Somnul si tulburarile de somn la copii si adolescenti

SOMNUL SI TULBURARILE DE SOMN LA COPII SI ADOLESCENTI

Somnul este o stare comportamentala a libertatii perceptuale cu indisponibilitate pentru mediul înconjurator, acompaniat de modificari caracteristice electroencefalografice, având un potential rapid reversibil spre starea vigila (de trezire), (Zepelin, 1987). În dictionarul medical al limbii române, editia a saptea (L. Manuila, A. Manuila, M. Nicolau, 1997), somnul este definit ca o stare fiziologica, periodica si reversibila, caracterizata prin inactivitate somatica, suprimarea relativa si temporara a constientei, însotita de o abolire mai mult sau mai putin importanta a sensibilitatii si o încetinire a functiilor vegetative: ritm respirator, cardiac, scaderea temperaturii corporale cu aproximativ 0,5 grade Celsius, diminuarea functiilor secretorii (exceptând rinichiul) si relaxare musculara. Consecinta a deaferentarii nervoase si interventiei active a unor mecanisme neuroumorale complexe, somnul raspunde unei necesitati vitale de repaus periodic. Teoretic este foarte diferit de coma, cu care poate prezenta însa asemanari clinice (coma superficiala). Durata somnului variaza în functie de vârsta. Nou nascutul doarme, în medie 16, 6 ore pe zi si cu cât copilul înainteaza în vârsta, durata somnului în ciclul circadian scade, astfel ca la 6 luni copilul doarme 13,9 ore/zi, iar la 1 an 13 ore. Durata somnului la adulti si adolescenti este în legatura directa cu factorii de mediu si sociali, fata de sugar unde ea pare determinata primitiv de maturarea neurologica si, probabil, de temperamentul lui (C. Ciofu, E. Ciofu, 1986).

Prin înregistrarea simultana a electroencefalogramei, a miscarilor globilor oculari si a tonusului, s-a demonstrat faptul ca exista doua stari distincte ale somnului, care se succed de 4 -6 ori în cursul noptii: somnul lent, cu activitate cerebrala lenta si miscare nonrapida a ochilor (NREM) si somnul paradoxal, cu activitate cerebrala rapida, la fel ca si miscarile globilor oculari (REM), în timpul caruia se produc visele. Somnul NREM este împartit în mod conventional în 4 faze diferite prin profunzime si caracteristici bioelectrice înregistrate. Primele doua sunt asociate cu somnul 'usor', superficial, iar ultimele doua sunt asociate somnului adânc, profund, cu un înalt prag al trezirii, însotindu-se de mioza, pozitie divergenta a globilor oculari, bradicardie, bradiaritmie, scaderea tensiunii arteriale, cresterea debitului sanguin cerebral cu 10%. Trezirea brusca se face acum printr-o perioada tranzitorie confuzionala. Somnul REM (rapid eye movement), este caracterizat de o activitate electroencefalografica destul de asemanatoare cu starea de veghe; pragul de trezire, este variabil, iar trecerea la starea de veghe se face, de aceasta data, prin receptarea imediata a mediului înconjurator. Se asociaza cu nistagmus, miscari orizontale, ample, ale globilor oculari, hipotonia muschilor cefei, tahicardie, neregularitati ale pulsului, ale ritmului respirator, pupile de aspect normal. Se presupune ca somnul paradoxal este necesar proceselor de anabolism si maturizarii sistemului nervos, de aceea el este mai lung la nou-nascut si la sugarul mic.

Somnul NREM si REM alterneaza ciclic în timpul noptii, perioada ciclului extinzându-se gradual, în timpul vietii, de la 50-60 de minute la nou-nascut la 90 de minute în adolescenta. Ambele stari de somn sunt întrerupte de scurte treziri. Somnul normal este introdus în activitatea NREM dupa o scurta perioada cunoscuta ca starea hipnagogica, manifestata la adolescent prin imagini fragmentare si model rupt de gândire. În somnul timpuriu ciclurile somnului lent sunt dominate de fazele 3 si 4, dar pe masura ce noaptea trece predomina fazele 1 si 2. Dimineata trezirea se face obisnuit din somnul paradoxal.

Pâna la vârsta de 1 an copilul are, în cele 13 ore de somn, cca. 8-10 cicluri de somn, cu durata medie de 50-70 de minute, în care faza REM reprezinta 30% din total. La adolescent somnul REM ajunge sa constituie 20% din durata totala a somnului.

Somnul nocturn se coreleaza cu dispozitia, iar cel diurn cu temperamentul statornic. Adolescentii care dorm putin sunt mai instabili, labili emotional si au atentia fatigabila.

