Metode si tehnici de interventie in consilierea psihologica

Metode si tehnici de interventie in consilierea psihologica

Modelul lui Heron privind interventiile psihologice realizate in cadrul procesului de consiliere

Heron (1992) - pe baza unui model al diagnosticarii si a al dezvoltarii, conceput de Blake si Mouton in 1972 - delimiteaza sase categorii de interventii utilizate in procesul de consiliere. Acest sistem de categorii face posibil clasificarea unui numar imens de interventii in jurul unor concepte simple in centrul carora se afla nevoi si interese general umane.

Heron (1992) intelege prin interventie "comportamentul verbal si/sau neverbal clar delimitabil pe care practicianul il ofera clientului ca si parte a serviciilor sale" (p. 11).

Comportamentul neverbal are un caracter determinant asupra efectului pe care comportamentul verbal al emitatorului il produce asupra receptorului.

Comportamentul verbal trebuie analizat atat sub aspect intentional cat si sub aspect expresiv (forma lingvistica in care este transpusa intentia). Formularea unei interventii este posibila in mai multe feluri. Alegerea variantelor adecvate depinde de personalitatea celor doua persoane care interactioneaza si de relatia care s-a stabilit intre ele. Forma gramaticala, cuvintele alese pot fi deosebit de importante din punctul de vedere al transmiterii intentiei. (In parte din acest motiv este utila formarea experientiala a terapeutilor, deoarece in cadrul procesului de autocunoastere, a seminariilor, atelierelor (work-shop-urilor) pot fi reproduse numeroase situatii de viata, in cadrul carora se poate exersa alegerea adecvata a cuvintelor).

Sistemul celor sase categorii de interventie practic se reduce la sase tipuri de intentii, scopuri pe care in opinia autorului le poate avea practicianul:

1. oferirea de indicatii clientului, in vederea dirijarii comportamentul acestuia

2. informarea clientului pentru a i se aduce la cunostinta acestuia diferite continuturi, semnificatii

3. confruntarea realizata cu scopul de a atrage atentia clientului asupra unui anumit comportament sau a unor atitudini care il limiteaza pe acesta si/sau de a caror existenta acesta nu era constient

4. facilitarea catharzisului, prin ceea ce urmareste eliberarea clientului de sentimentele sale negative, in primul rand de durere, tristete, manie, teama

5. interventia de catalizare tinteste facilitarea auto-descoperirii clientului, sprijina stilul de viata, de invatare si de rezolvare a problemelor proprii clientului

6. interventia de sustinere (sprijin, suport) prin care se urmareste intarirea sistemului de valori, a comportamentelor, atitudinilor, trasaturilor clientului.

Heron (1992) observa faptul ca in cazul: oferirii de indicatii, informarii, confruntarii intentiile si comportamentele practicianul au un pronuntat caracter directiv, in timp ce in cazul: facilitarii catharzisului, catalizarii, oferirii de suport, specialistul ofera o mai mare autonomie clientului.

Din punctul de vedere al eficientei nu se poate spune ca unele interventii ar fi mai adecvate decat celelalte. Toate categoriile sunt la fel de folositoare si valoroase in conditiile in care sunt utilizate adecvat. Se poate spune cu alte cuvinte ca, la nivel teoretic au aceeasi valoare, in timp ce la nivel practic doar contextul concret este cel care permite o comparatie in termenii adecvarii/inadecvarii lor.

In subsidiarul celor sase categorii Heron (1992) distinge trei valori adeseori intalnite in interactiunile umane: valorile ierarhice (structurarea raportului de forte), cele ale cooperarii, si cele ale autonomiei.

Ierarhia (raportul inegal de forte) se manifesta atunci cand practicianul ia decizii in locul clientului, sau ii da indicatii; cooperarea apare atunci cand practicianul si clientul ajung la o decizie comuna dupa ce s-au consultat reciproc; autonomia apare in conditiile in care practicianul faciliteaza luarea deciziilor de catre client.

