METODOLOGIA CERCETARII PSIHOLOGICE

METODOLOGIA CERCETARII PSIHOLOGICE

Formularea ipotezelor

Ipotezele sunt specifice cercetarilor cantitative; formularea lor se face dupa ce au fost definite scopurile cercetarii si conceptele cu care vom lucra. Exista o serie de motive pentru care ipotezele sunt necesare: (1) necesitatea determinarii si delimitarii domeniului de cercetare, si (2) o ipoteza ghideaza colectarea datelor, analiza si interpretarea lor.

In cele mai multe cazuri, ipotezele se refera la verificarea unor relatii care se stabilesc intre doua variabile, ceea ce ne permite sa spunem ca ipoteza respectiva contine o posibila solutie la problema aflata in studiu.

Kerlinger (1964) definea ipoteza ca fiind un enunt conjunctural despre relatia dintre doua sau mai multe variabile. Legatura dintre variabile propusa prin ipoteze este o relatie posibila, nu una certa; ipoteza este deci o explicatie plauzibila care urmeaza a fi verificata in cercetare prin datele care se obtin.

In stiintele sociale, ipoteza este reflectarea intr-o forma specifica a realitatii obiective, un enunt cu caracteristici de probabilitate despre sensul, interconditionarea si cauzalitatea evenimentelor si comportamentelor umane.

Caplaw (1970) ofera doua definitii ale termenului de ipoteza:

1. Ipoteza este enuntul unei relatii cauzale intr-o forma care permite verificarea ei empirica.

2. Ipoteza este o tentativa de explicatie la o problema de cercetare.

Ipotezele trebuie sa fie testabile, specifice si precise, sa contina formulari clare, sa numeasca variabile si sa descrie relatiile care se stabilesc intre ele.

Potrivit lui S. Chelcea (2001), ipotezele trebuie sa indeplineasca 10 conditii pentru a fi valide: generalitatea, complexitatea, specificitatea, determinarea, falsificabilitatea, testabilitatea, predictivitatea, comunicabilitatea, reproductibilitatea si utilitatea.

1. Generalitatea se refera la faptul ca o ipoteza trebuie formulata astfel incit relatiile dintre variabile sa fie adevarate indiferent de conditiile spatio-temporale.

2. Complexitatea se refera la numarul de variabile care sunt cuprinse intr-o ipoteza. Ipotezele de nivel 1 au doar doua variabile corelate, ipotezele de nivel 2 au trei variabile corelate; se poate merge pina la ipoteze de nivel 3, cu patru variabile corelate.

3. Specificitatea priveste numarul de valori pe care le pot lua variabilele respective, valorile putind fi extremizate (prezent-absent) sau pe un continuum intre extreme.

4. Determinarea priveste obiectivitatea ipotezei respective, in sensul ca nu putem enunta o relatie intre doua variabile dintre care una este imposibil de evaluat.

Falsificabilitatea priveste formularea enuntului ipotetic In aceasta privinta vorbim despre ipotezele de tipul 'si da, si nu'.

6. Testabilitatea se refera la conditiile de verificare a ipotezei, in sensul ca, cu cit o ipoteza este mai concreta, cu atit ea poate fi verificata mai usor.

7. Predictivitatea se refera la faptul ca o ipoteza are functia de a descrie si explica anticipativ procesele, relatiile, evenimentele psihice.

8. Comunicabilitatea priveste formularea enuntului: enuntul unei ipoteze trebuie sa indeplineasca conditii de inteligibilitate, astfel ca ea sa fie decodificata identic atit de cel ce o formuleaza, cit si de cel ce o citeste.

9. Reproductibilitatea se refera la posibilitatea de a repeta un demers de cercetare, adica posibilitatea de re-validare a ipotezei de catre alti cercetatori.

10. Utilitatea se refera la faptul ca o ipoteza, prin confruntarea cu realitatea, poate fi total validata, partial validata sau invalidata. Infirmarea unei ipoteze nu inseamna neaparat ca acea ipoteza este eronata.

Etapele formularii ipotezelor

Sunt definite trei etape (dupa Charboneau): (1) formularea ipotezelor generale; (2) formularea ipotezelor de cercetare si (3) formularea ipotezelor statistice. Aceste etape corespund celor trei tipuri de ipoteze definite in cercetare: ipotezele generale, de cercetare si statistice.

1. Formularea ipotezelor generale

Se pot formula una-doua ipoteze cu grad de generalitate mare. Ele pot fi privite ca niste ipoteze de lucru, niste formulari preliminare ale scopurilor cercetarii. Ipotezele de lucru sunt admise atunci cind nu exista suficiente informatii pentru o formulare clara si precisa.

