ENIGMA OTILIEI comentariu

ENIGMA OTILIEI

Romanul "Enigma Otiliei" a aparut in 1938, relevand o noua ipostaza a personalitatii creatoare a lui George Calinescu, afirmat pana atunci in domeniul criticii si poeziei.

Scriitorul publicase in 1933 romanul "Cartea nuntii", predominant liric, un poem al dragostei juvenile, considerat drept un exercitiu "in vederea unei planuite opere epice". Din romanul amintit Calinescu va prelua si va adanci, pe baza unei viziuni unitare, ideea de clan, imaginea unui mediu nociv, chiar distructiv, motivul maniacului. Cu "Enigma Otiliei", Calinescu se inscrie valoric printre marii romancieri interbelici.

ESTETICA LUI CALINESCU

In perioada interbelica, dupa cum se stie, discutiile purtate in jurul tipului de roman ce trebuia cultivat erau vii si adesea contradictorii. Ca si Lovinescu, Calinescu sustine ideea modernizarii romanului, a obiectivarii lui si a inspiratiei citadine. Scriitorul arata ca nu modelul lui Proust (teoretizat de Camil Petrescu in "Noua structura si opera lui Marcel Proust") este necesar pentru romanul romanesc, ci acela tolstoian si balzacian: "Tipul firesc de roman romanesc este deocamdata acela obiectiv". Romanul devine "o scriere tipic realista, demonstrarea unei idei printr-o experienta". Pe Balzac, Calinescu il recepta dintr-o perspectiva clasicista: "Totul este fundamental la Balzac, orice individ infasiseaza un caracter. Numai scena pe care eroii joaca poarta notele epocii".

Initial, cartea trebuia sa se intituleze "Parintii Otiliei" pentru a sugera calitatea de orfana a acesteia si tendintele celorlalte personaje de a se erija in protectorii ei. De aici vine si observatia lui Ovid S.Crohmalniceanu ca fiecare dintre eroi, inclusiv Stanica Ratiu, reprezinta "parinti " ai Otiliei, pentru ca, intr-un fel, ii hotarasc destinul. Titlul actual al romanului a fost propus de editor si pune in evidenta misterul si complexitatea eroinei centrale a cartii.

TEMA

Tema romanului este istoria unei mosteniri. Aceasta mostenire hotaraste mai multe destine: al Auricai care pierde speranta in maritis, al Olimpiei parasite de diabolicul Stanica ce va pune mana fraudulos pe avere, al lui Felix, care o va pierde pe Otilia.

STRUCTURAL romanul se desfasoara pe doua planuri care se impletesc pe intreaga durata a actiunii: cel erotic, urmarind educatia sentimentala al lui Felix, dragostea sa pentru Otilia, sfarsita neasteptat prin plecarea acesteia cu Pascalopol, si planul social, avand in centru goana clanului Tulea dupa averea lui Costache Giurgiuveanu .

S-a spus ca personajul central al cartii este burghezia bucuresteana de la inceputul secolului al xx- lea.

TRADITIONAL SI MODERN IN "EMIGMA OTILIEI"

"Enigma Otiliei"este un roman realist de factura balzaciana. Ca si la autorul francez, naratorul lui Calinescu este omniscient, omniprezent, omnipotent. Perspectiva narativa este "din spate". Ca un Demiurg, naratorul traseaza destinele personajelor sale, le fixeaza in medii caracteristice. Tema romanului, mostenirea, e balzaciana. Ideea paternitatii aminteste de asemenea de autorul "Comediei umane". Se vorbeste mult de conditia orfanului, de rolul tutorelui sau de scopul casatoriei.

Calinescu creeaza ca si confratele sau francez personaje marcate de o trasatura dominanta, ridicate la tipologii de circulatie universala: avarul, arivistul (parvenitul), "baba absoluta", fata batrana.

