Teoria preferintei pentru lichiditate: Cererea si Oferta de fonduri pe piata monetara

Teoria preferintei pentru lichiditate: Cererea si Oferta de fonduri pe piata monetara

A. Cererea si oferta de moneda

In analizele precedente nivelul de echilibru al ratei dobanzii a fost determinat prin luarea in considerare a cererii si ofertei de fonduri imprumutabile, pe piata de capital.

Ca o alternativa la acest model a fost dezvoltata teoria preferintei pentru lichiditate, de catre John Maynard Keynes, in cadrul careia, echilibrul ratei dobanzii se stabileste in termenii cererii si ofertei de moneda.

Punctul de pornire al acestei analize il constituie considerarea a doua categorii principale de active preferate de populatie pentru conservarea averii: . banii . titlurile pietei de capital.

Pe ansamblul economiei, cantitatea totala de avere, trebuie sa fie egala cu cantitatea de obligatiuni oferite plus cantitatea de moneda oferita. De asemenea, cantitatea de obligatiuni si de moneda pe care populatia doreste sa le detina (si care reprezinta cererea) trebuie sa fie egale cu suma totala a averii detinute.

Daca se noteaza:

• oferta de titluri cu Ot
• oferta de moneda cu Om
• cererea de titluri cu Ct
• cererea de moneda cu Cm se poate scrie:

Ot + Om = Ct + Cm Daca se separa termenii monetari de cei care exprima titlurile, atunci:

Ot - Ct = Cm - Om, ceea ce inseamna ca, daca piata monetara este in echilibru, respectiv cererea de moneda este egala cu oferta de moneda (Cm = Om), se va produce un echilibru si pe piata obligatiunilor, respectiv Ot = Ct.

Determinarea ratei dobanzii in conditii de echilibru urmeaza acelasi rationament, atat prin luarea in considerare a cererii si ofertei de titluri, precum si prin scrierea ecuatiei cererii si ofertei de moneda.

Acest model al preferintei pentru lichiditate, care analizeaza piata monetara, reprezinta echivalentul analizei caracteristice pietei obligatiunilor.

In practica, abordarea difera, intrucat luand in considerare doar doua tipuri de active, moneda si obligatiunile, preferinta pentru lichiditate ignora orice efecte ale ratei dobanzii asupra activelor reale.

• Modelul preferintei pentru lichiditate determina nivelul ratei dobanzii pornind de la analiza unor factori precum: modificari ale veniturilor, nivelul preturilor si oferta de moneda.
• Potrivit definitiei date monedei de J.M. Keynes, in structura acesteia sunt incluse numerarul (care nu produce dobanda) si depozitele la vedere (care sunt purtatoarele unor niveluri scazute ale dobanzii). Astfel, se presupune ca moneda prezinta o rata a rentabilitatii egala cu zero. Obligatiuniule, ca singura alternativa a banilor, in conceptia lui Keynes prezinta o rata a rentabilitatii egala cu rata dobanzii rd. Daca aceasta rata creste, atunci rata de rentabilitate a depozitelor scade, comparativ cu rentabilitatea obligatiunilor, si potrivit teoriei, cererea de moneda se diminueaza.

Astfel, se poate constata ca intre cererea de moneda si rata dobanzii este o relatie negativa. Daca se utilizeaza conceptul cost de oportunitate, care defineste nivelul dobanzii la care se renunta prin nedetinerea de active alternative (obligatiuni), atunci nivelul acesteia creste daca rata dobanzii la obligatiuni creste. Astfel, banii sunt mai putin preferati, iar cantitatea oferita trebuie sa scada.

In figura urmatoare este prezentata cererea de moneda, pentru anumite marimi ale ratei rentabilitatii, in conditiile mentinerii constante a celorlalte variabile (veniturile, nivelul preturilor). Cu cat rata dobanzii scade, cu atat costul de oportunitate al monedei este mai scazut, ceea ce determina o cerere sporita.

Grafic nr.6 Echilibrul pietei monetare

Scaderea ratei dobanzii de la 30% la 25% antreneaza, potrivit figurii, o majorare a cantitatii de moneda de la 200 u.m., la 400 u.m., respectiv deplasarea nivelului cererii din punctul A catre punctul B.

