REPERE ALE DEZVOLTARII PSIHICE A FIINTEI UMANE

REPERE ALE DEZVOLTARII PSIHICE A FIINTEI UMANE

Problematica devenirii psihice a fiintei umane a inregistrat de-a lungul timpului numeroase abordari, promotorii dezvoltarii de tip stadial demonstrandu-se a fi , totusi, cei mai numerosi. Cunoasterea si intelegerea dezvoltarii umane prin prisma stadialitatii are la baza cateva aspecte importante:

O mai mare concordanta intre autori in acceptarea continutului psihic al fiecarui stadiu al dezvoltarii, decat in ceea ce priveste cauzele si mecanismele care sustin acest continut;

prezenta stadialitatii atat in abordarea genetica (longitudinala) a vietii psihice, deci la nivelul procesualitatii psihice (cognitive, afective, moral-sociale, actionate etc.) - STADII GENETICE, cat si in perspectivele transversale interesante de unitatea diverselor aspecte ale vietii psihice intr-o etapa anume - STADII DE VARSTA;

decalajul existent intre cele doua planuri, atat timp cat un stadiu de varsta poate cuprinde' aspecte' ce tin de doua stadii genetice diferite ale aceleiasi procesualitati psihice. Ca urmare, stadiul de varsta nu este identic si nici nu se suprapune cu stadiile genetice ale diverselor procese psihice;

decalajul dintre diversele stadii genetice ale proceselor psihice, datorat ritmurilor diferite de dezvoltare. Ca urmare, la o varsta data, un individ poate fi intr-un stadiu genetic adult, din perspectiva maturizarii procesului psihic respectiv, dar in stadii in curs de maturizare pentru alte dimensiuni psihice (exemplu : situatia decalata a maturizarii cognitive, afective si morale la varsta adolescentei). Deci, varsta cronologica nu corespunde totdeauna cu varsta biologica si nici cu cea psihica, iar cea din urma poate fi diferita, pentru aspecte psihice diferite, chiar daca momentul cronologic (19 ani) este acelasi; modalitatile de definire a stadiului genetic si a stadiului de varsta sunt diferite. Prima comporta reunirea unui ansamblu de conditii, a doua, un ansamblu de caracteristici, generate de anumite dominante;

stadiul, in perspectiva genetica, presupune :

a)ordinea diverselor achizitii este neschimbata. Spre exemplu, conservarea volumului este achizitionata totdeauna dupa cea a greutatii sau, in adolescenta, afilierea homofila (covarstnicii de acelasi sex) o precede pe cea heterofila (cei de sex opus) etc. ;

b)exista o structura proprie stadiului si nu doar o juxtapunere de proprietati ;

c)aceasta structura reconverteste achizitiile anterioare care nu dispar, ci se manifesta doar in alta forma, iar in situatii regresive pot aparea din nou;

d)fiecare stadiu comporta un moment de pregatire si unul de inchegare ;

e) fiecare stadiu reprezinta un moment de echilibru al vietii psihice, echilibru insa relativ, care contine in sine germenii trecerii la un nou stadiu;

de regula, referitor la reperele cronologice, ele tind sa fie diferite la autori diferiti, mai ales dupa depasirea stadiilor de crestere (copilarie, adolescenta);

ordinea stadiilor psihogenetice si psihodinamice este considerata aceeasi, diferite fiind insa reperele cronologice, forma, intensitatea si durata lor;

I.        Dezvoltarea cognitiva (J. Piaget)

Sfera cognitiva a dezvoltarii fiintei umane se refera la totalitatea proceselor si functiilor psihice pe care le utilizam pentru a cunoaste lumea adica pentru a recepta, prelua si prelucra informatia despre lume si viata (in aceasta categorie intra gandirea, memoria, limbajul etc.).

