ECONOMIA TARILOR ROMANE IN EVUL MEDIU

Economia Tarilor Romane in Evul Mediu

Agricultura

Cultura cerealelor

Pana in secolul al XVI-lea cultura cerealelor a fost mai dezvoltata in Transilvania decat in Moldova si Tara Romaneasca, unde a predominat cresterea vitelor. Cateva cereale au ocupat o pondere mai mare, in functie de hrana obisnuita a populatiei. Din secolul al XVI-lea, odata cu cresterea rolului Portii otomane in Tarile Romane si cu cererea tot mai mare de grane pentru campaniile si apoi pentru piata turceasca, ponderea anumitor culturi evolueaza.

• graul, la inceput predomina cultura celui de primavara, apoi mai mult a celui de toamna. In secolul al XVI-lea Tara Romaneasca si Moldova erau obligate sa asigure graul necesar trupelor otomane in campaniile din Europa. In cele doua tari romanesti graul reprezenta circa o treime din cantitatea de cereale produsa, in timp ce in Transilvania aproape doua treimi. Pana catre sfarsitul secolului al XV-lea Tara Romaneasca importa grau din Transilvania.
• ovazul - in secolul al XVI-lea productia de ovaz reprezenta mai putin de o cincime in Moldovam in timp ce in Transilvania aproape un sfert.
• orzul - in a doua jumatate a secolului al XVI-lea a fost cerut de turci din cele doua tari romanesti pentru sustinerea campaniilor din centrul Europei. Productia de orz era mai mare in Tara Romaneasca si Moldova decat in Transilvania.
• meiul - datorita faptului ca nu a atras interesul autoritatilor, nefiind cerut de turci, taranii au preferat sa cultive mai mult mei in dauna culturilor de grau si orz. In Transilvania raportul dintre graa si mei a fost de 9 la 1.

Secara, sorgul, hrisca, mazarea si bobul nu erau cultivate decat in anumite regiuni, deoarece nu ocupau un loc important in hrana animalelor si a oamenilor.

Agricultura avea un caracter extensiv datorita tehnicii agricole arhaice si a potentialului oferit de mediul geogrtafic. Toponimele atesta o intensa activitate de defrisare pentru extinderea culturilor agricole.

In Transilvania se practica asolamentul bienal, apoi din a doua jumatate a secolului al XVI-lea cel trienal, care insemna impartirea ogorului in trei parti: prima era cultivata cu cereale de toamna, a doua cu cereale de primavara iar a treia era lasata in parloaga. In Tara Romaneasca si in Moldova predomina moina salbatica nereglementata, cu desteleniri permanente, cu doua-trei reculte succesive, dupa care terenul era lasat in parloaga. Moina reglementata, adica alternarea unui an de cultura cu un an de parloaga, era mai rar utilizata. Cultura cerealelor se intensifica in Tara Romaneasca si in Moldova din a doua jumatate a secolului al XV-lea, dupa cum indica inmultirea morilor si cresterea pretului acestor instalatii de macinat.

Cresterea animalelor

In Moldova a predominat cresterea vitelor cornute mari, care se exportau in Polonia si Ungaria, iar din secolul al XVI-lea pana in Silezia. Cresterea oilor a avut o pondere mai mare in Tara Romaneasca. In secolul al XVI-lea, din cauza cererii mari de ori pe piata otomana la un pret scazut, de monopol, a determinat diminuarea interesului pentru cresterea oilor in Tara Romaneasca si in Moldova. In schimb, cresterea porcilor in turme in paduri nu a fost influentata de dominatia otomana, datorita faptului ca turcii nu consumau carne de porc.

Caii, crescuti in herghelii domnesti, manastiresti sau boieresti, erau foarte apreciati de straini. Fara aprobarea domnitorului caii nu puteau fi exportati.

Viticultura

Locul important al viei este relevat de statutul distinct mentionat de documentele de vanzare-cumparare sau danii. Datorita faptului ca vinul era un aliment indiferent de apartenenta sociala, cultura vitei de vie era cautata in toate cele trei tari romanesti. Vinul se exporta pana in Polonia si Ucraina.

