Functiile impozitelor si taxelor la persoane fizice

Functiile impozitelor si taxelor la persoane fizice

Prin politica fiscala practicata, statul are dreptul de a prelua o parte din veniturile realizate de subiectele de drept, sau de a percepe o parte din costul servicilor prestate in folosul solicitantilor.

Impozitele si taxele la care sunt obligate subiectele platitoare, indeplinesc in principiu, trei functii:

a)      contribuie la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societatii.

b)      de redistribuire unor venituri primare sau derivate.

c)      de reglare a unor fenomene economice sau sociale.

a) Contributia la formarea fondurilor generale de dezvoltare a societatii este o obligatie a tuturor persoanelor fizice care realizeaza venituri impozabile sau taxabile. Aceste fonduri sunt utilizate de stat pentru finantarea de obiective si actiuni cu caracter general, folosind intregii colectivitati, ca: finantarea institutiilor publice, constituirea rezervelor de stat, alte actiuni si obiective cu caracter economic, dezvoltarea bazei materiale a unitatilor social-culturale de stat si a organelor de stat si alte scopuri prevazute.

b) Redistribuirea unor venituri primare sau derivate este operatiunea de preluare a unor resurse in vederea repartizarii lor pentru satisfacerea unor trebuinte acceptate in folosul altora decat posesorii initiali ai resurselor.

Redistribuirea aplica principiul depersonalizarii resurselor, infaptuindu-se pe multiple planuri pentru satisfacerea tuturor trebuintelor generale ale societatii. Datorita faptului ca redistribuirea exagerata si nerealista are consecinte negative asupra cointeresarii si responsabilitatii,practicarea acesteia prin metode administrative si gratuite justificate va fi inlocuita cu redistribuirea prin metode economice sau restituibile. In cazurile cand redistribuirease realizeaza pe baza principiului mutualitatii, aceasta este nu numai inerenta dar si echitabila.

c) Reglarea unor fenomene economice sau sociale actioneaza in mod diferit in cazul unitatiilor economice sau a persoanelor fizice.

La persoanele fizice, prin impozite si taxe se stimuleaza executarea de lucrari si prestarea de servicii in folosul populatiei, utilizarea cat mai productiva a terenurilor agricole si cresterea animalelor, se limiteaza realizarea de venituri exagerate la unele persoane fizice.

Dreptul statului de a reglementa sistemul de impunere.

In legatura cu dreptul statului de a reglementa sistemul de impunere, in literatura de specialitate au fost emise mai multe teorii :

a) Teoria organica a fost teoretizata de ganditori de frunte ai filozofiei clasice germane : Hegel, Fichte si Schelling. Potrivit acestei teorii, "statul s-a nascut din insasi natura omeneasca", iar dreptul de impunere este un "produs necesar dezvoltarii istorice a popoarelor". In aceste conditii,dreptul de impunere nu este necesar sa fie justificat, deoarece toate popoarele traiesc in "viata de stat si toate statele pentru garantarea existentei lor, au nevoie de exercitarea dreptului de impunere". Scopul acestui drept este de a constitui fonduri banesti necesare mentinerii organizarii de stat, ori " scopul fiind absolut necesar, se impune ca si mijlocul pntru realizarea scopului sa fie imperativ".

b) Potrivit teoriei sociologice, statul este considerat a fi un "stapan absolut", nascut din framantarile organizarilor sociale si reprezinta "forta brutala" a minoritatii, organizate pentru a se impune in fata majoritatii stapanite. Conform acestei teorii, detinatorul puterii nu este legat de drept, deoarece emana de la el - vointa lui era chiar dreptul. Prin urmare, vointa capricioasa a suveranului determina normele de conduita sociala.

Instituirea dreptului de a percepe impozite si taxe a aparut odata cu crearea unui aparat public complicat si cu necesitatea de a avea mijloacele de intretinere si functionare. Pentru a mentine aceasta forta publica sunt necesare contributiile cetateniilor.

c) Teoria contractului social a fost intemeiata de Thomas Hobbles si dezvoltata de catre Jean-Jacques Rousseau in lucrarea sa, "Contractul social". In teoria contractului social, dreptul formal de impunere apare ca rezultatul unei intelegeri intre stat si contribuabili.Cetatenii renunta la o parte din libertati, facand in acelasi timp si sacrificii de ordin material concretizate in impozite, in schimbul unor activitati realizate si garantate de stat. Statul este considerat ca o autoritate superioara-careia i se supun oamenii liberi care l-au creat, pe baza unui contract.

d) Teoria echivalentei, numita si teoria schimbului sau teoria intereselor, a fost fondata de Adam Smith si continuata de Montesquieu. Conform conceptiei economistului Adam Smith, maximele sau principiile fundamentale ale impunerii, devenite traditionale in ultimele decenii sunt:

1) maxima de justitie: "cetatenii fiecarui stat trebuie sa contribuie la cheltuielile guvernamentale, atat cat le permit facultatile proprii, adica in proportia veniturilor pe care le realizeaza sub protectia statului".

