| CATEGORII DOCUMENTE |
| Astronomie | Biofizica | Biologie | Botanica | Carti | Chimie | Copii |
| Educatie civica | Fabule ghicitori | Fizica | Gramatica | Joc | Literatura romana | Logica |
| Matematica | Poezii | Psihologie psihiatrie | Sociologie |
Experimente privind domeniul psihofizicii
"In intelect nu este nimic fara sa fi fost inainte in simturi" (John Locke)
(April 19, - November 28, ), was a German experimental psychologist. An early pioneer in experimental psychology and founder of psychophysics, he inspired many 20th century scientists and philosophers. He is also credited with demonstrating the non-linear relationship between psychological sensation and the physical intensity of a stimulus. He was born at Gro-Srchen, near Muskau, in Lower Lusatia, where his father was pastor. He was educated at Sorau and Dresden and at the University of Leipzig, the city in which he spent the rest of his life. In 1834 he was appointed professor of physics, but in 1839 contracted an eye disorder while studying the phenomena of color and vision, and, after much suffering, resigned. Subsequently recovering, he turned to the study of the mind and its relations with the body, giving public lectures on the subjects dealt with in his books. The most famous outcome of his inquiries is the law known as the Weber-Fechner law which may be expressed as follows:'In order that the intensity of a sensation may increase in arithmetical progression, the stimulus must increase in geometrical progression.'
Presupunem ca dorim sa determinam daca aspirina amelioreaza durerea. Pentru aceasta, ar trebui sa conducem un experiment, ar trebui sa masuram reactiile ce indica durerea cu sau fara ingestie de aspirina. Aceasta modalitate este calea standard, directa prin care se testeaza efectul analgezicelor (substante ce reduc intensitatea durerii).
Intr-un mare numar de experimente, Hardy, Wolff si Goodell (1952) au examinat reactiile oamenilor la caldura aplicata pe antebrat cu ajutorul unui aparat asemanator uscatorului de par, numit dolorimetru (in engl., dolorimeter). Stimulul a fost prezentat la diferite intensitati (de obicei definite in termeni de calorii pe suprafata stimulata si nu in grade). Ideea cercetatorilor a fost sa determine intensitatea caldurii necesara pentru ca un participant sa declare ca simte durere, mai intai fara analgezic, iar apoi cu aspirina luata inaintea procedurii experimentale. Daca era nevoie de o crestere a intensitatii caldurii pentru a raporta durerea dupa ce subiectii au luat aspirina, ar fi un indiciu al faptului ca aspirina a avut efect analgezic. Acest efect a fost obtinut cand s-au utilizat subiecti bine pregatiti pentru experiment (ei insisi). Cand au realizat experimentul asupra a 80 de recruti au fost surprinsi sa constate ca, pentru mai mult de jumatate din participanti, pentru a raporta durerea au scazut intensitatea caldurii dupa administrarea de analgezic.
Acest surprinzator rezultat se datoreaza anumitor fatori, unii prezentati in cele ce urmeaza. Aceste probleme sunt examinate in contextul unui domeniu bine si de multa vreme fundamentat si investigat in psihologia stiintifica, denumit psihofizica. Psihofizica presupune determinarea reactiei psihologice la evenimente legate de dimensiunea fizica. Edwin Boring (1950), un eminent istoric al psihologiei experimentale, spune ca introducerea tehnicilor de masurare a relatiei dintre impresiile interne (psiho) si lumea exterioara (fizica) a marcat inceputul psihologiei stiintifice.
Boring a considerat psihofizica drept inceputul psihologiei stiintifice deoarece cercetatorii ce au utilizat tehnicile psihofizice au reusit sa formuleze primele legi matematice ale fenomenelor psihologice. Dezvoltarea acestor legi si a caracteristicilor lor are importante implicatii. Masurarea senzatiilor este foarte dificila deoarece nu sunt deschise, externe ca si intensitatea unui stimul sau greutatea lui. Apoi, aprecierile subiective, individuale nu sunt exacte, identice cu energia fizica ce influenteaza aparatul senzorial.