In regiunea Cotnari au fost cultivate soiuri de vita de vie provenite din regiunea Tokay din Ungaria. Populatia satului Cotnari a fost la inceput de origine germana, care ulterior s-a maghiarizat si apoi romanizat. Traditia cultivarii vitei de vie in regiune este foarte puternica pana astazi.

Apicultura

Stuparitul aducea importante venituri in miere si ceara, mai ales in Tara Romaneasca si in Moldova. Un loc de prisaca din Tara Romaneasca putea sa coste ins ecolul al XVI-lea cat un pogon de vie.

Pescuitul si vanatoarea

Datorita restrictiilor alimentare in perioadele de post, pestele era folosit des in alimentatie. Iazurile de langa Dunare sau cele din Moldova erau vestite pentru bogatia de peste. Pestele se exporta, sarat si uscat, in Transilvania si in Imperiul Otoman.

Vanatoarea si pescuitul erau monopoluri senioriale in Transilvania. Iobagii trebuiau sa dea o parte din vanat si din pescuit stapanului domeniului. La inceputul secolului al XVI-lea un decret regal interzicea iobagilor sa vaneze pe domenii cerbii lopatari, iepuri, mistreti, fazani, avand dreptul sa vaneze doar lupi, ursi, vulpi si jderi.

Vanatoarea cu soimii era o distractie la curtile domnesti din Moldova si Tara Romaneasca. Domnii romini trebuiau sa trimita anual la Poarta un numar de soimi buni de vanatoare.

Exploatarea subsolului

Transilvanai era mult mai bogata in resurse de aur, argint, fier, sare, sulf etc. Sarea era monopol regal. Sarea exploatata in minele din Maramures, Ocna Dejului, Turda, Cojocna, Ocna Sibiului se transporta pe apa in celelalte regiuni ale Ungariei si mai tarziu in Imperiul Otoman. Fierul era exploatat in regiunea Hunedoarei, Bihorului, Ciucului, la Rimetea (Trascau, langa Turda), Madaras si Vascau. Ausrul si argintul a fost exploatat in muntii Apuseni la Zlatna, Abrud, Rosia, Brad, Baia de Cris, Baia de Aries, in regiunea Baii Mari, a Rodnei. Aurul era extras si din nisipul raurilor Aries si Chisindia-Arad.

In Tara Romaneasca erau ocne de sare la Ocnele Mari si la Ocna Mica (langa Targoviste), precum si la Ghitioara si Telega in regiunea Prahovei. La Bratilovo, langa Baia de Arama se exploata arama inca din timpul lui Mircea cel Batran. In regiunea Buzaului existau resurse de chihlimbar si sulf. Minele din Tara Romaneasca au fost parasite in epoca dominatiei otomane, iar calatorii straini au aflat de la curtile domnesti ca exploatarile respective s-au inchis pentru a nu da motiv turcilor sa mareasca tributul sau sa puna stapanire pe mine. Pe raul Lotru se scotea aur din nisip.

In Moldova se exploata sarea la Ocna Trotus.

In Moldova si Tara Romaneasca sarea era extrasa de robi tigani si de vecini, in timp ce in Transilvania erau mineri specializati, care beneficiau de anumite privilegii regale, care reglementau dreptul lor la organizare judecatoreasca.

Mestesugurile

Principalele centre mestesugaresti erau situate in Transilvania. Atelierele din Tara Romaneasca si Moldova erau deschise de mesteri veniti din Transilvania si care apartineau breslelor ardelene. Abia in secolele XVII-XVIII mestesugarii din cele doua tari romanesti si-au constituit propriile bresle. Mestesugurile mai bine reprezentate in Tara Romaneasca si Moldova erau cele legate de imbracaminte - tesatorii, cojocarii etc., sau produsele alimentare - macelariile. Resursele de materii prime au determinat aceasta specializare a mestesugurilor pe zone geografice.

