Trendul bursier

Trendul bursier

1. Formarea cursului bursier

Ca pe orice piata, la bursa cursul titlurilor financiare - pretul curent al acestora - se formeaza prin confruntarea directa a cererii cu oferta. Specific bursei este insa faptul ca acest proces se realizeaza dupa o procedura aparte - definita in regulamentul institutiei - prin intermediul unor firme specializate - societatile de bursa - si al unor persoane calificate in astfel de tranzactii, agentii de bursa.

In cadrul sedintei de negocieri, agentii de bursa concentreaza ordinele de vanzare si cele de cumparare, le pun fata in fata si din aceasta confruntare rezulta un pret care exprima realitatea pietei, respectiv echilibrul dintre cerere si oferta. Prin urmare, rolul agentilor de bursa este de a constata pretul de echilibru la un moment dat - cursul bursei - si nu de a-l stabili ori de a-l impune.

Modul concret in care se realizeaza acest lucru depinde de sistemul de negociere adoptat, precum si de natura pietei bursiere. Pe pietele de negocieri - de tip OTC - functia de centralizare a cererilor si ofertelor revine 'creatorului de piata' (market maker), care tine evidenta ordinelor si 'face' cursuri de vanzare si de cumparare la care este dispus sa efectueze tranzactii. Pe pietele de auctiuni - de tipul bursei clasice - brokerii sunt cei care strang ordinele de vanzare si de cumparare si le canalizeaza spre locul de negociere din bursa. In alte cazuri, bursele au un caracter mixt, permitand in sala de negocieri atat tranzactii cu un creator de piata , cat si tranzactii intre brokeri.

Pe pietele intermitente, unde negocierile se realizeaza intr-o perioada delimitata in cursul zilei, cursul se stabileste prin 'fixing', respectiv in fiecare zi se fixeaza un curs oficial la o anumita ora. Pe pietele continue, cotatia se desfasoara in tot cursul zilei de bursa, fara intrerupere; principiul acestei piete este executarea ordinelor in timp real si la cursuri diferite de-a lungul zilei. De aceea, aceste piete afiseaza in continuu patru cursuri diferite: primul curs al zilei, cursul cel mai mare, cel mai mic si ultimul curs al zilei.

Pentru a evidentia natura procesulului de formare a preturilor, vom lua un exemplu tipic pentru o piata de auctiuni cu functionare intermitenta.

Sa presupunem ca pentru o anumita sedinta de bursa si referitor la titlurile firmei A, brokerii primesc ordine sa cumpere 3.000 de actiuni 'la piata' si sa vanda 2000 de actiuni 'la piata'; totodata, ei primesc ordine limita de cumparare si vanzare pentru aceleasi actiuni, la preturile din tabelul urmator:

Daca pretul pietei ar fi de 20 $, numarul total al actiunilor cerute ar fi de 3.000, adica s-ar putea executa toate ordinele 'la piata'. La un pret de 19 3/4 $, cererea se ridica la 3.100 (ordinele 'la piata' plus primul ordin limitat de cumparare din tabel); la 19 1/2 $ cererea se ridica la 3.300 s.a.m.d. Pe de alta parte, numarul actiunilor oferite este la 20$ maxim de 5.000, adica 2000+3000 (suma celor din tabel). La pretul de 19 3/4 $ vor fi oferite 4.900 (5.000-100 actiuni cu ordin limitat la 20 $) etc.

Plecind de aici, putem sintetiza cererea si oferta pietei ca in tabelul de mai jos:

Dupa cum se observa, la pretul de 19 $ cererea de actiuni egaleaza oferta de actiuni. Acesta este pretul de echilibru al pietei, adica acel pret la care ar trebui sa se ajunga daca toti vanzatorii si cumparatorii de titluri ar negocia liber intre ei.

Pretul de echilibru permite efectuarea volumului maxim de tranzactii din ordinele transmise pentru aceasta sedinta de bursa. Intr-adevar, la cursul de 19 $ se pot contracta 4.000 de actiuni, in timp ce la cursul de 19 1/4 $ se executa ordine numai pentru 3.600 de actiuni, iar la cursul de 18 3/4 $ numai pentru 3.200 de actiuni.

