Definirea si abordarea fobiei sociale din mai multe perspective

Definirea si abordarea fobiei sociale din mai multe perspective

Gillian Butler (1989) arata ca fobia reprezinta o teama exagerata si persistenta de un obiect sau de o situatie care de regula sunt nepericuloase. In cazul fobiilor sociale vedem dezvoltandu-se o "frica persistenta, irationala si o dorinta retinuta de la a evita situatii in care subiectul poate fi observat atent de altcineva" (W.Kuber, Psihoterapiile, 1997). Subiectul se teme de lucruri cu ar fi evaluarile negative, critica sau teama de a fi respins. Fobiile sociale se pot contra pe unele aspecte concrete cum ar fi teama de a vorbi, in public, de manca in public. In aceste cazuri evitarea situatiei anxiogene este mai dificil de realizat decat in cazul altor fobii.

De regula, nu se cunoaste exact originea fobiilor. Rareori pacientul fobic poate descrie un eveniment psihotraumatizant despre care spune ca sta la originea fobiei. Majoritatea autorilor (in special comportamentalistii) sunt de parere ca acestea sunt frici dobandite prin conditionare ca urmare a unor experiente nefericite, conduite amplificate de reactii excesive ale anturajului sau de insecuritatea datorita absentei mamei. Uneori aceasta conditionare se fizeaza in perioada de stres puternic sau in stari de supraactivare cand reactiile caracterizate prin teama se invata cu usurinta.

Pentru psihoanalisti, mecanismul cauzal este un conflict intrapsihic inconstient. Subiectului ii este teama de impulsurile sale pe care nu si le poate asuma le neaga realitatea efectul fiind deplasarea acestei frici pe obiect sau situatie. Dupa (Marks 1969), prezenta si natura factorilor precipitatori nu au o legatura directa cu tulburarea fobica si nu este necesar sa cunoastem cauza care a produs fobia pentru a o trata cu succes.

1 Modelul biologic

Pacientii care se plang de fobii sociale sufera de tahicardie, tremuraturi, de transpiratie etc. atunci cad se afla in situatii ce implica o evaluare sociala.

Aceasta indica o activitate autonoma crescuta. Aceste observatii au dat nastere ipotezei dupa care fobia sociala ar fi consecinta unei productii excesive de catecolamie in situatii de stres sau a unei sensibilitati crescute la cresterea normala de catecolamie. Acesta ipoteza a putut fi confirmata partial, dar nu se dovedea suficienta pentru explicarea fobiei sociale.

Tratamentul fobiei sociale, dupa acest model, este bineinteles de natura biologica si vizeaza sedarea excitatiei autonome prin reglarea chimica cu ajutorul mijloacelor farmacologice care s-au aratat eficiente:

- inhibitorii monoamin-oxidazei (I.M.A.O.) : (exemplu: fenelzina propusa de Ziebowitz si al. in 1986)

- beta-blocantele : propanol (Faloon s.a (1981), atenalol (Gorman si al (1985))

- antidepresive triciclice si benzodiazepinele: clompiramina si imipramina, alprazdamul, diazepina

Aceste medicamente au fost folosite in cercetari clinice; rezultatele nu sunt totusi clare. Ele cu mult cedeaza efectului placebo.

2 Modelul psihofiziologic (comportamental)

Conceptia psihofiziologica subliniaza interactiunea factorilor psihici si biologici. Criza de panica nu este considerata ca fiind spontana, fara stimul declansator intern sau extern, ci ca un produs de interactiuni complexe intre senzatii corporale primare (de ex. o crestere a ritmului cardiac), procesele afectivo-cognitive si o reactie consecutiva a pacientului. Asa cum ilustreaza schema de mai jos, fenomenele biologice sau psihice sunt percepute mult mai putin chiar si interpretate ca "pericol". Aceasta antreneaza dezvoltarea anxietatii si panicii care actioneaza, la randul lor, asupra diferitelor elemente intensificandu-le sau modificandule. Derularea concreta e influentata de caracteristicile biologice si istoria insusirii de cunostinte individuale, tipul si eficacitatea strategiei de control, cat si de particularitatea situatiei.

