Datoria publica

Datoria publica

1. Notiuni generale privind datoria publica

Datoria publica este definita ca fiind totalitatea obligatiilor banesti pe care statul le are la un moment dat fata de creditorii interni si externi, rezultate din imprumuturi in moneda nationala si in valuta, pe termen scurt, mediu sau lung, contractate de stat in nume propriu sau garantate de acesta, precum si obligatiile statului fata de trezoreria proprie, pentru sumele avansate temporar in vederea acoperirii deficitelor bugetului de stat.[1]

Obligatiile reprezinta angajamentele care decurg din contractarea imprumuturilor, si anume: rambursarea sumelor imprumutate, potrivit modalitatii precizate prin contracte si la termenele inscrise in acestea; plata dobanzilor promise subscriitorilor la imprumuturile contractate; plata comisioanelor datorate institutiilor financiare implicate in derularea operatiunilor aferente imprumuturilor publice; onorarea avantajelor speciale acordate creditorilor.

Datoria publica poate fi apreciata folosind o gama larga de indicatori utilizati in analize realizate pe plan intern si international.

Pentru a urmari evolutia in timp a datoriei publice se porneste de la marimea absoluta a datoriei publice din anul de referinta si se are in vedere deprecierea sau aprecierea suferite de moneda nationala in perioada considerata, ajungandu-se astfel la datoria publica exprimata in preturi comparabile.

De asemenea pentru a putea realiza comparatii internationale trebuie sa utilizam datoria publica exprimata intr-o moneda de larga circulatie pe plan mondial (dolarul SUA, EURO, etc.).

Datoria publica exprimata intr-o moneda nationala sau intr-o moneda de circulatie internationala poate fi raportata la numarul de locuitori al tarii analizate, obtinandu-se datoria publica pe locuitor, indicator utilizat pentru a urmarii atat evolutia datoriei publice cat si pentru comparatii internationale.

Gradul de indatorare al unei tari se determina raportand soldul datoriei publice la produsul intern brut. Indicatorul ne arata cat anume din produsul intern brut ar fi necesar pentru a rambursa datoria publica a tarii in anul de referinta si are doar o valoare teoretica, deoarece pentru amortizarea datoriei publice poate fi utilizata numai o parte din produsul intern brut, si anume ceea ce ramane dupa ce s-au realizat alocarile pentru consum si pentru investitii. Acest indicator poate fi utilizat si pentru comparatii internationale.

Alaturi de indicatorii privind gradul de indatorare al unei tari, o importanta deosebita prezinta si indicatorii care caracterizeaza eforul financiar anual. In cadrul acestora se remarca serviciul datoriei publice, care exprima cheltuielile anuale reprezentand plati exigibile in contul datoriei publice si cuprinde cheltuielile cu rambursarea datoriei propriu-zise si cele legate de plata dobanzilor si a celorlalte cheltuieli aferente. De asemenea, se pot calcula si urmatorii indicatori legati de serviciul datoriei publice: marimea medie a serviciului datoriei publice pe locuitor; raportul dintre serviciul datoriei publice si produsul intern brut; raportul dintre serviciul datoriei publice si totalul cheltuielilor publice sau ponderea serviciul datoriei publice in totalul cheltuielilor bugetare.

Alti indicatori ai efortului financiar generat de datoria publica sunt indicatorii legati de dobanzile aferente datoriei publice. Astfel, se poate calcula: cuantumul anual al dobanzilor; raportul dintre dobanzi si produsul intern brut; ponderea dobanzilor in totalul cheltuielilor publice sau in totalul cheltuielilor bugetare. Indicatorii privind cheltuielile cu dobanzile si comisioanele aferente exprima marimea contraprestatiei datorate de stat creditorilor sai in decursul unui an.

