UNIVERSITATEA "BABES-BOLYAI" - CLUJ NAPOCA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE SI STIINTELE EDUCATIEI

LUCRARE DE LICENTA

PREAMBUL

Il aud pe tata spunand: "Vecine, daca te mai prind ca iti parchezi masina pe iarba, nu stiu ce-ti fac!". Vecinul, pe jumatate socat, pe jumatate impertinent, raspunde: "Ce-mi faci?!" . La care tata da replica: "Pai, ti-am zis ca nu stiu ce-ti fac!!".

. "Pleci de la observatie, - descoperi un fapt interesant; urmeaza sa reproduci apoi situatia respectiva facand sa varieze factorii implicati . . Aici incepe experimentarea." (Piaget - intr-un interviu - dupa Radu I. si colaboratorii, 1993).

Exact ca la carte! Pe fondul meu de "ipoteze latente" a inceput sa ma preocupe simtul umorului si "autoritatea asupra cuiva." . Idee care s-a transformat in incercarea de stabilire a unei conexiuni intre simtul umorului si autoritate - autoritate in sensul de influentare a unei persoane, influentare motivata de diverse principii (de exemplu, etice).

Astfel (ca sa spun lucrurilor pe nume), INTREBAREA mea este: "Liderii cu simtul umorului au mai putina autoritate asupra subalternilor lor decat cei fara simtul umorului?". Ipoteza mea este ca . da.

In lucrarea de fata am facut primul pas pentru a-mi verifica ipoteza: am elaborat un chestionar prin care sa evaluez cat simt al umorului au diverse persoane.

Urmeaza sa cercetez "variatiile altor factori implicati", ca sa aflu pana la urma de ce vecinul isi parcheaza in continuare masina pe spatiul verde .

CAPITOLUL 1

PREZENTAREA PROBLEMEI STUDIATE

1.1. SIMTUL UMORULUI SI LEGATURILE SALE CU TRASATURILE DE PERSONALITATE

Umorul este un ingredient fundamental al comunicarii sociale. Foarte rara este o conversatie in care cel putin un participant sa nu incerce sa starneasca rasul sau sa nu dea o replica amuzanta cuiva. Glumele si alte comportamente comice, verbale sau nonverbale sunt obisnuite in interactiunile sociale si pot avea un impact major asupra calitatii interactiunilor. De exemplu, umorul este adesea strategic utilizat pentru a scadea tensiunea din cadrul unor discutii incinse sau pentru a inviora o discutie plictisitoare. Transmiterea si intelegerea umorului sunt trasaturi fundamentale ale interactiunilor sociale. Deci rasul joaca un rol important in relatiile sociale, semnaland prietenia, relaxarea, solidaritatea si este un mijloc obisnuit prin care indivizii cauta acceptarea celorlalti. Umorul functioneaza pozitiv in cresterea coeziunii grupului.

Rasul este cu siguranta un fenomen care implica atat mintea cat si trupul. Cea mai semnificativa tratare a problemei rasului isi are originea atat in filosofie (analog dezbaterii nenumaratilor filosofi asupra problemei suflet - trup), cat si in antropologie (evolutia omului fata de animale: animalele nu-si exteriorizeaza rasul). Dimensiunea comica apare in orice arie a existentei si, dupa cum mentionau in lucrarile lor atat Henri Bergson (1911), cat si Helmuth Plessner (1941 - dupa Berger, 1997), are intotdeauna un referent uman. Astfel, umorul este automat raportat la trasaturile de personalitate. Cu toate acestea, ca regula, "umorul nu este mentionat in teoriile psihologice de personalitate" ( Corsini, 1996). O'Connell (1981 - dupa Corsini, 1996) a gasit unele dovezi ale diferentelor de personalitate intre umorul agresiv (persoanele cu acest gen de umor prezinta o agresivitate crescuta in ansamblul personalitatii lor) si umorul optimist (oamenii cu acest tip de umor au stima de sine ridicata si se relationeaza mai usor). El crede ca simtul umorului ar consta in convingerea cuiva despre propria valoare ca persoana.

Dupa cum rezulta, legatura dintre simtul umorului si trasaturile de personalitate nu e bine precizata si nu a fost profund studiata.

1.2. MOTIVATIA LUCRARII

Aceasta lucrare isi propune sa studieze relatia dintre superfactorii de personalitate din modelul "Big Five" si simtul umorului. Superfactorii de personalitate din "Big Five" sunt: extraversiunea, agreabilitatea, stabilitatea emotionala, constiinciozitatea si autonomia. Desi numele atribuit superfactorilor difera de la un autor la altul, consensul in ceea ce priveste continutul psihologic al acestora este destul de mare. Prezentam in continuare semnificatia factorilor si cateva dintre denumirile sub care sunt cunoscuti (John, 1990; Zlate, 1994; Minulescu, 1996 - dupa Albu, 1998):

Extraversia, sociabilitatea si ambitia, atractia interpersonala, afirmarea, puterea, izbucnirea - arata capacitatea de orientare a personalitatii catre exterior, modul de implicare in actiune, sociabilitatea persoanei.

Agreabilitatea, adaptabilitatea sociala, placerea, nivelul socializarii, amabilitatea, dragostea - se refera la calitatile emotionale ale persoanei si la comportamentele ei prosociale.

Constiinciozitatea, conformitatea, dependenta, responsabilitatea, prudenta, autocontrolul, interesul pentru munca, puterea realizarii - vizeaza modul concret, caracteristic al individului de a trata sarcinile, activitatile, problemele care apar in viata lui; cuprinde trasaturi cum ar fi ordinea, disciplina, responsabilitatea sociala.

Stabilitatea emotionala, controlul emotional, emotionalitatea, neuroticismul, adaptarea, anxietatea, afectul - arata caracteristicile emotionale ale persoanei (calm, multumit, emotiv) si diferite dificultati emotionale (anxietate, depresie, iritabilitate).

Cultura, intelectul, curiozitatea intelectului, inteligenta, subtilitatea, deschiderea, independenta, grija/atentia - se refera la functiile intelectuale (creativitate, inventivitate, deschidere la experienta).

Motivul studierii relatiei personalitate - simtul umorului sta la baza incercarii de a integra simtul umorului intr-un tablou al trasaturilor de personalitate, pentru a cerceta ulterior ipoteza ca liderii cu simtul umorului au mai putina autoritate asupra subalternilor lor decat cei fara simtul umorului.

1.3. TEORII ASUPRA SIMTULUI UMORULUI

Umorul a constituit un mare interes in ariile teoriei si cercetarii psihologice. Intr-adevar, aceasta preocupare dateaza cu mult inainte de lucrarile teoretice ale lui Freud ("Wit and Its Relations to The Unconscions", 1905 si "Humor", 1928 - dupa Berger, 1997).

Anthoni Ludovici (1932) mentioneaza ca toate teoriile despre umor pot fi clasificate in doua grupuri: cele care sunt de acord cu teoria filosofului Thomas Hobbes (1840 - dupa Ludovici, 1932) si cele care nu sunt de acord cu aceasta. Ce a spus Hobbes despre umor? El afirma in "Treatise on Human Nature" urmatoarele: "Oamenii rad de ghinioane, esecuri si indecente, in care nu exista comicul.. De asemenea, oamenii rad de infirmitatile altora.. As putea conchide ca pasiunea rasului nu este altceva decat o glorie subita, nascuta dintr-o formare subita a superioritatii in noi insine, prin comparatie cu infirmitatea altora sau cu a noastra proprie". Ceea ce a vrut sa spuna Hobbes este ca atunci cand gasim umorul in ceva, radem fie de esecuri, prostie, defecte morale sau culturale subit descoperite la cineva, fata de care ne simtim instantaneu si momentan "superiori", de vreme ce in acel moment noi nu suntem ghinionisti, stupizi, si asa mai departe. A te simti superior in acest mod inseamna "sa te simti bine". Inseamna "sa obtii ce vrei". Inseamna "sa castigi"! Lucru valabil si cand radem de noi insine: o "parte" a noastra poate rade de alta "parte" a noastra.

