POLITICILE BANCARE SI PROCESUL DE CREDITARE

Ca intermediari intre cei care iau imprumut si cei care dau credite, bancile realizeaza trei procese:

colecteaza fonduri;

isi asuma in o parte din riscul ca imprumutatii sa nu ramburseze capitalul si/sau dobanda;

isi asuma riscul ratei dobanzii si de curs valutar.

Obiectul principal al oricarei banci in calitate de agent economic este de a obtine profit, avand responsabilitate si fata de actionari si fata de deponenti si fata de clientii imprumutati.

Obiectivele temei sunt:

Intelegerea politicii de creditare in contextul politicii generale a bancii.

Cunoasterea corelatiei dintre profitabilitate si lichiditate si impactul acesteia asupra procesului de creditare.

Identificarea factorilor de limitare a riscurilor de creditare si metoda concreta de operationalizare

Definirea conceptelor de risc de credit, risc de credit, spread de dobanda si diversificarea creditelor.

INTRODUCERE

Acordarea de credite, care presupune implicit si asumarea unor riscuri, este completata de alte categorii de activitati care sunt adiacente, anterioare si ulterioare procesului de creditare. Asumarea controlata a riscurilor de catre banci este esenta principiului prudentei bancare, care trebuie sa guverneze activitatea oricarei institutii financiare.

PARTICULARITATILE ALE FUNCTIONARII BANCILOR

Bancile opereaza in conditii de incertitudine, in sensul ca pot sa-si planifice costurile, veniturile si profiturile viitoare, dar nu au certitudinea ca evolutiile ulterioare le vor permite sa-si atinga obiectivele.

Cautand sa-si maximizeze profitul in conditii de incertitudine, o banca, mai mult decat orice alt agent economic, are posibilitatea sa-si 'aleaga' o anumita structura a bilantului sau, in raport cu tipurile de active si pasive si in raport cu cu scadenta acestora. Pentru o banca, mai mult decat pentru orice alta institutie nefinanciara, maximizarea profitului presupune 'alegerea' unui bilant optim in conditii de incertitudine.

Inainte ca o banca sa actioneze in vederea modificarii structurii activelor si pasivelor pentru a-si creste profitabilitatea sa potentiala, trebuie sa se asigure de doua lucruri:

a)          ca dispune si poate mentine o lichiditate adecvata - in caz contrar este posibilitatea ca la un anumit moment dat sa nu mai poata face fata platilor;

b)         ca implicit isi asuma un risc al ratei dobanzii la un nivel acceptabil in functie de puterea sa financiara.

Aceste aspecte legate de structura bilantului unei banci - lichiditate, expunerea la rata dobanzii si veniturile potentiale - sunt interdependente. O banca poate examina fiecare aspect in parte, dar nu il poate determina separat; cel mai bun lucru este sa caute combinatia optima a acestor factori, pornind de la pozitia curenta a bancii si de la conditiile economice reale.

Lichiditatea unei banci poate fi asigurata fie prin structura bilantului, fie 'cumparata', ori de cate ori este nevoie, de pe piata, fie prin ambele metode. Intrucat numai marile banci au cu adevarat acces la pietele financiare importante, majoritatea bancilor detin un anumit grad de lichiditate in bilant. Cu cat banca este mai mica, cu atat este mai dependenta de rezerva de lichiditate. In plus fata de administrarea propriei lichiditati, bancile 'vand' lichiditate si ofera o gama de servicii pentru clienti. Produsele de baza ale bancilor sunt: acordarea de credite (evidentiata pe partea de activ a bilantului) si conturi curente, depozite la vedere si la termen (pe partea de pasive a bilantului). Bancile considera acordarea de servicii ca surse importante de profit si, in anumite cazuri, ca noi linii de afaceri pentru institutie.

