capacitate de dizolvare o au compusii macromoleculari liniari cum si unii compusi macromoleculari ramificati. Cu totul alte proprietati fizice, chimice si mecanice manifesta compusii generati prin reticularea catenelor. Ca urmare a structurii lor tridimensionale, sint insolubili, infuzibili, duri si lipsiti de elasticitate. In solutie, macromoleculele au proprietati de coloizi; spre deosebire de particulele coloidale propriu-zise, care sunt formate din asociatii de molecule, in solutiile substantelor macromoleculare, particula coloidala este formata din insasi macromolecule. Din aceasta cauza, masa moleculara a polimerului influenteaza viscozitatea si presiunea osmotica a solutiei.

La incalzire, polimerii inalti se inmoaie pina la fluidizare;ei nu au un punct de topire net. Polimeri inalti care au structura liniara sunt rezistenti la rupere prin indoire sau intindere, spre deosebire de polimeri cu grad mic de polimerizare sau cu o structura ramificata. Aceasta rezistenta se explica prin consumul de energie necesar desfacerii legaturilor covalente din macromolecula. In plus, intre macromoleculele se formeaza legaturi de tip van der Waals, care maresc rezistenta mecanica a fibrei.

Macromoleculele opun rezistenta la trecerea curentului electric. Din cauza acestor proprietati electroizolante , unii compusi macromoleculari sunt folositi ca izolatori in electrotehnica si electronica. De asemenea , ei prezinta proprietati termoizolante

Datorita proprietatilor lor speciale: elasticitate mare, posibilitatea de a fi presati la cald, de a se trage in speciale: elasticitate mare, posibilitatea de a fi presati la cald, de a se trage in fire si in foi, rezistentei mari la rupere si fata de agentii chimici etc. , foarte multi compusi macromoleculari se folosesc in tehnica drept materiale plastice.

Polimeri alchenici si vinilici mai importanti

Polietilena este denumirea data polimerilor inalti ai etilenei de tipul (-CH₂- CH₂-)_n Polietilena se poate obtine dupa mai multe procedee. Prin procedeul de polimerizare radicalica la presiune inalta folosind oxigen ca promotor, rezulta un produs cu structura ramificata avind mase moleculare de 10000-50000. Procedeul de polimerizare ionica la presiune medie in prezenta de catalizatori acizi da polietilena cu structura mai mult liniara, ceea ce confera produsului calitati exceptionali de buna. Polietilena este o masa alba cristalina transparenta sau translucida. Datorita proprietatilor sale mecanice si electrice, stabilitatii ei chimice si termice, impermeabilitatii si densitatii mici, polietilena se intrebuinteaza la confectionarea de cabluri, straturi protectoare, filme, captuseli pentru aparate chimice, conducte, etc. Este cel mai ieftin si utilizat material plastic.

Polistirenul este obtinut primul dintre toti polimerii vinilici, se produce astazi in cantitati mari. El se poate fabrica in special prin polimerizare in bloc sau emulsie. Polistirenul se obtine sub forma unei mase transparente ca sticla, care poate fi prelucrat mecanic. Este termoplastici. Polistirenul se comporta fata de agentii chimici ca si polietilena (este atacat numai de agenti oxidanti energetici). La 300⁰ C se depolimerizeaza in alte produse. Cantitati mari de polistiren se folosesc, ca si polietilena, ca electroizolant la cabluri sau piese pentru aparate electrice, mai ales pentru radio, televiziune etc. Datorita proprietatilor mecanice si usurintei de prelucrare, se intrebuinteaza la confectionarea de obiecte uzuale. De asemenea este utilizat la fabricarea lentilelor incasabile si a diferitelor sticle de nivel, vase de masura transparente etc.

Prin copolimerizare stirenului cu butadiena se obtine un cauciuc sintetic de buna calitate; copolimerul cu divinilbenzen manifesta calitati de rasina schimbatoare de ioni.

CAUCIUCUL

Cauciucul natural este un compus macromolecular, natural cu formula moleculara: (C₅H₈)_n in care "n" variaza in limite largi atingind valori de ordinul 5000. Supus incalzirii la circa 300⁰C, in absenta aerului formeaza izoprenul dovedindu-se astfel ca este un polimer natural al iozprenului:

CH₃ CH₃ CH₃

I I I

-:- CH₂ - C = CH - CH₂ -:- CH₂ - C = CH - CH₂ - CH₂ - C = CH - CH₂ - ....

