Basmul cult - Ion Creanga, Povestea lui Harap-Alb

Basmul cult - Ion Creanga, Povestea lui Harap-Alb

I. CONCEPTUL OPERATIONAL

Considerat de G. Calinescu "o creatie literara, cu geneza speciala, o oglindire a vietii in moduri fabuloase", basmul este o naratiune ampla, caracterizata prin impletirea realului cu fantasticul, in care personajele poarta valori simbolice. Structurat dupa un tipar narativ specific, acesta are o finalitate etica, intrucat postuleaza victoria binelui, reflectand astfel o viziune in care lumea si fiinta sunt considerate perfectibile.

Basmul cult exprima viziunea autorului care interpreteaza creator reperele creatiei folclorice, astfel incat temele si motivele dobandesc semnificatii proprii, , se amplifica psihologicul prin individualizarea personajelor, motivele sunt nuantate si diversificate, fabulosul capata o dimensiune realista, iar stilul devine elaborat

II. IPOTEZA

Pornind de la tiparele basmelor populare, Ion Creanga a creat prin povestile sale creatii originale, in care toarna intr-o noua forma un fond preexistent de motive si simboluri, dovedind forta de a crea o atmosfera specifica sau de a proiecta in fabulos intamplari banale, desprinse din lumea satului.Ceea ce il individualizeaza ramane insa arta narativa,

Printre acestea se numara "Povestea lui Harap-Alb ce ia forma unui bildungsroman cu subiect fabulos, surprinzand nasterea si devenirea unei personalitati umane, formarea unui tanar in contact cu experienta vietii. Se observa asadar ca accentul nu cade asupra luptei dintre bine si rau, ci asupra initierii, tema fiind reprezentata de conditia eroului, care prin dificultatile intalnite in drumul sau dobandeste calitatile necesare unui imparat "puternic, slavit si iubit", invatand sa pretuiasca prietenia si solidaritatea.Scriitorul reorganizeaza elementele stereotipe ale speciei, conform viziunii sale si propriului stil.

III. DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR

1. Compozitie si structura

Titlul anticipeaza caracterul de bildungsroman, termenul povestea facand trimiterea la intamplarile prin care trece eroul si sintetizeaza totodata semnificatiile basmului prin numele protagonistului, Harap-Alb, reprezentat de o constructie oximoronica, sugerand amestecul de caltati si defecte, de bine si de rau.

Textul este construit prin montajul unor motive tipice, unite prin tehnica inlantuirii, care insa cunosc interpretari si nuantari diferite de modelul folcloric: imparatul cu trei feciori, imparatul fara urmasi, superioritatea mezinului, supunerea prin viclesug, probele, dezvaluirea identitatii, nunta. Se observa grija pentru armonia compozitiei, coerenta naratiunii fiind data de situarea in centru a drumului, simbol al descoperirii realitatii, a semenilor si al cunoasterii de sine

Stereotipia pe care o presupune basmul,este ilustrata si de prezenta formulelor specifice, care la Creanga sunt modificate. Daca la inceput, lectorul este proiectat intr-o lume imaginara, prin structura Amu cica era odata , care sugereaza totodata si indoiala in legatura cu evenimentele relatate, prin adverbul "cica", in final acesta este readus la realitate printr-o fraza ce face trimitere la o lume aflata sub puterea banului, accentand credibilitatea naratorului : "Si a tinut veselia ani intregi, si acum mai tine inca; cine se duce acolo bea si mananca. Iar pe la noi, cine are bani bea si mananca, iara cine nu, se uita si rabda". Formula mediana Dumnezeu sa ne tie, ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este are rolul de a intretine atentia, delimitand, de asemenea secventele narative.

2. Constructia subiectului

a) repere spatiale si temporale

Incipitul operei are rolul de a defini relatiile temporale si spatiale, prin evocarea unui timp fabulos si a unui tinut imaginar. In text, se face aluzie la o perioada crestina, prin prezenta Sfintei Duminici si la un timp in care tiganii robi erau numiti "harapi", ceea ce presupune o temporalitate mai precisa.