De la Hobbes porneste teoria lui Charles R. Gruner (1997) despre umor, numita "teoria superioritatii". Gruner sustine ca a rade este egal cu a castiga, deoarece inseamna a obtine ceea ce-ti doresti, iar acest lucru provoaca placere. Subtezele sale sunt urmatoarele:

Pentru fiecare situatie comica exista un castigator.

In fiecare situatie comica exista un invins.

Gasirea invingatorului din fiecare situatie comica si a ceea ce acesta castiga nu este un lucru usor.

Gasirea invinsului si a ceea ce acesta pierde in fiecare situatie comica este un lucru si mai greu.

Situatiile comice pot fi intelese cel mai bine prin cunoasterea a cine ce castiga si a cine ce pierde.

6. Indepartarea din cadrul unei situatii comice a ceea ce s-a castigat sau s-a pierdut, duce la pierderea elementelor esentiale ale situatiei si la lipsirea de umor a acesteia.

Long si Graesser (1988 - dupa Wyer & Collins, 1992) au afirmat ca stimulii ce provoaca rasul sunt reprezentati de orice eveniment social sau nonsocial, cu aparitie intentionata sau neintentionata, care este perceput ca fiind amuzant. Trei aspecte ale acestei definitii conceptuale sunt notabile:

Stimulul pentru reactia de ras poate fi un lucru spus de o persoana, un comportament nonverbal executat de o persoana sau o combinatie a acestora. Evenimentul stimul poate include si aspecte noncomportamentale ale unei situatii. Intr-adevar, un raspuns la comic poate fi adesea stimulat de un numar de trasaturi verbale, nonverbale si contextuale care se prezinta sub forma unor configuratii, nici una dintre acestea, izolata, nefiind suficienta sa provoace rasul.

Evenimentele-stimuli care provoaca rasul pot fi atat intentionate cat si nonintentionate.

Un raspuns la o situatie comica este definit in termeni de reactie cognitiva subiectiva a unei persoane sau, mai acurat, ca modul in care o persoana percepe aceasta reactie (in mod specific, "amuzament") si mai putin in termenii unui raspuns observat la stimuli. Desi zambitul, rasul si raspunsurile fiziologice sunt adesea corelate cu astfel de reactii subiective, ele pot aparea si fara acest motiv. Cel mai evident in acest caz este exemplul ca reactiile subiective pot produce placere sau fericire care sunt experentiate din motive care n-au nimic de-a face cu perceptia ca ceva este amuzant. Rasul poate rezulta si dintr-o situatie jenanta sau din eliberarea de tensiunea produsa de furie. In alte cazuri poate reflecta nerecunostinta, politete sau conformitate la opinia aparenta a celorlalti ca ceva este amuzant. In alte situatii, rasul se transforma in incantare, satisfactie (ca si atunci cand cineva gaseste in mod neasteptat o solutie la o problema). In acord cu aceasta definitie, aceste reactii nu indica in mod necesar prezenta umorului.

Daca provocarea rasului trebuie operationalizata ca auto-raportare a subiectului legata de propriile reactii subiective, acest lucru nu poate fi evaluat la bebelusi sau la persoanele incapabile sa transpuna verbal aceste reactii. Totusi, aceste dezavantaje metodologice sunt depasite de avantajele conceptuale ale definitiei, care reda multe situatii in care rasul este provocat in lipsa amuzamentului.

Pentru a furniza o perspectiva asupra umorului, sa urmarim pe scurt cateva abordari teoretice existente. Primele doua abordari se focalizeaza pe factorii motivationali, a treia se concentreaza pe factorii cognitivi, iar a patra incorporeaza atat factorii motivationali, cat si cei cognitivi.

a. Teoriile motivationale ale umorului

a.1. Teoriile arousal-ului si reducerii arousal-ului

Anumite teorii presupun ca umorul reflecta reducerea arousal-ului. Freud (1928 - dupa Berger, 1997) afirma ca reactiile de ras la stimuli sunt motivate de nevoia de a reduce tensiunea sau arousal-ul (adesea relationata cu agresivitatea sau cu impulsurile sexuale) pe care indivizii le inhiba si nu le exprima direct. Acest arousal poate fi indus de trasaturile situatiei stimul sau poate exista inaintea aparitiei situatiei. Astfel, diferentele individuale in aparitia rasului sunt presupuse a fi reflectari ale diferentelor in intensitate ale emotiilor (suprimate sau reprimate) care se asociaza cu stimuli relevanti in functie de situatia comica.

O conceptie mai generala a umorului a fost propusa de Berlyne (1969, 1971 - dupa Wyer & Collins, 1992). Acesta a presupus existenta unei relatii U-inversate intre arousal-ul psihologic si trairea placerii. Astfel, placerea creste initial odata cu arousal-ul pana la o anumita valoare optima, iar apoi scade, atingand in final un punct la care arousal-ul devine specific agresivitatii. Berlyne a presupus ca cresterea rapida a placerii este resimtita ca umor. Exista putine dovezi ca scaderile in arousal-ul masurat fiziologic consecutiv finalului rizibil al unei glume sunt corelate cu estimarile subiective ale umorului produs de gluma (Mc Ghee, 1983; Lefcourt & Martin, 1986 - dupa Wyer & Collins, 1992). Astfel, reducerea arousal-ului fiziologic nu este o conditie suficienta a umorului.

Lasand deoparte validitatea lor empirica, conceptia lui Freud si cea a lui Berlyne sufera ambele de lipsa generalizarii.

Teoria lui Berlyne pare aplicabila numai la glumele sau la alti stimuli in care o situatie specifica anterior construita de arousal apare inaintea declansarii evenimentului-stimul comic.

Conceptul freudian corespunde presupunerii ca trasaturile situatiei rizibile sunt asemanatoare cu aspectele experientei din trecut a unei persoane in care aceasta si-a reprimat reactiile emotionale. Datorita diversitatii enorme a stimulilor pe care orice individ ii considera comici, ar trebui postulate numeroase emotii reprimate.

a.2. Teoria superioritatii si a discreditarii

O a doua conceptie generala despre umor ( din care exista versiuni istorice - Bergson, 1911 si contemporane - La Fave 1976, Levine 1969, Zillman & Cantor 1976 - dupa Schmidt, 1994) presupune ca oamenii isi deriva placerea din sentimentele de stapanire si control. Rasul si amuzamentul raportate la diformitatile sau esecurile altora pot reflecta o incercare de a mentine sau restabiliza aceste sentimente. Astfel, aceasta conceptie priveste amuzamentul ca un produs al comportarii sociale (Wills, 1981 - dupa Schmidt, 1994). Wills noteaza ca acest raspuns este cel mai pronuntat atunci cand este imposibil sa fie cenzurat. Astfel, umorul este mai degraba produs de ghinioanele oamenilor, considerati indezirabili social, decat de ghinionul oamenilor care sunt stimati social.

Aceasta conceptie este utila in mod particular in evaluarea raspunsurilor la bancurile etnice, dar este limitata in abilitatea de a cuantifica reactiile la multe alte tipuri de evenimente, cum ar fi cele care reflecta nefavorabil propria persoana a unui individ. Mai mult, desi esecurile inamicilor ii fac pe oameni fericiti, ele nu sunt intotdeauna comice. De aceea, discreditarea altora sau sentimentul superioritatii fata de altii nu este nici necesar, nici suficient pentru a starni rasul.

b. Teoria incongruentei

Cea mai generala conceptie a umorului presupune ca umorul este stimulat de constientizarea sociala a incongruentei dintre doua obiecte sau evenimente ori dintre conceptele asociate lor. Koestler (1964 - dupa Wyer & Collins, 1992) postula ca umorul rezulta din aplicarea simultana a doua planuri separate de gandire sau sens la aceeasi informatie ori experienta. Cel mai simplu exemplu este juxtapunerea a doua planuri semantice. Cu toate acestea, planurile gandirii care sunt reunite in cele mai multe glume sunt adesea niste scheme mult mai complexe de cunostinte.