Jean Piaget a constituit un reper in psihologia copilului de la sfarsitul secolului douazeci. Conform teoriei lui Piaget dezvoltarea cognitiva a fiintei umane se concentreaza pe procesul de adaptare permanenta la noile solicitari din partea mediului. Esenta teoriei lui Piaget se reduce la ideea conform careia dezvoltarea intelectuala se poate realiza doar prin interactiunea dinamica si continua dintre copil si mediu. Astfel, putem spune ca ne dezvoltam din punct de vedere cognitiv din nevoia fireasca de a reusi sa ne descurcam in situatii noi, de a gasi raspunsuri cit mai adecvate la cerinte sau probleme inedite de viata, la sarcini cu grad sporit de complexitate etc.

ADAPTAREA = ASIMILARE + ACOMODARE in viziunea piagetiana, procesul de interactiune permanenta dintre copil si mediu, avand drept scop adaptarea acestuia la solicitarile mediului, este sustinuta de cele 2 procese mentale - asimilarea si acomodarea)

Asimilarea =incorporarea in lumea noastra interioara (in acest caz in planul nostru mental) a informatiilor privind lumea exterioara (astfel apar reprezentarile noastre asupra aspectelor din realitatea inconjuratoare, ce structureaza schemele mentale ale actiunilor si evenimentelor sau se integreaza celor deja existente)

Acomodarea = reprezinta procesul de modificare, transformare a schemelor mentale( structurilor mentale) deja existente cu scopul de a incorpora noi informatii (ex. o informatie noua poate modifica schema din mintea noastra in raport cu un eveniment, astfel incat sa intelegem mai bine o problema sau sa putem oferi o solutie mai eficienta).

Schema mentala = structura cognitiva fundamentala, bazata pe actiunea senzorio-motorie sau pe gandurile pe care le folosesc persoanele pentru a oferi sens experientei lor de viata

Una dintre particularitatile importante ale teoriei lui Piaget este cea care exprima credinta autorului asupra progresului de tip stadial al dezvoltarii. Astfel, nu se considera dezvoltarea cognitiva doar ca o crestere cantitativa a cunoasterii, ci reprezentand mai degraba o serie de pasi (de etape, secvente), in care fiecare pas constituie o modalitate specifica de a gandi despre lume, fiind calitativ diferita de stadiul anterior si de cel urmator.

Copiii variaza din punct de vedere al varstei la care ating aceste etape de dezvoltare si nu toti indivizii umani ating stadiul final al evolutiei cognitive. Cu toate acestea traseul este similar majoritatii fiintelor umane, un copil nereusind sa functioneze la un nivel superior de cunoastere decat daca a parcurs stadiile anterioare de dezvoltare.

Piaget considera ca dezvoltarea cognitiva presupune 4 stadii principale:

Stadiul senzorio-motor ( 0-2 ani)

- acest stadiu corespunde dezvoltarii si coordonarii capacitatilor senzoriale si motorii pe care copilul si le dezvolta in primii 2 ani de viata;

- gandirea copilului la aceasta varsta este "guvernata" de principiul aici si acum;

in jurul varstei de 8 luni apare una din principale achizitii din acest plan: permanenta obiectului (acest lucru semnaleaza un progres in plan mental. Altfel spus, pana la aceasta varsta ceea ce nu exista in campul sau vizual nu exista nici in mintea sa. Incepand cu varsta de 8 luni in mintea bebelusului obiectul exista, ramane ca prezenta, chiar daca dispare din campul sau vizual);

apar conduite inteligente (ex. "conduita suportului" - copilul descopera ca se poate folosi de un alt obiect pentru a ajunge la cel dorit: trage de fata de masa pt. a ajunge la ceva de pe masa sau utilizeaza o jucarie pentru a apropia un obiect mai indepartat);

- posibilitatea combinarii mentale a schemelor (spre sfarsitul celui de-al 2 lea an de viata);

- in acest stadiu inteligenta copilului ramane strans legata de actiunea efectiva cu obiectele. Abia spre sfarsitul perioadei inteligenta se desprinde de actiune si incepe sa se manifeste si la nivel simbolic = copilul poate gasi solutii la nivel mental, fara a mai apela la numeroase incercari practice.

