Formarea pietei bancare europene

Formarea pietei bancare europene

In decembrie 1985, Consiliul Comunitatii a adoptat Actul Unic ca expresie a hotarậrii tarilor membre ale Comunitatii Europene de a desavậrsi procesul de integrare pe care tratatul de la Roma l-a stabilit in sensul realizarii unui spatiu economic integrat pe baza unei triplei libertati de circulatie: a persoanelor, a marfurilor si serviciilor si a capitalurilor.

Obiectivul Actului Unic era de a deschide pentru Europa o noua etapa a liberalizarii in domeniul miscarii capitalurilor si schimburilor de servicii in spiritul Tratatului de la Roma, ceea ce era deja realizat la acea data in domeniul schimburilor de marfuri.

In concordanta cu ideile Actului Unic, se urmarea sa se asigure la sfarsitul anului 1992 o mare piata unificata, care sa aduca o reconsiderare a perspectivelor in domeniu.

Pana la aceasta data era recunoscuta libertatea de stabilire, de a intreprinde activitati bancare in oricare din tarile Comunitatii, in conditiile stabilite de statul respectiv pentru oricare din cetatenii sai, iar acum obiectivul urmarit era acela de a permite bancilor libera prestatie de servicii fara a se tine cont de frontierele existente.

Aceasta inseamna ca banca este supusa numai reglementarilor autoritatilor din tara de origine.

Prin aceasta se asigura unei banci date dintr-o tara a Comunitatii Europene posibilitatea de a actiona in baza autorizatiei de functionare din tara sa, in oricare din celelalte tari, fara nici o alta formalitate suplimentara, aceasta insemnand de fapt recunoasterea reciproca a autorizatiilor privind functionarea bancilor.

Aplicarea prevederilor Actului Unic se bazeaza pe trei elemente complementare:

Libertatea de miscare a capitalurilor;

Libera prestatie a serviciilor financiare si bancare transfrontaliere;

Armonizarea minimala a reglementarilor care se aplica activitatii bancare si financiare.

A.     Liberalizarea miscarilor de capital

Directiva Liberalizarii Capitalului adoptata in iunie 1988 este documentul care reglementeaza, pentru Comunitatea Europeana, liberalizarea completa a miscarilor de capital.

Aplicarea prevederilor sale urma sa fie realizata de 8 din cele 12 tari europene incepậnd cu 1990, pentru Spania si Irlanda din 1992, iar pentru Portugalia si Gracia din 1995.

Suedia, Austria si Finlanda, intrate in Uniunea Europeana mai tậrziu, nu au ridicat probleme avậnd o legislatie evoluata in acest domeniu.

Tratatul Uniunii Europene convenit intre tarile membre interzice orice restrictie privind miscarea capitalului si platile intre statele membre si asigura trainicie integrarii europene.

Armonizarea deplina a pietei capitalurilor mai este franata si de caracteristicile nationale ale pietelor monetare, decurgand mai ales din nivelul inflatiei.

B.     Libera circulatie a serviciilor si produselor financiare si bancare

A doua directiva de coordonare bancara adoptata la 15 decembrie 1989 avea ca obiectiv instaurarea a unei piete unificate in care bancile aveau dreptul de a furniza servicii in toata gama de activitati bancare :

pe de o parte, fara a avea structuri organizatorice proprii in tara in care isi au rezidenta clientii si ,

pe de alta parte, prin intermediul unor sucursale infiintate de ea in mod liber.

Astfel, directiva statueaza principiul recunoasterii reciproce a autorizatiilor bancare si a legislatiei bancare in virtutea carora statele membre renunta sa impuna propriile conditii de acces la activitatea bancara si financiara a sucursalelor unei banci instalate pe teritoriul lor. Sucursalele bancilor straine sunt supuse numai reglementarilor din tarile lor de origine considerate in fapt echivalente.

a) Directiva stabileste operatiuni susceptibile de a fi desfasurate de catre institutiile de credit beneficiare de recunoastere mutuala:

Primirea depozitelor si a altor fonduri ce pot fi retrase de la public;

Acordarea de credite ce include credit de consum, credit ipotecar, factoring, credit pentru tranzactiile comerciale(inclusiv forfaiting);

Leasing financiar;

Servicii de transfer a banilor;

Emiterea si administrarea de mijloace de plata (de exemplu carti de plata, cecuri de calatorie si ordine de plata-banker's draft);

Garantii si angajamente;

Cumpararea si vậnzarea pe cont propriu sau in contul clientului pentru:

v     Instrumente ale pietei monetare (cecuri, cambii, certificate de depozit)

v     Valute straine;

v     Operatiuni de anticipare (futures) si optiuni;

v     Instrumente valutare si rata dobậnzii;

v     Titluri transferabile.

Participari la emisiuni de actiuni si furnizarea de servicii privind asemenea emisiuni.