O conceptie mai recenta si mai formala a umorului, care se focalizeaza pe procese cognitive ce stau la baza starnirii rasului a fost propusa de Suls (1972,1977,1983 - dupa Schmidt, 1994). Suls presupunea ca in momentul in care este relatata o gluma, informatia initiala prezentata activeaza un bloc de cunostinte care poate fi utilizat pentru a interpreta informatia. Aceste scheme stabilesc un set de expectante generalizate privind tipul informatiei ce urmeaza. Dar oamenii dau de o noua informatie care deviaza de la expectantele lor (care nu poate fi interpretata folosind conceptele activate de informatia initiala). Apoi cauta in memoria lor diferite concepte si scheme, adesea selectate dintr-un domeniu diferit de cunostinte, care pot fi utilizate pentru a intelege noua informatie in vechiul context. Ea necesita adesea o reinterpretare a informatiei originale, iar aceasta reinterpretare produce umorul. Suls a comparat intelegerea unei glume cu o sarcina de rezolvare de probleme in care comprehensiunea este analoga solutiei problemei. Prin extensie, oamenii au succes in gasirea solutiei, ei traiesc placerea astfel, iar aceasta placere este reflectata in amuzamentul pe care-l raporteaza.

Ca efect, formularea lui Suls (1972) postuleaza existenta unui proces cu doua etape in care:

o incongruenta (o deviatie de la asteptari) este identificata si

incongruenta este rezolvata sau inteleasa.

Stadiul de recunoastere implica o constientizare ca odata initial activate pentru a interpreta gluma, conceptele sunt insuficiente pentru a o intelege. Stadiul de rezolutie implica scotomizarea unui set alternativ de concepte sau scheme care sa permita informatiei, ca intreg, sa fie inteleasa. Un esec la celalalt stadiu poate impiedica aparitia umorului.

Metafora rezolvarii de probleme a lui Suls (1972 - dupa Schmidt, 1994) este utila in conceptualizarea proceselor pe care le-a postulat. De exemplu, umorul nu este intalnit decat daca este perceputa o incongruenta, sau, alternativ, subiectii vad o problema care trebuie rezolvata. In plus, sa presupunem ca problema exista, dar e foarte usor de rezolvat (finalul este usor predictibil pe baza mai multor cunostinte generale care sunt accesibile deodata). Atunci, subiectii nu vor resimti o placere mare (umor) ca urmare a rezolvarii ei. De asemenea, ei nu vor resimti mult umor nici daca problema e prea dificila (daca incongruenta este perceputa dar setul de concepte care i-ar permite rezolvarea nu poate fi identificat).

Formularea lui Suls (1972 - dupa Schmidt, 1994) permite dinamicii provocarii umorului sa fie plasata intr-un cadru mai larg al proceselor de intelegere. Totusi, pare imposibil sa furnizeze toata gama metodelor de producere a umorului. Metafora lui Suls este aplicabila in primul rand intelegerii stimulilor comici despre care subiectii presupun aprioric ca vor fi amuzanti. Astfel, oamenii isi formeaza deja scopul de a intelege ceea ce face sa fie comica informatia in momentul in care o primesc. In multe situatii aspectul comic al informatiei pe care subiectii o primesc nu este asteptat. In acest caz, subiectii nu se afla in mod explicit in situatia rezolvarii de probleme (cel putin, problema pe care incearca sa o rezolve nu este aceea de a intelege informatia comica).

In plus, nu toate tipurile de incongruenta prezinta probabilitatea de a crea umor. Dupa cum noteaza Koestler (1964 - dupa Wyer & Collins, 1992), rezolvarea creativa de probleme implica si accesul la un nou plan de gandire (procesare) a informatiei, astfel incat intelegerea are loc in contextul cunostintelor anterioare. Solutia la astfel de probleme poate fi placuta, dar nu amuzanta cu necesitate. Pe scurt, incongruenta poate fi necesara, dar nu si suficienta pentru producerea umorului.

c. Teoria revizuirii a lui Apter

Cea mai comprehensiva formulare teoretica a umorului a fost propusa de Apter (1982 - dupa Wyer & Collins, 1992) in contextul teoriei sale mai generale despre personalitate si motivatie. Aceasta conceptualizare are cateva trasaturi atractive. Intii, ia in considerare atat factorii motivationali, cat si cei cognitivi. In al doilea rand, poate fi aplicata diferitelor tipuri de experiente comice. In al treilea rand, explica cel mai bine conditiile necesare si suficiente pentru aparitia umorului. Apter a recunoscut faptul ca informatia transmisa de o gluma sau de o afirmatie intr-un context social nu consta numai in oameni, obiecte sau fenomene la care se refera gluma. In plus, aceasta informatie poate include caracteristici ale vorbitorului si aspecte ale situatiei sociale in care este transpusa gluma. Pentru a intelege dinamica umorului, trebuie luate in calcul toate aspectele unei experiente informationale. Apter a propus un set de conditii necesare pentru existenta umorului, aplicabile nu numai la glume sau desene, ci si la spiritualism si experiente sociale fortuite care nu au intentia sa fie comice. Apter afirma ca oamenii interpreteaza informatia intr-un mod care le furnizeaza o caracterizare acurata a subiectului la care se refera. Aceasta caracterizare permite generarea inferentelor valide despre atributele mentionate in gluma si despre evenimentele viitoare pe care le implica. Astfel, conceptele pe care oamenii le aplica situatiilor pe care le intalnesc sunt cele care par sa caracterizeze situatiile "asa cum sunt de fapt". Ca urmare, cand spunem ca cineva este avocat, oamenii presupun, in absenta altor informatii, ca persoana in cauza are atributele tipice avocatilor. O afirmatie poate fi interpretata intr-un mod ce reflecta sensul intentionat de comunicator. Aceasta interpretare se poate baza partial pe scopul aparent al comunicatorului.

Sa presupunem ca ulterior unei interpretari initiale a informatiei-stimul, concluziile sugereaza ca aceasta interpretare este incorecta. Astfel, evenimentele la care informatia initiala a facut referire sunt de fapt diferite de modul in care au aparut la inceput. Oamenii revizuiesc anumite asumptii pe care le-au facut initial, iar rezultatul este probabil o reprezentare mult mai acurata a realitatii. Aceste procese legate de revizuirea perceptiilor in lumina noii informatii sunt similare proceselor de comprehensiune pe care Suls (1972 - dupa Schmidt, 1994) le-a pus la baza incongruentei. Apter (1982 - dupa Wyer & Collins, 1992) a afirmat, totusi, ca existenta lor nu este suficienta pentru a solicita umorul. Alti trei factori mai sunt implicati.

Primii doi factori postulati de Apter (1982 - dupa Wyer & Collins, 1992) ca afecteaza producerea umorului intereseaza caracteristicile informatiei. Acestia sunt:

1. Reinterpretarea unei situatii care rezulta din expunerea la noua informatie nu trebuie sa inlocuiasca interpretarea care paruse a fi corecta. Cu alte cuvinte, noua constructie a realitatii nu trebuie sa altereze perceptia cuiva despre realitatea aparenta sau sugerata creata initial. (neinlocuirea)

2. Perceptia realitatii care este stabilizata de noua informatie trebuie diminuata in importanta sau valoare, relativ la realitatea aparenta care a fost initial asumata. Constructul diminuarii va necesita in final elaborare. (diminuarea)

Asumptiile lui Apter (1982 - dupa Wyer & Collins, 1992) despre neinlocuire si diminuare se regasesc in alte teorii ale umorului. Asumptia neinlocuirii este asemanatoare cu ipoteza lui Koestler (1964 - dupa Wyer & Collins, 1992) ca umorul necesita aplicarea simultana a doua planuri semantice la aceeasi experienta. Astfel, un eveniment care discrediteaza inteligenta cuiva nu este amuzant decat daca sugerarea initiala s-a dovedit a fi falsa.