Balzaciana este si deschiderea romanului, cuprinzand localizarea spatiala si temporala: "Intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909, cu putin inainte de orele 10, un tanar de vreo 18 ani, imbracat in uniforma de licean, intra in strada Antim, venind dinspre strada Sfintii Apostoli". In continuare, in buna traditie balzaciana, scriitorul descrie minutios, detaliat strada Antim, cladirile si interioarele. Strada era pustie si intunecata, cu un aspect "bizar" dat de varietatea arhitecturii, amestecul de stiluri, ferestrele neobisnuit de mari, lemnaria vopsita care se "dezghioga". Strada bucuresteana devine "o caricatura in moloz a unei strazi italice". Casa lui mos Costache e prezentata in detalii semnificative. Geamurile patrate erau acoperite cu hartie translucida pentru "a imita" vitaliile de catredrala; ferestrele erau de o inaltime "absurda", zidaria era crapata, scorojita, din crapaturile casei ieseau indraznet buruienile. Usa de lemn umflat si descleiat semana cu o fereastra gotica. Totul tradeaza firea si starea materiala a proprietarului.

Prin intermediul lui Felix e descris interiorul casei si sunt prezentate personajele adunate la mos Costache. In linii sigure, scriitorul surprinde fizionomia eroilor ce tradeaza si caracterul lor. Am putea crede ca G.Calinescu era ca si Balzac adeptul fizionomisticii (pretinsa stiinta care are ca obiect cunoasterea caracterului unui individ dupa fizionomia sa) si frenologiei (doctrina a medicului german Franz-Joseph Gall,care pretinde ca facultatile psihice si caracterul omului depind conformatia craniului).

Ovid S.Crohmalniceanu observa ca "se face descrierea animalului in mediul ambiant, acordandu-se o mare atentie viziunei". Intr-adevar interioarele sunt relevante. In casa Tulea e o atmosfera incarcata. Broderiile, pernitele, cuverturile, ciucureii releva lipsa de bun gust. Interiorul casei lui Pascalopol ni-l dezvaluie pe rafinatul aristrocat. Mosierul a strans mobile de diferite stiluri printre care un "armoar sculptat in stilul Renasterii", cumparat in Normandia. Ceaiul este servit intr-un serviciu de portelan japonez. Odaia Otiliei se retine prin dezordine tradand exuberanta fetei. Nu intamplator in camera eroinei se afla o toaleta cu trei oglinzi mobile si multe sertare. Motivul oglinzilor sugereaza firea imprevizibila a fetei si poate modul in care personajul se construieste (tehnica oglinzilor).

Nicolae Manolescu in "Arca lui Noe" vorbeste despre un balzacianism fara Balzac. Daca naratorul lui Balzac prezinta ceea ce orice privitor poate observa, naratorul calinescian releva amanunte pe care numai un specialist le poate cunoaste, intr-un limbaj tehnic ( detaliile arhitecturale). Totul e privit de un "ochi al estetului". Balzacianismul este, de asemenea, tradat prin ras (scena de teatru al absurdului, comportamentul lui Titi, histrionismul lui Stanica).

Romanul este modern prin interesul pentru fenomenele psihologice ce-l apropie de naturalism pe scriitor: dezagregarea personalitatii (Stanica, Aurica) , alienatia mintala (Simion), implicatii ereditare (Titi), trecerea de la tipologie la caz.

Observam, de asemenea, placerea regiei. Autorul alege mastile actorilor, le cauta pozitia in scena si gesturile. Uneori romanul se apropie de genul dramatic. Ilustrativ este fragmentul in care mos Costache este bolnav, izolat la pat, iar ceilalti - clanul Tulea, Stanica, doctorul Vasiliad sunt preocupati de jocul de carti, ignorand prezenta lui Felix si a Otiliei. Fiecare erou de la masa de joc da glas gandurilor celor mai tainice, obsesiilor astfel incat replicile se ciocnesc unele de altele ca in teatrul absurdului.

Nu lipseste din roman jocul presupunerilor, al comentariilor psihologice sau eseistice. De exemplu, reflectiile lui Felix in fata fotografiei Otiliei, dialogul pe tema iubirii si a fericirii purtat de tinerii indragostiti.

Un alt element de modernitate este tehnica proustiana a relativizarii imaginii sau a oglinzilor (rasfrangerea imaginii prin mai multe oglinzi-vezi Otilia).