Datoria publica poate fi clasificata in mai multe moduri, utilizand in acest scop diferite criterii de clasificare, dupa cum urmeaza:

a) in functie de termenul de rambursare a imprumuturilor, datoria publica se imparte in:

- datoria publica flotanta, cuprinzand totalitatea imprumuturilor de stat pe termen scurt;

- datoria publica consolidata cuprinzand totalitatea datoriilor rezultate din imprumuturile de stat lansate pe termen mediu si lung sau din prelungirea termenelor de rambursare a imprumuturilor pe termen scurt, in situatia cand acestea se transforma in imprumuturi pe termen mediu si lung;

b) in functia de sursele de provenienta ale capitalurilor imprumutate datoria publica are doua forme care sunt gestionate in mod distinct:

- datoria publica interna care se angajeaza de pe piata interna a capitalului de imprumut;

- datoria publica externa care se angajeaza din strainatate;

c) in functie de calitatea creditorilor, datoria publica poate fi:

- datorie publica bruta care cuprinde valoarea totala a imprumuturilor indiferent unde sunt plasate acestea;

- datorie publica neta, in care nu intra valoarea imprumuturilor plasate la institutiile statului.

Reglementarea datoriei publice in Romania este realizata prin lege, aceasta stabilind sfera de cuprindere, scopul, contractarea, rambursarea, inregistrarea, raportarea si administrarea datoriei publice.[2]

2. Datoria publica interna

Datoria publica interna este partea din datoria publica care reprezinta totalitatea obligatiilor financiare ale statului provenind din imprumuturi contractate direct sau garantate de stat de la persoane fizice sau juridice rezidente in Romania, inclusiv sumele primite temporar din resursele trezoreriei statului. Datoria interna este generata de:

- imprumuturi pe termen scurt primite de stat de la Banca Nationala, pentru echilibrarea in executie a bugetului de stat. Aceste imprumuturi se ramburseaza in cursul anului, iar in cazul in care nu se pot rambursa, se prelungeste termenul de rambursare si se cuprind in datoria publica de la sfarsitul anului;

- emisiunea de bonuri de tezaur in acelasi scop, rambursabile din resurse bugetare pana la sfarsitul anului. Daca bonurile de tezaur nu pot fi rascumparate, statul emite noi titluri, fapt ce conduce la consolidarea datoriei publice, statul ramanand in continuare debitor;

- plasarea de titluri de stat pe termen mediu si lung, prin subscriere publica, in scopul realizarii de resurse necesare acoperirii deficitului bugetar anual;

- garantiile ce se acorda de stat pentru credite bancare interne, pe termen scurt, mediu sau lung, contractate de agentii economici sau autoritatile locale pentru necesitatile legate de obiective de maxima importanta pentru economia nationala;

- atragerea pe termen scurt a disponibilitatilor din conturile trezoreriei publice.

3. Datoria publica externa

Datoria externa este partea din datoria publica care reprezinta totalitatea obligatiilor financiare ale statului provenind din imprumuturi contractate direct sau garantate de stat de la persoane fizice sau juridice nerezidente in Romania.

Pornind de la faptul ca imprumuturile contractate in strainatate pot fi de mai multe feluri (imprumuturi externe contractate prin debitori publici, inclusiv, guvernul national, serviciile sale si organismele publice autonome; imprumuturi externe contractate prin debitori privati, a caror rambursare este garantata printr-un organism public; imprumuturi externe contractate de debitori privati) se poate observa ca notiunea de datorie externa este mai larga decat cea de datorie publica externa si are mai multe sensuri care vor fi prezentate in continuare.

Datorie externa bruta in sens larg este formata din obligatiile banesti si diferite alte valori pe care persoanele juridice si fizice ale unei tari le datoreaza strainatatii la un moment dat. Aceasta interpretare nu are aplicabilitate practica, deoarece este extrem de dificila inventarierea tuturor obligatiilor fata de strainatate, cu atat mai mult cu cat nu toate acestea sunt exprimate valoric si au termene precise de rambursare.