In continuare, diminuarea nivelului ratei dobanzii conduce la deplasarea cantitatii de moneda cerute spre cantitati tot mai mari, dupa cum indica punctele C, D, E, etc. Dreapta care uneste toate punctele A, B, C, D, E este denumita dreapta cererii de moneda (Cm). Daca in dimensionarea cantitatii de moneda din economie intervine banca de emisiune, care fixeaza un nivel constant al masei monetare (de exemplu cantitatea 600 u.m.) atunci dreapta care exprima oferta de moneda este linia verticala care porneste din acest punct. Echilibrul dintre cantitatea de moneda oferita si ceruta este dat de intersectia celor doua drepte, respectiv punctul C, in care: Cm = Om (cererea de moneda este egala cu oferta de moneda). Echilibrul se manifesta pentru un nivel al ratei dobanzii de 20%.

In situatia in care rata dobanzii inregistreaza un nivel mai mare decat 20% (de exemplu, 30%), cantitatea de moneda ceruta pentru acest nivel este de 200 u.m., in timp ce oferta reprezinta 600 u.m. Rezulta, astfel, un exces al ofertei de moneda, ceea ce semnifica detinerea de catre populatie a unei cantitati mai mari decat cea dorita. Intr-o astfel de conjunctura se incearca echilibrarea situatiei prin cumpararea de obligatiuni. Ca efect, pretul obligatiunilor se majoreaza, rata dobanzii scade si se apropie de nivelul de echilibru de 20%.

Pe de alta parte, daca se analizeaza cantitatea de moneda ceruta pentru un nivel al ratei dobanzii de 10%, (ceea ce pe grafic este reprezentat de punctul E), se constata ca exista o diferenta intre cantitatea oferita de 600 u.m. si cantitatea ceruta de 1.000 u.m. Astfel, se manifesta o cerere suplimentara de moneda, datorita preferintei populatiei de a detine mai multa moneda comparativ cu alte active. Obligatiunile sunt oferite spre vanzare, ceea ce antreneaza scaderea pretului acestora, si, implicit, o majorare a ratei dobanzii care tinde catre nivelul de echilibru de 20%.

B. Factorii determinanti ai cererii si ofertei de moneda

Aplicarea practica a modelului preferintei pentru lichiditate necesita cunoasterea modului in care diferite variabile precum, nivelul veniturilor si al preturilor influenteaza modificari in nivelul ratei dobanzii.

Pentru evidentierea efectelor unui factor asupra ratei dobanzii se considera ca toti celorlalti raman constanti.

Potrivit analizei lui Keynes, cererea pentru moneda este determinata de doi factori:

• nivelul veniturilor
• nivelul preturilor

a) Efectul veniturilor se manifesta in urmatoarele situatii:

• atunci cand economia se afla in expansiune si nivelul veniturilor sporeste, populatia va manifesta o preferinta pentru detinerea de moneda, ca rezerva a valorii;
• in aceleasi conditii de crestere economica, populatia realizeaza un volum mai mare de tranzactii utilizand moneda, de unde rezulta preferinta pentru detinerea acestui tip de active;
• rezulta ca un nivel inalt al veniturilor genereaza cresterea cererii de moneda; din punct de vedere grafic, influenta acestui factor se traduce printr-o deplasare a curbei cererii de moneda spre dreapta.

b) Nivelul preturilor

Pentru a demonstra efectul acestei variabile, Keynes ia in considerare cantitatea de moneda detinuta de populatie in termeni reali, respectiv, sub forma de bunuri si servicii care pot fi achizitionate. Atunci cand nivelul preturilor creste, cu aceeasi cantitate de moneda se va achizitiona un volum mai scazut de bunuri si servicii. Pentru restabilirea echilibrului, populatia va prefera sa detina o cantitate de moneda (in expresie nominala) mai mare. Concluzia este urmatoarea: cresterea nivelului preturilor conduce la cresterea cererii de moneda; grafic se produce deplasarea curbei cererii catre dreapta.

Factorii de influenta asupra ofertei de moneda. Oferta de moneda si modificarile produse in nivelul acesteia reprezinta un proces complex care implica participarea bancii centrale, a bancilor de depozit (comerciale) si a altor institutii ale pietei monetare. In cadrul analizei preferintei pentru lichiditate este luata in considerare majorarea ofertei de moneda, produsa ca urmare a actiunilor bancii de emisiune. La modul general, orice majorare a ofertei de moneda, dirijata de banca centrala, conduce la deplasarea curbei ofertei spre dreapta.

