Finantarea economiei nationale

Finantarea economiei nationale

1. Resursele si circuitele financiare

1.1. Agregatele economice

Pentru intelegerea mecanismelor de finantare a economiei este necesara prezentarea, pe scurt, a agregatelor economice, conform sistemului de conturi nationale.

Sistemul de conturi nationale (contabilitatea nationala) se bazeaza pe doua tipuri de agregate:

Sistemul actiunilor economice elementare, care genereaza nomenclatorul operatiunilor.

Sistemul entitatilor, care genereaza nomenclatorul agentilor.

Nomenclatorul operatiunilor cuprinde trei mari categorii:

a)      operatiuni asupra bunurilor si serviciilor: este vorba de productie, de consum si de investitii;

b)      operatiuni de repartitie si transferuri, care descriu circulatia veniturilor intre agenti. Aceasta categorie cuprinde salariile, veniturile din proprietate, impozitele etc.;

c)      operatiuni financiare, care cuprind mijloacele de plata utilizate pentru realizarea operatiunilor precedente.

Componentele nomenclatorului agentilor se clasifica dupa doua criterii (A si B):

A.     Clasificarea economica a agentilor economici

dupa natura activitatii lor

B.     Clasificarea statistica a agentilor economici

dupa natura activitatii lor

1.2 Asigurarea resurselor financiare ale economiei

Schematic, se disting doua modalitati:

finantarea directa: nevoia de finantare a unor agenti economici (intreprinderi si administratie) este acoperita direct de capacitatea de finantare a altor agenti (populatia), fara interventia unor organizatii financiare. Relatia intre cele doua categorii de agenti se realizeaza, in esenta, prin intermediul pietei financiare (obligatiuni, actiuni) sau al altor piete de capitaluri;

finantarea indirecta: institutiile financiare sunt intermediarii care apropie nevoile si capacitatile de finantare.

1.3. Circuitele financiare

In limbajul obisnuit, conceptul de circuit integreaza atat aspectul formei (un spatiu inchis mai mult sau mai putin de un cerc), cat si aspectul distantei (lungimea totala a acestei forme).

Circuitele financiare sunt constituite prin interactiunea fluxurilor, generate de operatiuni in care intervin resurse financiare afectate utilizarilor cu durate diferentiate.

Circuitele financiare nu sunt constituite prin interactiunea tuturor fluxurilor generate de operatiunile in care intervin resursele banesti. Sunt eliminate din sfera circuitelor financiare creditele comerciale sau inscrisurile pur contabile de compensare inter-intreprinderi (deoarece nu se produce nici o miscare baneasca efectiva) si contractele institutiilor de asigurari ( caci titlurile create nu sunt transmisibile si atunci cand, in mod exceptional, sunt transmisibile, acestea se realizeaza in afara pietei).

Circuitele financiare apar intr-o economie din momentul in care un bun se impune pentru a servi ca moneda, favorizand astfel formarea unei veritabile economisiri pe termen lung, susceptibila de a genera investitii, fara ca prin aceasta agentii economici care le realizeaza sa se abtina de a consuma.

Circuitele financiare nu servesc numai pentru a pune la dispozitia economiei cantitatea necesara de moneda pentru asigurarea echilibrului real, ele contribuind si a o distribuire adecvata a acestei cantitati de moneda intre diferitii agenti (in spatiu si in timp) si la o mai mare stabilitate financiara (minimizand, de exemplu, cursurile titlurilor financiare care constituie contrapartea acestor monede).

Optimizarea eficientei circuitelor financiare este supusa mai multor cerinte:

sa nu antreneze instabilitati monetare si financiare;

sa fie compatibila cu dublul control al autoritatilor publice, la nivel absolut, asupra cantitatii de moneda in circulatie si asupra pretului titlurilor financiare, si la nivel relativ, asupra repartitiei cantitatii de moneda intre diferiti agenti economici, asupra ierarhizarii ratei dobanzii, asupra paritatii monedei nationale;

sa permita alocarea riscurilor spre agentii economici cei mai apti pentru a le asuma.

2. Mecanismele si instrumentele finantarii

2.1. Mecanismele finantarii economiei

Intelegerea mecanismelor de finantare a economiei trebuie sa porneasca de la abordarea integrativ-sistemica a economiei, ca un ansamblu de fluxuri si circuite, care intersecteaza atat sfera reala, cat si sfera monetara a sistemului economic.

Mecanismele de finantare a economiei, luand in considerare tipurile caracteristice de agenti economici financiari si nefinanciari angajati in realizarea formelor de finantare, sunt prezentate in Figura 1.

2.2. Instrumentele finantarii economiei

A) Creditele bancare

Oferta si cererea de credit sunt elemente ale ofertei si cererii de moneda. Solicitarea unui credit reprezinta un mijloc de a obtine moneda, insa, cele doua notiuni nu se suprapun.

Categorii de credite

Tipologic, multitudinea de credite acordate de catre institutiile bancare se prezinta, intr-o abordare simplificata, astfel:

a)      credite pe termen scurt; pe termen mediu; pe termen lung;

b)      credite cu rata fixa; cu rata variabila;

c)      credite in lei; in devize;

d)      credite garantate (cautiuni, gejuri, ipoteci etc.); negarantate;

e)      credite mobilizabile; nemobilizabile;

f)        credite de productie; de export; de investitii; de trezorerie; pentru locuinte etc.

Costul creditului va varia in functie de:

costul resurselor institutiilor financiare;

caracteristicile creditului;

caracteristicile clientului (situatie financiara, marime etc.).

B) Plasamentele

Rolul pietei este de a asigura confruntarea intre oferta si cererea de capitaluri. Anumiti agenti economici doresc sa imprumute, in timp ce altii sunt dispusi sa acorde imprumuturi, percepand o dobanda.

Plasamentul reprezinta actiunea de investire intr-un titlu financiar generat de cel care solicita lichiditate, prin care sunt atrase resursele banesti pe pietele de capital, resurse necesare finantarii sau economisirii.

Operatiunile pe pietele de capital consta in:

fie crearea de creante ce vor fi remise imprumutantului contra moneda sau moneda centrala (actiuni, obligatiuni, bilete de ordin, certificate de trezorerie, etc.) - piata primara.

fie negocierea creantelor deja existente - piata secundara.

In principiu, structura pietei de capitaluri, luand in considerare durata plasamentelor, se prezinta astfel:

a)      piata monetara (piata capitalurilor pe termen scurt), care cuprinde:

piata interbancara, ce reprezinta piata monedei centrale, de pe care agentii economici nonfinanciari sunt exclusi;

piata titlurilor pe termen scurt negociabile, pe care agentii economici nonfinanciari sunt admisi.

b)      piata financiara, piata capitalurilor pe termen lung, poate fi atat piata financiara directa (relatii directe intre agentii nefinanciari), cat si piata monedei centrale, pe care institutiile financiare intervin in mod masiv.