Fotoreportajul

Fotoreportajul

Incercari de a prezenta anumite imagini in presa, dupa J.F.Mansfield, in "Complete journalist", s-au facut inca de pe vremea primelor foi cu stiri in Anglia. In 1613 a aparut o brosura cu povestea a "Trei asasinate sangeroase" si cu un desen inspaimantator, reprodus in xilogravura. In 1622 una din cele mai neobisnuite foi imprimate ale lui Nathaniel Butter era intitulata "Stire buna pentru crestini, trimisa de un negustor din Alexandria unui doctor din Zeghorn, descoperind o aparitie minunata si ciudata". Se referea la aparitia in aer a unei femei cu o carte in mana si relata povestile obisnuite pentru acele timpuri - despre armatele care se luptau in aer. Multe gravuri primitive in lemn erau tiparite ca ilustratii si aveau ca subiecte preferate omorurile. In 1632 "Swedish Intelligencer" a lui Butter anticipa harta moderna publicand planurile de operatiuni ale campaniilor lui Gustav Adolf. Unele din ilustratii erau gravate in arama si erau de calitate mai buna decat xilogravurile.

Ziarul ilustrat a devenit foarte popular in secolul al XVIII-lea, cand "South Sea Bubble" a acordat un spatiu satirei ilustrate. Apoi "Gentleman's Magazine" din 1740 era plin de harti si poze curioase despre batalii navale. Una dintre acestea, care reprezenta "Oceanul Vestic sau Atlantic", a fost considerata un desen excelent si intr-o maniera aproape moderna; avea si doua medalioane cu amirali englezi care erau "oamenii zilei".

In 1806 "The Times" a reprodus carul mortuar a lui Nelson in gravura pe lemn si ceea ce este si mai remarcabil, intreaga pagina intai a dedicat-o unui reportaj despre procesul lui Richard Parch, acuzat de asasinarea lui Isaac Blight; in centrul paginii era o schita mare a casei lui Blight si un desen care indica locul de unde pornisera impuscaturile fatale. Ziarul "The Times" nu mai publica acum fotografii despre crime.

Prima gazeta ilustrata a fost "Illustrated London News", editata incepand cu anul 1842, dupa care au urmat alte saptamanale. In 1890 a fost fondat primul cotidian ilustrat, "Daily Graphic", si de atunci ilustratiile s-au inmultit continuu, extinderea lor creand un nou tip de ziarist - fotoreporterul.

Intelegerea din 1934 dintre Uniunea nationala a ziaristilor (Sindicatul ziaristilor) si Asociatia ziarelor din Anglia a recunoscut calitatea de ziaristi a fotografilor de presa. Astazi ei sunt reporteri in sensul cel mai real si exact al cuvantului. Cineva care scrie o stire are intotdeauna posibilitatea sa culeaga faptele dupa ce ele s-au intamplat sau cel putin are timp sa se gandeasca cum sa le descrie; cel care face fotografii trebuie sa lucreze pe loc, "capturand" stirea in momentul intamplarii. Tot ceea ce s-a spus despre reporter este valabil si pentru fotograful de presa. Si el trebuie sa invete arta de a se apropia de o persoana folosind pregatirea si abilitatea sa pentru a o convinge sa accepte sa fie fotografiata iar apoi sa aranjeze poza cea mai buna, pentru ca imaginea sa spuna chiar mai mult decat relatarea scrisa. Daca reporterul, isi concepe textul in tren, in masina, acasa, pe strada, oriunde, fotoreporterul e dator sa fixeze clipe de viata irepetabile la fata locului. El nu poate reconstitui din memorie intamplari si fapte, si nu poate creia un cer senin dintr-unul plumburiu. Este necesara realizarea acelei stari de creativitate, de creatie permanenta care sa-i tina pe fotoreporteri mereu "in priza". Publicului cititor ii plac relatarile cu imagini si editorii satisfac aceasta cerere pe masura ce progresul tehnic si inmultirea subiectelor pentru fotografii o permit.

Ilustratiile nu isi ating scopul daca nu prezinta sau nu contribuie la o relatare. Profesorul Edmund C.Arnold imparte fotografiile de ziar in trei categorii: instantaneele (care se fac in locul evenimentului), fotografiile aranjate (ele sunt mai mult sau mai putin gandite dinainte) si primplanurile (portretul)16.

