SISTEMUL CHELTUIELILOR PUBLICE

SISTEMUL CHELTUIELILOR PUBLICE

Cheltuielile publice reprezinta relatii economico-sociale sub forma baneasca ce se manifesta intre stat si persoanele fizice si juridice cu ocazia repartizarii si utilizarii resurselor financiare ale statului, in scopul indeplinirii functiilor acestuia.

Cheltuielile publice se materializeaza in plati efectuate de stat din resurse mobilizate pe diferite cai pentru achizitii de bunuri, prestari de servicii etc., impuse de diversele obiective ale politicii statului in diferite domenii de activitate (servicii publice generale, activitati social-culturale, intretinerea armatei, activitati economice etc.).

Clasificarea cheltuielilor publice se face in functie de mai multe criterii:

a)         In functie de bugetul de unde se suporta

de la bugetul administratiei centrale de stat;

de la bugetele locale;

din fondurile asigurarilor sociale;

din fonduri extrabugetare;

din fonduri cu destinatie speciala;

finantate de organismele internationale.

Sfera cheltuielilor publice este mai extinsa decat sfera cheltuielilor bugetare.

b)         In functie de continutul economic

cheltuieli de capital (investitiile finantate de la buget care se mai numesc cheltuieli real pozitive);

cheltuieli curente (cheltuieli pentru intretinerea aparatului administratiei centrale de stat - cheltuieli negative);

c)         Din punct de vedere financiar

cheltuieli definitive (cheltuieli de investitii, cheltuieli cu functionarea aparatului de stat);

cheltuieli temporare (finantarea acordarii imprumuturilor de stat);

cheltuieli virtuale (garantarea pentru acordarea imprumuturilor de stat).

d)         Din punct de vedere functional cheltuielile publice sunt impartite pe 11 categorii:

cheltuieli pentru actiuni social-culturale (invatamantul de toate gradele exclusiv cel privat, sanatatea, asistenta sociala, ajutoare si forme de alocatii pentru copii, cheltuieli pentru cultura si arta, cheltuieli cu pensii si ajutoare pentru invalizi, orfani, veterani de razboi etc.);

cheltuieli cu asigurarile sociale si protectia sociala (cu asigurarile sociale de stat, pentru pensia suplimentara, pentru ajutorul de somaj);

cheltuieli pentru gospodarirea comunala;

cheltuieli pentru apararea nationala;

cheltuieli cu ordinea publica;

cheltuieli cu intretinerea organelor puterii si administratiei de stat (parlament, presedintie);

cheltuieli pentru actiuni economice (cheltuieli pentru cercetare stiintifica, prospectiuni geologice, cheltuieli de investitii in ramurile primare ale economiei: agricultura, silvicultura, transporturi si telecomunicatii, protectia mediului etc.);

alte actiuni;

transferuri (intre bugetul de stat si bugetele administratiei locale);

datoria publica;

fond de rezerva bugetara.

Factorii cei mai importanti care influenteaza asupra volumului cheltuielilor bugetare sunt:

demografici;

economici;

sociali;

militari;

istorici;

politici.

Normarea cheltuielilor bugetare se face prin calcule analitice privind volumul cheltuielilor pe anul de plan bugetar prin norme si normative stabilite pe baza reglementarilor in vigoare.

1. Caracterizarea principalelor cheltuieli publice

Principalele categorii de cheltuieli publice includ cheltuieli privind: actiuni social-culturale, asigurarile sociale, asigurarile sociale pentru sanatate, actiuni economice si servicii publice (generale, aparare, siguranta nationala, ordine publica).

Cheltuielile publice pentru actiuni social-culturale

In epoca contemporana (dupa 1950), efectuarea acestor cheltuieli se bazeaza pe conceptia "statului bunastarii" (welfare state) ale carui principii sunt:

garantarea unui venit minim, independent de forma de proprietate;

cresterea securitatii sociale in special pentru categoriile defavorizate (bolnavi, batrani, handicapati, orfani, someri s.a.);

asigurarea unui standard de viata evoluand pozitiv, pe baza unor servicii sociale predeterminate de regimul politico-statal, de traditii, de nivelul de cultura si civilizatie deja atins s.a.

