CREDITAREA ECONOMIEI

Scopul capitolului il reprezinta relevarea rolului, continutului si formelor creditului ca mijloc de finantare a economiei, precum si a fundamentelor teoretice si analitice ale acestuia in contextul intermedierii financiare.

Dupa parcurgerea capitolului vor fi realizate urmatoarele obiective:

Cunoasterea caracteristicilor si functiilor creditului ca modalitate a intermedierii financiare;

Intelegerea contributiei creditului la procesul creatiei monetare si a fundamentarii mecanismului de realizare a echilibrului dintre oferta si cererea de credit;

Prezentarea formelor creditului si a caracteristicilor delimitative ale acestora;

Evidentiera specificului intermedierii financiare prin credit si a instrumentelor definitorii de realizare a acesteia;

Prezentarea continutului si formelor analizei creditului si analizei riscului de credit, precum si clasificarii creditelor.

Componenta definitorie a intermedierii financiare, creditarea constituie totodata fluxul principal de finantare a economiei, formele si instrumentele de credit diversificindu-se si adaptantandu-se cerintelor clientelei, transfotmarii tehnologiilor de transfer si concurentei dintr-un mediu caractarizat prin incertitudine si riscuri. In ultimii 30 de ani ponderea creditului, a creditului bancar in portofoliul activelor bancare a fost de peste 50%, adesea ajungand la 755, in ultima perioada patrunderea bancilor pe pietele financiare, inovatiile financiare, securizarea creditelor a reorientat fluxurile de imprumuturi spre titlurile financiare, insa creditul ramane cel care sustine, direct si indirect, ansamblul procesului de finantare, managementul creditului, al riscurilor de credit reprezentand de fapt problema centrala a functionarii intregului sistem bancar si financiar.

Vanzarea pe credit, decalarea temporala a actelor de vinzare si plata, a reprezentat un factor esential al expansiunii economice, al adaptarii rapide a ofertei la cererea de marfuri, contribuind la diversificarea si cresterea nevoilor subiectilor economici, la satisfacerea rapida a acestora.

Creditul s-a afirmat ca o modalitate determinanta de finantare a economiei, cipatand treptat caracteristici bine definite si realizand functii specifice: de mobilizare si redistribuire, de emisiune monetara si de reflectare si stimulare a dezvoltarii economice.

Realizind legatura intermediata dintre cei care au disponibilitati de lichiditati, economisesc si cei care au nevoi de lichiditati, care investesc creditul, in cele doua ipostaze temporale, pe termen scurt si pe termen lung, reprezenta o modalitate de creatie monetara, de creere de moneda scripturala, de cont de catre banci.

Volumul creditului din economie rezulta din confruntarea cererii si ofertei de credit, rata dobinzii constituind variabila care regleaza si este reglata, ca nivel de relatia dintre cerere si oferta, a carei echilibrare contribuie la alocarea resurselor din economie.

Adaptarea creditului nevoilor si cerintelor debitorului si ale creditorului a determinat diferentierea acestuia in forme distincte de credit, delimitate in functie de diverse criterii, precum: natura si participanti,termen de rambursare, destinatie, natura garantiei, fermitatea scadentei, modul de stingere a obligatiei.

Reprezentand componenta activa a intermedierii financiare, realizata de catre banci, creditul utilizeza o diversitate de instrumente de credit, unele dintre acestea, titlurile de credit, fiind comercializate pe piata financira, banca diferentiind instrumentele de credit in functie de anumiti factori, asigurand o mai buna adaptare a creditului la cerintele clientilor.

Creditul fiind un factor al creatiei monetare, volumul creditului total, modificarea acestuia depinde de modificarea volumului depozitelor, implicit de modificarea bazei monetare, dependenta intermediata prin multiplicatorul creditului, care reprezinta o relatie functionala intre ratele numerarului si ale rezervelor obligatorii.

Procesul de creditare vizeaza atat satisfacerea adecvata a cerintelor clientilor, cat si realizarea eficienta, profitala a creditarii din perspectiva bancii, si in acest sens sunt impuse, prin reglementari bancare, urmatoarele principii de creditare: prudenta bancara, planificarea creditului, respectarea destinatiei , garantarea creditelor, rambursarea la scadenta.

Decizia de acordare a creditului este fundamentata prin analiza si evaluarea de catre banca a solicitantilor, analiza vizand aspectele economico-financiare si nefinanciare, in final elaborandu-se un set de indicatori si rate de structura si performanta, prin care se apreciaza bonitatea clientului.

O componenta esentiala a analizei creditului o reprezinta analiza riscului de credit, care permite relevarea creditelor problematice, realizand clasificarea creditelor in functie de perferformantele si serviciul datoriei clientului, in acest sens delimitandu-se urmatoarele clase de credite: standard, substandard, in observatie, indoielnice, pierdute.