Procesul formarii pretului la bursa poate fi ilustrat si prin utilizarea procedeului reprezentarii grafice a cererii si ofertei.

Sa presupunem ca un investitor da un ordin de cumparare 'la piata' a 100 de actiuni ale firmei A. Ordinul poate fi reprezentat prin curba cererii (C) din Figura 1.

Ordin de cumparare 'la piata'  Ordine limita combinate

Figura 1 -  - Figura 2 -

Aceasta inseamna ca, in momentul transmiterii ordinului, investitorul doreste sa cumpere 100 de actiuni indiferent de nivelul pretului; totusi, el are in acel moment in vedere un anumit pret de referinta al pietei, in cazul nostru 19 $ (acesta putand fi pretul zilei precedente la pietele intermitente sau pretul curent al bursei la pietele continue). Cu alte cuvinte, curba clasica a cererii (reprezentata in figura de linia intrerupta) devine pentru momentul executarii ordinului dreapta (C).

Pentru aceeasi actiune (A), brokerul din sala de negocieri primeste si ordine de cumparare limita. In Figura 2 sint reprezentate doua ordine limita: de cumparare a 100 de actiuni A la 19 1/4 $ sau mai bine, si de cumparare a 100 de actiuni la 18 3/4 $ sau mai bine. Combinarea lor da curba cererii indicata cu linia ingrosata. Deci: la un pret de vanzare al pietei de 18 3/4 $ brokerul va putea executa ambele ordine, cumparind 200 de actiuni; la un pret de 19 1/4 $ va putea executa numai un ordin, cumparand 100 de actiuni; in ambele cazuri se adauga insa ordinele date 'la piata'. Cu cat pretul scade, cu atat se pot executa mai multe ordine de cumparare.

Pe piata se cumuleaza toate aceste ordine (deci ofertele si comenzile pentru titluri care se negociaza in incinta bursei), rezultand cererea totala a pietei pentru actiunea A, reprezentata in Figura 3.

Pe de alta parte, brokerii vor concentra ofertele care se prezinta in bursa, iar prin cumularea ordinelor de vanzare 'la piata' si a celor cu limita de pret, va rezulta oferta totala a pietei reprezentata in Figura 4. Cu cat pretul pietei creste, cu atit cantitatea oferita va fi mai mare, cu atit se pot executa mai multe ordine de vinzare.

Figura 3 - - Figura 4

In aceste conditii, determinarea pretului se reduce la aflarea acelui curs pentru care cererea se echilibreaza cu oferta, deci a punctului de echilibru al pietei (vezi Figura 5); in cazul nostru, pretul respectiv este de 19 $.

Cum se ajunge practic la acest pret? Sa presupunem ca seful de negocieri anunta un pret de 18 3/4 $ pe actiune. Brokerii vor prezenta ofertele lor de vanzare si cererile de cumparare la acest pret, precum si cantitatile respective. In urma negocierilor rezulta ca un numar de cereri raman nesatisfacute. Pretul a fost prea scazut. Ca urmare, se va propune un nou pret, sa zicem 19 1/4 $. Din nou au loc negocieri, in urma carora un numar de oferte raman nesatisfacute. Pretul a fost prea mare. Seful de negocieri va propune un nou pret si asa mai departe, pana cind se ajunge la un pret de echilibru (in cazul nostru, 19 $). Dupa cum reiese din Figura 5, la acest pret cantitatea oferita si cea ceruta la bursa sunt egale.

Exemplele de mai sus evidentiaza un adevar fundamental: dincolo de particularitatile pe care le cunoaste o bursa sau alta in ceea ce priveste sistemul de negociere, procesul de formare a pretului corespunde unui model general, care reflecta mecanismul oricarei piete libere. Pretul se determina la intersectia curbei cererii cu curba ofertei, astfel incat sa se asigure echilibrul pietei si sa se realizeze volumul maxim posibil de tranzactii.

Intr-adevar, daca, plecand de la situatia de mai sus, consideram ca exista ordine de vinzare si de cumparare pentru orice fractiune de pret (trecind din abordarea discreta in abordarea continua), vom avea imaginea clasica a pietei libere (Figura 6).