Ipotezele generale ghideaza demersul de documentare si permite alegerea unor scopuri, a unor tinte.

Exemplu: Profesorul A. Bandura (1963) a efectuat o cercetare avind la baza o teorie referitoare la agresivitate, si anume ca perceperea unor comportamente determina un proces de achizitie, de invatare a lor. Astfel, el si-a propus sa cerceteze daca se poate vorbi despre adaptarea unui comportament agresiv ca urmare a perceperii lui. Cercetarile initiale s-au bazat pe ipoteza generala conform careia faptul de a imagina sau percepe un comportament agresiv executat de o alta persoana reduce autocontrolul, determinind aparitia unor comportamente agresive. El a enuntat o a doua ipoteza generala, de lucru: Reactia la imaginea unui act agresiv determina mai degraba o crestere a agresivitatii decit o scadere a ei.

Cercetarea a presupus trei grupuri de subiecti copii. Fiecare grup a fost supus unui stimul agresiv diferit: primul grup a vizionat un film foarte agresiv cu personaje oameni; al doilea grup a vizionat o piesa de teatru cu un grad ridicat de agresivitate, iar al treilea grup a vizionat un film de desen animat cu continut agresiv. S-a considerat ca astfel subiectii sunt supusi la frustrare.

S-a constatat ca grupul al doilea a manifestat cea mai accentuata crestere a agresivitatii, urmat de primul grup si apoi de al treilea. S-a masurat ulterior, comparativ, agresivitatea la baieti si la fete, precum si tipul de agresivitate (imitativa sau non-imitativa). Rezultatele au aratat ca exista o influenta intre vizionarea unor materiale cu continut agresiv si comportamentul agresiv ulterior, influenta depinzind de gradul de realism al materialului prezentat (teatru - film - desen animat). Din punctul de vedere al efectului pe sexe, s-a constatat o agresivitate in oglinda ( fetele imitau comportamentul agresiv feminin vazut in material, iar baietii imitau comportamentul masculin).

Paranteza: Se impune o diferentiere intre ipotezele teoretice si cele generale: ipotezele teoretice propun interpretari generice ale faptelor si fenomenelor, au un grad mai mare de generalitate decit cele generale, sunt indirect testabile si sustin salturile semnificative ale gindirii, sau 'revolutiile stiintifice'.

2. Formularea ipotezelor de cercetare

Optiunea pentru o strategie de verificare a enuntului general obliga la formularea unor ipoteze cu un grad mai mare de concretete - ipotezele de cercetare. Ipoteza de cercetare este mult mai concreta si respecta regulile logicii formale; de asemenea, ea precizeaza activitatile care se vor efectua in cadrul cercetarii.

Revenind la exemplul cercetarii intreprinse de profesorul Bandura, in acest caz ipoteza de cercetare a fost: 'Confruntati cu un model agresiv, copiii vor dezvolta ulterior mai multe comportamente agresive, comparativ cu cei care nu au fost confruntati cu un asemenea model.' Bandura a mai formulat si o serie de ipoteze referitoare la dezvoltarea unor comportamente agresive generate de imagini de film si imagini de desen animat.

Pentru a fi corecte, ipotezele de cercetare trebuie sa fie: operationale, riguroase, sa presupuna un grad de originalitate si sa fie verificabile.

Caracterul operational presupune ca ipotezele trebuie sa precizeze activitatile sau operatiile concrete care trebuie efectuate pentru a vedea daca evenimentele psihice presupuse au lor. In cercetarea lui Bandura, modelul de imitat ia forma comportamentelor reale. Ipotezele sunt operationale pentru ca descriu actiunile care declanseaza un comportament.

Caracterul riguros presupune cerinta de a nu te hazarda prin ipoteza sa precizezi clar, cantitativ gradul de aparitie al unei variabile. Bandura nu precizeaza daca comportamentele caracterizate ca fiind imitative ale agresivitatii imaginilor sunt de trei ori mai puternice decit cele caracterizate ca fiind non-imitative.

Originalitatea presupune ca informatiile propuse de o ipoteza trebuie sa fie o achizitie originala, dar valida pentru stiinta. Bandura a vrut sa imbogateasca teoria invatarii prin imitatie si sa puna in discutie teoria catharsis-ului.

Caracterul verificabil presupune ca un enunt trebuie sa fie confirmat intr-o oarecare masura de catre datele de cercetare.

