OPERATIUNI PE PIATA FINANCIARA - Piata monetara

OPERATIUNI PE PIATA FINANCIARA

1.1. Piata de capital

Conform cu clasificarea anglo-saxona, acceptata de majoritatea specialistilor, piata financiara este structurata in piata monetara (a titlurilor pe termen scurt) si in piata de capital (a titlurilor pe termen mediu si lung). Regulile de tranzactionare a titlurilor nu difera in mod esential, in fapt ambele componente ale pietei financiare realizeaza transferul capitalurilor disponibile in economie de la economisitori catre antreprenori (vezi fig.1.1).

Figura 1.1. Structura pietei financiare

De aceea, mai interesanta apare o alta structurare a pietei financiare: segmentul (piata) primar (a) si segmentul (piata) secundar (a).

Segmentul primar este, de altfel, indispensabil, caci el asigura emisiunea si prima vanzare a titlurilor noi. Societatile antreprenoare, autorizate sa faca apel la economiile publice, se vor adresa segmentului primar pentru plasarea noii emisiuni de titluri. Punerea in circulatie a titlurilor pe piata primara se face la o valoare de emisiune care este stabilita in mod administrativ de conducerea societatii emitente. Criteriile de fundamentare a acestei valori de emisiune sunt atractivitatea titlurilor emise (ceea ce ar justifica o valoare de emisiune mai mica) si randamentul emisiunii (ceea ce ar presupune o valoare de emisiune ori prime de emisiune mai mari).

Segmentul primar se organizeaza prin intermediul bancilor sau societatilor de valori mobiliare, care s-au specializat pe acest gen de operatiuni. Ele dispun de personal calificat, retea de subscriere si de capitaluri prin care realizeaza plasamente operative si garantate.
Segmentul secundar este un gen de piata 'de ocazie', de vanzare repetata a titlurilor dupa emisiunea si prima lor vanzare (in segmentul primar). Spre deosebire de piata 'de mana a doua' a marfurilor, segmentul secundar (bursier si cel extra-bursier) se aseamana mai degraba cu re-vanzarea tablourilor de arta (la o valoare actuala, superioara celei anterioare).
Castigul de capital obtinut prin cresterea valorii de piata a titlurilor, este expresia unei rentabilitati in timp care a rezultat din gestiunea constant pozitiva a firmei emitente.
In cazuri limita, valoarea de piata a titlurilor unor firme aflate in situatii de criza, poate fi inferioara valorii initiale de emisiune. Daca firmele respective depasesc situatia de criza, pretul bursier al titlurilor lor poate fi din nou mai mare decat valoarea lor initiala. Institutional, segmentul secundar constituie obiectul de activitate al Bursei de Valori si al OTC (piata extra-bursiera).

In raport cu disponibilitatea in timp a economiilor publice se disting doua categorii de titluri pentru a caror emisiune si circulatie s-au specializat institutii financiar-bancare corespunzatoare:

titluri financiare pe termen mediu si lung (in general mai mare de un an) care se emit de catre institutii financiare (societati comerciale, de asigurare, de investitii, case de economii) numite valori mobiliare care fac obiectul tranzactiilor pe piata de capital.

titluri financiare pe termen scurt (in general mai mic de un an), care se emit de catre institutii bancare cum ar fi certificate de depozit, librete de economii si bilete de trezorerie.
Valorile mobiliare sunt instrumente negociabile emise in forma materiala sau evidentiate prin inscrieri in cont, care confera detinatorilor lor drepturi patrimoniale asupra emitentului, conform legii si in conditiile specificate de emisiune ale acestora.

Valorile mobiliare pot fi:

actiuni;

- comune:

- nominative;

- la purtator.

- preferentiale;

- de trezorerie.

obligatiuni;

drepturi (rights);

garantii (warrantes);

contracte futures:

- pe marfuri;

- pe indici bursieri;

- pe rata dobanzii;

- pe valute.

contracte options:

- pe futures;

- pe valute;

- pe indici bursieri.