Dupa cum se observa, la pretul de 19 $ se realizeaza volumul maxim de tranzactii, respectiv se executa ordine pentru 4000 de actiuni; la 18 3/4 $ ar fi o cerere in exces si nu ar putea fi executate decat ordine pentru 3200 de actiuni; la un pret de 19 1/4 $ ar fi oferta in exces si s-ar executa numai ordine pentru 3600 de actiuni.

Figura 6 -

Orice crestere a ofertei - deplasare a curbei O spre dreapta - va duce la reducerea cursului (la 19 3/4 $), dupa cum orice crestere a cererii - deplasare a curbei C spre dreapta - va duce la cresterea cursului (la 18 1/4 $). Daca cele doua curbe sunt stabilite pe baza ordinelor cumulate la un moment dat al zilei de bursa, ne aflam pe o piata intermitenta, cu un singur pret al zilei. Daca ordinele vin continuu la bursa in timpul programului de negocieri, atunci punctul de echilibru se deplaseaza necontenit, in functie de influenta predominanta (cerere sau oferta) si ne aflam pe o piata continua, cu preturi diferite in fiecare moment.

Prin activitatea agentilor de bursa se realizeaza deci colectarea in bursa a ordinelor de cumparare/vanzare si formarea pretului, ca expresie a dinamicii raportului intre cererea si oferta de titluri.

2. Factorii determinanti ai cursului bursier

O caracteristica a evolutiei bursei este gradul ridicat de fluctuatie a cursurilor, fie ca este vorba de fluctuatii pe perioade mari de timp, pe intervale medii sau pe perioade scurte. Sursa acestei variabilitati a cursurilor se afla atat in factori fundamentali (spre exemplu, dezvoltarea ciclica a economiei), cat si in factori specifici, de o mare diversitate.

Dintre factorii care pot exercita o influenta asupra cursului amintim:

Cauze datorate unor evenimente politice; spre exemplu, teama si incertitudinea in legatura cu viitorul natiunii.

Cauze datorate conjuncturii economice. Evolutia indicatorilor economici (cresterea preturilor, a dobanzilor, comertul exterior), joaca un rol important in aprecierea mijloacelor financiare la bursa. Intre acesti indicatori, principalele variabile economice care determina evolutia cursurilor in bursa sunt rata dobanzii si nivelul inflatiei. Cu cat nivelul dobanzilor si al inflatiei pe o anumita piata creste, cu atat, in principiu, cursul titlurilor scade, deoarece valoarea actuala a veniturilor pe care acestea le aduc se reduce. Mai mult, sectoarele economice a caror activitate este satisfacatoare sunt preferate celor care sunt in pierdere de viteza.

Cauze legate de piata capitalurilor. Cand volumul de capital gata sa fie investit la bursa este mare, in timp ce oferta de titluri este slaba, cursurile au tendinta de crestere si invers. Pe de alta parte, miscarile internationale de capitaluri au o mare influenta asupra cursului. Daca din motive diverse (dobanzi atragatoare, moneda considerata interesanta, incredere in economia tarii), fonduri straine importante vin la o bursa dintr-o anumita tara, se inregistreaza o crestere a cursului.

Cauze legate de operatiunile financiare ale societatii cotate. Spre exemplu, cresterea capitalului unei societati va avea ca efect pe termen scurt reducerea cursului la bursa.

Cauze legate de psihologia pietei In materie de cursuri bursiere, ca si in materie de cursuri de schimb, fenomenele psihologice joaca un rol de prim plan.

Evolutia generala a pietei bursiere. Daca cursurile bursiere au tendinta crescatoare, actiunea va putea urca in miscarea generala de crestere, si invers.

Evolutia sectorului economic al societatii. Anumite activitati sunt in plina expansiune, altele sunt in declin, incat o examinare atenta se impune sub acest aspect. Chiar daca se gaseste intr-un sector considerat mai putin rentabil, o societate bine condusa poate avea rezultate bune si un curs in crestere pe piata.