Dificultatea calatoriei eroului care trebuie sa ajunga de la un capat al lumii la celalalt este pusa in lumina de reperele spatiale: gradina Ursului, padurea cerbului solomonit, tinutul Imparatului Ros.

b) Actiunea

Subiectul se articuleaza pe schema epica a basmului, urmarind evolutia protagonistului.

Situatia initiala, reprezentata de o stare de echilibru -un crai traia linistit la curtea sa alaturi de cei trei fii este perturbata de "cartea primita de la verde imparat, carea neavand decat fete trimita pe unul dintre fiii sai pentru a-i urma la tron.Acest element va determina superioritatea mezinului si determina desfasurarea actiunii ce urmareste acstiunea recuperatorie de refacere a echilibrului, dar si maturizarea eroului. Fiul cel mai mic depaseste proba-prag, urmand sfaturile Sfintei Duminici, pe care o miluise. Parasind spatiul ocrotitor al casei parintesti, crasorul se rataceste in hatisurile unei paduri si incalca interdictia tatalui sau, tocmindu-l ca sluga pe span. Momentul in care se lasa pacalit de acesta, coborand in fantana constituie inceputul initierii., prin schimbarea numelui si a identitatii. La curtea Imparatului Verde, este supus la trei prpbe: aducerea "salatilor" din gradina ursului, a pieliiCerbului si a fetei Imparatului Ros. Daca primele doua sunt depasite cu ajutorul Sfintei Duminici, cea de-a treia se dovedeste mai complexa.Pe drum, intalneste donatorii si jutoarele reprezentate de cei cinci monstri, care il vor ajuta sa treaca peste incercarile impuse de Imparatul Ros: dormitul intr-o camera de arama incinsa, ospatul, pazirea si prinderea fetei, alegerea macului de nisip.Actiunea atinge punctul culminant in momentul in care Harap-Alb este ucis si apoi readus la viata de fata Imparatului Ros, iar deznodamantul este reprezentat, ca in orice basm, de dubla rasplata a protagonistului.

Se observa ca Ion. Creanga pastreaza schema narativa a basmului popular, dar, in interiorul functiilor specifice identificate de V.I. Propp, adauga noi episoade. Un exemplu in acest sens il constituie a treia proba, la care este supus Harap-Alb de catre span care cuprinde la randul sau alte trei incercari..
    De asemenea, Creanga devine original prin abundenta detaliilor specifice, prin insistenta asupra aspectului particular prin nuantarea miscarilor, gesturilor, a vietii sufletesti, prin care personajele si actiunile se individualizeaza. Scena in care feciorii craiului, supusi unei probe a curajului, se dovedesc fricosi. scoate in evidenta suferintele unui tata dezamagit, care le tine o lectie de morala incheiata cu dojana ironica: "La placinte inainte , la razboi inapoi". Secventa in care Harap-Alb se vaicareste ca spanul ii face viata amara reliefeaza intelepciunea calului care vorbeste cu demnitate unui batran al satului, dandu-i o lectie despre ce inseamna acceptarea destinului si libertatea omului in limitele acestuia: "Ce-i scris omului, in frunte-i e pus, dar mare-i cel de sus! S-or sfarsi ele si aceste de la o vreme

Se remarca totodata existenta unei bucle narrative, care are rolul de a amana deznodamantul, ilustrand prin moartea si renasterea lui Harap-Alb

Actiunea devine mult mai mult un pretext pentru reliefarea unor elemente de viata sufleteasca si a unor caractere. 

c) Conflictul

Conflictul basmului Povestea lui Harap-Alb se contureaza in momentul in care craisorul il intalneste pe span, care il insala pe calatorul naiv, inchizandu-l in fantana si tranformandu-l in sluga si se incheie cu moartea si invierea protagonistului.   