Pe langa elementele realiste, naturaliste, regasim si atribute ale clasicismului si romantismului. De altfel in eseul "Clasicism, romantism, baroc", Calinescu arata ca cele doua curente nu exista in stare pura, ci se impletesc.

De clasicism tin acuratetea stilistica si simetria constructiei romanesti (opera se incheie cu imaginea casei lui mos Costache, iar Felix parca aude vorbele acestuia: "Aici nu sta nimeni").

Romantic este Calinescu prin descrierea Baraganului, cu turma de bivoli si lanurile de flori colorate. Totul este hiperbolizat tradand un scriitor sensibil la monumental si grandios. O prajina de put da impresia unui "stalp colosal". Calul ivit la marginea campului pare "gigantic", copilul care-l mana din urma cu o nuia, "un ciclop".Campia e fara margini si devine "o mare galben-verzui".

De romantism tine si povestea de iubire dintre Felix si Otilia.

IMAGINEA SOCIETATII ROMANESTI LA INCEPUTUL SEC al XX-lea

Din roman transpare critica autorului fata de familia burgheza unde prevaleaza interesul egoist, fata de lumea banului care potenteaza vicii.

Familia se ghideaza dupa legi nescrise, prestabilite. E un mecanism care functioneaza perfect intr-un scop distructiv, devine un "clan" cu un sef absolut, caruia i se recunoaste autoritatea. Toate miscarile sunt calculate in cele mai mici detalii. Afectiunea dintre membrii familiei e inlocuita de toleranta. Defectele tind sa fie considerate virtuti.

Casatoria este principala cale de parvenire. Nu mai tine de sfera frumosului, nu mai este o taina ca in "Cartea nuntii" ci devine o afacere rentabila.

Convietuirea lui Titi cu Ana Sohatchi sau targul la care se preteaza Lily si tatal ei ilustreaza carnavalul grotesc al moravurilor epocii. Modul in care Aglae lupta pentru a mari zestrea copiilor este expresia ferocitatii unei categorii umane. Iubirea este zdrobita in acest mediu viciat. Suflete pure ca Felix si Otilia nu se pot implini in plan matrimonial din cauza prejudecatilor si situatiei materiale.

Aurica si Titi- dupa divortul de Ana- sunt permanenti pretendenti la casatorie. Demersurile lor sunt ridicole, dar eroii si-au pierdut simtul realitatii. Dupa Aglae, fetele care se marita sunt "dezmatate", toate femeile sunt fara cap, iar barbatii orbi. Afectiunea ei pentru copii e in functie de realizarea sau nerealizarea acestora pe plan matrimonial: interesul pentru Olimpia tine pana la casatoria cu Stanica; Aurica iese din sfera preocuparilor ei cand isi da seama ca ramane fata batrana; lui Titi spera sa-i gaseasca o nevasta potrivita.

Despre Stanica Ratiu s-a spus ca e "un Catavencu a ideii de paternitate (Crohmaluiceanu).El vorbeste de scopul casatoriei, de fericirea maternitatii pentru ca "familia e tarisoara lui Stanica". Fata de imobilitatea clanului Tulea avocatul este un propulsor de energie.

PERSONAJELE

In "Enigma Otiliei", personajele sunt surprinse din cele mai variate unghiuri:

al naratorului→ creeaza portrete miniaturale, foloseste detaliul fizic, trasaturile fizice sunt notate prin elemente acumulative si concentrice

al altor personaje

al factologiei

al gandurilor

al limbajului→formule de adresare, tonuri, replicile aluzive

al gesturilor

al mediului in care traiesc

al vestimentatiei

MOS COSTACHE

Este pivotul romanului si reprezinta tipul avarului. Prezentarea eroului incepe cu un portret fizic succint, dar esential: "omulet subtire si putin incovoiat", "capul lui era atins de o calvitie totala"; fata "parea aproape spana", "patrata"; buzele erau "intoarse in afara si galbene de prea mult fumat", glasul era "neastepatat de ragusit".