C. Modificarile in echilibrul ratei dobanzii

Analiza preferintei pentru lichiditate si a modului de influentare a ratei dobanzii, prezinta importanta practica, intrucat pe baza acestor aspecte este posibil de evaluat care sunt efectele politicii monetare asupra ratei dobanzii.

Concluziile desprinse in urma analizei Teoria preferintei pentru lichiditate (TPL) pot fi formulate astfel:

• Atunci cand veniturile sporesc, in perioadele de expansiune economica, nivelul ratei
  dobanzii creste (in conditiile mentinerii constante a celorlalte variabile). Un asemenea raspuns al ratei dobanzii la variatia veniturilor este prezentat in figura urmatoare.
• Atunci cand nivelul preturilor sporeste, in conditiile in care oferta de moneda si alte variabile economice raman constante, rata dobanzii inregistreaza o crestere.
• Atunci cand nivelul preturilor sporeste, in conditiile in care oferta de moneda si alte variabile economice raman constante, rata dobanzii inregistreaza o crestere.
• Atunci cand nivelul preturilor sporeste, in conditiile in care oferta de moneda si alte variabile economice raman constante, rata dobanzii inregistreaza o crestere.

Grafic nr. 7 influenta veniturilor asupra ratei dobanzii

• Atunci cand nivelul preturilor sporeste, in conditiile in care oferta de moneda si alte variabile economice raman constante, rata dobanzii inregistreaza o crestere.

Grafic nr. 8 Influenta preturilor asupra ratei dobanzii

• Modificarile in nivelul ofertei de moneda influenteaza nivelul ratei dobanzii astfel: atunci cand oferta de moneda sporeste, (toate celelalte variabile ramanand constante), rata dobanzii descreste.

Acelasi efect se obtine atunci cand banca centrala majoreaza oferta de moneda prin cumpararea de obligatiuni. Rezultatul se concretizeaza prin deplasarea spre stanga a ofertei de obligatiuni, ceea ce antreneaza un declin al ratei dobanzii.

Grafic nr.9 Modificare ratei dobanzii ca raspuns

la modificarea ofertei de moneda

Concluzia desprinsa din reprezentarea grafica, respectiv cresterea ofertei de moneda antreneaza diminuarea ratei dobanzii, are importante implicatii asupra politicii monetare, in special, si asupra politicii in general, fiind frecvente cazurile in care politicienii au sustinut o crestere rapida a ofertei de moneda, cu scopul dirijarii ratei dobanzii.

O contributie importanta la analiza corelatiei dintre cresterea ofertei de moneda si diminuarea ratei dobanzii, revine lui Millton Friedman.

In opinia sa, raspunsul ratei dobanzii, prin diminuarea nivelului, in conditiile in care oferta de moneda sporeste, reprezinta efectul lichiditate.

• Rata inflatiei anticipate reprezinta, de asemenea un factor de influenta asupra
  echilibrului ratei dobanzii. Astfel, majorarea nivelului ratei inflatiei genereaza o sporire a cantitatii de moneda oferita, si in continuare o majorare a ratei dobanzii.

Desi se poate considera ca sporirea preturilor si majorarea inflatiei genereaza acelasi efect asupra ofertei de moneda si asupra nivelului ratei dobanzii, totusi intre cei doi factori exista o diferenta esentiala, din punct de vedere al efectelor. Astfel, efectele antrenate de majorarea preturilor inceteaza dupa ce cresterea acestora stopeaza, in timp ce in cazul inflatiei, efectele continua o perioada mai indelungata de timp.

Concluzie: Dintre toate efectele analizate, rezulta ca numai efectul lichiditate este cel care indica faptul ca o rata inalta de crestere a ofertei de moneda genereaza un declin al ratei dobanzii. Spre deosebire de aceasta, efectele antrenate de venituri, preturi si rata inflatiei indica o majorare a ratei dobanzii, atunci cand se produce majorarea cantitatii de moneda.

Pentru a puncta efectele antrenate de variabilele analizate, este necesar a se observa care dintre acestea sunt mai ample si care se manifesta mai rapid.