Exista date epidemiologice asupra factorilor familiali asociati cu problemele de somn ale copiilor (Rutter, 1994). Nu sunt diferente importante între clasele sociale în privinta prevalentei tulburarilor de somn, dar s-a raportat faptul ca stresul social (dificultatile financiare, bolile, locuintele insalubre) este mai frecvent în familiile în care copiii dorm prost.

Tulburarile de somn. Asociatia Americana de Psihiatrie în Manualul pentru diagnosticul si statistica bolilor mintale (DSM IV), clasifica tulburarile de somn în tulburari primare ale somnului (dissomnii, parasomnii), tulburari de somn asociate altor tulburari mintale (care rezulta dintr-o boala psihica diagnosticata), tulburari de somn datorate unor conditii medicale generale.

Dissomniile sunt tulburari primare de initiere sau mentinere a somnului, sau de somnolenta excesiva, fiind caracterizate printr-o perturbare a cantitatii, calitatii, sau a ritmului somnului. Aceasta sectiune cuprinde: insomnia primara, hipersomnia primara, narcolepsia, tulburari de somn corelate cu respiratia, tulburari ale ritmului veghe-somn. Termenul de 'primar' asa cum este utilizat în insomnia primara si hipersomnia primara, presupune faptul ca tulburarea de somn pare a fi independenta de orice alta conditie somatica sau mentala cunoscuta; ea nu implica faptul ca tulburarea, fie ca precede o alta tulburare, fie ca este mai importanta decât tulburarea asociata.

Parasomniile au ca element esential un eveniment anormal care survine fie în timpul somnului, fie la pragul dintre vigilitate si somn; acuza predominanta se concentreaza asupra acestei perturbari si nu asupra efectelor sale asupra somnului si vigilitatii. Aceasta clasa cuprinde: anxietatea de vis (cosmarul), enurezisul nocturn, teroarea de somn (pavorul nocturn), somnambulismul (automatismul ambulator nocturn).

Tulburarile de somn datorate unei conditii medicale generale includ boli neurologice degenerative (boala Parkinson, boala Huntington), boli cerebrovasculare, boli endocrine (hipo, hipertiroidismul, hipo sau hiperadrenocorticismul), infectii virale sau bacteriene (hipersomnia din encefalita virala), boli pulmonare (bronsita cronica), boli musculoscheletale (artrita reumatoida, fibromialgia). Alte tulburari de somn sunt induse de consumul anumitor substante ca: alcoolul, amfetaminele si stimulante înrudite, cofeina, cocaina, opioidele, sedativele, hipnoticele, anxioliticele si altele (agonistii si antagonistii adrenergici, ai dopaminei, acetilcolinei si serotoninei, antihistaminicele si corticosteroizii).

Rutter (1994) descrie 4 tulburari principale de somn:

1.     Tulburari de inducere si mentinere a somnului;

2.     Tulburari ale ciclului veghe-somn;

3.     Tulburari episodice ale comportamentului înrautatit de somn, sau care au loc exclusiv în cursul somnului (parasomnii);

4.     Tulburari prin somn excesiv ca durata (hipersomnii).

1. Tulburari de inducere si mentinere a somnului

Insomnia. Se caracterizeaza prin dificultati de adormire sau trezire matinala, somn scurt si superficial. Simptomul este mai frecvent dupa vârsta de 10 ani, cu precadere la fetite, în timpul perioadelor de hiperestrogenie, asociata cu cefalee sau la adolescentii cu nevroza astenica, depresiva, obsesivo-fobica, isterica. În debutul psihozelor endogene (schizofrenie, tulburare afectiva episod maniacal) exista întotdeauna insomnii severe. Se apreciaza ca 5-12( dintre adolescente sufera de un tip de tulburare de somn (Ciofu, 1986).

DSM IV considera urmatoarele criterii diagnostice pentru insomnia primara:

A.     Trasatura esentiala a insomniei primare este dificultatea initierii sau mentinerii somnului, sau somn neodihnitor cu durata de cel putin 1 luna si care:

B.     cauzeaza distress sau o perturbare semnificativa în domeniul social, ocupational sau în alte sectoare functionale importante.