Realizarea acestei conceptii genereaza cheltuieli social-culturale, reprezentand servicii gratuite sau partial gratuite, de care beneficiaza intreaga populatie sau o parte a ei. Importanta acestor eforturi sociale rezida in faptul ca ele se finalizeaza intr-un nou nivel, mai ridicat, al culturii si civilizatiei ce caracterizeaza societatea / statul in cauza si care, la randul lor, contribuie la dezvoltarea economica a statului respectiv.

In cadrul acestei conceptii s-au individualizat actiuni vizand securitatea sociala si actiuni vizand protectia sociala.

Securitatea sociala se refera la actiuni cu adresa, directe, de care beneficiaza cei stabiliti prin lege.

Protectia sociala se refera la actiuni de orice natura, directe sau indirecte, specifice sau generale, initiate de stat fata de fenomene sau activitati cu efect negativ asupra populatiei.

De exemplu, cheltuielile in infrastructura scolara (scoli noi, clase noi, dotari etc.) sunt incluse in protectia sociala deoarece au un caracter general-vag, neidentificabil pe un anumit beneficiar, dar cu posibil efect favorabil pentru oricare cetatean al tarii: copil - pentru ca este sau va fi elev, tanar - pentru ca ar putea deveni student, adult - pentru ca ar putea beneficia pentru copiii sai sau chiar pentru sine insusi in contextul educatiei continue. Cheltuielile de invatamant pentru burse sunt incluse in securitatea sociala pentru ca au ca adresa directa numai pe cei care indeplinesc anumite conditii legale: sunt elevi / studenti, au anumite rezultate in pregatire, au un anumit statut social etc.

Principalele surse utilizate pentru finantarea cheltuielilor social - culturale sunt:

- fondurile bugetare, care constituie in multe cazuri sursa principala si care, in Romania, includ bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat, bugetele locale si unele fonduri speciale;

- cotizatii sau contributii ale persoanelor fizice sau juridice si care alimenteaza unele fonduri predestinate cum sunt fondul de asigurari sociale, fondul pentru ajutor de somaj, fondul pentru sanatate s.a.

- fondurile proprii ale intreprinderilor publice sau private, pentru actiuni privind protectia muncii, perfectionarea pregatirii profesionale a angajatilor, actiuni sociale initiate de respectivele firme;

- venituri ale unor institutii social-culturale din propria lor activitate;

- veniturile populatiei, din care aceasta suporta prin tarife / preturi etc., costul unor servicii / bunuri de factura social - culturala;

- fondurile organizatiilor nelucrative (fundatii, asezaminte, societati filantropice, organizatii neguvernamentale, institutii de cult s.a.)

- surse externe din partea unor organizatii internationale (Banca Mondiala, Organizatia mondiala a sanatatii, UNICEF), organisme regionale (UNESCO, Uniunea Europeana) sau state.

Intre cheltuielile social-culturale si dezvoltarea economica exista o relatie de tip feed-back: dezvoltarea economica asigura crearea de resurse (materiale si financiare) pentru sustinerea sau amplificarea sustinerii cheltuielilor social-culturale; aceste cheltuieli asigura un nivel de educatie / instructie si de sanatate in crestere, care mareste capacitatea creativa a populatiei si prin aceasta perpetueaza dezvoltarea economica. In aceasta relatie, cheltuielile social-culturale pot fi interpretate ca o investitie pe termen lung si foarte lung pe care societatea o face pentru a-si asigura dezvoltarea viitoare; de aceea, aceste cheltuieli sunt denumite investitii in resurse umane. Termenul a fost introdus de Gary S. Becker (SUA, Premiul Nobel pentru economie, 1992) care a dezvoltat analiza economica la comportamentul si relatiile umane, dupa care alti mari economisti (Philipe Solomon, Milton Friedman s.a.) au completat cu propriile contributii acest nou domeniu al cercetarii economice. In prezent, investitiile in resurse umane sunt definite a fi orice cheltuieli care conduc la cresterea aptitudinilor fizice si intelectuale ale indivizilor, considerati ca agenti producatori actuali si/sau viitori. In structura acestor investitii se regasesc trei componente principale: investitia intelectuala, investitia de sanatate si investitia culturala.

