PERFORMANTELE BANCARE

1 Acreditarea institutiilor bancare

Sistemul bancar, prin ampla sa implicare in activitatea economica si sociala, constituie un element structural deosebit in viata societatii, a carui buna organizare si permanenta si eficienta functionare conditioneaza evolutia economiei. Orice dereglare, indiferent de marime, aparuta in activitatea bancara, creeaza impedimente miilor de agenti economici creditati si poate pune in panica milioane de depunatori. Tocmai, de aceea, autoritatea statala, din considerente de solidaritate si securitate profesionala, statueaza norme precise pentru desfasurarea profesiunii bancare si organizarii sale in institutii specifice, norme a caror respectare este supravegheata si controlata cu rigurozitate de organe speciale.

Normele de functionare bancara au in vedere criteriile care trebuiesc indeplinite de banci pentru a fi acreditate sa functioneze in conditiile de organizare si specializare declarate. Acreditarea are, pe de o parte, o dimensiune profesionala, ce intereseaza ansamblul bancilor, si, deci, trebuie supusa acordului colectivitatii bancare. Pe de alta parte, are o dimensiune economico-sociala, interesand agentii economici care isi incredinteaza disponibilitatile lor bancilor, si care trebuie supusa factorului care-i reprezinta pe acestia, respectiv guvernului. Asemenea criterii se refera la :

a) capitalul social, care reprezinta o conditie importanta a unei functionari normale, desi bancile, prin natura activitatii lor, apar ca intermediari. Dimensiunile capitalului minim sunt diferentiate in functie de specializare. De pilda, bancile de afaceri, angajate ele insele in plasamentul de capital, trebuie sa dispuna de capitaluri mai mari decat bancile de depozit;

b) forma juridica, care trebuie sa satisfaca cerintele fiecarei tari. Sunt agreate bancile personale sau societatile in nume colectiv, in comandita simpla sau pe actiuni, fiind preferate societatile anonime cu capital fix. In unele tari nu sunt acceptate societatile cu responsabilitate limitata care nu asigura suficiente garantii;

c) justificarea economica, criteriu care ingradeste accesul la comertul de banca a unor noi veniti in locuri, respectiv la vaduri abundent incadrate si unde oferta de disponibilitati si cererea de credite se considera integral satisfacute. Acest criteriu este luat in considerare si in cazurile in care sunt indeplinite conditiile legale, dar, organele de decizie ale institutiei respinse sunt apreciate ca indezirabile pentru profesia bancara;

d) intocmirea si publicarea bilantului si a contului de rezultate, este considerata o cerinta obligatorie pentru banci si de mare interes pentru clientela, care se poate orienta asupra soliditatii financiare a bancilor, prin prisma structurii activului, componentelor pasivului si dimensiunilor rezultatelor.

In lumina acestor criterii, bancile sunt supuse confirmarii sau, la cerere, ori in cazuri decurgand din incalcarea normelor, sunt radiate, ceea ce echivaleaza cu pierderea calitatii de institutie bancara.

In aproape toate tarile activitatea de decizie, reglementare, supraveghere si control in vederea bunei functionari a aparatului bancar se desfasoara pe trei nivele de integrare, cu functii distincte, si anume:

A       consiliul consultativ si de decizie bancara;

A       autoritatea de control bancar;

A       asociatiile profesionale.

Nivelele mentionate poarta, de la o tara la alta, denumiri foarte diferite. Cele prezentate au un caracter generalizator, fiind formulate in sensul de mai buna cuprindere a fenomenelor analizate.

Consiliul consultativ si de decizie bancara este un organism colectiv de consultare si decizie, alcatuit pe baze reprezentative, in care se reunesc delegatii diferitelor tipuri de banci, ai guvernului, ai adminsitratiei publice, ai camerelor de comert si industrie, ai patronatului si micilor producatori si ai sindicatelor. El este, in primul rand, un organ consultativ privind proiectele de organizare si reglementare a sistemului bancar, masurile privind distribuirea creditelor, si in general, asupra politicii de credit si interventiilor financiare ale statului. In al doilea rand, este un organ de decizie, cu caracter general, elaborand si adoptand norme privind tehnica bancara, perfectionarea organizarii si desfasurarii profesiunii bancare si financiare. In domeniul deciziilor privind institutiile bancare luate singular, consiliul are competente de admitere a bancilor, de inregistrare a societatilor financiare, radiere a acestora, precum si de inchidere a unor agentii sau filiale.

Autoritatea de control bancar este constituita tot pe cale reprezentativa, fiind investita cu atributii de supraveghere, de jurisdictie si disciplina. In cadrul ei banca centrala joaca un rol major.

Din definitie, rezulta ca autoritatea de control bancar are, in primul rand, ca atributie principala supravegherea aplicarii judicioase a normelor si reglementarilor privind exercitarea profesiei bancare. Ea desfasoara o utila activitate in vederea rezolvarii unitare a problemelor gestiunii si informaticii bancare: bilanturi anuale, conturi de rezultate, situatii periodice. In colaborare cu banca centrala stabileste regulile pe care bancile trebuie sa le aplice in propria gestiune in scopul garantarii solvabilitatii si mentinerii lichiditatii lor. In al doilea rand, in domeniul jurisdictional, autoritatii de control bancar ii revine sarcina sa reprime incalcarile reglementarilor bancare, aplicand sanctiuni bancilor si societatilor financiare, sanctiuni graduale care pot sa mearga de la atentionare pana la radiere.

Asociatiile profesionale bancare sunt, de asemenea, organe reprezentative si consultative, cu un rol important in asigurarea informarii generale a tuturor membrilor in probleme profesionale, cu scopul de a-i sensibiliza in a lua atitudine in apararea intereselor profesiunii de bancher. Sunt consultate in cazurile in care se discuta calitatea de membru, inscrieri si radieri si, ori de cate ori organele de decizie si control pregatesc norme cu caracter general ce intereseaza ansamblul profesiei.