C.     Perturbarea de somn nu apare exclusiv în cursul unei alte tulburari de somn, sau

D.    al unei alte boli mintale.

E.     Nu este datorata efectului fiziologic direct al unei substante exogene sau al administrarii unui medicament.

Elementul esential al insomniilor este acuza predominanta de dificultate în initierea sau mentinerea somnului, sau somn nereconfortant. Perturbarea survine de cel putin trei ori pe saptamâna, fiind suficient de severa pentru a produce fatigabilitate marcata în timpul zilei, iritabilitate, sau deteriorarea activitatii diurne. Exista o mare variabilitate în perioada de timp normala, necesara unei persoane pentru a adormi, sau cantitatea de somn necesara, în mod normal unei persoane pentru a se simti în alerta si reconfortata. Pentru majoritatea oamenilor, somnul începe în decurs de 30 de minute de la crearea ambiantei necesare si poate dura de la 4 pâna la 10 ore. O persoana tânara cu insomnie se plânge ca trece foarte mult timp pâna la adormire, fata de o persoana în etate care se plânge de faptul ca se trezeste prea des din somn, sau ca nu doarme suficient.

Conduita terapeutica în insomnie porneste întotdeauna de la analiza tulburarii somnului, incluzând antecedentele, comportamentele si consecintele sale. Se va lua în considerare relatia familiala, cu depistarea tuturor dificultatilor existente, inclusiv a problemelor emotionale ale parintilor, fratilor, bunicilor. Pornind de la aceste aspecte, se discuta cu adolescentul despre cauzele posibile ale tulburarilor lui de somn si despre obiectivele necesare schimbarii. În final se elaboreaza un program terapeutic ce include întretinerea zilnica a somnului.

Adams si Rickert (1989) propun 'rutina pozitiva' privind ora de culcare, care se va schimba pentru a coincide cu momentul când tânarul adoarme în mod natural, anticipând evenimentul cu discutii placute în familie (nu prea stimulative). În cursul tratamentului, ora de culcare este adusa, în mod sistematic, mai devreme, pâna se ajunge la o ora rezonabila de adormire. Ca medicatie simptomatica, atunci când este absolut necesar, se utilizeaza Amital, Medinal, Stilnox.

Trezirea nocturna este prezenta în procent de 37% la vârsta de un an (trezire ocazionala) si 61( la cinci ani (unul din 5 copii se trezeste în fiecare noapte). Nu s-a demonstrat existenta unei legaturi între aceasta tulburare si nivelul socio-economic al familiei, vârsta mamei, nivelul educational. Familia dezorganizata, supraaglomerarea, conditiile improprii de locuit sunt însa, factori semnificativi. Se pare ca primul si al doilea nascut se trezesc mai frecvent decât ceilalti copii, acest lucru reflectând reducerea anxietatii parintilor la ultimii nascuti. O reducere a nevoii de somn par sa aiba copiii atentional deficitari, insuficienti psihic cu comportament eretic, autisti.

Trezirile nocturne debuteaza, de obicei, cu ocazia unei boli (intercurenta), când copilul se 'muta' în patul parintilor, jucându-se pâna dimineata. De cele mai multe ori, fie unul din parinti a prezentat manifestari asemanatoare în copilarie, fie parintii dorm în aceeasi camera cu copilul, fie mama este anxioasa si controleaza permanent micutul noaptea. La fel, copiii mamelor depresive au un somn întrerupt si agitat. Debutate în copilaria timpurie, tulburarile de acest gen se pot perpetua. Cei mai multi adolescenti se trezesc în mod tranzitoriu noaptea, dar perioadele de trezire nu reprezinta, de regula, mai mult de 5% din durata somnului nocturn.

2. Tulburarea ritmului veghe-somn presupune o dereglare între ritmul cerut de ambianta persoanei si ritmul circadian al persoanei. Dereglari tranzitorii ale ritmului veghe-somn survin când oamenii îsi schimba rapid fusul orar.

3. Parasomniile presupun existenta unui eveniment anormal în timpul somnului.

3.1. Se estimeaza ca peste 30% dintre copii au avut cel putin un episod de automatism ambulator nocturn. La adolescenti frecventa somnambulismului este de 2,5%. Este considerat ca o manifestare a anxietatii, sub forma de dezambulari, plecari inconstiente din pat, plimbari prin camera, sau în afara ei, dupa care se reaseaza în pat, iar a doua zi nu-si amintesc nimic. De obicei, tulburarea se însoteste de somn agitat, somnilocvie, bruxism (V. Ghiran, 1998). Exista o îngustare tubulara a constiintei cu pastrarea mecanismelor de aparare. Plimbarea critica se poate face pe acoperis, balustrada, dar caderea apare numai la trezire întâmplatoare. Apare la copiii mai sensibili, episodul tipic având, în general, o durata de sub 20 de minute. Faciesul este inexpresiv, indivizii sunt areactivi la stimulii din apropiere. Prognosticul este bun. Bakwin (1970) a raportat ca gemenii monozigoti au prezentat concordanta pentru somnambulism considerabil mai frecvent decât gemenii dizigoti. Manifestarile episodice nocturne de tip somnambulism se considera astazi ca manifestari psihogene neepileptice, dar care obliga la înregistrari electroencefalografice de somn cu monitorizare video (pentru diagnostic diferential). Episodul survine, de regula, în timpul primei treimi a perioadei de somn major NREM, care contine o activitate delta, stadiile 3 si 4 de somn. Pe lânga mers, mai pot apare miscari motorii perseverative (ciupitul unei paturi, sau al unui cearsaf), îmbracatul, deschiderea usilor, mâncatul, mersul la baie.

