Bugetele organizatiilor internationale

Bugetele organizatiilor internationale

Organizatiile internationale traditionale dispun de organe proprii care, de regula, au o structura tripartida, alcatuita din adunarea generala, consiliu si un secretariat.

Adunarea generala este organul de decizie, la care participa reprezentantii tuturor statelor membre, se intruneste la anumite intervale de timp in reuniuni de lucru si ia decizii cu caracter obligatoriu pentru toti membrii.

Consiliul este un organ executiv, la care participa un numar mai redus de state membre, alese dupa anumite criterii ori desemnate si care se intruneste la intervale mai scurte de timp decat adunarea generala.

Secretariatul functioneaza ca organ administrativ cu caracter permanent al organizatiei.

Prin actele constitutive, unele organizatii sunt abilitate sa-si creeze anumite organe subsidiare specializate (comitete, comisii, etc.) care sa le sporeasca operativitatea si sa faciliteze atingerea obiectivelor propuse.

Functionarea tuturor acestor organe implica o serie de cheltuieli si presupune mobilizarea unor importante fonduri la dispozitia acestor organizatii.

Planificarea financiara in cadrul organizatiilor internationale traditionale se infaptuieste cu ajutorul bugetului, care sintetizeaza veniturile si cheltuielile probabile ale acestora, pe durata unui exercitiu financiar.

Aplicarea principiilor bugetare este diferita in cadrul diferitelor organizatii internationale. Astfel, procedura de intocmire, aprobare, executie si control al bugetului ordinar al ONU este cuprinsa in Regulamentul Financiar al Organizatiei.

Proiectul de buget al ONU este elaborat de Secretariatul Organizatiei, care il prezinta Secretariatului General. Dupa ce este insusit de catre acesta, proiectul de buget este examinat de Comitetul pentru program si coordonare si de catre Comitetul consultativ pentru probleme administrative si bugetare. Acesta din urma examineaza si se pronunta asupra aspectelor financiare, politicii bugetare si administrative, dupa care, la deschiderea sesiunii, proiectul de buget este inaintat Adunarii Generale. Inainte de a fi dezbatut si aprobat in plenul Adunarii, proiectul este analizat si discutat in cadrul Comisiei a 5-a pentru Probleme Administative si Bugetare. Votul acesteia are valoarea unei recomandari pentru Adunarea Generala, care dupa audierea raportului acestei comisii, este abilitata sa aprobe bugetul.

Executia bugetului este supusa controlului preventiv si unui control posterior intern, exercitate de diverse organe din departamentele Secretariatului General. Dupa incheierea exercitiului financiar are loc un control posterior extern exercitat de Comitetul comisarilor de conturi. Acesta intocmeste un raport care este transmis Comitetului consultativ pentru probleme administrative si bugetare si, ulterior, Comisiei a 5-a. Aprobarea propriu-zisa a conturilor de executare se da de catre Adunarea Generala.

Bugetul ordinar al ONU este alimentat in proportie de peste 80% din contributiile statelor membre. Cheltuielile bugetului ordinar sunt reprezentate, in proportie de 80% de cheltuielile de personal, aproape 10% cheltuieli de functionare, iar diferenta o reprezinta alte cheltuieli (achizitii, subventii, burse etc.). Aceasta structura a cheltuielilor sugereaza necesitatea unei analize critice a structurilor Organizatiei si rationalizarea aparatului sau.

Datorita amplificarii activitatilor Organizatiei, aparitiei a numeroase situatii exceptionale, cresterii costului prestatiilor, indicatorii bugetului ONU inregistreaza o tendinta de crestere.

Cheltuielile ONU sunt finantate din bugetul ordinar numai in proportie de circa 50%, cealalta parte fiind acoperita pe seama fondurilor extrabugetare. Principalele destinatii primite de fondurile extrabugetare au fost: misiunile de mentinere a pacii, activitati de cooperare tehnica, fonduri generale cu afectatie speciala, etc.

Asa cum am vazut, institutiile interguvernamentale specializate pe domenii (economic, social, cultural, invatamant, sanatate etc.) sunt racordate la ONU prin intermediul Consiliului Economic si Social (ECOSOC). Acesta primeste rapoarte periodice de la institutiile specializate si le coordoneaza activitatea prin consultarile si recomandarile pe care le face.

Fiecare institutie specializata dispune de un buget propriu, care se aproba de organul deliberativ al institutiei (Adunarea Generala, Conferinta, Conferinta Generala, dupa caz) la propunerea organului cu rol executiv (Consiliul de Administratie, Comitetul Executiv, Consiliul Guvernatorilor etc.). Organul executiv raspunde, de regula, si de executia bugetului si gestiunea financiara. Angajarea cheltuielilor, efectuarea platilor, incasarea contributiilor si a celorlalte venituri constituie sarcinile curente ale secretariatului permanent, condus de un director (secretar) general.

Volumul total al cheltuielilor bugetare difera mult de la o institutie la alta, in raport de profilul activitatii, numarul si amploarea programelor initiate, numarul statelor membre, aria geografica in care activeaza.