"Practica adecvata se caracterizeaza de regula printr-un anumit echilibru generat intre aceste trei abordari. Cum anume sa fie acest echilibru la un moment dat, depinde din nou de intregul context (.) " adica de cum este practicianul, clientul, etc. (Heron, 1992, p. 14).

Cele sase categorii de interventii sunt independente una de cealalta, ceea ce inseamna ca fiecare dispune de o componenta pura, care nu se regaseste sau nu este transformabila in componenta unei alte categorii, chiar daca intre ele exista suprapuneri partiale. In acest sens se poate vorbi de interventii informative care sunt confruntative totodata sau de indicatii care au si efect catalizator, etc. In cazul acestor combinatii, arata Heron (1992), clasificarea categoriei se realizeaza in functie de intentia care i-a stat la baza.

Cele sase categorii si tipurile de interventii adiacente lor nu apartin de nici o scoala sau orientare psihologica sau psihiatrica. Pot servi insa, drept instrument de analiza pentru compararea eficientei interventiilor diferitelor categorii de scoli. Prin insusirea operarii cu aceste categorii, persoana de regula nu intra in posesia unei metode de interventie psihoterapeutice, ci se poate folosi de un instrumentar de analiza si de comportament cu ajutorul caruia isi poate modela propriile metode psihoterapeutice. In realitate este vorba de dezvoltarea, finisarea unor abilitati umane fundamentale si universale.

Heron (1992) este de parere ca un practician in conditii ideale:

1. este familiarizat cu paleta larga a posibilitatilor de interventie caracteristice fiecarei dintre cele sase categorii

2. este capabil de trecerea flexibila de la o categorie la alta in functie de ceea ce schimbarile intervenite in situatia clientului si in scopurile urmarite in cadrul interactiunii terapeutice cer

3. in fiecare clipa este constient de tipul de interventie la care recurge si de motivele alegerii sale

4. stie cand trebuie sa fie directiv si cand trebuie sa permita clientului ca acesta sa preia conducerea

5. este capabil de crearea unui echilibru dinamic intre propria putere, puterea pe care o imparte cu clientul sau, si puterea a carui dezvoltare o faciliteaza in cazul persoanei clientului sau.

Interventia adecvata, in opinia aceluiasi autor este cea care corespunde starii si nivelului de dezvoltare al clientului, precum si interactiunii dezvoltate intre terapeut si client.

In aceasta acceptiune, interventia adecvata inseamna faptul ca:

- terapeutul recurge la utilizarea categoriei de interventie potrivite

- terapeutul recurge la tipul de interventie potrivit din cadrul categoriei respective

- continutul si forma lingvistica a interventiei alese de terapeut sunt corespunzatoare

- comportamentul terapeutului este corespunzator, corect

- terapeutul alege corect momentul in care face interventia.

Interventiile inadecvate sunt acelea in cadrul carora una, dar de regula chiar mai multe dintre aspectele mai sus enumerate nu se realizeaza. Acestea se datoreaza fie particularitatilor de dezvoltare ale personalitatii terapeutului, fie formarii, experientei acestuia, sau combinatiilor dintre acesti factori (Heron, 1992).

Modelul lui Ivey, Gluckstein si Ivey privind interventiile psihologice realizate in cadrul procesului consilierii

"Deprinderile fundamentale de asistare sunt de baza pentru procesul de acordare de sprijin. Deprinderile fundamentale de influentare se focalizeaza pe capacitatea de a produce schimbarea" (Ivey si colab. 1999, p. 15).

Comportamente fundamentale de asistare, de spijin

Potrivit lui Ivey si colab. (1999):

1. Ascultarea eficienta

Este primul lucru pe care trebuie sa-l invete un consilier.