Somnambulismul începe în jurul vârstei de 6-12 ani, se întinde pe perioada adolescentei, spre sfârsitul careia dispare. Daca debuteaza la adult, tinde sa se cronicizeze. Criteriile de diagnostic DSM IV sunt:

A.     Episoade repetate de ridicare din pat în timpul somnului si de mers împrejur, survenind, de regula, în cursul primei treimi a perioadei de somn major.

B.     In timpul mersului în somn, persoana respectiva are fata palida, imobila, este relativ areactiva la eforturile altora de a influenta mersul în somn, sau de a comunica cu ea si poate fi trezita cu mare dificultate.

C.     La trezire (fie din episodul de automatism ambulator nocturn, fie în dimineata urmatoare) persoana are amnezie pentru episod.

D.    Dupa trezirea din episodul de somnambulism nu exista nici o deteriorare în activitatea sa mentala, sau în comportament (desi, initial, poate exista o scurta perioada de confuzie, sau dezorientare).

E.     Nu poate fi stabilit ca un factor organic a initiat si mentinut tulburarea, de exemplu epilepsia.

3.2. Pavorul nocturn (teroarea de somn) este tot o descarcare nocturna anxioasa, cu caracter critic, aparuta în primele 2-3 ore de la adormire, în timpul fazei profunde NREM. Se deosebeste de cosmar, care se datoreaza viselor fragmentate ce au loc pe durata somnului REM, de obicei în ultima parte a noptii. Copiii se pot trezi sau nu în urma cosmarului, dar daca se trezesc ei au o explicatie, povestind visul.

În contrast, copiii cu pavor nocturn striga, dar ei numai aparent s-au trezit. Se ridica în sezut, ochii sunt larg deschisi, anxietati, faciesul congestionat, transpirat, tipa, solicita ajutor, prezinta miscari dezordonate de aparare. Durata este de câteva minute, cu linistire ulterioara si amnezie asupra episodului. Agitatia în perioada critica este mare, dramatica. Înaintea unui episod sever, undele electroencefalografice delta de somn pot fi mai crescute în amplitudine decât sunt în mod uzual pentru faza NREM de somn, iar respiratia si bataile inimii mai lente. Debutul episodului este acompaniat de o dedublare pâna la o cvadruplare a ritmului cardiac. Apare la 3% din copiii sanatosi, fiind mai frecventa la baieti. Se impune diagnosticul diferential cu epilepsia morfeica.

Etiopatogenetic, pavorul nocturn se considera a fi o disociatie a mecanismelor de somn. Traseul bioelectric este de trezire, desi individul continua sa doarma.

Prognosticul este bun. Cam o treime din cazurile cu debut înainte de 7 ani, se mentin în adolescenta.

Conduita terapeutica de electie este cu Imipramina (dupa control obligatoriu EEG), antideprinul administrat seara având rolul de a ameliora somnul si fenomenele nocturne (atât în pavor cât si în somnambulism, ambele fiind considerate ca patologie de somn si de anxietate). Daca si diurn exista anxietate mare, se adauga tranchilizante peste zi (Melleril, Diazepam). În toate cazurile se face psihoterapie familiala. Copilul nu va fi trezit, altfel se induce confuzie si disperare (epuizare).

Astazi se include pavorul nocturn în nevrozele particulare copilariei, la majoritatea copiilor fiind precedat de o faza premergatoare în care tensiunea, conflictele, amenintarile, lecturile de groaza, filmele cu violenta, joaca un rol important.

Asociatia Americana de Psihiatrie propune urmatoarele criterii de diagnostic pentru pavorul nocturn:

A.     Tulburare episodica recurenta, brusca, cu durata de 1-10 minute, care survine în cursul primei treimi a perioadei de somn major, începând cu un tipat de panica.

B.     Anxietate intensa si semne de excitatie vegetativa în cursul fiecarui episod, cum sunt tahicardia, respiratia rapida si transpiratia, dar nici un vis detaliat nu este evocat.

C.     Areactivitate relativa la eforturile altora de a calma persoana în timpul episodului si aproape invariabil, cel putin câteva minute de confuzie, dezorientare si miscari motorii perseverative.