2) maxima de certitudine: "impozitul stabilit fiecarui cetatean trebuie sa fie prestabilit si nu arbitrar". In epoca moderna, cuantumul platii trebuie sa fie cert pentru contribuabil ca si pentru orice alta persoana.

3) maxima comoditatii: "toate contributiile trebuie sa fie pretinse la termenele si urmand procedeele care sunt mai convenabile contribuabilului".

4) maxima economiei: "toate contributiile trebuie sa fie stabilite de o maniera care sa scoata din buzunarul cetateanului cat mai putin posibil fata de ceea ce urmeaza sa intre in trezoreria statului".

Teoria echivalentei impozitelor a fost actualizata oficial in S.U.A. de catre Tribunalul Suprem Federal, care si-a motivat o decizie a sa data intr-un litigiu fiscal in modul urmator : "Puterea de a impune, indispensabila pentru existenta oricarui guvern civilizat, se exercita in baza presupunerii unui echivalent restituit contribuabilului prin protectia persoanei si a proprietatii sale, prin crearea si mentinerea unor avantaje publice de care el profita". Aceasta actualizare a teoriei echivalentei impozitelor cuprinde, mai mult decat formularile teoretice anterioare, caracterizarea echivalentului pe care statul modern il acorda contribuabilului platitor de impozite, si care consta atat in protectia persoanei si proprietatiile sale, cat si in toate avantajele publice social-culturale. Deci statul stabileste cota de impunere a supusilor in raport de avantajele create, dand in acelasi timp si masura acestora in raport de marimea servicilor sau avantajelor-cu cat vor fi mai mari, cu atat impozitele vor fi mai ridicate.

Impozitul, asa cum afirma Charles Montesquieu, este "o portiune pe care o da fiecare cetatean din bunul sau, pentru a avea siguranta celeilalte parti sau pentru a se folosi de ea".

Dupa aceasta teorie, impozitele se confrunta cu taxele, deci daca impozitele ar fi intr-adevar echivalente, ar trebui sa masoare in mod just stabilirea si perceperea lor. Practic este imposibil de stabilit pentru fiecare cetatean in parte, de ce anume avantaje sau servicii se bucura in organizarea de stat.

e) Teoria sigurantei este inspirata din opera lui John Locke si Francois Quesnay, influentata fiind de conceptia filozofica si de ideile liberalismului clasic, care atribuiau statului un rol de "paznic de noapte", de paza a dreptului si asigurarea sigurantei publice.

Aceasta teorie este asemanatoare cu teoria contractului social si teoria echivalentei, esenta ei constand intr-un contract dintre stat si cetatean. Conform acestei teorii, impozitele sunt considerate ca prima de asigurare pe viata si bunurile cetatenilor. Statul pe de o parte, asigura viata si bunurile, iar cetatenii pe de alta parte, platesc un impozit, un fel de prima de sasigurare. Teoria sigurantei ofera in acelasi timp si masura impozitelor, deoarece marimea lor va fi data de calitatea cetateanului si valoarea bunurilor pe care le poseda.

Teoria sigurantei a fost combatuta pe motiv ca statul nu-si asuma vreun angajament formal de asigurare fata de cetateanul sau. Daca ar exista un asemenea angajament, s-ar impune o despagubire din partea statului atunci cand bunurile contribuabililor au fost distruse sau sustrase.

f) Conform teoriei sacrificiului, ratiunea impozitului este justificata de insasi natura statului, in sensul ca statul este un produs necesar al dezvoltarii istorice si nicidecum o organizare sociala bazata pe vointa declarata a catatenilor sau a unui grup de cetateni. Astfel, cei care vor recunoaste ca viata sociala, in complexitatea ei, nu poate exista decat sub forma organizarii de stat, trebuie sa recunoasca si dreptul la impunere.

Dreptul statului de a stabili si percepe impozite este o consecinta directa a obligatiei sale de a indeplini functiile si sarcinile de stat. Toti cetatenii provoaca o serie de cheltuieli pe care statul este obligat sa le onoreze, si prin urmare, aceste cheltuieli trebuie finantate de cei care le cauzeaza. De aici, impozitul nu apare ca un contra-serviciu special pentru anumite servicii sau avantaje, ci ca o datorie a tuturor cetatenilor pentru asigurarea existentei si a conditiilor de dezvoltare a intregului social caruia ii apartin. In acest sens, datoria de contributie a cetatenilor este analoga cu datoria de cetatean.