Schema dezvoltarii unei crize de panica (dupa Clark si Salkovskis, 1987)

Tratamentul trebuie sa vizeze diminuarea anxietatii si sa desfaca legaturile sale cu senzatiile corporale si procesele cognitive ce insotesc tulburarea. In perioada fazei diagnostice a tratamentului se cauta astfel mai intai factorii declansatori si conditiile ce insotesc crizele de anxietate (hiperventilatie mod de a se hrani, cognitii, situatii interpersonale). In etapa urmatoare, informatiile obtinute sunt folosite in timpul comunicarii unui model explicativ individual care se refera la modelul psihofiziologic al tulburarile irationale mentionate mai sus. Urmeaza apoi prezentarea metodelor de confruntare si de control al anxietatii indicate pentru simptomatologia in cauza care sunt produse pentru a rupe cercul vicios. Este vorba despre tehnici respiratorii, cat si de diferite strategii de stapanire de sine care sa permita controlul simptomelor anxioase.

3 Modelul terapiei cogniti-vo-comportamentale

Dupa acest model, fobiile sociale se dezvolta pe un teren cu predispozitie biologica si psihica la reactii anxioase.

Totusi se studiaza mai mult comportamentul subiectului in situatii sociale. Din aceasta perspectiva, persoana suferind de fobii sociale reactioneaza la solicitarea sociala prin sentimente si ganduri negative, care-i orienteaza atentia mai degraba asupra propriei persoane decit spre obligatia creata de situatia sociala. Individul se intreaba daca va fi capabil sa stapaneasca situatia, daca va fi anxios si daca ceilalti isi vor da seama de aceasta, care vor fi consecintele comportamentului sau etc., in loc sa-si indrepte atentia asupra rezolvarii sarcinii (de exemplu sa asculte, sa evalueze ceea ce aude, sa formuleze un raspuns). Aceasta duce la cresterea anxietatii si la activarea sistemului autonom, situatie care din nou e perceputa de pacient, care amplifica tensiunea si impiedica gasirea unei solutii optime sarcinii respective. Daca ulterior va gasi situatii similare el va reactiona asemanator si va avea tendinta de a le evita sau de a le suporta cu o neliniste mai mult sau mai putin importanta.

Tratamentul fobiei sociale se bazeaza, in functie de aceasta abordare, pe expunere (confruntare) si pe restructurare cognitiva. El vizeaza nu numai diminuarea anxietatii, ci si punerea in ordine a competentelor sociale si modificarea gandurilor si atitudinilor care sunt la baza atitudinii anxioase. In acest scop, se combina si se utilizeaza mai multe procedee.

4 Abordarea psihanalitica

Dupa Freud, fobia e legata de un conflict ce tine de fanteziile sexuale inconstiente. Angoasa asociata sadisfactiei pulsionale este deplasata si proiectata in spatiu. Dupa conceptiile psihanalitice mai recente, ar fi vorba totusi mai putin de un conflict in ceea ce priveste problema separatiei si a delimitarii. Dupa aceste cercetari, miezul conflictului s-ar gasi intr-un conflict legat de dorinta de a deveni autonom si adult, si dorinta de a evita angoasa care presupune emancipare.

Terapia trebuie sa ia in considerare, in special, componenta imaginara a angoasei si are drept scop sa permita pacientului sa inteleaga conflictul fundamental, sa interpreteze si sa faca sa dispara transferul care s-a dezvoltat pe parcursul terapiei. Ca acest lucru nu se poate face dupa procedeul clasic, Freud a recunoscut-o deja in 1911.

". Nu stapanesti niciodata o fobie daca te astepti ca prin analiza bolnavul sa fie convins s-o abandoneze, ., n-ai succes decat cu conditia de a-i putea determina prin influenta analizei, sa mearga pe strada si sa lupte cu angoasa, in timpul acestui tratament.".