Realizarea la un inalt nivel a fotografiei, a fotoreportajului trebuie sa depaseasca cu necesitate cadrul unui simplu eseu in imagini, a unei simple povestiri ilustrate cu inceput, mijloc si sfarsit. Fotoreporterul trebuie sa arate nu numai ce s-a intamplat ci si sensul nevazut al evenimentului, implicatia sa politica, sociala, morala. Imaginile folosite in general de presa trebuie sa aiba valoare artistica dar si valoarea unei informatii. Mesajul fotografic se dezvaluie in concepte vizuale simple, directe si de aceea beneficiaza de o reala forta de impact. Pentru a realiza implicarea, fotoreporterul are la indemana mai multe metode de lucru: "directa", "experimentala", "documentara" si "simbolica". Una din aceste metode, cea documentara sau a fotoreportajului trebuie sa fie, in esenta, o dorinta de a comunica, de a povesti oamenilor despre semenii lor, de a inregistra momente dramatice sau dimpotriva, dar fara a fi un intrus. Omul din spatele obiectivului trebuie sa fie participativ, sa se implice iar produsul muncii sale sa-i exprime sentimentele fata de subiect. Natura presei moderne, in special a ziarelor, accentueaza anumite cerinte ale artei ilustrative. In mod ideal, imaginile trebuie surprinse in punctul maxim al desfasurarii lor. Aceasta inseamna ca viteza de lucru are o deosebita importanta: este vorba de rapiditatea obtinerii imaginii, la momentul potrivit, dupa o evaluare rapida a valorii de expresie a acesteia si operativitatea reproducerii ei in ziar. Alaturi de actualitate celelalte cerinte pentru ilustratii in presa sunt similare stirii: actiune, vioiciune, proeminenta, romantism, aventura, noutate, amuzament, frumusete Imaginile nu trebuie numai sa infatiseze in mod adecvat relatarea si sa se incadreze in limitele impuse de aparatele de filmat si celelalte unelte ale fotoreporterilor, ci sa fie suficient de clare si explicite pentru a satisface cerintele proceselor de gravura. Exista mai multe surse importante de fotografii pentru presa:

Agentii speciale pentru fotografii.

Fotografii angajati permanenti sau colaboratori ai redactiei.

Asociatiile de presa.

Fotografii comercianti si amatori.

Reporterii.

Bibliotecile de referinta.

Internetul.

Secretariatul de redactie alege din materialul pe care il primeste fotografiile sau cliseele care prezinta atractie si completeaza partea de stiri sau de articole speciale ale ziarului. Apoi ia fotografiile care ilustreaza cel mai bine relatarea, hotaraste daca toata fotografia sau numai o parte a acesteia va fi publicata, stabileste dimensiunea si forma pe care trebuie sa o aiba o imagine si indica pe copie instructiunile necesare pentru tehnoredactor. Fotoreporterii, sau in unele cazuri redactorii, comprima in cateva cuvinte clare si bine alese esenta relatarii in imagini.

Pe langa ilustratiile care apar in rubricile permanente pentru stiri si articole speciale, multe ziare publica pagini cu imagini cautand sa le confere aceeasi atractivitate ca aceea a textelor. Varietatea imaginilor specifice da stralucire paginii si ii mareste puterea de atractie, coerenta, armonia si unitatea in realizarea ei ca un tot, contribuind la crearea unui efect placut asupra cititorului.

Pagina de ziar impune fotografiei un statut disjunctiv, determinat de raportul acesteia fata de text: "autonomie" sau "vasalitate". O fotografie de sine statatoare, deci suficienta siesi ca mesaj publicistic, are nevoie de legenda numai in masura in care informatia sa nu raspunde la toti cei sase W. Un caz particular, in care preponderenta imaginii fata de legenda devine incerta, il intalnim fie cand aceasta din urma se constituie dintr-un vers sau contine o figura de stil capabila sa puna in umbra expresivitatea semnelor iconice, fie cand constructia informatiei incorporata in explicatie face ca fotogravura sa ajunga un simplu accident metonimic. (De pilda imaginea unei scoli ca "pretext" pentru prezentarea de ansamblu a dezvoltarii retelei noastre de invatamant).

Cand insoteste textul unui reportaj, al unei anchete etc. fotografia nu face decat sa suplineasca o anumita "limita" a mesajului lingvistic si solicita disponibilitatea vizuala a cititorului nu doar pentru receptarea iconicitatii grafiei ci si a iconicului propriu-zis. Si in acest caz fotografia poate angaja raporturi diferite cu textul:

a)     ii poate fi perfect complementara, cu alte cuvinte aportul sau de informatie nu se suprapune celui textual.

b)    poate fi "tautologica", adica sa comunice integral sau partial, in maniera proprie, aceleasi lucruri pe care le transmite si textul.

c)     poate fi nula din punct de vedere informativ, deci nu poate sa coopereze, avand - sa zicem - doar rol ornamental.

