RISCUL DE LICHIDITATE

Lichiditatea reprezinta capacitatea activelor de a se transforma rapid si cu cheltuiala minima in moneda ( numerar si disponibil in cont ), capacitatea bancii de a-si finanta operatiile curente, proprietatea generala a activelor bancare, o problema a gestionarii activelor si pasivelor bancare.

Riscul de lichiditate este expresia probabilitatii pierderii capacitatii de finantare.

Trezoreria oricarei societati bancare are ca principal atribut gestionarea lichiditatii. Aceasta se realizeaza prin:

A.     Gestionarea pozitiei monetare

B.     Gestionarea pozitiei lichiditatii

C.     Indicatorii lichiditatii bancare

D.     Raportul de lichiditate

1. Gestionarea pozitiei monetare.

Prin pozitie monetara intelegem valoarea la un moment dat a activelor lichide. Componentele pozitiei monetare sunt:

a)      Numerarul : moneda metalica plus bancnote aflate in posesia bancii la ghisee si in tezaur. Necesarul de numerar este estimat in functie de volumul incasarilor sau platilor zilnice cu numerar (graficul de incasari si plati in numerar)

b)      Disponibilul in contul de rezerva la Banca Centrala, respectiv rezerva minima obligatorie¹³

c)      Disponibilul la alte banci : depozite constituite pe piata interbancara

d)      Sume de incasat de la alte banci: sume de tranzit la alte banci. Ele reprezinta valoarea instrumentelor de plata (cecuri onorate de banca), depuse la bancile corespondente

Rezervele minime obligatorii ( RMO )

Sistemul RMO constituit din grija de a asigura lichiditate minimala, consta in obligatia bancii

RMO-este reglementata-disutata.Modificari :Circulara nr. 28 din 17/09/2003 ; Circulara nr. 9 din 30/04/2004 ; Circulara nr. 26 din 19/11/2004 ; Circulara nr. 6 din 11/02/2005

care primeste depozite sa consemneze in conturile sale deschise la banca de emisiune o suma

dimensionata, de regula, prin aplicarea unei cote procentuale asupra depozitelor si surselor asimilate. Totodata in deplineste o functie inportanta in cadrul economiei contemporane, aceea de instrument al politicii monetare si de credit determinand un raport intre volumul depozitelor si volumul creditului ce se poate acorda in baza acestor resurse de creditare. Astfel cresterea rezervei minime conduce la restrangerea posibilitatilor de acordare de credit de catre banci, in timp ce reducerea rezervei minime are ca efect cresterea posibilitatilor de creditare.

Baza de calcul a RMO se constituie din mijloace banesti in moneda nationala si in valuta reprezentand obligatii ale bancii fata de persoane fizice sau juridice, sub forma de surse atrase imprumutate, datorii si alte obligatii.

Se excepteaza mijloacele banesti :

Ø      Atrase la institutii care la randul lor constituie RMO la BNR

Ø      Atrase de la institutii financiare externe, daca nu sunt scadente mai mari de 12 luni de la finele perioadei de aplicare. Sumele ale carei rambursari se efectueaza esalonat sunt acceptate atata timp cat scadenta acestora este mai mare de 12 luni de la finele perioadei de aplicare

Ø      Care intra in contul curent general al trezoreriei statului

Ø      Sumele in valuta in tranzit intra si interbancare

Nivelul bazei de calcul se determina ca media a soldurilor zilnice ale elementelor de pasiv prezentate anterior.

In aceste conditii, RMO ale unei banci la Banca Centrala se calculeaza ca :

Ri = Σ r_i x d_i

i= tipul de depozite bancare

r_i= rata minima obligatorie a rezervelor la tipul i de depozite bancare

d_i= marimea absoluta a depozitelor de tip i la momentul t

Ri= RMO corespunzatoare depozitelor bancare de tip i la momentul t

Remunerarea rezervei minime este specifica intrucat aceasta din urma se constituie intr-un instrument introdus de Banca Centrala pentru a disciplina bancile comerciale. Potrivit acestui caracter specific, in practica bancara internationala exista mai multe modele ale acestui regim special de dobanda (dobanzile bonificate pentru rezervele minime) cele mai importante fiind : 1) lipsa de remunerare 2) sistemul mixt (o parte a rezervelor nu este remunerata in timp ce pentru rezervele ramase se practica o remunerare mica, uneori mai mica decat rata dobanzii reale). Politica BNR de remunerare a rezervelor minime a cunoscut in timp modificari in functie de obiectivele poloticii monetare si de credit. Rata dobanzii practicata de BNR pentru RMO reflecta politica generala a bancilor centrale de remunerare minima. Aceasta rata situandu-se cu 20 pana la 60% sub rata dobanzii medii de pe piata.