Aceste valori mobiliare sunt tranzactionate in cadrul burselor sau OTC.
Bursele sunt piete localizate fizic; ele pot fi burse de marfuri, de valori mobiliare, burse valutare sau burse de devize si burse complementare comertului international
(burse de asigurari).

Piata ' la ghiseu' (over-the-counter) este o piata localizata la birourile brokerilor, dealerilor si emitentilor de valori mobiliare, cum sunt bancile si societatile de asigurare. Deoarece tranzactiile au loc in mai multe locuri este o piata prin telefon, telex sau computer.

1.1.1. Cererea si oferta de capital

Cererea de capital se realizeaza de catre societati publice si private, institutii financiar-bancare nationale si internationale, societati de asigurare etc.

Cererea de capital se poate grupa in:

- cerere structurala de capital - se concretizeaza in finantarea de investitii productive si pentru actiuni sociale, imprumuturi pentru achizitia de bunuri de investitii, constituirea capitalurilor financiare ale societatilor publice si private, respectiv a institutiilor financiar-bancare si de asigurari nationale si internationale, finantarea unor programe de dezvoltare;

- cererea legata de factori conjuncturali - se refera la indisponibilitatea resurselor financiare interne pentru finantari externe, impunerea unor restrictii excesive la credite, necesitatea finantarii deficitelor bugetare.

Oferta de capital provine din economisire, adica din tot ceea ce ramane in posesia detinatorilor de venituri, dupa ce isi satisfac necesitatile de consum. Agentii economici
care dispun de astfel de economii - persoane fizice sau juridice - le pot depune la banci creandu-si astfel active bancare sau le pot investi direct, sub forma investitiilor reale, sub forma de plasament, prin achizitionarea de titluri financiare.

Investitorii se impart in doua mari categorii:

- individuali - sunt persoane fizice sau juridice care fac tranzactii de dimensiuni modeste pe piata titlurilor financiare. Acestia pot fi:

investitori pasivi pe termen lung, care cumpara si pastreaza valorile mobiliare pe termen lung. Acest grup de investitori are un impact redus asupra pretului zilnic al actiunii;

- investitori activi care incearca sa valorifice miscarea cursului bursier in vederea obtinerii de profit.

- institutionali - sunt societati sau institutii care fac tranzactii de dimensiuni mari. Acestia cuprind: bancile, societatile de asigurare, societatile de investitii, fondurile mutuale, organizatiile care gestioneaza fondurile de pensii. O astfel de categorie de investitori exercita o influenta semnificativa asupra volumului tranzactiilor si a cursului bursier.

1.2. Piata monetara

Aceasta piata serveste la absorbtia activelor care doresc sa ramana intr-o pozitie lichida, acestia avand in general posibilitatea de a retrage sau incasa fondurile aproape imediat. Una din motivatiile importante ale pietelor monetare este de a converti activele disponibile pe termene foarte scurte (24 de ore pana la o saptamana) in active pe termene mai mari (3 pana la 12 luni), necesara societatilor comerciale si industriale, guvernelor, autoritatilor locale. Acest proces de convertire poate continua, de data aceasta la nivelul pietelor monetare, deci a activelor disponibile pe termen scurt, la nivelul pietelor de capital, adica a capitalurilor disponibile pe termen mediu si lung. Totusi, procesul de convertire la acest nivel (inter-piete) nu poate fi considerat ca fiind frecvent si general, ci unul marginal si care nu de putine ori antreneaza fonduri speculative.

Pietele monetare sunt extrem de sensibile in raport de diferentele existente pe plan international, de la o tara la alta, intre ratele dobanzilor la depozitele constituite pe anumite termene. Aceste diferente antreneaza frecvente deplasari de capitaluri de la o piata monetara la alta in cautarea unor plasamente avantajoase. In acest moment intervine piata valutara, care asigura conversia activelor din valute cu dobanzi mai scazute in valute cu dobanzi mai ridicate. Datorita acestei interdependente, specialistii considera ca pietele monetare functioneaza si ca piete valutare.

