AMERICA LATINA INTRE ANII 1918-1939

AMERICA LATINA INTRE ANII 1918-1939

In anii primului razboi mondial, tarile Americii Latine au inregistrat o dezvoltare constanta a economiei, determinata de cererea de materii prime si produse pentru consumul statelor beligerante. Din acest punct de vedere, inca de la sfarsitul razboiului, tarile acestui continent puteau fi grupate in trei categorii: 1) state al caror export consta in special din minerale si metale (Mexic, Bolivia, Venezuela si Chile); 2) tari care exportau cu precadere produse agricole, animale si lemn (Argentina, Brazilia, Uruguay, Paraguay, Ecuador, Costa Rica, Guatemala, Honduras, Nicaragua si Panama); 3) state care exportau, in procente aproximativ egale, deopotriva, minerale, produse agricole, animale si lemne (Columbia, Peru si Ecuador). Dupa razboi, in 1920, de pilda, exporturile acestor tari erau de 47,7% in SUA, 16,7% in Marea Britanie, 5,9% in Franta etc., iar importul lor era in proportie de 50,1% din SUA, de 17,9% din Marea Britanie, de 4,8% din Franta si 3,4% din Germania.

Pe plan politic, regimurile republicane din America Latina s-au dovedit destul de instabile, inregistrandu-se numeroase lovituri de stat si instaurari de junte militare. Astfel, spre exemplu, lovitura de stat din 11 iulie 1920 din Bolivia duce la rasturnarea presedintelui Jos Gutirrez Guerra si la inscaunarea pe fotoliul prezidential a lui Bautista Saavedra, lider al partidului republican; tot in aceasta tara in iunie 1930 are loc o noua lovitura de stat prin care presedintele Hernando Siles este inlaturat, iar puterea este preluata de o junta militara in frunte cu generalul Carlos Blanco Galindo. Si tot aici, la 17 mai 1936 are loc o noua lovitura de stat militara, in urma careia Jos David Toro formeaza guvernul. Un an mai tarziu, la 14 iulie 1937 cabinetul Toro este inlaturat de catre un grup de ofiteri, iar presedinte a devenit Germn Busch (1937-1939). In Nicaragua, la 25 octombrie 1925 lovitura de stat condusa de Emiliano Chamorro Vargas il aduce pe acesta la presedintia tarii; in 1936 o alta lovitura de stat il rastoarna pe presedintele J. B. Sacas, puterea fiind preluata de Anastasio Somoza. In Cuba, la 25 mai 1925 este instaurata dictatura generalului Gerardo Machado y Morales (pana la 12 august 1933), iar "rascoala sergentilor" in frunte cu Fulgencio Batista din 5 septembrie 1933, din Havana, duce la rasturnarea presedintelui Cspedes. In Republica Dominicana lovitura de stat din 23 februarie 1930 il propulseaza pe R. E. Urevia ca presedinte provizoriu, pentru ca la 16 mai puterea sa fie preluata de seful armatei Rafael Leonidas Trujillo, care instaureaza in tara un regim dictatorial. In Argentina, in urma loviturii de stat militare din 6 septembrie 1930 generalul Francisco Uriburu (reprezentant al oligarhiei) se proclama presedinte provizoriu. In Peru are loc dictatura presedintelui Augusto Bernadino Leguia y Salcedo (5 iulie 1919 - 25 august 1930), care va fi rasturnat mai apoi printr-o lovitura de stat pusa la cale de colonelul Luis M. Snchez Cerro. Dar trei ani mai tarziu, dupa asasinarea acestuia, va fi instaurata aici (la 30 aprilie 1933) dictatura generalului scar Raimondo Benavides.