Asadar, RMO :

Ø      Sunt un factor de risc suplimentar pentru banci deoarece se stabilesc in functie de obiectivele politicii monetare, de controlul masei monetare ;

Ø      Nu sunt active lichide ;

Ø      Nu pot fi folosite pentru a acoperi o crestere a cererii de credite sau o retragere de depozite ;

Ø      Asigura soldarea pozitiei lichiditatii, reprezentand un amortizor de soc pentru pozitia monetara ;

Gestiunea pozitiei monetare presupune :

Ø      Asigurarea incadrarii in nivelul minim al rezervelor obligatorii;

Ø      Identificarea si luarea in calcul a tuturor tranzactiilor importante care afecteaza disponibilul in cont curent la a Centrala;

Ø      Efectuarea tuturor operatiunilor necesare pentru a contracara influenta tranzactiilor asupra pozitiei monetare.

Operatiile care constituie gestiunea pozitiei monetare ale unei banci se pot grupa in functie de momentul efectuarii lor, in operatii zilnice si opeartii permanente.

Operatiile zilnice se deruleaza o data pe zi, de regula la inceputul fiecarei zile lucratoare si au drept scop determinarea valorii excedentului/deficitului estimat al contului de rezerva. Acestea sunt consemnate in documente tipizate de uz intern si constau in:

Ø      Insumarea rezervelor cotidiene estimate si a rezervelor cunoscute

Ø      Deteminarea excedentului/deficitului relativ estimat al contului de rezerva

Ø      Corectare acestuia cu valoarea operatiilor certe planificate: operatii pe piata rezervelor bancare si operatii cu titluri ale datoriei publice

Ø      Calcularea excedentului/deficitului efectiv estimat simplu si cumulat

Operatiile permanente sunt operatii de actualizare care se deruleaza pe parcursul zilei. Trebuie calculate efectele debitelor/creditelor, apoi soldul anticipat al contului curent la Banca Centrala si in functie de valoarea acestuia, trebuie luata rapid o decizie referitoare la operatiile necesare pentru corelatia abaterilor.

Majoritatea debitelor/creditelor care afecteaza pozitia monetara a unei banci rezulta din soldul (net) al participarii la sistemul de plati (instrumente de plata depuse la banca si onorate de ea pentru terti vis a vis de instrumentele bancii, onorate de terti si depuse la ea spre incasare sau din tranzactii pe care le-a initiat banca (de ex. : tranzactii cu titluri). Urmarirea acestora este relativ facila iar operatiile sunt extrem de probabile.

Principala cauza de incertitudine este valabilitatea depozitelor bancare, indeosebi a celor mari. Aceasta poate afecta nu numai pozitia monetara a zilei ci si baza de calcul a rezervelor viitoare. In acest caz expunerea potentiala este egala cu produsul dintre valoarea acestor depozite si volatilitatea lor. Ea poate fi foerte mare (relativ la valoarea medie a pozitiei monetare sau la capitalul bancii) si se cunosc chiar cazuri cand retragerea masiva a unor astfel de depozite a adus banca la faliment.

2. Gestionarea pozitiei lichiditatii

Pozitia lichiditatii se determina ca diferenta intre volumul activelor lichide si pasivelor volatile.

Toate articolele contabile din activul Bilantului unei banci se impart in lichide (convertibile in fonduri utilizabile imediat intr-un intrval de timp la maxim 90 de zile si cu pierderi minime de valoare la vanzarea activului respectiv) sau solide. Similar pasivele sunt impartite in pasive volatile si pasive stabile.

Pozitia lichiditatii este pozitiva daca activele lichide sunt mai mari decat pasivele volatile.

Pentru a estima pozitia lichiditatii putem sa anticipam :

Ø      Fie o crestere mai rapida a nevoilor de credite fata de volumul depozitelor, rezultand o nevoie suplimentara de lichiditate pe termen lung care se poate reduce prin diminuarea marjei lichiditatii sau prin imprumut.

Ø      Fie o crestere a necesarului de credite, mai lenta decat cea a volumului depozitelor, rezultand un plus de lichiditate pe termen lung care poate fi folosit pentru maorarea marjei lichiditatii sau pentru finantarea plasamentelor bancare.