2 Performantele si riscurile bancare

2.1 Indicatori de apreciere a performantelor bancare

Indicatorii de analiza si apreciere sunt aliniati celor ce se utilizeaza in alte sfere, dar specificul bancar le imprima o individualitate proprie. Dintre acestia mai semnificativi sunt :

- Rata rentabilitatii financiare, care masoara rezultatele managementului bancar in ansamblul sau si exprima pentru actionari efectul angajarii lor in activitatea bancii. Se determina potrivit relatiei:

, unde:

Rrf - rata rentabilitatii financiare ;

Pn - profitul net ;

C  - capitalul.

Profitul net se stabileste prin deducerea din venituri a tuturor cheltuielilor si taxelor, iar capitalul prin insumarea capitalului social, a profitului nerepartizat si a fondului de rezerva ;

- Rata rentabilitatii economice, care releva efectul capacitatii manageriale de a utiliza resursele financiare si reale ale bancii pentru a obtine profit. Se calculeaza potrivit relatiei :

, unde :

Rre - rata rentabilitatii economice;

A - activele bancare.

Este considerat indicatorul care masoara cel mai bine eficienta activitatii bancare, intrucat exprima direct rezultatul in functie de modul specific de optimizare a operatiunilor active.

- Efectul de parghie, care releva gradul in care utilizarea unor resurse suplimentare serveste cresterii rentabilitatii capitalului propriu. Actioneaza atunci cand angajarea unor resurse noi este avantajoasa sau cel putin egala cu rentabilitatea economica. Se determina potrivit relatiei :

.

Cei trei indicatori se afla intr-o relatie directa, adica :

;

- Rata profitului, ca expresie a raportului intre profitul net si venituri, adica :

, unde:

R - rata profitului ;

V - venituri ;

- Rata utilizarii activelor, calculata potrivit relatiei :

;

Legatura expresa dintre acesti indicatori este data de relatia:

.

2.2 Riscurile bancare

O alta dimensiune a performantelor realizate de institutiile bancare este data de amplitudinea riscurilor, care, in masura in care nu sunt corect apreciate pot conduce, brusc sau in timp, la anihilarea efectelor de rentabilitate si chiar la faliment. In acest cadru, cunoasterea si cuantificarea efectelor pe care le genereaza devine o problema de prim ordin si, in acelasi timp, o conditie de confirmare a rentabilitatii.

Cele mai frecvente forme de risc, care afecteaza activitatea bancara sunt:

- riscul lichiditatii, care poate fi apreciat prin compararea activelor cu posibilitati de lichiditate imediata, cu depozitele, care pot reprezenta o dimensiune posibila a solicitarii creditorilor. Poate fi exprimat prin asa-zisa rata a lichiditatii, estimata cu ajutorul relatiei :

, unde :

Rl - rata lichiditatii

Bt - valoarea bonurilor de tezaur existente in circulatie ;

D - suma depozitelor bancare.

- riscul ratei dobanzii, care decurge din utilizarea raporturilor de credit cu dobanzi flotante, apreciate in activitatea bancara drept creante si respectiv, dobanzi sensibile. Este comensurat prin "rata gradului de sensibilitate", calculata cu ajutorul relatiei :

, unde :

Rgs - rata gradului de sensibilitate;

As - active sensibile ;

Ps - pasive sensibile.

- Riscul creditului, ce poate aparea ca urmare a faptului ca dobanzile sau sumele imprumutate sa nu poata fi platite sau rambursate in conformitate cu conditiile contractuale. Este estimat cu ajutorul raportului:

, unde:

Rc - riscul creditului ;

Ccm - credite de calitate medie ;

A - activele bancare .

Daca o mare parte a creditelor acordate este reprezentata de angajamentele de calitate medie, profitul va fi mai mare, dar si riscul va fi la fel. Dimpotriva, profitul tinde sa scada daca bancile se orienteaza catre diminuarea segmentului reprezentand creditele de calitate medie, riscul micsorandu-se si el.

- Riscul capitalului, care este acela ce exprima masura in care activele riscante sunt acoperite de capital. Este apreciat cu ajutorul raportului :

, unde:

Rcp - riscul capitalului;

C - marimea capitalului.

Riscul capitalului actioneaza invers fata de efectul de parghie. Drept urmare, daca banca tinde sa-si asume un risc mare efectul de parghie va fi si el mare. Invers, daca banca alege sau e silita sa se orienteze catre un risc al capitalului mai mic si efectul de parghie va fi mai mic.

3 Tendinte in evolutia costurilor bancare

Optimizarea raportului intre venituri si costuri constituie o alta latura semnificativa a evolutiei performantelor bancare. Acest obiectiv nu este numai o problema strict bancara, ci o componenta importanta a activitatii umane, o expresie a evolutiei economiei nationale in ansamblul ei. De aici, semnificatia deosebita a analizei costurilor bancare, analiza ce vizeaza pe de o parte evolutia acestora, iar, pe de alta parte, structura lor.

3.1 Evolutii actuale ale costurilor bancare

Activitatea bancara este, pe de o parte, deosebit de utila societatii, iar, pe de alta parte, ocupa un loc in continua crestere in activitatea sociala, respectiv in produsul intern brut. In majoritatea tarilor dezvoltate ponderea serviciilor bancare in produsul intern brut a cunoscut, in ultimele decenii, o crestere accelerata. In aprecierea semnificatiei acestui fenomen exista interpretari diferite.

In   general, se considera ca productia imputata serviciilor bancare corespunde produsului net bancar, reprezentand deci costul de functionare al bancilor.

