Elaborarea bugetelor de venituri si cheltuieli ale institutiilor publice

La baza desfasurarii incasarilor si platilor efectuate de catre o institutie publica sta bugetul de venituri si cheltuieli. Bugetul, in acceptiunea Legii finantelor publice reprezinta "documentul prin care sunt prevazute si aprobate in fiecare an veniturile si cheltuielile sau, dupa caz, numai cheltuielile, in functie de sistemul de finantare a institutiilor publice" . Stabilirea veniturilor si cheltuielilor care se inscriu in buget se face in functie de gradul de subordonare a institutiei respective, precum si de specificul acesteia. Bugetele de venituri si cheltuieli ale institutiilor publice sunt cuprinse (in totalitate sau sub forma de sold) in bugetul de stat sau in bugetele locale.

La baza fundamentarii veniturilor si cheltuielilor aferente institutiilor publice pot sta o serie de metode[2]:

a) metode clasice de fundamentare:

- metoda automata - pentru previzionarea veniturilor si cheltuielilor pentru anul urmator (n+1) se iau drept baza veniturile si cheltuielile aferente anului anterior, al carui exercitiu s-a incheiat (n - 1);

- metoda majorarii (diminuarii) se iau in considerare rezultatele exercitiilor bugetare aferente a cinci sau mai multi ani premergatori celui pentru care se face previziunea, pe baza carora se calculeazi ritmuri medii de modificare a veniturilor si a cheltuielilor, ritmuri care se aplica asupra veniturilor si cheltuielilor din anul in curs pentru a se face o previziune penru anul urmator;

- metoda evaluarii directe: presupune efectuarea unor calcule pentru fiecare sursa de venit si pentru fiecare categorie de cheltuieli, in functie de executia preliminara a anului in curs si realizarea unei previziuni pentru viitor.

Desi sunt consemnate trei metode diferite, toate pornesc de la aceeasi premisa, conform careia veniturile sau cheltuielile bugetare pentru anul urmator (S_t+1) se pot previziona avand in vedere nivelul de executie a acestora intr-o perioada anterioara (S_t-1), care este de regula anul premergator celui curent in care se fundamenteaza bugetul si pentru care sunt cunoscute datele de executie a veniturilor si cheltuielilor, la care se adauga un factor de corectie (c), dupa urmatoarea relatie:

Factorul de corectie poate diferi in functie de categoria de cheltuieli sau venituri care urmeaza a fi previzionata. De exemplu, in cazul cheltuielilor de persoanl se pot avea in vedere majorarile salariale ce urmeaza a se acorda in anul urmator; in cazul cheltuielilor pentru bunuri si servicii se pot avea in vedere cresterile de pret la bunuri si, resectiv tarife la servicii. Pe ansamblu si, mai cu seama in cazul unor institutii publice precum ministerele se poate face o prognoza a cheltuielilor prevazute in buget in functie de corelatia acestora cu ritmul de crestere a produsului intern brut.

b) metode moderne  - aceste metode urmaresc fundamentarea bugetelor de venituri si cheltuieli plecand de la obiectivele ce trebuie atinse, programele ce trebuie realizate.

In cazul acestor metode bugetul este impartit in sub-bugete pe activitati, urmand ca in cazul fiecarui sub-buget sa aiba loc o fundamentare a veniturilor si cheltuielilor pe tipuri de venituri si de cheltuieli. Prin insumarea sub-bugetelor, la care se pot adauga, daca este cazul, veniturile si cheltuielilor activitati generale a institutiei, se realizeaza bugetul general.

In concluzie, diferenta dintre metodele moderne si cele clasice este una de continut. Metodele moderne ofera filosofia asupra conceperii bugetului de venituri si cheltuieli al unei institutii, in sensul stabilirii unor obiective ce urmeaza a fi realizate, eventual pe parcursul mai multor ani, si avand in vedere stabilirea unor indicatori de eficienta, in timp ce metodele clasice sunt cele care ofera mijloacele, instrumentele necesare fundamentarii cheltuielilor si veniturilor din bugetele program.

1. Fundamentarea veniturilor institutiilor publice

Veniturile institutiilor publice de subordonare centrala sunt asigurate

a)         integral din bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, dupa caz;

b)                din venituri proprii si subventii acordate de la bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, dupa caz;

c)         integral, din veniturile proprii.