SITUATIILE FINANCIARE ALE UNEI BANCI

Bilantul

Spre deosebire de firmele nefinanciare, activele unei banci sunt mai mult financiare decat corporale (fizice). Activele financiare sunt in principal sub forma de creante (adica credite acordate clientelei bancare si nebancare) finantate in principal prin depozite.

Caracteristicile principale ale bilantului bancilor comerciale sunt:

1. Nivel limitat al mijloacelor fixe. Banca comerciala tipica are sub 5% din activele sale investite in cladiri, echipament, mobilier, etc. Cu un nivel scazut de active fixe, bancile au si un un nivel scazut si al cheltuielilor pentru acestea (de exemplu amortizarea, impozitele pe proprietate, cheltuielile de intretinere) in structura costurilor.
2. Ponderea cea mai substantiala pe partea de active este detinuta de activele remuneratorii. Acestea sunt reprezentate de plasamentele bancii in: imprumuturi acordate, depozite plasate la alte institutii financiare - bancare si nebancare -, o gama larga de titluri financiare (actiuni, obligatiuni, titluri de creante negociabile, bonuri de trezorerie etc.) cu scadente variate. Aceste elemente sunt potentiale producatoare de venituri din dobanzi, dar si potentiale surse de pierderi. De aceea plasamentele trebuie sa respecte principiul prudentei.
3. Valori substantiale ale obligatiilor pe termen scurt (depozite). Intrucat o pondere mare a obligatiilor unei banci sunt platibile la vedere, aceasta trebuie sa detina un nivel optim de lichiditate pentru a face fata retragerilor. De asemenea rolul lichiditatii este de a acoperi cu moneda legala cererile de credite ale clientilor. Lichiditatea insa are un cost de oportunitate: efectul final este, in acest caz, o potentiala reducere atat a riscului dar si a venitului. Plasand lichiditatea in mod profitabil, nivelul acesteia scade, dar remunerarea ulterioara poate imbunatatii lichiditatea.
4. Fondurile proprii ale bancii sunt formate din capitalul subscris si varsat, profitul reinvestit si o gama de rezerve, dintre acestea cele mai importante sunt cele care au ca scop acoperirea riscurilor induse de activitatea bancara (cum este de exemplu rezerva pentru riscul de credit).
5. Sursele atrase de banci sunt formate din: disponibilitatile din conturile curente ale clientilor, resursele atrase de pe piata interbancara, depozite la vedere si la termen, certificate de depozit emise, linii de finantare primite de la alte institutii financiare si o pondere mica in economiile moderne este reprezentata de rescontul de la Banca Centrala.
6. Ponderi substantiale a activelor raportate la capitalul propriu. Aceasta caracteristica in bilant implica faptul ca bancile au un grad de indatorare mare.

Aceste sase caracteristici sunt foarte importante pentru luarea deciziilor de conducere si reglementare, inclusiv in ceea ce priveste deciziile de creditare. Acestea din urma nu se pot lua izolat nici de mediul economic, nici de principiul de baza al functionarii unei banci si anume prudenta. Sa presupunem ca o banca doreste sa-si creasca profitabilitatea. Principial poate urma doua cai:

i) sa-si reduca nivelul de lichiditate si sa o 'cumpere', administrandu-si inteligent pasivele, facand plasamente favorabie cu profitabilitate ridicata.

ii) sa-si creasca gradul de indatorare prin constituirea mai multor active remuneratorii, potentiale surse de venituri suplimentare.

Dar fiecare din aceste actiuni va duce la cresterea volatilitatii profitului (modificari pozitive dar si negative ale profitului) si implicit la cresterea riscului bancii.

Contul de profit si pierderi

Data fiind dimensiunea remarcabila a bilantului unei banci, profitabilitatea sa se decurge in primul rand din structura acestuia si din eficienta operatiunilor derulate. Acesti doi factori sunt reflectati in contul de profit si pierderi.