Aprecierea facuta de analistii financiari, experti, jurnalisti asupra gestionarii firmelor si a perspectivelor de viitor. Aceasta apreciere consta in criterii diferite: dinamismul managementului, organizarea generala, mediul economic, analiza de marketing, stabilirea previziunilor legate de vanzari, de rezultate pe un an sau mai multi.

3. Indicii bursieri

Indicii bursieri sunt expresia numerica, masurata in puncte, a trendului cursurilor celor mai reprezenattive titluri pe o piata, fiind considerati din aceasta cauza o oglinda a evolutiei pietei de referinta in ansamblul ei. Indicii bursieri sunt cei mai sintetici indicatori ai unei economii, in conditiile in care pe aceasta piata sunt cotate majoritatea companiilor reprezentative ale acelei economii ei reflectand punctul de echilibru intre cerere si oferta la un moment dat pe piata respectiva.

Indicii bursieri sunt de fapt portofolii compuse din actiuni cu proportii diferite de participare.

In practica bursiera exista doua categorii de indici:

Indici din prima generatie ca Dow Jones sau Nikkei 225. Principala caracteristica se refera la faptul ca in componenta acestor indici se includ valori mobiliare numai din ramuri industriale sau, chiar daca titlurile componente prezinta o diversificare pe ramuri, alcatuirea indicelui e simpla, fara ponderea titlurilor, in functie de capitalizarea bursiera, ceea ce face ca nivelul de reprezentativitate al indicelui sa fie restrans.

Indici din a doua generatie (compoziti) ca NYSE Composite Index, Financial Times 100, TOPIX. Caracteristica pentru generatia a doua de indici este diversificarea larga a valorilor mobiliare ce intra in compozita indicelui, precum si alcatuirea acestuia cu respectarea anumitor criterii ca:

Ø   Selectarea esantionului de firme incluse in structura indicelui - din acest punct de vedere se aleg valori mobiliare emise de societati din toate ramurile de activitate, inclusiv sectoare bancare, de asigurari si servicii necomerciale.

Ø      Dispersia valorilor mobiliare incluse in structura indicelui - ceea ce inseamna ca difuzia acestora in randul investitorilor sa fie foarte mare, astfel incat nimeni sa nu detina controlul total asupra uneia din valorile mobiliare incluse.

Ø      Gradul de capitalizare bursiera - in structura indicelui vor fi cuprinse valori mobiliare ce asigura un grad ridicat de capitalizare bursiera, atat din punctul de vedere al valorilor tranzactionate, cat si prin prisma nivelului dividendelor/actiune repartizate de emitent.

Ø      Gradul de lichiditate al titlurilor incluse in structura indicelui - se aleg cele mai lichide valori mobiliare, cele pentru care interesul investitorilor e mare si constant.

Ø      Reprezentativitatea (ponderea) valorilor mobiliare in structura indicelui. Aceasta poate fi:

* o pondere egala pentru toate valorile mobiliare luate in considerare;

* o pondere diferita, functie de capitalizarea bursiera, caz in care se atribuie o importanta mai mare acelor valori mobiliare pentru care dividendul/actiune e mai ridicat;

* o pondere atribuita numai prin prisma evolutiei preturilor valorilor mobiliare, ceea ce inseamna ca se acorda o importanta mai mare titlurilor care au un curs in crestere pe un interval de timp suficient de mare considerat astfel incat sa fie reprezentativ din punct de vedere al cererii pentru titlurile respective.

Ø      Procedura de calcul a indicelui, care poate fi:

* Medie aritmetica

* Medie geometrica.

Ø      Alegerea datei de referinta ce presupune alegerea momentului de la care incepe calculul indicelui respectiv.

Ø      Alegerea multiplicatorului indicelui care este fie 100, 1.000 sau 10.000 (factorul de multiplicare este cunoscut si sub numele de baza). Prin urmare, nivelul initial al indicelui corespunde unui anumit moment, dupa care orice fluctuatie a indicelui pune in evidenta o crestere sau o scadere fata de nivelul de baza.