Pe de o parte, se poate aprecia ca, in conditiile in care sistemul bancar are o functionalitate data, cu cat cheltuielile bancare sunt mai mici, cu atat sistemul este mai performant. Din acest punct de vedere este pozitiva o evolutie minima a costurilor bancare.

Pe de alta parte, se poate aprecia ca procesul de crestere a costurilor bancare este expresia evolutiei unor factori determinanti, cum ar fi:

- cresterea aportului si a remunerarii agentilor economici implicati in activitatea bancara;

- sporirea sferei si a calitatii serviciilor oferite de banci;

- majorarea rolului serviciilor bancare in economia nationala si in relatiile internationale, fapt deosebit de util in echilibrarea balantei de plati si in utilizarea optima a fortei de munca. Din acest unghi, apare drept pozitiva cresterea angajarii bancare si implicit a costurilor aferente.

Examinarea raportului venituri-cheltuieli pentru fiecare gen de activitate releva ca nu toate activitatile desfasurate de banci au, prin ele insele, conditii de autogestiune, ca unele functiuni nu genereaza venituri acoperitoare si ca acestea isi gasesc recuperarea global, deci prin amplificarea preturilor altor servicii prestate de banci.

Factorii determinanti ai costurilor bancare

In activitatea bancilor, tinand seama de ansamblul functiilor pe care le indeplinesc, pot fi distinse doua categorii mari ale costurilor si anume :

- costul resurselor, similar cu costul materiei prime din intreprinderile industriale;

- costul de functionare, respectiv de distribuire si recuperare a disponibilitatilor colectate.

In ceea ce priveste costul resurselor, acesta decurge din evolutia dobanzii, determinata atat de raportul dintre cererea si oferta de capital de imprumut,cat si de orientarile de politica economica. Pe plan national, nivelul dobanzii este o rezultanta, pe de o parte a evolutiei puterii de cumparare a unitatii monetare, iar, pe de alta parte, a gradului de eroziune a capitalului, existand in acest cadru situatii foarte diferite de la o tara la alta.

Costul de functionare cuprinde in structura sa urmatoarele componente: cheltuielile de exploatare si amortisment, rezervele si impozitele, diverse cheltuieli. La randul sau, prima componenta vizeaza: cheltuielile de personal si sarcinile sociale aferente, cheltuielile generale si amortismentul.

Cheltuielile de personal reprezinta cea mai importanta componenta a costurilor, nivelul lor fiind o rezultanta a actiunii exercitate de numerosi factori, cum sunt :

- sporirea ponderii personalului bancar in totalul populatiei active;

- informatizarea activitatii bancare, care in ultimul deceniu a facilitat cresterea productivitatii muncii;

- specificul lucratorului bancar care actioneaza ca sfatuitor si consultant, intr-un cadru de dialog si colaborare, de responsabilitate pentru el si de mare utilitate pentru client, fapt ce-l deosebeste net de alti prestatori de servicii ;

- gradul inalt de calificare a personalului bancar, precum si modul traditional de salarizare care presupune plata a 14,5 salarii lunare pe an.

Cheltuielile generale si amortismentul inregistreaza, de asemenea, o continua crestere. Sporesc, in primul rand, cheltuielile legate de dezvoltarea retelei si cele privind intarirea securitatii casieriilor si salilor de seifuri. In al doilea rand, cheltuielile importante de investitii si amortizare sunt generate de actiunile ce vizeaza extinderea si perfectionarea retelei informatice de prelucrare a datelor si gestiune.

Rezervele reprezinta si ele un element important al costului, acestea constituind resursele necesare pentru acoperirea riscului decurgand din operatiile de credit, respectiv a creantelor irecuperabile.

Printre impozitele si taxele intalnite in costurile bancare pot fi mentionate : impozitul asupra salariilor personalului; taxa de 0,1 % asupra creditului, inclusa direct in dobanzile percepute de la clienti ; taxa asupra valorii adaugate care se aplica numai asupra comisioanelor percepute de banci.

In prezent, in conditiile armonizarii functionalitatii bancilor si apropierii regimurilor legale, in aproape toate tarile dezvoltate se actioneaza pentru activizarea laturilor concurentiale, fenomen ce se concretizeaza in cresterea preocuparilor ce vizeaza diminuarea costurilor si implicit cresterea veniturilor bancilor.

4 Impactul globalizarii asupra activitatii bancare

Conceptul de globalizare poate fi analizat din mai multe perspective si prin prisma mai multor procese interrelationale. Indiferent de acceptiune, este universal acceptat ca globalizarea a depasit de mult statutul de simpla ipoteza de lucru academica si desemneaza, in prezent, o realitate ireversibila si, totodata, spectaculoasa, o provocare si un imperativ la nivel planetar.

Fondul Monetar International definesete globalizarea ca fiind 'procesul de integrare rapida a economiilor lumii prin intermediul comertului, fluxurilor de capital, retelelor informatice, transferului de tehnologie si schimburilor culturale'[1]. Esenta fenomenului poate fi redata prin intermediul urmatoarelor elemente caracteristice: tehnologiile informatiei care ne pun mai rapid si mai frecvent in relatie unii cu altii; comprimarea spatiului si a timpului prin intermediul noilor tehnologii; interconectarea si cresterea dependentelor reciproce; integrarea pietelor financiare si comerciale; internationalizarea productiei prin intermediul companiilor multinationale; aparitia unor probleme 'planetare' care impun solutii globale; raspandirea de comportamente presupuse a exprima rationalitatea unui homo oeconomicus ce nu cunoaste frontiere si emotii 'locale' - aparitia unui homo globalus; dezvoltarea de identitati transnationale s.a. Globalizarea este pusa in evidenta de accentuarea permanenta a interdependentelor intre indivizi si tari, ca rezultat al extinderii schimburilor diverse, mergand de la cele de bunuri, servicii si capital, pana la transferul de idei si know-how.