Datoria externa bruta in sens restrans cuprinde obligatiile banesti fata de strainatate, in afara de: imprumuturile pe termen scurt (sub un an); imprumuturile externe cu o perioada de gratie de 10-15 ani; ajutoarele nerambursabile; investitiile straine directe (acestea nu au termen de rambursare sau de lichidare); imprumuturile acordate de unii creditori externi sucursalelor, filialelor sau altor reprezentante ale acestora in conditii mai avantajoase decat cele practicate pe piata mondiala; imprumuturile externe contractate de persoane juridice si fizice negarantate de autoritati competente.

Datoria externa in interpretarea Bancii Mondiale este formata din sumele datorate de stat unor creditori publici si privati in valuta straina, bunuri si servicii, cu o perioada de rambursare de peste un an precum si din sumele datorate de persoane private care sunt garantate de autoritatea publica. In aceasta interpretare datoria externa nu cuprinde: datoriile persoanelor private catre strainatate, negarantate de autoritatea publica; datoria rezultata din tranzactiile cu Fondul Monetar International; creditele primite pentru care nu au fost stabilite termene de rambursare; datoria ce poate fi rambursata in moneda nationala.

Datoria externa neta cuprinde diferenta dintre activele publice si private ale unei tari in strainatate (disponibilitati valutare; imprumuturi acordate; investitii directe; titluri si diverse alte creante si valori) si activele detinute de rezidentii straini in tara considerata (imprumuturi primite de la guverne, agentii guvernamentale si alte autoritati publice; credite primite de la banci private, organisme financiare si alti creditori; investitii de capital; titluri; disponibilitati valutare si alte valori apartinand unor persoane straine). De cele mai multe ori, in datoria externa neta, se includ numai creantele lichide sau usor realizabile fata de strainatate, creantele care nu pot fi usor mobilizate excluzandu-se din calcul. Acest indicator se foloseste de catre tarile care apar in dubla ipostaza, de creditoare si de debitoare fata de strainatate, cum este de exemplu cazul SUA.[3]

Datoria externa este o notiune complexa ce trebuie interpretata doar in contextul economic si politic al fiecarei tari. Cresterea in cifre absolute a datoriei externe si a serviciului datoriei nu reprezinta neaparat un fapt negativ. Dimpotriva, daca aceste credite sunt folosite in retehnologizari sau investitii profitabile, ele pot deveni adevarate motoare ale dezvoltarii economice, amplificand resursele si capacitatile creatoare ale unei tari. In acelasi timp, volumul datoriei externe luat izolat nu ne spune mare lucru daca el nu este raportat la potentialul economic, marimea tarii si capacitatea de a genera venituri in valuta prin exporturi competitive. Cu alte cuvinte, orice analiza a datoriei externe trebuie sa evidentieze costurile si avantajele care rezulta din recurgerea la capitalul strain pentru solutionarea unor situatii imposibil de abordat doar cu mijloace proprii.

Cei mai utilizati indicatori ai datoriei externe sunt:

- marimea absoluta a datoriei externe, care arata gradul de indatorare al unei tari fata de strainatate la un moment dat;

- nivelul mediu al datoriei pe locuitor. Cu cat acest indicator este mai ridicat, cu atat tara este mai impovarata;

- ponderea datoriei externe in P.I.B.;

- nivelul dobanzilor la creditele externe. Daca dobanzile sunt mari, dupa un anumit numar de ani, suma acestora poate depasi suma imprumuturilor;

- marimea absoluta a serviciului datoriei externe. Acest indicator cuprinde datoria anuala de rambursat formata din ratele scadente, dobanzile, comisioanele si spezele aferente;

- rata serviciului datoriei externe (raportul dintre serviciul datoriei externe si incasarile anuale din exportul de marfuri si servicii) care reflecta capacitatea exportului de a finanta obligatiile anuale ce decurg din exigibilitatea datoriei externe;

- raportul dintre serviciul datoriei externe si nivelul rezervelor oficiale (aur si devize) arata in ce masura un stat poate face fata obligatiilor in cazul in care veniturile din exportul de marfuri si servicii nu se realizeaza la nivelul scontat.