Adecvarea surselor la nevoile de lichiditate- factori

Alegerea succesiunii celei mai potrivite resurse de folosit pentru a acoperi o anumita cerere de lichiditate se face dupa luarea in consideratie a mai multor factori printre care : nevoia de lichiditate propriuzisa, accesul la pietele financiare, filosofia manageriala, costul si trasaturile diferitelor surse de lichiditate si prognoza privind evolutia ratei dobanzii pe piata.

Caracterul nevoii de lichiditate (care poate fi cu caracter sezonier, ciclice, pe termen lung) poate fi consideret princippalul factor al deciziei de alocare a anumitor surse pentru acoperirea acelei nevoi de lichiditate. Cele imediate sunt rezolvate in cazul gestiunii de trezorerie prin echilibratrea pozitiei monetare.

Accesul la pietele financiare este o restrictie care poate limita in mod esential gestiunea lichiditatii bancare. Accesul este direct dependent de talia bancii.

Pentru bancile mici sursa de lichiditate primara sunt activele lichide si deci minimizarea riscului de lichiditate presupune o gestiune mai atenta a activelor si pasivelor bancare, cu interventii deliberate permanente pentru a pastra structura acestora in limitele impuse de cerinta asigurarii lichiditatii. Este o metoda relativ scumpa pentru ca presupune costuri ridicate atat de oportunitate cat si de gestiune a portofoliilor. Aceste banci pot apela si la imprumuturi : de la o banca centrala (limitate de regula la acoperirea unor nevoi sezoniere si la interventia in caz de criza de lichiditate) si de la bancile corespondente (cu conditia existentei diponibilitatii acesteia).

La cealalta extrema se afla bancile mari si pentru care principala sursa de lichiditate sunt imprumuturile de pe piata in conditii avantajoase pentru ele (imprumuta sume mari o data si prezinta risc de creditare mic).

Bancile de talie medie (relativ la media sistemului bancar national folosesc atat active lichide cat si imprumuturile ca sursa de activitate. Cel mai folosit instrument este certificatul de depozit (CD)¹⁴. Variatia volumului de fonduri Imprumutate prin emisiunea de CD se face prin variatia ratei dobanzii oferite in raport cu cea de pe piata : daca se urmareste cresterea valorii portofoliului de atunci se ofera rate ale dobanzii mai ridicate decat ale concurentei. La imprumuturile directe de pe piata sau de la banca centrala se ap[eleaza pentru acoperirea unor nevoi sezoniere.

Hartii de valoare emise de catre o banca si care atesta depunerea unei sume de bani la o rata a dobanzii fixa pe o anumita perioada de timp ; pot fi nominative, deci netransferabile sau nenominative, adica la purtator

Activele lichide sunt pastrate pentru acoperirea unor nevoi cu caracter ciclic sau de urgenta, greu de anticipat.

Filosofia manageriala. In baza ei se stabilesc normele interne si reperele impuse in mod implicit sau explicit de conducerea bancii, salariatilor. Prima norma de acest gen se refera la masura in care banca este dispusa sa depinda de surse de acest gen. Deaceea o bnca care apeleaza la surse imprumutate rareori sau chiar niciodata, bazandu-se pe activele lichide proprii este o banca a carei filosofie manageriala este caracterizata drept conservatoare. Extrema cealalta o reprezinta bancile cu o filosofie agresiva pentru care imprumuturile de pe piata

pentru  ca in aceste conditii imaginea bancii devine esentiala pentru accesul viitor la sursele de imprumut.

Costul si trasaturile diferitelor surse de lichiditate. Pentru activele lichide costul este un cost de oportunitate pentru intreaga durata a pastrarii in portofoliu ajustat in functie de castigul/pierderea de capital si de impozite.

Pentru fondurile imprumutate cheltuielile pot fi fixe sau variabile in functie de regimul dobanzilor platite.

In afara de costurile derecte la un moment dat, trebuie comparate si costurile totale ce pot sa apara pe parcursul intregii perioade de nevoie de lichiditate. Costurile acestea pot fi fixe sau variabile, acestea din urma proportionale cu durata operatiilor de finantare implicate. Acoperirea nevoii de lichiditate prin emisiunea de CD presupune cheltuieli fixe mari (prime de asigurare si construirea de rezerve) si este recomandata pentru finantarea unui deficit de lichiditate permanent sau care este estimat sa dureze o perioada mare de timp. In cazul contractelor de rascumparare cheltuielile fixe sunt relativ reduse dar cele varialbile devin semnificative daca operatia se repeta pe o perioada mare de timp ; sunt recomandate pentru acoperirea unei nevoi temporare de lichiditate.