1.2.1. Piata valutara-segment de baza al pietei monetare

Scurt istoric Forma moderna a activitatii financiare incepe, din punct de vedere istoric, odata cu incheierea tratatului de pace dupa razboiul franco-prusac din anul 1871; acest tratat impunea Frantei o despagubire de razboi enorma, despagubire care va forma continutul unui flux financiar-monetar international.

Apoi primul razboi mondial va determina la randul sau, un nou flux
financiar-monetar international, de data aceasta dinspre Germania spre tarile aliate.
Pentru reglementarea acestor fluxuri se instituie pentru prima data o institutie specializata in coordonarea legaturilor financiar-monetare, Banca Reglementelor Internationale.

Dupa primul razboi mondial, aceste relatii se dezvolta continuu pana la criza din perioada 1929-1933 care amana activitatea financiar-monetara internationala spre sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial.

In anul 1944, la Bretton-Woods (SUA) sunt puse bazele unui Sistem Monetar International prin aparitia Fondului Monetar International si a Bancii Internationale pentru Reconstructie si Dezvoltare.

In anii '70 pe fondul crizelor petroliere se renunta la principiile de la Bretton Woods, principii referitoare la fixitatea cursurilor, pentru a se trece la cursuri fluctuante si la definirea monedelor pe baza puterii lor de cumparare. Fluctuatiile sistemului pregateau schimbari care au conturat Sistemul Monetar International actual, un sistem mult schimbat fata de cel configurat la Bretton Woods.

1.2.1.1. Motivatia operatiunilor pe piata valutara

Piata valutara e piata pe care au loc operatiuni de vanzare - cumparare de monede cu circulatie internationala. Ea serveste celor care doresc sa-si procure semne banesti prin alta modalitate decat creditarea si finantarea direct in valuta. Asadar, scopul principal al operatiunilor de pe piata valutara este dat de necesitatea procurarii valutelor in vederea asigurarii miscarii internationale de valoare.

Scopul poate fi unul economic, acoperitor pentru persoana fizica sau juridica solicitatoare. In acest mod, solicitatorul isi asigura necesarul de mijloace de plata pentru operatiune curenta sau viitoare pe o piata de multe ori insuficienta in privinta cantitatii de semne banesti cu circulatie internationala.

Scopul mai poate fi de asigurare contra riscului valutar deoarece etaloanele monetare au un caracter fluctuant. Pentru a evita modificarile de curs valutar in timp
(intre momentul aparitiei necesitatii, t₁, si momentul utilizarii efective a semnelor banesti, t_n, spre exemplu, agentul economic declanseaza in t₁ o operatiune de vanzare / cumparare pe piata valutara la un curs satisfacator, de teama unei modificari nefavorabile in t_n.
In scop speculativ se realizeaza operatiuni de vanzare / cumparare de valuta.
Din dorinta obtinerii unui castig ca urmare a modificarii cursului valutar in timp sau spatiu, sau din cauza existentei unei diferentieri de dobanda la fondurile exprimate in diferite monede, operatorii speculativi realizeaza un schimb de semne banesti.

In scop tehnic se realizeaza operatiuni valutare pentru echilibrarea pietei, procedand la vanzarea de moneda atunci cand exista cerere neacoperita sau la cumpararea de moneda atunci cand exista oferta excedentara.

1.2.1.2. Participantii la piata valutara internationala

Pentru derularea organizata a operatiunilor de vanzare / cumparare de semne banesti, piata monetara internationala a realizat un cadru institutional adecvat, cu precizarea clara a rolului fiecarui participant. Piata valutara e ordonata de intermediari, ei avand rolul de a forma piata, punand in contact pe ofertanti si pe solicitanti.

In postura de intermediari actioneaza:

- bancile comerciale;

- bursele de valori;

- casele de schimb valutar;

- persoane sau institutii pe post de brokeri sau dealeri.