Mai mult, diminuarea valorii sau a importantei unei entitati nu constituie intotdeauna discreditare. Multe interpretari ale lumii nu sunt intotdeauna cele mai nefavorabile. Trasaturile unui eveniment - stimul ce pot fi diminuate ca rezultat al reinterpretarii nu se refera numai la oameni sau obiecte. Asumptia diminuarii poate fi aplicata si comunicarii in sine. Generalizarea constructului de diminuare propus de Apter (1982 - dupa Wyer & Collins, 1992) poate include in sfera sa o varietate larga de fenomene comice care sunt foarte greu de explicat prin alte teorii. Prin postularea ca diminuarea este o conditie necesara a umorului, Apter a distins schimbari comice in interpretarea ce caracterizeaza descoperirile stiintifice, atasarea sensului la visurile unei persoane si reinterpretarea evenimentelor in intamplarile misterioase care apar cand sunt descoperite noi dovezi. In fiecare din aceste cazuri, realitatea implicata de noile informatii are o importanta sau o valoare mai mare decat cea originala, si astfel nu mai apare amuzamentul.

Al treilea factor important al formularii lui Apter (1982 - dupa Wyer & Collins, 1992) este motivatia: recunoasterea explicita ca obiectivele de procesare informationala ale unei persoane pot juca un rol in determinarea reactiilor persoanei la informatie. Apter a lansat ipoteza ca umorul are o probabilitate mai mare de aparitie numai atunci cand obiectivele subiectilor sunt de a intelege informatia si de a se amuza de ea. Daca subiectii au un scop de procesare mai specific, activitatea cognitiva implicata in atingerea acestui scop interfereaza cu procese de intelegere mai generale care produc amuzament.

Scopurile care inhiba experientierea umorului pot fi induse de solicitari externe de a utiliza informatia pentru un scop particular. Ele pot fi induse chiar de informatie. De exemplu, o gluma ce contine aluzii la un grup etnic poate conduce la suspectarea faptului ca relatarea si sursa ei au intentia de a discredita grupul. Aceasta suspiciune poate stimula in mod spontan cautarea informatiilor care confirma bigotismul sursei sau contraargumentarea validitatii discreditarii. O astfel de activitate poate impiedica aparitia umorului.

Teoria lui Apter (1982 - dupa Wyer & Collins, 1992) ia in considerare multe fenomene comice care nu pot fi explicate de celelalte teorii. Teoria nu se restrange la umorul regasit in glume sau istorisiri care sunt expectate aprioric sa fie amuzante. Teoria explica si amuzamentul generat spontan in situatii sociale care nu intentioneaza sa fie comice. Conceptualizarea rolului factorilor motivationali in chestiunea umorului permite luarea in considerare a multor diferente individuale si situationale legate de umorul provocat de evenimente sau informatii date. Astfel, se deschide o posibila explicatie pentru raspunsurile diferite ale oamenilor la aceeasi experienta si pentru reactiile diferite ale unei persoane la aceeasi experienta, in momente diferite si/sau circumstante sociale diferite. Teoria are si limite. De exemplu, nu se face diferenta in legatura cu dificultatea intelegerii unei anumite experiente. Aceste diferente pot avea un impact substantial in producerea umorului (Zigler, Levine & Gould, 1967 - dupa Schmidt, 1994). Desi efectele motivatiei in chestiunea umorului sunt luate in considerare, mecanismele cognitive care fundamenteaza aceste efecte nu sunt clar conectate. Prin specificarea mai pronuntata a proceselor cognitive care stau la baza reactiilor la informatia sociala, se pot elimina aceste deficiente si se poate dezvolta un concept al umorului din care pot deriva cateva noi predictii empirice testabile si pot fi intelese noi fenomene.

d. Teoria comprehensiunii si elaborarii

O alta teorie, propusa de Robert S. Wyer Jr. si James E. Collins II (1992), bazata in cea mai mare parte pe cea a lui Apter (1982), se prezinta sub forma a opt postulate. Primele cinci postulate, care se refera la comprehensiunea informatiei semantice si episodice sunt concordante cu o masa mare de teorii si cercetari din psihologia cognitiva (Graesser, 1981; Schank & Abelson, 1977; Sperber & Willson, 1986 - dupa Wyer & Collins, 1992) si din cognitia sociala (Higgins, 1981; Wyer & Srull, 1986, 1989 - dupa Wyer & Collins, 1992). Postulatele sunt formulate cu suficienta generalitate, astfel incat sa fie compatibile cu cateva teorii mai specifice ale comprehensiunii. In combinatie cu urmatoarele postulate ce corespund specific provocarii umorului, teoria permite un cadru conceptual pentru o larga diversitate de fenomene comice.

Doua aspecte legate de terminologie trebuie notate. Intai, desi cele mai multe teorii ale umorului s-au focalizat pe efectele comunicarii scrise si orale, postulatele acestei teorii se refera la o gama larga de raspunsuri cognitive la evenimentul-stimul. Un eveniment-stimul pentru producerea umorului consta in mod tipic intr-o declaratie scrisa sau orala, sau, alternativ, intr-un comportament observat. Alte trasaturi ale evenimentului se pot referi la contextual social in care declaratia sau comportamentul apar. Astfel, sursa si factorii situationali sunt trasaturi ale evenimentului cu care umorul este potential contingent.

In al doilea rand, formularea face distinctie intre comprehensiune si elaborare. Comprehensiunea se refera la encodarea unui eveniment-stimul in termenii conceptelor anterior formate, alaturi de inferentele legate de atributele nedeclarative ale stimulului care sunt necesare intelegerii evenimentului in contextul dat anterior. Elaborarea, pe de alta parte, se refera la generarea constienta de inferente despre trasaturile ce nu sunt cuprinse in encodarile initiale si nu sunt necesare intelegerii, la fel ca si despre alte procesari ce pot fi stimulate de encodari. De aceea, elaborarea poate consta in inferente despre atributele continutului stimulului, despre ganduri legate de evenimentele din trecut care pot fi declansate de stimuli, sau despre evenimente viitoare ce pot aparea ca si consecinta. Cand evenimentul contine o comunicare scrisa sau orala, elaborarea poate include ganduri despre plauzibilitatea comunicarii, motivele acesteia sau caracteristicile sursei.

Postulatul 1 (memoria): Conceptele sau schemele care intra in compozitia unui domeniu particular al cunostintelor universale (incluzand reprezentari ale persoanelor, evenimentelor, episoadelor) sunt "stocate" in memorie intr-o locatie particulara. Aceasta locatie are o eticheta ce denota continutul de cunostinte implicat.

Postulatul 2 (encodarea): Un subset de trasaturi care compun un eveniment-stimul initial este interpretat cu ajutorul schemelor si conceptelor care permit intelegerea evenimentului si a implicatiilor sale. Cand doua sau mai multe seturi alternative de concepte pot fi aplicate, va fi aplicat setul care vine in minte cel mai repede si mai usor.

a). Daca subiectii au in minte un scop specific, conceptele si schemele pe care le folosesc pentru a interpreta trasaturile stimulului au cele mai mari sanse de a fi extrase din domeniul de cunostinte relevant pentru scopul respectiv.

b). Daca scopul subiectilor este acela de a intelege stimulul, conceptele si schemele utilizate pentru interpretare au cele mai mari sanse de a fi extrase din domeniul de cunostinte utilizat cel mai frecvent in trecutul recent.

Postulatul 3: Odata ce elementele unui eveniment-stimul au fost interpretate cu ajutorul conceptelor si schemelor extrase dintr-un anumit domeniu de cunostinte, alte concepte si scheme din acelasi domeniu sunt folosite pentru:

a). a forma expectatiile generale privind spectrul conceptelor si cunostintelor aplicabile intelegerii evenimentelor viitoare,

b). a interpreta aceste evenimente atunci cand apar.