3. Formularea ipotezelor statistice

Pentru a formula aceste ipoteze, mai intii decidem care criteriu il folosim pentru a stabili gradul de valabilitate al unei ipoteze de cercetare. Daca Bandura ar fi presupus ca o imagine violenta va declansa la toti copii participanti la experiment comportamente agresive de acelasi tip, aceasta ar fi fost o greseala. El insa nu face precizarea 'la toti copiii', astfel ca ipoteza este corecta, pentru ca reactia copiilor la stimuli a fost diferita. La majoritatea copiilor s-a inregistrat o scadere a controlului, dar au fost si cazuri cind aceasta nu s-a intimplat.

Prin ipoteza statistica se stabilesc masuri cantitative ale comportamentelor de masurat. Aceste evaluari cantitative permit cuantificarea reactiilor comportamentale si stabilirea relatiilor intre stimul si reactie. De asemenea, ele ne permit si sa aflam daca evaluarile facute corespund unor realitati si sunt tipice.

Concluzie:

Pe parcursul unei cercetari, ipotezele obtin un grad de precizie tot mai mare pe masura ce studiul se desfasoara. Ipotezele de cercetare sunt o concretizare a ipotezelor generale, iar ipotezele statistice stabilesc daca ipotezele de cercetare fixate apriori sunt verificate de rezultatele cercetarii.

Etapele de formulare a ipotezelor nu sunt concomitente temporal cu etapele studiului. Studiul debuteaza atunci cind ipotezele de cercetare sunt fixate. Putem apela la un studiu preliminar, pentru a fixa aceste ipoteze de cercetare. Ipotezele statistice se leaga de faza a treia a derularii unui studiu, cea de analiza statistica, si sunt active doar in aceasta faza.

Tipuri si metode de cercetare

In cercetarile socio-umane, termenul metoda are diferite acceptiuni. Uneori are un inteles mai larg (metoda statistica, dialectica etc.), alteori are un sens mai restrins (observatie, ancheta etc). Clasificarea metodelor de cercetare se face in functie de diverse criterii: (1) criteriul temporal, (2) criteriul de reactivitate, (3) caracteristicile intrinseci ale metodei, (4) locul si rolul ocupat in procesul cercetarii, (5) scopurile cercetarii.

(1) In functie de criteriul temporal, se disting:

- Cercetari transversale, care determina relatiile dintre laturile sau aspectele unui fenomen psihic la un moment dat. (Exemplu: responsabilitatea la studentii din anul I psihologie.) Metode utilizate: observatia, ancheta, testul.

- Cercetari orizontale pe esantioane succesive independente, in care se masoara aceeasi caracteristica psihica in citiva ani succesivi. (Exemplu: responsabilitatea la studentii din anul I psihologie, in anii scolari 1995-1996, 1997-1998, 1999-2000, 2001-2002.) Metode utilizate: observatia, ancheta, testul.

- Studiile longitudinale, care presupun masurarea evolutiei fenomenelor in timp, de obicei pe termen de 10 ani sau, mai rar, cu pas de 10 ani; subiectii sunt aceiasi si asupra lor se fac evaluari comparative. (Exemplu: responsabilitatea acelorasi studenti la psihologie masurata succesiv in anul I, anul II, anul III, anul IV.) Metode utilizate: testul, studiul de caz, biografia etc.

(2) Criteriul de reactivitate priveste gradul de interventie al cercetatorului asupra subiectului. In functie de acest criteriu se disting:

- Cercetarile experimentale, in care cercetatorul intervine si determina anumite reactii ale subiectului;

- Cercetarile cvasi-experimentale, in care cercetatorul este prezent, dar nu intervine activ in generarea unor reactii (exemplu: sondajul de opinie).

- Cercetarile observationale, in care cercetatorul nu intervine deloc (observatia, studiul documentelor oficiale, al biografiilor etc.)

(3) In functie de caracteristicile intrinseci ale metodei, se disting:

- Metode si cercetari cantitative, si

- Metode si cercetari calitative.

(4) In functie de locul si rolul ocupat in procesul cercetarii, se disting:

- Metode de culegere a informatiilor (observatie, experiment, test);

- Metode de prelucrare a informatiilor, si

- Metode de interpretare a informatiilor.

(5) In functie de scopul cercetarii, se disting:

- Metode si cercetari descriptive;

- Metode si cercetari predictive (studiul corelational);

- Metode si cercetari explicative.

Info: Septimiu Chelcea, "Metodologia cercetarii sociale", 2001.