Toate aceste institutii pot avea caracter de broker, realizand operatiunile de vanzare / cumparare in numele clientilor (este intermediar) sau caracter de dealer, realizand operatiunile respective in nume si pe cont propriu. In principal bancile comerciale fac operatiuni cu caracter economic (acoperitor) si in scop asigurator, prin vanzarea / cumpararea la vedere si la termen. Bursele de valori completeaza activitatea facuta de banci cu operatiuni de vanzare / cumparare in scop speculativ. Casele de schimb realizeaza operatiuni imediate (la vedere) pentru scopuri economice.

1.2.1.3. Tipuri de operatiuni pe piata valutara

Tipurile de operatiuni posibile pe piata valutara sunt, in functie de timp:

- operatiuni la vedere (spot);

- operatiuni la termen;

Operatiunile la vedere presupun realizarea tranzactiilor de vanzare / cumparare in momentul t₁ in conditii de curs valutar curent, cu miscarea efectiva a monedei tranzactionate imediat sau in maxim 48 de ore de la momentul incheierii tranzactiei. In scopul realizarii acestei operatiuni, piata valutara utilizeaza cursul valutar al pietei, sub doua variante:
- curs valutar al valutei la cumparare a valutei de la detinator de catre intermediar (pret bid);
- curs valutar de vanzare a valutei de catre intermediar catre solicitator (pret asked sau offer);

Pozitia acestor cursuri fata de cursul valutar al pietei asigura intermediarului un castig in ambele operatiuni.

In cazul in care intermediarul e o banca sau o bursa, operatiunea la vedere se realizeaza pe baza ordinelor de vanzare / cumparare depuse de ofertanti sau solicitanti.
Operatiunile la termen presupun o tranzactie de valuta al carei contract si curs se stabilesc in momentul t_1, iar miscarea efectiva a sumelor tranzactionate are loc la momentul t_n, la cursul valutar convenit in contract.

In scopul realizarii acestei operatiunii, piata valutara utilizeaza cursul valutar la termen, cu cele doua variante, de cumparare si de vanzare. Derularea operatiunilor la termen are loc pe baza unor contracte viitoare sau pe baza de optiuni. In primul caz, participantii isi asuma obligatii ferme in legatura cu efectuarea tranzactiilor in momentul viitor t_n. In al doilea caz, solicitantul are doar dreptul (nu si obligatia) de a face in viitor o operatiune de vanzare sau de cumparare, decizia fiind justa in functie de situatia cursului curent din t_n, in corelatie cu cursul la termen si prima de optiune platita in t_1.

1.3. Pietele la termen. Evolutie si caracteristici

1.3.1. Pietele de marfuri la termen, predecesoare ale pietelor financiare

Pietele la termen sunt astazi considerate ca forma cea mai specifica a tranzactiilor comerciale de cand exista comertul, iar acesta nu poate fi separat de dezvoltarea civilizatiei de-a lungul secolelor. Evolutia randuielilor comerciale s-a produs in stransa legatura
cu organizarea societatilor si a puterilor statale. Asocierea cu puterea locala sau
statala a comerciantilor a fost orientata intotdeauna catre asigurarea unei deschideri
largi a relatiilor de schimb. Statul si puterea locala au fost folosite pentru a
garanta libertatea schimburilor si dezvoltarea lor.

'Istoria ne arata astfel ca fiecarui tip de organizatie politica ii corespunde o evolutie a comportamentului (sau uzantelor) comerciale, mai mult sau mai putin marcate de amprenta puterii centrale, evolutie ce a incercat mereu sa raspunda unui dublu obiectiv, sa faciliteze libera circulatie a bunurilor si a serviciilor si accesul lor pentru consumatori, pe de o parte, si de a se detasa de organizatia politica prin dotarea cu structuri care sa se bucure de propria autonomie de functionare, pe de alta parte' (Benoit Migeot - Les marches terme, Edition ESKA, 1989).

Acest dublu principiu se regaseste astazi in organizarea pietelor la termen devenite accesibile fiecaruia, prevazute de o proprie infrastructura si care permit o distribuire rationala a produselor in sfera in care se implica.