Un Cont de profit si pierderi simplificat este:

Astfel profitul net este suma a cinci componente: (1) venitul net din dobanzi (V_D - C_D), sau marja agregata intre dobanzile active si pasive; (2) provizioanele pentru creditele neperformante (PCN); (3) veniturile nete din alte castiguri decat dobanzile (S - C); (4) impozite (I); si (5) castigul/pierderea din titlurile de valoare (G).

Deoarece este nevoie de un spread pozitiv pentru a acoperi pierderile din imprumuturi, diferenta dintre venituri si cheltuielile - altele decat cu dobanzile - este un elementul crucial pentru banci. In perspectiva reducerii spread-ului in sectorul financiar, bancile au nevoie sa-si suplimenteze veniturile din elemente nepurtatoare de dobanda (comisioane si speze) si/sau sa-si reduca cheltuielile de regie si sa-si creasca eficienta tuturor opratiunilor, inclusiv a celor de creditare. Cele mai importante cheltuieli - altele decat cu dobanzile - sunt cu fondul de salarii.

Creditele - componenta majora a portofoliului de active purtatoare de dobanda (active remuneratorii) dintr-o banca - sunt principala sursa de venit a bancii. De regula dificultatile financiare ale unei banci incep cand au probleme cu portofoliile de credite. Si statistic s-a demonstrat ca si fraudele bancare cele mai frecvente si care se soldeaza cu cele mai mari pierderi provin tot din activitatea de creditare.

Daca lichiditatea este element bilantier, profitabilitatea este element al contului de profit si pierderi iar corelatia dintre aceste doua elemente este inversa. Cu cat o banca detine active lichide si cvasilichide in pondere mai mare (cvasilichide - active rapid transformabile in numerar - pe termen scurt si implicit cu un randament mai mic) cu atat profitabilitatea ei identificabila in CPP este mai mica. Dar o lichiditate mai mare micsoreaza riscul bancii.

Echilibrul instabil intre lichiditate si profitabilitate este arbitrat de risc.

POLITICILE DE CREDITARE

Activitatea de creditare trebuie realizata tinand cont de principiul prudentei bancare si de urmatoarele obiective:

1. Imprumuturile trebuie facute pe baze solide si avand ca obiectiv colectarea sumelor contractuale.
2. Fondurile trebuie investite profitabil in beneficiul actionarilor si cu protectia deponentilor.
3. Banca trebuie sa acorde credite conform nevoilor legitime ale comunitatii pe care o deserveste.

Bancile au fost permanent concentrate asupra celor mai bune practici de creditare si in acest domeniu s-au scris multe studii pe baza carora s-au elaborat adevarate manuale.

Manualul de control pentru inspectorii bancii nationale al Oficiului de Control Monetar (OCC) din SUA furnizeaza si urmatoarea descriere a politicilor de creditare care ar trebui implementate de banci:

'Politica de acordare a imprumuturilor ar trebui sa contureze o linie generala a domeniilor si a alocarii de facilitati de credit de catre banca, precum si maniera in care se acorda imprumuturile, se ofera serviciile aferente si se colecteaza sumele datorate. Politica ar trebui sa fie cuprinzatoare prin natura sa si nu excesiv de restrictiva. Formularea si obligativitatea unor reguli inflexibile nu numai ca inabuse initiativa, dar pot sa si stanjeneasca deservirea nevoilor comunitatii care sunt intr-o continua schimbare. O buna politica de creditare va oferi comitetului spre aprobare acele solicitari de credite pe care inspectorii/ofiterii de credite le considera valoroase, chiar daca nu se incadreaza complet in limitele de competenta conform normelor scrise. Trebuie sa existe flexibilitate pentru a permite reactia rapida si adaptarea timpurie la schimbarea conditiilor in mixul de active remuneratoare ale bancii in cadrul ariei pe care aceasta o deserveste.