Orice indice bursier se masoara, asadar, in numar de puncte de indice, iar in alcatuirea lui se tine seama de eventualele modificari care intervin la nivelul societatilor emitente ale titlurilor incluse in indice, precum si de conditiile nou aparute pe piata respectiva, conditii care ar putea impune modificarea indicelui. Ca atare, pe orice piata, organismele reprezentative ale bursei isi asuma dreptul de calcul, cu conditia ca orice modificare sa fie justificata si comunicata in piata anterior producerii ei.

Principalii indici bursieri

Dow Jones 30 Industrial Average (DJIA)

Calculul acestui indice, cunoscut de asemenea si ca 'Dow' sau DJIA, are la baza cursurile actiunilor a 30 companii americane de tip 'blue chip', preponderent din sectorul industrial. A fost lansat pe data de 3 iulie 1884 de Charle H. Dow, fondatorul publicatiei Wall Street Jownal, cu 11 actiuni: 9 ale companiilor din domeniul transportului si 2 a companiilor din domeniul industrial. Incepand cu 26 mai 1896 acest indice continea 12 actiuni industriale care s-a marit pana la 20 in 191 La 1 octombrie 1928 continea deja 30 de actiuni industriale.

Ca formula de calcul, DJIA se obtine insumand preturile actiunilor celor 30 de companii ce compun indicele si impartind la divizorul DJIA.

Tabel Comparatie intre Major Market Index (MMI) si Dow Jones Industrial Average (DJIA) [1] din punct de vedere al actiunilor luate in calcul.

Asa cum a fost construit, divizorul DJIA este folosit pentru a ajusta valoarea indicelui atunci cand in compozitia acestuia au loc modificari datorate emisiunii de actiuni, divizarii (splitarea) actiunilor, a fuziunilor si achizitiilor sau a altor schimbari.

Major Market Index (MMI)

Indicele MMI a fost introdus in septembrie 1983 de AMEX constituind o baza pentru contractele cu optiuni. Ca rezultat Dow Jones & Co. a intentionat sa creeze un contract futures avand ca baza 'numarul' DJIA, nevrand sa faca parte din mecanismul tranzactiilor speculative. MMI cuprinde 20 de actiuni americane de tip 'blue chip', din care 17 fac parte si din setul de 30 de actiuni folosite la calculul DJIA.

Ca formula de calcul, MMI, ca si DJIA, se obtine insumand pretul actiunilor celor 20 de companii ce compun indicel si impartind la divizorul MMI.

Standard & Poor's 500 Composite Index

Acest indice, cunoscut ca S&P 500, cuprinde 456 de companii mari cotate la bursa din New York ce numara aproximativ 80% din totalul capitalizarii bursei. S&P 500 include, de asemenea, aproximativ 36 actiuni cotate pe piata extrabursiera OTC din cadrul NASDAQ si 8 actiuni AMEX. Acest indice se recalculeaza la fiecare 15 secunde folosindu-se pretul actiunii din ultima tranzactie. E un indice calculat ca medie aritmetica ponderata a pretului a 500 actiuni, unde ponderea reprezinta capitalizarea bursiera. A fost lansat pe 1 martie 1957.

Formula de calcul a indicelui este:

unde: V.O. = valoare originala din perioada 1941 - 1943;

N_i,t = numar de actiuni ordinare ale firmei i;

P_i,t = pretul unei actiuni a firmei i.

Ponderea fiecarei firme se modifica concomitent cu miscarea preturilor relativ la celelalte firme ce compun indexul. Firme, ca de exemplu Exxon, AT&T, Coca Cola reprezinta mari parti din index, in timp ce alte firme au doar o influenta foarte limitata la modificarea indexului.

New York Stock Exchange Composite Index

Toate actiunile tranzactionate la NYSE (aproximativ 1.700) sunt incluse in acest indice. Acesta este un indice calculat ca medie aritmetica ponderata unde ponderea reprezinta capitalizarea bursiera. El acopera aproape toate actiunile ce fac parte din indicele S&P 500.

La fel ca la S&P 500 ponderea fiecarei actiuni este proportionala cu valoarea, ceea ce face din NYSECI un index ponderat cu valoare (value weighted index).

Deci, la un moment t in timp, valoarea lui va fi:

unde: V.O.= valoarea originala a tuturor firmelor de pe NYSE la 31 decembrie 1965.