Prognoza privind evolutia ratei dobanzii poate afecta alegerea instrumentului folosit pentru finantare si alegerea sursei de lichiditate. In cazul imprumuturilor, daca dobanzile sunt in crestere, atunci banca va prefera sa emita CD cu dobanzi fixe pentru blocare in costul actual (mai scazut al acestora). Ajustarea se va face la termen si in functie de evolutia de fapt a raporturilor pe piete. Daca dobanzile sunt in scadere atunci este firesc sa se prefere contractele de rascumparare care se reinoiesc zilnic si al caror cost total va creste in ritm descrescator de la o zi la alta ; se foloseste deci o sursa de finantare pe termen scurt pentru a profita de reducerea de rate imediat ce se produce si pentru a nu suporta un cost de oportunitate.

3. Indicatorii lichiditatii bancare.

Pentru aprecierea corecta a situatiei activelor si pasivelor oricarei societati bancare, trezoreria foloseste o serie de instrumente specifice de analiza privind-gradul de lichiditate a bancii. Astfel, se calculeaza si analizeaza urmatorii indicatori ai lichiditatii :

lichiditatea globala reflecta posibilitatea elementelor patrimoniale de activ de a se transforma pe termen scurt in lichiditati pentru a satisface obligatiile de plati exigibile. Se calculeaza ca un raport procentual intre active si datorii curente ;nivelul optim al acestui indicator fiind 2,5%.

Activele lichide sunt :

Ø      disponibilitati banesti inclusiv soldul contului direct al societatii bancare la BNR

Ø      depozite constituite la alte banci

Ø      cetificate de trezorerie¹⁵ (alte tituri de stat)

Ø      alte active.

Datoriile curente reprezinta disponibilitatile banesti ale altor institutii financiar-bancare, agenti economici, persoane fizice.

lichiditatatea imediata (de trezorerie) reflecta posibilitatea elementelor patrimoniale de trezorerie de a face fata datoriilor pe termen scurt. Se calculeaza ca un raport procentual intre total elemente patrimoniale ale trezoreriei si total datorii pe termen scurt.

Datoriile pe termen scurt sunt formate din disponibilitatile la vedere ale clientilor nebancari si imprumuturi pe termen scurt de la alte banci.

lichiditatea in functie de total depozite reflecta posibilitatea elementelor patrimoniale de activ (active lichide) de a face fata datoriilor reprezentand totalul depozitelor (disponibilitati si depozite ale altor banci, agenti economici, persoane fizice, etc)

lichiditatea in functie de total depozite si imprumuturi : se stabileste ca

un raport procentual intre totalul elementelor patrimoniale de activ si totalul

depozitelor, inclusiv imprumuturile (de refinantare la BNR, de la alte banci).

Tip de bon de tezaur

alti indicatori ai lichiditatii bancare Calculul acesta porneste de la

clasificarea activelor si pasivelor bancare cat si a unor elemente din sfera bilantului in functie de gradul lor de lichidicate.

Acesti indicatori sunt :

Pozitia lichiditatii (Active lichide - Pasive relative) este un indicator derivat din practica gestiunii de trezorerie, calculat pentru acoperirea nevoilor de lichiditate pe termen scurt. Calculul se face pe zile, saptamani si pe luni, iar optimizarea lui consta in relizarea unui echilibru intre active lichide si pasive imediate.

Pot exista urmatoarele situatii :

a.       cand pozitia lichiditatii este negativa , activele lichide sunt insuficiente pentru valoarea integrala a obligatiilor, astfel ce recurge la resurse imediate, cum ar fi :

Ø      Imprumuturi de pe piata interbancara

Ø      Lichiditatea inainte de termen a unor active din portofoliu

Ø      Imprumuturi de la banca centrala

b.      cand pozitia lichiditatii este pozitiva, resursele de lichiditate depasesc necesarul,excedentul peste limita celui admisibil se plaseaza pe termen sub forma depozitelor pe piata interbancara.