D.    Nu poate fi stabilit ca un factor organic a initiat si mentinut tulburarea, de exemplu o tumora cerebrala.

3.3. Anxietatea de vis (cosmarul) este un vis terifiant, cu amenintari la supravietuire, securitate sau stima de sine, însotit de anxietate si de o senzatie de opresiune respiratorie, care conduce frecvent la trezirea subiectului. Adesea se produce o recurenta a aceleiasi teme, sau a unor teme similare. Aproximativ 5( din populatia generala prezinta o acuza actuala si o alta 6(, o acuza trecuta de cosmaruri, tulburarea fiind mai frecventa la femei. Se încadreaza între fenomenele care produc modificari importante în electrogeneza cerebrala hipnica, realizând un episod de 'trezire electroencefalografica' (Gaustaud). Desi cosmarul este caracteristic perioadei de impregnatie alcoolica cronica si perioadei de sevraj din farmacodependente, poate apare si în stari anxioase, depresive, debutul oniric al schizofreniei, melancolia de involutie. Unele studii au sugerat ca tulburarea este asociata, adesea, cu o aptitudine artistica. Altele, au indicat patternuri de personalitate cu suspiciozitate, alienare, înstrainare si hipersensibilitate. Aceste vise înfricosatoare se petrec în cursul somnului REM, de obicei în ultima parte a noptii. Peste jumatate din cazuri încep înainte de 10 ani, iar aproape în doua treimi debutul are loc înaintea vârstei de 20 de ani. Se asociaza adesea cu pavorul nocturn si cu alte manifestari de stress posttraumatic, la subiecti cu anxietate generalizata. Rezolvarea situatiei psihotraumatizante, psihoterapia cognitiva si de relaxare, administrarea scurta perioada de hipnotice si anxiolitice duce la disparitia tulburarilor. Tulburarile diminua cu fatigabilitatea fizica si uneori, cu schimbarea ambiantei de dormit.

Anumite medicamente ca reserpina, tioridazina, mesoridazina, antidepresivele triciclice, benzodiazepinele, s-au raportat a cauza, ocazional, cosmaruri. Abstinenta brusca de medicamente care suprima somnul REM (triciclicele), induce în general un rebound REM, care poate fi asociat cu cresterea în intensitate a onirismului si cu posibila aparitie a cosmarurilor.

3.4. Jacto capitis nocturna (lovirea cu capul si rotirea lui) presupune existenta unor automatisme habituale hipnice, caracterizate prin balansarea ritmica a capului cu o frecventa de 1-2 cicli/secunda, cu aparitie înainte de adormire, sau în faza de somn superficial, fiind absent în somnul profund. Apare la copiii normali, la hiperkinetici, în unele forme de retard mental. Comportamentul poate fi ritualistic, sau condus cu constiinciozitate, în timp ce copilul se trezeste sau se pregateste pentru somn. Intensitatea miscarilor variaza de la usoare, la viguroase.

Tulburarea este caracteristica copiilor mici, nu adolescentilor, în etiologia ei fiind propuse mai multe ipoteze: deprivarea materna, stimularea insuficienta, satisfacerea erotica. De aceea, tratamentul vizeaza o psihoterapie comportamentala.

3.5. Bruxismul, considerat ca facând parte din automatismele masticatorii, apare atât în somnul lent, cât si în somnul REM. A fost definit ca o miscare de frecare a dintilor într-un alt moment decât masticatia alimentelor. Miscarile musculaturii masticatorii (în special a celei care închide gura) sunt coordonate, repetate, rapide si involuntare, nejustificate. Ele pun în contact în afara masticatiei, suprafetele ocluzale ale dintilor, producând un zgomot de scrâsnire. Tulburarea debuteaza la scolar, fiind însotita adesea de enurezis si somnilocvie. Bruxismul este clasificat între deprinderile nevrotice, fiind expresia starii de tensiune subiacenta, de care copilul cauta sa se elibereze în maniera inconstienta, prin declansare de durere. Efecte favorabile are terapia cu Surmontil, administrata dupa control EEG.

3.6. Somnilocvia este o manifestare episodica nocturna neconvulsivanta, cunoscuta si sub denumirea de automatism verbal nocturn, reprezentata de o vorbire inteligibila sau nu, cu aparitie în perioada de tranzitie dintre somnul profund spre somnul superficial, sau spre starea de veghe. De cele mai multe ori are origine psihoreactiva; apare la tineri emotivi, instabili.

3.7. Tresaririle hipnagogice sunt secuse musculare intense, care cuprind toata musculatura; sunt fiziologice.

3.8. Miscarile gestuale nocturne de tip mângâiat, scarpinat, apar în stadiile superficiale ale somnului lent. În sindromul picioarelor nelinistite apar parestezii la nivelul membrelor inferioare, însotite de nevoia imperioasa de a misca gambele, de a freca un picior de altul.