Postulatul 4 (incongruenta): Un eveniment-stimul este considerat a fi incongruent atunci cand nu poate fi interpretat cu ajutorul conceptelor extrase din acelasi domeniu de cunostinte aplicat si evenimentelor initiale ce implica aceeasi referinta. Cand apar aceste incongruente, subiectii incearca sa identifice conceptele intr-un alt domeniu de cunostinte. Daca aceste concepte sunt identificate, atunci evenimentele sunt reinterpretate in noii termeni.

Postulatul 5 (sensul pragmatic): Daca implicatiile interpretarii initiale a unei comunicari par sa violeze principiile normative ce guverneaza schimbul de informatii din situatia respectiva, subiectii vor incerca sa reinterpreteze comunicarea intr-un mod cat mai consistent cu aceste principii.

Postulatul 6 (producerea umorului): Umorul este produs numai daca trasaturile inferate in cadrul reinterpretarii sunt diminuate in valoare si importanta comparativ cu trasaturile inferate pe baza interpretarii alternative a evenimentului.

Postulatul 7 (dificultatea intelegerii): "Cantitatea" de umor ce rezulta din reinterpretarea stimulului este o functie nemonotona (U-inversata) care are ca variabile timpul si efortul necesare identificarii si aplicarii conceptelor de reinterpretare.

Postulatul 8 (elaborarea cognitiva): Cantitatea de umor ce rezulta din reinterpretarea evenimentului-stimul este o functie monotona care are ca variabila elaborarea cognitiva a evenimentului si a implicatiilor care apar subsecvent reinterpretarii. Aceasta elaborare este directionata spre atingerea unui obiectiv particular de procesare existent in acel moment.

a). Daca subiectii au obiectivul de a intelege evenimentul si de a se amuza, elaborarea cognitiva se va referi in mod tipic la aspectele producerii umorului si astfel va mari incidenta umorului.

b). Daca obiectivul de procesare al subiectilor este mai restrictiv, evenimentul este elaborat in functie de implicatiile obiectivului. In acest caz elaborarea cognitiva poate creste sau descreste incidenta umorului, sau poate sa nu aiba nici un efect asupra umorului, in functie de relevanta componentelor reinterpretarii pentru atingerea acestui obiectiv.

1.4. DEFINITII ALE SIMTULUI UMORULUI

In general, teoreticienii s-au ferit de a da o definitie a umorului, considerand ca a afla ce este umorul inseamna a descoperi misterul central al filosofiei, si anume, a stabili legatura dintre minte si trup. Cele mai multe incercari de a defini umorul s-au limitat la oferirea unor perspective asupra acestuia, privind umorul din anumite unghiuri. Ca urmare, lucrarea de fata accepta umorul definit si prezentat de teoria superioritatii a lui Gruner (1997), inspirata din cea a lui Hobbes (1840 - dupa Gruner, 1997). In viziunea lui Gruner, umorul consta intr-o succesiune de jocuri. Ideea centrala a jocului implica amuzament, eliberare, distractie, recreere, interactiuni, dar implica si competitie: un castigator si un invins. Prin umor, comportamentul nostru ce indica placere (de obicei rasul, zambitul, uneori chiotele de bucurie sau aplauzele) variaza o data cu cantitatea emotionala asociata subiectului comic si rezultatului neprevazut. Ras egal victorie. A castiga inseamna a obtine ceea ce ne dorim. A obtine ceea ce ne dorim, ne face fericiti. Spunem ca ne place sa obtinem ceea ce ne dorim, iar nereusita in a obtine ceva ce ne dorim ne face nefericiti. Asemenea succesului la jocuri, umorul include in sine victoria ("a obtine ceea ce ne dorim") si perceptia instantanee a ceea ce aduce cu sine victoria. A te simti superior inseamna "sa te simti bine", inseamna sa obtii ce doresti. Inseamna sa castigi! . Rasul este reactia naturala la "victorie". Astfel, umorul este echivalent cu sentimentul superioritatii.

Definitia proprie a umorului se inspira atat din teoria superioritatii a lui Gruner (1997), cat si din teoriile care au ca punct de plecare incongruenta (Koestler, 1964 - dupa Wyer & Collins, 1992 si Suls, 1972, 1977, 1983 - dupa Schmidt, 1994), incongruenta regasita si in definitia umorului din "Dictionarul de psihologie" (1997), coordonat de Ursula Schiopu: "umorul consta in relevarea nonsensului si a incompatibilitatii laturilor unor situatii sau fenomene considerate, in virtutea obisnuintei, firesti". Astfel, daca e adevarat ca orice contrast verifica stimularea sentimentului critic de superioritate, umorul este raportul fundamental dintre Eu si Univers, care se modifica printr-o rasturnare permanenta a perspectivei asupra orizontului de asteptare.

Simtul umorului este definit ca 'inclinare spre glume si ironii care se ascunde sub o infatisare serioasa' ('Mic dictionar enciclopedic', 1972). Simtul umorului nu este citit doar printr-o 'infatisare serioasa', deoarece exista mai multe forme de manifestare ale simtului umorului. Consider ca simtul umorului este o trasatura de personalitate ce consta in abilitatea de depista cu usurinta solutiile la aspectele problematice ale vietii si de a le transpune intr-o maniera comica.

Pentru a depasi empirismul definitiilor umorului si ale simtului umorului in cadrul problematicii acestei lucrari, apare necesitatea construirii unui chestionar pentru identificarea simtului umorului.

1.5. IPOTEZA LUCRARII

Ipoteza lucrarii este ca exista legaturi de corelatie liniara intre scorurile scalei UMOR, care evalueaza simtul umorului si superfactorii de personalitate (Extraversiunea si Stabilitatea emotionala) ai modelului "Big-Five".

CAPITOLUL 2

CONSTRUIREA UNUI CHESTIONAR CARE SA EVALUEZE SIMTUL UMORULUI

2.1. CONSTRUIREA CHESTIONARULUI UMOR

Pentru construirea chestionarului UMOR au fost parcurse mai multe etape, dupa cum urmeaza:

A. Un numar de 21 de persoane cu varsta cuprinsa intre 17 si 56 de ani au fost solicitate sa descrie pe cate o coala de hartie o persoana cunoscuta pe care o considera ca avand simtul umorului, iar pe o alta coala de hartie o persoana considerata fara simtul umorului. Cele 21 de persoane au constituit primul grup de experti, fiind selectate aleator (din caminele studentesti, de la un liceu, din gara, dintr-un bloc si din diverse institutii - din zona Ardealului) in vederea centralizarii opiniilor lor privind persoanele cu simtul umorului. Opiniile acestui grup s-au prezentat sub forma de descrieri comportamentale si adjective. Au fost compactate toate caracterizarile, dupa care au fost eliminate descrierile dublate sau cele sinonime si s-a recurs la reformularea descrierilor ambigue. Cu datele ramase s-au alcatuit doua chestionare: unul cu descrieri comportamentale, cu 50 de itemi (ANEXA 1A) si unul cu adjective, cu 20 de itemi (ANEXA 1B). Chestionarul cu descrieri comportamentale are atasata o scala de raspuns de la 1 la 5 (1 = foarte des; 2 = des; 3 = nici prea rar, nici prea des; 4 = rar; 5 = foarte rar), iar chestionarul cu adjective avea variantele de raspuns DA si NU.