Pasive nete. Prima etapa in calcularea acestui indicator este clasificarea activelor si pasivelor la un moment dat in functie de scadenta. Apoi pasivele nete se calculeaza ca diferenta intre pasive si active, respectiv se determina :

a.       Pasive nete simple - se calculeaza pentru fiecare perioada de diferenta intre pasive si active cu aceeasi scadenta ; arata pentru fiecare perioada,masura in care activele scadente acopera obligatiile scadente.

b.      Pasive nete cumulate : se calculeaza ca diferenta intre pasivele si activele cumulate corespunzatoare fiecarei perioade de timp ; sunt folosite pentru a semnala perioada de maxima nevoie de lichiditate fiecarei perioade de timp ; sunt folosite pentru a semnala perioada de maxima nevoie de lichiditate.

Idicele lichiditatii se calculeaza ca raport intre suma pasivelor ponderate si suma activelor ponderate (cu numarul mediu de zile sau cu numarul curent al grupei de scadente respective) ; poate fi :

Ø      Egal sau apropiat de 1= banca nu trebuie sa faca transformarea de scadente ;

Ø      Subunitar= banca face transformarea din pasive pe termen scurt in active pe termen lung in conditiile curbei crescatoare a dobanzii ;

Ø      Supraunitar= banca transforma pasivele pe termen lung in active pe termen scurt - risc de lichiditate.

Transformarea medie a scadentelor

Indicatorul exprima in numar de zile de luni difereta dintre scadenta medie

Ponderata a activelor bancare si cea a pasivelor bancare. Ponderea se face cu valoarea grupei de activ/pasiv corespunzatoare fiecarei perioade. Permite exprimarea concreta, in unitati de timp, transformarii pranctice.

Rata lichiditatii este un indicator relativ care exprima in procente credinta gradului de indatorire al bta de piata monetara. Se calculeaza periodic in functie de scadenta operatiilor de imprumut prin raportarea imprumuturilor nou contractate la imprumuturile scadente in aceeasi perioda ; poate fi :

Ø      Supraunitara = cresterea gradului de lichiditate - lichiditate in scadere ;

Ø      Subunitara = scaderea gradului de indatorare - lichiditate in crestere

Raportul credite / depozite ;

Raportul active lichide / depozite la vedere;

INDICATORII LICHIDITATII ACCEPTATI DE BNR

a)     ponderea activelor lichide in total active;

b)      raportul active lichide / total depozite ;

c) raportul active lichide / total depozite si imprumuturi ;

d) ponderea depozitelor la cerere in total depozite ;

e) raportul active / depozite la vedere.

In functie de rezultatele obtinute si de analiza indicatorilor rezultati, trezoreria poate face propuneri si poate actiona operativ pe piata cum ar fi :

Ø      Cresterea aportului resurselor atrase de la clientii nebancari

Ø      Plasarea eficienta a resurselor bancii in conditii de maxima siguranta

Ø      Urmarirea asigurarii echilibrului intre resurse si plasamentele bancare pe total si in structura ;

Ø      Realizarea echilibrului rezurse / plasamente cu asigurarea unei corelari pe scadene in vederea evitarii tocmai a apariiei riscului lichiditatii .

4. Raportul de lichiditate

Reprezinta instrumentul cel mai important din punct de vedere al activitatii de trezorerie bancara care reflecta evolutia masei monetare. Raportul de lichiditate se elaboreaza zilnic si lunar si se intocmeste la nivelul subunitatilor bancii in baza documentelor de evidenta (contracte, angajamente, conventie) care se transmit centralei in vederea obtinerii raportului de lichiditate global.

In baza acestui raport global se pot lua o serie de hotarari si decizii privind asigurarea unei lichiditati bancare normale, diminuarea riscurilor atat de lichiditate cat si a altor tipuri de riscuri bancare.

Raportul de lichiditate se elaboreaza atat in lei, cat si in valuta la nivelul centralei bancii. Elementele raportului de lichiditate sunt :

a) Elemente generatoare de lichiditate (intrari) sunt :

Ø      Rambursari de credite acordate de banca clientilor ;

Ø      Dobanzi de incasat aferente creditelor acordate de banca ;

Ø      Depozite plasate de banca la alte banci si ajunse la scadenta ;

Ø      Dobanzi de incasat aferente depozitelor scadente, plasate de banca la alte banci ;

Ø      Contravaloarea in lei a valutei vandute clientilor prin operatiuni de arbritaj ;

Ø      Contravaloarea valutei vandute pe piata interbancara ;

Ø      Rascumpararea certificatelor de trezorerie ;

b) Elemente consumatoare de lichiditati (ieiri) sunt :

Ø      Depozite ajunse la scadenta ale persoanelor fizice si juridice precum si alte institutii publice.