Cu alte cuvinte, nu numai bunurile, persoanele si capitalul, dar si serviciile si cunostintele sub forma informatiei pot fi transportate peste granite. Cresterea importantei serviciilor si a informatiei in economia mondiala demonstreaza ca o pondere tot mai mare a valorilor economice imbraca forma dematerializata, ele putand fi mai degraba transmise prin fibra optica decat transportate intr-un container de nava.

In acest context, globalizarea activitatii bancare apare ca o consecinta fireasca a transformarilor multiple derulate in procesele de productie, circulatie a marfurilor si prestari de servicii pe plan mondial. Pe de alta parte, dat fiind rolul vital al asigurarii si distribuirii resurselor financiare in toate procesele de dezvoltare, globalizarea activitatii bancare se afirma ca promotor si factor de sustinere al globalizarii in toate compartimentele si sectoarele vietii economice.

4.1 Globalizarea si fortele schimbarii in sistemul bancar

Evolutia activitatii bancare la nivel global sta sub semnul influentelor a trei vectori: dereglementarea, dezintermedierea si deschiderea. Fenomenul de dereglementare, aparut la sfarsitul anilor '70 in SUA, are ca obiect largirea libertatii de a inova si de a intreprinde, prin atenuarea sau suprimarea reglementarilor autoritare referitoare la functionarea si accesul pe diferite piete de capital, rolul si libertatea de actiune a intermediarilor financiari, incadrarea operatiunilor de imprumut dupa natura, durata, regimul fiscal sau obiectul acestora. Decizia cea mai cunoscuta care a deschis seria dereglementarilor in domeniul bancar si financiar a fost abolirea reglementarii 'Q', care, din 1933, fixa un plafon al ratelor dobanzii la depozitele atrase de bancile americane.

Dereglementarea a condus la manifestarea unui alt fenomen - dezintermedierea. Pe de o parte, stabilirea unor reguli mai deschise si suprimarea partiala sau totala a constrangerilor au permis agentilor economici sa opereze fara ajutorul bancilor. Pe de alta parte, bancile au dobandit capacitatea sa actioneze mai liber, sa aiba acces la o gama mai larga de produse si servicii. Actionand, asadar, deopotriva ca factor stimulativ si inhibitiv pentru dezintermediere, dereglementarea este o reactie de raspuns la noile exigente ale pietelor bancare si financiare, care favorizeaza eliminarea constrangerilor nationale si armonizarea conditiilor de functionare si concurenta ale pietelor. Dezintermedierea defineste, deci, posibilitatea operatorilor economici de a actiona direct pe pietele financiare fara sa mai fie necesara recurgerea la intermediari bancari, pentru efectuarea operatiunilor de imprumut si de plasare.

Procesul de deschidere a pietelor se deruleaza in doua directii: spre exterior, prin suprimarea frontierelor intre pietele nationale si spre interior, prin eliminarea demarcatiilor intre compartimentele traditionale. Unul din evenimentele recente care a demonstrat lumii intregi care sunt efectele deschiderii pietelor nationale il constituie introducerea monedei unice europene. Transparenta pe care a generat-o introducerea euro si a politicii monetare unice le permite clientilor sa compare serviciile bancare si costurile asociate acestora. Acest aspect amplifica, in mod cert, concurenta dintre banci. Chiar daca, prin aceasta, se reduce rata profitului bancar, sunt stimulate procesele de restructurare si consolidare a bancilor din zona euro, permitandu-le acestora sa devina mai competitive in contextul globalizarii. De fapt, aceste transformari sunt in curs de derulare: numeroase banci din Europa fuzioneaza sau formeaza aliante, contribuind la modificarea drastica a mediilor bancare nationale si creand retele la nivel international. Introducerea euro a contribuit la largirea pietelor-tinta pentru bancile europene, dar a exercitat, totodata, puternice presiuni asupra acestora in sensul restructurarii si consolidarii activitatii pentru a putea face fata cu succes competitiei mult mai intense.

Globalizarea activitatii bancare sta sub semnul a doua categorii de inovatii: inovatiile in domeniul tehnologic, mai ales in domeniul informaticii si telecomunicatiilor si inovatiile financiare. Pe plan mondial, in contextul numeroaselor constrangeri, se reduce importanta resurselor naturale si creste importanta cunoasterii, asigurand tarilor care promoveaza o asemenea evolutie o sursa majora de putere. Computerizarea si telecomunicatiile permit 'scurtarea' semnificativa a distantelor si a intervalelor de timp, prin crearea unei veritabile retele la nivel mondial, cu multiple noduri si conexiuni, care permit efectuarea instantanee de tranzactii intre doua puncte diametral opuse de pe suprafata Pamantului. Sintagma 'oricand, oriunde' inceteaza a mai fi o aspiratie sau un slogan, devenind o simpla realitate cotidiana.

In acelasi timp, cadrul intermedierii financiare a devenit din ce in ce mai diversificat: daca in ultimii 25 de ani majoritatea covarsitoare a operatiunilor de intermediere financiara se derulau in cadrul sectorului bancar, in prezent, activitatile financiare se desfasoara pe o multitudine de piete si implica o mare varietate de participanti. In paralel cu adancirea pietelor traditionale, s-a manifestat o puternica inclinatie spre inovatie in domeniul financiar. Exemplul cel mai concludent in acest sens il constituie produsele financiare derivate si pietele asociate acestora, pentru care interesul a crescut vertiginos in ultimul deceniu, ajungandu-se, la nivelul anului 2001, la un volum de operatiuni de cca. 100 trilioane de dolari[2]. Alte importante inovatii financiare sunt valorile mobiliare utilizate pe piata internationala de capital: euroobligatiunile, euroactiunile si certificatele de depozit emise de banci. Sfera de cuprindere a pietei financiare s-a dilatat, astfel, considerabil, fata de cadrul operatiunilor bancare traditionale, confruntand bancile cu numeroase provocari si amenintari, solicitand din partea acestora un puternic potential de adaptare si diversificare a activitatilor - conditie sine qua non pentru supravietuire si profitabilitate.