Efectul lichiditate se manifesta imediat, intrucat cresterea ofertei de moneda conduce rapid la declinul ratei dobanzii. Efectele antrenate de venituri si nivelul preturilor necesita o perioada mai indelungata, intrucat cresterea ofertei de moneda ia timp pentru sporirea nivelului preturilor si a veniturilor, care ulterior antreneaza cresterea ratei dobanzii. Rata estimata a inflatiei, care majoreaza nivelul ratei dobanzii se poate manifesta ca efect, mai repede sau mai incet, in functie de masura in care populatia ajusteaza propriile anticipari asupra inflatiei.

Modul de raspuns, in timp, al ratei dobanzii la sporirea ofertei de moneda poate fi reprezentat grafic, astfel:

Grafic nr. 9.1

Grafic nr. 9.2

Grafic nr. 9.3

• Figura a prezinta cazul in care efectul lichiditate domina celelalte efecte, astfel incat in decursul perioadei T, rata dobanzii scade de la rd 1 la rd 2. Efectul lichiditate opereaza mai rapid asupra diminuarii ratei dobanzii, dar pe masura trecerii timpului incep sa se manifeste si celelalte efecte, in sensul invers. Intrucat efectul lichiditatii este mai amplu decat celelalte, nivelul ratei dobanzii nu va reveni niciodata la nivelul initial;
• Figura b indica un efect al lichiditatii mai putin amplu comparativ cu celelalte.
• Initial, efectul lichiditate conduce la diminuarea ratei dobanzii. In acel moment incepe sa se manifeste efectul celorlalti factori care majoreaza, astfel, rata dobanzii. In acest mod, rata dobanzii creste de la rd 1 la rd 2.
• Figura c prezinta efectul dominant al inflatiei anticipate, care se manifesta rapid, intrucat populatia majoreaza repede nivelul acestuia atunci cand rata ofertei de moneda creste. Efectul inflatiei incepe imediat sa compenseze efectul lichiditate ceea ce conduce la schimbarea sensului de evolutie al ratei dobanzii, care se majoreaza. Rezultatul arata, clar, ca majorarea ofertei de moneda nu reprezinta o solutie pentru reducerea ratei dobanzii, dar cresterea cantitatii de moneda poate declansa diminuarea acesteia.

Aceste concluzii reprezinta, pentru autoritatile politice ale diferitelor tari, scenarii posibil de urmat pentru indeplinirea obiectivelor. Daca se doreste diminuarea ratei dobanzii, atunci se majoreaza oferta de moneda, in conditiile in care efectul lichiditate este dominant comparativ cu celelalte. La descresterea ofertei de moneda, se recurge atunci cand celelalte efecte domina lichiditatea, iar efectul inflatiei ajusteaza rapid rata dobanzii. Daca celelalte efecte domina efectul lichiditate, iar inflatia antreneaza modificari lente ale ratei dobanzii, atunci cresterea sau descresterea ofertei de moneda poate fi dirijata in functie de ceea ce se urmareste pe termen lung sau scurt.

In practica, posibilitatile autoritatii monetare de a influenta ratele dobanzilor sunt
limitate. Pe piata monetara, pot fi influentate ratele dobanzilor numai in cazul tranzactiilor pe termen foarte scurt (o zi, o saptamana, respectiv 3 luni).

Pe termen lung, dupa cum apreciaza unii specialisti , interventiile autoritatii monetare nu au nici un rol, ci ofera numai o imagine asupra credibilitatii politicii economice. In perioada anilor '70, tarile occidentale au incercat sa utilizeze instrumentul ratei dobanzii pe termen scurt pentru a influenta agregatele monetare cuprinzatoare, M 2 si M 3. Tari precum Germania (1974), SUA, Canada si Elvetia (1975), Marea Britanie (1976), n-au obtinut rezultatele scontate, datorita orientarii politice a guvernelor de la acea vreme si datorita inovatiilor pietelor financiare.

In prezent, autoritatile din diferite tari, utilizeaza instrumentul ratei dobanzii pe termen scurt in vederea echilibrarii cantitatii de moneda. O asemenea practica este diferita de ceea ce sustine teoria, respectiv, cantitatea de moneda oferita este cea care genereaza un anumit nivel al ratei dobanzii si nu invers.