In dezvoltarea politicii de creditare, trebuie sa se acorde atentie resurselor financiare disponibile ale bancii, personalului, facilitatilor si potentialului viitor de crestere. Astfel de norme nu trebuie sa cuprinda nici o practica discriminatorie. Trebuie stabiliti parametrii referitori la cei ce vor primi credite, ce tip de credite si la ce pret anume. Trebuie luati in considerare si alti factori interni cum sunt persoanele care vor acorda credite, in ce plafon si ce structura organizationala se va utiliza pentru a se asigura respectarea procedurilor si normelor bancare. Deoarece autoritatea este raspandita in organizatie, banca trebuie sa dispuna de sisteme eficiente de monitorizare a respectarii procedurilor stabilite. Acest lucru se poate realiza cel mai bine prin verificari interne si prin intermediul sistemului de raportari care informeaza adecvat middle management si top management asupra modului in care sunt aplicate politicile proiectate si furnizeaza informatiile necesare pentru a evalua performantele esalonului imediat subordonat si situatia portofoliului de credite.'

Manualul enumera si o lista de componente care ar trebui sa stea la baza unor politici sanatoase de creditare. Fiecare componenta poate fi sau nu poate fi aplicata de fiecare banca in parte.

Limitari geografice. O banca trebuie sa-si stabileasca limite geografice pentru activitatile sale de creditare si care sa reflecte aria sa de derulare a afacerilor. Politica trebuie sa statueze restrictii si exceptari.

Distribuirea pe categorii. Ar trebui sa fie plasate limitari asupra distributiei agregate a totalului de imprumuturi pe diferitele categorii de credite cum sunt credite comerciale si de productie, credite ipotecare, credite de consum, credite pentru activitati cu puternice tendinte sezoniere etc. Este necesara si o oarecare flexibilitate pentru a permite adaptarea la nevoile in schimbare din comunitatile pe care le deserveste o banca.

Tipurile de credite. Trebuie stabilite linii directoare in ceea ce priveste acordarea anumitor categorii de credite, considerate prioritare (de exemplu pentru dezvoltarea infrastructurii energetice, de comunicatie, pentru dezvoltarea de proprietati imobiliare in afara aglomeratiilor urbane cu scopul decongestionarii si a stimularii in acest fel a altor investitii in zonele respective etc.) in functie de expertiza ofiterilor de credite si a altor factori.

Scadentele maxime. Imprumuturile trebuie structurate pe baza unor scadentare realiste, cu luarea in considerare a valorii garantie. Un credit pe 10 ani pentru un echipament care are o durata normata de viata de 5 ani inseamna provocarea deliberata a unor probleme.

Stabilirea pretului creditului. Acesta trebuie stabilit ca sa reflecte toate costurile relevante (costul fondurilor, cota din cheltuieli de regie, soldurile minime creditoare pe care trebuie sa le aiba permanent clientul si care au rolul de a compensa cheltuielile bancii cu diferitele servicii, comisioane etc.) si sa ofere un randament rezonabil. Ratele dobanzii la credite ar trebui sa ia in considerare riscul, prin atragerea anumitor clienti si descurajarea altora.

Nivelul maxim al sumei creditului comparativ cu valoarea estimata si cu costurile de achizitie (unde este cazul) exprimat sub forma unui indicator. Multe cazuri de fraude bancare implica imprumuturi de valori mai mari decat necesarul. Trebuie stabilite linii directoare asupra procedurilor de apreciere a sumelor necesare in fiecare caz concret pe baza evaluarii necesarului.

Nivelul maxim al sumei creditului comparativ cu valoarea de piata a garantiilor cesionate (exprimat ca un indicator). Bancile trebuie sa sa-si stabileasca politici suplimentare, fata de cele reglementate prin lege, pentru diferitele instrumente tranzactionabile care sunt acceptabile ca si garantii pentru imprumuturile acordate.

Informatii financiare. Este esentiala obtinerea de informatii curente, complete si precise despre bonitatea imprumutatului inainte de acordarea creditului si pe toata perioada de viata a acestuia. Politica de credit ar trebui sa contina clar tipurile de informatii necesare a fi furnizate de afacere si de imprumutat ca persoana care angajeaza creditul.

Limite asupra soldurilor imprumuturilor agregate. Politicile stabilite trebuie sa limiteze soldurile imprumuturilor comparativ cu alte elemente bilantiere, astfel incat sa se poata atinge un bilant optim.

Concentrarea imprumuturilor. Trebuie luata in calcul diversificarea ca element esential al politicilor solide de creditare pentru a se echilibra randamentul si riscurile estimate. Problema legata de concentrarea creditelor apare atunci cand rambursarea respectivelor imprumuturi depinde de unul sau mai multi factori cheie care evolueaza intr-o directie proasta iar partea respectiva din portofoliu se deterioreaza. Acesta deteriorare conduce la pierderi mai mari decat cele estimate si acoperite si ca atare va avea un impact negativ asupra profitabilitatii.

Limite de aprobare a creditelor. Trebuie stabilite si obligatorii pentru toti ofiterii de credite sau grupuri de ofiteri de credite, in functie si de experienta lor. Normele ar trebui sa acopere si procesul de aprobare, in special in cazul imprumuturilor de valori mari.

Recuperarea datoriilor si eliminarea creditelor neperformante. In cadrul politicilor de creditare trebuie sa se defineasca clar cand anume un credit devine credit neperformant si procedurile care se vor aplica in acest caz, aici incluzandu-se si raportarile catre conducerea bancii.

Asa cum s-a mai mentionat creditarea este procesul prin care banca face cei mai multi bani - dar ii si pierde in cea mai mare masura. Creditarea este o afacere riscanta si deci clientii mai riscanti trebuie sa plateasca o prima de risc care va fi inclusa in rata dobanzii

Bancile isi pot reduce riscul de credit prin utilizarea uneia sau mai multor din urmatoarele metode:

Evitarea acordarii imprumuturilor cu risc mare. Standardele de acordare a creditelor trebuie sa fie suficient de inalte pentru a permite respingerea celor care sunt considerate prea riscante sau nepotrivite.

Reducerea riscul prin evaluarea bonitatii potentialului client si prin obtinerea de garantii si solicitarea de granti.

Monitorizarea comportamentul imprumutatilor vis de vis de respectarea clauzelor contractuale.

Diversificarea portofoliul de imprumuturi. Diversificarea inseamna detinerea in portofoliu a unui mare numar de imprumuturi acordate imprumutatilor ale caror venituri (profitabilitate) nu sunt strans corelate.

Expunerea limitata prin restrictionarea dimensiunii imprumuturilor catre un singur imprumutat. Autoritatile monetare ale tuturor tarilor restrictioneaza aceasta limita care variaza de la tara la tara. In Romania este de 20% din fondurile proprii. Se stabilesc limite si pentru imprumuturile acordate persoanelor aflate in relatii speciale cu banca (actionari majoritari, personal din banca, in special cu functii de raspundere si care ar putea abuza de functia lor etc.).

Desigur din punct de vedere teoretic este simplu sa se elaboreze ghiduri asupra unor politici sanatoase de creditare: ar trebui facuta asa sau asa. Practica bancara insa isi are propriile metode concrete prin care operationalizeaza teoria iar printre acestea sunt si 'cei 6 C ai creditarii' (Litera C reprezinta prima litera a unor cuvinte din limba engleza, cuvinte care reprezinta concepte clare care trebuie analizate de ofiterii de credit).

Cei sase C ai creditarii

Analiza cererii de credite implica evaluarea celor sase C ai creditarii:

Caracterul (caracteristicile personale ale imprumutatului)

Capacitatea (succesul afacerii)

Capitalul (situatia financiara)

Colateralul (activele cesionate)

Conditiile (situatia economica)

Respectarea legilor si reglementarilor (engl. compliance)

Caracterul. Bancile trebui 'sa-si cunoasca clientii' inainte de a le acorda credite, iar caracterul este exact punctul de inceput. Caracterul se refera la o combinatie de calitati care disting o persoana sau un grup de alta persoana sau grup. Pana la un anumit punct, cuvintele caracter si reputatie se suprapun ca inteles.

Capacitatea. Capacitatea se refera la succesul afacerii imprumutatului asa cum se reflecta in situatiile sale financiare si abilitatea sa de a-si respecta obligatiile financiare.

Capitalul. Parte a evaluarii capacitatii implica analiza situatiilor financiare si a altor documente. In acest scop, se utilizeaza situatiile financiare anuale auditate. Acestea pot contine ajustari care pot diferi substantial fata de datele din situatiile interimare prezentate. Analiza financiara trebuie sa se concentreze pe profitabilitatea, lichiditatea firmei si pe abilitatea de a-si rambursa datoriile si trebuie completata cu analiza nonfinanciara.

Colateralul. Colateralul se refera la activele cesionate ca garantie intr-o tranzactie care implica creditarea. Garantiile tertelor parti, inclusiv de la agentiile guvernamentale, pot constitui garantii valabile.

Conditiile. Conditiile se refera la factorii care sunt externi firmei dar care pot afecta abilitatea sa de a-si plati datoriile. Modificari in conditiile de import, in pretul energiei ca si lipsa unei tehnologii avansate sunt cateva exemple de conditii.

Respectarea legilor si reglementarilor. Acest aspect ca si respectarea deciziilor judecatoresti sunt din ce in ce mai importante in procesul de acordare a creditelor. In statele occidentale Legea mediului si a conservarii resurselor, a carei scop este de a stabili obligatii, compensatii cand substante periculoase sunt raspandite in mediul inconjurator, prevede faptul ca si bancile pot fi obligate sa suporte financiar curatirea mediului poluat de proprii ei clienti. Astfel bancile trebuie sa cunoasca problemele de mediu inaintea acordarii imprumuturilor.

Refuzarea imprumuturilor

Chiar daca potentialul imprumutat satisface toate conditiile din normele bancare pentru obtinerea unui imprumut, acesta poate fi refuzat din alte motive. De exemplu, politica de credit a bancii prevede ca maximum 15% din imprumuturi se pot concentra intr-un anumit sector, iar noul credit poate creste concentrarea la 19%. Comitetul de credite poate decide daca sa se actioneze rigid sau flexibil, iar exceptia, daca se acorda trebuie foarte bine justificata.

CONCEPTE CHEIE

Risc de credit, de rata a dobanzii de curs valutar;

Lichidiate si profitabilitate;

Active remuneratorii;

Volatilitatea profitului;

Politici de creditare;

Diversificarea creditelor;

Cei sase C ai creditarii;

Principiul prudentei bancare;

INTREBARI DE AUTOEVALUARE

Testul 1

Marcati asertiunea/asertiunile care poate/pot fi adevarata/e in actualul mediu economic si explicati alegerea/alegerile facuta/e:

a)     Deponentii prefera termenele lungi

b)     Clientii prefera creditele pe termen scurt

c)     Deponentii prefera termenele scurte

d)            Clientii prefera creditele pe termene lungi

Testul 2

Explicati de ce se considera oportun de catre multe banci ca in conturile curente ale clientilor sa existe permanant un sold minim creditor.

Testul 3

Care este explicatia ca, spre deosebire de un agent economic nebancar (pentru claritate ganditi-va la o firma proprietate privata) ce poate sa-si achizitioneze oricat de multe mijloace fixe doreste sau poate, o banca nu are dreptul de a face acest lucru?

Testul 4

Standardele inalte in acordarea creditelor avantajeaza sau dezavantajaza activitatea bancara din tara noastra?