1.2. Cheltuieli publice pentru actiuni economice

In cadrul acestei categorii de cheltuieli se includ, in mod frecvent, si cheltuielile pentru protectia mediului si cele pentru cercetare - dezvoltare.

1. Cheltuieli publice pentru actiuni economice, sunt efectuate de stat in contextul functiei sale de reglare a proceselor economice. Interventia statului prin astfel de cheltuieli are efecte preponderente asupra echilibrului intern, deoarece mareste cererea pe piata interna prin cererea / consumul public, sperand ca prin aceasta sa se produca o relansare economica ce va avea efecte ulterioare in echilibrul bugetului (prin cresterea veniturilor fiscale).

Beneficiarul principal al acestor cheltuieli este sectorul economic public si, in mai mica masura, sectorul economic mixt si cel privat. Dimensiunea sectorului public este, de aceea, unul din factorii ce determina marimea acestor cheltuieli, la care se adauga orientarea politica a legislativului si executivului privind necesitatea si eficienta unui sector public. Teoria economica, in marea ei masura, considera, in general, neeficienta functionarea sectorului economic public, deoarece tendinta de a-l sustine prin buget (chiar in pofida unei puternice ineficiente) este o capcana in care guvernantii cad adesea incercand sa evite nemultumirile sociale consecutive unei atitudini neinterventioniste din partea guvernului. J. K. Galbrith atragea atentia asupra efectelor negative ale acestei modalitati de interventie, care modifica nefast mecanismul "mainii invizibile" (piata si concurenta), deoarece creeaza un regim inechitabil in tratamentul agentului economic privat in comparatie cu cel public, atata timp cat apartenenta la un sector de proprietate nu trebuie sa devina criteriu de preferentialitate sau discriminare.

In tarile dezvoltate europene ponderea sectorului economic public nu depaseste 25% din productia ramurilor neagricole, iar in cele din America de Nord, Oceania si Asia de sud-est (inclusiv Japonia) este pana la 10 - 15 %. In toate aceste tari nu exista practic sector economic public agricol, intrucat proprietatea publica asupra pamantului, este de foarte mica intindere. In timp, in toate aceste tari, dimensiunea sectorului public a oscilat, urmare a unor legiferari privind etatizarea sau, respectiv, privatizarea, ulterioare unor conjuncturi din care, parlamentele sau guvernele, au tras concluzii privind oportunitatea unei sporiri / diminuari a respectivului sector.

Din punct de vedere al continutului economic, cheltuielile publice pentru actiuni economice includ cheltuieli curente (de intretinere si functionare, subventii, avansuri rambursabile, dobanzi subventionate, cheltuieli financiare) si cheltuieli de capital (investitii pentru infiintare, restructurare, modernizare, amenajari s.a.).

Din punctul de vedere al formei pe care le imbraca, aceste cheltuieli se constituie in cea mai mare parte in ajutoare financiare: directe sau indirecte.

Ajutoarele financiare directe sunt: subventii, investitii, avansuri rambursabile, finantarea informarii / publicitatii.

Ajutoarele financiare indirecte sunt: avantaje fiscale, garantii.

A. Subventiile reprezinta ajutoare financiare acordate de stat pentru agenti economici in dificultate (activitate economica ineficienta). Subventiile sunt de trei mari categorii:

a) subventii de functionare / exploatare care au in vedere acoperirea diferentei intre pretul de vanzare al unui produs / serviciu (mai mic) si costul acestuia (mai mare). Daca pretul de vanzare (mai mic) este rezultatul unei masuri administrative a statului, atunci de astfel de subventii pot beneficia si agentii economici privati;

b) subventii pentru export care iau cel mai adesea forma primei de export si au ca scop sustinerea puterii competitive a agentilor economici nationali pe piete straine. Cuantumul primei este stabilit astfel:

PE = pi_max - pe_min

unde: pi_max = pretul cel mai mare pe piata interna;

pe_min = pretul cel mai mic pe piata externa.