Veniturile necesare acoperirii cheltuielilor provin preponderent din contributiile statelor membre diferentiate in raport cu puterea economica a acestora sau in raport cu unele criterii specifice fiecarei organizatii, venituri proprii si  alte venituri ale organizatiilor internationale.

Contributiile (cotizatiile) statelor membre constituie principala modalitate de formare a resurselor financiare apartinand organizatiilor internationale.

Cotizatiile sunt obligatorii sau voluntare, uneori fiind intalnite ambele modalitati, chiar in cadrul aceleiasi organizatii. Astfel, bugetul ordinar al ONU este finantat prin contributii obligatorii ale statelor membre, in timp ce unele din organismele sale permanente sunt finantate prin contributii voluntare (Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare, Programul Natiunilor Unite pentru Dezvoltare Industriala, Fondul Natiunilor Unite pentru Copii).

Cuantumul contributiei obligatorii se stabileste, de regula, anual, repartizarea acesteia pe fiecare membru facandu-se in functie de anumite criterii, cum ar fi: capacitatea de plata a statelor membre (venitul national mediu pe locuitor, corectat cu influenta datoriei publice si a altor factori), numarul populatiei, indicatorii specifici domeniului in care activeaza respectiva organizatie (comert exterior, transporturi feroviare, posta, s.a.), un anumit punctaj, etc.

De exemplu, volumul total al contributiilor in cadrul ONU se repartizeaza pe statele membre in raport de capacitatea de plata a acestora.

Alteori, diferentierea contributiei se face in raport de numarul populatiei, procedeu utilizat de Organizatia Internationala de Metrologie. Tarile membre sunt grupate in patru clase, in raport de numarul cetatenilor, cele cu o populatie mai numeroasa platind, evident, o contributie mai ridicata.

Institutiile specializate autonome isi stabilesc si diferentiaza contributiile folosind criterii ce tin de specificul activitatii acestora: lungimea cailor ferate deschise traficului international, in cazul Organizatiei Interguvernamentale pentru Transporturile Internationale feroviare; ponderea comertului exterior al fiecarui stat membru in volumul comertului international, in cazul Organizatiei Mondiale a Comertului (fostul GATT). Uneori marimea contributiilor se stabileste pe baza unui punctaj complex sau pe baza unor clase de incadrare, asa procedand Uniunea Postala Universala (UPU), Uniunea Internationala a Telecomunicatiilor (UIT), sau Organizatia Internationala de Standardizare (ISO).

Indiferent de criteriul de stabilire, toate contributiile statelor membre ale organizatiilor internationale se datoreaza in temeiul acceptiunii contributiei de catre fiecare stat in momentul aderarii sau primirii ca membru al organizatiei.

Plata cotizatiilor se face, de regula, intr-o moneda de larga circulatie internationala, dar, uneori, pot fi achitate si in moneda nationala; sunt cazuri cand contributia imbraca si forma materiala (de exemplu Crucea Rosie Internationala).

Participarea statelor membre respective la adoptarea deciziilor in cadrul organizatiilor poate fi influentata sau nu de marimea contributiilor. Sunt organizatii, in primul rand ONU, care iau hotarari pe baza principiului 'o tara, un vot', in timp ce altele, indeosebi organizatiile financiare internationale (FMI, Banca Mondiala) numarul de voturi de care dispune fiecare membru se determina in raport de marimea contributiilor.

Plata contributiilor, fie ele obligatorii sau facultative, se face numai cu acordul statului membru. Neplata lor atrage consecinte diferite: pierderea dreptului de vot in forul deliberativ, suspendarea calitatii de membru in comitetul organizatiei, considerarea ca demisionar si radierea de pe lista membrilor, etc.

Veniturile proprii detin o pondere relativ insemnata in resursele de finantare a organizatiilor internationale ale ONU, in timp ce, pentru celelalte organizatii proportia este mai redusa.

Veniturile proprii ale organizatiilor internationale provin din: taxe pentru inscriere de noi membri, vanzarea publicatiilor proprii, vanzari de timbre postale, vanzari de medalii, prestarea unor servicii catre vizitatori sau catre alte institutii si organizatii, chirii pentru bunurile de care dispun, dobanzi aferente fondurilor pastrate la banci, etc.

Institutiile financiare (FMI, BIRD, s.a.) isi acopera cheltuielile numai pe seama veniturilor proprii obtinute sub forma de dobanzi din activitatea bancara.

Alte venituri ale organizatiilor internationale provin din contributii facultative ale statelor membre, donatii de la persoane fizice si juridice, subventii de la alte organizatii si alte incasari diverse. Ponderea acestora este mai ridicata in cazul organizatiilor cu profil umanitar. De exemplu, Fondul Natiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), se bazeaza, in mod exclusiv, pe asemenea surse.

Romania participa activ la viata internationala si face parte din numeroase organisme, cu caracter universal sau regional, fiind preocupata si incercand sa-si aduca aportul la instaurarea unui climat de stabilitate si larga cooperare intre toate statele lumii. Dupa 1990, tara noastra a aderat la Consiliul Europei, la Parlamentul European si a devenit membru al Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare, reluandu-si si intensificandu-si, totodata, activitatea in cadrul unor institutii in care era vechi membru.