B. Chestionarele au fost aplicate unui al doilea grup de experti (alcatuit din 39 de persoane) cu varsta cuprinsa intre 20 si 56 ani, pentru a fi revizuite pe baza observatiilor formulate de acestia. In aceasta faza erau solicitate expertilor comentarii legate de itemi si de chestionare, sugestii si critici. S-au analizat frecventele cu care au fost alese raspunsurile la fiecare item. Pentru itemii primului chestionar distributia de frecventa a fost simetrica, pentru fiecare item. La ambele chestionare nu a existat nici un item la care sa nu se fi dat un singur raspuns. Nu a fost inlocuit nici un item. Nici un item nu a fost formulat in termeni ambigui, astfel incat sa solicite raspunsuri neplauzibile (pe care sa nu le aleaga nimeni) sau evidente (pe care sa le aleaga toti cei testati). Pornind de la criticile formulate de experti, chestionarul cu adjective a fost revizuit, atasandu-i-se o scala de raspuns de la 1 la 5 (1 = intotdeauna; 2 = aproape intotdeauna; 3 = uneori; 4 = aproape niciodata; 5 = niciodata). De asemenea, expertii au mai propus adaugarea unor itemi la chestionarul de descrieri comportamentale si oferirea de sinonime-tinta la unele adjective din chestionarul cu adjective (de exemplu, cuvantul 'serios', avand mai multe acceptiuni a fost explicitat cu sensul la care se refera chestionarul: 'sobru, asezat, ponderat, sever'). Itemii din chestionarul cu descrieri comportamentale au fost amestecati si s-au mai adaugat patru itemi. Varianta a doua a chestionarului cu descrieri comportamentale figureaza in ANEXA 2A. Se prezinta cu cotare inversa itemii: 2; 7; 9; 12; 17; 18; 21; 23; 26; 34; 38; 39; 41; 44; 49; 50; 51; 54. Varianta a doua a chestionarului cu adjective figureaza in ANEXA 2B. Se prezinta cu cotare inversa itemii: 4; 8; 9; 11; 15; 16; 18.

C. Varianta a doua a celor doua chestionare a fost aplicata la 87 de subiecti (42 barbati si 45 femei) cu varsta cuprinsa intre 12 si 75 ani (m = 31.21; AS = 13.43). Toti itemii au primit toate cotele posibile (de la 1 la 5), la ambele chestionare. Analiza factoriala efectuata asupra itemilor din chestionarul cu descrieri comportamentale (54 de itemi) a extras 15 factori, care acopera 72,7% din varianta totala. Primul factor acopera 22,7%, iar urmatorii acopera doar parti mici din varianta totala (al doilea 9,1%, al treilea 4,5% s. a. m. d.), motiv pentru care nu ne-am oprit asupra lor.

Primul factor intra cu saturatii mari in itemii: 2; 3; 7; 8; 9; 10; 12; 13; 14; 16; 17; 19; 20; 21; 23; 24; 25; 26; 28; 29; 30; 31; 32; 35; 38; 39; 41; 42; 45; 46; 49; 50; 51; 52. Am format scala UMOR din acesti itemi. Ea are fidelitatea (consistenta interna) foarte buna: alfa = 0.9275 (pentru 87 persoane).

Scorurile scalei UMOR se deosebesc mult intre sexe: prin testul t pentru esantioane independente s-au comparat scorurile medii intre grupele "barbati" si "femei" si s-a constatat ca ele difera semnificativ la pragul p = 0.039 (t(85) = 2.09). Valorile statistice ale scorurilor la aceasta scala, pe sexe, sunt prezentate in Tabelul 1.

Tabelul 1

Indicatorii de start pentru scorurile scalei UMOR

S-a efectuat analiza factoriala si asupra celor 20 de itemi din chestionarul cu adjective.

Au fost extrasi 5 factori care acopera 66,3% din varianta totala (32,4% primul factor, 13,6% al doilea, 7,6% al treilea, 7,0% al patrulea si 5,8% al cincilea).

In Tabelul 2 sunt notati coeficientii de corelatie liniara dintre factorii extrasi prin analiza factoriala si itemii celui de-al doilea chestionar, semnificativi la p = 0.01.

Am repartizat fiecare item factorului cu care are cea mai mare corelatie. Rezultatele sunt prezentate in Tabelul 3.

Scala formata din itemii primei grupe (1; 11; 12; 13; 17; 20) a fost denumita initial CARACT1. Fidelitatea sa este alfa = 0.8625.

Scala formata din itemii grupei a doua (2; 5; 8; 9) a fost numita CARACT2. Fidelitatea sa este alfa = 0.7916.

Un numar de 6 experti cu pregatire psihologica au determinat ce masoara scalele CARACT1 si CARACT2. Scala CARACT1 contine urmatoarele atribute: optimist, non-morocanos, prietenos, bine dispus, eficient, comunicativ si s-a considerat ca acestea denota increderea in sine. Scala CARACT2 contine adjectivele: creativ, distrat, non-moralist, non-serios si s-a considerat ca evalueaza toleranta la ambiguitate.

Tabelul 2

Saturatiile itemilor din cel de-al doilea chestionar in factori, semnificative la p = 0.01

Tabelul 3

Gruparea itemilor din cel de-al doilea chestionar in functie de coeficientul de corelatie liniara dintre itemi si factori.

Pentru scala CARACT1 valorile statistice, pe sexe, sunt prezentate in Tabelul 4. Prin testul t pentru esantioane independente s-a constatat ca mediile scorurilor nu difera semnificativ intre sexe: t(85) = 1.72, p = 0.089.

Pentru scala CARACT2 valorile statistice, pe sexe, sunt prezentate in Tabelul 5. Prin testul t pentru esantioane independente s-a constatat ca mediile scorurilor difera semnificativ intre sexe: t(85) = 3.59, p = 0.001.

Tabelul 4

Indicatorii de start pentru scorurile scalei CARACT1

Tabelul 5

Indicatorii de start pentru scorurile scalei CARACT2

Tabelul 6

Coeficientii de corelatie liniara intre scorurile scalelor semnificativi la pragul p = 0.05, pentru barbati (N = 42)

(* inseamna "semnificativ la p = 0.01", iar ** inseamna "semnificativ la p = 0.001")

Tabelul 7

Coeficientii de corelatie liniara intre scorurile scalelor semnificativi la pragul p = 0.05, pentru femei (N=45)

(* inseamna "semnificativ la p = 0.01", iar ** inseamna "semnificativ la p = 0.001")

Deoarece exista deosebiri intre sexe in privinta scorurilor scalelor construite, am facut ipoteza ca sexul este o variabila moderatoare pentru relatiile dintre scorurile celor trei scale (luate doua cate doua) si am calculat coeficientii de corelatie liniara intre scorurile scalelor. De asemenea am calculat coeficientii de corelatie liniara dintre scorurile scalelor si varsta. Valorile coeficientilor semnificativi la pragul p = 0.05 sunt prezentate in Tabelele 6 si 7.

Se constata ca sexul este variabila moderatoare pentru relatia dintre varsta si fiecare dintre scalele CARACT1 si CARACT2: pentru barbati, inaintarea in varsta se asociaza cu cresterea increderii in sine si a tolerantei la ambiguitate, in timp ce pentru femei varsta nu are nici o legatura liniara cu scalele UMOR, CARACT1 si CARACT2.

Dupa cum reiese din Tabelul 6, CARACT1 coreleaza liniar pozitiv cu UMOR la p = 0.001 (r = 0.7604), ceea ce inseamna ca pe masura ce creste increderea in sine, creste si simtul umorului (la barbati). CARACT2 coreleaza liniar pozitiv cu UMOR la p = 0.01 (r = 0.4123), respectiv, pe masura ce creste toleranta la ambiguitate, creste si simtul umorului. Din Tabelul 7, pentru femei (N = 45), reies urmatoarele: CARACT1 si CARACT2 coreleaza liniar pozitiv cu UMOR la p = 0.001 (r = 0.8427, respectiv, r = 0.6907), ceea ce inseamna, ca o data cu cresterea increderii in sine, respectiv a tolerantei ambiguitatii, creste si simtul umorului. CARACT2 coreleaza liniar pozitiv si cu CARACT1 la p = 0.001 (r = 0.6072), deci, pe masura ce creste increderea in sine, creste si toleranta la ambiguitate.

