Conceptul de finante publice

Conceptul de finante publice

Finantele publice constituie o componenta importanta a vietii social-economice a fiecarei tari, iar impactul lor asupra economiei nationale are conotatii atat in dimensiunile si distribuirile Produsului Intern Brut (P.I.B.), cat si in modul concret de realizare a acestui proces. Existenta finantelor publice este indisolubil legata de existenta statului, care are de indeplinit functii si sarcini importante in ce priveste organizarea si conducerea activitatii economico-sociale nationale, apararea independentei si suveranitatii tarii.

In procesul procurarii si repartizarii resurselor financiare necesare statului pentru a-si indeplinii functiile si sarcinile sale, se formeaza anumite relatii sociale, de natura economica, care exprima modul de repartizare a unei parti din P.I.B. intre diverse categorii sociale. Aceste relatii se concretizeaza in transferuri banesti de la agenti economici, institutii si persoane fizice la bugetul statului, de la bugetul de stat catre agentii economici, intre institutii si chiar in interiorul unor structuri economice, cu prilejul formarii sau utilizarii diferitelor fonduri. De aceea, exista o deosebire clara intre finantele publice si cele particulare, astfel:

finantele publice sunt asociate cu resursele, cheltuielile, imprumuturile, datoria statului, unitatilor administrativ-teritoriale si altor institutii de drept public;

finantele private cuprind resursele,cheltuielile,imprumuturile, creantele de incasat si obligatiile de plata ale agentilor economici, bancilor, societatilor de asigurare private.

Intre finantele publice si cele private exista unele asemanari, dar si deosebiri, asa cum rezulta din tabelul nr. 1.1.

Tabelul nr. 1.1.

Asemanari si deosebiri intre finantele publice si cele private

Conceptiile specialistilor privind finantele sunt diferite. Astfel, finantele sunt considerate ca fiind, dupa caz:

fonduri banesti la dispozitia statului;

bani si bunuri utilizate pentru functionarea institutiilor publice;

mijloace de interventie a statului in economie (impozite, imprumuturi, alocatii bugetare, subventii si alte parghii sau instrumente cu ajutorul carora statul intervine in viata economica);

ansamblul activitatii desfasurate de sectorul public al economiei;

relatii sociale, de natura economica, care apar in procesul constituirii si repartizarii fondurilor publice etc.

In realitate, intre resursele banesti prelevate la dispozitia statului in vederea satisfacerii nevoilor sociale, modalitatile concrete prin care se procura si se distribuie aceste resurse, instrumentele prin care statul intervine in viata economica, metodele de gestionare a resurselor financiare publice si formele juridice pe care le imbraca toate acestea, exista legaturi stranse. Prin urmare, finantele publice reprezinta relatiile aparute in procesul de asigurare si repartizare a fondurilor necesare statului, exprimate in forma baneasca (valorica).

In vorbirea curenta, ca si in literatura de specialitate, se utilizeaza diverse expresii care fac parte din familia cuvantului finante, in sensuri apropiate sau diferite, dupa caz: finante, finante publice, finante private s.a.

Cuvantul finante[2] provine de la latinescul finare, care inseamna, in sens general, a termina, a incheia si in sens restrans, a aranja o afacere, a termina un diferend prin mijlocirea banului, o actiune judecatoreasca sau o hotarare a justitiei in legatura cu o plata de bani.

In secolele al XIII lea si al XIV lea s-au folosit expresiile finantio, financias si financia pecuniria, cu sensul de plata in bani. In secolul al XV-lea, in Franta, se foloseau expresiile hommes de finances si financiers pentru denumirea arendasilor de impozite si a persoanelor care incasau impozitele regelui, finance pentru suma de bani, venit al statului, financies pentru denumirea intregului patrimoniu al statului.

In Germania, in secolele al XV lea - al XVII lea, se utilizau termenii finanz, care desemna plata in bani si finanzer, care desemna pe camatar. 

In tara noastra, inca din secolul al XIX lea, s-a folosit notiunea de fisc, care denumea organul financiar care incasa impozitele, taxele, amenzile, etc.

De-a lungul anilor, conceptul de finante a evoluat continuu. In aceasta evolutie se contureaza doua etape distincte:

prima corespunde, in linii generale masinismului, capitalismului ascendent (secolele al XVIII lea - al XX lea), iar ce-a de-a doua corespunde dezvoltarii monopolurilor (secolul al XX lea, mai ales dupa marea recesiune economica mondiala din 1929-1933).

Conceptiile din prima etapa sunt considerate clasice, iar cele din etapa urmatoare, moderne.