Mestesugurile au fost mult mai dezvoltate si specializate in Transilvania. La aceasta dezvoltare a contribuit atat bogatia resurselor de materie prima, cat si organizarea mestesugarilor si implicarea negustorilor in desfacerea produselor finite. Un rol important l-a avut autonomia oraselor ardelene, care a permis dezvoltarea diverselor ramuri economice.

Comertul

Diverse localitati, in special orasele si targurile, dar si unele sate, au obtinut dreptul de a tine targuri la anumite date si intervale: saptamanale, anuale etc. Pe langa acestea, marfurile se desfaceau in orase in pravaliile permanente.

Privilegiile si scutirile vamale acordate negustorilor, precum si dreptul de depozit, au permis dezvoltarea economica a oraselor Brasov, Sibiu, Cluj, Bistrita din Transilvania. Aceste orase erau implicate intens in comertul international, pe marile trasee comerciale care legau Orientul de centrul Europei. Negustorii din Brasov, Sibiu si Brasov, precum si cei din Liov (Polonia), beneficiau de privilegii vamale in Tara Romaneasca si Moldova. Abia la inceputul secolului al XVI-lea s-a restrictionat accesul negustorilor straini pe pietele din Tara Romaneasca doar in cateva locuri. Negustorii romani trebuia si ei sa isi desfaca marfurile in orasele de granita din Transilvania, de unde erau preluate de negustorii sasi.

Un mare drum comercila lega orasele genoveze d ela Marea Neagra de centrul Europei: de la Chilia pe Dunare si valea Ialomitei catre Brasov, apoi Cluj, Oradea si mai departe catre Buda si Viena. O ramificatie era de la Cluj catre Satmar si Kosice. Marfurile aduse din Balcani treceau Dunarea pe la Giurgiu spre Brasov sau pe la Turnu Magurele si de-a lungul Oltului catre Sibiu, de unde puteau merge catre Cluj sau pe valea Muresului. Prin Moldova trecea un mare drum comercial care lega Marea Neagra de Marea Baltica incepand cu mijlocul secolului al XIV-lea. O ramificatie a aecstui traseu comercial ducea la Bistrita, iar de aici la Cluj si mai departe.

Alte trasee sau ramificatii ale marilor drumuri legau orasele din Tarnsilvania de orase din Tara Romaneasca si Moldova. Pentru marele comert international Tara Romaneasca si Moldova erau, in principal, zone de tranzit si mai putin piete de desfacere. In schimb, marfurile produse in Transilvania, mai ales produse mestesugaresti (unelte, arme etc), erau vandute pe pietele locale din cele doua tari romanesti. Din Tarile Romane se exportau in special vite, peste si produse derivate, grane, miere, ceara etc.

Din secolul al XVI-lea negotul cu Imperiul Otoman a dobandit ponderea cea mai mare in comertul Tarilor Romane, datorita dominatiei politice si a transformarii Marii Negre intr-o mare interioara turceasca. De la mijlocul secolului al XVI-lea turcii au impus un regim preferential de vanzare a produselor necesare Imperiului Otoman, iar apoi au interzis exportul catre alte tari.

Vamile instituite de-a lungul drunmurilor comerciale erau importante surse de venit pentru stat. Interesati de un trafic de marfuri cat mai intens, domnii s-au straduit sa acorde privilegii negustorilor straini prin care se stabileau exact vamile, taxele si scutirile sau reducerile. Negustorii sasi sau poloni s-au folosit adesea de raporturile politice dintre tarile lor si tarile romane pentru a obtine cat mai multe avantaje. Perioadele de instabilitate politica si militara determinau insecuritatea drumurilor comerciale si domnitorii garantau imediat dupa stabilizarea situatiei interne libertatea comertului pentru negustorii straini.

Negustorii din Brasov s-au unit in 1504 intr-o asociatie, Prima Societas Magna, prin care isi uneau capitalurile pentru tranzactii mai importante. De-abia la inceputul secolului al XVII-lea au aparut companiile comerciale.