Dimensiunile specifice si observabile ale ascultarii eficiente:

a. contactul vizual

- se stabileste in stil cultural dependent. Punctul de reper il constituie mediul cultural al clientului

- naturaletea este importanta (nu trebuie privit clientul permanent, se fac pauzele firesti, se observa momentele in care clientul cauta respectiv evita contactul vizual, se urmareste posibila legatura dintre comportamentul vizual al clientului si continutul celor care tocmai au fost comunicate pe cale verbala)

b. postura corporala

- in cultura occidentala postura corporala care indica atentie, disponibilitatea de a oferi sprijin este postura relaxata usor inclinata in fata catre client

- este de dorit identificarea propriei posturi de ascultare activa, genuina

c. vocea

- schimbarile in rata, volumul, intensitatea, timbrul vocii intotdeauna ofera indicii despre emotii, sentimente (interes, dezinteres fata de client, tensiune, caldura emotionala)

2. Invitatia deschisa de a vorbi prin intrebarile adresate clientului

Intrebarile ajuta progresul de-a lungul asistarii (si interventiei). Deschid noi arii de discutii, ajuta la clarificare, faciliteaza autoexplorarea, autoanaliza. Totodata reprezinta un mijloc prin care se poate dovedi atentia acordata clientului. Intrebarile insa au un impact diferit asupra diferitelor persoane. Din acest motiv in situatia in care inca nu s-a stabilit o relatie de incredere "intrebarile folosite prematur pot interfera cu dezvoltarea raportului" dintre consilier si client (p. 34).

Intrebarile deschise ofera clientului spatiu de exprimare fara sa impuna nici o forma de raspuns din partea consilierului.

Intrebarile inchise faciliteaza aflarea unor date concrete, faptice, specifice.

Intrebarile ajuta consilierul sa adune informatii, dar preponderent ar trebui sa ajute clientul sa-si exploreze, analizeze problemele din propriul punct de vedere.

Intrebarile ajuta la elaborarea unui subiect, la focalizarea atentiei clientului asupra a ceva ce nu este evident pentru client.

Prin intrebari clientul poate fi rugat sa exemplifice un fenomen (comportament, eveniment, etc.).

Intrebarile care debuteaza cu "Ati putea?" sunt deschise si ofera clientului controlul asupra acordului sau dezacordului de a raspunde. Imputernicesc clientul intr-un mod confortabil sa raspunda cum doreste el.

Intrebarile de tip "Care?" de cele mai multe ori ajuta clientul sa vorbeasca despre fapte si lucruri specifice unei situatii.

Intrebarea "Cum" invita clientul sa descrie un fenomen.

Intrebarile "De ce?" invita clientul sa caute motive, relatii de cauzalitate, in cel mai fericit caz conduc la cautari interne, in cel mai rau caz amintesc clientului de un interogatoriu.

3. Clarificarea: Incurajarea minimala si parafrazarea

Incurajarea minimala si parafrazarea faciliteaza adancirea discutiei terapeutice. Tehnic ambele manifestari utilizeaza cuvintele cheie ale clientului si redau acestuia din urma continuturi importante din ceea ce clientul a spus deja. Incurajarea minimala ajuta clientul sa isi exploreze problemele in profunzime. Parafrazarea comunica clientului prezenta consilierului faptul ca acesta ii este alaturi, faciliteaza acuratetea intelegerii, permite verificarea corectitudinii celor intelese si permite clientului sa corecteze consilierul.

Incurajarea minimala este constituita din comportamente simple prin care consilierul comunica clientului faptul ca este alaturi de el, ca il asculta. In acest scop se poate recurge la ascultare activa, la repetarea unor cuvinte cheie, reformulari simple, parafrazare, tacerea plina de semnificatie.

"In unele cazuri cea mai valoroasa incurajare minimala este tacerea" (Ivey si colab. 1999, p. 48).

Parafrazarea constituie "un tip special de a acorda atentie prin care demonstram clientului nu numai ca il ascultam, dar suntem capabili si de a retine continuturi comunicationale importante din punctul de vedere al clientului.

"Incurajarea minimala, parafrazarea si interpretarea reprezinta puncte ale unui continuum. Primele focalizeaza asupra modului in care clientul percepe situatia iar interpretarea vizeaza punctul de vedere al consilierului" (Ivey si colab. 1999, p. 50).

Interpretarea poate fi corecta dar intotdeauna reprezinta pozitia consilierului. In cadrul procesului de consiliere "cel mai bine este daca clientul poate sa-si ofere propriile interpretari asupra situatiei cu care se confrunta" (Ivey si colab. 1999, p. 50). Este de dorit ca initial consilierul sa se focalizeze pe ascultarea atenta si sa amane interpretarile pe mai tarziu.