3. Personajele

Personajele care se pot incadra in tipologia stabilita de Vladimir Propp( eroul-Harp-Alb, raufacatorul(ursul, cerbul). donatorul( Sfanta Duminica), ajutorul( calul, furnicile, albinele, cei cinci tovarasi), trimitatorul( craiul), falsul erou( spanul) se desprind de schema creatiei populare, prin individualizare psihologica, limbaj si comportament taranesc.

Protagonistul basmului este un erou in formare, ceea ce da povestii aspectul unui bildungsroman, in care este urmarita gradat intregirea portretului sau moral.Acesta insumeaza calitati umane exceptionale, insa nu are forte supranaturale, fiind construit pe o schema realista. Are insa un cal nazdravan, cu trasaturi antropomorfe, este sprijinit de ajutoare fabuloase, elemente ce il mentin in categoria eroilor de basm. Naiv, "boboc in feliul sau la trebi de aieste", el incalca sfatul parintesc, nesocotind astfel experienta celor mai varstnici, asfel incat va fi pus in situatia de a dobandi experienta. Calatoria devine o lupta permanenta in care isi testeaza inteligenta, curajul, rabdarea, generozitatea, iar probele il invata sa pretuiasca prietenia, omenia, respectul cuvintului dat si puterea de a iubi. Permanent, el este ajutat sa izbandeasca de Sfanta Duminica, de craiesele furnicilor si al albinelor, de calul nazdravan, de cei cinci monstri, dar numai pentru ca merita acest lucru, fiindca este indatoritor, milostiv, muncitor., adica este inzestrat cu virtuti consacrate in sistemul etic popular, dupa cum ii dezvaluie si Sfanta Duminica: "Fii incredintat ca nu eu, ci puterea milostiveniei si inima ta cea buna te ajuta". Destoinicia si reusita lui Harap-Alb se bazeaza pe doua criterii importante, extrase din etica populara: succesele in viata sunt datorate valorificarii experientei generatiei varstnice si permanentelor legaturi de prietenie si ajutorari intre semeni.

Cei cinci tovarasi nazdravani aduc o nota de comic, amintind de personajele lui Rabelais.Imaginea acestora este caricaturizata, fiecare supradimensionand cate un defect omenesc. Individual, sunt prezentati printr-un detaliu caracteristic: Gerila are niste "buzoaie groase si debalazate", Setila are " grozav burdihan si nesatios gatlej", Ochila este "o schimonositura cu un ochiu"

4. Localizarea fantasticului

Ceea ce diferentiaza basmul lui Creanga de scrierile populare se afla in arta povestirii, localizarea fantasticului, nota comica si limbajul specific.Naratiunea se caracterizeaza printr-un ritm alert, prin insistenta asupra detaliului paricular, prin nuantarea miscarilor, a gesturilor sau prin dramatizarea actiunii.

Daca in basmul popular, fantasticul este antropomorfizat, adica personajele fabuloase se comporta, in general, ca oamenii, dar umanizarea lor este conventionala, la Creanga, fantasticul nu numai ca este umanizat, dar este si localizat. Personajele lui au un comportament, gesturi, o psihologie, o mentalitate si un limbaj care amintesc de lumea concreta taraneasca humulesteana, de eroii Amintirilor din copilarie ,

iar prin detalii realiste, lumea fabuloasa coboara intr-un plan de existenta care poate fi localizat geografic si istoric.

Daca fabulosul popular presupune intamplari neobisnuite, metamorfoze, in Povestea lui Harap-Alb insa faptele relatate sunt firesti, comune: fiul cel mai mic al craiului miluieste o batrana, isi plange de mila, este pacalit de un om viclean, construieste un stup. El plange cand il dojeneste parintele, se manie si loveste cu fraul in cap ca un flacau de la tara, rapciuga" de cal, este pacalit de span pentru ca era boboc in felul sau la trebi aieste", se dovedeste slab de inger si mai fricos decat o femeie" cand se duce in padurea cerbului, se olicaieste de belele in care il vara spanul, are simtul umorului, petrecand pe seama poznelor pe care le fac semenii sai. El nu se lupta cu zmei sau cu balauri, ci se imprieteneste cu niste uriasi cumsecade.Se observa astfel ca fabulosul este umanizat si localizat, intrucat universul spatio-temporal al povestii are datele satului humlestean: fiul craiului cauta in pod si in grajd, imparatul Ros cauta prin asternut. Nu exista niciun element care sa aminteasca de atmosfera fastuoasa a curtilor imparatesti, astfel incat ospatul devine doar o "zabava",amintind de o petrecere taraneasca.