Conceptiile clasice reflecta doctrina liberala predominanta in perioada capitalismului ascendent, potrivit careia activitatea economica trebuie sa se desfasoare in conformitate cu principiul laissez-faire, laissez-passer, urmarindu-se evitarea oricarei interventii din partea autoritatii publice care ar putea perturba initiativa privata, libera concurenta, actiunea legilor obiective ale pietei. Statul se limiteaza la sarcinile sale traditionale vizand mentinerea ordinii sale interne, apararea tarii si intretinerea de relatii diplomatice cu alte state, iar cheltuielile publice se restrang la minimum. In aceasta conceptie sarcina finantelor publice consta in asigurarea resurselor necesare intretinerii institutiilor publice, functionarii normale a acestora; impozitele, imprumuturile si celelalte metode de procurare a resurselor financiare trebuind utilizate astfel incat sa aiba caracter neutru, sa nu modifice relatiile social-economice existente. Pastrarea echilibrului intre veniturile si cheltuielile bugetare era considerata drept o cerinta fundamentala a bunei gestiuni, cheia de bolta a finantelor publice. Aparitia deficitului bugetar generator de inflatie era considerata un fenomen nedorit, cu efecte negative asupra functionarii normale a mecanismului economic.

In concluzie, principiile formulate de catre adeptii doctrinei liberale care au stat la baza finantelor publice in conceptia economistilor clasici pot fi sintetizate astfel:

cheltuielile publice, restranse la minimum, ar trebui sa acopere, pe seama contributiei generale, numai costurile serviciilor, institutiilor si lucrarilor publice strict necesare societatii si pe care piata nu le poate furniza;

dat fiind caracterul neproductiv al armatei, flotei, al muncii prestate de judecatori, politisti si alti agenti publici, cheltuielile publice conduc la diminuarea capitalului productiv al tarii;

cheltuielile publice ar trebui finantate pe seama impozitelor suportate de membrii comunitatii numai in masura in care ele se fac in interesul general al societatii si nu pot fi integral acoperite de catre beneficiarii directi ai serviciilor prestate de institutiile publice;

constituie un rau, deoarece influenteaza procesul reproductiei si afecteaza acumularea de capital productiv, dar raul acesta este necesar deoarece asigura colectarea resurselor necesare finantarii cheltuielilor publice indispensabile societatii;

veniturile bugetare curente ar trebui sa acopere in fiecare an cheltuielile publice, deoarece deficitul bugetar obliga statul sa apeleze la emisiunea de bani sau sa contracteze imprumuturi pentru scopuri neproductive;

la imprumuturi este nefast deoarece conduce la cresterea datoriei publice care antreneaza cheltuieli bugetare suplimentare cu plata dobanzilor aferente, constituind o povara pentru generatiile viitoare.

In aceasta epoca in care prevala doctrina liberalismului economic, preocuparea specialistilor era orientata cu precadere spre problemele procurarii resurselor necesare statului, utilizarii lor cu spirit de economie, repartizarii sarcinilor fiscale pe categorii de platitori, contractarii si rambursarii imprumuturilor, intocmirii si executarii echilibrate a bugetului, respectarii anumitor reguli care tin de disciplina financiara si de buna gestionare a fondurilor, conceptul de finante avea un pronuntat caracter juridic.

Dupa aceasta perioada, adica spre sfarsitul sec. al XIX lea, inceputul sec. al XX lea si mai ales dupa recesiunea din perioada 1929-1933, se afirma tot mai mult conceptia interventionista, potrivit careia autoritatea publica este chemata sa joace un rol activ in viata economica, sa influenteze procesele economice, sa corecteze evolutia ciclica, sa previna crizele sau cel putin sa le limiteze efectele negative. Aceasta modificare de pozitie a fost determinata de adancirea contradictiilor interne si externe ale modului de productie capitalist si de necesitatea gasirii de solutii la problemele complexe cu care era confruntata economia nationala. Este apreciata si incurajata interventia statului in economie prin masuri ca:

- acordarea de subventii si de facilitati intreprinderilor private,

- actiuni pentru combaterea somajului, actiuni pentru restabilirea  

echilibrului general economic vremelnic perturbat,

- actiuni pentru redresarea economiei stagnante, etc.

Pentru statul modern, finantele publice nu mai sunt un simplu mijloc de asigurare a acoperirii cheltuielilor sale, ci un mijloc de interventie in economie. Preocuparea principala a specialistilor devine studierea instrumentelor cu ajutorul carora statul poate interveni in viata economica, a modalitatilor de influentare a proceselor economice, a relatiilor sociale. Obiectul cercetarii se deplaseaza spre analiza mijloacelor de interventie a statului prin intermediul cheltuielilor si al veniturilor publice.

In ultimele decenii ale secolului al XX-lea s-au afirmat cu tot mai multa vigoare conceptiile neoliberale, care sustin retragerea statului din economie, renuntarea acestuia la folosirea impozitelor, taxelor, subventiilor de la buget si a altor instrumente financiare si monetare de influentare a activitatii economice, lasarea pietei sa se autoregleze prin mijloacele sale specifice.