Ecuatia de mai sus spune ca indexul NYSE se calculeaza pornind de la valoarea curenta de piata a tuturor actiunilor firmelor listate pe NYSE, care se imparte la valoarea de baza din decembrie 1965, rezultatul fiind inmultit cu 50 ca un simplu artificiu de calcul.

Valoarea initiala a indicelui a fost de 50 de puncte.

Value Line Composite Index (VLCI)

VLCI este un indice calculat ca medie geometrica cu ponderare egala si cuprinde aproximativ 1.700 de actiuni cotate la NYSE si AMEX, unele actiuni cotate pe OTC si unele actiuni canadiene. Acest indice e calculat de Value Line Incorporate si a fost lansat pe 30 iunie 1961. Deoarece include 1700 de actiuni si acestea au o pondere egala, acest indice ofera o imagine mai clara asupra pietei decat alti indici (mai ales a imaginii preturilor companiilor mai mici).

Tokyo Stock Price Index (TOPIX)

E un indice calculat ca o medie aritmetica ponderata a valorii de piata a tuturor actiunilor (circa 1.200) cotate la Prima Sectiune a Bursei de la Tokio. E calculat folosindu-se preturile din tranzactii incepand cu 1 iulie 1969 si e recalculat in fiecare minut.

Nikkei Stock Average (NSA)

Acest indice era cunoscut ca Nikkei Dow 225. E un indice calculat ca medie aritmetica ponderata a preturilor a 225 companii japoneze de tip 'blue chip' listate in Prima Sectiune a Bursei de valori de la Tokio. Din 27 februarie 1987 se calculeaza in fiecare minut folosind preturile din tranzactii.

Hang Seng Index

E un indice al preturilor a 33 din cele 300 de actiuni cotate la bursa din Hong Kong. In octombrie 1991 actiunile incluse in acest indice formau aproximativ 75 % din volumul (valoarea) bursei. Indicele Hang Seng e un indice calculat ca o medie aritmetica ponderata a valorii de piata si a fost publicat incepand din noiembrie 1969, desi a fost calculat inca din 31 iulie 1964. Indicele e recalculat in fiecare minut.

Financial Times -Stock Exchange 100 Share Index (FT - SE 100 sau 'Footsie')

Acest index, calculat pentru prima data la 1 decembrie 1983, este cunoscut sub denumirea prescurtata de FT-SE 100 sau "Footsie". Este format din primele 100 de companii din UK cotate, clasificare in functie de capitalizarea bursiera. A fost creat pentru a raspunde solicitarii brokerilor englezi de a avea un activ financiar pe care sa-si bazeze constructia unui contract futures si a unuia cu optiuni.

Este un index cu pondere aritmetica (arithmetic weighted index), in care ponderea este capitalizarea bursiera.

Valoarea indicelui FT-SE 100 la un moment t (I_t) se calculeaza astfel:

unde: C_i = numarul de actiuni emise de compania i;

P_it = pretul actiunilor companiei i la momentul t;

P_ib = pretul actiunilor companiei i in perioada de baza;

l = factor de ajustare.

XETRA DAX (Deutscher Aktienindex)

E un indice ce se calculeaza ca medie aritmetica ponderata a pietei a 30 de companii germane. Aceste companii reprezinta peste 65% din valoarea capitalizata a bursei de valori germane. E calculat din 30 decembrie 1987 si se recalculeaza in fiecare minut folosind pretul ultimei tranzactii.

CAC (Compagnie des Agents de Change) 40 Index

E un indice ce se calculeaza ca o medie aritmetica ponderata a preturilor a 40 de actiuni franceze ce foloseste ca ponderare valoarea de pieta a titlurilor. Acest indice a fost publicat de Bursa de la Paris incepand din 15 iunie 1988 si e recalculat la fiecare 30 secunde.

Indicii Bursei de Valori Bucuresti

Indicele BET (Bucharest Exchange Trading)

Indicele BET este un indice ponderat cu capitalizarea bursiera si a fost lansat pentru a reflecta tendinta de ansamblu a preturilor celor mai lichide 10 actiuni tranzactionate la Bursa de Valori Bucuresti.