Datorita dublei legaturi din unitatea structurala lantul macromolecular poliizoprenic se poate prezenta sub forma a doi izomeri geometrici: cis - trans, cauciucului natural corespunzindu-i izomerul cis:

Cauciucul produs tehnic dintr-un compus macromolecular cu catene liniare, lungi, flexibile cu comportare de elsatomer. Se produc si se utilizeaza numeroase tipuri de cauciucuri fiecare dintre ele prezentind anumite avantaje si deavantaje in utilizari specifice. Macromoleculele cauciucului se pot deplasa una fata de alta la temperaturi relativ ridicate sautii sub actiunea efectelor mecanice; Aceasta proprietate a cauciucului sta la baza tehnologiilor de executare a produselor pe baza de cauciuc prin metode de formare. insa, si dupa racire cauciucurile pot pastra capacitatea de curgere (spre deosebire de materialele plastice si fibrele) atunci cind asupra lor actioneaza forte mecanice (forta gravitationala poate fi suficienta in unele cazuri), mai ales daca efortul aplicat actioneaza timp indelungat; la temperaturi foarte scazute cauciucurile pot deveni casante, pierzind capacitatea de deformare inalt elstica. Pentru indepartarea curgerii este necesar ca intre diferitele catene sa se realizeze legaturi suficient de puternice pentru a se forma o retea spatiala care sa impiedice alunecarea ireversibila a macromoleculelor una fata de alta, intr-un domeniu larg de temperatura care include si temperaturile de regim de utilizare. Reticularea macromoleculelor liniare sta la baza celei mai importante etape din tehnol.ogiile de prelucrare a cauziucului - vulcanizarea - conducind la transformarea lor in produse finite de cauciuc. Macromoleculele cauciucului legate intr-o retea unitara (continua) constituie un cauciuc vulcanizat care pastreaza capacitatea de a suferi deformari reversibile mari. Cauciucurile se pot dizolva in anumiti solventi alesi corespunzator; cauciucurile vulcanizate, datorita structurilor de retea tridimensionala nu se mai dizolva dar se gonfleaza sub actiunea acelorasi solventi. In economia mondiala se produc cca. 12 mil. tone din diverse tipuri de cauciuc, dintre care aprozimativ 2/3 revin cauciucurilor sintetice. Practic, intreaga cantitate de cauciuc se utilizeaza sub forma de compozitii, mai ales compozitii vulcanizate pentru care cauciuclui este materia prima de baza, care confera comportarea specifica de elastomer si face posibil un nr. foarte mare de utilizari.

Sortimentul actual al produselor de cauciuc depaseste 60 mii tipuri, din care ponderea cea mai mare (mai mult de 1/2) revine industriei anvelopelor.

Cauciucul sintetic reuneste grupul de elastomeri cu proprietati asemanatoare cauciucului natural, obtinuti sintetic prin polimerizarea sau copolimerizarea anumitor monomeri

Principalele tipuri de cauciucuri sintetice

Monomerii folositi la obtinerea diferitilor elstomeri sunt polimerizati de obicei in emulsie; se obtine latex sintetic care este prelucrat ca si cel natural. Rezulta un cauciuc sintetic brut cu proprietati asemanatoare calui natural ]i care se foloseste dupa vulcanizare.

In tara noastra se fabrica la Combinatul Petrochimic Borzesti cauciucul denumit comercial Carom 1500, prin copolimerizarea butadienei cu a- metilstiren.

Cercetarile intreprinse in ultimii ani in cadrul Institutului Central de Cercetari Chimice au permis elaborarea si punerea la punct a unor tehnologii proprii de fabricare rentabila a izoprenului (monomer) si de polimerizare a sa la un elastomer poliizoprenic, cu proprietati identice produsului natural. Cauciucul poliizoprenic se fabrica la Combinatele Petrrochimice de la Ploiesti si Borzesti.

Cauciucul natural si cel sintetic au o vasta gama de utilizari tehnice, textile, sanitare, casnice, etc, servind la fabricarea diferitelor produse, ca: anvelope aoto, curele si benzi de transmisie, garnituri de etaniare, tuburi, echipamente electroizolante, jucarii ]i diferite obiecte de uz casnic.

Cauciucul Butadienic

Este produs de polimerizarea butadienei, continand, in functie de sistemul de polarizare si conditiile de lucru, proportii diferite de unitati cis - 1,4 (I), trans - 1,4 (II) ]i 1,2-vinil (III):

Se produce cauciuc stereoregulat (prin polimerizare cu catalizatori coordinativ ionici sau cu compusi litiu-organici) si nestereoregulat (polimerizare radicala in emulsie sau polimerizare in masa cu metal alcalin). in 1932 a inceput in U.R.S.S. productia industriala a cauciucului dupa procedeul Lebedev (cu sodiu metalic). in prezent, cea mai mare importanta industriala o au cauciucurile butadiene stereoregulate. in afara cauciucurilor solide se produc oligomeri (cauciuc lichid) si latexuri sintetice. Polibutadiena stereoregulata cu continut inalt de unitati de vinil are proprietati termoplastice.