4. Reflectarea sentimentelor si emotiilor

Reflectarea sentimentelor "identifica si ofera un feed-back clientului despre experienta sa emotionala" (Ivey si colab. 1999, p. 11).

Constituie cea mai importanta abilitate pentru dezvoltarea intelegerii empatice - intelegerii universului emotional al clientului. Faciliteaza autointelegerea si autoacceptarea clientului.

"Faptele situatiei pot fi foarte clare dar emotiile pot fi ascunse. In aceste situatii "sarcina principala este de a descoperi si de a ajuta clientul sa se confrunte cu emotii complexe, uneori confuze, tulburatoare" (Ivey si colab. 1999, p. 59).

Consilierul trebuie sa fie capabil sa recunoasca si sa denumeasca sentimentele clientului. Lingvistic este indicat ca specialistul sa aiba la dispozitie un vocabular nuantat care ii va facilita accesul spre intelegerea lumii subiective a clientului. Adeseori clientii se vor confrunta cu emotii contradictorii, ambivalente sau pot intampina o stare de confuzie referitoare la propriile sentimente. Analizarea sentimentelor de baza care compun aceste stari mai complexe constituie una din sarcinile fundamentale ale consilierii.

Uneori clientii exprima sentimente prin metafore, acestea "reprezinta o cheie importanta in intelegerea lumii emotionale a clientului" (Ivey si colab. 1999, p. 60).

Intelegerea de catre consilier a metaforelor clientului este de importanta deosebita. Emotiile se pot exprima si pe cale nonverbala. (zambetul, vocea, manifestari motorii - frangerea mainilor, miscarea ritmica a piciorului, incrucisarea bratelor, stergerea nasului, etc. - suspinul, ritmul respirator, stralucirea ochilor, inlacrimarea ochilor, etc.).

5. Sumarizarea: integrarea comportamentelor, gandurilor si sentimentelor clientului

Sumarizarea "ofera clientului fedd-back cuprinzand esenta unor fraze lungi ce descriu comportamente, ganduri, emotii" (Ivey si colab. 1999, p. 11).

"Cand folosim sumarizarea incercam sa recapitulam, sa condensam si sa organizam esenta a ceea ce clientul ne-a relatat" (Ivey si colab. 1999, p. 75). Sumarizarera este similara cu parafrazarea si reflectarea sentimentelor, diferenta consta in faptul ca prin sumarizare se reflecta clientului o cantitate mai mare de informatii (o succesiune de parafrazari de ex.) care au fost rostite de client pe o durata mai mare de timp de-a lungul sedintei. Scopul este reflectarea esentei a ceea ce clientul a comunicat in primul rand pentru a-l ajuta "sa-si integreze comportamentele, gandurile si sentimentele" (Ivey si colab. 1999, p. 76); pentru a verifica corectitudinea celor percepute de consilier; pentru a-i demonstra clientului prezenta activa a consilierului.

Cand ofera o sumarizare, consilierul descopera relatiile dintre problemele cheie ale clientului si ofera o reformulare corecta si condensata a acestora, ceea ce va ajuta autoexaminarea clientului, va facilita descoperirea distorsiunilor personale ale acestuia.

Sumarizarea sintetizeaza informatii esentiale care au fost adunate prin celelalte abilitati de asistare: ascultarea eficienta; incurajarea minimala si parafrazarea; reflectarea sentimentelor.

Sumarizarea ajuta si in cazul in care un client vorbeste timp indelungat si consilierul doreste sa intervina intr-o maniera delicata si plina de acceptare. Este utila si in incercarea de a urmari si intelege un client care abordeaza o multime de subiecte diferite intr-un ritm alert, ceea ce poate genera un sentimentul de confuzie consilierului.