Din punctul de vedere al secretariatului de redactie complementaritatea textului cu fotografia pare optima atunci cand aceasta din urma e in masura sa economiseasca spatiul imprimabil, ocupand mai putin cvadrati decat le-ar trebui cuvintelor prin care s-ar fi relatat acelasi fapt de viata. Fotografia nu numai ca a largit si a adancit enorm puterea ochiului omenesc, dar a facut, intr-o mare masura posibila perceperea infinitelor forme si fatade ale lumii, ale naturii umanizate. Explorarea realitatii inconjuratoare cu ajutorul ochiului fotografic (decisiv ramane raportul creator cu realitatea) are un camp larg de manifestare. Sarcinile ziaristului modern, caracterizat prin debarasarea de balastul vorbariei inutile, prin efortul comunicarii vii, directe cu cititorul, aduce in prim plan fotografia, fotoreportajul, gen publicistic eminamente concis, expresiv, direct, convingator, care se adreseaza deopotriva tuturor categoriilor de cititori. Aceasta presupune insa ca fotoreporterul sa fie un ziarist care se exprima nu prin cuvinte ci prin imagini, respectand toate caracteristicile unui material de presa, interesant, adaptate fireste conditiilor limbajului sau specific. Iar prima conditie a fotografiei moderne este aceea de a depasi caracterul de ilustratie, de a capata valoare informativa intrinseca. Dar informatia, noutatea nu sunt suficiente. Reportajul, articolul, cursivul pornesc si ele de la un element nou, de la un fapt comunicat cititorului, insa autorul le interpreteaza, aproba, lauda sau se desolidarizeaza de ceea ce a constatat. Acelasi lucru se cere si fotografiei. Chipul din prim plan trebuie sa fie evident portretul unui om a carui frumusete morala o subliniem prin imagine sau portretul-foileton, care prezinta opiniei publice lasul, impostorul, infractorul sau huliganul.

Aceasta insa nu este totul. Fotografia are suficiente resurse de expresivitate ca sa surprinda gesturi, moduri de expresie, stari sufletesti, reactii etc. Din insuficienta aspiratie spre interpretare, spre pozitia proprie, izvoraste probabil si saracia de fotografii critice.

Ce-i drept in ultima perioada a sporit numarul de fotografii-informatii, fotografii-document, fotografii-atitudine care fac un ziar viu, modern, intr-un cuvant fotoreportaje. Dar se mai intalnesc inca destule fotografii sablon (omul si masina, ogorul si tractorul etc.), imagini inexpresive, lipsite de autentic si incadrate, de regula, in formatul stas (dreptunghi sau patrat).

Fotografia de presa poate sa imbrace doua ipostaze:

fotografia de eveniment.

fotografia de prezentare.

In cazul primei alternative redactiile pot sa asigure prezenta fotoreporterilor la fata locului, acolo unde se petrec evenimente importante. Se realizeaza astfel fotografii dinamice, surprinse pe viu, care obtin varietate si vioiciune chiar prin ineditul celor intamplate. De fapt aceste fotografii informative ar trebui sa constituie principala forma de manifestare a fotopublicisticii in cotidiene. Fotoreporterii trebuie sa realizeze fotografii si pe probleme culturale, si agricole, si industriale, si cetatenesti, si din campanii electorale, si din scoli etc. nu au nici timpul, nici posibilitatea sa se si informeze in mod amanuntit despre tot ceea ce se intampla in tara. Apare astfel in presa noastra un fenomen destul de ciudat: cititorul este incunostiintat mai "la zi" despre ceea ce se infaptuieste in toata lumea, decat despre cele realizate in orasul lui. Pentru a se evita o asemenea situatie fotoreporterii trebuie indrumati de redactie, pe baza informatiilor primite prin canalele specializate si calauziti spre acele evenimente care corespund cel mai bine, pe de o parte, redarii prin fotografii si, pe de alta parte, proportiilor optime de materiale pentru ziarul de a doua zi.

In ceea ce priveste a doua categorie - fotografia de prezentare - aici efortul fotoreporterului trebuie sa fie cu mult mai substantial. Realizarea acestui gen de fotografii depinde foarte mult de imaginatia lui, de simtul sau fotografic, de abilitatea lui tehnica, de puterea lui de observatie si de sinteza, de cunostintele lui.

Un fotoreportaj reusit presupune impletirea talentului publicistic cu simtul artistic, pentru obtinerea acelor imagini care sa fie in acelasi timp interesante in ceea ce priveste subiectul si frapante in ceea ce priveste modelarea plastica. Fotoreporterul este un ziarist care foloseste aparatul de fotografiat in locul condeiului, dar care are aceleasi posibilitati, daca nu chiar mai mari decat ale reporterului, de a comunica direct cititorului fenomenul la care participa. Aceasta depinde numai de pasiunea si priceperea sa, de felul cum stie sa descopere esentialul si sa-l transpuna in imagini fotografice de certa valoare.