Cheltuielile efectuate de organizatiile internationale, in raport cu natura lor, pot fi grupate in cheltuieli operative si cheltuieli functionale.

Cheltuielile operative (administrative) sunt destinate functionarii curente a oricarei organizatii internationale, indiferent de specificul activitatii proprii. Din aceasta categorie fac parte:

- cheltuieli de personal (salarii si alte drepturi de personal, contributii de asigurari sociale, cheltuieli de deplasare si de reprezentare etc.);

- cheltuieli pentru achizitii de materiale si prestari de servicii (chirii, intretinerea si reparatia cladirilor si echipamentelor tehnice din dotare, apa, energie electrica si termica, combustibil, cheltuieli de birou, posta, telefon, telex si fax, abonamente la diverse publicatii etc.);

- cheltuieli de capital (construirea sau achizitionarea de cladiri, dotarea acestora cu mobilier si alte obiecte de inventar, echipamente si mijloace de transport, etc.).

Cheltuielile functionale (de program) sunt determinate de realizarea obiectivelor si actiunilor specifice domeniului si scopului pentru care a fost creata fiecare organizatie. In cheltuielile de program ale unor organizatii internationale sunt incluse uneori si transferurile banesti cu titlu nerambursabil, fara insa a obliga statul beneficiar la o contraprestatie in folosul organizatiei care acorda subventia.

Ajutoarele nerambursabile sunt acordate uneori si in natura (alimente, medicamente si aparatura medicala, materiale didactice si echipamente tehnice, etc.) sau constau in prestarea unor servicii gratuite (asistenta tehnica de specialitate, consultanta, expertize, sprijin logistic, formarea de cadre nationale, etc.).

Structura fiecarei organizatii este determinata de specificul activitatii pe care aceasta o desfasoara dar, de regula, cheltuielile functionale detin ponderea in total.

Organizatiile internationale cu profil financiar sprijina realizarea unor obiective si actiuni economice, sociale, ecologice sau de alta natura, de interes national sau regional, sprijin denumit asistenta financiara internationala care consta in acordarea de credite externe in conditii mai avantajoase decat cele practicate pe piata externa (dobanzi, comisioane, termene de rambursare, garantii, etc.).

Dintre organizatiile financiare internationale cu vocatie universala care acorda asistenta financiara, cele mai importante sunt Fondul Monetar International (FMI), si 'grupul Bancii Mondiale'.

Ajutorul financiar acordat de FMI tarilor membre se bazeaza pe sistemul transelor de credit in care fiecare transa reprezinta 25% din cota de participare a tarii respective la fond. Prima transa este usor de obtinut pentru tarile care au probleme cu echilibrarea balantei de plati, dar pentru obtinerea urmatoarelor transe, tara care solicita ajutorul trebuie sa elaboreze un program politic in colaborare cu FMI. Conditiile impuse de FMI sunt, in general, de natura macroeconomica, fara a detalia masurile specifice deoarece aceasta ar conduce la subminarea suveranitatii statelor membre. Guvernul este cel care raspunde pentru masurile pe care le adopta pentru realizarea conditiilor impuse. Conditiile si criteriile de performanta sunt cuprinse intr-un acord 'stand-by', care vor fi folosite pentru a monitoriza progresele inregistrate.

Sub denumirea generica 'grupul Bancii Mondiale' sunt inglobate trei organisme financiare: Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare (BIRD), Corporatia Financiara Internationala (CFI) si Asociatia pentru Dezvoltare Internationala (ADI). In tarile in curs de dezvoltare scopul acestor institutii este economic si social, in acest sens acordand imprumuturi si oferind consultanta tehnica si economica sectorului public si privat din aceste tari.

Institutiile financiare cu vocatie regionala sunt menite sa suplimenteze activitatile FMI si Bancii Mondiale si sa contribuie la consolidarea economiilor tarilor membre, la promovarea integrarii economice in regiune, prin acordarea de credite si asistenta tehnica. Astfel de institutii sunt: Banca Inter-Americana de Dezvoltare (1959), Banca Africana de Dezvoltare (1964), Banca Asiatica de Dezvoltare (1966), Banca Europeana de Investitii, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), s.a. BERD a fost infiintata in 1990, misiunea ei fiind de a contribui la finantarea investitiilor considerabile cerute de tranzitia tarilor foste comuniste catre economia de piata. Capitalul a fost furnizat preponderent de Comunitatea Europeana si statele sale membre (51%), de catre tarile Europei Centrale si Orientale, potentiale beneficiare ale interventiilor BERD (12%), de catre alte tari europene (12%), iar diferenta de 25% a fost contributia tarilor neeuropene, in special SUA si Japonia.

Romania a beneficiat de asistenta financiara atat din partea organismelor cu vocatie universala (FMI, cu care a incheiat acorduri stand-by, Banca Mondiala care asigura cofinantarea unor proiecte), cat si din partea organismelor financiare regionale.