Comportamente fundamentale de influentare (Ivey si colab. 1999):

6. Focalizarea relatarii

Ascultarea poate fi si o deprindere majora de influentare. "Focalizarea naratiunii este o alta deprindere a procesului de consiliere. Modul in care focalizati ascultarea determina modul in care clientul o sa-si expuna intamplarile si o sa-si inteleaga povestea. Focalizarea poate ajuta clientul sa vada aceeasi situatie din perspective diferite, fapt ce conduce la solutionarea problemei" (Ivey si colab. 1999, p. 135).

Orientarea selectiva a atentiei consilierului asupra celor relatate de client constituie elementul esential al focalizarii. Consilierea urmareste focalizarea situatiei si experientei, trairilor cu care se confrunta clientul.

7. Confruntarea

Punctarea cu acurate a discrepantelor (incongruentelor) dintre atitudinile, sentimentele, gandurile si comportamentele cu care se confrunta clientul si pe care dealtfel acesta nu le observa, reprezinta una din abilitatile des utilizate in procesul consilierii. Desi confruntarea, in acceptiunea obisnuita a cuvantului implica conflict, opunere, ostilitate nu acesta este sensul care i se confera in cadrul procesului consilierii.

In acest context "confruntarea este o provocare suportiva. Fara empatie si intelegere, confruntarea este goala" (Ivey si colab. 1999, p. 145).

Se realizeaza cu respect, fara moralizarea sau judecarea persoanei, uneori direct, alteori intr-o maniera mai indirecta in functie de personalitatea clientului, evitandu-se patrunderea intruziva in psihismul clientului. Nu trebuie confundata cu "afirmarea unei opinii sau emotii care sa dezaprobe sau sa contrazica" clientul (p. 148).

Confruntarea "cu cat este mai factuala si mai observabila cu atat este mai folositoare" (Ivey si colab. 1999, p. 147). Natura obiectiva a confruntarii si utilizarea ei la timpul potrivit invita clientul la autoanaliza, reevaluare.

Consilierul trebuie sa urmareasca efectele pe care confruntarile le au asupra clientului. Astfel clientul:

- poate nega existenta unor discrepante, sau poate sa nu auda observatia consilierului

- poate sa recurga la examinarea partiala a continuturilor cu care a fost confruntat si sa lucreze doar asupra unei parti a discrepantei

- poate sa recurga la examinarea deplina a celor spuse de consilier si sa lucreze asupra problemei.

- poate sa admita existenta incongruentei si sa ia decizia de a trai cu aceasta. Intrucat nu toate incongruentele pot fi solutionate, aceasta hotarare poate fi una inteleapta si poate reprezenta o evolutie in gandirea clientului.

- poate sa recurga la modificarea unor constructe, atitudini, tipare comportamentale, ceea ce conduce la reorganizarea discrepantei.

Confruntarile adecvat oferite clientului pot conduce la gasirea unor solutii viabile de catre clientul insusi. In conditiile in care acest fapt nu survine, consilierul poate sa recurga la abilitati de influentare de alt tip: directionare, interpretarea, feed-back-ul, recadrarea (refraimingul), impartasirea experientei proprii.

8. Directionarea

Oferirea de indicatii de catre consilier, reprezinta cel mai directiv mod de incercare de influentare a clientului. O directionare clara, inteligibila, adecvat oferita poate sa conduca la schimbari rapide si profunde. Este important si modul in care terapeutul comunica nonverbal cu clientul in momentul in care da indicatii directe. Terapeutii care in mod natural comunica cu tot corpul, cu tonul vocii, cu calitatea privirii faptul ca sunt incerdintati de importanta celor comunicate clientului au sansa sa aiba un impact mai profund asupra psihismului clientului.

Daca instructiunile de urmat sunt folosite in exces "ele nu-o ofera clientului nici libertate si nici posibilitatea de alegere" (Ivey si colab. 1999, p. 156).

Trebuie realizata verificarea efectului produs asupra clientului prin directionare.

9. Feed-back-ul

Feed-back-ul reprezinta "deprinderea ce comunica clientului modul in care el si actiunile sale sunt vazute de ceilalti" (p. 162). In acest caz in centrul focalizarii este clientul. Acest fapt are un impact asupra clientului. Ofera informatii acurate clientului despre modul in care este perceput de catre terapeut, ce gandeste consilierul, ce simte acesta fata de el. Atat feed-back-ul cat si impartasirea contribuie la personalizarea interventiei, la cresterii amploarei comunicarii si la o echilibrare a raportului de forte dintre consilier si client.