Gustav Fechner (1801-1887) a formulat metodele psihofizice ce masoara atributele lumii in termenii valorii lor psihologice. Metodele sale arata ca judecatile variaza diferit in functie de intensitatea stimulului si in acord cu modalitatea senzoriala specifica stimulului (ex., aprecierea stimulilor vizuali difera de aprecierea celor auditivi sau gustativi etc.). Deoarece aceste relatii sunt aproximativ aceleasi pentru majoritatea oamenilor, Fechner si alti cercetatori au concluzionat ca aprecierile interne au fost masurate acurat. Asa cum fizicienii pot masura intensitatea luminii, a sunetelor sau greutatea, tot asa psihofizicienii masoara atributele psihologice corespunzatoare acestor stimuli.
Relatia psihologica dintre stimul si aprecierea lui depinde de modalitatea senzoriala particulara ce este stimulata. Aprecierea durerii ca raspuns la intensitatea electrica a socurilor aplicate pe piele creste mult mai rapid decat aprecierea intensitatii sunetului in crestere. Pentru ca un soc sa fie apreciat de doua ori mai dureros decat altul, intensitatea socului trebuie crescuta cu o treime.
In continuare vor fi utilizate exemple de cercetari pentru a ilustra probleme experimentale.
Problema: definitia operationala
Ilustrarea: pragurile senzoriale
Definitiile operationale descriu procedurile utilizate pentru a crea un concept si ne permit sa comunicam eficient cu privire la conceptul studiat.
Rezultatele neobisnuite ale analgezicelor raportate de Hardy si colaboratorii arata ca observatorii neexperimentati au devenit mai sensibili la durere dupa ce au luat aspirina. Tehnic vorbind, o crestere a sensibilitatii ar implica faptul ca receptorii de durere au devenit mai acuti dupa administrarea aspirinei. Aceasta posibilitate ar avea implicatii importante pentru companiile de medicamente, medici si pentru pacienti.
Putem constata ca este foarte important sa cunoastem procedurile si operatiile pe care oamenii de stiinta le utilizeaza pentru a studia procese despre care ei spun ca le studiaza. Cuvinte sau expresii ca si durere, sensibilitate sau dorinta de raspuns, au intelesuri largi, uneori cotidiene, ce trebuie limitate precis cand sunt utilizate intr-un context tehnic, stiintific.
Definitiile operationale sunt utile si pentru ca alt cercetator sa poata prelua si eventual cerceta la randul sau problema.
Definitii operationale pentru conceptul de prag senzorial.
Psihofizicienii clasici considerau ca stimulii trebuie sa depaseasca un anumit prag, o anumita bariera pentru a putea fi receptati de sistemul nervos.
Daca se realizeaza un experiment utilizand metoda limitelor pentru a stabili pragul pentru un sunet, rezultatele vor fi urmatoarele: fiecare coloana a tabelului reprezinta datele unui set de incercari. Primul set incepe cu un sunet clar, ce se aude bine, la care observatorul raspunde "da". Se scade intensitatea tonului in pasi succesivi, pana ce observatorul spune "nu", astfel se termina primul set de incercari. Urmatorul set incepe cu o intensitate atat de scazuta, incat observatorul sa nu auda sunetul iar raspunsul sau va fi "nu". Pentru incercarile ce urmeaza, intensitatea este crescuta gradual pana ce observatorul spune ca a auzit sunetul. Procesul continua ca si in tabelul urmator, unde fiecare set incepe la intensitati diferite pentru a evita extrafactori ce ar putea induce in eroare participantul. Daca observatorul este un bun detector de stimuli, punctul in care raspunsul sau se schimba din da in nu si invers va fi de fiecare data acelasi. Acest punct ideal ar fi pragul. Stimulii mai putin intensi decat aceasta valoare nu vor fi niciodata detectati, iar cei mai mari sau egali cu valoarea pragului ideal vor fi intotdeauna detectati. Din pacate, datele reale de la participanti reali nu vor avea niciodata aceste caracteristici ideale. Ele pot arata ca cele din tabelul anterior.