In cazul institutiilor publice de interes local, finantarea cheltuielilor curente si de capital se asigura

a)      integral de la bugetul local, in functie de subordonare;

b)      din venituri proprii si din subventii acordate de la bugetul local, in functie de subordonare;

c)      integral din venituri proprii.

Atat institutiile publice de subordonare centrala, cat si cele de subordonare locala pot folosi, pentru desfasurarea activitatii lor, bunuri materiale si fonduri banesti primite de la persoanele juridice si fizice, sub forma de donatii si sponsorizari.

Veniturile proprii ale institutiilor publice, finantate din venituri proprii sau din venituri proprii si transferuri de la bugetele superioare, provin din chirii, organizarea de manifestari culturale si sportive, concursuri artistice, publicatii, prestatii editoriale, studii, proiecte, valorificari de produse din activitati proprii sau anexe, prestari de servicii si altele asemenea.

Categoriile de venituri care sunt cuprinse in bugetele institutiilor administratiei publice sunt diferite in functie de subordonarea institutiei respective sau in functie de specificul institutiei publice. Astfel, institutiile publice finantate integral din bugetul de stat sau din bugetele locale au veniturile formate din transferuri de la aceste bugete. Institutiile publice care se finanteaza partial sau integral din venituri proprii, deoarece desfasoara o activitate generatoare de venituri, obtin veniturile in functie de specificul activitatii desfasurate.

Fundamentarea veniturilor in cazul acestora se poate realiza pe baza previziunilor privind sursele de venit si posibilitatea lor de valorificare.

Pentru fundamentarea veniturilor institutiilor publice trebuie tinut cont de o serie de criterii

existenta bazei legale a realizarii veniturilor;

executia preliminara pentru anul de baza, corectata cu eventualele influente prevazute pentru viitor;

analiza si studierea comparativa a veniturilor si a cheltuielilor realizate pe total, pe structura si in dinamica.

Fundamentarea cheltuielilor institutiilor publice

Mergand pe clasificatia economica a cheltuielilor efectuate de institutiile publice[6] acestea pot fi cheltuieli curente (de functionare) si cheltuieli de capital (cu caracter de investitii).

Conform darilor de seama contabile care trebuie depuse de institutiile publice, structura cheltuielilor acestora este urmatoarea (aceasta structura este comuna pentru toate institutiile publice, deci are o arie de cuprindere vasta, unele categorii de cheltuieli fiind comune pentru toate institutiile publice, altele fiind, insa, specifice numai anumitor institutii publice):

Cheltuielile de personal reprezinta o componenta importanta a cheltuielilor unei institutii publice, in componenta lor fiind incluse:

a) cheltuieli cu salariile:

salarii de baza;

salarii de merit;

indemnizatii de conducere si alte indemnizatii;

spor de vechime;

sporuri pentru conditii de munca;

alte sporuri;

fonduri pentru posturi ocupate prin cumul;

plati ore suplimentare;

fond de premii;

prima de vacanta;

alte drepturi salariale acordate personalului incadrat cu carte de munca;

drepturi salariale platite unor persoane din afara unitatii;

alte drepturi salariale;

b) contributii pentru asigurarile sociale de stat;

c) cheltuieli pentru constituirea fondului pentru plata ajutorului de somaj;

d) contributii pentru constituirea fondului de asigurari sociale de sanatate;

e) contributia pentru fondul de risc si accidente;

f) comisionul pentru Camera de munca;

g) fondul de garantare a creantelor salariale;

e) deplasari, detasari, transferari (diurna):

deplasari, detasari, transferari in tara;

deplasari in strainatate;

f) tichete de masa.

Pentru fundamentarea cheltuielilor de personal in cazul institutiilor publice se pleaca de la organigrama institutiei. Aceasta cuprinde numarul de posturi, gradul lor de ocupare cu personal, precum si diferentierea personalului pe trepte de salarizare.