In perioada de inceput a istoriei, oamenii au trait vreme indelungata, din necesitate, in autarhie. Comunitatile erau inexistente si, mai ales, absenta organizarii sociale a determinat ca fiecare sa nu produca decat pentru satisfacerea cerintelor vitale imediate. Pentru a supravietui, familiile si triburile erau nevoite sa-si produca toate cele necesare.
Inceputurile comertului sunt legate de primele forme de organizare sociala. In cadrul colectivitatilor umane s-au detasat persoane care au realizat, cu familiile lor, unele produse care depaseau necesitatile lor imediate, pe care le-au supus schimburilor cu semenii lor, in scopul de a obtine alte tipuri de produse.

Paralel cu dezvoltarea schimburilor s-au instaurat reguli de tranzactie si au fost stabilite locuri rezervate trocului: pietele. Aceste piete au ramas mult timp de interes local, unde se schimbau produse cultivate sau confectionate pe loc. Dezvoltarea comunicatiilor, in special a navigatiei, conduce la dezvoltarea schimburilor internationale, proces care se ingemaneza cu marile cuceriri teritoriale.

Targurile medievale, sub presiunea cresterii necontenite a dimensiunilor schimburilor, au largit si aprofundat structurile organizatorice si reglementarile tot mai explicite, in masura sa promoveze si sa protejeze evolutia schimburilor economice.
Apar primele reglementari vamale si primele elemente de reglementare a raportului de cerere - oferta. Sunt puse in practica norme si coduri de procedura in scopul armonizarii tranzactiilor pe aceste piete.

In cursul Evului Mediu se dezvolta si se adopta pe scara larga principiul independentei pietelor respectiv, autonomia lor, care se exercita in afara autoritatii administrative centrale, fapt care creeaza premisele permanentei si temeiul promovarii tranzactiilor la termen.

Pe masura ce practicile comerciale evolueaza, apar inceputurile specializarii pietelor. Orice economie nationala, indiferent de nivelul ei de dezvoltare, este caracterizata de existenta si functionarea unor piete specializate, unde se intalnesc si se regleaza, liber sau dirijat, cererea si oferta de marfuri sau active financiare, necesara crearii de resurse pentru dezvoltarea productiei de bunuri si servicii in cadrul firmelor. Toate acestea au creat premisele burselor de marfuri.

Prima bursa este considerata a fi cea de la Anvers fondata in 1531. O dezvoltare timpurie cunosc pietele bursiere in orasele italiene (Venetia, Florenta, Genova), promotoare ale spiritului negustoresc pe plan international. Adevarata afirmare a bursei in lumea comerciala si financiara se realizeaza insa odata cu crearea burselor de la Londra in 1554, de la Amsterdam (1608) precum si cea de la Paris (1639).

Fenomenul nu se limiteaza numai la Europa. In aceeasi epoca se infiripa in Japonia burse ce au drept scop tranzactii asupra orezului, bursa de orez de la Osaka din 1730 fiind oficial recunoscuta.

La New-York s-a infiintat o bursa pentru unele produse alimentare de baza, dar care a extins sfera negocierilor mai ales asupra speculatorilor gata sa investeasca capitalul lor in operatiuni riscante.

In aceasta etapa se creeaza conditii pentru derularea si extinderea operatiunilor la termen. Astfel, in Anglia primele contracte la termen dateaza din 1870 sub forma tranzactiilor la termen asupra bumbacului, negociate la Liverpool Cotton Exchange.

1.3.2. Tranzactiile la termen - cerinta modernizarii schimburilor economice

Tranzactiile la termen cu titluri si alte valori s-au creat si extins pe baza experientei tranzactiilor la termen pentru marfuri. Experienta si procedurile acumulate in comertul cu marfuri sunt utilizate in tranzactiile cu titluri. Iata de ce experienta in evolutia comertului cu marfuri, respectiv a burselor de marfuri este semnificativa pentru sfera ce face obiectul preocuparilor noastre.