Dupa ce am vorbit in general despre fotoreportaj, despre necesitatea utilizarii imaginii in publicistica, sa ne oprim la doua cazuri speciale de ilustratii: fotografia de protocol si caricatura.

Fotografia de protocol are ca tema manifestarile oficiale ale presedintiei, executivului, legislativului, ale unor partide politice, organizatii, asociatii, activitatea diplomatica interna si internationala, vizite de delegatii romane in alte tari sau a unor delegatii straine in tara noastra, sosiri si plecari de    personalitati, vernisari de expozitii interne si internationale, primiri oficiale, convorbiri, sedinte etc. Realizarea acestui gen de fotografii presupune din partea fotoreporterului un efort mai mare in comparatie cu acela cerut pentru efectuarea altor fotoreportaje. Si aceasta, pentru ca actiunea dureaza putin ca timp si ea nu se mai repeta, si cere fotoreporterului sa actioneze cu maximum de operativitate, in fractiuni de secunda, uneori. Surprinderea pe pelicula a momentelor celor mai semnificative ale evenimentului respectiv va reflecta pregatirea profesionala, tehnica si intelectuala a fotoreporterului, va fi direct proportionala cu experienta lui in realizarea acestui gen de material, cu prezenta sa de spirit.

Caricaturile sunt forme obisnuite ale gazetariei in imagini utilizate foarte mult in America dar si in alte parti ale lumii. Ele sunt destul de des intalnite si in presa romaneasca. "Romania libera", "Cuget liber", "Azi", "Ziua", "Libertatea", "Aspirina saracului" "Adevarul" sunt doar cateva publicatii care le cultiva. Scopul caricaturilor, sublinia Ralph O. Nafriger in "New Survey of Journalism", este de a simplifica si cristaliza ideile, astfel incat cititorul sa poata patrunde sensul desenului cu usurinta. Ele sunt vehicule ale umorului si ridicolului, iar tinta lor este de a amuza si de a exercita o influenta asupra publicului. Forta caricaturilor sta in usurinta cu care cititorul poate intelege sensul desenului. Caricaturile eficiente se ocupa de o singura idee. In timp ce continutul trateaza o gama larga de idei si scopuri, caricatura fizica se ocupa de idei si probleme care au o semnificatie politica si sociala. Unii caricaturisti isi realizeaza scopurile tratand toate subiectele cu buna dispozitie si umor. Altii exercita o influenta asupra publicului, folosind un mod de tratare serios, rigid, sau sofisticat. Necesitatea prezentarii unei imagini simple, fara detalii sau explicatii a incurajat folosirea intensa de catre caricaturisti a unor simboluri conventionale pentru a reprezenta tari, natiuni, partide politice si interese speciale. Elefantul republicanilor si magarul democratilor din S.U.A. sunt exemple familiare de simboluri care au fost prima data prezentate in caricaturi. Aceasta metoda care se preteaza usor exagerarii si denaturarii si care este mai eficienta ca arma a ridicolului decat ca mijloc pentru a exprima elogiul si lauda este totusi un mijloc puternic de educatie politica si sociala. Fie ca sunt publicate in paginile din fata sau celelalte, caricaturile sunt o completare a comentariilor si interpretarilor, folosind limbajul eficient si universal al imaginilor pentru a ajunge la public si a-l influenta.

"Fotografia, spunea regretatul Mihailopol, unul din marii nostrii fotoreporteri, reprezinta suportul de la care se pleaca in constituirea unei pagini". Si intradevar fotografia, ilustratia, in general, trebuie sa reprezinte punctul de pornire in broderia paginii (ceea ce nu inseamna ca trebuie sa cadem in extrema cealalta, adica sa transformam totul in pagini de fotoreportaje), dupa care urmeaza calcularea perfecta a textelor si calibrarea literei de titluri iar odata rezolvate aceste lucruri abia atunci se poate vorbi de tinuta artistica si se intelege de personalitatea publicatiei.

Christian Brincourt, fost reporter fotograf si unul din marii reporteri ai oficiului francez de radiodifuziune si televiziune spunea: "Ai sau n-ai reportajul in sange ! Intr-o scoala de ziaristica se poate invata corectura, secretariatul de redactie, machetarea unei publicatii, dar reportajul, niciodata".

La randul sau Reymond Castans, director in anii '70 la "Paris Match", arata ca: "Un reporter este un om care trebuie sa se intereseze de toate lucrurile. Sa vada totul, sa citeasca totul si sa aiba simtul ritmului, al imaginei si al informatiei".