Formele de extensie ale globalizarii bancare au evoluat in timp si literatura de specialitate consemneaza etapele lansarii acestui proces de la operatiuni simple la operatiuni sofisticate, astfel: prima faza coincide cu finantarea exportatorilor si a importatorilor locali; a doua faza se defineste prin credite catre banci straine si participari la credite; faza a treia este ilustrata de credite acordate firmelor nonfinanciare straine, incluzand si birouri de reprezentare; faza a patra include activitatile de operare in strainatate prin sedii proprii cu putere de operare deplina, participari extinse la capital, la banci straine si la credite sindicalizate[3].

4.2 Noi provocari si exigente pentru banci

Economia globalizata rezerva perspective favorabile pentru sectorul bancar, dar numai bancile care vor avea capacitatea sa exploateze noile oportunitati vor putea beneficia de acest nou context. Bancile trebuie sa dea dovada de 'o atentie distributiva', in sensul surprinderii si adaptarii la principalele directii dupa care se ghideaza lumea financiara globalizata.

Reconsiderarea geografica si organizationala a lantului valorii conduce la adancirea permanenta a diviziunii internationale a muncii si se concretizeaza intr-o crestere mult mai rapida a comertului international in comparatie cu economia mondiala in ansamblu. Pe fondul intensificarii considerabile a activitatii companiilor transnationale in economia globala, fluxurile financiare internationale au crescut rapid, generand o cerere suplimentara pentru serviciile bancare de plati internationale. Daca bancile nu vor fi pregatite sa ofere serviciile bancare specializate solicitate, companiile multinationale isi vor crea aceste servicii in reteaua lor interna sau vor apela la prestatorii non-bancari, conducand astfel la reducerea drastica a profitabilitatii institutiilor bancare. Tehnologiile informatice de ultima ora favorizeaza aparitia de noi servicii competitive in domeniu, cum sunt Sistemele de Comert Alternativ si Retelele de Comunicatii Electronice, promovate de companii de renume, precum Reuters.

In contextul in care nevoile clientilor sunt intr-o continua schimbare, apar competitori noi si non-traditionali, se deschid perspectivele dezvoltarii unor noi canale de distributie, iar dezintermedierea bancara generata de interpunerea tehnologiei intre client si banca poate constitui o serioasa amenintare, bancile trebuie sa-si autoevalueze capacitatea competitiva: ele trebuie sa decida daca sunt capabile sa ofere servicii la nivel global sau daca se vor limita la sfera afacerilor locale. Va exista, probabil, doar un segment de banci complet echipate si pregatite pentru a presta servicii companiilor multinationale si clientilor cu nevoi foarte sofisticate. Este, de asemenea, vital pentru banci ca, in contextul globalizarii, sa-si extinda infrastructura si aria de operare de la nivel national la nivel international.

Cadrul de operare al sistemului bancar a suferit schimbari dramatice la nivelul ultimelor decenii sub impactul progresului inregistrat in tehnologia informatica. Pentru banci, necesitatea de a se repozitiona in acest context este evidenta, pentru ca doar astfel ele vor putea beneficia de avantajele revolutiei informatice si nu vor deveni victime ale acesteia. Dezvoltarea comertului electronic care, prin natura sa, nu cunoaste bariere geografice, face necesara adaptarea unui sistem corespunzator de e-banking, contribuind la crearea unor retele mondiale, care determina relatii si dependente intre tari. Dezvoltarea unor tehnici de marketing si management din ce in ce mai sofisticate si a unor game largi de produse si servicii bazate pe tehnologie, precum si automatizarea majoritatii covarsitoare a operatiunilor derulate vor permite bancilor sa-si extinda activitatea in sfere de interes in afara ariei traditionale si sa reduca importanta retelei clasice de sucursale.

Managementul canalelor de distributie reprezinta una din sarcinile principale ce revin institutiilor bancare in contextul globalizarii activitatii. Daca pana nu demult, tehnologia fusese utilizata doar pentru a eficientiza derularea distributiei traditionale, in prezent, dezvoltarea acesteia a condus la schimbari fundamentale in sistemul de distributie a serviciilor bancare, prin crearea de noi canale, care fac apel la legaturile telefonice sau electronice. In plus, se pune accentul pe integrarea serviciilor financiare in asa-numitul supermarket financiar, care sa ofere clientilor, in acelasi loc, produse bancare, de asigurari, de leasing, de invesitii pe piata de capital si in fondurile mutuale. Data fiind competitia severa pentru clienti, utilizarea de noi canale de distributie este vitala pentru ca bancile sa imbunatateasca standardul calitativ al serviciilor prestate, sa isi sporeasca cota de piata, sa diminueze costurile si sa sporeasca profitul.

Pe masura utilizarii din ce in ce mai intense a transferului electronic de fonduri, a cardurilor si a sistemelor automate de plati, operatiunile bancare se schimba continuu, solicitand aptitudini speciale din partea personalului. In acest context, se impun eforturi pentru ridicarea calitatii fortei de munca, verificarea competentei propriului personal, a integritatii si onestitatii acestuia si pentru respectarea standardelor etice minimale: operarea in limitele prevederilor legale si ale normelor instituite la nivel national si international, aplicarea principiilor deontologice in domeniu, plasarea pe primul loc a interesului clientilor, respectarea concurentilor, mult mai numerosi si cu abilitati competitive diverse. In contextul unui aparat bancar globalizat, capacitatea de comunicare si cunoasterea limbilor de circulatie internationala conditioneaza atragerea clientilor si faciliteaza transferul de expertiza, cunostinte si tehnologie.