Subventiile pentru export pot aparea si sub alte forme: restituirea unor impozite platite de exportatori (restituirea TVA pentru produsele exportate este generalizata in tarile ce practica aceasta taxa de consum), facilitati la transport, avantaje valutare.

c) Subventii pentru dobanzi care au in vedere diminuarea costurilor presupuse de apelul la credit al agentilor economici. Acest lucru se poate realiza printr-o conventie cu o banca comerciala sau un consortiu / grup de banci comerciale privind stabilirea unei dobanzi sub nivelul pietei, urmand ca diferenta sa o suporte statul din buget. Accesul la credite cu dobanzi subventionate poate fi plafonat sau nu, conditionat sau nu, pentru toti agentii economici sau numai pentru cei publici. Pe de alta parte, se mai poate realiza prin deschiderea de catre stat a unor linii de credit cu dobanzi sub nivelul pietei, prin constituirea in buget sau intr-un fond special a unor surse financiare dedicate acestui scop.

B. Investitiile reprezinta ajutoare financiare acordate de stat pentru dezvoltarea sectorului public in general sau, mai ales, in ramuri sau zone (regiuni) defavorizate. Obiectivele de investitii pot fi crearea de noi unitati economice, extinderea unora existente, modernizari, restructurai, infrastructura (cai de comunicatie si utilitati).

C. Avansurile rambursabile reprezinta ajutoare financiare pentru finantarea in coparticipare cu agentul economic organizator a unor actiuni externe de prospectare a pietei sau de prezentarea de produse. Aceste avansuri sunt restituire de agentul organizator din vanzarile rezultate in urma respectivelor actiuni.

D. Finantarea informarii / publicitatii reprezinta ajutoare financiare destinate difuzarii de informatii, studiilor de marketing sau de fezabilitate, organizarii de participari la expozitii, targuri, saloane etc. de prezentare.

E. Avantajele fiscale reprezinta obligatii fiscale pe care agentii economici (publici sau privati) le au fata de stat si la care acesta renunta in beneficiul lor. Cele mai uzuale forme sunt: amortizarea accelerata, reducerea impozitului pe profitul reinvestit, creditul fiscal, diminuarea sau scutirea de unele impozite / taxe pentru investitii si obiectivele realizate in ramuri de interes major sau in zone considerate defavorizate s.a.

F. Garantiile reprezinta obligatii de plata pe care si le asuma statul fata de creditori si in beneficiul unui agent economic ce a solicitat acestora un imprumut, in cazul in care acesta din urma nu poate onora sarcinile de rambursare convenite cu creditorii.

Sursa de finantare a tuturor acestor cheltuieli o reprezinta bugetul de stat. In bugetul Romaniei, aceste cheltuieli se regasesc in partea V-a "Actiuni economice", defalcat pe ramuri si in partea IV-a pentru servicii si dezvoltare publica si locuinte.

2. Cheltuielile publice pentru protectia mediului reflecta politica ecologica a statului si sunt efectuate de acesta pentru mentinerea parametrilor ecologici in contextul efectelor negative pe care dezvoltarea economica le-ar putea avea asupra mediului natural. Interventia statului in aceasta chestiune este determinata de caracterul public al mediului inconjurator si de faptul ca alterarea lui afecteaza intreaga comunitate. Statul intervine, dar nu este echitabil si nici rational ca eforturile de refacere / pastrare a caracteristicilor de mediu natural sa fie suportate de intreaga societate in mod solidar. De aceea, in finantarea acestor actiuni, primeaza principiul "poluatorul plateste".

Sursele financiare pentru astfel de cheltuieli sunt: fonduri provenite de la / cheltuite de agentii economici (penalitati pentru pagube produse mediului, investitii pentru protejarea mediului / combaterea poluarii, impozite / taxe / redevente pentru consumul factorilor de mediu), fonduri ale bugetului, fonduri speciale pentru protectia mediului / combaterea poluarii, credite / ajutoare de la organisme internationale.

Principalele cheltuieli suportate din buget sunt: investitii in mediu, avantaje fiscale si subventii pentru agentii economici care se implica in protectia mediului, finantarea cercetarii stiintifice efectuate in beneficiul mediului.

3. Cheltuielile publice pentru cercetare - dezvoltare reflecta politica statului in domeniul stiintei si sunt efectuate de acesta pentru a sustine si incuraja inovarea.