Consultatii privind preluari de unitati(structuri de capital), strategie industriala si probleme decurgậnd din asemenea operatiuni; consultatii si servicii referitoare la fuziuni si achizitii de structuri preluabile;

Agentie de bursa-brokeraj;

Plasamente de portofoliu;management si consultatii;

Pastrarea in siguranta si administrarea titlurilor;

Servicii de referinta privind creditele;

Servicii de pastrare in custodie.

Aceasta enumerare urmareste sa stabileasca activitatile cu specific bancar autorizate in spiritul directivei si implicit este o solutie care rezolva dificultatile si disensiunile aparute la intocmirea documentului in legatura cu posibilitatea de a defini activitatea bancara intr-o formula mai restrictiva, prin aceasta directiva promovand formula bancii universale, extinzand functiunile bancilor comerciale la o sfera larga de operatiuni specifice bancilor de afaceri si bancilor specializate.

Prin directiva se statueaza necesitatea unei cooperari intre autoritatile de supraveghere bancara din tara de origine a bancii, in tara in care aceasta actioneaza.

b) Directiva defineste regulile prudentiale comune si procedurile de control minimale. In acest fel, institutiile bancare care solicita autorizatie trebuie sa aiba un capital minim reprezentand 5 milioane ECU, suma ce trebuie mentinuta in continuare pe tot timpul activitatii.

c) Directiva stabileste o regula prudentiala cu privire la participarea bancilor sau altor institutii de credit la intreprinderi cu caracter non-financiar.

Astfel de participari sunt limitate pentru fiecare participare, astfel:

o       15% din totalul fondurilor proprii

o       pentru ansamblul participatiilor nu se poate depasi 60% din totalul fondurilor proprii

C.     Armonizarea legislatiei bancare

Armonizarea legislatiei promovata prin prevederile celei de-a doua directive de coordonare bancara are ca scop principal fundamentarea recunoasterii reciproce a bancilor in conditiile unor norme prudentiale similare in masura sa asigure stabilitatea sistemului bancar in cadrul pietei unice europene.

Se evidentiaza, sub acest aspect:

modul de determinare a fondurilor proprii;

cerintele privind rata de solvabilitate.

Fondurile proprii sunt considerate sub doua ipoteze:

o           elementele ce constituie fondurile proprii de baza sau fondurile proprii "dure" reprezentate de capital si rezervele publicate care sunt incluse nelimitat in cadrul fondurilor proprii;

o           elemente complementare(rezerve din reevaluare, titluri cu durata determinata, angajamentele membrilor bancilor cooperatiste si imprumuturile subordonate care se iau in calcul limitat pentru jumatate din capitalul de baza).

Se precizeaza ca imprumuturile subordonate sunt ele insele limitate la jumatate din totalul lor.

Directiva relativa la rata solvabilitatii constituie axul central al regulilor bancare armonizate.

Reglementarea cunoscuta sub denumirea de Norma lui Cooke stabileste un raport minimal de 8% intre fondurile proprii si activele ponderate functiei de risc. In mod asemanator activelor, sunt considerate si elementele extrabilantiere potrivit unei scari de expunere la risc proprii.

Astfel, dezvoltarea operatiilor extrabilantiere, isi gaseste acoperirea printr-o participare mai inalta a aportului de capital.

Reglementarile hotarậte la Basel intre bancile centrale din "grupul celor 10" privind norma Cooke a gasit deplina intelegere in intreaga lume, astfel ca aderarea a depasit granitele Europei comunitare, fiind aplicata in majoritatea tarilor.

Procesul de aliniere a normelor bancare s-a desfasurat in timp pe alte arii semnificative avậnd drept obiectiv central armonizarea si uniformizarea pentru o buna functionare a sistemului integrat constituit prin aderarea si integrarea unor sisteme cu caracteristici diferite. Un aspect esential l-a avut in acest sens orientarea,inlaturậnd solutiile divergente existente care sa creeze distorsiuni concurentiale si dezvoltari asimetrice.

Astfel, Directiva privind creditul de consum adoptata la 22 decembrie 1986 contine prescriptii minimale privind creditul de consum, vizeaza o mai buna protectie a consumatorilor europeni si eliminarea distorsiunilor datorate discrepantelor de reglementare.

Directiva cu privire la prevenirea utilizarii sistemului bancar in scopul spalarii banilor din 10 iunie 1991 si aplicabila din 1993 impune bancilor o serie de procedee si masuri organizatorice necesare pentru identificarea clientilor care ar putea realiza asemenea operatiuni..

Directiva de supraveghere si control a marilor riscuri adoptata la 21 decembrie 1992 prevede, in scopul evitarii unei concentrari excesive a riscurilor aferente unui client, limitarea creditelor acordate acestuia in raport de fondurile proprii ale creditorului astfel:

Ø      25% din fondurilor proprii pentru o persoana considerata de mare risc;

Ø      800% pentru ansambul persoanelor creditate considerate de mare risc.

Directiva cu privire la sistemul de garantare a depozitelor din 30 mai 1994 a impus tuturor bancilor din Uniunea Europeana sa adere la un sistem de garantare a depozitelor . Aceasta directiva nu se pronunta nici pentru statutul public sau privat, nici asupra modului de finantare a sistemelor de garantare.