COMPLEXUL, STARE NATURALA SAU STARE ALTERATA A MINTII?

COMPLEXUL, STARE NATURALA SAU STARE ALTERATA A MINTII?

Intregul personalitatii

Multe din tehnicile analitice - clarificarea, amplificarea, interpretarea, confruntarea - au ca scop scoaterea pacientului de sub influenta unui complex. Totusi, aceasta stare mentala in care Eul este sub influenta unui continut complexual, are si un anume rol natural, poate fi in serviciul unor scopuri mai largi, care tin de personalitatea totala.

Abordarea jungiana a psihicului este de tip holistic; Jung priveste omul in totalitate si aceasta perspectiva constanta face posibil sa:

1 nu atribuim unei conditii de "patologie" numai un sens negativ, de boala;

2 sa ne ingaduim sa neglijam temporar starea alterata a mintii;

3 sa cautam ceea ce se exprima in dinamica vietii individuale, respectiv scopul ei mai larg, de a restaura intregul subiectiv.

In cele mai acute conditii psihotice, se manifesta - este drept disproportionat si cu o desfasurare impresionanta de energie, aceeasi tendinta fundamentala de a re-staura, a re-organiza, a re-intregi ceea ce pare a fi o destructurare a psihicului.

Paradoxal, tocmai in aceste stari mentale particulare in care rezida si intreaga psihopatologie putem gasi si caile de re-staurare; starile particulare pot servi ca si cai de trecere prin care trebuie sa aiba loc toate transformarile pozitive de personalitate.

Atat in praxisul clinic, cat si in analizele teoretice Jung acorda o importanta majora intregului personalitatii si subliniaza in mod deosebit starile mentale care constituie intregul personalitatii, in special trasaturile particulare ale starilor emotionale speciale.

Cercetarile timpurii

Cercetarile timpurii ale lui Jung il conduc la identificarea unor 'figuri' interioare ale vietii psihice inconstiente cu stari particulare.

De fapt, Jung anticipa inca de la inceputul secolului teoria psihanalitica moderna (Klein, Bion) asupra 'obiectelor interioare' si ale relatiilor acestor obiecte interioare, teorie ce va apare in psihanaliza mult mai tarziu. Teoria postuleaza faptul ca in viata adulta supravietuiesc atitudini din copilaria timpurie - perioada infantila, copilaria propriu-zisa si adolescenta, atitudini care apartin unor stadii diferite de dezvoltare si care includ intentii inconstiente fata de 'obiectele' reale si fantazate ce tin de experientele si trairile infantile.

Jung abordeaza aceste entitati psihice interioare din perspectiva fenomenologica, perspectiva mentinuta si fata de stari mentale care, la prima vedere, ar apare ca infantile, adolescentine sau psihotice; cauta mereu sa evidentieze care este caracterul particular al unei stari particulare si cauta paralele, in intregul istoriei umanitatii,    - deci nu numai in perioada infantila, a copilariei sau adolescentei - analogii care ar putea clarifica natura esentiala a respectivei stari si scopul posibil pentru care a aparut in forma respectiva.

Acest gen de abordare fenomenologica ii da posibilitatea sa descopere mult mai mult decat doar supravietuirea atitudinilor imature in conditia de adult si introiectarea atitudinilor parentale. Descopera o intreaga gama de figuri interioare, atat "mature" cat si "imature", atat "contemporane" cat si "arhaice", pe care le descrie ca si "complexe" personificate ale vietii emotionale.

Inca din perioada de inceput a cercetarilor clinice, isi da seama ca existenta complexelor, chiar cu caracteristici bizare sau anormale, nu are in sine nimic anormal si ca toate complexele au un grad de autonomie, caracteristica ce poate conduce in anumite conditii spre psihopatologie.