De subliniat faptul ca, in toate tarile Americii Latine, intr-o proportie mai mare sau mai mica, dupa imprejurari si dupa cota de interes a cercurilor guvernante din SUA sau a monopolurilor americane, s-a realizat si amestecul administratiei din Washington. Astfel, in Haiti, in anii 1918-1920 are loc o puternica rascoala impotriva ocupantilor nord-americani. In Guatemala, rascoala populara din 8 aprilie 1920 duce la rasturnarea lui Manuel Estrada Cabrer, dar trupele nord-americane debarca si ocupa intreaga tara spre a proteja interesele capitalistilor americani. In 1921 se desfasoara conflictul dintre Costa Rica si Panama pentru teritoriul Coto, obtinut pana la urma de SUA, care intervin ca mediatoare. La 30 iunie 1922 Republica Dominicana semneaza un acord cu SUA privind evacuarea trupelor americane. In anii 1924-1925 SUA ocupa Hondurasul si sprijina aducerea la putere a presedintelui proamerican Miguel Paz Baraona (1925-1929).

Criza economica din anii 1929-1933 a zguduit puternic si tarile Americii Latine. Exportul lor a scazut cu mai bine de o treime, industria cat exista, a fost in mare parte paralizata, iar numarul somerilor din industrie si agricultura s-a ridicat la aproximativ 7 milioane. Nu intamplator, in anii de inceput ai deceniului al patrulea izbucnesc pretutindeni miscari greviste, marsuri ale foamei, demonstratii politice, chiar rascoale populare. Pe de alta parte, in anii crizei economice au proliferat contradictiile dintre marile puteri imperialiste pe pietele latino-americane; ciocnirile de interese dintre americani si englezi au alimentat razboiul pentru terenurile petroliere din regiunea Chaco dintre Bolivia si Paraguay, intre 1932-1935; s-au implicat apoi in razboiul civil din Brazilia (1932) si in razboiul dintre Columbia si Peru pentru tinutul orasului Leticia (1932-1934).

In general, guvernarile antidemocratice din America Latina au declansat nenumarate masuri represive impotriva valului miscarilor revolutionare; spre exemplu, dictatura lui Rafael Franco in Paraguay, a lui Gabriel Terra in Uruguay, a lui David Toro in Bolivia, a lui Oscar Bonavides in Peru etc. Dar, odata cu ascensiunea fascismului in Europa, in mai toate tarile Americii Latine s-au creat organizatii teroriste militare, ca Legiunea cetateneasca in Argentina, Actiunea Integralista Braziliana, Camasile aurii in Mexic, organizatii profasciste care isi propuneau sa lichideze miscarea revolutionara si democratica si sa instaureze regimuri totalitare, incurajate fiind, dupa 1933, de propaganda Germaniei hitleriste. In Argentina, de pilda, in timpul presedintiei lui Augustin Justo (1932-1937), a fost favorizata penetratia si consolidarea influentei Germaniei in economia tarii, politica ce explica si interzicerea in noiembrie 1936 a partidului comunist din Argentina. In Mexic, in timpul crizei economice si a presedintiei lui Abelardo Rodriguez (1932-1934), au proliferat activitatile organizatiilor extremiste de dreapta, in frunte cu Camasile aurii, intensificandu-se actiunile antisemite si anticomuniste. Dar dupa alegerile prezidentiale din 1934, puternic sprijinite de Confederatia muncitorilor mexicani, presedinte devine generalul Lazaro Cardenas, adeptul unor largi reforme democratice, iar in politica externa a promovat o atitudine ostila actiunilor agresive ale puterilor fasciste, sprijinind mai apoi cu armament Spania republicana. In Chile, pentru a incheia sirul acestor exemple, pe fundalul crizei economice au loc mai multe rascoale populare si framantari politice la care au participat muncitori, studenti, dar si unele unitati ale armatei. Din nefericire, in anii 1931 si 1932, ele au fost urmate de puciuri militare puse la cale de reactiune si soldate cu instaurarea unor regimuri dictatoriale, efemere. In februarie 1936 fortele democratice, antifasciste din aceasta tara s-au coalizat intr-un puternic Front Popular, iar la alegerile prezidentiale din 1938 candidatul Frontului Popular, Pedro Aguirre Cerda, s-a prezentat cu un program radical, subsumat intereselor maselor populare, militand pentru intarirea independentei economice si ridicarea nivelului de viata al poporului. Iesind invingator in alegeri, presedintele Cerda a format un guvern de front popular, reusind - prin masurile adoptate - sa contribuie la refacerea economica a tarii, dezvoltarea productiei industriale si agricole, cresterea gradului de educatie, imbunatatind situatia materiala a poporului.