Ø      Certificate de depozite ajunse la scadenta ;

Ø      Dobanzi de platit aferente depozitelor si certificatelor de depozit ajunse la scadenta ;

Ø      Depozite atrase de pe piata interbancara si ajunse la scadenta ;

Ø      Contravaloarea in lei a valutei cumparate de la clienti prin operatiuni de arbitraj¹⁶ ;

Ø      Contravaloarea in lei a valutei cumparate de pe piata interbancara ;

Ø      Achizitionarea de certificate de trezorerie ;

Concluzionand, printr-o gestionare eficienta a lichiditatii societatile bancare pot influenta eficienta acestui tip de risc, care genereaza, avand legatura de interdependenta intre diverse tipuri de risc o serie de alte influente negative. Exista o multitudine de modalitati de a reduce influenta riscului lichiditatii :

Ø      Diversificarea sistemului depozitelor

Ø      Posibilitatea utilizarii resurselor complementare

Ø      Mentinerea unui nivel optim al activelor (30% investitii - risc minim ; 30% credite ipotecare, obligatiuni - risc mediu ; 40% risc inalt)

Ø      Obtinerea garantiilor de stat la credite problema

Ø      Urmarirea si controlul echilibrului active / pasive

Ø      Posibilitatea obtinerii in statut de urgenta a creditelor overnight (24 de ore)

Nivel optim al lichiditatii este considerat ca fiind 10% din valoarea depozitelor la vedere pe toral banca sau 8% din valoarea depozitelor la vedere si 4

din valoarea depozitelor la termen.

Impasurile de lichiditate

Impasul de lichiditate masoara decalajele previzionate cu diferite date viitoare, intre ansamblul angajamentelor si resurselor. Impasurile sunt diferentele dintre activele si pasivele la o anumita data - numite impasuri in stocuri - sau diferentele intre variatiile lor in timpul unei perioade date, sau deferenta intre intrarile si iesirile de fonduri ale perioadei - numite impasuri in fluxuri.

Arbitrajul valutar reprezinta o tranzactie de vanzare-cumparare de valuta realizata de banci(arbitraj bancar) prin care acestea au posibilitatea de a-si valorifica disponibilitatile de moneda nationala sau de valuta,vanzand acolo unde cursul este mai mare si cumparand de acolo de unde cursul valutei tranzactionate este mai mic.- cap5.3.3.Arbitrajul valutar. Relatii financiar valutare internationale Prof.Univ Dr. Minica Boaja Editura Bucuresti 2006

Un impas pozitiv reprezinta un excedent de resurse , iar un impas negativ reprezinta deficit de resurse.

Un impas in fluxuri pozitive este o intrare neta de fonduri, iar un impas in fluxuri negative este o iesire neta de fonduri.

Pentru exemplificare, vor lua urmatorul exemplu :

Din acest tabel, rezulta ca activele se amortizeaza mai lent decat pasivele,

angajand un deficit pe ansamblul perioadelor. Acest deficit cumulat de la origine pana in jurul fiecarei date, este reprezentat prin graficul impasurilor in stacuri. Impasurile in fluxuri reprezinta variatiile acestor impasuri in stocuri de la o perioada laalta. Ele sunt numite si "marginale" sau periodice " deoarece ele reprezinta varitia marginala a impasului in stocuri a fiecarei perioade.

Profilul temporar al impasurilor in stocuri 

Profilul temporar al impasurilor in fluxuri

Impasurile in stocuri sunt identice, in valoarea absoluta cu impasurile in fluxuri cumulate dupa origine.

Nevoia de finantare totala este egala cu impasul in stocuri diminuat cu finantarile anterioare neamortizate.

Imunizarea este un concept de baza in materie de acoperire a lichiditatii si dobanzii. Este realizata atunci cand profitele amortismentelor angajamentelor si resurselor sunt similare si atunci cand ratele de referinta sunt aceleasi. Imunizarea in lichiditate da profilul amortizmentului la activ si pasiv, iar imunizarea in rate consta in alegerea aceleiasi rate de referinta fixa sau variabila.

O imunizare exacta poate intotdeauna fi definita pentru o operatie individuala. Ea consta in refinantarea activului bilantului printr-o resursa cu aceleasi caracteristici ca suma cu originalul, de aceeasi natura a ratei, de aceeasi scadenta a fluxurilor de amortizare.

In absenta imunizarii, profilul impasurilor reprezinta decalajul intre scadentele angajamentelor si resurselor. Bilantul este "supra-consolidat" daca activele existente se amortizeaza mai rapid decat resursele existente, altfel este "sub-consolidat".