Elementele administrarii creditului

Elementele administrarii creditului

Administrarea portofoliului de imprumuturi poate fi divizata pe functiile specifice ale managementului:

planificarea, care implica luarea in considerare a riscurilor si veniturilor imprumutului, care determina obiectivele privind profitul si alocarea activelor de imprumuturi pe portofolii de imprumuturi comerciale, de consum si ipotecare;

organizarea, asigura activizarea obiectivelor si scopurilor planificate prin definirea politicilor si proceselor, care includ stabilirea functiilor suport si diseminarea serviciilor in cadrul structurii organizationale;

controlul, reprezinta procesul de monitorizare si de ajustare a imprumutului, astfel ca sa fie mentinute performantele si sa fie atinse obiectivele privind profitul.

Imprumuturile implica riscuri referitoare la neplata si la rata dobanzii .

Evaluarea riscului de neplata se face prin analiza valorii creditului pentru cel imprumutat, a capacitatii de rambursare a creditului de catre acesta.

Evaluarea riscului de rata a dobanzii ia in considerare:

o           schimbarile in nivelul ratei dobanzii in perioada de viata a imprumutului;

o           dependenta riscului de sursele de fonduri disponibile care sa asigure continuarea rambursarii imprumutului la rate ale dobanzii profitabile pentru banca.

Evaluarea imprumutului trebuie sa fie flexibila, pentru a asigura venituri adecvate, in acest sens luand in considerare costul fondurilor, riscurile de neplata, costurile asociate cu constituirea si procesarea imprumutului.

Riscul de portofoliu este riscul determinat de superconcentrarea intr-un portofoliu particular, care poate conduce la probleme de neplata in eventualitatea ca un anumit segment al economiei se confrunta cu dificultati specifice. Minimizarea acestui risc presupune o lichidare in ordine a imprumuturilor si inlocuirea acestora cu imprumuturi noi mai sigure si profitabile.

Limitarea riscului de portofoliu include urmatoarele alternative:

o           limitarea dimensiunii imprumuturilor pe tipuri de imprumutati;

o           restrictionarea creditului pe industrii, spatii geografice sau tipuri de imprumutati, pentru a evita concentrarea exagerata;

o           utilizarea imprumuturilor participative, pentru a reduce dimensiunea si concentrarea bancilor pe anumiti imprumutati;

o           inducerea diversificarii participarilor la imprumut prin cumpararea acestora.