"Folosite ineficient, aceste deprinderi pot fi dezastruoase" (p. 161). Folosirea lor in exces de exemplu este de asemenea daunatoare.

Utilizate adecvat faciliteaza autoexplorarea, autoanaliza si pot conduce la schimbare.

Verificarea impactului feed-back-ului asupra psihismului clientului este importanta.

10. Impartasirea

Priveste autodezaluirea consilierului (perceptia, experienta, trairea acestuia), in acest caz specialistul aflandu-se in centrul focalizarii. Destainuirea consilierului trebuie sa fie naturala, autentica sa se potriveasca cu stilul personal al acestuia, totodata sa fie sa legata de problema clientului si intotdeauna sa se produca in interesul acestuia din urma, nu din dorinta consilierului de a fi ascultat, inteles.

Experienta impartasita de consilier trebuie sa fie similara cu cea a clientului, altfel va avea efecte negative asupra relatiei terapeutice. Totodata momentul in care are loc destainuirea este important, starea in care se afla in acel moment clientul, daca este benefic pentru acesta ca atentia sa fie orientata asupra consilierului si nu asupra lui.

Prin aceasta interventie clientul poate intelege pe de o parte faptul ca si altcineva a avut experiente similare, pe de alta parte poate afla despre o noua abordare a unei situatii cu care actualmente se confrunta si el, deasemenea poate conduce la dezvoltarea personalitatii clientului si la cresterea tendintei de autodezvaluire.

Verificarea impactului feed-back-ului asupra psihismului clientului este importanta.

11. Interpretarea

Este important ca in decursul procesului terapeutic clientul si specialistul sa "realizeze discriminarea dintre miturile vietii si viata propriu-zisa" (Carkuff si Berenson, p. 13).

"Ca si consilieri, sarcina noastra este sa ajutam clientul sa interpreteze si sa dea sens lumii care il inconjoara" (idem. p. 172).

Cu cat este mai corecta si mai adecvat utilizata din punctul de vedere al temporizarii, cu atat efectele sale benefice sunt mai profunde. "Interpretarea este definita ca act de restructurare a <realitatii> (sentimente, atitudini, comportamente, situatii) dintr-o noua perspectiva" (Ivey si colab. 1999, p. 169).

Interpretarile variaza in functie de teoria, cadrul de referinta a consilierului.

"Profunzimea interpretarii depinde de constructele teoretice pe care persoana [care face interpretarea] le detine" (p. 171).

Cadrul de referinta, adica conceptia despre om si lume, teoriile psihologice a caror adept este consilierul ofera etichete si concepte prin prisma caruia se produce prelucrarea informatiilor cu care specialistul vine in contact. Teoria si propria experienta de viata influenteaza in mare masura modul in care se nasc interpretarile si modul in care se confera semnificatie evenimentelor, fenomenelor.

"Cadrele si ochelarii prin care vedem evenimentele sau comportamentele sunt pe atat de insemnate pe cat este faptul ca vedem sau auzim. Urmarind sa-i ajutam pe ceilalti, prima data trebuie sa ne curatam ochelarii, sa pastram in minte teoria pe care o imbratisam - si dupa ce am ascultat sa impartasim clientului un nou    punct de vedere asupra situatiei sale" (Ivey si colab. 1999, p. 172).

12. Reformularea (refraiming)

"A reformula problema inseamna a schimba natura problemei" (p. 169). Restructurarea elementelor existente, eliminarea unora dintre cele existente poate conduce la reconstruirea intregii imagini asupra problemei. Practic, consilierul gaseste noi puncte de vedere asupra problemei pe baza observarii si constientizarii a ceea ce exista deja.