Prin reglementarile legale sunt stabilite limitele minime si maxime intre care se pot incadra salariile de baza pentru personalul angajat al institutiilor publice, in functie de specificul institutiei. Aceste limite sunt stabilite fie in functie de anumiti coeficienti care se aplica la valoarea sectoriala a salariului, fie sub forma unor limite valorice minime si maxime.

In cazul in care institutiile publice obtin si venituri din activitati extrabugetare, nivelul salariilor poate fi marit pe seama acestor venituri.

O varianta de determinare a nivelului previzionat a cheltuielilor cu salariile se poate baza pe urmatorul rationament: se determina, plecand de la structura personalului si de la nivelul mediu al salariului pentru fiecare salariat (sau categorie de salariati), cuantumul salariilor de baza, salariilor de merit, indemnizatiilor de conducere, sporurilor, orelor suplimentare, premiilor si a altor drepturi salariale previzionate pentru anul de plan. Acestea insumate reprezinta cheltuielile cu salariile sau fondul de salarii al institutiei publice.

Pentru determinarea cheltuielilor cu salariile pentru anul de plan, in functie de numarul angajatilor unei institutii publice, se poate opta pentru un calcul analitic (numar redus de personal) sau pe baza unor calcule previzionate pe baza unor rezultate medii ale anului de baza.

Vom prezenta un exemplu de fundamentare a cheltuielilor cu salariile pentru o institutie publica pe baza datelor valorice salariale medii realizate in anul de baza si a numarului de salariati estimat pentru anul de plan (datele luate in calcul sunt ipotetice):[7]

Pentru o estimare mai aproape de realitate a fondului de salarii pentru anul de plan trebuie sa se tina cont de eventualele majorari salariale acordate sub forma indexarilor sau a altor tipuri de majorari.

Separat de cheltuielile cu salariile se calculeaza de catre institutia publica si cheltuielile privind contributiile catre stat (mentionate la literele b-g ale cheltuielilor de personal):

Cheltuielile pentru deplasari, detasari, transferari sunt fundamentate in functie de previziunile privind deplasarile, detasarile, transferarile pentru anul de plan. Prin reglementari legale este stabilita diurna pentru personalul institutiilor publice, atat pentru intern, cat si pentru strainatate.

In cadrul cheltuielilor materiale si cu serviciile realizate de o institutie publica amintim (unele comune tuturor institutiilor publice, altele specifice numai unora):

a) drepturi cu caracter social:

rechizite scolare;

transport elevi, studenti, someri, asistati, bolnavi, invalizi si insotitorii lor;

drepturi pentru studenti si elevi in perioada concursurilor si campionatelor;

drepturi pentru donatorii de sange;

alte drepturi stabilite de dispozitiile legale;

b) hrana:

hrana pentru oameni;

hrana pentru animale;

c) medicamente si materiale sanitare:

medicamente;

materiale sanitare;

d) cheltuieli pentru intretinere si gospodarie:

incalzit;

iluminat si forta motrica;

apa, canal, salabritate;

posta, telefon, telex, radio, televizor, telefax;

furnituri de birou;

materiale pentru curatenie;

alte materiale si prestari de servicii;

e) materiale si prestari de servicii cu caracter functional;

f) obiecte de inventar de mica valoare sau scurta durata si echipament:

lenjerie si accesorii de pat;

echipament;

alte obiecte de inventar de mica valoare sau scurta durata;

g) reparatii curente;

h) reparatii capitale;

i) carti si publicatii;

j) alte cheltuieli:

calificarea, perfectionarea si specializarea profesionala a salariatiilor;

protocol;

protectia muncii;

transmiterea drepturilor;

alte cheltuieli autorizate prin dispozitii legale;

k) manuale;

l) fondul Presedintelui;

m) fondul Primului Ministru.

Cuantumul maxim pentru cea mai mare parte a cheltuielilor materiale si cu serviciile este stabilit prin diferite acte normative, atat sub forma unor sume indexabile periodic, cat si sub forma unor cantitati. De asemenea, pentru anumite categorii de cheltuieli (ex: obiecte de inventar de mica valoare si scurta durata) estimarea cheltuielilor pentru anul de plan se face pe baza referatelor privind necesarul de astfel de materiale, precum si pe baza preturilor estimate de achizitie.

In general, cheltuielile materiale se fundamenteaza pe baza metodelor clasice.