Structura si proprietatile cauciucului butadienic obtinute cu diferite tipuri de catalizatori stereospecifici se deosebesc in primul rind prin microstructura, dar si prin alte caracteristici. Tipurile obtinute cu catalizatori Ziegler-Natta contin 87-98% unitati cis - 1,4, pe cind cu compusi litiu-organici se obtine un cauciuc cu coninut aproape egal de unitati cis- 1,4 si trans - 1,4.Microstructura cauciucului butadienic obtinut prin polimerizare cu metale alcaline depinde de natura metalului utilizat.

Cauciucul butadienic obtinut prin polimerizarea radicala in emulsie contine 8-20% cis - 1,4, 56-75% unitati trans - 1,4, si 12-25% untitati 1,2. Masa moleculara si

distributia ei precum si ramificarea la cauciucul butadienic stereoregulat variaza in limite largi in functie de sitemul si conditiile de polimerizare: cu catalizatorii litiu-organici se obtine distribitia cea mai ingusta si o ramificare redusa, pe cind cu catalizatorii de nichel-cobalt se obtin distributiile cele mai largi si grade avansate de ramificare. La cauciucul butadienic polimerizat cu metal alcalim M_n = (8,5..20)x10⁴ si distributia maselor moleculare este mai larga decit in cazul cauciucului stereoregulat.

Acetatul de izobutil la 20,5⁰C este solvent pentru cauciucul butadienic cu continut inalt de unitati cis. Proprietatile dielectrice arata calitatile bune de izolator. Sub actiunea unor agenti chimici (tioacizi, butadiensulfona, etc), a radiatiei U.V. sau a radiatiei de inalta energie, cacuciucul sufera o izomerie cis-trans. in solutie, in prezenta catalizatorilor Ziegler-Natta solubili, cauciucul poate fi hidrogenat.

Polimerizarea in solutie

Polimerizarea stereospecifica a butadienei se realizeaza in solutie (benzen, toluen, etc.); in functie de solubilitatea sistemului catalutic; in masa de reactie procesul poate decurge in faza omogena sau heterogena. Butadiena (99-99,6%) trebuie sa fie de puritate deosebita, limitele superioare ale impuritatilor fiind (%masa): acetilene - 0,005, dimer -0,2 cilcopentadiena - 0,001, rezidiu - 0,1. Atit in monomer cit si in solvent trebuie exclusa prezenta oxigenului si diminuat cit mai mult continutul compusilor oxigenului, sulfului si azotului, deoarece cantitati mici de compusi electronodonori pot afecta considerabil structura polimerului, pot incetini sau chiar opri polimerizarea. Procesul tehnologic poate fi discontinuu sau continuu:

In vasul cu agitator 1 se prepara solutia sau suspensia de catalizator; monomerul, solventul si solutia (dispersia) de catalizator se introduc in bateria de polimerizare prevazute cu agitare si racire eficienta. Polimerizarea se conduce la temperaturi intre 4 si 60⁰C, la o presiune pina la 1 Mpa, pe o durata de 0,5 - 6 h, astfel incit masa de reactie ajunge la o concentratie de 6 - 25% cauciuc butadienic. La iesirea din faza de polimerizare, in masa de reactie se introduce stoperul pentru dezactivarea

sistemului catalitic si intreruperea polimerizarii si, trecind in vasul de detenta 3, se recupereaza butadiena si o parte din solvent. in solutia concentrata care iese se introduce stabilizatorul care trece la degazarea apoasa 5, unde se antreneaza cu abur tot solventul, iar in faza apoasa trece cea mai mare parte din componentele sistemului catalitic. Suspensia apoasa de cauciuc butadienic este separata in storcatorul cu melc 7, se spala, se usuca si se baloteaza. In unele variante tehnologice, separarea cauciucului se face cu acetona, alcool, etc. Atunci cind se produce cauciucul butadienic extins cu ulei sau negru de fum, dupa faza de detenta, in solutia de cauciuc se introduc plastifiantul si suspensia apoasa de negru de fum. Cu catalizator alfin, in pentan la 30⁰C polimerizarea butadienei decurge extrem de rapid, ajungind la mase moleculare extrem de mari; introducind un regulator se poate obtine un cauciuc butadienic cu masa mol. Cca. 22x10⁴. Procedeul se aplica industrial putin, pentru fabricarea unor copolimeri ai butadienei cu stirenul si izoprenul.