Finantarea acestui domeniu se face cu anumite diferentieri in raport cu forma pe care o imbraca cercetarea:

- cercetarea fundamentala, al carui scop este inovarea teoretica, extinderea limitelor cunoasterii si care este finantata in mare masura de catre stat;

- cercetare aplicativa, al carui scop este inovarea practica, respectiv crearea de produse / servicii / tehnologii / tehnici / retete noi sau imbunatatiri si care este finantata in mare masura de agentii economici;

- cercetare de dezvoltare, al carui scop este aplicarea cercetarii si / sau transferul ei in economie si societate si care este finantata in mare masura de agentii economici.

Principalele surse de finantare sunt: bugetul de stat, fondurile de cercetare - dezvoltare ale agentilor economici, sursele externe.

O pozitie aparte si un rol deosebit in acest domeniu revine universitatilor, care efectueaza cercetari pe baza de contract (cu statul sau cu agenti economici) si care isi constituie fonduri proprii pe care, in mare masura, le folosesc pentru finantarea infrastructurii cercetarii universitare (laboratoare, dotari, echipamente, aparatura etc.), pentru intretinerea unui mediu de documentare, de comunicare si de schimb de informatii de inalta operativitate, ca si pentru formarea resursei umane de cea mai inalta calificare pentru desfasurarea cercetarii stiintifice.

Finantarea bugetara (si nu numai) a cercetarii are la baza principiul selectiei, al competitivitatii intre oferte de cercetare similare sau apropiate, din care este aleasa una pe baza programului de cercetare propus finantatorului.

1.3. Cheltuielile pentru servicii publice generale, aparare, ordine publica si siguranta nationala

Cheltuielile de acest tip sunt ocazionate de necesitatea existentei unor organe specializate rezultate din insasi existenta statului. Acestea sunt:

a) organe ale puterii si administratiei publice, in care se includ:

institutia prezidentiala;

organele puterii legislative centrale sau locale (parlamentul si camerele sale, consilii locale);

organele puterii judecatoresti; in tara noastra aici se includ Ministerul Justitiei si structura sa de tribunale, judecatori si curti de apel, Curtea Suprema de Justitie si Ministerul Public;

organele executive centrale sau locale (guvern, ministere, prefecturi, primarii); in tara noastra, aici se includ Curtea de Conturi, Curtea Constitutionala, Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, Avocatul poporului, alte agentii si oficii guvernamentale;

b) organele si organismele militare de aparare;

c) organele de ordine publica, in care se includ:

politia;

jandarmeria;

siguranta;

servicii de informatii;

servicii speciale de paza si protectie;

in tara noastra, aici se mai includ granicerii, paza si apararea contra incendiilor, penitenciarele, arhivele statului s.a.

Factorii de care depind aceste cheltuieli sunt: marimea si structura aparatului de stat (in care un rol important revine birocratiei, regimului politic, aderarii la organisme supranationale sau cu vocatie internationala sau mondiala), nivelul salarizarii functiilor publice, factorii sociali (crima organizata, terorismul, coruptia, tensiunile sociale, urbanizarea etc.), inzestrarea tehnica s.a.

Finantarea cheltuielilor se face din buget, din venituri proprii, din donatii si din credite externe. Principalele categorii de cheltuieli sunt cele curente (pondere puternic majoritara), incluzand salarii si cheltuieli administrative si gospodaresti, si cele de capital (pondere mica, efectuate si din credite externe), incluzand constructii, dotari informatice, mijloace de transport s.a.

In ce priveste cheltuielile de aparare se face distinctia intre:

cele directe, referitoare la intretinerea fortelor de aparare, dotarea lor, drepturile de personal, hrana si echipament / cazarmament, cercetarea stiintifica militara si / sau pentru aparare; cheltuielile acestea se prevad pentru si sunt gestionate de Ministerul Apararii;

cele indirecte, referitoare la initierea unor actiuni militare de forta sau lichidarea urmarilor acestora si care sunt prevazute distinct, din buget sau din fonduri speciale, gestionate direct de Guvern sau de alte ministere si organisme guvernamentale.

2. Cheltuieli publice privind asigurarile sociale

Asigurarile sociale sunt o forma de protectie si sprijin, organizata de societate, pentru cazul in care membrii ei sunt in incapacitate temporara sau permanenta de a-si castiga prin munca existenta lor si a familiilor lor.