Complexele pot apare pe neasteptate si pot domina functionarea psihica, respectiv controlul constient (al eului). Aceasta autonomie este chiar subiectul primei lucrari publicate, in care studiaza aparitia spontana a complexelor in forma 'spiritelor' care apar sa posede, sa preia conducerea personalitatii unei tinere femei medium. De asemenea, isi da seama ca la nivelul viselor complexele sunt libere sa se exprime si sa-si releve natura lor intrinseca si considera ca este de datoria analistului sa ajunga sa cunoasca cat de precis posibil natura lor. In ultima sa perioada de practica ca analist, face observatia ca primul vis adus de un posibil analist contine adesea aspecte specifice legate de cursul viitor al muncii analitice.

Cercetari timpurii

Teza sa de doctorat, "Asupra psihologiei si patologiei asa numitelor fenomene oculte", aparuta in 1902,    contine multe prefigurari ale conceptelor importante care vor apare doar dupa ani in lucrarile sale.

Teza prezinta cercetarile lui Jung realizate asupra unor serii de sedinte conduse de o tanara medium de 15 ani, vara    lui Jung, Helene Preiswerk, in cursul carora erau personificate de aceasta multe entitati psihice in beneficiul auditoriului prezent.

In termeni psihologici, sedintele erau o demonstratie a disociabilitatii psihicului si a autonomiei partilor sale splitate, personificate.

In aceasta prima perspectiva de cercetare, complexele sunt definite de Jung - care a si colationat termenul, ca si grupari de idei inconstiente asociate, care au un ton emotional comun. La Helene Preiswerk aceste clusterizari aveau caracterul unor mici personalitati interioare, fiecare cu o natura emotionala proprie.

Complexele incarcate emotional sunt fundamentul pe care Jung isi dezvolta teoria asupra psihopatologiei si psihoterapiei.

Urmarind comportamentul mimetic al verisoarei sale in timpul sedintelor, Jung delimiteaza cateva imagini si scene, toate fiind demonstratii vii ale faptului ca in psihic opereaza complexe incarcate cu un specific emotional:

figuri interioare masculine - pe care, ulterior le considera personificari ale lui Animus;

o imagine feminina mai matura si mai cuprinzatoare decat eul mediumului (reprezentare a Sinelui Helenei);

personificari a mai multor vieti trecute, fiecare cu un scenariu dramatic (arhetipuri istorice);

dezvoltarea unei cosmologii psihice;

aparitia spontana a unei mandale intregi, ca imagine a intregului potential.

Cercetari clinice

Primele dovezi prezentate de Jung provin, incepand cu 1902, din experimentele de la Clinica de Psihiatrie a Universitatii din Zurich, pe cand era medic asistent senior la Spitalul de Boli Mentale Burgholzli, spital condus ca director de psihiatrul Eugen Bleuler. Studiile apar intre 1904 - 1910 in Jurnalul pentru Psihologie si Neurologie, care include si contributii ale lui Bleuler, F. Riklin, K.Wehrlin, Emma Furst, L. Binswanger, H. Nunberg. Au fost retiparite in 2 volume, 1906 si 1909. Intreaga serie a fost tradusa de M. D. Eder in volumul Studies in Word-Association, London, 1918.

Experimentul asociativ-verbal

Jung dezvolta treptat o lista de 100 de cuvinte (initial 400 experimentate), neutre din perspectiva incarcaturii emotionale, amestecate, pe care le prezinta atat pacientilor cat si persoanelor din grupul de control (normali).

Noteaza atent raspunsurile si descopera o serie de tipuri de reactii, care vor deveni indicii de interpretare: timpul de reactie prelungit, raspunsuri neasteptate, perseverarea erorilor in re-amintirea raspunsului etc. Toate se constituie ca dovezi pentru existenta, sub suprafata constiintei, a acelorasi complexe proiectate dramatic de vara sa, Helene Preiswerk

Dovezile sunt replicabile si vor stabiliza stiintific existenta complexelor incarcate emotional. (Lucrari: 6 contributii in "Studii in Asociatia de cuvinte" (Diagnostische Assoziationsstudien).

Uneori, Experimentul asociativ verbal provoaca subiectului raspunsuri care pun in

pericol intreaga procedura pentru ca sunt deosebit de incarcate emotional.