D. Intrucat scalele CARACT1 si CARACT2 coreleaza liniar semnificativ la pragul p = 0.05 pentru ambele sexe, s-a decis reunirea lor intr-o singura scala. Cele doua chestionare au fost "finisate", astfel incat noua varianta a primului chestionar (cu descrieri comportamentale) este constituita din 34 de itemi (ramasi in urma analizei factoriale) din care itemii: 1; 3; 5; 7; 11; 14; 15; 18; 25; 26; 27; 31; 32; 33 - au cotare inversa. Celalalt chestionar (cu adjective) este compus din 10 itemi, din care itemii: 4; 5; 6 - au cotare inversa. (In ANEXA 3 sunt prezentate chestionarele finale). Acestea au fost aplicate la un numar de 76 subiecti (40 barbati, 36 femei) cu varsta cuprinsa intre 17 si 72 ani (m = 29.13, AS = 12.62) pentru validarea suplimentara.

Analiza de itemi a relevat urmatoarele: din prima parte (cei 34 de itemi), singurul item pentru care scorul nu a variat intre 1 si 5, ci intre 1 si 4 a fost itemul 12 ("Caut contextele vesele"): nimeni nu a declarat ca ar cauta contextele vesele foarte rar.

Din partea a doua (cei 10 itemi), itemii pentru care scorul nu a variat intre 1 si 5, ci intre 1 si 4 au fost 7, 8 si 10 (7-"Sunt prietenos"; 8-"Sunt bine dispus"; 10-"Sunt comunicativ"): nici o persoana nu a ales la acesti itemi raspunsul 'niciodata'.

Se constata ca nu sunt itemi pentru care absolut toti subiectii sa fi ales acelasi raspuns sau doar doua-trei raspunsuri.

Indicatorii statistici ai scorurilor scalelor, pe sexe si pe intregul lot, sunt prezentati in tabelele 8 si 9. Pentru nici una dintre scale scorurile nu difera semnificativ, la pragul p = 0.05, intre sexe:

~ pentru prima scala: t(74) = 0.00, p = 0.948

~ pentru a doua scala: t(74) = - 0.011, p = 0.994.

Fidelitatile scalelor, masurate prin coeficientul alpha al lui Cronbach au urmatoarele valori:

Prima parte (34 itemi): alpha = 0.9308

A doua parte (10 itemi): alpha = 0.8831

Tabelul 8

Indicatorii statistici ai scorurilor primei scale (34 itemi):

Tabel 9

Indicatorii statistici ai scorurilor celei de-a doua scale (10 itemi):

Cele doua parti ale chestionarului coreleaza liniar semnificativ la pragul p = 0.001: r = 0.8761

Aceste rezultate ne permit sa formam o singura scala din cele doua. O numim UMOR.

Scorurile medii nu difera semnificativ intre sexe (t(74) = 0.00, p = 1.00):

barbati : m = 117.47, AS = 32.84

femei: m=117.48, AS=25.72

Scorurile scalei formate nu coreleaza liniar semnificativ cu varsta:

r = 0.084, p = 0.235

2.2. CARACTERISTICILE SCALEI UMOR

Scala UMOR are urmatoarele caracteristici:

m = 117.47, AS = 29.10

alpha = 0.9516

Se remarca fidelitatea foarte buna.

CAPITOLUL 3

CERCETAREA LEGATURII INTRE SCORURILE SCALEI UMOR SI SUPERFACTORII MODELULUI "BIG-FIVE"

3.1. PREZENTAREA INSTRUMENTULUI FOLOSIT IN CERCETAREA RELATIEI DINTRE SIMTUL UMORULUI SI SUPERFACTORII MODELULUI 'BIG-FIVE'

Pentru evaluarea superfactorilor modelului "Big Five" s-a utilizat Chestionarul de Personalitate cu Cinci Factori (FFPI - The Five-Factor Personality Inventory) - ANEXA 4. Chestionarul de Personalitate cu Cinci Factori (FFPI) este destinat sa evalueze cei cinci superfactori din modelul "Big-Five": Extraversiunea (E), Agreabilitatea (A), Stabilitatea emotionala (S), Constiinciozitatea (C) si Autonomia (D). El a fost proiectat spre a fi utilizat atat pentru autoevaluare, cat si pentru evaluarea subiectului de catre persoane care il cunosc bine.

Elaborarea acestui chestionar a constituit obiectul tezei de doctorat realizata de A. A. Jolijn Hendriks la Universitatea din Gronigen (Olanda), sub conducerea profesorului W. K. B. Hofstee si a lui B. de Raad. Aceste trei persoane sunt si autorii chestionarului, alaturi de A. Angleitner, de la Universitatea din Bielefeld (Hendriks, Hofstee, de Raad, Angleitner, 1996).

FFPI a fost elaborat de la inceput in trei limbi: olandeza, engleza si germana. El a fost deja tradus si experimentat in Italia si Cehia.

Principalul autor, A. A. J. Hendriks a oferit chestionarul pentru a fi tradus si experimentat si in Romania. Traducerea s-a facut din versiunile in limba engleza si germana. Ea a fost avizata de autorii chestionarului, dupa efectuarea retroversiunii in limba olandeza.

FFPI se compune din 100 de itemi, grupati in cinci scale. Fiecare item are forma unei propozitii scurte si concrete, la care se raspunde cu o cota cuprinsa intre 1 (afirmatia din item nu se potriveste deloc) si 5 (afirmatia din item se potriveste intru totul). Scalele constau din cate 20 de itemi si evalueaza superfactorii modelului "Big-Five".

Inca de la constructia chestionarului s-a observat ca scalele nu sunt ortogonale intre ele. Aceasta se datoreaza faptului ca, in cadrul fiecarei scale, doar putini itemi sunt puri factorial (adica au saturatia secundara foarte mica): 5 pentru scala Extraversiune, 7 pentru scala Agreabilitate, 7 pentru scala Constiinciozitate, 4 pentru scala Stabilitate emotionala si 1 pentru scala Autonomie. Pe un lot format din 1311 persoane s-au obtinut coeficienti de corelatie cu valori apropiate de 0.5 intre scalele Extraversiune, Stabilitate emotionala si Autonomie. Deci, scalele nu masoara fiecare cate un singur factor.

Cei cinci superfactori din modelul "Big-Five" sunt evaluati de scorurile factoriale extrase din scorurile scalelor.

3.2. METODA DE LUCRU

Chestionarul FFPI a fost aplicat pe un esantion de 76 de subiecti, aceiasi folositi la validarea suplimentara a scalei UMOR. S-au obtinut urmatoarele valori ale coeficientilor de consistenta interna (pentru N=76):

E - Extraversiune : alpha=0.8405

A - Agreabilitate : alpha=0.7485

C - Constiinciozitate : alpha=0.8233

S - Stabilitate emotionala : alpha=0.7940

D - Autonomie : alpha=0.8322

Asa cum era de asteptat (tinand cont de rezultatele obtinute chiar de autorii chestionarului FFPI), cele 5 scale coreleaza liniar intre ele, semnificativ la p = 0.05 (vezi Tabel 10).

Tabelul 10

Corelatii liniare semnificative la p = 0.05 (N=76)

(corelatiile semnificative la p = 0.01 au fost marcate cu *,

iar cele semnificative la p = 0.001, cu **).

S-a efectuat analiza factoriala asupra scorurilor celor 5 scale. S-au extras cei 5 factori care masoara superfactorii modelului "Big-Five". Ei acopera, in ordine: 54.5%, 24.9%, 10.7%, 5.7% si 4.2% din varianta totala. Saturatiile scalelor din FFPI in acesti factori, semnificative la pragul p = 0.05 sunt prezentate in Tabelul 11.

Tabelul 11

Corelatiile liniare dintre scale si factori semnificative la p = 0.05 (N=76)

(* inseamna semnificativ la pragul p = 0.01, iar ** inseamna semnificativ la pragul p = 0.001)

Orientandu-ne dupa saturatia cea mai mare, pentru fiecare factor, putem deduce ca:

F1 evalueaza Extraversiunea;

F2 evalueaza Agreabilitatea;

F3 evalueaza Constiinciozitatea;

F4 evalueaza Stabilitatea emotionala;

F5 evalueaza Autonomia.