Din prima replica a batranului ("Nu-nu-nu stiunu-nu sta nimeni aici, nu cunosc") ne dam seama de teama acestuia de a se implica in relatii cu semenii, de frica de nou, de necunoscut, care l-ar putea scoate din tabieturile sale. Balbaiala este arma lui de aparare. Ca si Trahanache ("Ai putintica rabdare!") el trage de timp pentru a gasi o replica convenabila.

Vestimentatia batranului tradeaza dezinteresul pentru aspectul sau si, mai ales, avaritia. El poarta ghete de gumilastic, sosete de lana, pantaloni largi de stamba, legati jos, cu bucati de sfoara.(vezi si locuinta sa)

Ca si la Balzac, in "Eugnie Grandet", Calinescu este interesat de avar in ipostaza lui paterna. Costache este umanizat de dragostea lui pentru Otilia, dar zgarcenia si presiunile clanului Tulea ii opresc pornirile generoase, dorinta de a asigura fetei viitorul, de a-i face testament.

Autorul urmareste reactiile eroului cu o curiozitate stiintifica. Costache este un maniac, iar maniacii sunt situati la limita dintre normal si anormal.Consecintele maniei sunt dezastruoase, dar si ridicole. El devine un erou tragi-comic. Ii vinde lui Weissmann seringa cu care trebuia sa-l injecteze, cumpara material demolat, fiindca e mai ieftin, incearca la mai multe farmacii sa faca o reteta ca sa vada unde-i mai avantajos, triseaza la jocul de carti, "ciupindu-l" pe Pascalopol. Spre deosebire de Hagi Tudose, el are si momente cand isi depaseste conditia de avar (aduce o menajera, consulta doctorul, cheama preotul). Patima lui nu a distrus tot omenescul ca la eroul lui Delavrancea.

Costache e un om ursuz, cu inclinatii spre mizantropie, e suspicios, fara incredere in oameni. Se simte in siguranta doar cu Felix, Otilia si Pascalopol, temandu-se instinctiv de " clanul" Tulea si de Stanica Ratiu, caruia ii adreseaza ultimele cuvinte: "banii, pungasule!".

Imbolnavindu-se devine in propria casa un paria, asistand ingrozit si neputincios la asaltul asupra averii sale al celor ce-i pandeau mostenirea. Moartea lui nu inspira mila, apare ca o farsa a destinului.

Costache se inscrie alaturi de celebrii avari din literatura universala: Harpagon, Gobseck, Grandet, Shylock.

STANICA RATIU

Este tipul arivistului. El continua seria de personaje de tipul lui Dinu Paturica, Tanase Scatiu, Nae Gheorghidiu, Gore Pirgu, (Iancu Urmatecu-1944).Modele ilustre are si in literatura universala: Julien Sorel si Rastignac, eroii lui Stendhal si Balzac.

Stanica Ratiu este un ratat profesional (ca si doctorul Vasiliad, popa Tuica), adica "avocat fara procese", vanator de zestre si de avere, ipocrit in familie, intrigant, lacom, hot sadea, escroc.

Infatisarea si tinuta vestimentara sunt ale unui om de lume, in pas cu moda. E un "barbat de o sanatate agresiva"; cu "parul mare si negru, foarte cret si cu mustata in chip de musca".

Poarta costum si cravata infoiata ca o lavaliera.

Bun psiholog, inteligent si viclean, cunoaste slabiciunile celor din jur si stie sa speculeze punctele lor vulnerabile pentru a obtine un profit. Starea lui generala este PANDA. Omniprezent, curios, insistent, se amesteca in viata altora. Arma lui de intimidare este teribilul flux verbal, discursul avocatesc. Temele favorite sunt: familia, casatoria, paternitatea. Discursul bombastic se conjuga cu gestul emfatic. Dupa Sami Damian, Stanica descinde din Lache si Mache prin "harul flecarelii", "spiritul de barfa si de batjocura gratuita".

Lui Stanica ii place sa joace o comedie la care de multe ori el e singurul spectator, disimuleaza permanent. Cere bani de la Otilia, Felix, Pascalopol, Marina si chiar de la rudele sale.

Fara urmare de remuscari, provoaca batranului avar moartea, furandu-i "comoara". Imbogatit, o paraseste pe Olimpia, se insoara cu Georgeta si se lanseaza in politica si afaceri murdare.