|
Intensitatea stimulului |
Raspunsul |
|||||
|
|
||||||
|
Da | ||||||
|
|
Da |
Da | ||||
|
Da |
Da | |||||
|
Da |
Da |
Da | ||||
|
Da |
Nu |
Nu |
Da | |||
|
Da |
Nu |
Nu | ||||
|
Nu |
Nu |
Nu | ||||
|
Nu |
Nu | |||||
|
Nu | ||||||
|
|
Nu | |||||
|
|
||||||
|
Media |
||||||
|
Prag | ||||||
Participantii sunt influentati de expectantele lor cu privire la momentul in care cred ei ca ar trebui sa schimbe raspunsul din da in nu si invers. Daca de exemplu, o serie necesita cateva raspunsuri cu da inainte ca pragul sa fie atins, unii participanti pot sa considere ca au dat prea multe raspunsuri afirmative si vor raspunde prematur cu nu. Alti participanti pot fi foarte precauti in schimarea raspunsurilor si pot amana prea mult acest lucru. Chiar si acelasi participant, in momente diferite, poate comite ambele erori. Deci, pragul senzorial este definit operational drept media punctelor din fiecare set de incercari in care participantul a schimbat raspunsul. Aceasta definitie operationala este una statistica. Un prag astfel obtinut, bazandu-ne pe abilitatea participantului de a detecta un stimul, este numit prag absolut (minim sau maxim), atata timp cat aprecierea se face asupra unui singur stimul si nu se bazeaza pe compararea a doi stimuli.
Pana acum 30 de ani, metoda limitelor a fost considerata metoda psihofizica principala. De atunci s-a dezvoltat teoria detectarii de semnale, ce modifica dramatic asumptiile teoriei pragurilor.
Problema: design-uri cu numar mic de subiecti
Ilustrarea: metode psihofizice
Experimentul tipic in psihologie masoara comportamentul unui numar mare de participanti. Un motiv pentru aceasta cerinta este ca participantii la o cercetare sunt diferiti dpdv al complexului caracteristicilor psihologice. Variabilitatea comportamentului asociata variabilitatii acestor caracteristici poate sa faca deseori dificil sa stabilim daca rezultatul unui experiment se datoreaza acestor caracteristici sau VI. Deci, se alege un numar mare de subiecti la intamplare pentru conditiile experimentale in speranta ca aceste diferente vor fi relationate la intamplare cu variabilele de interes. Varianta asociata diferentelor individuale poate fi estimata prin statistici inferentiale. Un alt motiv pentru alegerea unui numar mare de subiecti este ca variabilele alese pentru experiment pot fi foarte complexe si nu reusim sa le controlam foarte bine. Cand un experiment este complicat, cu multe surse de variabilitate necontrolate, cum ar fi in domeniul psihologiei sociale, obtinerea acelorasi rezultate prin repetarea experimentului este putin probabila, chiar daca sunt utilizati aceiasi subiecti. Din nou, desemnarea unui numar mare de subiecti pentru conditiile experimentale poate reduce posibilitatea ca variabilitatea necontrolata sa fie asociata cu un anumit tratament experimental, iar o anumita variabilitate poate fi de asemenea evaluata statistic.
Diferentele individuale in experimentele psihofizice sunt mai putin problematice decat in cazurile mentionate anterior. Aceasta datorita fapului ca in psihofizica cercetam aspecte mai putin complexe si aceste procese mai simple e mai putin probabil sa difere dramatic de la o persoana la alta. In plus, experimentele psihofizice pot fi conduse cu un control foarte precis al variabilelor relevante. Variabilele independente sunt de cele mai multe ori usor de specificat si de prezentat repetat fara alterari ale caracteristicilor. Pentru aceste motive, cercetarile in domeniul psihofizicii utilizeaza deseori design-uri cu numar mic de subiecti, in care se realizeaza un numar mare de observatii strict controlate asupra unui numar mic de participanti. Alte domenii ale psihologiei, in special invatarea, folosesc de asemenea design-uri cu numar mic de subiecti in anumite circumstante din motive similare. Efectul minimal al diferentelor individuale si gradul ridicat al controlului experimental arata ca unele proceduri statistice sunt mai putin importante in evaluarea rezultatelor experimentelor psihofizice decat in cazul cercetarilor mai putin controlate
Introducerea variabilelor:
Variabilele dependente - in mod obisnuit, in astfel de experimente subiectii sunt solicitati sa evalueze intr-o maniera dihotomica prezenta sau absenta stimulului, dar de multe ori se impun si estimari cu privire la alte proprietati ale stimulului, cum ar fi "ce nuanta cromatica vezi?", "Ce greutate simti?", "Din care parte vine sunetul?". Performantele subiectului pot fi cuantificate in valori numerice vizand numarul de raspunsuri corecte, numarul de raspunsuri gresite, numarul de omisiuni, precizia si finetea miscarii etc. Daca procedam la mai multe aplicari, se exclud valorile extreme si se determina unii indici de baza, cum sunt media, mediana, abaterea standard etc. Astfel putem compara serii de performante ale aceluiasi subiect sau de la subiecti diferiti.