Dupa ani, in 1934 ( la 59 ani), in lucrarea "O revedere a teoriei complexului" (C.W. 8, 92 - 104), Jung scrie:

's-a descoperit cu aceste prilejuri ca scopul la care tintea metoda, respectiv stabilirea vitezei medii de reactie si calitatile acestor reactii, era un rezultat relativ subsidiar in comparatie cu felul in care metoda era perturbata de comportamentul autonom al psihicului Cu acest prilej am descoperit complexele incarcate emotional care au fost inregistrate pana atunci intotdeauna ca erori de reactie'. Complexele sunt entitati psihice inconstiente care interfera cu functionarea constienta.

Aceasta descoperire ii aduce lui Jung recunoasterea in lumea stiintifica.

1. Lucrarile timpurii ale lui Jung, trimise de Jung lui Freud, atrag atentia acestuia. Initial, Freud le considera colaborari independente la teoria sa psihanalitica. Chiar adopta termenul de complex psihic. Ulterior, dupa ruperea de Jung, renunta la termenul de complex in favoarea propriului sau termen, conflict. Nu a renuntat insa la termenul deja raspandit, 'complexul lui Oedip'.

2. In lucrarea din 1906, 'Asociatii, vis si simptom isteric' (C.W.2) Jung arata ca raspunsurile la testul asociativ pot fi corelate cu materialul din vis. Materialul visului da substanta si caracter scheletului gol al complexului, pe masura ce acestea intra in miscare si interactioneaza si astfel devine vizibil ceea ce se petrece in interiorul psihicului.

3. Faptul ca psihicul este in mod real structurat in forma complexelor si faptul ca aceasta structura este accesibila observarii in vise, devin idei fundamentale pentru ideile de maturitate ale lui Jung asupra naturii bazale a nevrozelor.

Caracteristici generale privind complexele psihice

Definirea si discutarea conceptului de complex este pe larg realizata de C.G. Jung, in lucrarea "Introducere in psihologia analitica. Notiuni fundamentale. Complexele", partea a III-a, 1934, Conferinte stenografiate, Bale, Societatea de psihologie (si in L' Homme la dcouverte de son ame):

Aici defineste complexul ca un continut psihic cu o tonalitate afectiva specifica,

ce poate fi in diferite grade constient sau inconstient;

un centru de energie care atrage si se ataseaza de tot ce se afla la indemana, chiar si lucruri indiferente

De exemplu:

Am trait un episod existential puternic, care ne marcheaza: vom pastra in memorie anumite detalii ale localizarii mirosurilor care pot fi perfect indiferente sau straine de sensul complexului; dar sunt inglobate in complex si in sfera tabu si sunt la fel de marcate de semnul tabuului; cand, in realitatea traita de subiect, sunt uneori evocate, pot sa actioneze ca stimuli conditionali ai complexului. De aceea, putem spune ca complexul exercita un efect de atractie si de asimilare. Intrarea in joc in functionarea psihica a acestor continuturi impiedica adesea eul sa functioneze normal si conduce la o traire ne-autentica a vietii.

Efecte ale activarii unui complex

De regula, cel ce se afla sub influenta unui complex asimileaza, intelege, concepe predominant noile date, impresii, aspecte care ii apar in viata in sensul complexului. Subiectul traieste in acel moment in functie de complexul sau ca si cand ar trai in functie de o prejudecata originara imuabila (p.176).

Complexele prezinta o autonomie marcata, respectiv sunt entitati psihice care apar si dispar dupa propria "placere"; aparitia/disparitia lor scapa controlului constiintei. De aceea, privite in economia dinamicii psihice, pot apare ca 'fiinte independente' care, in interiorul psihicului, duc un fel de viata parazitara.

Complexele irump in organizarea eului, altereaza constiinta, obliga persoana sa asimileze, sa inteleaga intr-un anume sens - deci sa comita o ne-intelegere in functie de tonalitatea lor. Complexele tulbura memoria: raspunsurile influentate de Complex nu lasa amintiri fidele sau acestea sunt uitate. De aceea, cel mai adesea, cand traim un fapt de viata cu emotie, valoarea marturiei este compromisa la actiunea complexelor care 'ne poseda'.