In notiunea de "societate" se includ: statul, companiile nationale, regiile autonome, societatile comerciale, unitatile si organizatiile cooperatiste, asociatiile, intreprinzatorii particulari si insesi persoanele fizice, care, toate, apar in calitate de contribuabili pentru fondurile de asigurari sociale.

Beneficiarii asigurarilor sociale sunt salariatii si pensionarii, membrii cooperatiei si asociatiilor agricole, agricultorii, intreprinzatorii particulari si mestesugarii cu ateliere proprii, slujitorii cultelor, avocatii, personalul casnic sau de serviciu al persoanelor fizice si asociatiilor de locatari s.a., unii dintre ei automat, in virtutea legii, altii in masura in care au fost si / sau sunt contribuabili. In afara lor, beneficiari sunt si membrii familiilor lor, ca si copiii orfani, persoanele fara nici un sprijin, familiile cu multi copii s.a.

Riscurile de incapacitate de munca includ o paleta foarte larga cum sunt: accidentarile, bolile, maternitatea, invaliditatea, varsta sub sau peste limita legala de munca, lipsa sustinatorilor legali, alte situatii deosebite.

Multimea si diversitatea contribuabililor, beneficiarilor, riscurilor, surselor de finantare confera asigurarilor sociale caracterul de sistem. In tara noastra, sistemul asigurarilor sociale cuprinde urmatoarele componente:

1) asigurarile sociale de stat cu caracter general, gestionate in principal de Ministerul Muncii si Protectiei Sociale si de Casa Nationala a Asigurarilor Sociale;

2) asigurarile sociale profesionale gestionate fie de un organism guvernamental, fie de unul profesional si care includ:

asigurarile sociale din cooperatia mestesugareasca si ale mestesugarilor cu ateliere proprii;

asigurarile sociale din asociatiile agricole;

asigurarile sociale ale agricultorilor cu gospodarie proprie;

asigurarile sociale ale avocatilor;

asigurarile sociale ale slujitorilor cultelor;

asigurarile sociale ale artistilor (plasticieni, muzicieni, compozitori, scriitori);

3) asigurarile sociale pentru sanatate dedicate exclusiv acestui scop si care sunt gestionate de Casa Nationala de Asigurari pentru Sanatate si de casele judetene si a municipiului Bucuresti.

2.1. Asigurarile sociale de stat

Organizarea acestei componente a sistemului asigurarilor sociale este realizata pe baza unor principii care exprima caracterul legal, general, garantat de stat, echitabil al acestora:

a) principiul unicitatii, potrivit caruia sistemul national de asigurari sociale generale este unic, expresie a solidaritatii sociale generale si intre generatii, dar si al minimizarii riscurilor pe care le incumba organizarea unor sisteme private sau facultative sau delimitate, pe care totusi nu le respinge;

b) principiul obligativitatii, potrivit caruia obligatiile contribuabililor si drepturile beneficiarilor nu sunt facultative, fiind stabilite prin lege;

c) principiul generalitatii, potrivit caruia sistemul are drept contribuabili pe toti realizatorii de venituri din propria activitate si drept beneficiari intreaga populatie activa a tarii, inclusiv membrii familiilor fiecarui cetatean activ, pentru toate riscurile si situatiile deosebite ce pot genera incapacitate de munca si de asigurare a existentei;

d) garantarea de catre stat, ceea ce inseamna ca, in conditiile legii, deficitele fondurilor de asigurari sociale sunt acoperite din bugetul de stat;

e) echitatea sociala, potrivit careia sunt contribuabili toti cei ce au posibilitatea sa contribuie si sunt beneficiari toate persoanele fizice care au contribuit si / sau sufera unul de riscurile mentionate de lege;

f) scutirea de taxe si impozite, aplicabila petitionarii pentru dobandirea drepturilor de asigurari sociale, dar si unora dintre veniturile dobandite in acest context (pensii, ajutoare, unele indemnizatii);

g) principiul imprescriptibilitatii, potrivit caruia, dreptul de asistenta prin sistem nu se pierde in timp, indiferent cand s-a produs riscul acceptat prin lege;

h) principiul incesibilitatii, potrivit caruia drepturile dobandite prin sistem sunt considerate drepturi personale ce nu pot constitui obiect de tranzactie sau cedare, nici macar partial;

i) principiul autonomiei si descentralizarii, potrivit caruia asigurarile sociale se realizeaza de catre asigurati prin organizatii proprii, competente.