3.9. Enurezisul nocturn a fost inclus în patologia de somn de unii autori, observându-se ca apare, de obicei, în stadiile hipersincronizate ale somnului lent profund, la cei cu dificultati legate de trezire. S-a descris însa, aparitia enurezisului nocturn si la copiii cu neliniste, somn superficial, bruxism, pavor nocturn (vezi capitolul ENUREZISUL).

3.10. Encoprezisul este pierderea controlului sfincterian pentru materii fecale, cel mai adesea nocturn, îmbracând un caracter nevrotic daca apare dupa un an de contentie, în prezenta unei situatii psihotraumatizante, în absenta unor cauze organice. Tratamentul cu Imipramina are efecte salutare, alaturi de psihoterapia comportamentala.

4. Hipesomniile includ tendinta generala de somnolenta diurna, carte afecteaza circa 5% din populatia generala. Hipersomnia este o stare intermediara între cea de veghe si somn, cu instalare progresiva, în care constienta nu este suspendata complet. Se poate manifesta intermitent sau tranzitoriu, poate fi reversibila, sau sa evolueze spre coma. Poate avea cauze organice, boli infectioase febrile, afectiuni ale sistemului nervos, intoxicatii.

Dormitul ziua îsi are debutul în adolescenta, baietii fiind mai afectati decât fetele. Nevoia de somn pare sa se schimbe semnificativ la intrarea în adolescenta. Corskadon si Dement (1987), în urma unui studiu longitudinal efectuat pe 12 fete si 15 baieti timp de 7 ani, concluzioneaza ca o parte dintre adolescentii normali au o tulburare semnificativa a functiei de trezire ca rezultat a trei factori: a. o crestere fiziologica postpuberala a duratei somnului diurn; b. restrictia somnului nocturn din motive sociale (filme, discoteca); c. impactul cumulativ al restrictiei cronice de somn.

4.1. Hipersomnia primara raspunde, în conformitate cu DSM IV urmatoarelor criterii de diagnostic:

A.     Somnolenta excesiva cel putin o luna, fie ca episoade de somn prelungit, fie episoade de somn în timpul zilei, cu aparitie aproape zilnica;

B.     Somnolenta excesiva trebuie sa fie suficient de severa pentru a cauza un distress clinic semnificativ sau o înrautatire a functiilor sociale, ocupationale, sau în alte arii importante;

C.     Somnolenta excesiva nu apare exclusiv în alte tulburari de somn;

D.    sau în alte tulburari mintale;

E.     nu se datoreaza efectelor psihologice directe ale unei substante, sau unei conditii medicale generale.

La indivizii cu hipersomnie primara, durata episodului major de somn (pentru cei mai multi somn nocturn) poate dura de la 8 la 12 ore si este de multe ori urmata de dificultate la trezire dimineata. Calitatea actuala a somnului nocturn este normala.

4.2. Narcolepsia se caracterizeaza printr-un acces brusc, de scurta durata, a unei nevoi irezistibile de somn, care poate apare si la persoane sanatoase. Boala Gelineanu este definita ca o hipersomnie cu caracter primitiv, dar exista si forme secundare (postencefalitic, posttraumatism cerebral). Clinic, se manifesta în principal prin atacul de narcolepsie, respectiv criza de somn, ce reprezinta simptomul fundamental, cu durata de ordinul minutelor, sau chiar orelor, favorizata uneori de circumstante emotionale. La hipersomnie se pot asocia si atacurile cataleptice, respectiv o abolire brusca a tonusului postural. În cadrul simptomatologiei narcolepsiei mai apar, atât paralizii în perioada hipnagogica, sau hipnopompica, cât si halucinatii polisenzoriale (A. Sîrbu, 1979).

Somnolenta descreste tipic dupa un atac de somn, pentru a reveni câteva ore mai târziu. Atacurile de somn trebuie sa apara zilnic pe o perioada de cel putin 3 luni (criteriul A de diagnostic, în conformitate cu DSM IV), desi majoritatea indivizilor descriu atacuri de somn de mai multi ani, înainte de a cauta semnificatia clinica. Criteriul B de diagnostic include prezenta a una sau doua din: catalepsie, elemente de somn REM în perioada de tranzitie între somn si veghe, sau halucinatii oniroide. Criteriul C vizeaza lipsa unei suferinte organice, sau a unui consum de medicamente care sa explice simptomatologia.