Variabile independente - sunt calitatile stimulilor - intensitatea, frecventa, durata, intervalul dintre stimuli, greutatea, cantitatea, marimea, luminozitatea etc. Avantajul cercetarilor in domeniul psihofizicii il constituie posibilitatea manipularii riguroase a VI.
Controlul variabilelor - studiul senzatiilor presupune de cele mai multe ori desfasurare in laborator, in conditii controlate. Aceasta ofera un grad ridicat de incredere in rezultate si posibilitatea generalizarii rezultatelor. De aceea si numarul de subiecti este mic, 10 pe conditie experimentala. Variabilele de control obisnuite de care trebuie sa tinem seama sunt izolarea subiectului de influenta altor stimuli, asigurarea unei ambiante placute, confortabile, motivarea subiectului pentru a participa si a oferi raspunsuri corecte.
Problema: au porumbeii prag senzorial vizual?
Problema: cum putem masura pragul senzorial vizual al unui porumbel?
Ipoteza: porumbeii sunt sensibili la diferite intensitati ale luminii si pragul lor absolut va fi influentat de variabile ce influenteaza pragul senzorial la oameni, cum ar fi lungimea de unda (culoarea) a luminii si anumite substante.
Prima problema cu care ne confruntam este ca porumbeii nu vorbesc, prin urmare ii vom plasa intr-un spatiu cu conditionare, cu doua chei de raspuns, una pentru da, alta pentru nu. VD este pragul absolut masurat prin diferentierea loviturilor cu ciocul in cheile amintite. VI este intensitatea luminii, culoarea luminii si prezenta sau absenta drogului. Variabilele de control includ camera cu conditionari si schema de recompensa utilizata pentru a mentine actul de lovire cu ciocul. Vrem ca porumbelul sa lovesca cu ciocul cheia pentru da atunci cand lumina este vizibila si cea pentru nu cand nu este vizibila, insa noi nu avem cum sa stim daca este vizibila porumbelului doar privind lumina.
Blough (1958, 1961) a dezvoltat o metoda pentru a obtine de la porumbel indiciul vizibilitatii luminii. A utilizat o varianta a metodei scaritei pentru determinarea pragului absolut. Lovirea cu ciocul a cheii da va reduce gradual lumina iar pentru nu o va creste treptat in intensitate. Ocazional, lovirea cheii da va opri total lumina si lovirea imediat urmatoare a cheii nu va fi recompensata cu hrana. Deci, dupa cum descrie autorul cercetarii, porumbelul trebuie sa loveasca in cheita da pentru a opri lumina si in cheita nu pentru a primi hrana. Cand lumina este prea slaba pentru porumbel pentru a vedea, el schimba de la da la nu pentru a primi recompensa. Cand lumina e vizibila, schimba de la nu la da pentru a diminua lumina.
Media intensitatilor luminii dinaintea momentului schimbarii va fi pragul absolut. Autorul precizeaza ca atunci cand variaza culoarea luminii, pragul absolut al porumbelului se schimba, asa cum se schimba si la om. O doza minima de LSD creste nivelul pragului absolut, atat la om cat si la porumbei.
|
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1069
Importanta: 
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved
