CONSIDERATII GENERALE PRIVIND FISCALITATEA

CONSIDERATII GENERALE PRIVIND FISCALITATEA

1.1. Conceptul de fiscalitate

1.2. Principiile generale ale fiscalitatii

1.3. Functiile si rolul fiscalitatii

1.1. Conceptul de fiscalitate

Notiunile de "fisc", "fiscalitate" si "sistem fiscal" au aparut pe o anumita treapta de dezvoltare a societatii, pentru a raspunde unor necesitati obiective economico-financiare si sociale ale statului.Acestora le-au fost date multiple interpretari, in functie de elementele componente, de modul de percepere a rolului si functiilor lor in sistemul economico-social, in raport de determinarile si finalitatea acestora.

Potrivit definitiei din dictionarul explicativ al limbii romane, fiscalitatea este un "sistem de percepere a impozitelor si taxelor prin fisc; totalitatea obligatiilor fiscale ale cuiva" iar notiunea de fisc este definita ca "institutia de stat care stabileste si incaseaza contributiile catre stat, urmareste pe cei care nu si-au platit in termen aceste contributii" .

In compendiul de macroeconomie , fiscalitatea reprezinta "totalitatea reglementarilor(legi, regulamente, norme de aplicare, practici) referitoare la stabilirea contribuabililor, marimii impozitelor, taxelor obligatorii, contributiilor si la plata acestora; ansamblul de legi, regulamente si practici privitoare la impozite" iar fiscul este "organul de stat care are sarcina stabilirii, incasarii, urmaririi si administrarii impozitelor si taxelor".

Pornind de la definirea impozitelor, ca forma de prelevare a unei parti din veniturile sau averea persoanelor fizice si juridice la dispozitia statului, in vederea acoperirii cheltuielilor publice, in literatura de specialitate fiscalitatea este privita ca:

"totalitatea taxelor si impozitelor reglementate prin acte normative"[3];

"o legatura intre stat si persoanele fizice sau juridice"[4];

"totalitatea impozitelor instituite intr-un stat care-i procura acestuia o parte covarsitoare din veniturile bugetare, fiecare impozit avand o contributie specifica si un anumit rol regulator in economie"[5];

Abordarile teoretice existente, cat si experienta practica au permis conturarea concluziei[6] ca fiscalitatea defineste sistemul de principii, reguli si norme privind:

evidenta si gestiunea contribuabililor;

stabilirea, evidentierea si stingerea obligatiilor fiscale;

controlul aplicarii legislatiei fiscale si solutionarea plangerilor contribuabililor;

acordarea de asistenta fiscala contribuabililor, pentru cunoasterea si aplicarea corecta a legislatiei fiscale.

1.2. Principiile generale ale fiscalitatii

Procesul de dimensionare, asezare si percepere a impozitelor este unul complex si presupune adoptarea unor masuri necesare cuantificarii marimii impozitelor instituite in sarcina contribuabililor, persoane fizice sau juridice, prin aplicarea unor principii general valabile, ce au in vedere evitarea arbitrariului si prevenirea conflictelor relationale dintre organele statale si contribuabili.

Asemenea principii au fost formulate pentru prima data de catre economistul englez Adam Smith, in viziunea sa politica fiscala trebuind sa se bazeze pe urmatoarele principii:

principiul justetei impunerii, in baza caruia impunerea contribuabililor trebuie sa tina seama de marimea veniturilor realizate si de capacitatea contributiva a acestora;

principiul certitudinii impunerii, care presupune ca toate elementele impozitelor sa fie stabilite cu certitudine. In acest context, marimea impozitelor, modalitatile de percepere, termenele si locul de plata trebuie sa fie clare si cunoscute anticipat de catre contribuabili, fara echivoc, inlaturandu-se astfel nesiguranta, arbitrariul si nedreptatea.

principiul comoditatii perceperii impozitelor, conform caruia impozitele trebuie sa fie percepute la termenele si in modalitatea cea mai convenabila pentru contribuabili;

principiul randamentului impozitului, care presupune ca incasarea impozitelor sa fie realizata cu minimum de cheltuieli publice, astfel incat contribuabilul sa poata suporta cat mai usor constrangerea fiscala.

Potrivit prevederilor articolului 3 din Codul fiscal al Romaniei , impozitele si taxele reglementate prin acesta se fundamenteaza pe urmatoarele principii ale fiscalitatii:

a) neutralitatea masurilor fiscale in raport cu diferitele categorii de investitori si capitaluri, cu forma de proprietate, asigurand conditii egale investitorilor, capitalului roman si strain.

Principiul neutralitatii masurilor fiscale presupune perceperea unui impozit egal pentru toti contribuabilii aflati in aceeasi situatie fiscala, fara a avea relevanta categoria socio-economica a acestora, forma de proprietate ori provenienta capitalului(autohton sau strain). Neutralitatea impozitelor este perceputa ca o manifestare a aplicarii nediscretionare a legislatiei fiscale si a existentei unei economii de piata functionale.

b) certitudinea impunerii, prin elaborarea de norme juridice clare, care sa nu conduca la interpretari arbitrare, iar termenele, modalitatea si sumele de plata sa fie precis stabilite pentru fiecare platitor, respectiv acestia sa poata urmari si intelege sarcina fiscala ce le revine, precum si sa poata determina influenta deciziilor lor de management financiar asupra sarcinii lor fiscale.

Principiul certitudinii impunerii presupune ca legislatia fiscala sa fie clara si concisa, astfel incat sa poata fi evitate interpretarile discretionare ale contribuabililor si chiar ale reprezentantilor autoritatilor fiscale.

Ulterior stabilirii sarcinii fiscale si comunicarii acesteia contribuabilului, el trebuie sa aiba convingerea ca marimea obligatiei fiscale stabilite in sarcina sa este una certa, in concordanta cu legislatia fiscala. In functie de intelegerea obligatiilor fiscale, contribuabilii isi planifica alocarea resurselor, isi ierarhizeaza prioritatile si isi definitiveaza proiectele investitionale.

c) echitatea fiscala la nivelul persoanelor fizice, prin impunerea diferita a veniturilor, in functie de marimea acestora.

Aplicarea principiului echitatii presupune impunerea diferentiata a veniturilor si a averilor contribuabililor in raport de capacitatea contributiva a acestora si stabilirea unui regim fiscal neimpozabil pentru anumite categorii de cetateni defavorizati, care obtin venituri mici.

Aplicarea acestui principiu presupune:

legiferarea unei valori minime a venitului neimpozabil si a categoriilor sociale beneficiare;

ca obligatiile fiscale ale fiecarui contribuabil sa fie stabilite in functie de puterea sa contributiva, prin raportare la marimea veniturilor sau averilor care fac obiectul impunerii, precum si la marimea cheltuielilor necesare intretinerii personale si a familiei;

stabilirea aceleiasi marimi a sarcinii fiscale pentru persoanele apartinatoare aceleiasi categorii sociale;

ca impunerea sa fie generala, adica sa cuprinda toate persoanele fizice si juridice care realizeaza venituri sau detin averi.

d) eficienta impunerii prin asigurarea stabilitatii pe termen lung a prevederilor Codului fiscal, astfel incat aceste prevederi sa nu conduca la efecte retroactive defavorabile pentru persoane fizice si juridice, in raport cu impozitarea in vigoare la data adoptarii de catre acestea a unor decizii investitionale majore.

1.3. Functiile si rolul fiscalitatii

Pornind de la locul pe care impozitele il ocupa in cadrul sistemului resurselor finaciare publice, apreciem ca fiscalitatea indeplineste in fapt functiile atribuite finantelor publice, cu particularitati induse de continutul lor economic si de procesele de distribuire a produsului intern brut.

Raportat la functiile atribuite finantelor publice in ansamblu, fiscalitatea indeplineste:

functia de mobilizare a resurselor financiare la dispozitia statului sub forma prelevarilor fiscale. Impozitele, taxele si contributiile reprezinta principalele forme de procurare a resurselor banesti la dispozitia statului. Principala sursa de de formare a prelevarilor fiscale o constituie produsul intern brut. O buna parte a acestuia este repartizat valoric, in faza de redistribuire prin intermediul impozitelor. Prin impozite, statul preia la dispozitia sa o parte din veniturile realizate de actorii pietei factorilor de productie(salariile cuvenite pentru munca prestata, chirii, profit, dividende cuvenite actionarilor sau asociatilor, veniturile liber profesionistilor, etc.). Veniturile disponibile ale persoanelor fizice, ramase dupa suportarea impozitelor directe, sunt in continuare supuse unui proces de redistribuire, prin prin intermediul impozitelor indirecte, cu ocazioa procurarii de bunuri si servicii in al caror pret sunt incluse aceste impopzite(accize, taxa pe valoarea adaugata, taxe vamale).