Stadiul preoperational ( 2 - 6/7 ani)

- se concentreaza pe functia semiotica (simbolica), esentiala pentru interiorizarea actiunilor la nivel mental. Pentru a realiza operatii mentale (actiune interiorizata, reversibila si structurata) copilul trebuie sa invete sa redea o realitate "palpabila" prin intermediul unui simbol, al unui substitut evocator (cuvant, desen, imagine mentala s.a.);

- achizitiile de limbaj si desenul, jocul simbolic au impact major la aceasta varsta asupra acestei functiei semiotice (deoarece "traduc" in plan mental realitati din lumea inconjuratoare );

- gandirea copilului, in acest stadiu, are cateva caracteristici definitorii:

a)     egocentrismul - copilul nu poate percepe si interpreta lumea decat din punctul sau de vedere. Nu este capabil sa inteleaga ca pot exista si alte opinii;

b)     animismul - tendinta copiilor in aceasta perioada de a "insufleti" tot ceea ce este in jurul lor (se comporta cu obiectele "ca si cum acestea ar avea suflet si minte, capacitatea de a comunica cu ei");

c)     centralitatea - orientarea atentiei si concentrarea acesteia asupra unui singur aspect (trasaturi) a realitatii si ignorarea celorlalte, indiferent de relevanta pe care o au;

d)     ireversibilitatea - imposibilitatea copilului la aceste varste de a realiza operatii reversibile in plan mental (imposibilitatea conservarii in plan mental a cantitatii si volumului)

Stadiul operatiilor concrete (6/7 - 11/12    ani)

principalele achizitii ale acestui stadiu:

a)     reversibilitatea operatiilor - copilul se convinge ca actiunile au si un corespondent invers, ce face posibila revenirea la etapa anterioara (acum reuseste sa conserve la nivel mental cantitati si volume);

b)     abilitatea de decentrare - cresterea mobilitatii structurilor mentale face posibila luarea in considerare si a altor puncte de vedere;

operatiile mentale raman inca dependente de materialul concret (de aici si numele de stadiu al operatiilor concrete);

trecerea de la gandirea de tip functional la cea de tip categorial (opereaza in minte cu categorii, dar acestea sunt inca dependente de aspectele concrete cu care intra in interactiune).

Stadiul operatiilor formale (11/12 - 17/18 ani sau niciodata)

acest stadiu se poate incheia in jurul varstei de 17/18 ani sau poate sa nu apara niciodata la unele persoane, in functie de istoricul personal de dezvoltare;

pe langa operatiile cu clase de obiecte si cu relatiile dintre acestea (formate    in stadiul anterior), acum devin posibile operatiile cu operatii;

principala achizitie este rationamentul ipotetico-deductiv = gandirea functioneaza acum si de la posibil la real.

II.     Dezvoltarea psihosociala (E. Erikson)

Erikson lanseaza ideea conform careia dezvoltarea personalitatii reprezinta un proces stadial, desfasurat pe tot parcursul vietii, avand semnificatia trecerii de la nediferentiat la diferentiat, de la simplu la complex, de la aspecte separate ale existentei la integrarea acestora intr-o perspectiva coerenta.

Aceasta teorie prezinta 8 stadii de dezvoltare, fiecare dintre ele continand o criza (un moment critic in dezvoltarea personalitatii).

Criza este generata de conflictul ce se naste intre posibilitatile de moment ale persoanei si solicitarile mediului social restrans (familie, grup de prieteni) sau extins (societatea in ansamblul sau). Modul in care individul uman depaseste aceste crize depinde atat de nivelul sau de dezvoltare, cat si de suportul social de care acesta dispune si, in acelasi timp, genereaza un anumit specific evolutiei noastre individuale.