In unele situatii doar ascultarea activa, eficienta poate sa conduca la reformularea de catre client insusi a celor relatate, ceea ce are ca efect aparitia unui nou punct de vedere asupra problemei. In alte situatii ascultarea eficienta nu produce acest efect, atunci redarea celor relatate de client din perspectiva consilierului, dezvaluirea unor noi semnificatii pe care acesta le intrevede poate sa conduca la efectul dorit si la schimbare.

Utilizarea intrebarilor in acest context poate ajuta clientul sa genereze semnificatii proprii noi.

Este importanta verificarea de catre consilier a modului in care clientul reactioneaza la interpretari si reformulari. Aceasta verificare se poate realiza in diferite feluri: observand reactia nonverbala si verbala a clientului, oferirea unor intrebari directe care sondeaza modul in care au fost receptate cele spuse de consilier.

Ivey si colab. (1999) afirma referitor la nondirectivitate: "raspunsul selectat de consilier deseori spune mai multe despre el decat despre client. Observati ce anume ati selectat pentru a continua discutia. Ce subiecte deschideti si inchideti? Ce evitati? ce reduceti la zero?" (idem, p. 23).

Merita observat si modul in care faceti toate aceste lucruri.

"Cei mai multi experti considera ca cel mai important lucru este focalizarea pe sentimentele si gandurile clientului" (Ivey si colab. 1999, p. 23).

Este importanta observarea limbajului corporal al consilierului de catre acesta in vederea constientizarii momentelor (subiectelor abordate de client) in care specialistul sta asezat deoparte, retras in spate, este relaxat, strange pumnul, etc.). "Clientul vorbeste despre subiectele pe care dumneavoastra doriti si sunteti capabil sa le ascultati" (Ivey si colab. 1999, p. 24).

Este indicata autoevaluarea duratei in care a vorbit consilierul in raport cu clientul. "Asistarea este legata de ascultare". Un consilier merita sa se intrebe daca ofera suficient timp clientului sau pentru a vorbi despre ceea ce il intereseaza.

Este indicata monitorizarea propriilor tipare ale atentiei selective, manifestate (transmise) atat verbal cat si neverbal, intrucat ofera indicii asupra propriului stil de asistare.   

Bibliografie:

Carkuff, R.R. si Berenson, B.G., (1967): "Man and his Nourishment", in Beyound Counseling and Therapy, Ed. Holt, Reinhart and Wilson Inc., New York, p. 3-21.

Dethlefsen, T. (1990): Oidipusz a talny megfejtője, Ed. Magyar Knyvklub, Budapesta

Heron, J. (1992): "Beavatkozsi lehetősgek a segtő kapcsolatban" in (Ed.) Ritokn dm Magda: "A tancsads pszicholgija. Szveggyűjtemny", Etvs Lornd Tudomnyegyetem, Tanknyvkiad, Budapesta

Ivey, A.E; Gluckstein, N; Ivey, M.B. (1999): Abilitatile consilierului. Abordare din perspectiva microconsilierii, Ed. RisoPrint, Cluj-Napoca

Pfeffer, R. (1992): "Koncepcik a pszichoanalitikusan orientlt tancsads krből" in (Ed.) Ritokn dm Magda: "A tancsads pszicholgija. Szveggyűjtemny", Etvs Lornd Tudomnyegyetem, Tanknyvkiad, Budapesta

Pintr, G. (2000): Szemlykzpont pszichoterpia, in A pszichoterpia tanknyve, Ed. (G. Szőnyi J. Fredi), Ed. Medicina, Budapesta, p. 47-419.

Szőnyi, G. (2000): A pszichoterpik specifikuma: a (pszicho)terpis kapcsolat. A pszichoterpik osztlyozsa, in A pszichoterpia tanknyve, Ed. (G. Szőnyi J. Fredi), Ed. Medicina, Budapesta, p. 3- 52

Tringer, L. (1994): A gygyt beszlgets, Ed. A magyar viselkedstanulmnyi s Kognitv Terpis Egyeslet, Vc

Vgh, K si Fredi, J. (2000): "A pszichoterpik kialakulsa, trtneti sszefggsek" in A pszichoterpia tanknyve, Ed. (G. Szőnyi J. Fredi), Ed. Medicina, Budapesta, p. XIII-XXI.