Constituirea surselor financiare in sistemul asigurarilor sociale de stat se face din venituri dedicate (afectate) si anume:

I) contributia pentru asigurarile sociale se plateste de persoanele juridice si fizice care au salariati, de regula diferentiat dupa mai multe criterii, cum sunt grupa de munca, numarul angajatilor s.a. Contributia se calculeaza dupa relatia:

CAS = TFSBc

unde: CAS = contributia pentru asigurari sociale;

TFSB = total fond de salarii brut;

c = cota de asigurari sociale.

In TFSB se includ: fond salarii brut (inclusiv pentru cei scosi din activitate pentru perfectionare / specializare sau pentru indeplinirea unor obligatii de stat sau obstesti), drepturi de concedii, sporuri de salarii (vechime, ore suplimentare, munca de noapte, periculozitate, toxicitate etc.), indemnizatii de conducere, participarea salariatilor la profit, prime.

Grupele de munca I (conditii foarte vatamatoare si foarte grele) si II (conditii grele sau vatamatoare) includ activitati pentru care riscurile muncii sunt mai mari (accidente, imbolnaviri etc.) si care confera unele avantaje la pensionare (varsta de pensie mai mica, vechimea in munca minima necesara pensionarii mai redusa, cota pensiei din salariu mai mare).

Prestatiile de asigurari sociale se acorda sub forma de: pensii, indemnizatii, ajutoare, alte tipuri de prestatii prevazute de lege, corelative cu obligatiile privind plata contributiei de asigurari sociale.

In sistemul public asiguratii nu pot beneficia concomitent de doua sau mai multe prestatii de asigurari sociale pentru acelasi risc asigurat, cu exceptia celor pentru prevenirea imbolnavirilor si recuperarea capacitatii de munca.

Cotele de contributie de asigurari sociale sunt stabilite prin Legea nr. 19/2000 cu modificarile ulterioare dupa cum urmeaza:

Contributia pentru asigurari sociale pe grupe de munca este:

grupa I - conditii speciale de munca - 41.5%;

grupa II - conditii deosebite de munca de munca - 36.5%;

grupa III - conditii normale de munca - 31,5%.

Cota contributiei individuale de asigurari sociale este de 9,5% indiferent de conditiile de munca, diferentta de 22% fiind contributia datorata de catre angajator.

II) contributia asiguratilor pentru tratament balnear si odihna se plateste de catre cei ce beneficiaza de trimiteri la tratament balnear si odihna prin sistemul asigurarilor sociale. Contributia se stabileste diferentiat pe tip de trimitere, statiune, sezon, durata sejurului, categoria de confort, marimea salariului tarifar / pensie, costul trimiterii. Pentru anumite categorii de beneficiari se acorda reduceri ale contributiei calculata dupa criteriile de mai sus, astfel;

100% pentru pensionari IOVR neangajati, beneficiarii de ajutor social, pensionarii de asigurari sociale si pensionarii militari cu pensie minima;

75% pentru suferinzii de silicoza si fibroza pulmonara;

50% pentru suferinzii de boli profesionale.

III) contributia pentru somaj se plateste de orice persoana fizica sau juridica avand sediul in Romania si care angajeaza cetateni romani, in cota de 3% din TFSB, precum si de salariati si membrii cooperatori, in cota de 1% din salariul lunar brut / venitul brut obtinut in cooperativa. Aceasta contributie este destinata platii ajutorului de somaj, ajutorului de integrare profesionala si alocatiei de sprijin pentru persoanele ce nu s-au putut angaja pana la expirarea ajutorului de somaj.

Cota de contributie la bugetul asigurarilor pentru somaj datorata de persoanele asigurate in baza contractului de asigurare pentru somaj este, potrivit Legii nr.76/2002 cu modificarile si completarile ulterioare, in anul 2004 de 4%.

IV) alte venituri in care se includ lichidari de debite, dobanzi, majorari sau amenzi pentru neonorarea la timp a obligatiei de contribuabil, excedentul anului bugetar anterior, transferuri din bugetul de stat.