Reformismul fiscal in Romania - tendinte

Reformismul fiscal in Romania - tendinte.

Reformismul fiscal este un fenomen, in majoritatea cazurilor, asociat unui fenomen de criza, unui context de tensiuni atat politice, cat si economice sau sociale.

Tema reformei fiscale este, de asemenea, prezentata ca un mijloc de transformare mai mult sau mai putin radicala a societatii si economiei, ale caror blocaje si tensiuni sunt explicate prin disfunctionalitati ale sistemului fiscal.

Consecintele reformei fiscale trebuie sa se concretizeze la nivelul macroeconomic in constituirea unui sistem fiscal viabil si cu randamente care sa-i asigure bugetului de stat veniturile aprobate, in conditiile folosirii impozitelor ca parghie fiscala, iar la nivelul microeconomic sa asigure o presiune fiscala suportabila pentru contribuabili, care sa nu descurajeze munca, economisirea si investitiile si nici sa nu incite la evaziune si frauda. Desi exista anumite incercari de etapizare a sistemului fiscal actual romanesc, trebuie remarcata totusi, incapacitatea acestuia de a face fata nevoilor de venituri bugetare ale statului.

Presiunea unor cheltuieli bugetare pastrate sau chiar marite, a unor revendicari sociale, si, nu de putine ori, a unor ezitari ale fortelor politice aflate la putere, precum si a unor interventii brutale a organismelor financiare internationale, au facut ca reforma fiscala in Romania sa se desfasoare ca un proces ad-hoc, cu schimbari frecvente si elemente adaugate. Din aceste motive se impune discutarea de catre Parlamentul Romaniei, a principiilor generale ale sistemului fiscal care se doreste a fi realizat in tara noastra.

Pentru  ca distorsiunile introduse in economie sa fie minime, iar randamentul fiscal si justitia fiscala sa creasca, se impune largirea sferei de aplicare a impozitelor, a bazei de impozitare la nivelul global, precum si diversificarea structurii sistemului de impozite, prin trecerea la impozitul global al persoanelor fizice. Aceasta largire poate avea loc prin includerea in veniturile impozabile si a altor categorii de venit (castigurile in natura, venituri din capital), ca si prin suprimarea unei serii de reduceri si scutiri.

Diversificarea structurii sistemului de impozite apare ca o necesitate determinata de ratiuni de echitate fata de contribuabili, de nevoile de venituri fiscale, precum si de nevoia alinierii la cerintele evidente pe plan mondial.

Impunerea globala se realizeaza prin perceperea unui singur impozit asupra veniturilor cumulate, realizate din diverse surse, de o persoana fizica. Acest mod de impunere este considerat dezavantajos, intrucat nu tine seama de natura veniturilor, tratand din punctul de vedere al impozitului, in acelas mod, atat pe muncitori cat si pe industriasi.

In situatia in care, in tara noastra, veniturile salariale sunt mici comparativ cu nivelul si evolutia preturilor, varianta globala de impozitare nu va asigura nici echitate si justitie sociala si nici alimentarea bugetului, iar in plus, va slabi si interesul unor categorii de cetateni fata de munca.

Astfel, se apreciaza ca in etapa actuala este mai potrivita impozitarea repetata a veniturilor provenind din fiecare sursa, si un tratament fiscal diferentiat pe surse de venituri. Abordarea impunerii globale a veniturilor s-ar putea realiza numai dupa o administrare eficienta a tuturor surselor de venit, o diferentiere mai puternica a veniturilor, un raport echilibrat intre venituri, preturi si cresterea PIB pe locuitor.