Tabelul urmator sintetizeaza perspectiva lui Erikson asupra dezvoltarii noastre psihosociale:

III.          Dezvoltarea morala (L. Kohlberg)

Dezvoltarea morala - reprezinta procesul prin care fiinta umana isi interiorizeaza normele si valorile morale caracteristice comunitatii careia ii apartine, manifestand comportamente dezirabile social.

Dezvoltarea personalitatii umane implica si structurarea si dezvoltarea unui sistem atitudinal-valoric, a carui specificitate reliefeaza modul in care fiecare dintre noi am rezonat la anumite norme, reguli si valori sociale (le-am acceptat, ni le-am asumat si le exprimam ca aspecte ce ne caracterizeaza)

In cadrul teoriei sale Kohlberg s-a concentrat mai ales asupra procesului de constituire a judecatii si rationamentului moral.

Potrivit acestei teorii, dezvoltarea judecatii morale parcurge 3 niveluri si 6 stadii:

A.     Nivelul premoral sau preconventional ( 4-10 ani )

- standardele dupa care se judeca la acest nivel sunt etichetele culturale ale anturajului: "bun/rau", "cuminte/obraznic", iar faptele sunt judecate dupa consecintele lor.

Stadiul 1 - al moralitatii ascultarii - pedeapsa si recompensa sunt criterii foarte puternice. Evitarea pedepsei si supunerea la norma apar ca avantaje personale imediate.

Stadiul 2 - al moralitatii hedonismului instrumental naiv - conformarea la norma este sursa de beneficii prin recompensare.

B.     Nivelul moralitatii conventionale ( 10-13 ani )

- conformarea la normele externe si jucarea rolului de copil asa cum este cerut de familie si de grupul de apartenenta

Stadiul 3 - al moralitatii bunelor relatii - copilul respecta norma din dorinta de a fi recunoscut ca "un copil bun". Incepe sa se prefigureze judecarea faptelor dupa intentia lor, nu numai dupa consecinta.

Stadiul 4 - al moralitatii legii si ordinii - respectarea autoritatii, a normei si ordinii incepe sa apara ca necesitate ce reglementeaza conduita tuturor.

C.       Nivelul autonomiei morale sau al interiorizarii si acceptarii personale a principiilor morale (dupa 13 ani, la tinerete sau niciodata)

- acceptarea normelor morale apare ca forma de identificare cu grupul de referinta, prin impartasirea acelorasi drepturi si indatoriri. Se intensifica efortul de definire in termeni proprii a valorilor morale (prin distantarea de stereotipurile existente).

Stadiul 5 - al moralitatii contractuale - standardele morale sunt intelese ca rezultat al unor decizii mutuale. Legile nu sunt intangibile si pot fi schimbate pe considerente rationale, vizand utilitatea lor generala.

Stadiul 6 - al moralitatii principiilor individuale de conduita - se cristalizeaza propriul sistem de valori morale, prin semnificatiile personale acordate conceptelor de justitie, reciprocitate, egalitate, demnitate. Judecata personala este perceputa ca fiind mai puternica decat cea care vine din exterior.

Desi modelul lui Kohlberg este creditat cu un mare grad de generalitate, el reclama si unele observatii, printre care se numara si urmatoarele

este valabil doar pentru dimensiunea judecatii morale, nefiind obligatoriu reflectat si in conduita morala;

eludeaza aspectul situational, care isi pune amprenta atat pe judecata , cat si pe conduita morala.

Rolul cunoasterii si intelegerii dezvoltarii umane pe diverse dimensiuni, din prisma stadiilor pe care le parcurgem, poate influenta semnificativ maniera de abordare educationala. Stilul de predare al cadrului didactic trebuie sa tina cont de particularitatile individuale si de varsta ale educabililor carora li se adreseaza, aspect accesibil si prin intermediul acestor stadii de dezvoltare, ce ofera repere pentru posibilitatile de receptare si procesare a informatiei, dar si despre capacitatile si specificul de relationale al diverselor varste /etape de dezvoltare.