Bancile se confrunta, asadar, cu numeroase provocari in cadrul economiei gobalizate a secolului XXI, in principal concurenta sporita si pericolul diminuarii cotei de piata, context in care se impun: necesitatea abandonarii stilului de management reactiv si adoptarii unui stil proactiv, care anticipeaza schimbarile si este inovativ; preocuparea pentru dezvoltarea de noi produse si servicii; atitudinea pozitiva pentru studii si cercetare si imperativul constituirii unor baze de date cuprinzatoare; eforturi fnanciare sustinute pentru a tine pasul cu evolutia tehnologiilor si informaticii; pregatirea personalului in spiritul eticii, culturii corporative si profesionalismului.

4.3 Dilemele globalizarii activitatii bancare

Desi, teoretic, crearea unei piete mondiale a capitalurilor, functionand in conditii de concurenta si in afara restrictiilor si constrangerilor, este considerata de majoritatea specialistilor ca fiind solutia optima pentru reducerea costurilor de finantare, pentru mai buna alocare a capitalurilor intre tari si sectoare de activitate si calea pentru cresterea mai rapida a economiei mondiale, se impune realizarea unei abordari mai nuantate a problemei, cu luarea in considerare, pe langa avantajele si oportunitatile generate, si a factorilor cu impact defavorabil asupra sistemului financiar-bancar.

Astfel, trebuie avut in vedere faptul ca globalizarea a generat oportunitati de castiguri sporite si deschiderea de noi piete potentiale doar pentru marile institutii financiar-bancare internationale, singurele in masura sa acceada la noile instrumente si intr-o mai mica masura pentru multitudinea de banci mici si mijlocii, care alcatuiesc, practic, reteaua de credit in economiile nationale. In plus, accesul la noile posibilitati de alocare a fondurilor este neuniform, preferential, fiind deschis in principal tarilor dezvoltate, unde se concentreaza cea mai mare parte a resurselor financiare internationale.

Interconectarea sistemelor bancare ale tarilor lumii intr-o retea densa de comunicatii si dependente reciproce creeaza premisele cresterii operativitatii bancilor, generalizarii exigentelor si tehnologiilor informationale, ca factor determinant al imbunatatirii competitivitatii si calitatii serviciilor prestate, dar da, in acelasi timp, posibilitatea transmiterii in lant, cu rapiditate, a fenomenelor negative, precum speculatiile, crizele financiar-bancare sau criminalitatea economica transnationala. Propagarea informatiilor referitoare la ratele dobanzii sau la cursurile de schimb practicate in orice punct al globului se face instantaneu prin intermediul multiplelor mijloace moderne de comunicare, fiecare piata fiind influentata de informatii comune tuturor pietelor. In acest context, tarile cu sisteme bancare mai putin solide sau chiar bancile mai slabe, privite in mod individual, pot constitui adevarate tinte pentru speculatiile internationale, fiind amenintate de pericolul falimentului.

Ca raspuns firesc la aceasta situatie de fapt, marile puteri si comunitatea bancara internationala au instituit prin Comitetul de Supraveghere Bancara de la Bassel, un for metodologic menit sa asigure consolidarea sistemelor nationale de supraveghere bancara si mobilizarea tarilor pentru cooperare in cadrul unui sistem unitar de supraveghere bancara pe plan mondial. Chiar daca au fost initial proiectate doar pentru bancile active din marile centre financiare ale lumii, standardele de adecvare a capitalului au fost ulterior adoptate in peste 130 de tari. Acesta este un exemplu elocvent de reglementare bazata excluiv pe consens international, initial cu arie de aplicare restransa la un numar mic de tari, care s-a transformat treptat intr-o regula cu vocatie universala. Avand in vedere multiplicarea si amplificarea radicala a riscurilor in domeniul bancar, Comitetul de la Basel a hotarat ca este necesara o revizuire substantiala a prevederilor Acordului din 1988, oportunitatea acestor modificari fiind discutata cu reprezentantii bancilor si cu celelalte parti interesate.

Un alt aspect de maxima importanta si gravitate este cel referitor la criminalitatea economica transnationala. Principalele mutatii care au influentat contextul in care opereaza companiile si bancile comerciale au creat noi si tentante posibilitati pentru operatiuni frauduloase in domeniu. De exemplu, sistemul bancar off-shore nu numai ca a erodat capacitatea statelor de a rezista atacurilor speculative indreptate impotriva monedelor nationale, dar a facilitat, intr-o mare masura, operatiunile de 'spalare a banilor', facand din ce in ce mai dificil demersul de urmarire a asa-numitilor 'bani fierbinti'.

De asemenea, transferul banilor prin Internet faciliteaza spalarea lor, originile unor tranzactii oneroase fiind dificil de descoperit. Din cauza fraudelor financiare, bancile si companiile care opereaza cu carti de credit inregistreaza cele mai mari pierderi. Mai mult, hackerii au reusit sa acceseze sistemele de calculatoare ale acestor institutii financiare, obtinand mii de numere de carti de credit. Pericolul criminalitatii cibernetice este in crestere din cauza accesului facil la instrumentele de hacking pe Internet. Din ce in ce mai mult, Internetul gazduieste tot felul de site-uri de investitii fictive si de scheme piramidale. Fara un control permanent si fara sisteme de securitate performante, folosirea Internetului pentru incheierea unor tranzactii financiar-bancare ar putea, in viitor, sa implice mari riscuri.