Eroul insusi se autodefineste: "Stanica e profund", "are geniu". Dar s-a dovedit a fi un geniu al raului.

AGLAE

Este numita de Weissmann "baba absoluta, fara cusur in rau", "geniul rau, rautatea ei este suprema", "acreala este totala".

Aglae actioneaza numai sub imboldul setei de inavutire. Singura ei credinta este banul. Tinta ei este averea fratelui, iar pentru a o atinge devine o fiara mereu la panda si, la nevoie, agresiva.

Pe Simion, sotul ei, il arunca in ospiciu, iar felul in care isi trateaza fratele bolnav dovedeste despotismul acestei femei in care nu mai exista nici o farama de umanitate.

Dupa Pascalopol e "femeia-tip, care nu poate fi ocupata decat de un sentiment deodata". Isi concentreaza toata atentia asupra copiilor pe care-i considera nedreptatiti, frustrati de un drept al lor.

In esenta, Aglae intruchipeaza instinctul de proprietate economica si familiala.

AURICA

Este tipul fetei batane. Se imbraca pretentios cu bluze albe si foi negre, minutios plisate si se macheaza violent pentru a iesi in evidenta. In fiecare zi, dupa orele 5, se plimba pe Calea Victoriei, asteptand Aventura. Merge la nunti si colectioneaza beteala, dar si la preot si ghicitoare. O casatorie, oricat de banala, i se parea un "noroc" si invidiaza pe toate femeile care s-au implinit in plan matrimonial. Ajunge cu timpul sa alunece intr-un fel de bovarism, traind mai mult din imaginatie. Frustrarile, neimplinirile erotice sunt compensate de preocupari si talente casnice.

Portretul fizic schitat la inceputul romanului, e alcatuit din trasaturi caracteristice: "Era o fata cam de 30 de ani, cu ochii proeminenti ca si ai Aglaei, cu fata prelunga, sfarsind intr-o barbie ca un ac, cu tample mari incercuite de doua siruri de cozi impletite".

TITI

Este tipul oligofrenului (debilul mintal). Repetent de cateva ori, "vlajgan molatic", de 22 de ani, e infatil si apatic. Se leagana ore in sir, merge la Cismigiu si asculta muzica militara, copiaza la infinit fotografii. Prin el, scriitorul urmareste implicatiile ereditare. Ca si Simion in tinerete, se tulbura erotic. In prezenta femeilor saliveaza si devine adesea irascibil. Ramane pentru cititor "un tanar foarte de treaba, insa de un caracter bizar".

LEONIDA PASCALOPOL

Este expresia rafinamentului spiritual, a bunului simt, a generozitatii si a delicatetei sufletesti. El impune prin eleganta vestimentara sobrietate, inteligenta. Felix afla la conacul de la mosie ca Pascalopol a facut studii in Germania, apoi la Paris, ca a calatorit mult prin mai toata Europa si fusese casatorit; afla ca ii place sa cante la flaut si ca e o fire boema.

Scriitorul il infatiseaza ca "un om la vreo 50 de ani, oarecum voluminos, totusi evitand expresia de exces, carnos la fata si rumen ca un negustor, insa elegant prin finetea pielii si taietura englezeasca a mustatii carunte".

Dupa Otilia e "foarte chic", "de o rabdare nemaipomenita si mai cu seama ii place sa fie consultat".

Fata de Otilia nu distinge, pana la un punct, ce e patern si ce e viril in sentimentele    sale. Casatoria cu ea a fost un act pripit si de aici, esecul.

FELIX

E prezentat chiar de la inceputul romanului: "un tanar de vreo 18 ani, imbracat in uniforma de licean", cu fata "juvenila si prelunga, aproape feminina".(trasaturile fizice amintesc de cele ale tanarului Calinescu)

Personajul indeplineste in carte dubla calitate de "martor si actor".

Absolvent al Liceului "Internat" din Iasi, orfan, vine in capitala, la tutorele sau, pentru a urma medicina, respectand astfel o traditie de familie. Serios, meticulos, perseverent, Felix se afirma inca din studentie, prefigurand omul de stiinta care va deveni.