Bursele americane de marfuri - de mare relevanta in comertul international si astazi - au reprezentat la mijlocul secolului trecut un varf al evolutiei economiei care prefigura viitorul. Experienta americana a exprimat de timpuriu contradictii tipice in evolutia schimburilor de mari dimensiuni, de amploare, la nivel mondial, facand parte din procedurile de baza ale burselor de marfuri si de valori din intreaga lume.

Unul din primele temeiuri de crestere rapida a operatiunilor la termen este cerinta rezolvarii efectelor negative ale dezechilibrelor cerere - oferta, care aveau drept cauza distorsiunile dintre cerere - oferta. Pietele la termen au cultivat grija pentru asigurarea omogenitatii produselor negociate.

In timp au fost stabilite standarde de calitate, iar bursele au fost abilitate sa controleze calitatea produselor supuse negocierii. De aici rezulta responsabilitatea bursei pentru calitatea produselor negociate pe piata respectiva si pe care cumparatorul urmeaza sa le primeasca, asigurandu-i acestuia o satisfactie optima.

Pe de alta parte, responsabilitatea cumparatorului pentru efectuarea platilor a fost reglementata prin uniformizarea modalitatilor de plata. S-a instituit principiul platii la livrare, plata asigurata prin intermediul responsabilului fata de bursa, sistem care evita orice neregularitati decurgand din lipsa de solvabilitate. Astfel s-au creat conditii pentru executia desavarsita a tranzactiilor, prin incheierea lor reala ca urmare a platii.

Tranzactiile la termen au ca factor reglator important casa de compensatie, institutie care actioneaza in cadrul tuturor burselor ce deruleaza operatiuni la termen.

1.3.3. Casele de compensatie - veriga esentiala a operatiunilor la termen

Casele de compensatie sau de clearing ("clearinghouse" ) reprezinta institutii - cheie ale pietelor futures, indeplinind doua functii principale:

asigura integritatea financiara a tranzactiilor futures prin garantarea obligatiilor contractuale de catre membrii casei de clearing;

ofera posibilitatea compensarii (offset), ca mecanism convenabil de lichidare a obligatiilor contractelor futures.

Principala caracteristica a mecanismului de functionare a casei de clearing consta in faptul ca ea devine partener in toate tranzactiile futures incheiate in bursa afiliata.
In esenta, casele de clearing convertesc obligatiile contractuale la termen (forward)
in obligatii contractuale viitoare (futures).

Termenul de clearing descrie un set de activitati realizate de casele de compensatie.
In primul rand, membrii unei burse transmit zilnic casei de compensatie asociate, rapoarte continand detaliile tuturor tranzactiilor futures, tranzactii pe care casa de clearing le inregistreaza; in momentul inregistrarii, casa de clearing se interpune, in mod legal in aceste tranzactii, devenind cumparator fata de vanzator si vanzator fata de cumparator.
Practic, intre comerciantul care cumpara contractul futures si comerciantul care vinde contractul futures respectiv, nu se stabilesc raporturi juridice directe.

In al doilea rand, operatiunile futures presupun colectarea si plata zilnica de fonduri de la si catre partile initiatoare ale acestei tranzactii. Casa de clearing calculeaza zilnic, pentru fiecare dintre membrii sai, profitul sau pierderea neta aferenta pozitiilor futures, datorate schimbarilor de pret din ziua respectiva.

Ulterior, colecteaza sumele aferente pierderilor nete de la membrii sai aflati in aceasta situatie, platindu-le membrilor care inregistreaza profituri nete la sfarsitul zilei de tranzactii. Schema de mai jos prezinta rolul caselor de compensatii si modul cum se desfasoara operatiunile la termen:

1.3.4. Pietele financiare la termen

Instrumentele financiare pot fi definite ca active (sau pasive) financiare care pot fi negociate, adica cumparate sau vandute pe o piata data. Aceste instrumente pot fi negociate cu plata imediat, cu plata la termen, sau de maniera optionala, pe o piata organizata sau pe piete la invoiala.