Data de referinta in calculul indicelui este 19 septembrie 1997, iar data de start este 22 septembrie 1997.

Prin constructie (metodologie de calcul, reguli de selectie a actiunilor si actualizare) el are si scopul de a furniza un activ adecvat pentru tranzactiile cu titluri derivate pe indici (options si futures, si combinatii ale acestora).

Metodologia de calcul a indicelui BET

Formula de calcul este :

unde:

N este numarul de actiuni din portofoliul indicelui: 10;

- p_i0 este (incepand cu 29 Nov. 1999) ultimul pret de inchidere al actiunii i la momentul ultimei actualizari a cosului indicelui;

- p_it este (incepand cu 29 Nov. 1999) ultimul pret de inchidere al actiunii i la momentul curent t;

- q_i0 este numarul total de actiuni i emise la momentul t0.

Marimea indicelui din fiecare zi este raportata la marimea indicelui corespunzatoare din data de referinta (momentul t0).

Pentru a compensa orice efect artificial asupra pretului de tranzactionare datorat, spre exemplu, unor evenimente ca:

a. divizari/consolidari de actiuni, fuziuni sau achizitii ale firrmelor sau

b. orice modificari in capitalul social al unei firme aflate in portofoliul indicelui

valoarea indicelui este ajustata (indicele este racordat) cu un factor de corectie f in ziua in care are loc schimbarea care afecteaza pretul. Astfel se realizeaza continuitatea si comparabilitatea valorilor indicelui.

Criteriile pentru selectia valorilor mobiliare in portofoliul indicelui sunt urmatoarele:

1. actiunile trebuie sa fie cotate la categoria I a Bursei de Valori Bucuresti;

2. actiunile trebuie sa aiba cea mai mare capitalizare bursiera; de asemenea, se urmareste ca suma capitalizarilor firmelor ale caror actiuni sunt in portofoliul indicelui sa depaseasca 60 % din capitalizarea bursiera totala;

3. actiunile trebuiesc astfel alese incat sa se asigure diversificarea portofoliului indicelui;

4. actiunile trebuie sa fie cele mai lichide, acesta caracteristica fiind aproximata prin totalul valorii tranzactiilor pe actiunea respectiva; se urmareste ca suma valorii totale a tranzactiilor actiunilor din portofoliul indicelui sa fie cel putin 70 % din valoarea totala tranzactionata.

Indicele BET - C

Indicele compozit BET-C, lansat in mai 1998, s-a nascut ca un raspuns dat necesitatii unei reprezentari complete a evolutiei preturilor actiunilor tranzactionate la Bursa de Valori Bucuresti.

BET-C, considerat un indice din generatia a doua, foloseste formula mediei preturilor medii ale actiunilor, ponderata cu capitalizarea bursiera. Portofoliul indicelui contine toate titlurile listate, noile titluri cotate fiind automat incluse a doua zi dupa formarea pretului de piata. Continuitatea si comparabilitatea valorilor indicelui sunt asigurate de un factor de corectie, care este insasi valoarea indicelui in ziua anterioara modificarii compozitiei cosului indicelui.

In cazul in care exista actiuni care nu mai corespund criteriilor de selectie in portofoliul indicelui se procedeaza la o actualizare a portofoliului indicelui. Si in acest caz, factorul de corectie f este recalculat, pentru a compensa aceasta modificare. Astfel se respecta cerinta ca indicele sa reflecte zilnic schimbarile preturilor actiunilor fata de preturile acelorasi actiuni, la un moment de referinta.

Toate modificarile in portofoliul indicelui se fac periodic si se decid de catre un Comitet al Indicelui, care analizeaza si decide trimestrial actualizarea acestora.

Indicele BET-FI

Indicele BET-FI este un indice sectorial pentru fondurile de investitii si exprima evolutia celor 5 SIF-uri listate la bursa de valori. Lansat pe 1 noiembrie 2000 a avut ca valoare de pornire 1.000 de puncte si este actualizat ori de cate ori este nevoie. Este primul indice sectorial lansat de BVB.

Se calculeaza prin aceeasi metoda ca si indicii BET si BET-C.