Sfanta Duminica locuieste intr-o casuta ingrijita, aflata intr-o poiana si rosturile gospodariei sale, sunt cele ale uneia humulestene. Calul nazdravan, craiasa furnicilor, craiasa albinelor sunt reprezentari ale unor arhetipuri umane vizand inteligenta, perspicacitatea, devotamentul, loialitatea.
    Raul este concretizat prin span, dar nici el nu are nimic fantastic, , dovedindu-se unul dintre initiatorii lui Harap-Alb, rolul sau fiind reliefat de calul nazdravan: "Si unii din acestia sunt trebuitori pe lume cateodata, pentru ca fac pe oameni sa prinda la minte."

. Se remarca unele similitudini situationale si comportamentale cu universul Amintirilor din copilarie, un exemplu in acest sens constituindu-l cearta din camera de arama ce facetrimitere la disputa catihetilor de la Falticeni

5 Arta narativa si limbajul

O alta trasatura a artei de povestitor a lui Creanga este tendinta de a dramatiza actiunea prin dialog.. La Creanga, dialogul are functie dubla, ca in teatru: prin el se dezvolta actiunea si se caracterizeaza personajele, care traiesc si se individualizeaza prin limbaj.
Naratiunea la persoana a III-a este realizata de un narator omniscient, care intervine adeseori prin comentarii sau reflectii sau se adreseaza direct receptorilor,exprimandu-si parerea despre cele intamplate. Daca la inceput, se detaseaza de timpul diegetic, sugerat prin sintagma " pe vremile acelea", in final adopta pozitia unui "pacat de povestariu fara bani in buzunariu", care a fost invitat la ospat. Modalitatile nararii sunt relatarea si reprezentarea prin dialog.

Limbajul operei se detaseaza de creatiile populare, prin caracterul elaborat al acestuia.

Oralitatea, ce "restituie povestirea functiunii estitice primitive, care este aceea de a se adresa nu unor cititori, ci unui auditoriu", dupa cum observa Tudor Vianu se realizeaza prin marci lexicale, morfologice sau sintactice : expresiile onomatopeice, intrejectiile si verbele imitative hat, trosc, teleap-teleap, termeni populari si regionali, fraze ritmate.Structurile cu dativ etic, constructiile exlamative si interogative implicarea naratorului in relatarea faptelor, precum si intentia de a capta atentia cititorului Eruditia paremiologica ,reflectata prin citarea de proverbe si zicatori, introduse in text prin expresia vorba ceea Cine poate oase roade,cine nu, nici carne moale, confera rapiditate povestirii, facand inutile alte explicatii si asaza intamplarile in perspectiva unei morale populare.

Viziunea despre lume exprimata in Povestea lui Harap-Alb dezvaluie perspectiva umoristica, din care totul este privit cu bunavointa si cu gandul ca in orice rau exista si o parte buna, care poate razbi la suprafata. Predispozitia de a provoca rasul, concretizata prin exprimarea mucalita ( "Sa traiesti trei zile cu cea de-alaltaieri"), zeflemisire ( "Tare-mi esti dragTe-as vari in san, dar nu-ncapi de urechi"), prin folosirea unor diminutive cu valoare augmentativa ( "buzisoare", bauturica") sau a unor porecle si apelative caricaturale ( Buzila, "tapul cel ros") reflecta astfel o atitudine de superioara intelegere, de ingaduinta.