In conditiile operatiunilor la termen cu instrumente financiare, instabilitatea ratelor dobanzii, a cursurilor valutare si a preturilor imprima acestor instrumente o volatilitate sporita, o fluctuatie ampla a valorii lor. Bancile angajate in asemenea operatiuni trebuie sa aiba o mare responsabilitate cu privire la dimensiunile riscurilor asumate si indeosebi trebuie sa ia masuri necesare pentru prevenirea si evitarea lor.

Exprimand concis conditiile de negociere a instrumentelor financiare trebuie sa precizam ca principalele instrumente utilizate in operatiunile la termen sunt:

- instrumente valutare;

- instrumente purtatoare de dobanzi;

- actiunile;

Instrumentele pot fi negociate pe piete cu plata imediata, la termen sau optionale. Pietele folosite pot fi organizate sau la invoiala.

1.3.4.1. Tipuri de operatiuni cu instrumente financiare

Operatiuni cu plata imediata sunt denumite si fizice si ele reprezinta tipul de referinta al tranzactiilor de orice fel, in care o parte livreaza marfa, iar cealalta parte ofera contravaloarea in bani utilizand diferite mijloace de plata. In acest cadru, operatiunile cu instrumente financiare se deruleaza relativ similar, cu exceptia faptului ca se admite un decalaj de cateva zile intre data acordului, denumita si data angajamentului, a operatiunii sau negocierii si data livrarii, considerate termene uzuale necesare pentru pregatirea livrarii pe de o parte, si a creditelor de plata, pe de alta parte.

Operatiuni la termen - au ca obiect aceleasi instrumente financiare, diferit fiind faptul ca termenele de operare sunt indepartate. Acordul partilor priveste, deci, obiectul, pretul si data livrarii, care trebuie specificata cu necesitate.

Operatiuni optionale au un specific in sensul ca tranzactia nu are ca obiect un instrument financiar. Cumparatorul, in schimbul platii unei prime cuvenite, isi asigura dreptul de a cumpara (sau de a vinde) la un pret determinat, la un anumit termen, sau in cadrul unei perioade ce decurge pana la un anumit termen, un lot de instrumente financiare. La randul sau, vanzatorul, in schimbul primei incasate, isi asuma obligatia de a se supune deciziei cumparatorului.

1.3.4.2. Caracteristicile pietelor pe care se negociaza

instrumentele financiare la termen

Pietele organizate au ca principale trasaturi urmatoarele caracteristici menite sa asigure securitatea, transparenta si eficienta tranzactiilor:

dimensiuni standardizate - fiecare contract fiind incheiat pentru unitati standard;

scadente standardizate - in fapt trimestriale, respectiv martie, iunie, septembrie si decembrie, dar si lunare;

o limita minimala a variatiei cursurilor (aceasta limita este denumita treapta de cotatie pe o scara data sau tick);

monopolul negociatorului - rezervat membrilor autorizati ai pietei. Acordarea unei asemenea autorizari implica o aprofundata analiza a garantiilor de solvabilitate si experientei in domeniu, fapt ce reprezinta o puternica premisa de asigurare a securitatii tranzactiilor. Implicit, membrii autorizati ai pietei vor actiona ca intermediari in operatiunile ce sunt dispuse de diversi: institutii de credit, agenti economici sau persoane private.

O serie de alte conditii actioneaza in sensul asigurarii securitatii:

- fiecare operatiune este garantata pe baza sistemului depozitelor de garantie constituite de fiecare membru autorizat. Acest depozit format din disponibilitati monetare, bonuri de tezaur sau titluri, echivalente cu valoarea operatiunilor angajate, poate servi, la nevoie, prin lichidare, la acoperirea, respectiv plata operatiunii.

- la randul lor, membrii, cand se angajeaza intermediari, impun aceleasi conditii membrilor interesati de aceste operatiuni.

- evolutia cursurilor respective, a preturilor de piata, este controlata prin stabilirea limitei maxime a variatiei zilnice pentru fiecare instrument. In momentul cand aceasta limita este atinsa operatiunile sunt suspendate.