In plan sentimental, cunoaste revelatia iubirii pentru Otilia. "Suflet curat, profund in sentimente, incapabil de disimulatie", nu-si poate imagina dragostea decat sfarsind cu casatoria. Comportamentul Otiliei il deruteaza si-l face sa oscileze intre certitudinea si incertitudinea dragostea ei fata de el, cautand febril dovezile sentimentelor. Otilia ii marturiseste: "Eu te iubesc in atatea feluri, incat nu pot sa analizez cat te iubesc ca frate si ca iubita". El cauta sa para mai matur in ochii Otiliei, vrea s-o protejeze, sa-i fie sprijin.

Eroul reuseste sa se detaseze de cei din jur prin preocupari intelectuale si se simte innobilat de iubirea lui. Isi construieste un cod moral, superior celorlalti: "Voi cauta sa fiu bun cu toata lumea si modest, si sa-mi fac o educatie de om. Voi fi ambitios nu orgolios".

Plecarea Otiliei reprezinta pentru el pragul de trecere de la adolescenta la maturitate. Deceptia in dragoste ii imbogateste experienta, il transforma intr-un om realist, il invata sa-si asume destinul.

OTILIA

Este unul dintre cele mai complexe personaje feminine din romanul romanesc, comparabila cu Sasa Comanasteanu din "Viata la tara" de D.Zamfirescu, cu Olguta din "La Medeleni" de I. Teodoreanu, cu Adela din romanul cu acelasi titlu al lui G.Ibraileanu, cu Dania din "Jocurile Daniei" de A.Holban.

Otilia, al carei nume revine si in poezia calinesciana, este un model de frumusete fizica: avea "un cap prelung si tanar de fata, incarcat cu bucle, cazand pe umeri ". "Fata parea sa aiba 18-19 ani.Fata maslinie cu nasul mic si ochii foarte albastrii arata si mai copilaroasa intre multele bucle si gulerul de dantela".

Inconjurata de atatia "parinti", Otilia trieste drama orfanului, a singuratatii si intuieste ca viitorul ei este incert, ca fericirea nu este posibila.

Fata trece brusc de la o stare la alta, e imprevizibila si ia hotarari care dezarmeaza: alearga desculta prin iarba, se da in leagan, doarme in fan, canta cu frenezie.

Ea este o sinteza de copilarie, naivitate, spontaneitate si feminitate, maturitate, reflexivitate. Fata de Felix, are o grija materna si-l protejeaza ca pe un "orfan". Are nevoie de afectiunea matura, statornica si generoasa a lui Pascalopol, care i-a lipsit in copilarie. Pe mos Costache il iubeste cu devotament si-l iarta pentru avaritia lui.

Autorul nu foloseste in privinta Otiliei perspectiva omniscienta. Prin tehnica oglinzilor, Otilia e surprinsa de mai multe personaje, care devin "reflectori".

Pentru mos Costache este "fe-fetita mea", un adevarat suport moral si oaza de liniste. Pentru Pascalopol este "o mare strengarita", "o floare rara", "randunica inchisa in colivie, moare", "enigma". Si pentru Felix fata este enigmatica: "Otilia e o fata admirabila, superioara pe care n-o inteleg". Pentru Aurica, "Otilia e sireata, cauta numai barbati in varsta, bogati", iar dupa Aglae, e o "dezmatata". Stanica Ratiu vede in Otilia o "usuratica", "o cheltuitoare" dar o considera si "spiritul practic" care stie sa se descurce in viata. Pentru mondena Georgeta, Otilia este "o domnisoara" pe ca o stimeaza, chiar fara sa o cunoasca.

Eroina insasi se autocaracterizeaza: "Eu am un temperament nefericit: ma plictisesc repede, sufar cand sunt contrariata";"Sunt o nebuna".

Otilia ramane in esenta expresia eternului feminin.

CONCLUZIE: "Enigma Otiliei" este o opera originala, o mare realizare, un roman realist in formula balzaciana, cu ecouri romantice si accente moderniste.