Prevalenta tulburarii în populatia generala este sub 1%. Afectiunea se asociaza cu manifestari patologice ale somnului REM. Vârsta debutului se situeaza la pubertate, iar diagnosticul nu poate fi confirmat decât în pubertatea tardiva. Atacurile necontrolabile de somn diurn apar în timpul unor activitati monotone sedentare, cum ar fi, de exemplu, privitul la televizor, statul în clasa, lectura, conducerea automobilului (situatiile de hipoactivitate exagereaza tipic gradul de somnolenta). Episoadele de somn dureaza de la secunde la 30 de minute si chiar mai mult, fara a trece prin fazele 3-4 ale somnului. Subiectul se poate trezi odihnit. Într-un atac de somn sunt descrise 'micro-somnuri' asociate cu perioade de motaiala extrema, având o durata de 1-10 secunde, crescând în frecventa, ajungându-se, în final, la o succesiune rapida, posibil asociata cu activitati automate (gestuale, ambulatorii, de vorbire). În timpul 'mico-somnurilor' ochii subiectului sunt deschisi, dar cu privire fixa, fara reactie, productia verbala putând fi trunchiata, sau în afara contextului.

Cataplexia apare, de obicei, la câtiva ani de la debutul somnolentei, la aproximativ 70( din subiecti. Pierderea tonusului muscular nu afecteaza muschii respiratori si pe cei ai globilor oculari. Ocazional, se poate limita numai la muschii capului si gâtului, dar poate afecta si toata musculatura voluntara. În atacurile tipice de cataplexie se produce caderea maxilarului, capul se prabuseste înainte, bratele sunt lasate în jos de aceeasi parte, iar genunchii se îndoaie. Durata atacului cataleptic este de secunde, minute. Indivizii cu catalepsie intra, de obicei, în somnul REM imediat dupa debutul somnului normal, mai repede decât dupa cele 30-60 de minute de somn NREM. Starea de constienta este pastrata în timpul episodului cataleptic. Subiectii pot descrie evenimentele si nu sunt confuzi înainte sau dupa episod. Rareori, episoadele prelungite de catalepsie pot conduce la episoade de somn. Episoadele sunt urmate de o revenire deplina a tonusului muscular normal. Cataplexia este, de obicei, declansata de un stimul emotional puternic (de exemplu furie, surpriza, râs). Deprivarea de somn creste tipic frecventa si severitatea episoadelor de catalepsie.

Aproximativ 20-40% din indivizii cu narcolepsie prezinta fenomene de imagerie asemanatoare visului, înainte de a adormi (halucinatii hipnagogice), sau imediat dupa trezire (halucinatii hipnopompice). Cele mai multe halucinatii legate de somn sunt vizuale si încorporeaza elemente ale mediului. Aproximativ 20-50( din cazuri au paralizii legate de somn chiar la adormire, sau la trezire, adolescentul fiind incapabil sa se miste, iar respiratia sa este mai superficiala. Halucinatiile legate de somn si paraliziile pot apare simultan, rezultând o experienta terifianta. Ambele dureaza câteva secunde, pâna la câteva minute si se termina spontan. Sunt considerate un rezultat al elementelor disociate de somn REM, ce apar în starea de veghe.

Factorii ereditari au o importanta certa în predispozitia pentru narcolepsie: între 10-50% din pacienti au cel putin o ruda de gradul I afectata (Kesgler, 1974). A fost dovedita o legatura între narcolepsie si antigenul de histocompatibilitate DR2 (Langdon, 1985). Copiii cu narcolepsie au probleme scolare pentru ca se tem de propriile halucinatii hipnagogice si de somnul paralitic. Problemele sociale apar în special daca cataplexia este un sindrom predominant. Prognosticul nu este bun, medicatia poate ameliora simptomatologia, dar nu este o solutie pe termen lung. Tratamentul medical include stimulante cum ar fi Pemoline, Methylphenidate, Amfetamine. Sunt recomandate si antidepresivele triciclice (Chlorimipramina este mult utilizata de englezi). Se pare ca Viloxazine hidrochloride produce un control bun al simptomelor cataleptice, medicamentul putându-se administra adolescentilor (nu însa si copiilor).

4.2. Somnolenta diurna apare ce simptom constant în nevroze, unde sunt însa asociate insomnii de adormire, somn superficial, vise terifiante, cosmaruri, somn neodihnitor, bolnavul trezindu-se cu senzatia penibila de oboseala, ca si cum nu ar fi dormit deloc.