Complexele pot fi provizoriu constiente; pot dispare in inconstient de unde "ne tin sub tirania lor" chiar fara sa ne dam seama ca suntem sub influenta lor. Complexele ne fac sa traim intr-o lume de proiectii care, scapand constiintei, invalideaza in mare masura valoarea marturiei pe care o putem da despre lume.

Explicarea procesului:

Odata cu activarea unui complex, constiinta devine subliminala ca nivel de energie, este 'acoperita' de complex si are loc o "compensatie dinamica" intre constiinta si complex. In aceasta conditie particulara, constiinta devine neatenta, cedeaza complexului intensitatea care caracterizeaza starea de veghe; aceasta coborare a nivelului mental se produce fragmentar in viata obisnuita, fara ca sa distingem - decat uneori, complexul care, de obicei, ramane invizibil atat pentru subiect cat si pentru cei din jur. Persoana devine distrata, intrebata ce se intampla nu stie, ca si cand o parte din energie a fost transferata unui alt centru psihic subiacent. Are loc o "pierdere de libido" la nivelul eului, pierdere prin care energia nu dispare ci energizeaza un complex deja existent. Pot apare, ca indici comportamentali, perturbatii verbale, stari de excitatie, tulburari de circulatie. Toti acesti indici fac obiectul observatiilor in cadrul Experimentului Asociativ- Verbal.

Diminuarea nivelului constiintei se produce frecvent si in viata cotidiana, fara sa distingem complexul care o ocazioneaza. Are loc o pierdere a intensitatii constiintei. Subiectul devine distrat, atentia isi pierde adecvarea. In fata unui atare fenomen, primitivii spun ca "i-a parasit un suflet", exprimare care simbolizeaza faptul real ca o parte din energia constiintei a fost transferata unui complex subiacent. La fel, bolnavul mental spune ca "m-au sustras gandurile"; fenomenul se petrece ca si cand complexul ar "aspira" brusc tot ceea ce se produce obisnuit la suprafata constiintei.

Pierderea de energie ce are loc nu este o "pierdere" in sens propriu; energia nu dispare fara urma. Energia "pierduta" la nivelul eului constient va inerva un complex deja existent.

In cadrul conditiei de disociabilitate, orice fragment psihic, deci si orice complex, are in sine tendinta de a se rotunji intr-o personalitate. La alienati, apar si devin audibile 'vocile', ganduri care 'le-au scapat', s-au emancipat si le controleaza eul. Vocile nu se multumesc sa exprime gandurile care le inspira, ci pretind sa fie expresia unei personalitati date, a unui eu definit, altul decat cel al bolnavului care nu poate decat sa fie martorul ineficient in fata unei astfel de conditii. Bolnavul este victima a convingerii ca-i vorbesc fiinte reale prin 'voci'.

In concluzie, caracteristicile complexului sunt:

• autonomie
• capacitatea de a sustrage energie constiintei si de a si-o insusi
• capacitatea de a lua locul constiintei pentru o perioada
• capacitatea de a influenta inconstient comportamentul si relatiile obiectuale

Jung ajunge sa demonstreze ca:

• complexele sunt necesitati normale in dezvoltarea psihica si a identitatii stabile si autonome
• Eul este un complex care dispune de energie, este autonom, se simte liber iar
• diferenta intre celelalte complexe si complexul Eului consta in faptul ca eul este dotat cu constiinta, se poate auto-concepe, se poate analiza.

Din perspectiva introdusa de datele psihologiei analitice privind formarea si functionarea complexelor ca formatiuni normale in psihicul uman, unitatea constiintei apare ca o iluzie, mai degraba o expresie a hibrisului uman. In realitate, nu suntem singurii stapani ai deciziilor si actiunilor noastre, suntem stapaniti de acesti mici "demoni" - daimon - ai complexelor care au tendinta de a-si trai propria viata.

Natura complexelor

Orice constelare a complexului produce o stare de constiinta perturbata in care este tulburata unitatea constiintei, iar vointa este impiedicata.

"Complexul afectiv", cum a denumit Jung prima data acest fenomen, este imaginea emotionala si vie a unei situatii psihice oprite, stopate, imagine incompatibila cu atitudinea si atmosfera constienta obisnuita; este dotat cu o forta de coeziune interioara, un fel de totalitate proprie si un grad relativ ridicat de autonomie. De aceea, supunerea lui fata de dispozitiile constiintei, fata de vointa eului, este trecatoare si prin urmare, in spatiul constient, complexul se comporta ca un corp strain, animat de o viata proprie. De obicei, un complex poate fi reprimat (represie) cu pretul unui efort voluntar major, dar nici un efort de vointa nu    va reusi sa anihileze complexul definitiv. Complexul va reveni cu forta sa originara la prima ocazie favorabila. Curba de intensitate si de activitate a complexului este ondulatorie, cu o lungime de unda ce poate varia de la cateva ore, la zile, la saptamani.

Libidoul ca energie psihica

Libido este termenul pe care Jung il foloseste pentru a exprima energia psihica in general, si nu anumite caracteristici ale acesteia. Psihicul formeaza un sistem relativ inchis, poseda un potential energetic ce ramane relativ egal cu sine in decursul vietii, astfel ca, in situatia in care energia isi suspenda o forma sau cale de exteriorizare, ea va reapare in alta forma.

Jung comenteaza in context faptul ca exista un tip de cauzalitate in evenimentele psihice, dar ca aceasta cauzalitate nu are o continuitate logica. Evenimentele psihice par sa se deruleze dupa o dinamica ce se desfasoara, in linii generale, prin inlantuiri de fenomene asupra carora eul pare a nu avea control.

Ca exemplificare a acestei dinamici pe care eul nu o poate controla, iata o situatie relativ frecventa in viata cotidiana:

• aici si acum persoana are un interes pentru ceva anume,
• dar maine acest interes poate sa dispara
• insa in paralel apar sa zicem, de exemplu, tulburari abdominale
• care si ele inceteaza brusc si ceva nou, o noua manifestare psihosomatica este energizata sau isi face aparitia, de exemplu o anxietate nemotivata.

Constelarea complexului

Complexul cuprinde aspecte asociate intre ele, ce sunt reprimate - constient sau nu - printr-un ton emotional comun, identic pentru toate partile unite; astfel, in tematica complexului se grupeaza reprezentari si asociatii. Jung aduce in discutie un model dinamic al constelarii acestei grupari de continuturi. Foloseste imaginea unui sistem solar in care sorii ar fi chiar complexele; intre sori exista tensiuni, forte de atractie si respingere.

Complexele au diferite marimi, exact ca in cadrul unui sistem solar: in mijloc, soarele sau sorii si in jur alte complexe cu diferite mas, in functie de care se atrag sau se resping intre ele. Uneori, atacul poate fi mai puternic decat respingerea prin regresie.

Constelarea este o dinamica automata, spontana, involuntara de care nu ne putem apara constient. Continuturile constelate sunt specifice pentru anumite complexe, ce au fiecare energia specifica proprie.

De exemplu, in experimentul asociativ, complexele isi manifesta prezenta in general printr-o influenta pronuntata. Ele tulbura reactiile asociative normale la auzirea unui stimul care activeaza un complex, prelungindu-le sau provocand un anume mod de reactie - ce nu corespunde sensului obisnuit al cuvantului inductor. In experiment, subiectul nu poate impiedica aceasta dinamica a complexelor, nici ca acestea sa se conecteze automat si electiv de anumite cuvinte inductoare.

Conform conditiei de complementaritate, constelarea in inconstient este provocata, cel mai adesea, de ceea ce se petrece in constiinta. Cand eul este prea centrat pe o anume perspectiva, de regula prea ingusta si limitativa, neglijeaza aspectele care tin de intregul situatiei psihice, astfel incat, compensativ, in inconstient se energizeaza si consteleaza punctele pierdute din vedere (de regula cele opuse).