functia de distributie, al carei continut se concretizeaza in faptul ca impozitele mijlocesc, alaturi de alte instrumente de politica financiara, realizarea proceselor de distribuire a veniturilor si a averilor intre membri societatii, in conformitate cu ceea ce societatea apreciaza ca fiind just, echitabil[8].

functia sociala prin care se urmareste, pe de o parte, asigurarea protectiei sociale a unor persoane fizice, ale caror venituri sunt mult inferioare celor considerate medii sau normale, iar, pe de alta parte, stimularea persoanelor juridice care utilizeaza forta de munca provenita din randul persoanelor cu dizabilitati.

functia de control care reflecta capacitatea impozitelor de a mijloci efectuarea controlului in diferitele faze ale procesului reproductiei economice. Obiectivele urmarite prin aceasta functie sunt realizate de catre institutiile specializate ale Ministerului Economiei si Finantelor, in speta prin Agentia Nationala de Administrare Fiscala, sau -dupa caz- de compartimentele de specialitate ale autoritatilor administratiei publice locale, abilitate sa administreze impozite, taxe, contributii sau alte sume datorate bugetului general consolidat al statului.

In corelatie cu functiile sale, rolul fiscalitatii se manifesta in plan financiar, economic si social.

a. Rolul financiar al fiscalitatii. In vederea indeplinirii functiilor sale, statul trebuie sa isi procure resursele financiare de care are nevoie, obiectiv realizat prin promovarea si respectarea principiilor fiscale. Volumul resurselor poate spori fie prin introducerea de noi impozite, fie prin instituirea acestora in sarcina unui numar mai mare de platitori. Un impozit are randament fiscal ridicat daca este universal, adica este platit de toate persoanele fizice si juridice care obtin venituri din aceeasi sursa sau detin acelasi gen de avere, intreaga materie impozabila fiind supusa impunerii . In opinia noastra, randamentul este mai ridicat daca impozitul este universal iar cotele de impunere relativ reduse(astfel incat sa nu reprezinte o povara pentru contribuabili), decat daca s-ar aplica un numar sporit de impozite, cu cote ridicate de impunere.

b. Rolul economic al fiscalitatii. Politica fiscala in domeniul economic urmareste dezvoltarea sau restrangerea activitatii din unele domenii sau ramuri ale economiei, influentarea cresterii productiei sau/si consumului unor marfuri, dezvoltarea exporturilor, dublata de reducerea importurilor.

Incurajarea persoanelor juridice pentru a dezvolta anumite activitati poate fi realizata prin scutiri de la plata impozitului pe profit sau prin admiterea utilizarii amortizarii accelerate a capitalului imobilizat in active.

Consumul anumitor bunuri sau servicii este influentat prin reducerea impozitelor indirecte care le greveaza, atunci cand se doreste stimularea consumului si, totodata a domeniilor in care se produc bunurile sau se presteaza serviciile consumabile. O politica de restrangere a consumului poate fi realizata prin stabilirea unor cote majorate de impunere, aplicabile la calculul impozitelor indirecte aferente.

De asemenea, dezvoltarea exporturilor si reducerea importurilor, astfel incat sa se realizeze echilibrul balantei comerciale, constituie obiective prioritare ale politicii fiscale, cu consecinte favorabile economiei nationale. Limitarea importurilor trebuie realizata in corelatie cu dezvoltarea sectorului productiv pentru bunurile economice deficitare si care pot fi produse de tara noastra, creandu-se astfel noi locuri de munca si sporind, concomitent, veniturile impozabile.

c. Rolul social al fiscalitatii. In plan social, prin instrumentele mecanismului fiscal se urmareste, pe de o parte, acordarea de facilitati contribuabililor cu venituri relativ reduse iar, pe de alta parte, aplicarea unor cote de impozitare foarte mari, in scopul limitarii consumului unor produse daunatoare sanatatii, cum sunt alcoolul sau tutunul.

Concluzionand, apreciem ca politica fiscala trebuie sa optimizeze utilizarea instrumentelor si procedeelor fiscale, cu scopul stabilirii cuantumului si structurii prelevarilor fiscale, a operatiunilor impozabile, astfel incat procesul repartitiei produsului intern brut sa asigure resursele necesare acoperirii cheltuielilor publice.