4.3. Sindromul Kleine Levin este rar, apare la baieti spre sfârsitul pubertatii. Asociaza hipersomnie periodica cu bulimie, iritabilitate, agresivitate, dezinhibitie sexuala. Crizele survin de 2-4 ori/an si pot dura zile sau saptamâni. Sindromul se manifesta prin izbucniri bruste, adesea precedate de o faza prodromala, cu: febra, voma, fotofobie, iritabilitate. Fazele de debut si însanatosire îmbraca un caracter acut, durata unui episod fiind, în medie, de 1-2 saptamâni. Examenul somatic, neurologic, nu evidentiaza modificari, iar electroencefalografic au fost descrise uneori unde lente difuze. Etiologia este necunoscuta, dar prognosticul este bun, tulburarile rezolvându-se totdeauna la sfârsitul adolescentei. Tratamentul puseelor se face cu neuroleptice (clorpromazina). Unii psihiatri recomanda stimulante (Amfetamine, Methilphenidate). În unele cazuri s-au obtinut rezultate bune cu Carbonat de litiu.

4.5. Sindromul Prader Willi se caracterizeaza prin somn excesiv, hipotonie neonatala, retardare mintala, hiperfagie, obezitate, hipogonadism, statura mica, datorate disfunctiei hipotalamice. Somnolenta este considerata ca un simptom important al sindromului, mai ales la pacientii cu obezitate severa. Poate debuta prin cianoza datorata apneei de somn. Exista similaritati cu sindromul Pickwickian.

4.6. Tulburarile de somn legate de respiratie (apneea repetata în timpul somnului) duce la hipersomnolenta diurna. Tulburarea de somn se datoreaza conditiilor de ventilatie din timpul somnului (de exemplu apneea de somn, sau hipoventilatia alveolara centrala) - acesta se constituie ca prim criteriu (A) de diagnostic în conformitate cu DSM IV. Tulburarea nu se datoreaza unei tulburari psihice, sau efectelor psihologice directe ale unei substante (inclusiv medicamente), sau unei conditii medicale generale care produce tulburari de somn prin alt mecanism decât respiratia anormala (criteriu B). Somnolenta este mai evidenta în situatiile relaxante, ca atunci când individul citeste, sau se uita la televizor. Inabilitatea sa de a controla somnolenta poate fi evidenta la întâlnirile plictisitoare, sau la film, teatru, sau concerte. Impactul somnolentei poate fi minimalizat de individ, care se poate mândri cu faptul ca poate adormi oriunde si oricând.

Insomnia, trezirile frecvente, sau somnul neodihnitor, sunt mai putin frecvente decât somnolenta din timpul zilei, ca simptome în tulburarile de somn legate de respiratie. Anormalitatile respiratorii includ apneea, hipopneea si hipoventilatia. Au fost descrise trei tipuri de tulburari de somn legate de respiratie: sindromul de apnee obstructiva de somn, sindromul de apnee centrala de somn si sindromul de hipoventilatie alveolara centrala.

5. Tulburari ale somnului în unele afectiuni psihice.

5.1. Sindroamele autiste, cunoscute ca tulburari pervazive de dezvoltare, sunt asociate cu tulburari de somn care debuteaza în copilarie sub forma dificultatilor de somn, însotite de agitatie si stereotipii.

Sindromul Rett se încadreaza în grupul tulburarilor pervazive. Este o tulburare progresiva, de etiologie necunoscuta, care apare la fete, fiind caracterizata prin comportament autist, dementa, ataxie, folosire redusa a mâinilor, crize epileptice. Studiul somnului a aratat o descrestere a fazei REM, asociata cu o activitate respiratorie anormala.

5.2. Copiii cu retard mental pot avea un risc pentru tulburari de somn, fiind hiperactivi noaptea (cei eretici), în timp ce insuficientii cu comportament torpid pot fi considerati ca hipersomnolenti. Clements a gasit dificultati de somn la peste 34% din copiii cu retard mental, asociate în procentaj mic cu autoagresiune, stereotipii, tendinte clastice, conduita antisociala agresiva. Uneori anomaliile fizice contribuie la tabloul clinic, de exemplu, macroglosia la copiii cu sindrom Down poate determina apnee de somn. Se adauga, ca si factor adjuvant, stresul existent în familiile din care provin acesti tineri.

5.3. Tulburarile de somn sunt obisnuite în sindromul Tourette, incluzând insomnia, trezirile nocturne si bruxismul. Cresterea frecventei fazei 3 si 4 de somn este excesiva, somnul REM fiind prea mic din cauza trezirilor nocturne. Tratamentul se face cu agenti blocanti ai dopaminei, cum ar fi Haloperidolul sau Pimozidele.

5.4. Sindromul atentional deficitar hiperactiv hiperkinetic se însoteste de o nevoie redusa de odihna, cu tulburari de somn (Kaplan, 1987).

5.5. Depresia adolescentului asociaza perioade de somn extinse pâna la dublu comparativ cu un lot de control sanatos (Hawkins).