Viziunea cibernetista

Viziunea cibernetista

Este o viziune care s-a impus mai recent pe taramul psihoneurologiei si in stransa legatura cu aparitia teoriei sistemelor, a informaticii si a noii metodologii investigative, a ciberneticii si roboticii. Lor li se datoreaza un mariaj reusit de cooperare dintre psihologie si neurologie    - stiinte altfel fundamentale, incercate la acea vreme de tendinte de faramitare si nicidecum de unire a lor sub un stindard cognitiv comun. Noua perspectiva de gandire astfel constituita a fost posibila, cu deosebire datorita teoriei sistemelor, capabila sa uneasca in jurul ei domenii altfel separate, analoage insa prin schimbul informational, evolutie si finalitate (Golu)). Numitorul comun dintre ele a fost asigurat de dispozitivele cibernetice, care mecanic sau electronic au reprodus functional ceea ce se intampla ca similar in sistemul de comanda la nivel neuronal, ca sistem de transmitere in retele neuronale, in sisteme functionale cu finalitate organica si semnalizatoare, perceptiva sau simbolice etc. In acest fel teoria sistemelor a reusit sa uneasca in jurul ei cele doua domenii de activitate, sa le identifice similitudinea iar prin mecanisme cibernetice fizice si electronice sa le reproduca analogic functionarea. Un mod de investigatie si explicare nou si tot mai necesar pentru cunoasterea fenomenelor aflate la mijlocul drumului dintre biologic si psihologic.

De fapt, viziunea cibernetista a contribuit decisiv la fundamentarea psihoneurologiei ca o disciplina interdisciplinara distincta, metodologia sa specifica a servit la realizarea de sinteze de baza, de reunificare a lor formala, sistemica si informationala. Altfel, psihologia si neurologia sunt doua domenii fundamentale distincte ale cunoasterii stiintifice. Dar nota distincta a acestei interdisciplinaritati dintre ele a fost data atat de recunoasterea domeniului psihologiei, ca unul autonom si de rang egal neurologiei, ci si de extinderea acestei interdisciplinaritati la un nivel de integrare adaptiva superiooara celui organic. Este un nivel la care comportamentul inceteaza a reprezenta, asa cum arata Golu, doar un simplu artefact suprapus fenomenelor biologice neuronale, cu a caror producere, adesea se asociaza spatio-temporal atat de bine; dimpotriva, in cadrul acestei interdisciplinaritati psihologia se distinge ca un partener de interactiune cu un determinism propriu si distinct, menit sa-si subordoneze o anumita ordine si linie de producre a fenomenelor neuronale de suport si nu altele. Pentru ca, la fel cum fenomenele biologice neuronale sunt mult mai bogate decat prin ce ele sunt interesante pentru explicare proceselor psihice, nu mai putin cele psihice cunosc o imesa diversitate, carora doar unei infime parti li se poate indica suportul neuronal. Domeniul psihoneurologiei pretinde deci obligatoiu recunoasterea unui determinism ambivalent, nu doar formal, ci si informal, acolo unde pot fi integrate generic in ansamblul "stiintelor neurocognitive" (Delacour).

Doar cu ajutorul teoriei sistemelor cele doua domenii de cunoastere distincte au putut fi atat de generos reunite. Dar aceasta s-a intamplat nu printr-o simpla juxtapunere a lor si cautare a zonelor de inferenta dintre ele, ci prin reproducerea pe planuri corespunzator diferite a circuitului informational, care analog fiind, confera perspectivei explicative cibernetice o imensa valoare euristica. Cibernetic important este ca in anumite conditii stimulative (S), indiferent de sistemul in cauza, efectul (R) sa fie acelasi. Cum insa se produce astfel, aceasta este pus pe seama "cutiei negre", care principial poate sa actioneze atat in domeniului psihologiei, cat si cel al neurologiei - expresie a existentei si interventiei in sistem a aceleiasi variabile intermediare responsabile. Nu doar in sensul ca ceea ce se afla in "cutia neagra" va conduce cu obligativitate la descoperirea variabilei intermediare in cauza; dimpotriv, prin ce in principiu deschide o cale pertinenta sustinerii unor linii investigative bine determinate, de aproximare progresiva a drumului catre acesta.

Viziunea cibernetica in psihoneurologie pune accent pe informatie, pe calitatea acesteia. In acord cu N. Winner, schimbul informational este caracteristic atat valorii semantice, cat si celei substantiale a stimulilor. De aceea informatia se raporteaza in mod egal la continutul semantic al stimulilor, cat si la cel neurohormonal de suport. Un bun pretext pentru invocarea interactiunii reusite dintre cele doua domenii stiintifice implicate, dintre psihologie si neurologie, care creaza un camp inepuizabil de inferenta intre ele: disponibilitatea de incarcare semantica a conditiilor stimulative cu informatii tot mai interesante, care conteaza mereu pe un sistem nervos superior adanc imersat in substanta organica a somei si invers. Altfel se ajunge la situatia hilara, ca aceea de a pretinde unei hidre sau meduze de mare sa dovedeasca sensibilitate la frumos sau urat, fata de ce este bine si ce este rau. Situatia aceata in cibernetica a fost transata direct prin formularea unor principii de intercatiune de baza, cum sunt cel al cerebralizarii, al corticalizarii, al specializarii s.a. Respectand prezentele principii se creaza premizele valorificarii atat de necesarei experiente filogenertice, indispensabile atat pentru realizarea de fel a actului de reflectare, cat si pentru imbogatirea informationala semnatica a stimulilor.

Descrierea fenomenelor psihoneurologice in termenii ciberneticii are avantajul de a se putea raporta mai usor la realitatea nemijlocita a mediului inconjurator, la dinamica vie a acestei relatii, de a modela si evoca mecanisme cibernetice analoage, care puse fiind in funtiune pot patrunde, reproduce si descrie respectivul nivel psihologic superior de integrare adaptativa la mediu. Schimbarile stimulative cauzeaza modificarea sistemului, care in raport cu natura si complexitatea schimbarii stimulative produse sunt de natura reglatoare si autoreglatoare. Corespunzatoarele mecanisme actioneaza incepand de la nivelul organic, de la cel biochimic, hormonal, se continua mai apoi la cel neuronal, al retelelor neuronale, al sistemelor de semnalizare .., spre a se desavarsi la nivelul psihologic comportamental, al mecanismleor senzorio-perceptive, a celor mnezice, de reprezentare s.a.. Prin ele sistemul isi reface mereu echilibrul anterior interventiei agentilor stimulatori, unde antrenarea acestor mecanisme urmeaza un proces evolutiv, asistat in permanenta de subsisteme de comanda, control si autocontrol. Rolul acestora este de a asigura finalitate functionala sistemului, de a interveni si pentru pastrarea echibrului homeostatic al diverselor subsisteme implicate.