4.4 Bancile romanesti fata in fata cu globalizarea

In contextul problematicii abordate, se impune precizarea principalelor provocari si probleme cu care se confrunta sistemul bancar romanesc in procesul globalizarii. Dupa treisprezece ani de tranzitie, Romania nu are inca un sistem bancar puternic din punctul de vedere al nivelului activelor bilantiere. Toate bancile care opereaza pe piata romaneasca, in numar de 41 (incluzand si sucursalele bancilor straine)[4], au la un loc active care nu le depasesc pe cele ale unei singure banci de talie medie din Occident. Sistemul bancar romanesc este puternic polarizat, cinci banci din numarul total detinand peste trei sferturi din totalul activelor bancare. Este de asteptat ca exigentele globalizarii sa conduca la schimbarea acestei stari de fapt, prin fuziuni, achizitii sau falimente. Analistii bancari de la agentiile de rating Fitch si Standard & Poor's apreciaza ca bancile romanesti mici nu au prea multe optiuni pentru viitor. Printre aceste variante se inscriu: preluarea de catre bancile mari; fuziunile - care vor fi, insa, greu acceptate de actionari pentru ca bancile respective sunt folosite pentru sustinerea propriilor lor afaceri; consolidarea prin forte proprii si, nu in ultimul randdisparitia de pe piata.

Sectorul bancar romanesc nu poate ramane izolat de transformarile profunde care se petrec la nivel international astfel ca, daca bancile mici nu se vor 'sinucide' intr-un viitor apropiat din cauza managementului deficitar, pe termen lung ele vor face fata cu greu si doar cu foarte mare abilitate concurentei colosilor bancari internationali. Presiunea va fi una serioasa, caci bancile mari isi vor permite sa acorde finantari la costuri din ce in ce mai reduse si in conditii de garantii din ce in ce mai permisive, lucru care nu va fi la indemana bancilor mici. Dintre bancile cu retele internationale puternice care opereaza pe piata romaneasca si care se bucura de o mare forta financiara, mentionam ABN AMRO Bank si Citibank, care opereaza in Romania prin intermediul filialelor create si ING Bank NV, care si-a infiintat o sucursala la Bucuresti. Concurenta dintre banci va creste in urmatorii ani din ce in ce mai mult. Scaderea dobanzilor si nivelarea acestora pe piata nu va mai permite obtinerea cu usurinta a unor castiguri spectaculoase de catre banci, asa cum s-a intamplat in ultimii ani.

Inclinam sa credem ca principalele directii de actiune menite sa conduca la revitalizarea sistemului bancar al Romaniei si, implicit, la integrarea acestuia in comunitatea bancara globala sunt: finalizarea procesului de privatizare, implementarea unor reglementari prudentiale adecvate unui mediu economic tot mai contorsionat si alegerea celei mai dinamice strategii de piata in vederea tinerii sub control a concurentei.

In legatura cu privatizarea sectorului bancar, trebuie sa precizam ca, desi intr-un studiu elaborat de specialisti din cadrul Bancii Nationale in cursul anului 1990 se preciza ca 'bancile trebuie sa treaca la desfasurarea activitatii in conditii de piata intr-un termen scurt', acest proces a fost demarat abia in ultimii ani ai deceniului incheiat. De fapt, legislatia care a reglementat privatizarea sectorului bancar a fost elaborata abia in anul 1997, iar dispozitiile de aplicare au fost publicate in august 1998. In cosecinta, la finele anului 1999, capitalul bancar integral sau majoritar de stat detinea circa 60% din capitalul social si intre 77% si 81% in total bilant, credite si depozite, ceea ce reflecta un grad relativ scazut de privatizare in domeniul bancar[5]. In plus, suntem de parere ca, in contextul tranzitiei, privatizarea nu poate fi depolitizata si, drept urmare, efectele nu sunt intotdeauna cele scontate. Finalizat cu intarziere, acest proces a multiplicat costurile subventionarii pierderilor inregistrate de marile banci cu capital de stat, a afectat puternic rezervele bugetului public si nivelul de trai al populatiei, a diminuat perspectivele unor evolutii favorabile care sa instaureze un climat normal, fara sacrificii sau pierderi irecuperabile, inclusiv de imagine externa.

Apreciem, in acest context, ca finalizarea procesului de privatizare a celor doua mari banci cu capital public (Banca Comerciala Romana si Casa de Economii si Consemnatiuni) necesita realizarea unor conditii prealabile care sa asigure atragerea unor investitori puternici, dintre care mai semnificative le consideram pe urmatoarele: restructurarea portofoliilor de credite prin semnalarea operativa a creditelor neperformante si eliminarea acestora; adaptarea sistemelor operationale de conducere si informatizare la rigorile comunitatii bancare europene si internationale; diversificarea gamei de produse si servicii oferite in conformitate cu cerintele pietei.

Intr-un mediu economic contorsionat, in care sunt evidente asimetria de informare si lipsa de transparenta, instituirea unor reglementari prudentiale adecvate se impune ca o cerinta esentiala, puterea publica, bancile si clientii lor fiind cu totii interesati in existenta unui sistem bancar sigur si eficient. Apreciem, in acest context, ca fiind prioritare urmatoarele directii de actiune: crearea unei singure autoritati de supraveghere pentru intreaga piata financiara, actuala configuratie fragmentata determinand mentinerea unor bariere intre diferitele segmente de piata, lipsa de cooperare in contextul unor interese divergente si disiparea responsabilitatilor; intarirea autonomiei Bancii Nationale a Romaniei in calitate de autoritate de reglementare si supraveghere; adaptarea continua a normelor de supraveghere prudentiala la un mediu economic tot mai fluid, in contextul diversificarii pietei financiar-bancare prin implementarea unor produse si servicii moderne de tipul instrumentelor hibride de finantare, instrumentelor financiare derivate, serviciilor de tipul e-banking etc.

