Analiza riscului de credit

Analiza riscului de credit

Cresterea riscului de credit determina cresterea costului marginal al datoriei sau capitalului, care la randul sau duce la cresterea costurilor fondurilor bancii, problemele privind calitatea imprumutului fiind cauza importanta a esecurilor bancii, de aceea bancile acorda o atentie deosebita calitatii portofoliului de credite.

In esenta, exista 4 cai pentru ca banca sa minimizeze riscul de credit, si anume:

o       Evaluarea imprumutului banca va trebui sa asigure un pret al imprumutului, adica rata dobanzii, care sa depaseasca rentabilitatea ajustata cu riscul, incluzand prima de risc si orice cost de administrare a imprumutului; insa, daca rata dobanzii este prea mare poate apare selectia adversa, solicitantii cu probabilitatea de faliment mare acceptand nivelul ridicat al ratei;

o       Limitarea creditului datorita selectiei adverse, multe banci nu se pot baza numai pe rata dobanzii cind adopta o decizie de credit, disponibilitatea unui anumit tip de imprumut restrictionand selectarea clasei de imprumutati, prercum si valoarea imprumutului acordat. Pentru firmele, la care bancile au acces la rapoartele auditorilor independeti referitoare la performantele acestora, sunt aplicate prime de risc, astfel ca rata dobanzii platita de fiecare firma va varia;

o       Colateralul sau asigurare: utilizarea colateralului acopera si reduce riscul de credit, insa daca pretul acestuia este volatil banca poate solicita mai multe colaterale, pentru a compensa cresterea probabilitatii pierderii creditului;

o       Diversificarea volatilitatea suplimentara creata printr-o crestere a numarului de imprumuturi riscante poate fi compensata fie printr-o injenctie de capital in banca, fie prin diversificarea portofolilui de credite. Noile piete de imprumuturi pot permite bancilor sa diversifice si sa reduca starea de risc general a portofolilui, cu conditia ca sa caute active ale caror randamente sunt corelate negativ, banca putand astfel diversa in continuare toate riscurile nesistematice, banca putand utiliza analiza de corelatie pentru a decide cum trebuie difersificat un portofoliu.

Judecatile manageriale au un rol crucial in evaluarea riscului de credit, insa echipa care analizeza riscul trebuie sa utilizeze metodele calitative si cantitative pentru analiza riscului activelor.

Metodele calitative vizeza utilizarea  urmatoarelor mijloace:

lista factorilor specifici ai celui imprumutat,

istoria creditelor trecute,

rata de indatorare,

sanatatrea celui imprumutat,

volatilitatea castigurilor,

situatia colateralelor,

impactul factorilor macroeconomici.

Metodele cantitative de analiza a riscului de credit reclama utilizarea informatiilor financiare pentru a masura si a prezice probabilitatea falimentului, esecului celui imprumutat. Analistul utilizeaza, in acest sens, analiza discriminatorie, modele logice sau probabilistice.

Pe baza datelor trecute ale celor imprumutati, care au avut succes si care au inregistrat esec, analistul cantitativ incearca construirea unui model explicativ, care sa identifice variabilele, semnificative din punct de vedere statistic, pentru explicarea cauzelor care au determinat falimentul, esecul firmelor, pe aceasta baza facand posibila prezicerea probabilitatii ca un potential imprumutat sa falimenteze si masurarea performantele capacitatii predictive a modelului. Modele similare sunt folosite pentru determinarea scorului corporatiilor si indivizilor, desi variabilelelutilizate pentru a determina scorul vor diferi.