3.3. REZULTATELE CORELATIEI DINTRE SCALA UMOR SI SCALA FFPI

In urma analizei statistice s-a constatat faptul ca scala UMOR coreleaza liniar negativ numai cu factorul Extraversiune al chestionarului de personalitate FFPI, fara a corela liniar semnificativ cu vreunul din ceilalti factori (vezi Tabelul 12). Se constata ca singura corelatie liniara semnificativa este cu factorul Extraversiune (p<0.01), adica simtul umorului se asociaza cu introversiunea. O data cu cresterea simtului umorului scade extraversiunea (creste introversiunea). Ipoteza lucrarii este verificata doar partial: scala UMOR coreleaza liniar negativ numai cu superfactorul Extraversiune.

Tabelul 12

Coeficientii de corelatie liniara dintre scala UMOR si factorii extrasi din FFPI:

CAPITOLUL 4

CONCLUZII

4.1. PROPRIETATILE SCALEI UMOR

Parcurgand toti pasii necesari elaborarii unui chestionar am obtinut scala UMOR care serveste la evaluarea simtului umorului. Chestionarul vizeaza simtul umorului ca trasatura si se prezinta cu un coeficient de consistenta interna alfa = 0.9516, ceea ce indica faptul ca itemii testului se refera la aceeasi caracteristica: simtul umorului.

4.2. LEGATURA FFPI - UMOR

In urma aplicarii chestionarului FFPI subiectilor folositi in validarea suplimentara a scalei UMOR, s-a constatat ca simtul umorului nu coreleaza decat cu componenta Extraversiune din cele cinci superfactori vizati de testul FFPI. Cresterea simtului umorului se asociaza, deci, cu scaderea Extraversiunii si nu exista legaturi liniare evidente intre simtul umorului si Agreabilitate, Constiinciozitate, Stabilitate emotionala si Autonomie. Acest lucru s-ar putea datora capacitatii ridicate de analiza a propriei persoane de care dispune persoana introvertita, care ar insemna o acceptare mai buna a sinelui si, in consecinta, o deschidere mai larga spre surprinderea comicului.

CAPITOLUL 5

IPOTEZE NOI SI DIRECTII DE CONTINUARE A CERCETARII

1. Sub spectrul rezultatelor obtinute in urma elaborarii chestionarului se pune in discutie validitatea relativa la criteriu, pentru a urmari daca deductiile facute pornind de la scorurile testului concorda cu cele bazate pe valorile unei alte masurari standardizate a simtului umorului. Astfel, este necesara o aplicare paralela a unui alt chestionar de simtul umorului, iar indirect s-ar putea urmari rezultatele prin corelarea scorurilor scalei UMOR cu un alt test de personalitate.

2. Pornind de la constatarea ca simtul umorului coreleaza liniar negativ cu Extraversiunea, ipoteza nou lansata este ca simtul umorului are doua componente: simtul umorului fata de sine si simtul umorului fata de altii, care se combina in mod diferit la fiecare persoana.

3. De asemenea, cercetari ulterioare vor incerca sa distinga intre simtul umorului ca stare si simtul umorului ca trasatura.

4. In ceea ce priveste continuarea drumului catre clarificarea ipotezei : "liderii cu simtul umorului au mai putina autoritate asupra subalternilor lor decat cei fara simtul umorului", este necesara stabilirea complexului de factori (de exemplu, de personalitate, situationali, de tip organizatoric s. a. m. d.) in care figureaza si simtul umorului ca trasatura de personalitate - complex care este intalnit in fenomenul conducerii. De asemenea, s-ar putea institui si o legatura intre stilurile de conducere si simtul umorului.

5. La aplicarea chestionarelor utilizate in aceasta lucrare au fost solicitate cu precadere persoane din zona Ardealului. O noua ipoteza ce apare este ca simtul umorului difera in functie de zona geografica.

Bibliografie:

Albu, M., (1998), Construirea si utilizarea testelor psihologice, Cluj-Napoca, Editura Clusium

Berger, L. P., (1997), Redeeming Laughter - The Comic Dimension of Human Experience, New York, Macmillan

Bergson, H., (1911), Teoria rasului, Bucuresti, Editura Tineretului

Corsini, J. R., (1996), Concise Encyclopedia of Psychology, New York, Springer-Verlag

Gruner, R. C., (1997), The Game of Humor - A Comprehensive Theory of Why We Laugh", Cambridge, Harward University

Hendriks, A. A. J., Hofstee, W. K. B., de Raad, B., Angleitner, A., (1996), The Five-Factor Personality Inventory (FFPI), Prezentarea testului de la autori

Ludovici, A., (1932), Secret of Laughter, Hillsdale, NJ, Elsbaum

Radu, I., Miclea, M., Albu, M., Moldovan, O., Nemes, S., Szamoskzy, S., (1993), Metodologie psihologica si analiza datelor, Cluj-Napoca, Editura Sincron

Schmidt, S. R., (1994), Effects of Humor on Sentence Memory, Journal of Experimental Psychology: Learning, Memory, and Cognition, vol. 20, nr. 4, 953-967

Schiopu, U. coordonator), (1997), Dictionar de psihologie, Bucuresti, Editura Babel

Wyer, R. S. Jr., Collins II, J. E., (1992), A Theory of Humor Elicitation, Psychological Review, vol. 99, nr. 4, 663-688.

***Mic dictionar enciclopedic, (1972), Bucuresti, Editura enciclopedica romana

ANEXA 1A

Mai jos sunt date diferite descrieri de comportamente. Cititi fiecare descriere si notati cu "x" in dreptul raspunsului care vi se potriveste. Nu exista raspunsuri bune sau rele. Completati fiecare raspuns.

Va rugam sa notati comentarii in legatura cu acest chestionar (ce nu vi se pare clar… …….)

… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……..

Ce intrebari ati pune unei persoane pe care nu o cunoasteti pentru a afla daca are simtul umorului?

… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……..

Va multumim pentru colaborare.

ANEXA 1A: Prima varianta de chestionar cu descrieri comportamentale aplicata grupului de experti.

ANEXA 1B

In dreptul fiecaruia dintre adjective incercuiti varianta DA sau varianta NU de raspuns, dupa cum vi se potriveste. Nu sariti peste nici un adjectiv.

1. Sunt optimist. DA NU
2. Sunt creativ. DA NU
3. Sunt diplomat. DA NU
4. Sunt agresiv. DA NU
5. Sunt distrat. DA NU
6. Sunt nonconformist. DA NU
7. Sunt critic. DA NU
8. Sunt moralist. DA NU
9. Sunt serios. DA NU
10. Sunt superficial. DA NU
11. Sunt morocanos. DA NU
12. Sunt prietenos. DA NU
13. Sunt bine dispus. DA NU
14. Sunt sensibil. DA NU
15. Sunt introvertit. DA NU
16. Sunt vigilent. DA NU
17. Sunt eficient. DA NU
18. Sunt complexat. DA NU
19. Sunt arogant. DA NU
20. Sunt comunicativ. DA NU

Va rugam sa notati comentarii in legatura cu acest chestionar.

… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……. Ce intrebari ati pune unei persoane pe care nu o cunoasteti pentru a afla daca are simtul umorului?

… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… ……… …….

Va multumim pentru colaborare.

ANEXA 1B: Prima varianta de chestionar cu adjective aplicata grupului de experti.

ANEXA 2B

Varsta______Sexul_____

In dreptul fiecaruia dintre adjective puneti un "x" la varianta de raspuns care vi se potriveste.

Nu sariti peste nici un adjectiv.

Anumite adjective prezinta intre paranteze dimensiunea la care va rugam sa va referiti.

Va multumim pentru colaborare.

ANEXA 2B: A doua varianta de chestionar cu adjective rezultata in urma analizei de itemi.