Alegerea celei mai dinamice strategii de piata reprezinta una dintre cele mai eficiente modalitati de creare si mentinere a unui sistem bancar viabil, care trebuie sa fie grefata pe urmatoarele criterii: informarea riguroasa a participantilor pe pietele creditului cu privire la situatia financiara a fiecarei banci; sensibilizarea bancilor la semnalele transmise de piata; demontarea anticiparilor operatorilor pe piata privind interventia autoritatilor in perioadele de criza.

Mutatiile rapide, specifice pietelor creditului, impun ca informatiile financiare sa fie difuzate cu promptitudine, sa prezinte o imagine reala a valorii bancilor, bazata pe principiile contabile general acceptate si pe proceduri adecvate de evaluare a portofoliului de credite. Se impune, in acest context, adoptarea unor norme cat mai adecvate de transparenta financiara care sa permita o informare reala asupra gradului de sanatate a bancilor, astfel incat sanctiunile impuse de piata sa se poata manifesta.

Sensibilizarea managerilor bancari la senzorii pietei este posibila prin stabilirea unui cadru de control intern capabil sa detecteze eventualele semne de deteriorare a situatiei unor parteneri si sa permita luarea masurilor de ajustare. Rigorile pietei sunt, insa, ineficiente intr-o economie dominata de proprietatea statului si de norme si strategii prin care debitorii nu pot fi determinati sa-si stinga obligatiile.

De asemenea, strategiile de piata pot deveni neadecvate atunci cand opereaza intr-un mediu intoxicat de anticipari privind interventia autoritatilor menita sa salveze bancile confruntate cu dificultati, realitate demonstrata cu prisosinta de evolutiile din ultimii ani ale unor banci comerciale din Romania.

In contextul globalizarii, bancile romanesti vor trebui sa dezvolte si sa orienteze noi produse catre clienti, sa promoveze noi servicii, concentrandu-se spre piata creditului ipotecar, a cardurilor, a gestionarii activelor, a fondurilor de pensii si a altor modalitati de plasament; sa personalizeze legatura cu clientii viabili si sa-i atraga pe acestia pe termen lung; sa promoveze servicii bancare informatizate pe segmentele de piata corespunzatoare; nu in ultimul rand, sa acorde o atentie deosebita pregatirii personalului. Intiative vizand fiecare din aceste directii de actiune se regasesc in peisajul bancar romanesc actual si este de dorit ca ele sa se intensifice in viitorul apropiat, caci ele reprezinta cheia unui sistem bancar de calitate si o preconditie pentru integrarea Romaniei in Uniunea Monetara Europeana si in sistemul financiar global.

Teste grila

1. Criteriile care trebuie indeplinite de banci pentru a fi acreditate se refera la:

a)  concurenta;

b)  capitalul social;

c)  ambianta politica;

d)  forma juridica;

e)  perspectivele economiei mondiale.

Activitatea de decizie, reglementare, cooperare si control in vederea bunei functionari a bancilor se desfasoara pe:

a)  doua nivele de integrare;

b)  cinci nivele de integrare;

c)  trei nivele de integrare;

d)  sase nivele de integrare;

e)  patru nivele de integrare.

3. Indicatorii de analiza si apreciere a activitatii bancare, printre altii includ:

a)  rata rentabilitatii economice;

b)  profitul marginal;

c)  dobanda marginala;

d)  rata rentabilitatii financiare;

e)  rata solvabilitatii.

4. Rata rentabilitatii economice se calculeaza potrivit relatiei:

a)  Rre = A / C x 100;

b)  Rre = Pn / C x 100;

c)  Rre = Pn / A x 100;

d)  Rre = Pn / V x 100;

e)  Rre = V / A x 100.

5. Rata rentabilitatii financiare se determina cu ajutorul relatiei:

a)  Rrf = Pn / A x 100;

b)  Rrf = Pn / C x 100;

c)  Rrf = A / C x 100;

d)  Rrf = Pn / V x 100;

e)  Rrf = V / A x 100.

6. Riscul creditului este estimat cu ajutorul relatiei:

a)  Rc = Bt / D x 100;

b)  Rc = As / Ps x 100;

c)  Rc = Ccm / A x 100;

d)  Rc = C / A x 100;

e)  Rc = A / C x 100.

7. Riscul capitalului este apreciat cu ajutorul relatiei:

a)  Rcp = As / Ps x 100;

b)  Rcp = C / A x 100;

c)  Rcp = A / C x 100;

d)  Rcp = Ps / As x 100;

e)  Rcp = A / Ccm x 100.

8. Rata gradului de sensibilitate, prin care se estimeaza riscul ratei dobanzii, este calculata cu ajutorul relatiei:

a)  Rgs = Ccm / A x 100;

b)  Rgs = As / Ps x 100;

c)  Rgs = Bt / D x 100;

d)  Rgs = Ps / Ac x 100;

e)  Rgs = A / Ccm x 100.

9. Globalizarea activitatii bancare sta sub semnul unor multiple categorii de inovatii; va rugam sa le precizati pe cele reale:

a)  inovatii financiare;

b)  inovatii in domeniul informaticii si telecomunicatiilor;

c)  inovatii in sfera politicului;

d)  inovatii in sfera pregatirii profesionale a bancherilor;

e)  inovatii in sfera managementului bancar.

Dilemele cu care se confrunta bancile sub impactul globalizarii vizeaza:

a)  expansiunea exponentiala a criminalitatii economice;

b)  posibilitatea transmiterii in lant, cu rapiditate a fenomenelor negative;

c)  dezvoltarea retelei;

d)  cresterea performantelor;

e)  gestiunea riscurilor.