Operatiunile se pot desfasura in continuare astfel:

- in aceeasi zi dupa ce participantii si-au acoperit diferentele respectiv pierderile inregistrate;

- a doua zi, cu conditia acoperirii, inainte de inceperea sedintei, a diferentelor.
Operatiunile de pe piata sunt reglate prin Case de Compensare. In virtutea acestui fapt, fiecare vanzator sau cumparator are un unic partener Casa de Compensatie, care se substituie de fapt partenerului real. Acest principiu de functionare are o importanta deosebita, pe de o parte, prin faptul ca usureaza derularea operatiunilor si gestionarea reglarii acestora, pe de alta parte, se evita riscul de contrapartida.

Din punct de vedere tehnic, se pot sublinia alte caracteristici semnificative:
- negocierile in cadrul pietei au loc prin strigare, sistem care asigura transparenta preturilor si rapiditatea tranzactiilor;

contractele sunt reversibile, ceea ce inseamna ca, de regula, incheierea unei operatiuni se efectueaza printr-o operatiune simetrica. O asemenea operatiune are ca efect anularea pozitiei initiale. De aici, necesitatea de a preciza pentru fiecare operatiune motivatia sa: operatiune de deschidere sau de inchidere a unei pozitii.

Rezulta cu claritate ca piata la termen nu este o piata ce are ca obiect livrarea, cei interesati in acest sens trebuie sa se adreseze pietei cu livrare imediata.

Operatiunile pe piata organizata sunt supuse controlului unei autoritati a pietei care reglementeaza desfasurarea operatiunilor si le asigura securitatea.

Pietele la invoiala, spre deosebire de pietele organizate care sunt localizate intr-un loc geografic unde functioneaza, aceste piete au o existenta specifica, prin aceea ca se incheie contracte prin telefon sau alte mijloace de comunicare similare.

Sub un alt aspect, pietele la invoiala nu sunt supuse nici unei constrangeri ci numai vointei partilor. Astfel, contractele, dimensiunile si scadentele lor sunt stabilite in mod liber si, implicit de aici, marea lor dimensiune. In cadrul acestor piete preturile au o amplitudine diferita, in functie de riscurile ce le implica respectivele active tranzactionate.

1.3.4.3. Motivatiile contractelor la termen

Finalitatea contractelor, fie in cadrul pietelor organizate, fie in cele la invoiala depinde de motivatia pe care o au operatorii acestor tranzactii: de acoperire, de speculatie sau de arbitraj.

Operatiunile de acoperire reprezinta tipul de operatiuni de prima si fundamentala motivatie a operatiunilor cu instrumente financiare la termen e aceea ca permite agentilor economici sa se protejeze impotriva riscurilor. Astfel, daca agentul economic este supus unei categorii de risc isi va constitui pe pietele la termen, ferme sau optionale, o pozitie similara celei ce decurge din pozitia expusa.

Operatiunile de speculatie sunt cele orientate spre realizarea unui castig din diferenta de curs. Operatorii aplica aici procedee simple: cumpara atunci cand se asteapta la o crestere a cursurilor si vand cand se preconizeaza o scadere a cursurilor. Operatiunile de speculatie sunt utile desfasurarii pietelor la termen atat prin ele insele cat mai ales prin faptul ca asigura contra partida operatorilor ce actioneaza cu motivatie de acoperire sau arbitraj.
Operatiunile de arbitraj constau in a urmari realizarea de profit din distorsiunile ce pot interveni intre preturile de pe piata imediata si preturile de pe pietele la termen sau optionale, intre scadentele diferite si intre instrumente si diverse piete. Rolul acestor operatiuni este tot atat de important ca si cel al speculatiilor caci asigura o indispensabila relatie logica intre preturile cu plata imediata si preturile la termen sau optionale intre diferite piete si instrumente.

De fiecare data cand apare o distorsiune, apare interventia arbitragistilor care sa permita suprimarea sau reducerea acestei distorsiuni. Aceste operatiuni nu
prezinta in principiu nici un risc, decat acela de a mentine sau a accentua distorsiunile.